Întoarcere executare. Sentința nr. 103/2015. Tribunalul ALBA
Comentarii |
|
Sentința nr. 103/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 103/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 103/2015
Ședința publică de la 15 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. S.
Grefier A. R.
Pe rol se află soluționarea cererii de repunere pe rol a cauzei, după suspendare formulată de reclamantul Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. în cauza civilă – rejudecare după casare – privind pe reclamantul M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGFP A. în contradictoriu cu pârâții A. C. în calitate de succesor al def. A. M., A. P. VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, . I. PRIN LICHIDATOR . REPREZENTANT C. L., având ca obiect - întoarcere executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță avocat M. G. cu împuternicire avocațială la dosar pentru A. C., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Mandatarul pârâtului A. C., av.M. G. depune la dosar o cerere prin care solicită constatarea perimării cererii de chemare în judecată.
Arată că suspendarea cauzei a avut loc la data de 19.09.2012 prin încheierea de ședință - suspendare dispusă în baza dispozițiilor art. 243 Cod pr. civilă.
De la data de 19.09.2012 și până la formularea cererii de repunere pe rol, cauza a stat în nelucrare din vina reclamantei, mai mult de un an. Fiind aplicabile dispozițiile art. 248 (1) Cod pr. civilă.
Potrivit art. 250(2) Cod pr. civilă – în cazurile prevăzute de art.243, cursul perimării este suspendat timp de 3 luni, de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecății - dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare.
In speță, decesul pârâtului A. M. a avut loc la data de 20.06.2007, astfel că în nici un caz faptele ce au avut în vedere suspendarea, nu au avut loc în ultimele 6 luni ale termenului de perimare, pentru a opera vreo suspendare a termenului prevăzut de lege.
In aceste condiții, termenul de perimare este de un an, prevăzut de dispozițiile art. 248 Cod pr. civilă și solicită a se constata perimată cererea de chemare în judecată – prin lăsarea în nelucrare a cauzei un termen mai mare de 1 an.
TRIBUNALUL
Prin cererea de întoarcere a executării formulată la această instanță de reclamantul M. FINANȚELOR PUBLICE – în baza art 404 indice 1 alin 1 și urm C pr civ - împotriva pârâtului A. M., s-a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 12._ lei reprezentând despăgubiri civile și cheltuieli de execuție .
În motivarea cererii s-au arătat următoarele:
In fapt, prin acțiunea înregistrata la Tribunalul A. sub nr.4794/2002, reclamantul A. M. a chemat in judecata pe parații . I.. Statul R. reprezentat de M. Finanțelor Publice, Statul R. prin Consilul Local A. lulia, APAPS, Prefectura Județului A. si . SRL solicitând ca, prin hotărârea judecătoreasca ce se va pronunța, sa se constate ca imobilele înscrise in CF sub nr. 1588 A. I., CF 1589 A. I. si CF 7177Alba I. nr.top 2330/1/1/1/1 si nr.top 2330/2/1/1 si in CF_ A. I., nr.top 2330/1/1/2/1, 2331/1/1/1, 2330/1/1/1/2, 2330/2/2/1, 2331/2/1, 2331/2/1/2, au fost trecute fara titlu valabil in proprietatea statului, obligarea paraților la restituirea in natura a acestor imobile, iar daca restituirea in natura nu este posibila sa se dispună plata despăgubirilor in echivalent bănesc a valorii actualizate a imobilelor si obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentința civila nr.626/03.12.2003 pronunțata de Tribunalul A. I. în dosarul nr 4794/2002 a fost admisa acțiunea civilă formulată de reclamantul A. M. împotriva pârâților . I. prin lichidator . R. prin M. Finanțelor Publice si APAPS (A.) si s-a constatat ca: - imobilele transcrise din CF 1588 A. I., CF 1589 A. I. si CF 7177Alba I. nr.top 2330/1/1/1/1 si nr.top 2330/2/1/1 si in CF 30106Alba lulia, nr.top 2330/1/1/2/1, 2331/1/1/1, 2330/1/1/1/2, 2330/2/2/1, 2331/2/1, 2331/2/1/2, au trecut in mod abuziv in proprietatea statului ;
- reclamantul, in calitate de moștenitor al defunctului A. N. este îndreptățit la masuri reparatorii conform art 9 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Prin aceeași hotărâre s-a respins acțiunea reclamantului fata de parații Consiliul Local A. I., Prefectura Județului A. si . SRL si a fost obligata parata . plătească reclamantului suma de 3.500.000 lei cheltuieli de judecata, împotriva sentinței instanței de fond s-a declarat apel de către | reclamantul A. M., Statul R. reprezentat de M. Finanțelor Publice si APAPS, cale de atac ce a format obiectul dosarului nr. 1648/2004 înregistrat pe rolul Curții de Apel A. I..
Prin decizia civila nr.1905/A/07.12.2004, instanța de apel a admis apelul declarat de reclamantul A. M., a schimbat in parte sentința atacata, în sensul ca a admis acțiunea reclamantului și împotriva paratelor Consiliul Local A. I., Prefectura județului A. si . SRL si a constatat ca imobilele identificate in sentința apelata au fost trecute in proprietatea statului fără titlu valabil.
Instanța de apel a constatat ca, reclamantul, in calitate de moștenitor al defunctului A. N. este indreptatit la restituirea prin echivalent bănesc a imobilelor expropriate, sens in care a obligat i paratele Statul R. reprezentat de M. Finanțelor Publice, . lulia si . SRL sa plătească reclamantului suma de 12._ lei despăgubiri civile.
Prin aceeași hotărâre s-au respins apelurile declarate de Statul R. reprezentat de M. Finanțelor Publice si A. si s-au menținut in rest celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Împotriva deciziei civile nr. 1905/A/07.12.2004 pronunțata de Curtea de Apel A. I., in dosarul nr. 1684/2004, M. Finanțelor Publice a promovat recurs ,cale de atac ce a fost înregistrata pe rolul înaltei Curți de Casație si Justiție -Secția Civila si de Proprietate Intelectuala sub nr. 1979/2005 si a avut termen de judecata in data de 08.07 2005.
Având in vedere caracterul definitiv si executoriu al deciziei pronunțate de Curtea de Apel A. I., reclamantul - intimat A. M. s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc B. T. solicitând efectuarea demersurilor pentru
executarea silita a debitorului Statul R. reprezentat de M. Finanțelor
Publice.
Prin Somația înregistrata la M. Finanțelor Publice sub nr.570.325/24.02.2005, Biroul Executorului Judecătoresc B. T. la stăruința creditorului A. M., a solicitat punerea în executare a încheierii nr.646/07.02.2005 pronunțata de Judecătoria A. I. în dosarul execuțional nr.872/2005, prin care s-a încuviințat cererea de executare silita referitoare la decizia civila nr.1905/A/2004 pronunțata de Curtea de Apel A. I. în dosarul nr. 1648/2004, prin plata sumei de 12._ lei reprezentând: 12._ lei despăgubiri civile si_ lei cheltuieli de execuție .
Prin aceeași somație li s-a învederat faptul că, în caz de neconformare, pentru recuperarea debitului se va proceda la executarea silita, conform legii, prin aplicarea sechestrului asupra bunurilor în vederea valorificării acestora prin licitație publica sau prin poprirea conturilor Ministerului Finanțelor Publice.
Din aceste considerente, M. Finanțelor Publice, în data de 14.06.2005 a întocmit Nota privind punerea in executare a încheierii executorii nr.646/07.02.2005 pronunțata de Judecătoria A. I. in dosarul execuțional nr.872/2005, prin care s-a încuviințat cererea de executare silita formulata de Biroul Executorului Judecătoresc B. T. la solicitarea creditorului A. M., referitoare la decizia civila nr.1905/A/2004 pronunțata de Curtea de Apel A. I. in dosarul ir. 1648/2004, prin plata sumei de 12._ lei reprezentând: 2._ lei despăgubiri civile si_ lei cheltuieli de execuție către Biroul Executorului Judecătoresc B. T..
Plata sumelor solicitate de executorul judecătoresc, în numele creditorului A. M., a fost efectuată de M. Finanțelor Publice in data de 04.07.2005 prin OP nr1188 si in data de 28.06.2005 arin OP nr.1180.
Prin Decizia civila nr.6164/08.07.2005 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție - Secția Civila si de Proprietate Intelectuala in dosarul nr. 1979/2005 au fost admise recursurile declarate de parații Prefectura Județului A., . prin lichidator judiciar . A. I., . SRL, M. Finanțelor Publice, DGFP a județului A. si A., împotriva deciziei nr.1905/A din 20 februarie 2004 a Curții de Apel A. I. - Secția Civila, modifica decizia recurata in sensul ca respinge apelul declarat de recurentul A. M., împotriva sentinței civile nr.626/03. decembrie 2003 a Tribunalului A., pe care o menține.
Având in vedere ca, prin decizia instanței de recurs nu s-a dispus restabilirea situației anterioare apreciază ca, in cauza sunt incidente dispozițiile art 404 indice 2 alin 3 Cod procedura civila.
Prin acțiunea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional pârât principal A. M. s-a solicitat să se procedeze:
1. - la stabilirea despăgubirilor care i se cuvin reclamantului reconvențional A. M. pentru imobilele preluate în mod abuziv de Statul Român
2 - și apoi, în baza disp. art.22 titlul VII din L.nr.247/2005și Normele metodologice de aplicare a acestei Legi la compensarea creanțelor reciproce ale reclamantului reconvențional A. M. și ale Statului Român, de 12._ lei și, respectiv, 16._ lei.
În motivarea cererii reconvenționale, se arată următoarele:
Reclamantul reconvențional a fost deposedat de către Statul Român în mod abuziv și rară titlu valabil de imobilele înscrise în c.f.nr.1588 A. I., c.f.nr.7177 A. I., nr.top.2330/1/1/1/1 și nr.top.2330/2/1/1 și c.f.nr._ A. I. nr.top.2330/1/1/2/1, 2331/1/1/1, 2330/1/1/1/2, 2330/2/2/1, 2331/2/1, 2331/2/1/2.
După apariția Legii nr. 10/2001 a revendicat aceste imobile în condițiile prevăzute de acest act normativ.
Prin Sentința Civilă nr.626/03.12.2003, pronunțată de Tribunalul A. în Dosar nr.4794/2002, a fost admisă acțiunea sa, constatându-se trecerea abuzivă a imobilelor în proprietatea Statului Român și faptul că era îndreptățit la măsuri reparatorii conform art.9 alin.2, imobilele neputând fi restituite în natură.
Împotriva acestei hotărâri,reclamantul reconvențional A. M. a formulat apel, iar prin Decizia Civilă nr 1905/A/07.12.2004, instanța de apel a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată, constatând că era îndreptățit la acordarea de despăgubiri prin echivalent bănesc pentru imobilele expropriate, fiind obligați pârâții să-mi plătească suma de 12._ lei.
Această hotărâre, definitivă și executorie, a fost executată la data de 28.06.2005.
Împotriva Deciziei Civile nr.l905/A/07.12.2004, M. Finanțelor Publice, Prefectura județului A., S.C.Uzina A. S.A., S.C.Investment MPG Holding S.R.L., D.G.F.P. A. și A.V.A.S au promovat recurs, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia Civilă nr 6164/08.07.2005 a admis recursurile și a modificat decizia recurată, în sensul respingerii apelului reclamantului reconvențional A. M. -- și al menținerii Sentinței Civile nr.626/03.12.2003 a Tribunalului A..
In aceste condiții este evident că reclamantului reconvențional A. M. și Statul Român prin M. Finanțelor Publice sunt creditori a două creanțe reciproce, impunându-se, prin urmare, compensarea acestora sprijinit de disp.art.22 din Titlul VII al L.247/2005, în care se prevede expres „în cazul în care statul și persoanele îndreptățite au obligații reciproce de plată și, respectiv, restituire a unor despăgubiri rezultate din aplicarea ... Legii nr. 10/2001 la cererea persoanei îndreptățite, prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor se va dispune compensarea acestora.
Prin hotărâre judecătorească, respectiv expertiza efectuată la instanța de fond s-a stabilit valoarea imobilului, iar ulterior s-a efectuat o expertiză la cererea reclamantului reconvențional A. M. prin care s-a stabilit valoarea actuală a terenului, așa încât nu se mai impune o nouă evaluare.
Prin întâmpinarea formulată de pârâta reconvențională A.V.A.S. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia de asemenea, pârâta . a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive .
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la lipsa calității procesuale pe care o invocă pârâta reconvențională, s-a impus a fi respinsă această excepție, argumentat de următoarele:
- prin sentința civilă nr. 626/2003, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr 4794/2002, a fost admisă acțiunea reclamantului A. M. împotriva pârâtei reconvenționale alături de ceilalți pârâți reconvenționali .
- pârâta reconvențională este unitatea deținătoare a imobilului și are competențele și obligațiile stabilite prin Legea nr 10/2001 și Legea nr 247/2005.
Așa fiind, este evident că nu poate fi admisă lipsa calității procesuale pasive a pârâtei reconvenționale . Aceeași este situația și în ceea ce privește pe pârâta A.V.A.S.
Solicitarea petentului A. M. (pârât în dosarul mai sus-amintit, aflat pe rolul acestei instanțe) privește compensarea dintre:
- suma stabilită prin decizia civilă nr. 1905/A/2004 pronunțată de Curtea de Apel A. I. în dosarul 1648/2004, hotărâre judecătorească rămasă definitivă și executorie, în cuantum de 12._ lei (ROL) reprezentând despăgubirile acordate de instanță pentru imobilele înscrise în C.F. nr. 1588 și nr. 1589 A. I., imobile parcelate și retranscrise în C.F. nr._ și nr. 7177 A. I., cu nr. top. 2330/1/1/2/1; 2231/1/1/1 ;2330/l/l/l/2; 2330/1/1/1/1; 2330/2/2/1; 2331/2/1 și 2330/2/1/2 și
- despăgubirile cuvenite petentului potrivit Legii nr. 10/2001, republicată si Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilele parcelate și retranscrise în C.F. nr._ și nr. 7177 A. I., cu nr. top. 2330/1/1/2/1; 2231/l/l/l;2330/l/l/l/2; 2330/1/1/1/1; 2330/2/2/1; 2331/2/1 și 2330/2/1/2 (prin raportul de expertiză efectuat la cererea petentului, imobilele terenuri identificate mai sus, în suprafață totală de 14.655 mp, au fost evaluate la suma de 16._ ROL).
S-a reținut din înscrisurile înaintate Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților că prin sentința civilă nr. 626/03.12.-2003 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr. 4794/2002 se recunoaște reclamantului îndreptățirea la măsuri reparatorii conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, imobilele solicitate neputând fi restituite în natură.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 1905/A/2004, pronunțată de Secția civilă a Curții de Apel A. I. în dosarul nr. 1648/2004, a fost soluționat apelul reclamantului A. M., formulat împotriva sentinței civile nr. 626/03.12.2003. A fost admis apelul declarat de reclamantul A. M. și a fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că a fost admisă acțiunea reclamantului A. M. și împotriva pârâtelor Consiliul Local al Municipiului A. I., Prefectura Jud. A. și S. C. INVESTMENT MPG HOLDING S. R. L. A. I. și constată că imobilele identificate în sentință au fost trecute în proprietatea statului și fără titlu valabil. A constatat instanța că reclamantul în calitate de moștenitor al defunctului A. N. este îndreptățit la restituirea prin echivalent bănesc, sens în care obligă pârâtele Statul Român prin M. Finanțelor Publice, S. C. A. S. A. A. I. și S. C. INVESTMENT MPG Holding S. R. L. A. I. să plătească reclamantului suma de 12._ lei despăgubiri civile.
Împotriva acestei decizii civile a fost promovat recurs, recurs care a fost admis, fiind modificată decizia recurată în sensul respingerii ca nefondat a apelului formulat de reclamantul A. M. împotriva sentinței civile nr. 626 din 3 decembrie 2003 a Tribunalului A., pe care o menține.
Din actele depuse reiese că decizia civilă nr. 1905/A/2004 a fost pusă în executare, petentul intrând în posesia acestei sume (suma fiindu-i achitată prin OP nr. 1180 din 28.06.2005 și OP nr. 1188 din 04.07.2005).
Ulterior, în urma recurării deciziei civile mai sus-menționate, înalta Curte de Casație și Justiție respingând apelul formulat de reclamantul A. M. împotriva sentinței civile nr. 626/03.12.2003, reclamantul este obligat a restitui ceea ce i s-a acordat prin decizia civilă nr. 1905/A/2004 pronunțată de Curtea de Apel A. I..
În sensul celor mai sus-arătate a fost formulată de către M. Finanțelor Publice cerere de întoarcere a executării silite, cerere ce formează obiectul prezentului dosar, aflat pe rolul Secției Civile a Tribunalului A..
Declanșarea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se realizează numai după finalizarea procedurii administrative prealabile prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată. Finalizarea acestei din urmă proceduri se realizează prin emiterea unei decizii/dispoziții/ordin prin care, în cazul în care măsura restituirii în natură, sau a compensării cu alte bunuri sau servicii, nu este posibilă, se propune ca măsură reparatorie în echivalent acordarea de despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Aceste despăgubiri vor fi determinate (sub aspectul cuantumului valoric) și vor fi valorificate potrivit procedurii administrative de acordare a despăgubirilor prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prevederile art. 22 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, invocate de petentul A. M. ca temei al cererii ce ne-a fost adresată, devin incidente în ipoteza existenței unor obligații reciproce de plată și, respectiv, de restituire, existente între stat și persoanele îndreptățite. Obligațiile de plată sunt cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 10/2001 și sunt instituite în sarcina Statului Român, iar plata acestor despăgubiri va fi făcută potrivit procedurii administrative revăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar obligația de restituire (restituirea despăgubirilor încasate) este instituită în sarcina persoanelor solicitante în ipoteza în care, fie în temeiul Legii nr. 112/1995, fie în temeiul unor acte normative anterioare acesteia, au fost încasate despăgubiri, despăgubiri ce trebuie rambursate de acestea pentru a avea beneficiul restituirii în natură a imobilului notificat potrivit procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Așadar, compensarea de poate dispune la cererea persoanei îndreptățite în măsura în care acesteia i se poate restitui în natură un imobil preluat în mod abuziv și pentru care fie la data preluării, fie în temeiul Legii nr. 112/1995, aceasta a primit o despăgubire, caz în care, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, este instituită obligația restituirii despăgubirii primite, actualizată în conformitate cu prevederile legale incidente, iar pentru un alt imobil notificat, acesteia, prin decizie/dispoziție/ordin i-au fost acordate/propuse despăgubiri ce urmează a fi valorificate potrivit procedurii administrative invocate. In susținerea celor mai sus-arătate se reține și prevederile regăsite pct. 22.3. din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.095/2005, care fac vorbire de referatul aprobat de conducătorul entității învestite cu soluționarea notificării, prin care se constată caposibilă restituirea în natură a imobilului și decizia-dispoziția sau, după caz, ordinul emis de entitatea învestită cu soluționarea notificării, prin care s-au acordat sau, după caz, s-au propus despăgubiri.
Având în vedere ca, prin decizia instanței de recurs nu s-a dispus restabilirea situației anterioare în cauza sunt incidente dispozițiile art 404 indice 2 alin 3 Cod procedura civila în care se precizează ca " daca nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării in condițiile alin 1 si 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii".
Impotriva sentinței nr. 592/2010 a declarat apel pârâtul A. C..
Curtea de Apel A. I. prin decizia civilă nr. 183/A/2010 a admis apelul declarat de pârâtul A. C. împotriva sentinței civile nr: 592/2010 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ , a desființat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în fond aceleiași instanțe, Tribunalul A..
Impotriva deciziei civile nr. 183/A/2010 au declarat recurs reclamantul M. Finanțelor Publice și pârâtul A. C..
ICCJ Secția I civilă prin decizia 698/07.02.2012 au respins recursurile declarate de reclamantul M. Finanțelor Publice și pârâtul A. C..
La data de 28 martie 2012 dosarul a fost înregistrat sub nr._ pentru judecarea cauzei pe fond, urmare a deciziei Curții de Apel A. I. nr. 183/A/2010.
Tribunalul A. prin încheierea din 19.09.2012, în baza art. 243 Cod pr. civilă a dispus suspendarea cauzei până când reclamantul va indica moștenitorii pârâtului A. M..
Impotriva acestei încheieri de suspendare a declarat recurs DGFP A., iar prin decizia nr.447/2013 Curtea de Apel A. I. a respins ca nefondat recursul.
La data de 25.10.2013 AJFP A. a depus o cerere prin care au solicitat repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății.
La termenul de judecată fixat pentru data de 20 noiembrie 2013, față de împrejurarea că reclamanta nu a indicat moștenitorii pârâtului A. M. a respins cererea de repunere a cauzei pe rol și a menținut suspendarea cauzei în baza art. 243 Cod pr. civilă.
Prin procesul verbal încheiat la data de 21 noiembrie 2014 având în vedere că până la acea dată niciuna dintre părți nu au formulat cerere de redeschidere a dezbaterilor conform art. 245 Cod pr. civilă sau un alt act de natură să întrerupă cursul perimării conform art. 249 Cod pr. civilă, s-a apreciat împlinit termenul de perimare al acțiunii conform art. 248 Cod pr. civilă și s-a fixat termen pentru 3.12.2014 în vederea discutării perimării.
Verificând asupra excepției perimării instanța constată următoarele:
La termenul din data de 19.09.2012 instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art. 243 Cod pr. civilă pentru a fi identificate și indicați moștenitorii pentru A. M..
În data de 25.10.2013 – fila 31 reclamanta A.J.F.P A. a formulat cerere de repunere pe rol.
Prin Încheierea pronunțată în data de 20.11.2013, cererea a fost respinsă – fila 39 față de împrejurarea că reclamanta nu a indicat moștenitorii, fiind menținută suspendarea în baza art., 243 Cod pr. civilă.
Intrucât cauza a rămas în nelucrare un interval mai mare de 1 an a fost repusă pe rol în vederea constatării perimării. Reclamanta deși legal citată nu s-a prezentat pentru a formula apărări sau a pune concluzii.
Din analiza cauzei rezultă că nu s-au formulat cereri de redeschidere a procesului și nu au fost indicați moștenitorii aceasta rămânând în nelucrare un interval mai mare de 1 an.
De asemenea se mai constată existența vreunei cauze de natură a determina suspendarea cursului perimării.
Potrivit art. 250 alin.2 Cod pr. civilă; în cazurile prev. de art. 243 cursul perimării este suspendat timp de 3 luni de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecății dacă acestea s-au petrecut în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare.
Chiar și așa se constată că termenul de 1 an a fost cu mult depășit astfel încât devin aplicabile dispozițiile art. 248 Cod pr. civilă privitoare la constatarea perimării.
Potrivit dispozițiilor art. 248 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de 1 an.
Întrucât nici una din părți nu a formulat cerere de redeschidere a dezbaterilor conform art. 245 cod procedură civilă sau un alt act de procedură care să întrerupă cursul perimării, instanța, urmează să constate perimată de drept acțiunea formulată de reclamantul M. Finanțelor Publice prin DGFP A., conform art.252 – 254 cod procedură civilă.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București . sector 5 prin DGFP A. cu sediul în A. I. . jud.A., în contradictoriu cu pârâții A. C. domiciliat în A. I. ., A. pentru valorificarea activelor statului cu sediul în București .. Serbănescu nr. 50, . I. prin lichidator . de C. L. – A. I. ..T. . jud.A..
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
I. S. A. R.
Red. S.I.
Tehnoredactat RA/ 2 ex/25.02.2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București . sector 5 prin DGFP A. cu sediul în A. I. . jud.A., în contradictoriu cu pârâții A. C. domiciliat în A. I. ., A. pentru valorificarea activelor statului cu sediul în București .. Serbănescu nr. 50, . I. prin lichidator . de C. L. – A. I. ..T. . jud.A..
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE
← Uzucapiune. Sentința nr. 581/2015. Tribunalul ALBA | Prestaţie tabulară. Sentința nr. 417/2015. Tribunalul ALBA → |
---|