Divort. Decizia 1096/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Complet specializat de familie și minori
DECZIA CIVILĂ NR.1096
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
JUDECĂTOR 3: Claudia Rohnean
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.658/14.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul și Autoritatea Tutelară, având ca obiect desfacerea căsătoriei.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta recurentă personal și asistată de avocat și pârâtul intimat personal și sistat de avocat, lipsă fiind reprezentantul Autorității Tutelare.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța ia act de depunerea prin Serviciul Registratură a unei întâmpinări, formulată de pârâtul intimat, pe care instanța o califică concluzii scrise, nefiind formulată în termenul prevăzut de lege.
Apărătorul reclamantei recurente depune dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
Apărătorul pârâtului intimat depune dovada achitării onorariului de avocat.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în recurs.
Reclamanta recurentă prin apărător solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate în sensul desfacerii căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului, încuviințarea programului de vizitare a minorului potrivit programului propus de reclamantă și acordarea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în apel, arătând că din probele administrate în cauză rezultă culpa exclusivă a pârâtului în destrămarea relațiilor de familie iar în privința cheltuielilor, arată că deși a fost depusă dovada acestora, nu s-au acordat integral.
Pârâtul intimat prin apărător solicită respingerea recursului, arătând că la acordarea cheltuielilor de judecată instanța a avut în vedere culpa procesuală, din probele administrate rezultând culpa concurentă a reclamantei la desfacerea căsătoriei, iar în privința modalității de vizitare a minorului, critica adusă hotărârii este neîntemeiată, întrucât nu se poate realiza la domiciliul reclamantei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr.658/14.07.2009 Tribunalul Timiș - Secția Civilă a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința civiă nr.628/15.01.2009 a Judecătoriei Timișoara în sensulcă a stabilit ca pârâtul reclamant reconvențional păstreze legături personale cu minorul - -, născut la 27.01.2007 prin luarea acestuia la domiciliul său în fiecare sâmbătă între orele 10-17, cu obligarea de a-l aduce la domiciliul mamei reclamante.
Au fost menținute în rest celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere faptul că prin sentința civila nr. 628/15.01.2009 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosar nr- s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâtul, si in consecința a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant în contradictoriu cu reclamanta pârâtă -.
A fost desfăcută din culpa comună a soților căsătoria încheiată la data de 11.11.2006 și trecută în registrul stării civile al Primăriei comunei, jud. T sub nr.40 din 11.11.2006.
A dispus ca reclamanta pârâtă - să-și reia numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de.
A încredințat reclamantei-pârâte - spre creștere și educare pe minorul --, născut la data de 27.01.2007.
A obligat pârâtul-reclamant la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului -- în cotă de 1/4 din veniturile nete lunare, începând de la data pronunțării hotărârii (15.01.2009) și până la majoratul minorului.
A stabilit ca pârâtul reclamant să păstreze legăturile personale cu minorul -- prin luarea minorului la domiciliul său lunea și joia între orele 16,00-18,00 și sâmbăta între orele 10,00-17,00, având totodată obligația de a-l readuce la domiciliul reclamantei-pârâte.
A respins în rest cererea principală și cererea reconvențională.
A obligat pârâtul reclamant să plătească reclamantei pârâte - suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut următoarele:
Părțile s-au căsătorit in data de 11.11.2006, la Primăria Comunei, jud. T, căsătorie înregistrată în registrul stării civile sub nr. 40 din 11.11.2006 (6).
Din căsătoria părților a rezultat minorul --, născut la data de 27.01.2007 (7).
Martorii propuși de reclamanta-pârâtă, și Duman, cât și cei propuși de pârâtul-reclamant, și, au arătat că părțile s-au separat în fapt din cauza neînțelegerilor dintre ei, fiecare locuind în prezent la părinții săi. În timp ce martorii reclamantei-pârâte au declarat că pârâtul-reclamant se află la originea neînțelegerilor dintre soți, martorii propuși de pârâtul-reclamant au învederat faptul că soția se face vinovată de destrămarea relațiilor de familie, aceasta refuzând să se împace cu pârâtul reclamant (53, 54, 73 și 74).
Din cele arătate mai sus instanța de fond a reținut că deteriorarea relațiilor de familie dintre părți a fost determinată de comportamentul ambilor soți, că raporturile dintre părți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă astfel încât, în baza dispoz. art. 38 al. 1 din fam a admis în parte cererile principală și reconvențională și a declarat desfăcută din culpa comună a soților căsătoria încheiată la data de 11.11.2006 și trecută în registrul stării civile al Primăriei comunei, jud. T sub nr.40 din 11.11.2006.
În baza dispoz.art.40 alin.3 din fam. instanța de fond dispus ca reclamanta pârâtă - să-și reia numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de.
În ceea ce privește încredințarea minorului --, născut la data de 27.01.2007, instanța de fond a încredințat reclamantei pârâte spre creștere și educare în baza dispoz. art.42 alin.1 din fam. pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Ținând cont de faptul că minorul are doar doi ani, că de la nașterea sa este în în îngrijirea mamei față de care a dezvoltat sentimente puternice de atașament și afecțiune, iar îndepărtarea lui din mediul care-i conferă siguranță și liniște, încredere, afecțiune, supraveghere permanentă ar fi în contra interesului superior al acestuia, instanța de fond a apreciat că nu se impune schimbarea stării de fapt ce-i asigură continuitate, stabilitate și confortul emoțional necesar, astfel încât în baza dispoz. art.42 alin.1 din fam. prima instanța a dispus încredințarea minorului --, născut la data de 27.01.2007 mamei, această măsură fiind în interesul superior al copilului.
În baza dispoz.art.42 alin.3 coroborat cu art.86 și 94 alin.3 din fam. instanța de fond a obligat pârâtul-reclamant la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului -- în cotă de 1/4 din veniturile nete lunare, începând de la data pronunțării hotărârii (15.01.2009) și până la majoratul minorului.
În conformitate cu art. 43 alin.3 fam. părintele divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul are dreptul de a avea legături personale cu acesta, celălalt părinte fiind ținut să-i asigure fostului său soț realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege întrucât această conduită este impusă de împrejurarea că drepturile părintelui constituie mijloace pentru îndeplinirea obligațiilor pe care le are față de copilul său și care subzistă atât timp cât nu este decăzut din drepturile părintești. Dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul este recunoscut în considerarea interesului exclusiv și superior al copilului.
În cazul în care părinții nu se înțeleg cu privire la realizarea dreptului menționat mai sus, instanța judecătorească urmează a stabili în funcție de cererile părților vârsta copilului și celelalte împrejurări personale ale cauzei, un program în cadrul căreia să se mențină legăturile personale între părintele căruia nu i s-a încredințat copilul și minor. În același timp însă, la stabilirea acestui program conform dispoz. art. 43 alin.3 fam. trebuie să se țină seama că acesta nu trebuie să stânjenească procesul de creștere și dezvoltare a minorului, legăturile personale având ca scop consolidarea raporturilor afective dintre părinți și copii.
De asemenea, instanța de fond a reținut că legăturile personale cu minorul au ca scop consolidarea raporturilor afective dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat spre creștere și educare copilul și acesta din urmă. În realizarea efectivă a acestei legături trebuie să se țină cont și de durata de timp în care părintele are legături personale cu minorul și de interesul manifestat de părinte în acest sens (în același sens fiind Deciziile nr. 8/MF din 13 ianuarie 2005 și nr. 37/MF din 3 martie 2005, pronunțate de Curtea de Apel Iași - Secția minori și familie; nr. 12 din 9 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția de minori și familie).
În litigiul de față, reclamanta-pârâtă a solicitat restrângerea programului de vizită propus de pârâtul-reclamant prin cererea reconvențională și efectuarea lui numai la domiciliul mamei.
Având în vedere vârsta minorului de 2 ani, instanța de fond a considerat că programul de vizitare trebuie să respecte atât nevoia menținerii legăturii minorului care are o vârstă fragedă cu tatăl său, cât și programul de viață al părinților și copilului, și nu mai puțin, intimitatea necesară unei relații personale delicate, cu atât mai mult cu cât minorul nu are obișnuința comunicării cu tatăl.
Pe de altă parte, impunerea vizitelor exclusiv în prezența și la domiciliul mamei, așa cum a solicitat aceasta prin întâmpinare, are semnificația unei sancțiuni pentru tată, deducându-se că relația cu minorul trebuie să se desfășoare sub supravegherea mamei, dispoziția de limitare în acest mod a dreptului fiind contrară finalității măsurii. Probatoriul administrat în cauză nu a relevat un eventual pericol pentru dezvoltarea fizică ori psihică a minorului prin apropierea de tată. De asemenea, împrejurarea invocată de reclamanta-pârâtă că întâlnirile îl afectează emoțional pe copil trebuia coroborată și pusă în legătură cu dificultatea în care, din cauza relațiilor încordate dintre cei doi soți și familiile acestora, aceste relații personale ale tatălui cu propriul copil se poate realiza.
Având în vedere cele mai sus arătate, instanța de fond admis în parte cererea reconvențională a pârâtului-reclamant și va stabili ca pârâtul reclamant să păstreze legăturile personale cu minorul -- prin luarea minorului la domiciliul său lunea și joia între orele 16,00-18,00 și sâmbăta între orele 10,00-17,00, având totodată obligația de a-l readuce la domiciliul reclamantei-pârâte si respins în rest cererea principală și cererea reconvențională.
Potrivit art. 274 raportat la art. 276.pr.civ. instanța de fond l-a obligat pârâtul reclamant să plătească reclamantei pârâte - suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând o parte a onorariului de avocat așa cum rezultă acesta din chitanțele de la filele 75 și 76 din dosar,proporțional cu pretențiile admise.
Impotriva sentintei civile nr. 628/15.01.2009 pronuntata de Judecatoria T in dosar nr- a declarat apel reclamanta apelanta inregistrat la Judecătoria T la 10.03.2009.
Prin apelul declarat in cauză, reclamanta - a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea in parte a sentinței apelate, in sensul dispunerii desfacerii căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului, precum si încuviințarea programului de vizitare a minorului propus de reclamantă, respectiv odată la 2 săptămâni in ziua de sâmbătă de la orele 13 la orele 17, menținerea in rest a sentinței apelate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta apelantă a invocat că nu este vinovată de desfacerea căsătoriei, aceasta producându-se datorită comportamentului nepăsător si ulterior agresiv al soțului său.
Reclamanta apelantă arată că timp de mai bine de un an a făcut eforturi din dorința de a salva căsătoria, deși la numai 2 zile de la cununia religioasă s-a trezit singură fără soț, întrucât acesta s-a mutat la mama sa.
Reclamanta arată că a sperat să se împace cu pârâtul de mai multe ori, dar acesta după ce-și revedea mama își schimba atitudinea și devenea din nou indiferent față de căsătoria părților.
In ceea ce privește programul de vizitare a minorului dispus de prima instanță, acesta nu urmărește protejarea intereselor minorului, astfel încât vizitarea acestuia de 3 ori pe săptămână de către tată in afara domiciliului său, îi afectează programul de viață.
Mai mult decât atât, datorită vârstei fragede a copilului, acesta nu înțelege necesitatea mutării sale dintr-un mediu in altul, cu atât mai mult cu cât, față de tatăl său este stresat si ostil din cauză că acesta l-a bruscat.
de 3 ori pe săptămână din mediul familial cu care acesta s-a obișnuit, îi poate crea serioase dezechilibre micuțului, acesta fiind motivul pentru care a solicitat vizitarea copilului la domiciliul său.
Prin întâmpinarea formulată in cauză, intimatul a solicitat respingerea apelului si menținerea in tot a sentinței apelate.
A arătat intimatul că in mod corect prima instanță a reținut culpa comună a soților la deteriorarea relațiilor de familie, iar in ceea ce privește programul de vizită, a arătat că instanța a analizat cadrul concret in care urmează să se desfășoare vizitele, motiv pentru care a stabilit programul de 2 ori pe săptămână lunea si joia intre orele 16-18, iar la sfârșit de săptămână sâmbăta intre orele 10 si 17 tocmai pentru a se putea dezvolta o relație normală de paternitate intre intimat și fiul său minor.
Aceasta s-a făcut si în acord cu prev.art.14 din Legea nr.272/2004.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum si raportat la prevederile art.282-296 cod procedură civilă, instanța îl va admite ca fiind întemeiat, având în vedere următoarele considerente:
Conform art.14 din Legea nr.272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul de a menține relații personale si contacte directe cu părinții, rudele, precum si cu celelalte persoane față de care a dezvoltat legături de atașament, iar aceste relații nu pot fi împiedicate decât in cazurile in care există motive temeinice să primejduiască dezvoltarea sa fizică, psihică, intelectuală sau morală.
La stabilirea relațiilor personale cu minorul a părintelui despărțit căruia nu i-a fost încredințat copilul, criteriile care trebuie avute in vedere sunt vârsta și sexul copilului, relațiile de afecțiune existente intre copil și părinți,
În acest context, instanța de apel constată că vizitarea minorului de 3 ori pe săptămână de către tatăl pârât poate afecta dezvoltarea armonioasă a minorului, raportat la vârsta fragedă a minorului si la faptul că de la naștere si pana in prezent acesta s-a aflat neîntrerupt în grija mamei.
Astfel, ruperea minorului din mediul său familial de 3 ori pe săptămână poate să-i modifice minorului la această vârstă programul de viață.
Instanța de apel nu contestă necesitatea unei relații permanente între tată și minorul --, născut la data de 27.01.2007, tocmai pentru dezvoltarea unei vieți de familie, între minor și tatăl său, dar apreciază că la această vârstă, tocmai pentru o dezvoltare echilibrată a copilului și pentru a evita o perturbare a programului său zilnic de viață este suficientă în acord si cu practica judecătorească în materie, stabilirea unui program de vizită la sfârșit de săptămână.
Pe cale de consecință, instanța a admis apelul formulat de apelanta, împotriva sentinței civile nr. 628/15.01.2009, pronunțata de Judecătoria Timișoara, în dosar nr-, in contradictoriu cu intimatul.
A schimbat in parte hotărârea apelată in sensul că a stabilit ca paratul reclamant reconvențional să păstreze legături personale cu minorul --, născut la data de 27.01.2007 prin luarea minorului la domiciliul său in fiecare sâmbătă între orele 10,00-17,00, cu obligarea acestuia de a-l readuce pe minor la domiciliul mamei reclamante.
La stabilirea programului de vizită prin luarea minorului la domiciliul tatălui pârât, instanța a avut in vedere relațiile încordate existente între intimat și apelantă, ceea ce conduce la o alterare a relațiilor minorului cu tatăl său și ar putea împiedica dezvoltarea unei relații normale de familie între tată și minor.
În ceea ce privește critica adusă hotărârii instanței de fond cu privire la stabilirea culpei comune a ambilor soți la desfacerea căsătoriei, instanța nu și- însușit-o, apreciind că prima instanță a făcut o interpretare corectă a probelor testimoniale administrate în cauză, respectiv a declarațiilor martorilor, Duman, si, din declarațiile acestora rezultând că ambii soți au o culpă la deteriorarea relațiilor de familie.
A menținut în rest hotărârea atacată.
În baza art.274 cod procedură civilă va obliga intimatul la plata către apelantă a sumei de 20,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta solicitând modificarea ei în sensul stabilirii culpei exclusive a pârâtului la desfacerea căsătoriei, stabilirea în favoarea pârâtului a unui program de vizitare a minorului o dată la două săptămâni, sâmbăta de la ora 13 la ora 17 la domiciliul reclamatei precum și acordarea tuturor cheltuielilor de judecată.
Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art.274 și 304 pct.6 Cod procedură civilă, iar în fapt pe aceea că, deși la dosarul de apel a fost depusă chitanța justificativă a onorariului de avocat, tribunalul a omis să acorde această sumă reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată, fiind avute în vedere doar taxele judiciare în sumă de 20,3 lei.
În privința celui de-al doilea motiv de recurs s-a susținut că nu există probe în dosar care să dovedească culpa sa, alături de cea a pârâtului, la deteriorarea relațiilor de familie, refuzul ei de a se împăca cu soțul pârât neputând avea această valoare pentru că nu a fost un refuz arbitrar, ci unul justificat de lipsa de voință a pârâtului în a valorifica ocaziile de împăcare care i-au fost oferite de-a lungul căsniciei.
Cu referire la cel de-al treilea motiv, reclamanta și-a motivat solicitarea de stabilire a unui program de vizită mai restrâns și la domiciliul său pentru aceea că fiul părților este la o vârstă fragedă, că prezența doar a tatălui pârât îl sperie și îl timorează, că nu este obișnuit cu prezența frecventă a acestuia în preajma sa și că programul stabilit de instanța de apel ar fi în măsură să-i creeze acestuia serioase dezechilibre.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul pârât a solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamantei,cu cheltuieli de judecată.
Examinând decizia civilă atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art.306 al.2 Cod procedură civilă, sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar se constată că recursul este parțial fondat pentru următoarele considerente:
În primul rând, în ceea ce privește modul de acordare în apel a cheltuielilor de judecată în beneficiul reclamantei, Curtea constată că, într-adevăr, prin chitanța de la fila 24 dosar, aceasta a făcut dovada plății onorariului de avocat, de 1500 lei care, alături de taxele judiciare de 20,30 lei aferente apelului, însumează un total de 1520,30 lei cheltuieli de judecată.
Fiind chemat să statueze asupra acestui petit, tribunalul deși a considerat că pârâtul trebuie să-i plătească reclamantei suma de 20,30 lei, cheltuieli de judecată, din eroare, în dispozitiv a omis să se pronunțe în acest sens, motiv pentru care Curtea nu numai că va complini această lipsă dar va avea în vedere și onorariul de avocat menționat.
Chiar dacă cheltuielile totale de judecată în apel ale reclamantei se ridică la suma de 1520,30 lei pentru că tribunalul a admis apelul ei numai pentru unul iar nu pentru ambele motive expuse, admiterea în parte a acestui apel impune, pe cale de consecință, admiterea în parte a cheltuielilor de judecată, respectiv pentru suma de 760,15 lei, aspect sub care se va impune admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei tribunalului.
Celelalte două motive din recursul reclamantului sunt însă nefondate.
Astfel, în cea ce privește susținere potrivit căreia reclamantei nu-i poate fi imputată nicio atitudine care să fi condus la deteriorarea relațiilor de familie, Curtea constată că această afirmație nu e susținută de probele dosarului, care arată că partea de vină a reclamantei a constat în refuzul ei de a se muta din casa părinților acesteia pentru a locui împreună cu pârâtul, astfel cum acesta i-a solicitat, ceea ce a făcut ca ei să trăiască în continuare separat și să nu mai reușească nici până în prezent să fie o familie astfel cum și-au dorit la momentul căsătoriei.
Celălalt motiv de recurs, referitor la reducerea programului de vizită a minorului și la efectuarea lui la domiciliul reclamantei, este, de asemenea, neîntemeiat.
Chiar dacă copilul părților are o vârstă fragedă, privarea lui cât mai mult posibil de prezența tatălui pârât nu este în măsură să-l favorizeze ci, dimpotrivă, să-i creeze în timp o stare de nesiguranță emoțională precum și-o deformare a imaginii despre familie, contactul cu părintele căruia nu i-a fost încredințat - și care nu s-a dovedit a avea față de fiul său un comportament dăunător - fiind singurul în măsură să prezerve o stare de normalitate în această privință.
Cu privire la solicitarea reclamantei ca vizitarea minorului să se facă la domiciliul său, câtă vreme ambii părinți locuiesc în aceeași localitate iar reclamanta își are domiciliul în casa familiei ei, (a cărei atitudine a condus și ea la separarea soților și apoi la divorț), cererea sa nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât, doar în absența altor persoane, relațiile dintre părinte și fiul său s-ar manifesta liber și firesc.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite recursul reclamantei și va modifica în parte decizia tribunalului respectiv sub aspectul cheltuielilor de judecată cuvenite acesteia urmând să respingă celelalte pretenții ale sale ca neîntemeiate.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul reclamantei împotriva deciziei civile nr.658/14.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă pe care o modifică în parte în sensul că obligă intimatul să-i plătească apelantei reclamante suma de 760,15 lei cheltuieli parțiale de judecată.
Menține în rest celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
- -
Red.DC/18.11.2009
Dact./24.11.2009
Judecătoria Timișoara -judecător
Tribunalul Timiș -judecători,
2 ex.
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Daniela Calai, Claudia Rohnean
| ← Divort. Decizia 1048/2009. Curtea de Apel Ploiesti | Răpire internațională de copii. Decizia 765/2009. Curtea de... → |
|---|
