Divort. Decizia 1094/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Complet specializat de familie și minori
DECIZIA CIVILĂ NR.1094
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
JUDECĂTOR 3: Claudia Rohnean
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 273 din 11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect divorț.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat reclamanta recurentă personal și asistată de avocat și pârâtul intimat personal și asistat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul reclamantei depune concluzii scrise și dovada achitării onorariului de avocat.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în recurs.
Reclamanta recurentă, prin apărător, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului și menținerii hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată, arătând că, în privința păstrării numelui de către reclamantă, instanța nu a analizat toate implicațiile pe care le are acest aspect, decurgând din necesitatea protejării interesului superior la copilului, iar, în privința reducerii pensiei de întreținere de la 25 % din venit la o sumă fixă este inacceptabilă, neputându-se crea minorei o situație materială inferioară, mama nerealizând venituri. De asemenea, precizează că data de la care trebuie acordată întreținerea este 20 decembrie 2008, când reclamanta s-a separat de pârât.
Pârâtul intimat, prin apărător, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, constată că:
Prin sentința civilă nr.1428 din 19 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Arad, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul, pentru desfacerea căsătoriei și stabilire drept de vizitare minor și, în consecință, s-a desfăcut căsătoria încheiată de părți la data de 11.07.1991 și trecută în registrul stării civile al Primăriei municipiului A, județul A la nr. 745/11.07.1991, din vina pârâtului; reclamanta păstrează numele dobândit în timpul căsătoriei, acela de ""; a fost încredințată reclamantei, spre creștere și educare, minora, născută la data de 27.12.1997 în A; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei, pe seama minorei, o pensie lunară de întreținere, în cuantum de 25 % lunar din veniturile nete realizate de pârât, începând cu 05.11.2008 și până la majoratul minorei ori alte dispoziții; a fost reglementat dreptul pârâtului de a avea legături personale cu minora după următorul program: de două ori pe lună, la sfârșit de săptămână, în ziua ce va fi posibilă în funcție de programul de lucru al pârâtului, la domiciliul pârâtului, timp de 24 ore, precum și în concediul pârâtului de odihnă, în timpul verii, în una din lunile iunie, iulie sau august, între 7-10 zile; s-au disjuns acțiunile de sistare a comunității de bunuri formulate de către părți și -a stabilit termen de judecată în vederea soluționării acestora pentru 12.03.2009, fiind obligat pârâtul la plata sumei de 1039,3 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit în data de 11.07.1991 în municipiul A, căsătoria fiind trecută în registrul stării civile la nr. 745/11.07.1991, din căsătoria lor rezultând minora, născută la data de 27.12.1997, în
Din actele depuse la dosar, s-a reținut că pârâtul este înregistrat pe un site de internet cu denumirea de "matrimoniale, cu scopul de a avea relații cu alte persoane de sex feminin. De asemenea, la data de 06.08.2006, potrivit referatului întocmit de Poliția Municipiului A, pârâtul a sustras reclamantei o serie de bijuterii.
Având în vedere dispozițiile art. 38 alin. 1 Codul familiei potrivit cărora, instanța poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, precum și cele arătate mai sus, faptul că pârâtul și-a asumat vina în întregime la destrămarea relațiilor conjugale, prima instanță a admis acțiunea formulată reclamantă și a dispus desfacerea căsătoriei încheiate la data de 11 .07.1991 în fața delegatului de stare civilă al Primăriei municipiului A și trecută în registrul stării civile la nr.745/11.07.1991, din culpa exclusivă a pârâtului.
În ceea ce privește numele pe care reclamanta urmează să-l poarte după căsătorie, Judecătoria a reținut că motivul principal pentru care reclamanta a solicitat ca să-și păstreze numele dobândit în timpul căsătoriei este acela că fiica părților și-a exprimat dorința în acest sens, minora fiind un copil sensibil, afectat de starea existentă dintre părți. Pârâtul nu și-a motivat în nici un fel opunerea la solicitarea reclamantei. Față de acest aspect, prima instanță a apreciat, pe de o parte, că pârâtul nu ar fi afectat în nici un fel de păstrarea de către reclamantă a numelui de "", refuzul acestuia fiind explicabil doar din motive de orgoliu, dat fiind faptul că și alte persoane poartă acest nume. Pe de altă parte, instanța a apreciat că schimbarea numelui mamei, ca urmare a desfacerii căsătoriei, îi afectează în mod diferit pe copii ai căror părinți se despart, acesta fiind unul din elementele care îi dau siguranță și semnificație, în condițiile în care relația părinților se destramă în mod iremediabil, pe fondul trăirilor sufletești concrete ale fiecăruia. Astfel, perioada mare de conviețuire a părților, respectiv de 18 ani, și faptul că reclamantei urmează a i se încredința minora, o îndreptățește pe reclamantă să-și păstreze în continuare numele dobândit în timpul căsătoriei, motiv pentru care, în
baza art. 40 al. 1 Codul familiei, văzând că există motive temeinice, deși între părți nu a intervenit nici o înțelegere cu privire la numele pe care reclamanta urmează să-l poarte după desfacerea căsătoriei, văzând însă solicitarea reclamantei de a purta același nume cu al minorei, prima instanță a dispus ca reclamanta să-și păstreze numele dobândit în timpul căsătoriei, acela de "".
Cu privire la capătul de cerere privind încredințarea minorei, născută la data de 27.12.1997 în A, văzând faptul că la reclamantă, minora ar beneficia de toate cele necesare pentru o bună creștere și educare, văzând acordul pârâtului, dorința minorei exprimată în camera de consiliu, concluziile referatului de anchetă socială, Judecătoria, ținând cont de interesul superior al minorei, în baza art. 42 Codul familiei, a încredințat reclamantei, spre creștere și educare, pe minora, născută la data de 27.12.1997 în
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata unei obligații de întreținere în favoarea minorei, prima instanță a reținut că pârâtul este tatăl minorei și, în conformitate cu dispozițiile art. 86 Codul Familiei, datorează întreținere acesteia.
La stabilirea cuantumului obligației de întreținere, instanța a avut în vedere faptul că pârâtul este angajat în muncă, precum și dispozițiile art. 94, alin. 3 Codul Familiei, conform cărora: "când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din câștigul său din muncă pentru un copil", prin urmare, prima instanță a obligat pârâtul la plata către reclamantă pe seama minorei, născută la data de 27.12.1997, în A, a sumei de 25 % lunar din veniturile realizate la SA - Centrul de A, cu titlu de pensie de întreținere începând cu data de 05.11 .2008 și până la majoratul minorei ori alte dispoziții.
Deși, pârâtul a solicitat stabilirea unei pensii fixe de 1500 lei lunar, apreciind că aceasta este suficientă în raport cu nevoile minorei, el achitând minorei o asigurare în sistemul privat de asigurări și cumpărându-i tot ce este necesar pentru educația sa, prima instanță a apreciat că obligația de întreținere este un efect al rudeniei, ce decurge din relația tată și fiică, astfel că, în cauză, minora trebuie să se bucure de privilegiul său de a fi fiica pârâtului, chiar și pe plan material. în plus, culpa exclusivă în destrămarea relației de familie îi aparține pârâtului, confirmată chiar de acesta, în aceste condiții, neputându-i-se crea minorei o situație materială inferioară de cea de care a beneficiat și cu care s-a obișnuit în timpul conviețuirii părților, în timp ce pârâtul se bucură de cea mai mare parte a venitului său, în scopuri personale. In ceea ce privește asigurarea pe care pârâtul o achită pentru minoră și bunurile pe care i le cumpără, prima instanță a apreciat că acestea sunt facultative, putând înceta în orice moment și au izvorât și continuă să izvorască din afecțiunea tatălui față de minoră, astfel că nu au un caracter obligatoriu.
Față de solicitarea reclamantei de a se stabili legăturile personale ale pârâtului cu minora, ținând cont, pe de o parte, de faptul că părintele căruia nu -a fost încredințat copilul spre creștere și educare, păstrează nu doar obligația de a participa la cheltuielile reclamate de nevoile minorilor, dar și dreptul de implica în educația acestora, în procesul său de dezvoltare fizică și psihică, împrejurarea că părțile au fost de acord cu programul propus de pârât în întregime, Judecătoria, în baza art. 43 Codul Familiei, a reglementat dreptul de vizitare al minorei de către pârât, după următorul program: de două ori pe lună, la sfârșit de săptămână, în ziua ce va fi posibilă în funcție de programul de lucru al pârâtului, la domiciliul pârâtului, timp de 24 ore, precum și în concediul pârâtului de odihnă, în timpul verii, în una din lunile iunie, iulie sau august, între 7-10 zile.
Împotriva acestei sentințe, a formulat apel, în termen legal, pârâtul, solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul de a fi obligat la plata pensiei de întreținere în cuantumul de 1500 lei lunar, de la data pronunțării hotărârii instanței de fond, de asemenea, reclamanta să-și reia numele purtat anterior.
În motivarea apelului, -a arătat că reclamanta a susținut că dorește să-și păstreze numele, deoarece schimbarea numelui ar afecta-o pe minoră, care este un copil sensibil. Evident, aceste susțineri nu au fost dovedite și sunt departe de realitate, întrucât nimeni nu ar putea crede că un copil de 11 ani, este preocupat,de numele mamei sale după divorț. Totodată, instanța de fond a stabilit ca apelantul să plătească o pensie de întreținere în cuantum ridicat întrucât se face vinovat de desfacerea căsătoriei și, datorită lui, minora nu va avea parte de confortul de până acum, ignorându-se faptul că suma de 1500 lei este o sumă de care foarte puțini copii din această țară pot beneficia exclusiv, iar pensia de întreținere pentru copil nu trebuie să acopere cheltuielile pentru părintele căruia i-a fost încredințat. Reclamanta nu a lucrat niciodată, întrucât soțul i-a asigurat un trai confortabil, însă aceasta nu înseamnă că intimata trebuie și în continuare să se folosească de banii pentru care el muncește foarte mult.
Prin întâmpinarea depusă în cauză ( fila 15), intimata a solicitat respingerea apelului. aceluiași nume, atât de către minoră, cât și de către ambii părinți, îi conferă acesteia siguranță și semnificație, nefiind nevoită să suporte o situație stânjenitoare la școală alături de colegii ei și fără a ieși în evidență față de aceștia într-un mod care ar putea să o afecteze psihic. Stabilirea unei pensii de întreținere de doar 1500 lei ar fi mult prea mică comparativ cu salariul realizat de către apelant, minora neputându-se bucura din punct de vedere material de privilegiul de a fi fiica acestuia, ea neavând nici o vină în destrămarea relației de familie, vinovat de aceasta fiind, astfel cum de fapt și recunoaște, tatăl ei.
Prin decizia civilă nr. 273/11.06.2009 pronunțată în dosarul susmenționat, Tribunalul Arada admis apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1428/19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad, a schimbat parțial hotărârea apelată, în sensul că, după căsătorie, intimata va reveni la numele avut anterior, acela de "", apelantul a fost obligat la plata către intimată a unei pensii lunare de întreținere pe seama minorei, în cuantum de 1500 lei, începând cu data de 19.02.2009 până la majorat, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate, cu obligarea intimatei la plata către apelant a sumei de 819,5 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că apelul promovat în cauză este fondat. Astfel, prima critică a apelantului se referă la faptul că, în ciuda absenței acordului său, instanța de fond a încuviințat ca intimata să-și păstreze numele dobândit în urma căsătoriei.
Potrivit art. 40 Codul familiei, numele dobândit prin căsătorie poate fi păstrat doar dacă există învoiala soțului al cărui nume l-au purtat cei doi soți, sau, în absența unei învoieli, instanța poate încuviința, pentru motive temeinice, păstrarea numelui.
Or, în prezenta cauză, apelantul nu și-a dat acordul pentru purtarea numelui, iar instanța de apei a constatat că nu există motive temeinice care ar putea justifica solicitarea intimatei de a nu reveni la numele avut anterior căsătoriei. Argumentele acesteia, în sensul că minora este un copil sensibil și ar fi afectată dacă mama sa ar avea alt nume decât al său, nu poate fi luat în seamă de către instanță, întrucât este greu de crezut că un copil de 11 ani își pune probleme legate de numele părinților după divorț; în plus, chiar dacă mama sa va purta alt nume, acest fapt nu ar fi de natură să creeze inconveniente minorei, să o afecteze psihic sau să o pună într-o postura dezagreabilă sau de inferioritate față de alte persoane, mai ales că situația sa nu ar fi una de mare excepție, existând numeroși copii al căror nume este diferit de cel al părintelui în cărui îngrijire se află.
Pe de altă parte, faptul că intimata a purtat o perioadă relativ îndelungat de timp numele de, nu constituie un motiv temeinic, în sensul art. 40 Codul familiei pentru păstrarea acestui nume, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a devenit cunoscută sau consacrată profesional sub numele dobândit prin căsătorie.
In aceste condiții, instanța de apel a dat curs solicitării apelantului pentru
ca, după divorț intimata să revină la numele avut anterior căsătoriei părților.
Referitor la cea de a doua critică a apelantului, vizând stabilirea unei pensii de întreținere în cuantum corect, instanța de apel considerat-o drept justificată, ținând seama de dispozițiile art. 94 alin. 3 Codul familiei, potrivit cărora întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează aop lăti.
Or, chiar dacă apelantul dispune de mijloace financiare semnificative, nu înseamnă că nevoia minorei se ridică la un cuantum egal cu o pătrime din veniturile acestui părinte; de altfel, potrivit art. 94 al. 3 Codul familiei, întreținerea datorată de un părinte, se stabilește până la o pătrime din câștigul său, pentru un copil, evident, ținând seama de nevoile minorului; dacă nevoile minorului, raportat la vârsta sa, nu se ridică la o pătrime din veniturile părintelui, instanța este îndreptățită să stabilească un procent mai mic decât limita maximă fixată de textul legal menționat.
Apelantul a propus acordarea unei pensii de întreținere în sumă de 1500 lei lunar, fapt ce ar reprezenta aproximativ egalul salariului mediu net pe economie.
Tribunalul împărtășit punctul de vedere al apelantului, considerând că suma de 1500 lei lunar reprezintă o sumă suficientă pentru a asigura minorei o susținere financiară îndestulătoare la această vârstă ( 11 ani), cu atât mai mult cu cât și celălalt părinte este dator a contribui financiar la întreținerea copilului; în plus, trebuie menționat că pensia de întreținere stabilită în favoarea minorului nu este destinată să acopere și cheltuielile exclusive ale părintelui căruia i-a fost încredințat copilul.
Pe de altă parte, culpa exclusivă a apelantului în destrămarea relației de
familie nu trebuie să aibă vreo legătură cu modalitatea în care instanța stabilește obligația de întreținere în sarcina acestuia, singurele criterii pentru determinarea
cuantumului întreținerii fiind cele cuprinse în dispozițiile legale menționate anterior.
Un alt aspect aflat în divergență între părți se referă la data de la care apelantul datorează pensia de întreținere. În acest scop, în apel -a procedat la luarea unui interogatoriu intimatei ( fila 23), care a confirmat faptul că, până la pronunțarea de către prima instanță a sentinței de divorț, aceasta a primit periodic de la apelant sume cuprinse între 1000-2000 lei ( mai rar, 2500 lei ) pentru întreținerea casei și a fetiței, părțile locuind împreună în această perioadă.
În aceste condiții, tribunalul a considerat că apelantul nu poate fi obligat la plata pensiei de întreținere pentru perioada în care părțile au locuit împreună și apelantul a contribuit financiar la întreținerea fiicei sale; de altfel, dacă apelantul nu ar fi contribuit la întreținerea minorei, intimata, potrivit art. 613 indice 2 cod .pr.civilă, putea solicita instanței, pe cale de ordonanță președințială, luarea unei măsuri vremelnice privitor la obligația de întreținere. Prin urmare, instanța de apel a considerat că obligația de întreținere stabilită în favoarea minorei este datorată de la data pronunțării hotărârii primei instanțe, anume 19 februarie 2009.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamanta, solicitând modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului declarat de și menținerea sentinței primei instanțe, ca fiind temeinică și legală.
În motivare, se arată că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea esențială și aplicarea greșită a legii. Solicitarea sa de păstrare a numelui dobândit în timpul căsătoriei a fost analizată cu superficialitate, concluzionându-se că argumentele prezentate nu constituie motive temeinice, limitate doar la consacrarea pe plan profesional sub numele dobândit prin căsătorie.
Art. 40 Codul familiei nu prezintă restrictiv motivele pentru ca instanța, chiar și în lipsa acordului soțului, să încuviințeze păstrarea numelui avut în timpul căsătoriei. Nu doar afirmarea pe plan profesional a soției constituie un astfel de motiv, ci acestea pot îmbrăca un cadru mult mai larg, instanța de judecată apreciind temeinicia motivelor, ținând seama că divorțul în cauză, s-a produs din vina exclusivă a intimatului.
Se reiterează argumentele reținute în sentință privind sensibilitatea minorei, ce este afectată de desfacerea căsătoriei și de atitudinea neglijentă a tatălui, purtarea aceluiași nume cu ambii părinți fiind de natură să îi confere siguranță, în raport cu colegii de școală.
În ceea ce privește pensia de întreținere, se reiterează criteriile prevăzute de art. 94 alin. 3 Codul familiei și se arată că pârâtul realizează un venit net lunar de 16.613 lei, elementele ce compun acest venit având un caracter de stabilitate, fiind stabilite de lege. Suma stabilită de tribunal, de 9 % din câștig, ar fi mult prea mică comparativ cu venitul realizat de pârât, copilul fiind lipsit de condițiile de trai cu care a fost obișnuit.
Se mai arată că minora are nevoi mai mari, fiind meditată pentru a putea obține rezultate școlare foarte bune, iar, după divorț, pârâtul are legături rare cu minora, nefiind reală susținerea acestuia că îi cumpără diverse lucruri. Polița de asigurare pentru studii pe care pârâtul pretinde că o achită este facultativă, nefiind de natură a influența cuantumul pensiei de întreținere. Se dorește o pensie de întreținere procentuală și nu în sumă fixă, pentru a se evita necesitatea actualizării ei periodice.
Cu privire la data de la care se datorează această pensie, din interogatoriul luat în cauză, rezultă că din 20.12.2008 nu a mai locuit cu pârâtul, astfel că pensia este datorată de la acea dată și nu de la data pronunțării sentinței.
În drept, se invocă art. 299 și urm. Cod procedură civilă, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimatul a solicitat, prin întâmpinarea depusă la filele 14-15 dosar, respingerea prezentului recurs, ca netemeinic și nelegal, arătând că el nu și-a dat acordul ca reclamanta să-și păstreze numele dobândit la încheierea căsătoriei și nu există motive temeinice care au putea justifica solicitarea reclamantei sub acest aspect.
Cuantumul pensiei de întreținere a fost stabilit în limitele prevăzute de art. 94 alin. 3 Codul familiei ( între 1% și 25%), suma oferită de el, de 1500 lei, fiind suficientă pentru creșterea și educarea unui copil de vârsta minorei, fiind la nivelul salariului mediu net pe economie existent la sfârșitul anului 2008.
Se mai arată că venitul său se compune din diverse sporuri, din care majoritatea sunt destinate exclusiv pentru refacerea capacității sale de muncă, neputând fi afectate de alte obligații ( spor de vechime, spor condiții grele, spor complex dirijare, spor lucru ture, alimentație). Se invocă și faptul că și celălalt părinte este dator să contribuie financiar la întreținerea minorului, iar obligația de întreținere stabilită în favoarea minorului nu este destinată să acopere și cheltuielile exclusive ale mamei, care nu a lucrat niciodată. Data de la care a fost stabilită obligația sa de întreținere de către Tribunal este cea corectă, pe perioada divorțului contribuind financiar la întreținerea minorei.
În drept, se invocă dispozițiile art. 115-116 Cod procedură civilă.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și 3041Cod procedură civilă, față de probatoriul administrat în cauză, interpretat prin prisma dispozițiilor art. 40 și 94 Codul familiei, coroborate cu prevederile art. 299 și urm. Cod procedură civilă, instanța constată că prezentul recurs este întemeiat doar în ceea ce privește cuantumul obligației lunare de întreținere stabilită în sarcina pârâtului, pe seama minorei părților.
Astfel, în ceea ce privește numele ce urmează a fi purtat de reclamantă după desfacerea căsătoriei, decizia tribunalului este temeinică și legală, ca urmare a unei juste evaluări a motivelor invocate de reclamantă, în susținerea solicitării sale, motive ce nu se încadrează în sfera noțiunii de "motive temeinice", astfel cum a fost delimitată această sintagmă în jurisprudența în materie.
Faptul că părțile au fost căsătorite timp de 18 ani și că au un copil în vârstă de 11 ani rezultat din căsătorie, nu poate constitui un argument suficient de puternic pentru a înlătura opoziția constantă a pârâtului sub acest aspect. În mod just, s-a concluzionat că reclamanta nu a motivat cererea sa pe recunoașterea profesională, astfel că, prin revenirea la numele purtat anterior căsătoriei nu se poate constata că aceasta ar suferi un prejudiciu material sau de imagine. În ceea ce privește sensibilitatea invocată a minorei ( nedovedită, de altfel, prin nici un mijloc de probă), concluziile instanței de apel sunt corecte, simpla diferență de nume dintre mamă și fiică, în contextul actual social, nu poate conduce la concluzia prejudicierii psihice și sociale a minorei.
Culpa exclusivă a pârâtului în desfacerea căsătoriei nu poate avea o relevanță în decizia cu privire la nume, deoarece, pe această cale nu se aplică o sancțiune civilă, pentru o eventuală conduită culpabilă, altele fiind criteriile determinante pentru soluție, cele exemplificate de tribunal.
Este adevărat că nu există o enumerare limitativă a motivelor apreciate a fi temeinice, incidența lor urmând a fi apreciată de la caz la caz, de instanța chemată să se pronunțe.
, dar această situație, este relativ frecventă, astfel că nu se poate reține situarea minorei într-o poziție de inferioritate, astfel că, apreciind că nu s-a dovedit existența unor motive temeinice care să justifice o astfel de măsură, Curtea va înlătura acest motiv de recurs, ca neîntemeiat.
În ceea ce privește cuantumul obligației de întreținere stabilit pentru minoră, față de veniturile realizate constant de pârât, Curtea constată că se impune reformarea deciziei atacate sub acest aspect.
Veniturile realizate de pârât sunt evidențiate în adresa de la fila 37 Judecătorie și detaliate în adeverința de la fila 6 dosar Tribunal. Din conținutul acestei adrese, rezultă că pârâtul are un venit net lunar de 16.631 lei, din care urmează a fi avute în vedere la stabilirea cuantumului obligației de întreținere doar sporurile cu caracter permanent și care nu sunt destinate exclusiv refacerii pârâtului de pe urma activității prestate, rezultând o sumă de referință de aproximativ 14.000 lei net lunar, în funcție de care se va porni la calculul sumei datorate, ce poate merge până la un maxim de 25%.
Cu toate acestea, având în vedere vârsta minorei, dar și condițiile de viață asigurate acesteia până la desfacerea căsătoriei, Curtea apreciază că suma de 3.000 lei lunar ar fi suficiente pentru a asigura minorei cele necesare unui trai decent, la nivelul pe care îl are și tatăl pârât. Ambii părinți trebuie să contribuie la cheltuielile ocazionate de creșterea minorei, însă dacă unul dintre părinți are venituri mai mari ( în cauză, pârâtul) este firesc ca acesta să contribuie proporțional, deoarece copilul trebuie să beneficieze de același nivel de trai, sau cât mai apropiat de cel al părintelui cu posibilități materiale mai mari, prin aceasta neputându-se reține că s-ar contribui la cheltuielile de trai ale părintelui căruia i s-a încredințat copilul.
În ceea ce privește data de la care urmează a fi acordată această întreținere, aceasta a fost corect stabilită de tribunal, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, mai ales interogatoriul reclamantei ( fila 23), în care se recunoaște că și ulterior despărțirii părților, pârâtul a contribuit financiar la întreținerea minorei, astfel că sub acest aspect, recursul apare ca fiind neîntemeiat.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 și urm. Cod procedură civilă, Curtea, constatând că prezentul recurs este întemeiat doar parțial, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă, îl va admite, va modifica în parte decizia recurată, în sensul că va obliga pârâtul la plata către reclamantă a unei pensii lunare de întreținere pe seama minorei, în cuantum de 3.000 lei începând cu data de 19.02.2009 și până la majoratul minorei sau noi dispozițiuni și va menține în rest dispozițiile deciziei atacate.
Față de soluția de reținere ca întemeiat, doar a unui motiv de recurs, în baza dispozițiilor art.274-276 Cod procedură civilă, Curtea va compensa cheltuielile de judecată efectuate de părți în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 273 din 11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu pârâtul.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că obligă pârâtul la plata către reclamantă a unei pensii lunare de întreținere pe seama minorei, în cuantum de 3.000 lei începând cu data de 19.02.2009 și până la majoratul minorei sau noi dispozițiuni.
Menține în rest dispozițiile deciziei atacate.
Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
- -
Red.CR/24.11.2009
Dact./2.12.2009
Judecătoria Arad -judecător
Tribunalul Arad -judecători ,
2 ex.
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Daniela Calai, Claudia Rohnean
| ← Plasament. Decizia 1302/2009. Curtea de Apel Bacau | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
