Obligaţie de a face. Sentința nr. 936/2015. Tribunalul ALBA
Comentarii |
|
Sentința nr. 936/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 264/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILA NR. 264/A/2015
Ședința publică de la 28 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. S. C.
Judecător L. V.
Grefier E. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de pârâții R. A. și R. T. împotriva sentinței civile nr. 936/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata S.C. H. BM SRL P. REPREZ.LEGAL B. M. O., având ca obiect - obligație de a face .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării din 7.04.2015 când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 21.04.2015, iar apoi pentru astăzi, încheieri care fac parte integrante din prezenta decizie .
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat împotriva sent.civ.nr.936/05.05.2014 constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 936/05.05.2014 pronunțată de Judecătoria A. I. a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. H. BM S.R.L. în contradictoriu cu pârâții R. A. și R. T., și, în consecință:
Au fost obligați pârâții să-și dea acordul în vederea efectuării branșamentului de apă și canalizare la imobilul situat administrativ în A. I., ./A, - proprietatea reclamantei în conformitate cu Proiectul nr 397/2011 întocmit de ., și completat cu raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert L. I. ce face parte integrantă din prezenta sentință,, pe drumul de acces proprietate comună a ambelor părți înscris în CF_ A. I., nr vechi 10390Alba I., nr top 1246/2/4 .
În caz de refuz al pârâților de a-și da acordul în privința efectuării branșamentului prezenta hotărâre va ține loc de acord al pârâților.
Au fost obligați pârâții să-și dea acordul pentru pavarea cu dale a drumului de acces înscris în CF_ A. I., nr vechi_ A. I., nr top 1246/2/4, urmând ca reclamanta să fie cea care va suporta costurile aferente.
Au fost obligați pârâții să-și dea acordul pentru staționarea pe drumul de acces înscris în CF_ A. I., nr vechi_ A. I., nr top 1246/2/4 a utilajelor în timpul transportului molozului rezultat din demolarea imobilului proprietatea reclamantei.
A fost respinsă în rest cererea.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria A. I. a reținut că din extrasul CF cu nr._ vechi A. I. nr. top 1245/2/1/II și respectiv CF nr._ vechi A. I. nr. top 1246/2/2, 1246/2/6, 1247/1/2/2, 1248/1/2/2, reiese că reclamanta S.C. H. BM S.R.L. a dobândit cu titlu de cumpărare imobilele mai sus amintite.
Din examinarea extraselor CF depuse la dosarul cauzei- filele 36, 51-62,224-226, reiese că părțile sunt coproprietari ai drumului de acces în suprafață de 226 mp înscris în CF_ nr vechi_, nr top 1246/2/4 și poarta de intrare așa cum este menționat în extrasul CF în extenso de la fila 54 din dosar.
P. s.civ. nr. 677/2009 pronunțată de Judecătoria A. I. s-a admis acțiunea formulată de reclamanta din prezentul dosar, fiind obligați pârâții să-și dea acordul în vederea obținerii autorizației de demolare a construcțiilor existente pe . A proprietatea reclamantei, imobil înscris în CF_ A. I., nr. top 1245/2/1/II și respectiv CF_ A. I., nr. top 1246/2/2, 1246/2/6, 1247/1/2/2, 1248/1/2/2, urmând ca demolarea să respecte proiectul nr._ întocmit de .., așa cum a fost revizuit prin raportul de expertiză tehnică întocmit de către expert R. M.., în caz de refuz al pârâților de a-și da acordul în privința demolării, hotărârea urmând a ține loc de acord al pârâților
Construcțiile dobândite cu titlu de cumpărare de către reclamantă sunt într-o stare avansată de degradare, așa cum reiese atât din planșa foto depusă la dosarul cauzei – fila 24, dar și conform celor constatate cu ocazia cercetării la fașa locului, ocazie cu care instanța a constatat poziționarea imobilelor deținute de părți în raport de drumul de acces, existența căminului de apă la circa 1,5 m față de poarta de acces, că accesul pe drumul comun se face printr-o poartă de metal și că drumul de acces este de pământ, că de-a lungul drumului de acces există o conductă de gaz, că la circa 15-20 m de intrare există un cămin de canalizare, că imobilul deținut de reclamantă era racordat la conducta de apă și că pe proprietatea pârâtului există vechiul cămin de apă.
Conform dispozițiilor Codului civil proprietarul are dreptul să posede, să folosească și să dispună de bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele determinate de lege.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei proiectul de branșament apă nr. 397/2011 și contractul de execuție nr. 192/15.03.2011 încheiate între aceasta și .- filele 97-123, iar conform adresei de la fila 13-14 emisă de . reiese că lucrările de branșare s-au întrerupt întrucât, după ce s-a ajuns la în căminele situate pe domeniul public (de branșament apă, respectiv racord la canalizare), datorită faptului că proprietarul imobilului de la nr. 14B nu a permis accesul pe proprietatea privată (drumul de servitute comună al imobilelor cu nr. 14A și 14B. din această cauză imobilul cu nr. 14A a rămas nebranșat la rețeaua de apă și neracordat la rețeaua de canalizare. S-a mai arătat că proprietarul anterior- numita O. M. căs G. a fost debranșată de la rețeaua de apă în urmă cu 6 ani anterior emiterii adresei.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că pârâții nu și-au dat acordul pentru realizarea branșamentului de apă și canalizare conform documentației . În acest sens instanța are în vedere cuprinsul adresei de la fila 13-14 emisă de . susmenționate, dar și depoziția martorei T. Anișoara E. care, audiată fiind la termenul de judecată din data de 04.03.2013 a declarat că vecinii- fam R., pârâții din cauză, nu și-au data acordul pentru efectuarea branșamentului la rețeaua de apă,, că cu ocazia efectuării lucrărilor de modernizare a rețelei de alimentare cu apă și canalizare de pe . I., pârâții nu le-au spus celor de la . că exista un branșament comun care alimenta atât imobilul acestora, cât și al reclamantei., că după întocmirea proiectului de către reclamantă, pârâți nu le-au permis să intre pentru efectuarea lucrărilor. Mai știe că, casa cumpărată de reclamantă avea branșament comun cu vecinii la rețeaua de alimentare cu apă – fila 84.
Martorul M. V., audiat la termenul de judecată din data de 04.03.2013- fila 85-86 a declarat sub prestare de jurământ faptul că știe că la fața locului exista un singur branșament de apă care alimenta ambele imobile, că numita G. M. care a locuit în casa ce aparține în prezent reclamantei a fost debranșată de SA APA CTTA SA pentru că timp de 7 ani nu a folosit apa., că moștenitoarea acesteia, numita I. I. a vândut casa reclamantei, că nu a făcut transferul de utilizare de apă încheind doar contractul de vânzare cumpărare, că știe că ambele părți sunt coproprietare asupra drumului de acces, părțile având cote de coproprietate egale de 50%-50%. Martorul a mai declarat că s-au făcut lucrări de modernizare a rețelei de alimentare cu apă și canalizare, că s-au înlocuit vechile racorduri, fără a fi făcute noi racorduri, că reclamanta nu are în prezent racord la apă pentru că vechea proprietară și-a pierdut titlul de beneficiar al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, dar din documente știe că în anul 2011 reclamata a cerut dreptul de racordare la rețeaua de apă și canalizare, că reclamanții nu a avut niciodată branșament la rețeaua de canalizare, că la momentul când s-au efectuat lucrările de modernizare pe stradă pentru ca reclamanta să se poată lega la rețeaua de alimentare cu apă și implicit la cea de canalizare trebuia să aibă un certificat de urbanism și autorizarea pentru branșare, Martorul știe că singura cale de acces cu piciorul și cu mașina atât la casa reclamantei, cât și a pârâților se poate face doar pe drumul de acces care este coproprietatea ambelor părți,.
În cauză, s-a întocmit un raport de expertiză tehnică judiciară în instalații pentur construcții, la dosarul cauzei fiind depus raportul de expertiză tehnică întocmit de expert L. I.- filele 152-159, completat ulterior- filele179-181, 183-185, expertul fiind și audiat de instanță la termenul de judecată din data de 07.10.2013- filele 171-172.
Conform raportului de expertiză și a declarației expertului, reiese că singura modalitate de a se executa branșamentul la apă și canalizare a imobilului 14 A de pe . propusă de . prin proiectul 397/2011, cu precizarea că branșamentul de apă (căminul de apă)
P. adresa de la fila 191 din dosar, . a comunicat faptul că este posibil ca un cămin de racord canalizare să aibă perete comun cu un cămin de branșare apă, dar cele două cămine trebuie să fie realizate din materiale impermeabile pentru apă și apă uzată menajeră asigurându-se totodată și etanșeizarea conductelor fluidelor deservite, fără ca această operațiune să necesite modificarea soluției tehnice specificate în proiectul nr. 379/2011 și a avizului de racordare nr. 1414/15.03.2011 elaborate de ..
P. adresa de la fila 178 din dosar, . a comunicat faptul că racordul de 16 cm în cauză poate să deservească două imobile, respectiv cele cu nr. 14A și 14 B
Expertul a mai arătat că realizarea acestor lucrări necesită 6-8 ore, dacă este vorba de o săpătură mecanică și 4 zile dacă lucrările se realizează manual.
Raportat la cele de mai sus, instanța nu poate primi apărarea invocată de către pârâți în sensul că nu este cunoscută locația unde se va face acest branșament, având în vedere Proiectul nr. 379/2011, din cuprinsul căruia, având în vedere cu predilecție schița de la fila 118, rezultă că lucrarea apare clar că va fi realizată pe drumul comun de acces. Totodată, având în vedere și faptul că reclamanta are deja un proiect întocmit de ., dar și concluziile adresei de la fila 191 din dosar unde se specifică că nu este necesară modificarea proiectului susmenționat, și pentru toate motivele de mai sus, instanța va dispune obligarea pârâtilor să-și dea acordul în vederea efectuării branșamentului de apă și canalizare la imobilul situat administrativ în A. I., ./A, - proprietatea reclamantei în conformitate cu Proiectul nr 397/2011 întocmit de ., și completat cu raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert L. I. ce face parte integrantă din prezenta sentință,, pe drumul de acces proprietate comună a ambelor părți înscris în CF_ A. I., nr vechi 10390Alba I., nr top 1246/2/4 .
Însă instanța constată că acest drept al reclamanților nu poate fi nelimitat, altfel urmând a se încălca în mod nejustificat atributele dreptului de proprietate ale pârâtilor deținut de aceștia aspra dreptului de acces, urmând ca instanța să stabilească un termen rezonabil în intervalul căruia să se desfășoare respectivele reparații prin folosirea imobilului pârâtei.
În acest sens, instanța apreciază că realizarea acestor lucrări necesită 6-8 ore, dacă este vorba de o săpătură mecanică și 4 zile dacă lucrările se realizează manual, durată apreciată de instanța ca reprezentând un termen rezonabil, suficient pentru efectuarea respectivelor lucrări și care să nu aducă atingere în mod nejustificat atributele dreptului de proprietate al pârâtilor .
Având în vedere că poarta de acces de pe drumul comun înscris în CF_ A. I., nr vechi_ A. I., nr top 1246/2/4 nu este deteriorată, fiind funcțională, instanța va respinge cererea sub acest aspect. Nici împrejurarea că deschiderea porții nu permite accesul utilajelor nu a fost dovedită de reclamantă, iar pe de altă parte, efectuarea oricăror lucrări la imobilul reclamantei, fie că este vorba de transportul materialelor de construcții rezultate în urma demolării, fie că este vorba de construcții noi ce vor fi realizate de către reclamantă, după întocmirea întregii documentații necesare în acest sens, nu este necesar să se recurgă la autoutilitare de mare tonaj, putându-se apela la astfel de utilaje cu un tonaj mai mic.
În ceea ce privește capătul 3 de cerere, reținând cele consemnare la cercetarea la fața locului în sensul că drumul de acces este un drum de pământ, și reținând totodată și faptul că reclamanta s-a obligat să suporte în integralitate costurile aferente, reținând și faptul că efectuarea lucrărilor de mai sus ar duce la degradarea stării acelui drum, va admite cererea sub acest aspect și va obliga pârâții să-și dea acordul pentru pavarea cu dale a drumului de acces înscris în CF_ A. I., nr vechi_ A. I., nr top 1246/2/4, urmând ca reclamanta să fie cea care va suporta costurile aferente.
Având în vedere dispozițiile sentinței civile 677/2009 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ și reținând și disp. art. art. 555 din Codul civil conform cărora proprietarul are dreptul să posede, să folosească și să dispună de bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele determinate de lege, va încuviința cererea doar în parte sub aspectul capătului 4 de cerere, astfel că va obliga pârâții să-și dea acordul pentru staționarea pe drumul de acces înscris în CF_ A. I., nr vechi_ A. I., nr top 1246/2/4 a utilajelor în timpul transportului molozului rezultat din demolarea imobilului proprietatea reclamantei., cererea urmând a fi respinsă în rest întrucât nu s-a făcut dovada emiterii documentației aferente pentru construirea unui nou imobil pentru a se admite capătul de cerere și sub aspectul staționări utilajelor de tunare, betonare și transport materiale de construcții în vederea ridicării unui nou imobil, în lipsa acestei documentații instanța neputând aprecia nici sub aspectul duratei necesare pentru efectaaea acestora. .
‚Însă instanța constată că acest drept al reclamantei nu poate fi nelimitat, altfel urmând a se încălca în mod nejustificat atributele dreptului de proprietate ale pârâtilor deținut de pârâți aspra dreptului de acces, urmând ca instanța să stabilească un termen rezonabil în intervalul căruia să se desfășoare respectivele reparații prin folosirea imobilului pârâtei.
În acest sens, instanța apreciază că termenul necesar pentru încărcarea utilajelor cu molozul și a materialelor rezultate din demolarea imobilului proprietatea reclamantei și transportul acestora pe drumul de acces susmenționat reprezintă un termen rezonabil, suficient pentru efectuarea respectivelor lucrări și care să nu aduc atingere în mod nejustificat atributele dreptului de proprietate al pârâtilor, iar pentru pavarea cu dale a drumului de acces, un interval de 10 zile este apreciat de instanță ca fiind suficient .
În baza art. 274 C pr civ, va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din taxa de timbru și onorariu de avocat.
Împotriva sentinței au declarat apel în termen legal pârâții, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare către instanța de fond.
În motivarea apelului susține că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea deși era inadmisibilă având în vedere că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Noului Cod civil, deși conform susținerilor acesteia, notificarea către subsemnații a fost făcută anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, în 23.03.2011.
De asemenea acțiunea a fost întemeiată în drept pe articole inexistente în Constituția României.
Reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra drumului de acces nedepunând în acest sens extrase CF.
Consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, depășind atribuțiile puterii judecătorești, obligându-i pe pârâții apelanți la un acord în ceea ce privește branșamentul de apă și canal, în condițiile în care reclamanta nu a parcurs etapele legale obligatorii pentru a obține autorizația de construcție.
În fapt, . prin administratorul acesteia a refuzat să efectueze branșament la utilități la momentul când toți proprietarii de pe . afla în reabilitare, au efectuat branșamentul la apă și canal.
Apelanții chiar au insistat să-și facă acest branșament, însă administratorul reclamantei a refuzat arătând că lui „îi dă Primăria oricum".
Ulterior, fără a avea vreun fel de autorizație, în 16.03.2011 a venit cu o echipă de muncitori și a început să facă lucrări, și având o atitudine amenințătoare la adresa subsemnaților, care i-am atras atenția că face lucrări lângă casa proprietatea lor, afectându-i structura.
Au sesizat Primăria A. I., care a trimis în teren Poliția Locală, și au sistat lucrările, punând chiar dalele din trotuar la loc. Poliția locală a efectuat poze la fața locului. Deși au început să efectueze lucrări nelegal, Primăria A. I. nu a luat niciun fel de măsuri.
Toate demersurile efectuate de reclamantă, sunt cu scopul de eluda prevederile legale, și de a îi șicana, având în vedere că au mai avut litigii pe rol, reclamanta demolând o construcție, lipită de casa apelanților de la stradă, la care i-a afectat structura de rezistență.
Susțin că demersurile reclamantei sunt de eludare a legii și frauduloase pentru următoarele:
Proiectul tehnic 397/2011 prezentat în instanță este fals și nu prezintă starea de fapt corectă.
- . A., nu putea să emită un asemenea proiect tehnic decât la utilizatori ai rețelei de apă, respectiv la clienții care au contract cu .. Beneficiarul unui asemenea proiect trebuie să aibă calitatea de utilizator.
Planul de situație întocmit în cadrul acestui Proiect este fals, întrucât prezintă existența unor cămine, și rețele sub . fapt nu există. Sub aceste aspecte vom solicita o nouă expertiză. De altfel în raportul de expertiză L. este prezentată situația reală.
- Proiectul tehnic trebuie verificat de verificatorul de proiecte.
Din păcate instanța de fond a girat Proiectul tehnic 397/2011 care nu îndeplinește condițiile legale și mai mult este fals prezentând în planul de situație o stare de fapt nereală (construcții care nu există).
Reclamanta intimată, prin fraudă, dorește să obțină pe calea unei hotărâri judecătorești ceea ce nu va putea obține respectând legea.
În linii mari, conform Legii 50/1991 procedura de executare a branșamentului apă și canal se prezintă astfel:
Etapa I
Pentru eliberarea certificatului de urbanism care menționează ce avize, acorduri trebuiesc obținute pentru a avea autorizație de construcție, se depune un plan de situație și se atașează documentele privind forma de proprietate (extrase CF sau alte acte)
Etapa II
În baza certificatului de urbanism obținut, persoana interesată obține toate avizele și acordurile și întocmește un Proiect tehnic care conține planul de situație, plan coordonator rețele, etc, care urmează să fie verificat de verificatorul de proiecte.
Etapa III
Persoana interesată depune toate actele la Primărie care eliberează autorizația de construcție, urmând să poată începe execuția lucrării.
Reclamanta nu a obținut certificatul de urbanism, element obligatoriu, și premergător obținerii acordului apelanților pentru efectuarea lucrării pe drumul de acces.
Reclamanta dorește să se branșeze la apă și canal, însă pe imobilul în litigiu nu mai există nicio construcție.
Fiind societate comercială reclamanta nu a precizat scopul acestor branșamente.
Apelanți invocă lipsa calității procesuale pasive în prezentul litigiu, reclamanta putând cere instanței obligarea doar a autorităților Statului dreptul de a se branșa la rețeaua publică de apă și canal în același mod cum și apelanți au efectuate branșamentele lor.
În concret reclamanta-intimată cere acordul pentru a se racorda la rețeaua publică de apă și canal, neputând fi obligați apelanții să îi dea acest acord.
Pe de altă parte apelanții sunt proprietari exclusivi asupra construcțiilor rețea de apă și canal, și nicio autoritate publică nu ne poate încălca acest drept, câtă vreme reclamanta se poate branșa direct la rețeaua publică.
Drumul de acces poate fi folosit, iar subsolul exploatat fară a afecta construcțiile existente.
Instanța de fond a încălcat dreptul de proprietate al apelanților, făcând o confuzie între dreptul reclamantei de a cere acordul apelanților ca pe drumul de acces comun să efectueze lucrările de branșament, și dreptul lor de proprietate asupra construcției, cămin canal și branșamente la utilități.
(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege,
indiferent de titular. (...)
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.
(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind
protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
Instanța de fond analizând acțiunea reclamantei a încălcat dreptul de proprietate al apelanților, ignorând faptul că asupra construcțiilor branșament de canal și apă, noi suntem proprietari exclusivi, și nimeni nu poate să le încalce acest drept.
De altfel, și să se admită că pot fi obligați să permită accesul reclamantei la construcțiile lor, nu au fost administrate probe în sensul că sunt posibile noi modificări la branșamentul apelanților.
Instanța de fond în mod inadmisibil a dat curs cererii reclamantei de a pava calea de acces, nici pentru această lucrare nefiind dovedite în vreun fel îndeplinirea condițiilor legale, obținerea autorizațiilor de la organele competente. De asemenea lucrările solicitate a fi efectuate nu sunt necesare și sunt pur voluptorii și menite a îngreuna accesul apelanților la branșamentele de utilități.
Instanța a admis o cerere, depășind atribuțiile puterii judecătorești, și pronunțând o hotărâre lipsită, de temei legal.
Instanța de fond în mod greșit a admis cererea reclamantei de a i se permite staționarea pe calea de acces a utilajelor în timpul transportului molozului rezultat din demolare.
Reclamanta nu a afirmat și nici dovedit că apelanții i-ar fi îngrădit sau interzis să folosească calea de acces conform uzanțelor sau necesităților de moment
Ceea ce dorește de fapt reclamanta este instalarea unei platforme tehnologice pentru construcția unui imobil.
Este evident că blocarea căii de acces ne îngrădește dreptul de proprietate, și folosirea în condiții normale a locuinței apelanților, care se află după imobilul reclamantei.
Reclamanta cu rea-credința a formulat acest capăt de cerere întrucât a arătat ca nu sunt de acord să intre pe calea de acces cu utilaje de mare tonaj, având în vedere că imobilul casă, existent la . de demolarea ilegală efectuată de reclamantă.
Acest capăt de cerere este de asemenea lipsit de temei legal sau faptic.
Solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare către instanța de fond și în subsidiar modificarea în parte a sentinței atacate, și pe fond respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei
În drept se invocă L 50/1991 actualizată și republicată, art. 282 și urm. N.C.p.c.
P. completarea motivelor de apel apelanții R. A. și R. T., învederează în explicitarea motivului de apel de la punctul III sub punct B din memoriul inițial, doresc să sublinieze faptul că intimata nu a făcut dovada că a îndeplinit condițiile legale privind efectuarea lucrărilor de construcție solicitate, și că ar fi lipsit doar acordul nostru pentru .>
Este nelegală obligarea apelanților, să-și exprime acordul (deși acordul sau aprobarea e actul ce poate fi exprimat sau nu de către proprietar), fără ca intimata să facă dovada îndeplinirii tuturor condițiilor legale pentru a putea realiza lucrările la branșamente.
Altfel spus, și să-și fi exprimat acordul pentru realizarea lucrărilor, intimata nu ar fi putut proceda la realizarea acestora.
Intimata nu este proprietar exclusiv pe imobilul unde se solicită racordarea la utilități, ci doar în cote părți. Astfel intimata nu face dovada că are drept de dispoziție exclusiv la imobilul în litigiu, respectiv să poată face lucrările construcții sau modificări la imobilul pe care îl deține doar în cotă de 50,76/100 părți.
P. întâmpinare pârâta S.C H. BM S.R.L.,reprezentată legal prin B. M. O. a solicitat a se dispune respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr.936/2014 pronunțata de către Judecătoria A. I. in dosar nr._ .
Motivele de apel nu produc argumente de natura a infirma temeinicia instanței de fond nefiind susținute de starea de fapt, probațiunea administrată în cauza si temeiul juridic aplicabila spetei.
Este greșită susținerea apelanților privind inadmisibilitatea acțiunii raportat la prevederile Noului cod civil si la data la care a fost formulate notificarea apelanților Temeiul de drept al acțiunii a făcut trimitere la disp. ort. 15 din Noul Cod civil care reglementează abuzul de drept - P. raportarea la dispozițiile ort. 6 alin, 6 din Noul cod civil dispozițiile legii noi sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situaților juridice născute anterior intrării in vigoare a acesteia derivate si raporturile de proprietate sau vecinătate daca aceste situații subzista si după . legii noii.
În speța refuzul apelanților a fost manifestat constant si continuu si după notificarea acestora, la momentul înregistrării acțiunii in instanța împrejurarea confirmata de întâmpinarea depusa la instanța de fond si de conduita procesuala ulterioara.
Nu prezintă relevanță în cauză articolele invocate din Constituția României-în speța este vorba de art. 44 care reglementează proprietate private însă instanța de fond nu a soluționat acțiunea prin raportare la aceste texte de lege. Temeiul juridic fundamental are legătura cu abuzul de drept,
Apelanții sunt în eroare când precizează că nu a fost efectuată dovada dreptului de proprietate cu privire la drumul de acces nefiind depuse extrase de CF în acest sens. Menționează ca prin precizarea de acțiune depusa pentru termenul de judecat din data de 24.02.2014 s-a invocat conversia cf_ A. I. .imobil cu privire la care a fost formulata cererea de chemare in judecata si care este identificat in prezent prin CF_ A. I., nr. top, I245/2/1-reprezentând teren curți construcții de 132 mp si I246/2/4 - drum de acces in suprafața de 226mp.
A precizat ca părțile comune constând in branșament de apa, căminul, poarta de la intrare,se regăsesc pe drumul de acces înscris sub nr. top, 1246/2/4 cf_ A. I. - inițial CF_- fiind menționat in prezent CF-ul_ aferent construcției proprietatea . nr. top. I245/2/I/II,
In acest context — a precizat că pct I, 2,3,4 din petitul acțiunii introductive fac referire la imobilul inițial înscris în CF_ A. I., nr. top, I245/2/1,1246/2/4 in prezent cf_ A. I. cu aceleași nr.top.
Au fost atașate extrase CF actualizate.
Nu au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești prin obligarea la exprimarea acordului in ceea ce privește branșamentul de apa canal—Acordul este necesar pentru obținerea autorizației de construire prin urmare autoritățile administrației publice îsi vor exprima punctul de vedere la momentul depunerii documentației pentru emiterea autorizației de construire. Având experiența refuzului acordului pentru demolarea construcției si având in vedere notificarea formulata pentru prezentul dosar - instanța a constatat existenta abuzului de drept fara a se substitui organelor abilitate cu competente in emiterea certificatului de urbanism sau a autorizației de construire. Pretinsa buna credința invocata de către apelanți este infirmata de probele de la dosar.
În principiu, abuzul de drept apare atunci când titularul unui drept subiectiv îl exercită cu rea credință pentru a vătăma pe cineva.
În concret, prin raportare la datele din cauză, apreciază ca se regăsesc in prezenta abuzului de drept,reclamanta intimate fiind in imposibilitate de a dispune de imobilul achiziționat in anul 2006 si a de a-si exercita drepturile așa cum acestea au fost inserate în certificatul de urbanism emis cu nr. II88/17.09/2007 de către Primăria Municipiului A. I. respectiv demolare dependințe si apartament II respectiv construire locuința unifamiliala.
Apelanții nu se regăsesc pentru prima data în aceasta situația prejudiciabila reclamantei intimate provocata de atitudinea culpabila a acestora. Astfel, prin sentința civila nr. 677/2009 pronunțată de către Judecătoria A. I. în dosar nr._ - irevocabilă—pârâții au fost obligați să își dea acordul in vederea obținerii autorizației de demolare a construcțiilor existente pe . A proprietatea reclamantei reținând ca refuzul paraților apare nejustificat opunându-se întrebuințării in condiții normale a imobilului proprietatea reclamantei .atitudinea acestora îmbrăcând forma unui abuz de drept.
Din considerentele hotărârii menționate rezulta ca imobilul proprietatea reclamantei intimate a fost inițial un singur corp de avere aparținând numitelor O. M. n.Fleseriu și O. A. n. G. in cota de ½ fiecare.
După sistarea de indiviziune -1996- a imobilului in cauza lui O. A. i-a revenit apartamentul nr. I cu nr. top. 1245/2/I/I iar numitei G. M. fost cas. O. i-a revenit apartamentul nr. II cu nr. top. 1245/2/I/II transcris in cf_ A. I..
P. hotărârea de sistare a indiviziunii au fost stabilite si bunurile indivize comune respectiv si: terenul de sub imobil în suprafață de 132 mp, zidurile despărțitoare dintre apartament branșamentul electricele apa si căminul respectiv, sarpanta si învelitoarea casei zidurile despărțitoare dintre anexele gospodărești.
Aceste bunuri în coproprietate forțată au fost transcrise în cf colectiva nr._ A. I. lui O. M. revenindu-i cota de 49,24/100 părți iar lui G. M. fost cas. O. cota de 50,76/100 părți.
Ulterior cota de proprietate aparținând numitei O. M. a fost cumpărata de către reclamanta intimate in anul 2006 fiind transcris imobilul in cf nr. 10392Alba I. iar cota de proprietate a numitei O. A. fiind transmisa paraților în anul 1995 cu titlu de întreținere.
Apelanții sunt de rea credința încercând sa inducă din nou in eroare prin întâmpinarea depusa pentru termenul de judecata din data de 24.03.2014 referitoare la precizarea reclamantei din data de 24.02.2014. De altfel remarcă modificarea apărării acestora și raportat la întâmpinarea depusa inițial în dosar.
Apelanții fac trimitere la o schița care nu corespunde în prezent modului de identificare cu date de carte funciara a imobilelor — un simplu exemplul este Identificarea drumului de acces comun care este Identificat cu nr. top, I246/2/4 înscriere efectuata cel puțin din anul 1986 când s-a intabulat sentința civilă nr. 48/1986 a Jud A. I. si nu cum apare pe schița 1245/2/5. Pentru acest considerent s-au opus administrării acesteia ca proba în dosar. De altfel identificările sunt de asemenea Infirmate nu doar de înscrierile în cf ci si de schița efectuata în dosarul_ al Judecătoriei A. I. în care au figurat aceleași părți.
Relevante în cauza sunt concluziile expertului tehnic L. I. expuse in lucrarea întocmită pentru termenul de judecată din data de 17.06.2013 care în precizarea istoricului stării de fapt și în descrierea situației actuale prezintă o situație diferită de cea invocată prin întâmpinare și apel de către pârâții apelanți .
Conform schiței anexate la Proiectul nr. 397/2011 rezulta amplasarea căminului de apa si a căminului de canal existent rezultând ca amplasarea acestora este pe drumul de acces si nicidecum pe imobilul înscris sub nr. top. 1246/2/3 cea de a doua proprietate a apelanților respectiv prima in ordine cronologica.
Autorizația și planul anexat la ultima întâmpinare fac referire la imobilul in favoarea căruia se va executa racordarea la branșamentul de apa si nicidecum ca executarea va avea loc pe imobilul respectiv. Acest aspect este evidențiat si de primul aliniat al memoriului tehnic branșament apa întocmit in anul 1993 din care rezulta ca reprezintă soluția tehnica a racordului de apa la imobilul situat administra tiv în București nr. I4 A-ori acesta este imobilul înscris sub nr. top. 1246/2/3.
În esența conform constatărilor expertului cauzei — apelanții dețin imobilul de la nr. 14 — cel de la . si imobilul de la nr. 14 B- inițial regăsit sub % nr. 14 A în acte dobândit în anul 1993- intre aceste doua imobile aflându-se imobilul proprietatea reclamantei de la nr. 14 A dobândit în anul 2006.
Imobilul din spatele curții proprietatea apelanților cel de la I4B s-a branșat la căminul de apa si canalizare existent la . . acest branșament este tot pe . urmare apelanții doresc sa le profite doar acestora racordarea la rețea și nu și reclamantei intimate care are imobilul amplasat mai aproape de căminele existente la intrarea pe . condițiile in care Întreaga lucrare urmează a fi suportata de către reclamanta si in conformitate cu proiectul întocmit în acest sens. O atare atitudine nu poate interpretata decât ca un abuz si o împiedicare efectiva la exercitarea atributelor dreptului de proprietate.
Din acest considerent precizează că situația prezentata în Întâmpinarea depusa in luna martie 2014 denota o noua manifestare de exercitare cu rea credința a drepturilor procesuale - pârâții încercând sa creeze confuzie cu o schița veche —care nu corespunde nu doar situației actuale de cf dar nici celei din 1986 de la intabularea hotărârii de partaj - dar nici constatărilor regăsite in schița anexa la proiectul de branșare cat și în constatările expertului cauzei.
O analiza atenta a acestor înscrisuri în principiu nu mai justificau administrarea probei cu expertiza tehnica însă daca instanța considera aceasta proba necesara si utila puteau dispune administrarea acesteia la termenul de judecata din data de 28.04.2014 când a lăsat cauza in pronunțare în absența reprezentantului reclamantei care avea cerere de strigare a cauzei fiind la Curtea de Apel A. I..
În conformitate cu contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 22.12.2006, S.C. H. BM S.R.L. a cumpărat imobilul în cauza cu branșament de apa, canal si cămin, in coproprietate cu apelantul R. A..
În momentul în care S.C. APA CTTA S.A. A. a executat lucrări de înlocuire a rețelei vechi de apa - canal pe toata . A. nu a menționai societății APA CTTA S.A. A. ca rețeaua este de fapt . imobile motiv pentru care noile conducte nu fac in prezent fata apei potabile si menajere provenite de la cele doua imobile.
În acest context, reclamanta intimate a solicitat informații privind rezolvarea probleme de la S.C APA CTTA S.A. care i-a comunicat ca trebuie sa solicite un aviz pentru branșament separat.
Imediat după acest moment, reclamanta intimate a solicitat, în regim de urgent; separarea branșamentului — fiind întocmit în acest sens proiectul nr. 397/2011 de către S.C APA CTTA S.A. A., cu atât mai mult cu cât la acel moment se efectuau deja lucrări reabilitarea întregii străzi si pentru a nu întârzia lucrările demarate de către Primar Municipiului A. I..
Cu toate acestea, reclamanta intimate nu a putut realiza lucrarea întrucât săpături necesare separării branșamentului trebuiau executate pe drumul de acces comun al celor doi imobile, lucru cu care apelanții R. nu au fost de acord.
P. urmare, conductele au fost trase doar pana la limita dintre trotuarul străzii drumul de acces comun.
În ceea ce privește soluționarea amiabila a acestei situații, menționam ca reclamanta intimate a întreprins toate demersurile necesare fata de parați, insa aceștia si-au exprimat in mod constant refuzul.
Din demersurile efectuate de către reclamanta intimate amintim notificarea paraților, la data de 23.03.2011 —după nenumărate solicitări verbale - prin care le solicita acordul notarial în vederea efectuării branșamentului de apa și canalizare.
În cuprinsul notificării menționate, reclamanta a adus la cunoștință apelanților ca aceștia i-au obstrucționat dreptul de folosința asupra imobilului al cărui coproprietar este și că este necesar branșamentul și amplasarea căminului de apa care sa deservească imobilul, pe drumul comun.
În prezentele condiții, consideră ca atitudinea apelanților denota un abuz de drept, prevalându-se de dreptul de proprietate, fără însă a-l exercita cu buna credința, încălcând în permanență, prin conduita lor, atât dispoziții legale, cat si morale.
Apelanții nu au nici un motiv justificat pentru a refuza exprimarea acordului solicitat de către reclamanta prin acțiune, aceștia dorind cu rea credința împiedicarea, reclamantei de la exercitarea tuturor atributelor conferite acesteia prin calitatea de coproprietar al imobilului în cauză.
Având în vedere cele mai sus invocate, menționează ca deși imobilul a fost achiziționat de către reclamanta încă din anul 2007, aceasta a fost in imposibilitate sa-l utilizeze conform destinației acestuia, fiind mereu împiedicata, cu rea credința, de către apelanți, în executarea oricăror lucrări de natura a permite funcționalitatea acestuia.
Reclamanta intimate a dat dovada de buna credința si s-a oferit sa suporte toate cheltuielile ocazionate de modificările care se impun a fi executate asupra imobilului proprietate ., precum și imobilul proprietatea personala a apelanților să nu fie afectate, modificările fiind strict necesare unei corespunzătoare și îndreptățite utilizări.
Având în vedere poziția pârâților, reclamanta a fost nevoita să promoveze prezenta acțiune.
Din probatoriul administrat in cauza rezulta refuzul nejustificat al acestora de a-si da acordul pentru efectuarea lucrărilor de branșament la apa si canalizare, precum si necesitatea efectuării acestora pentru a putea conferi reclamantei posibilitatea de valorificare a dreptului de proprietate asupra imobilului achiziționat.
Intimata a solicitat instanței obligarea apelanților sa isi dea acordul in vederea efectuării branșamentului de apa si canalizare, conform proiectului nr.397/20II întocmit de ..
In adresa nr. 8072/2011 emisa de către ., depusa la fila 13 in dosarul instanței se menționează in mod expres "in perioada. 16-17 martie 20II au fost executate lucrările din domeniul public de la rețelele stradale de apa si canalizare spre imobilul situate la nr.I4 A pentru care s-a solicitat lucrarea. Aceste lucrări nu au putut fi executate in totalitate, ele fiind sistate după ce s-a ajuns in căminele situate pe domeniul public (de branșament la apa, respectiv de record la canalizare) datorita faptului ca proprietarul imobilului de la nr.14B nu a permis accesul pe proprietatea private. Din aceasta cauza imobilul de la nr.14 A a rămas nebranșată rețeaua de apa si neracordat la rețeaua de canalizare "
Abuzul de drept săvârșit de către apelanți rezulta si din declarațiile martorilor audiați in cauza.
Martora T. A. a cărei declarație se regăsește la fila 84 din dosarul instanței menționează "pe . făcut lucrări de modernizare a rețelei de alimentare cu apa si canalizare, nu pot preciza anul pentru ca administratorul societății noastre nu locuia m imobilul cumpărat, nu a știut de efectuarea acestor lucrări Cu acea ocazie familia R. nu le~a spus celor de la . acolo exista un branșament comun care alimenta atat imobilul proprietatea paraților cat si acela al reclamantei(. .)Stiu ca s-a făcut proiectul, iar cand lucratorii de la .-au dus la fata locului, parații nu i-au lăsat sa intre acolo pentru efectuarea lucrarilor. Eu doar atat stiu, ca vecinii nu si-au dat acordul, eu nu am fost la fata locului "
Martorul Marculet V., audiat in ședința publica din data de 04.03.2013- fila 85 declara "in opinia mea reclamanta ar putea sa isi faca racordul la rețeaua de apa si canalizare insa doar cu acordul coproprietarului R. A., daca acesta nu este de acord nu se poate face bransarea."
P. raportul de expertiza întocmit in cauza de către expertul L. I. s-a stabilit "având in vedere ca in dreapta si stânga imobilelor de pe ., 14 A si 14 B exista alte proprietăți, construcții, singura modalitate de a se executa branșamentul la apa si canalizare la imobilul 14 A de pe . propus de societatea . A. prin proiectul 397/2011."
Aceeași poziție a fost exprimata de către expert, cu prilejul audierii sale in ședința de judecata din data de 07.10.2013- fila I7LAcesta menționează "canalul existent pe terenul proprietatea paraților este funcțional si nu necesita imbunatatiri daca nu se racordează si 14 B, respectiv reclamanta, necesita imbunatatiri daca se racordează reclamanta si daca se alege a doua varianta, respectiv cea propusa de ..O eventuala modificare, respectiv modernizare ar profita implicit si paraților .. .in aceasta doua varianta propusa de . doar asa reclamanta se poate racorda. De fapt, in oricare dintre variante reclamanta este obligatoriu sa treacă prin căminul de canalizare al paraților pentru a fi funcționala canalizarea.(...) conducta de apa este trasa de cei de la . pana la limita de proprietate a familiei R., insa pe domeniul public fără a trece pe proprietatea paraților."
P. răspunsul la obiecțiuni, depus la fila 185, exp.L. precizează "da, singura soluție de efectuare a branșamentului de apa si canalizare este cel propus de . proiectul 397/2011 pentru ca alta soluție tehnica nu exista."
F. de concluziile expertului, societatea . A. a comunicat reclamantei prin adresa nr. 6725/25.II.2013 depusa la fila 191 din dosarul cauzei "prin executarea căminelor in aceasta varianta nu este necesara modificarea soluției tehnice specificata in proiectul 379/2011 si avizul de racordare nr. 1414/I5.03.2011 elaborate de societatea .."
Nu subzista nici un argument de natura a considera fals proiectul tehnic 397/2011.
Din adresa emisa de către . A. anexata prezentei întâmpinări rezultă branșamentul cat si racordul de canalizare pot fi executate chiar daca pe terenul respectiv nu sunt construcții.
Căminul de branșament si cel de racord canalizare sunt prevăzute sa deservească doua imobile conform proiectului 397/2011-branșamentul de apa pentru intimate fiind executat pana la limita de proprietate respective drumul comun
- Potrivit prevederilor art.3 I din legea 241/2996 branșamentul pana la contor inclusive căminul de branșament si contorul aparțin rețelei publice de distribuție indiferent de modul de finalizare al execuției .
Având în vedere aceste aspecte, precum si necesitatea reclamantei de a beneficia de atributele dreptului de proprietate asupra imobilului achiziționat, respectiv de a fi in măsura sa beneficieze de utilitari, apreciem ca se impune sancționarea abuzului de drept săvârșit de către apelanți si in consecința obligarea acestora sa-si de acordul la efectuarea acestor lucrări calitatea procesuala pasiva revenindu-le in exclusivitate in calitate de vecini ai imobilului in litigiu si coproprietari ai drumului de acces.
Atitudinea apelanților fata de dreptul reclamantei de a exercita dreptul de proprietate asupra imobilului, solicitata a fi sancționată prin prezenta acțiune nu reprezintă un caz singular.
Astfel cum am arătat, conform extrasului de CF cu nr._ A. I., nr. top. 1245/2/1/11 si respectiv CF_ A. I., nr. top. 1246/2/2, 1246/2/6, 1247/1/2/2, I248/I/2/2 rezulta ca reclamanta a dobândit cu titlu de cumpărare imobilele menționate. F. de situația construcțiilor aflate pe imobilele cumpărate, reclamanta a fost nevoita a demara procedura legala pentru executarea lucrărilor de demolare in vederea edificării unei noi construcții, in acest sens obținând certificatul de urbanism nr. 1188/17.09.2007 si întocmind un proiect de demolare totala prin intermediul S.C. CERTA S.R.L.
După întocmirea tuturor actelor necesare, Serviciul de Autorizări din cadrul Primăriei A. I. a restituit documentația efectuata în vederea obținerii autorizației de demolare, motivat de faptul ca nu a avut acordul legalizat al vecinului direct, in speța parații din prezenta acțiune.
În sensul celor mai sus menționate, reclamanta a fost nevoita sa demareze acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. sub nr._ având ca obiect "obligație de a face", iar prin Sentința Civila, nr. 677/2009 pronunțata in cadrul acestui dosar s-a dispus obligarea paraților din prezentul dosar sa-si dea acordul in vederea obținerii autorizației de demolare a construcțiilor existente pe . A — proprietatea reclamantei.
Menționează ca sentința civila mai sus menționata este în prezent definitiva si irevocabila.
După finalizarea cu dificultate a obținerii acordului in vederea demolării construcțiilor proprietatea reclamantei intimate, aceasta se confrunta din nou cu un refuz al paraților, in sensul celor solicitate prin petitul acțiunii introductive.
În ceea ce privește identificarea amplasamentului branșamentului de apa si canalizare, menționat în petitul I al acțiunii introductive, precizam ca reclamanta intimate a identificat din punct de vedere administrativ imobilul, solicitând ca lucrările de branșament sa fie efectuate in conformitate cu proiectul nr.397/20II întocmit de către . A..
In cuprinsul acestui proiect, branșamentul la apa si canalizare nu este identificat cu date de carte funciara, astfel incat indicarea acestor date de către reclamanta cu privire la identificarea căminului de canalizare si branșament nu prezintă relevanta.
Oricum, din cuprinsul CF_ A. I. depus la fila 54 din dosar rezulta ca la numărul topografic 1245/2/I indicat de către reclamanta intimate se regăsesc branșamentul de apa si căminul respectiv.
Cu privire la identificarea cu date de CF din petitele 2,3,4 ale acțiunii introductive menționează ca referirea la numărul de CF include ambele numere topografice astfel incat forma corecta sub care se impun a fi analizate acestea este "CF_ A. I., nr. top.1245/2/1, nr. top. 1245/2/4."
Eroarea cu privire la numerele topografice survine din faptul ca in cuprinsul extrasului vechi de CF figurează menționat doar nr. top.1245/2/1, urmând ca abia la descrierea ^imobilului sa apară mențiunea "WC-ul din curte aflat pe .. top.1246/2/4 drum de acces si poarta de intrare."
In ceea ce privește drumul de acces comun, precizam ca acesta este un drum nepavat:, fiind vorba doar de pământ care, atunci când sunt ploi se transforma in noroi, devenind efectiv impracticabil.
Consideră ca este necesara reabilitarea acestui drum de acces, respectiv pavarea acestuia, astfel încat utilizarea sa se realizeze in cele mai bune condiții, precum si in vederea facilitării accesului vehiculelor necesare reparării si modificărilor care se impun a fi efectuate conform celor solicitate prin prezenta acțiune.
Consideră ca reaua credința a paraților provoacă nu numai neplăceri in ceea ce privește exercitarea deplina si liniștita a dreptului de proprietate a reclamantei intimate, ci si raportat la imposibilitatea acesteia de a-si îndeplini anumite obligații care ii incumba potrivit legislației in vigoare, fiind in orice moment susceptibila de amenzi.
Potrivit legislației in vigoare, abuzul de drept intervine in general atunci când dreptul subiectiv civil nu este exercitat cu buna credința, fara respectarea legii si moralei, a limitelor sale sau împotriva scopului lui economic si social
Astfel apare nejustificat refuzul paraților de a-și da acordul în astfel de condiții, opunându-se întrebuințării in condiții normale a imobilului aparținând reclamantei, atitudinea acestora îmbrăcând forma unui abuz pe care instanța de judecata trebuie sa-l sancționeze.
Invocă cu titlu de practica judiciara Decizia civilă nr. 931 din 21 septembrie 2011, G.O. pronunțata de către Curtea de Apel Timișoara, Secția civilă:" Principiul exercitării cu bună-credință a drepturilor subiective presupune, în principal, ca dreptul subiectiv să fie exercitat în limitele sale legale, fără să se încalce drepturile subiective ale celorlalți, iar abuzul de drept reprezintă însăși deturnarea dreptului de la rațiunea sa intrisecă exprimată în scopul pentru care a fost recunoscut Și garantat sau utilizarea dreptului în alte scopuri decât cele avute în vedere prin lege."
P. decizia civila nr. 689 din 21 iunie 2007, Curtea de Apel Timișoara retine ca „ Intenția coproprietarului unui imobil aflat în indiviziune forțată de a înlocui împrejmuirea imobilului nu se constituie în abuz de drept câtă vreme această operațiune nu aduce prejudicii celorlalți coproprietari. Este adevărat că regula unanimității presupune ca un act efectuat în scopul normalei utilizări, conform destinației a întregului bun aflat în coproprietate comună forțată, să fie efectuat cu acordul tuturor coproprietarilor.
Efectuarea unui atare act de către un singur coproprietar poate îmbrăca forma abuzului de drept: prevalându-se de calitatea sa de coproprietar, acesta săvârșește acte vizând bunul în integritatea sa, provocând o lezare a intereselor sau aducând o atingere drepturilor celorlalți coproprietari.
Pe de altă parte, însă, și refuzul celorlalți coproprietari de a efectua un act sau de a consimți la efectuarea lui, în condițiile în care acest act are drept consecință normala utilizare a bunului se poate constitui într-un abuz de drept, dacă atitudinea respectivilor coproprietari depășește fireasca exercitare a dreptului de proprietate.
O condiție necesară pentru ca abuzul de drept să fie reținut este prejudiciul creat prin executarea dreptului (în speță, de către coproprietar).
Or, din cele mai sus arătate rezultă că nu intenția reclamantei intimate este producătoare de prejudicii, ci poziția pârâților apelanți.
In cauza dedusa judecații, reclamanta intimata a menționat ca suporta in exclusivitate, costurile privind efectuarea lucrărilor de branșament, schimbare a porții de acces, precum si cele privind pavarea drumului de acces, astfel încât refuzul pârâților de a-și da acordul cu privire la aceste aspecte apare ca fiind cu totul nejustificat.
Aceștia nu sunt prejudiciați prin lucrările efectuate, dimpotrivă schimbarea porții si pavarea drumului de acces le profita, fara a fi insa obligați la suportarea costurilor aferente acestor proceduri.
Aprecierile apelanților privind prejudiciile Încercate prin demolare nu au legătura cu prezentul litigiu insa sunt de asemenea ne fondate.
Conform documentației anexate rezulta ca a fost emisa autorizație de demolare la data de 02.09.2013 ,a fost întocmit proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor, si a fost emisa comunicare privind încheierea execuției lucrărilor.
Pavarea cu dale a caii de acces nu produce nici un prejudiciu apelanților si reprezintă o modalitate de sporire a valorii imobilului,calea de acces devenind practicabila si confortabila in condiții corespunzătoare imobilelor pe care o deservește. Lucrarea reprezintă o investiție care profita tuturor pârtilor insa efectuata pe cheltuiala. exclusiva a intimatei. Tocmai critica formulata de către apelanți in acest sens denota un veritabil abuz si o conduita șicanatoare.
In ceea ce privește staționarea pe termen limitat pe calea de acces a utilajelor este evident ca instanța a ales varianta cea mai puțin prejudiciabila in condițiile in care lucrările la imobilul proprietatea intimatei nu pot fi efectuate decât pe traseul drumului de acces. Construcția viitoare are destinația conforma imobilelor ce se regăsesc in zona si desigur se va executa doar după obținerea autorizației necesare. Nu înțeleg la ce anume se refera apelanții când folosesc expresia de platforma tehnologica-cert este ca executarea lucrărilor se va limita strict la autorizările aferente neexistând nici o alta soluție posibila pentru ca intimata sa folosească imobilul proprietatea sa potrivit destinatei.
Pentru considerentele invocate, solicită a dispune respingerea apelului, cu cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocațial.
Apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare.Aceasta nu are putere retroactivă. Dispozițiile legii noi sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi (art.6 al.1,6 NCC).
Reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp.art.15 NCC care reglementează abuzul de drept: Nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei credințe. Abuzul de drept era reglementat anterior de art.3 din Decr.nr.31/1954.
Deoarece în cauză este vorba de raporturi de vecinătate și de proprietate, sunt aplicabile dispozițiile noului cod civil (NCC), cererea de chemare în judecată fiind înregistrată după . acestuia (1.10.2011).
Cu privire la etapele obținerii autorizației de construire, Tribunalul reține că acestea sunt reglementate de disp.ART. 2 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor, care prevede următoarele:
(1) Autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor.
(2) Autorizația de construire se emite în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, elaborată în condițiile prezentei legi, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii.
(2^1) Procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcții începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obținerii, ca act final, a autorizației de construire și cuprinde următoarele etape:
a) emiterea certificatului de urbanism;
b) emiterea punctului de vedere al autorității competente pentru protecția mediului pentru investițiile care nu se supun procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului;
c) notificarea de către solicitant a autorității administrației publice competente cu privire la menținerea solicitării de obținere, ca act final, a autorizației de construire, pentru investițiile la care autoritatea competentă pentru protecția mediului a stabilit necesitatea evaluării impactului asupra mediului și a emis îndrumarul conform legislației privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului;
d) emiterea avizelor și acordurilor, precum și a actului administrativ al autorității pentru protecția mediului competente privind investițiile evaluate din punctul de vedere al impactului asupra mediului;
e) elaborarea documentației tehnice necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, denumită în continuare documentație tehnică - D.T.;
f) depunerea documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții la autoritatea administrației publice competente;
g) emiterea autorizației de construire.
Reclamanta a făcut dovada obținerii certificatului de urbanism nr.1188 din 17.09.2007 pentru demolare dependințe și apartament II și construire locuință unifamilială, în care se arată că cererea de emitere a autorizației de construire va fi însoțită de avize și acorduri privind utilitățile de alimentare cu apă, canalizare, gaze naturale (f.268 fond), iar potrivit legii autorizația de construire este actul final, deci ulterioară emiterii certificatului de urbanism și avizelor menționate.
Branșamentul de apă – partea din rețeaua publică de alimentare cu apă care asigură legătura dintre rețeaua publică de distribuție și rețeaua interioară a unei incinte sau a unei clădiri .Branșamentul deservește un singur utilizator .În cazuri bine justificate și atunci când condițiile tehnice nu permit altă soluție se poate admite alimentarea mai multor utilizatori prin același branșament.Părțile componente ale unui branșament se precizează în regulamentul-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.Branșamentul, până la contor, inclusiv căminul de branșament și contorul aparțin rețelei publice de distribuție, indiferent de modul de finanțare a execuției.Finanțarea execuției branșamentului se asigură de operator, respectiv de utilizator, corespunzător punctului de delimitare al instalațiilor, de regulă la limita de proprietate a utilizatorului, cu respectarea regimului juridic al proprietății și numai în baza unei documentații avizate de operator.(art.3 lit.i din Legea nr.241 din 22 iunie 2006 privind serviciul de alimentare cu apă și canalizare).
Branșamentul propriu, până la contor, inclusiv contorul se predă cu titlu gratuit autorității administrației publice locale. Recepția și preluarea branșamentului ca mijloc fix se realizează de către autoritatea administrației publice locale conform legislației în vigoare. Contorul de branșament propriu se amplasează în punctul de delimitare a instalațiilor din punctul de vedere al proprietății, care reprezintă și locul în care se realizează efectiv furnizarea serviciului de către utilizatorul individual. Darea în funcțiune a branșamentului propriu de apă se face după încheierea contractului de furnizare/prestare a serviciului în nume propriu, în conformitate cu prevederile din contractul cadru aprobat de ANRSC.(art.28 al.7 din Legea nr.241/2006).
Din declarația expertului care a efectuat în cauză expertiza tehnică în instalații, rezultă că obligatoriu branșamentul reclamantei trebuie să treacă prin căminul de canalizare al pârâților pentru a fi funcționabilă canalizarea reclamantei.(f.171 dosar fond). Din concluziile expertizei (f.153-156 dosar fond) și declarațiile părților (f.104, 123) se reține că branșamentele sunt situate pe drumul comun.
În avizul de branșare definitiv nr.1414/11.03.2011 emis de Apa CTTA SA A., se prevede că execuția lucrărilor de instalare a branșamentului de apă potabilă se poate face numai după obținerea autorizației de construire eliberată de către Primăria Mun.A. I..(f.42).
Prima instanță, obligând pârâții în acest sens, a stabilit doar premisa efectuării lucrărilor de reclamantă, ele urmând a fi efectuate după obținerea unei autorizații de construire și cu respectarea acesteia, conform dispozițiilor Legii nr.50/1991.Pentru folosirea normală a imobilului proprietatea reclamantei este necesară branșarea la utilități, la care pârâții s-au opus.Dacă proprietatea pârâților apelanți este afectată de lucrările de execuție, pot fi despăgubiți, prin acordul părților sau dacă părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească (ar.27 al.2 lit.b din Legea nr.241/2006).
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților apelanți, instanța reține că printre condițiile de exercitare a acțiunii civile se numără și calitatea procesuală care presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiectul raportului juridic litigios. Atât la formularea acțiunii, cât și pe parcursul judecății. reclamantul este obligat să facă dovada calității procesuale pasive a pârâților. Instanța apreciază că aceștia au calitate procesuală pasivă în cauză raportat la împrejurarea că sunt coproprietari, alături de reclamantă asupra branșamentelor de apă, căminul, drumul de acces în sp. de 226 mp și poarta de intrare (extrase cf. f.92,93 dosar). P. urmare, excepția invocată va fi respinsă.
Intenția reclamantei coproprietară asupra drumului de acces de a pava acest drum este în concordanță cu exercitatea în mod legal a dreptului de proprietate comună, câtă vreme această operațiune este necesară pentru a menține practicabil drumul și costurile sunt suportate integral de reclamantă. De asemenea, folosința sa pentru staționarea utilajelor în timpul transportului molozului rezultat din demolarea imobilului proprietatea reclamantei este exercitată numai în interesul utilizării fondului căruia i-a fost afectat drumul comun.
Deoarece hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în baza art.295 al.1, art.296 cod.pr.civ., apelul pârâților va fi respins ca nefondat.
Apelul fiind respins, în baza art.274 al.1 cod.pr.civ., apelanții R. A. și R. T. vor fi obligați la plata sumei de 2480 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei ., constând în onorariu de avocat (f.150) .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții R. A. și R. T. împotriva sentinței civile nr. 936/05.05.2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .
Obligă apelanții la 2480 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei . .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 Aprilie 2015.
Președinte, A. S. C. | Judecător, L. V. | |
Grefier, E. P. |
Red: C.A.S. 24.09.2015
Tehnored- PE
Data 25.09.2015
Jud. fond. P. D. E.
← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 67/2015. Tribunalul ALBA | Grăniţuire. Hotărâre din 13-01-2015, Tribunalul ALBA → |
---|