Anulare act. Sentința nr. 38/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 38/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 615/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 615/A/2015
Ședința publică de la 20 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G.
Judecător M. I. M.
Grefier A. V.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A. împotriva sentinței civile nr. 38/2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantul P. V. B. și pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A. – SUCURSALA A. I..
Obiect cauză – anulare act - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat prin încheierea inițială de amânare a pronunțării din data de 06.10.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria A. I. la data de 21.05.2014 sub nr._, reclamantul P. V. B. a chemat în judecată pe pârâtele . și . – SUCURSALA A. I., solicitând:
I. constatarea nulității absolute parțiale a Convenției de Credit nr._/26.08.2008 încheiată între părți în ceea ce privește următoarele clauze:
-pct.3 lit. d)- „DATA AJUSTĂRII DOBÂNZII” din „condițiile speciale ale convenției",
-pct.3.11 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției
- punctul 5 lit. a) „COMISIONUL DE RISC” din condițiile speciale ale convenției
-pct.3.5 COMISIONUL DE RISC- din condițiile generale ale convenției, cauza convenției de credit fiind ilicită.
II. desființarea clauzelor contractuale menționate la pct.l din prezenta acțiune III. desființarea scadențarului în ce privește clauzele menționate la
punctul 1 din prezenta acțiune
IV.să dispuneți înlăturarea din convenție a clauzelor privind comisionul de risc
V.să obligați pârâtele să ne restituie sumele achitate de subsemnații cu titlu de comision de risc, respectiv din septembrie 2008 și până martie 2013. data la care a fost refinanțat creditul.
VI. să obligați pârâtele la plata dobânzii legale începând cu data plății și până la data restituirii efective
VII. Să obligați pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 38/2015, Judecătoria A. I. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. V. B., cu domiciliul ales în A. I., .. 31. Jud. A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA, cu sediul în București, Șoseaua P., Nr. 42, . 10, Sectorul 2 și S.C. V. R. SA – SUCURSALA A. I., cu sediul în A. I., ., .. A. și în consecință:
A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._ încheiată între părți la data de 26.08.2008 în privința următoarelor clauze:
- pct.3 lit.d „Data ajustării dobânzii” din „Condițiile speciale ale convenției”, în conformitate cu care „Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând Împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”;
- pct.3.11 „D. (dobânda anuală efectivă)” din secțiunea 3 „Costuri” a „Condițiilor generale ale convenției” în conformitate cu care „D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de Secțiunea 10) „Costuri suplimentare” sau prin acordul părților”.
- pct.5 lit.a „Comision de risc” din „Condițiile speciale ale convenției”, în conformitate cu care se percepe un comision de risc de: „0,22%, aplicat la valoarea creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenții de credit”.
- pct. 3.5 „Comisionul de risc” din Secțiunea 3 „Costuri” din „Condițiile generale ale convenției”, în conformitate cu care: „Pentru punerea la dispoziție a creditului, Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la valoarea creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”.
A înlăturat clauzele constatate ca fiind abuzive, precum și rubrica privitoare la comisionul de risc din „Planul de rambursare” anexă la convenția de credit.
A obligat pârâtele să restituie reclamantului sumele pe care le-a plătit cu titlu de comision de risc începând cu data de 21.05.2011 până la data de 21.02.2013.
A respins cererea de obligare a pârâtelor la plata sumelor pe care reclamantul le-a plătit cu titlu de comision de risc în intervalul 26.08.2008 – 20.05.2011 inclusiv.
A obligat pârâtele să plătească reclamantului dobânzi legale aferente sumelor pe care le-a plătit cu titlu de comision de risc începând cu data de 21.05.2014 până la restituire.
A respins cererea de obligare a pârâtelor la dobânzi legale de la data la care reclamantul a început să facă plăți până la data introducerii acțiunii.
A obligat pârâtele să plătească reclamantului 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Se constată că la data de 26.08.2008 reclamantul a încheiat cu pârâta de ord.1, prin intermediul pârâtei de ord.2, Convenția de credit nr._ – filele 10-20 - prin care i s-a acordat un credit pentru acoperirea cheltuielilor personale curente în sumă de 208.800 CHF pentru o perioadă de 300 luni.
Potrivit convenției de credit raporturile contractuale au fost precizate sub forma unor „Condiții speciale ale convenției” și unor „Condiții generale ale convenției”.
Pentru judecarea prezentei cauze s-a reținut incidența următorului cadru legislativ: Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și art.969 și art.1092 din Codul civil, în vigoare la data încheierii convenției de credit.
Analizând acțiunea prin prisma dispozițiilor legale menționate și probelor din dosar s-a constatat că este în parte fondată.
A. În privința capetelor de cerere I, II, III și VI prin care se solicită constatarea nulității absolute parțiale a convenției de credit în privința datei ajustării dobânzii, D. și comisionului de risc, urmată de desființarea clauzelor abuzive și a graficului de rambursare.
1. Procedând la analizarea primelor două clauze dinconvenția de credit nr._/2008, instanța a reținut că la pct.3 lit.d „Data ajustării dobânzii” din „Condițiile speciale ale convenției” s-a stipulat că „Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând Împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”, iar la pct.3.11 „D. (dobânda anuală efectivă)” din Secțiunea 3 „Costuri” a „Condițiilor generale ale convenției” există mențiunea în conformitate cu care „D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de Secțiunea 10) „Costuri suplimentare” sau prin acordul părților”.
Analiza acestor două clauze și a susținerilor părților prin prisma dispozițiilor art.3 al.1-3, art.5 și lit. c și j din anexa la Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 și art.1 al.1-3, art.4 al.1-4 și lit. a și b din anexa la Legea nr.193/2000 permite constatarea caracterului lor abuziv, deoarece este cert că reprezintă un caz de modificare unilaterală a contractului prin raportare la un indicator care este menționat în mod generic, sub formula: „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară”, iar nu la un indicator ori la mai mulți indicatori punctuali, obiectivi, previzibili și ușor de verificat.
Procedând în acest fel este evident că reclamantul nu au avut posibilitatea să cunoască modul în care va evolua dobânda și să decidă dacă mai înțelege să-și onoreze obligațiile contractuale sau să ceară rezilierea contractului, în timp ce banca poate în mod arbitrar și imprevizibil să invoce și să aplice modificări ale dobânzii.
S-a reținut deci că la data la care s-a încheiat convenția de credit reclamantul s-a aflat pe o poziție inegală în raport cu banca, clauzele fiind prestabilit de către împrumutător, fără a da împrumutatului în mod real și efectiv posibilitatea să le negocieze, să le modifice sau să le elimine.
De asemenea, s-a constatat că nefiind menționați indicii de referință care-i permit împrumutătorului să modifice dobânda, nevoia unei astfel de schimbări este lăsată la libera apreciere a acestuia, deci clauzele apar din nou ca fiind abuzive.
Față de cele ce preced, în temeiul art.13 al. 1 din Legea nr.193/2000 instanța a constatat caracterul abuziv, nulitatea parțială a convenției de credit și a dispus înlăturarea clauzelor care sunt menționate la pct.3 lit.d din „Condițiile speciale ale convenției” și la pct.3.11 „D. (dobânda anuală efectivă)” din „Condițiile generale ale convenției”.
2. Procedând la analizarea celorlalte două clauze, instanța a reținut că la pct.5 lit.a „Comision de risc” din „Condițiile speciale ale convenției” s-a stipulat că se percepe un comision de risc de: „0,22%, aplicat la valoarea creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenții de credit”, iar la pct.3.5 „Comisionul de risc” din Secțiunea 3 „Costuri” din „Condițiile generale ale convenției” s-a menționat: „Pentru punerea la dispoziție a creditului, Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la valoarea creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”.
Prin raportare la contextul legislativ reținut s-a constatat că ambele clauze sunt abuzive.
În primul rând, atât în condițiile speciale cât și în cele generale ale convenției nu este indicat suficient de clar și pe interesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar, ce fel de riscuri presupune perceperea comisionului.
În al doilea rând, comisionul de risc nu se justifică, câtă vreme nu există vreo dovadă că reclamantul nu a achitat ratele lunare și există potrivit pct.7 din „Condițiile speciale” o garanție reală imobiliară constând într-o ipotecă de prim rang constituită asupra imobilului spațiu comercial nr.1 situat în A. I., ., . de 133 mp, înscris în Cf nr._ A. I., aflat în proprietatea garanților ipotecari B. A. și B. E. și o cesionare a poliței de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor.
În al treilea rând, analizând „Planul de rambursare” de la filele 21--25 s-a constatat că invocatul comision de risc se ridică la un total de 80.326,86 CHF, ceea ce raportat la suma împrumutată de 208.800 CHF reprezintă 38,47%, astfel că s-a reținut că plățile cu acest titlu constituie o sumă disproporționată și nejustificat de mare față de suma împrumutată.
Față de cele ce preced, în temeiul art.3 par.2 și art.5 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 și art.14 din Legea nr.193/2000 s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a convenției de credit în privința clauzelor privind comisionul de risc care sunt consemnate la pct.5 lit. a din „Condițiile speciale ale convenției” și la pct.3.5 din Secțiunea 3 „Costuri”, din „Condițiile generale ale convenției” și s-a dispus înlăturarea lor.
De asemenea, s-a dispus și înlăturarea rubricii privind comisionul de risc din planul de rambursare la convenția de credit.
B. În privința capătului V de cerere prin care se solicită obligarea pârâtelor la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc începând cu luna septembrie 2008 până în luna martie 2013.
Văzând convenția de credit nr._/2013 de la filele 26-49 s-a constatat că la data de 21.02.2013 banca a acordat reclamantului un credit în valoare de 194.025,08 euro pentru refinanțarea sumei de 239.361,57 CHF reprezentând credit, dobânzi, comisioane și alte sume aferente creditului acordat în baza convenției de credit nr._/26.08.2008.
În contextul oferit de dispozițiile art.6 par.1, art.7 par.1 și 2 și par.8 din Directiva nr.93/13/CEE și de art.14 din Legea nr.193/2000, pentru considerentul că la pct.A s-a constatat existența unor clauze abuzive, iar potrivit dispozițiilor legale menționate consumatorii au dreptul să fie protejați la nivel maxim, astfel că au dreptul la restituirea sumelor pe care le-au plătit fără a fi datorate, instanța a apreciat că în parte și capătul V de cerere este fondat, astfel că pârâtele au fost obligate să restituie reclamantului sumele pe care le-a plătit cu titlu de comision de risc începând cu data de 21.05.2011 până la data de 21.02.2013 când s-a încheiat convenția de credit nr._/2013 pentru refinanțarea sumei de 239.361,57 CHF.
În ședința de judecată din data de 15.10.2014 – fila 85 - instanța a admis excepția privind prescrierea dreptului material la acțiune pentru sumele care au fost achitate de reclamant cu titlu de comision de risc începând cu luna septembrie 2008 până la data de 21.05.2011, astfel că pentru aceste pretenții capătul V de cerere va fi respins.
C. În privința capătului VI pentru de cerere prin care se solicită obligarea pârâtelor la plata de dobânzi legale începând cu data plăți până la data restituirii efective.
În temeiul art.1088 și art.1084 din Codul civil de la 1864, în vigoare la data încheierii convenției de credit și văzând dispozițiile art.2 și 3 din OG nr.13/2011 a fost admis în parte și acest capăt de cerere și obligate pârâtele la plata de dobânzi legale aferente sumelor ce au fost plătite cu titlu de comision de risc începând cu data introducerii acțiunii, respectiv cu data de 21.05.2014 până la data restituirii.
Cererea de obligare a pârâtelor la plata de dobânzi legale începând cu data de încheierii convenției de credit până la data introducerii acțiunii a fost respinsă, deoarece dreptul la acțiune s-a născut doar începând cu acest moment.
Căzând în pretenții, în temeiul art.453 din codul de procedură civilă au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului 1.500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A. BUCUREȘTI, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și rejudecând să fie respinsă acțiunea ca fiind neîntemeiată.
În expunerea de motive a arătat următoarele:
Potrivit art.4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți, pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Astfel, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Însă, pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate se impune o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Conform art.4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de piață, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, stabilește că aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiecțiuni contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Din aceste dispoziții legale rezultă că, acele clauze exprimate clar și inteligibil care vizează prețul serviciilor oferite nu pot fi considerate abuzive. Cu alte cuvinte, un consumator nu poate contesta prețul unui serviciu contractat, nu poate susține caracterul nejustificat al acestuia în raport de serviciile furnizate, daca acest preț este clar și inteligibil.
Comisionul de risc face parte din prețul contractului.
A făcut trimitere la dispozițiile art. 2 pct. 24 din OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorului, care definesc costul total al creditului ca fiind toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse, de asemenea, în cazul în care obținerea creditului sau obținerea acestuia potrivit clauzelor și condițiilor prezentate este condiționată de încheierea unui contract de servicii.
Rezultă din aceste dispoziții legale că sumele percepute cu titlu de comision de risc sunt incluse în noțiunea de „preț al serviciilor”, conform legii sus citate, și astfel exceptate de la controlul prevăzut de Legea 193/200 conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE.
Condițiile generale ale convenției de credit definesc „costul total al creditului la consumator” ca fiind „toate costurile pe care împrumutatul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli”, iar conform adeverinței, comisionul de risc a fost inclus în dobânda anuală efectiva (D.)m care a fost definită prin contract ca fiind „costul total al creditului la consumator (împrumutat), exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat și calculat conform legii”.
Pentru a fi declarată abuzivă o astfel de clauză, este necesar ca aceasta să nu fie exprimată în mod clar și inteligibil.
Din această perspectivă, este a se avea în vedere faptul că prin convenția de credit s-a stabilit un cuantum determinat al comisionului de risc, aplicat la soldul creditului, astfel încât, chiar de la momentul încheierii contractului împrumutatul a cunoscut care este întinderea lui exactă a obligației sale de plată a acestui comision, inclus în graficul de rambursare, cuantumul acestui comision fiind unul fix, raportat la soldul creditului.
În ceea ce privește riscul de credit, acesta este definit de art. 2 lit. g din Norma BNR nr. 17/2003, în vigoare la data încheierii contractului, ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ca urmare a neîndeplinirii de către contrapartida a obligațiilor contractuale.
La momentul încheierii convenției de credit, perceperea unui astfel de comision nu era interzisă nici de legea internă și nici de dispozițiile comunitare, astfel încât era legală perceperea acestuia. Faptul că banca și-a asigurat și alte garanții prin contractul de credit, precum ipotecă sau poliță de asigurare, nu face ca acest comision de risc să devină abuziv, întrucât nicio dispoziție legală nu limitează dreptul unei bănci de a-și constitui mai multe garanții, care să asigure în final recuperarea sumei acordate.
La momentul încheierii contractului, reclamanții au cunoscut cuantumul concret al comisionului de risc, precum și costul total al creditului ele fiind înscrise în graficul de rambursare.
În condițiile în care reclamanții au fost pe deplin informați la momentul contractării creditului cu privire la sumele pe care urmau să le achite ca preț, nu se mai poate susține în prezent că unele sume sunt nejustificate. A admite o astfel de susținere, ar însemna că i se permite unei persoane să conteste prețul unui serviciu prestat pentru simplul motiv că profesionistul nu a justificat un cuantum atât de ridicat, aspect interzis de art.4 alin.6 din L.193/2000 și art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE.
Admițând că era necesară menționarea în contract nu doar a cuantumului comisionului de risc perceput, ci și a motivelor perceperii acestuia, pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă, este necesar să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Dezechilibru care se poate asocia comisionului de risc este unul patrimonial. Or, raportat la valoarea dobânzii (D.) percepută de către bancă nu se poate a fi apreciată ca disproporționat în raport cu perioada lungă de timp pentru care s-a contractat creditul. Iar, la momentul contractării creditului, reclamanții au apreciat că acest credit le servește pe deplin interesele, din moment ce, au optat pentru el.
Concluzionând, în condițiile în care cuantumul comisionului de risc a fost precis determinat prin convenția de credit, inclus în D., care a fost cunoscută și acceptată de către consumator, neexistând nici un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, este evident că nu se poate afirma că, clauzele contractuale, care reglementează acest comision de risc au fost impuse consumatorilor în temeiul principiului forței obligatorii a contractului, prevăzut de art 969 din Codul civil de la 1864, motiv pentru care se impune respingerea cererii formulate ca neîntemeiată.
Nu în ultimul rând, referitor la prevederea contractuală care vizează posibilitatea modificării dobânzii de către Bancă, intimata a susținut că în speța dedusă judecății s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al unei astfel de clauze în mod generic, de principiu, fără a se reclama în concret o modificare nejustificată a dobânzii, ceea ce „denotă lipsa unei vătămări concrete” aduse intereselor reclamantei.
În alte ordine de idei, instanța a reținut că potrivit actului adițional întocmit conform OUG 50/2010, Banca a indicat în mod explicit, precis modul de calcul al dobânzii, astfel că prevederea contractuală criticată care conferea Băncii posibilitatea revizuirii dobânzii „în cazul unor schimbări semnificative pe piața monetară nu mai exista”, împrejurare în care critica adusă de reclamantă prevederii menționate este lipsită de obiect.
Având în vedere aspectele de fapt și de drept invocate, precum și faptul că instanța de fond nu motivează în concret soluția la care a ajuns, neexistând nici o probă concludentă care să permită admiterea acțiunii, a solicitat să se dispună admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate și rejudecând să se procedeze la respingerea ca netemeinică a acțiunii introductive.
Reclamantul intimat a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Analizând apelul declarat de V. România S.A. împotriva sentinței menționate, Tribunalul constată următoarele:
Intimatul a încheiat cu S.C. V. ROMÂNIA S.A. - Sucursala A. I., convenția de credit nr._/26.08.2008 (f.10 dosar de fond).
La art. 3 lit. d din convenție – condiții speciale – se prevede că banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii.
De asemenea, la art. 3.10 din convenție – condiții generale, se stipulează că D. (dobânda anuală efectivă) poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de secțiunea 10 “Costuri suplimentare”.
Prevederile contractuale de mai sus au fost stabilite în ciuda faptului că dobânda este fixă (art. 3 lit. a din contract – condiții speciale, fila 14 dosar de fond).
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, “o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.”
De asemenea, conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, “o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate”.
Este evident, în opinia Tribunalului, că aceste contracte de credit sunt contracte de adeziune, iar clientul este obligat fie să le accepte, în întregime, în forma propusă de bancă, fie să refuze încheierea contractului. Negocierea diferitelor clauze contractuale nu este posibilă.
Tribunalul consideră că posibilitatea pe care o are banca de a revizui în mod unilateral rata dobânzii, în funcție de niște criterii ambigue, vădit subiective și unilaterale, este de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, încălcându-se art. 4 din Legea 193 din 2000.
La punctul 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției și la punctul 3.5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit un comision de risc aplicat la soldul creditului, plătibil lunar pe toată perioada de derulare a convenției de credit. Tribunalul constată că acest comision de risc a fost prevăzut în convenție, fără a se preciza ce reprezintă și ce riscuri acoperă.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Instanța constată că terminologia folosită de către apelanta V. este foarte ambiguă, iar clientul nu are posibilitatea de a-și da seama ce anume acoperă acel comision de risc și care este motivul pentru care trebuie să-l plătească.
În speța de față, riscul de credit nu poate fi luat în considerare ca destinație a comisionului de risc, pentru că imobilul adus în garanție este asigurat, banca impunând prin convenție ca asigurarea să se încheie cu o societate de asigurări agreată de aceasta, iar polița de asigurare să fie cesionată în favoarea băncii. Obligațiile de mai sus au fost instituite în sarcina reclamantului prin convenție, contractul fiind evident unul de adeziune, clauzele cuprinse în acesta fiind prestabilite de bancă, neexistând vreo negociere cu clientul. Chiar și în situația în care, prin absurd, s-ar considera că a existat o negociere cu privire la comisionul de risc, clauza ar fi tot abuzivă, întrucât acordul părților cu privire la o clauză ilicită și imorală nu transformă acea clauză într-una legală.
În condițiile în care comisionul de risc ar acoperi riscul pieirii bunului cu care a fost garantat creditul, banca ar beneficia de o dublă garanție, creând, în detrimentul reclamantului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, ceea ce contravine art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Dacă s-ar considera că acest comision de risc anticipează o posibilă conduită culpabilă a clienților, Tribunalul constată că prin același contract a fost prevăzut că în caz de achitare cu întârziere a obligațiilor de plată, banca va percepe penalități de întârziere, iar dacă clientul nu-și îndeplinește obligațiile de plată, banca ar putea trece la executarea silită a garanției imobiliare, fiind instituit un drept de ipotecă asupra imobilului.
Prin urmare, și în acest caz, riscul unei conduite culpabile a intimatului este acoperit prin stabilirea penalităților de întârziere și a garanției imobiliare, iar banca ar beneficia din nou de o dublă garanție, astfel că din nou clauza privind comisionul de risc este abuzivă, fiind contrară art. 4 din Legea nr. 193/2000.
În condițiile în care comisionul de risc ar acoperi riscul de piață generat de fluctuațiile de piață ale prețurilor sau ale cursului valutar, Tribunalul constată că împrumutul luat de către reclamant a fost în franci elvețieni, iar leul s-a devalorizat semnificativ în raport cu această monedă, risc care a fost, oricum, suportat de către reclamant, rata acestora crescând semnificativ, astfel că nu se justifică existența comisionului de risc.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Raportat la aceste prevederi legale, Tribunalul constată că sunt întrunite cerințele legii pentru a constata abuzivă clauza care stabilește comisionul de risc.
Susținerea că art.4 al Directivei nr.93/13/CEE (transpusă de legea 193/2000) a exclus prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, prin alin.2, nu este fondată, întrucât comisionul de risc nu face parte din prețul contractului, având în vedere că banca avea obligația să-și constituie provizioane de risc de credit, iar potrivit dispozițiilor art.11 din Regulamentul BNR nr.5/2002, în vigoare la data contractării creditului, constituirea de provizioane specifice de risc de credit se referă la crearea acestora și se va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit.
Având în vedere că aceste provizioane sunt incluse pe cheltuieli, rezultă că acestea cad în sarcina băncii, nereprezentând venituri, astfel încât nu pot fi percepute de la împrumutat.
Față de cele de mai sus, Tribunalul va respinge apelul formulat de V. ROMÂNIA SA, împotriva sentinței civile nr. 38/2015 a Judecătoriei A. I., pronunțată în dosar nr._ .
În temeiul art. 453 C.p.c., va obliga apelanta la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de V. ROMÂNIA SA, împotriva sentinței civile nr. 38/2015 a Judecătoriei A. I., pronunțată în dosar nr._ .
În temeiul art. 453 C.p.c., obligă apelanta la plata în favoarea intimatului a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.10.2015.
Președinte, D. G. | Judecător, M. I. M. | |
Grefier, A. V. |
Red. M.M.
Tehnored. A.V: 5 ex.
A.V. 21 Octombrie 2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 758/2015. Tribunalul ALBA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 560/2015. Tribunalul ALBA → |
|---|
