Validare poprire. Sentința nr. 3032/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 3032/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 22-12-2015 în dosarul nr. 3032/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA Z.

Dosar nr._

Nr. operator 2519

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3032/2015

Ședința publică de la 22 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. P.

Grefier A. B. M.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe creditorul I. M. cu domiciliul în Z., .. 89, ., J. S. petent B. E. JUDECĂTORESC C. R. G. în contradictoriu cu debitorul A. I. cu domiciliul în Z., ./A, J. S. și terțul poprit R. B. SA, având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nici una dintre părți, procedura fiind legal îndeplinită fără citarea acestora.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond sunt consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 08 decembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, B. E. JUDECĂTORESC C. R.-G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitoarea A. I. și cu terțul poprit R. B. SA, validarea popririi până la concurența sumei de 1418,80 lei și amendarea terțului poprit, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că terțului poprit i-a fost comunicată adresa de înființare a popririi, însă cu rea-credință nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi revin, neconsemnând nicio sumă de bani în contul indicat prin adresă.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 786 alin. 1 și art. 789 alin. 1 Cod de procedură civilă.

La cererea de chemare în judecată au fost anexate înscrisuri.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu 20 lei taxă de timbru.

Terțul poprit a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, pentru motivul că executarea silită deschisă împotriva debitoarei A. I. s-a soluționat.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:

În speță, instanța constată din cuprinsul adresei emise de B. C. (f. 84) că dosarul execuțional nr. 463/2013 al B. C. R.-G., în care s-a început executarea silită împotriva debitoarei A. I., a fost soluționat, deoarece s-a realizat integral obligația instituită prin titlurile executorii, motiv pentru care instanța va respinge prezenta acțiune ca rămasă fără obiect.

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de validare a popririi formulată de B. E. JUDECĂTORESC C. R.-G., cu sediul în Z., .. 1, ., ., în contradictoriu cu debitorul A. I., cu domiciliul în Z., ./A, și cu terțul poprit ., cu sediul în București, Clădirea Sky Tower, Calea Floreasca, nr. 246C, sector 1, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, ca rămasă fără obiect.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Z..

Pronunțată în ședință publică azi, 22 decembrie 2015.

Președinte, Grefier,

A. M. P. A. B. M.

Red. A.M.P../28.12.2015

Teh.Red. A.B.M./28.12.2015

Ex. 5/3 .>

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 3032/2015. Judecătoria ZALĂU