Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 323/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1968/2006)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 323/2009
Ședința publică de la 01 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ioan Truță
JUDECĂTOR 3: Carla Maria
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de către reclamanții, și împotriva deciziei civile nr.32 din 23 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr.398/2005 având ca obiect plângere la Legea 18/1991, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL LOCAL - COMISIA LOCALĂ PT. APLICAREA LEGII 18/1991 și PREFECTURA JUDEȚULUI S - COMISIA JUDEȚEANĂ PT. STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta recurentă asistată de av. și avocat pentru intimatul Consiliul local -Comisia de aplicare a Legii 18/1991, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus din partea recurentei precizări având atașate copii după: cererea înaintată de Comisiei Locale de aplicare a Legii 18/1991, declarația dată de aceasta pe propria răspundere, cererea lui către Primăria.
Instanța pune în discuție competența de soluționare a acestui recurs.
Avocat pentru recurenți solicită scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea la Tribunalul Sibiu pentru a soluționa recursul.
Avocat pune aceleași concluzii, considerând că recursul este de competența Tribunalului Sibiu.
Instanța lasă cauza în pronunțare pe excepție.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față reține:
Constată că prin sentința civilă nr.4064/2004 Judecătoria Sibiua respins acțiunea civilă formulată de reclamanții, - și, în contradictoriu cu pârâții Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei și Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit actelor de stare civilă depuse în probațiune, reclamanții au dovedit legătura de filiație cu defunctul - și astfel calitatea procesuală activă în promovarea acțiunii.
În baza titlului de proprietate -/1945, defunctul - a fost împroprietărit, în baza Decretului Lege nr. 187/1945 privind înfăptuirea reformei agrare, cu suprafața de 6 iugăre, respectiv 3,45 ha în
comunele, și.
Prin cererea adresată Comisiei locale de aplicare a Legii 18/1991 formulată de - s-a solicitat atribuirea prin reconstituire a suprafeței de 2 iugăre, teren agricol în zona numită "La vagoane".
Prin adeverința 572/1991 s-a hotărât reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3,18 ha, urmată de eliberarea titlurilor de proprietate de către Comisia județeană după cum urmează:
- titlu de proprietate - pentru suprafața de 2,38 ha pe teritoriul satului;
-titlul de proprietate - pentru suprafața de 0,42 ha pentru localitatea Sibiu;
- titlul de proprietate - pentru suprafața de 0,45 ha pentru localitatea.
Ca atare, suprafața atribuită pe baza titlurilor de proprietate este de 3,25 ha, mai mult cu 0,07 ha față de suprafața validată de comisie de 3,18 ha, înscrisă în adeverința de proprietate.
Reclamanții nu au depus titlurile de proprietate mai sus enunțate, creând impresia că ulterior emiterii adeverinței nu a urmat punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate.
Situația nu corespunde însă realității, dar reconstituirea s-a făcut pe alte amplasamente decât cele dorite de reclamanți, unul fiind în zona "La vagoane" unde nu au primit teren.
S-a constatat că suprafața reconstituită de 3,25 ha este aproape identică cu cea de 3,45 ha la care reclamanții aveau dreptul și cu care a fost împroprietărit defunctul -, la reforma agrară.
Pârâta a mai invocat faptul că în zona numită "La vagoane" au
fost puse în posesie 29 persoane, acoperindu-se astfel suprafața de 36,85 ha și că pe suprafața pe care o lucrează reclamanții, există un titular al dreptului de proprietate, beneficiar al titlului de proprietate nr.95/1993.
Faptul că reclamanții, în calitate de succesori ai lui - au vocația de a li se reconstitui teren în zona "La vagoane" rezultă tară echivoc din proba te stimonială administrată în cauză, însă calea procedurală aleasă este incorectă făcând acțiunea inadmisibilă, deși dreptul subiectiv există.
Astfel, martorii și au relatat că antecesorului reclamanților i s-a atribui teren arabil, prin reforma agrară, în zona "La vagoane", făcând el însuși parte din Comisia de împroprietărire: Acest teren a fost preluat la CAP în 1961, la fel procedând și alți săteni printre care și martorii, au fost trecuți în registrele agricole cu suprafețele preluate și amplasamentele respective; suprafața de "La vagoane", unde au avut teren numai locuitorii din este în jur de 30- 40 ha, terenul a fost folosit până la colectivizare de - iar după Revoluție, de succesorii lui, în anul 1991 au văzut registrele agricole redactate prin anii 1955-1960 arătate de către inginera care făcea parte din Comisia de fond funciar, sătenilor din nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate pe aceste amplasamente deși au solicitat în mod repetat emiterea titlurilor.
În acest context, faptic reclamanții aveau deschise două posibilități, fie să promoveze o acțiune în revendicare în contradictoriu cu numitul în cadrul căreia instanțele să poată compara actele de proprietate invocate de părțile litigante, reclamanții fiind terți față de titlul acestuia în accepțiunea art.60 din Legea 18/1991, fie invocând un drept propriu pe terenul deja atribuit altuia, să solicite nulitatea titlurilor prin care li s-a reconstituit teren pe alt amplasament și totodată nulitatea titlului lui.
În caz contrar, și s-ar recunoaște dreptul de proprietate reclamanților pe un teren unde altă persoană exercită toate cele trei atribute ale proprietății, ceea ce este inadmisibil, iar pe de altă parte dacă s-ar atribui 11.500. teren reclamanților, peste suprafața de 3,25 ha deja reconstituită, s-ar încălca principiul îmbogățirii fără justă cauză.
Este unanim cunoscut că prin hotărâre a Comisiei județene s-a stabilit dreptul de proprietate al petentului asupra unei suprafețe de teren, hotărârea ulterioară a aceleiași comisii prin care i s-ar acorda o altă suprafață și un alt amplasament este nulă, conform art.l 1 din legea 18/1991, art.53 și art.II și V din Legea 169/1997 pentru că comisia nu poate să-și revoce propria-i decizie fără să aducă atingere principiului stabilității raportului de drept civil.
Legea 169/1997 a prevăzut exemplificativ cazurile de nulitate absolută a actelor emise cu încălcarea prevederilor Legii 18/1991, la data întocmirii lor, în art.III, lit.a-h, însă reclamanții deși susțin că le sunt vătămate interesele și sunt îndreptățiți la restituirea terenului "La vagoane", nu invocă nulitatea titlului de proprietate emis pentru defunctul și nici cel aparținând lui.
În concluzie, instanța nu a fost investită a analiza dacă titlurile de proprietate emise s-a făcut cu nerespectarea vechilor amplasamente sau dacă alte persoane, neîndreptățite au primit teren în zonele respective, așa încât nu poate conchide că titlurile sunt nule absolut și să oblige Comisia la eliberarea unui nou titlu, pe numele reclamanților.
În măsura în care se formulează un petit în acest sens, instanțele au dreptul și obligația să cerceteze motivele pentru care beneficiarii dreptului de proprietate reconstituit nu sunt puși în posesie exact pe vechiul amplasament, pentru a elimina eventualele abuzuri, deoarece nu echivalează cu o reală reconstituire atribuirea terenului departe de sat, de căile de comunicații, într-un loc nefertil, dacă vechiul amplasament era mai avantajos.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, - și, solicitând admiterea acțiunii formulate și obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că prima instanță a făcut o apreciere greșită a probelor întrucât reclamanții au făcut dovada că sunt descendenții lui - și că, antecesorul lor a fost pus în posesie în 1991 în zona în litigiu. Se mai arată că reclamanții nu trebuie să solicite anularea titlului de proprietate emis pentru același teren pentru că nu s-a făcut dovada existenței acelui titlu.
Prin decizia civilă nr.32/23.01.2006 a Tribunalului Sibiu Secția civilă a fost respins apelul reclamanților, - și împotriva sentinței civile nr.4064/4.06.2004 a Judecătoriei Sibiu.
S-a argumentat prin considerentele deciziei că prima instanță a reținut în mod corect că în legătură cu amplasamentele invocate de apelanți au fost eliberate alte titluri de proprietate conform 18/1991.
În apel, a fost efectuată expertiza topografică prin care s-au identificat terenurile folosite de reclamanți și despre care apelanții au susținut că au aparținut antecesorilor și a se stabili dacă s-au eliberat titlurile de proprietate pentru acestea.
Expertiza a concluzionat că terenul de 11.800 mp folosit de reclamanți și în legătură cu care ei au solicitat obligarea pârâților la eliberarea titlurilor de proprietate fac obiectul unor titluri de proprietate eliberate pentru alte persoane, respectiv, - și .
Aceste titluri nu au fost contestate de reclamanți, astfel că susținerile lor sunt lipsite de temei legal, sens în care apelul a fost respins.
Împotriva deciziei civile nr.32/2006 a Tribunalului Sibiu Secția civilă au declarat recurs reclamanții, -, aducându-i critici sub aspectul nelegalității ei solicitând în principal, modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului și rejudecând fondul cauzei să le fie admisă acțiunea introductivă la instanță.
În subsidiar, s-a cerut casarea deciziei atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
În expunerea de motive se arată sub un prim aspect că hotărârea pronunțată cuprinde motive străine de natura pricinii invocându-se sub acest aspect dispozițiile art.304 pct.7 cod procedură civilă.
Au fost nesocotite dispozițiile Legii 18/1991, care prevede că dovada privind terenurile ce au aparținut persoanelor ce fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate se poate face cu cererea de înscriere în fostele CAP, evidențele din registrul agricol, acte de proprietate sau probe testimoniale, în lipsa altor dovezi.
În speță, acești recurenți, au dovedit prin acte existența terenului și a amplasamentului, prin depunerea copiei titlului de proprietate eliberat în baza Legii Reformei Agrare și a schiței de amplasament. În acest context, dovedind refuzul comisiei de a elibera procesul verbal de punere în posesie și titlul de proprietate instanța avea toate argumentele de fapt și drept de a admite acțiunea.
Pe de altă parte se arată că în mod greșit cele două instanțe au reținut că se impunea ca recurenții să ceară în prealabil anularea titlurilor de proprietate eliberate pe numele altor persoane pentru terenurile solicitate și apoi să se recurgă la acțiunea de eliberarea titlurilor de proprietate.
S-a nesocotit faptul că încă din 1991 Comisia Locală i-a pus în posesie, dată de la care nici o persoană nu a revendicat terenul folosit de ei. În acest context nu trebuia reținută expertiza topografică efectuată în apel ca fiind proba exclusivă de natură să ducă la respingerea acțiunii.
În subsidiar, în situația în care se impune administrarea unor noi probe, recurenții au solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.7 și 9 cod procedură civilă.
Pentru că la termenul de judecată din 01 octombrie 2009, instanța de control judiciar a pus în discuția părților competența materială de soluționare a recursului în baza art.137 cod procedură civilă, se va pronunța în prealabil, înainte de a se intra în fondul dezbaterilor, cu privire la această excepție.
Conform Legii nr.247/19.07.2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, respectiv Titlului XIII referitor la accelerarea judecăților în materia restituirii proprietăților funciare procedura în fața instanțelor judecătorești se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se va completa cu cele ale codului d e procedură civilă.
În acest sens prin art.5 al acestui titlu s-a stipulat expres că hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse doar căii de atac a recursului.
Ori, potrivit art.725 cod procedură civilă dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche.
La momentul în care instanța de apel s-a pronunțat cu privire la apelul cu care a fost investită evident erau în vigoare noile modificări aduse Legii speciale nr.18/1991, inclusiv cu privire la căile de atac. Prin urmare în raport de textul de lege invocat aceasta trebuia să judece cauza ca instanță de recurs în complet de trei judecători și nu ca instanță de apel cum greșit s-a procedat.
Fiind incidente astfel dispozițiile art.304 pct.3 cod procedură civilă și având în vedere noile modificări aduse Legii speciale nr.18/1991 prin Legea nr.247/19.07.205, recursul va fi admis, cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sibiu -Secția civilă ca instanță de recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, - și împotriva deciziei civile nr.32/23.01.2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr.vechi 398/2005.
Casează decizia atacată și dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Sibiu -secția civilă pentru judecarea recursului împotriva sentinței civile nr.4064/4.06.2004 pronunțată de Judecătoria Sibiu.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 01 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - încetat activitatea Semnează,Președintele Curții de Apel Alba Iulia | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact. 2ex/15.10.2009
Jud..
Jud.fond
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Ioan Truță, Carla Maria
