Rectificare carte funciară. Decizia nr. 67/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 67/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 67/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 67/2015
Ședința publică de la 19 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. S.
Judecător H. L.
Judecător S. I.
Grefier A. M. I.
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea R. R. împotriva deciziei civile nr. 153/2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații U. V., P. F., U. A., B. E., S. R. PRIN MINISTERUL ECONOMIE ȘI FINANȚELOR, B. E. având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea inițială de amânare a pronunțării din 3 Martie 2015, în încheierea ulterioară de amânare a pronunțării din 10 Martie 2015 și în încheierea ulterioară de amânare a pronunțării din 17 Martie 2015 care fac parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra contestației civile de față:
Prin contestația în anulare înregistrată în Dosar civil_ al Tribunalului A., formulată de contestatoarea R. R. s-a solicitat ca, în contradictoriu cu intimații U. V., P. F., U. A., B. E., S. R. PRIN MINISTERUL ECONOMIE ȘI FINANȚELOR, B. E. s-a solicitat să se dispună:
- anularea Deciziei civile nr. 153/1.04.2014 pronunțată de Tribunalul A.;
- fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului;
- rejudecarea recursului.
În drept a invocat art. 317, 318 cod proc.civ.
În motivare se susțin următoarele:
„Hotărârea atacată este rezultatul unor greșeli materiale, constând din neobservarea de către instanța de recurs a unor hotărâri definitive și irevocabile, care prezentau, dacă nu autoritate de lucru judecat în cauză-ceea ce s-a și invocat-măcar puterea lucrului judecat, asupra aspectelor tranșate de către instanță, în cuprinsul acestora.
1. Decizia civilă nr. 153/2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar_ este rezultatul unei greșeli materiale în sensul disp. art. 318 teza I C.proc.civ., fiind vorba de greșeli procedurale de fapte grave care au dus la o soluție greșită.
Instanța de recurs a plecat de la greșeala materială gravă că reclamanții au cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare_ (și nu 1489 cum se reține) din 10.12.1996. întreaga casă veche nr.2 cum o denumește și nu ceea ce rezultă expres din cuprinsul contractului.
În cuprinsul contractului_/10.12.1996 se stabilește OBIECTUL DETERMINAT de către părțile contractante conf. art. 948 C.civ. ca fiind;
- pct. 2 din contract;
- Locuința ce se vinde este ocupată de cumpărător în baza contractului de închiriere nr.51 A din 1.08.1996 și este COMPUSA DIN 1 CAMERĂ DE LOCUIT CU O SUPRAFAȚĂ DE 49,21 MP",
Odată cu locuința se vând și următoarele: Magazie S 3.35 mp ..."
Conform L. 112/1995 în baza căreia s-au încheiat contractul de vânzare cumpărare reclamanții erau îndreptățiți să cumpere locuința pe care o aveau în chirie și nu mai mult decât aceasta.
Se și specifică faptul că obiectul vânzării era locuința pe care reclamanții o dețineau în chirie, conform contractului de închiriere 51A din 1.08.1996. Prin cererea nr. 2176/30.07.1996 reclamanții au și solicitat cumpărarea spațiului de locuit pe care îl dețineau în chirie. Cererea lor a fost aprobată în acest sens și li s-a vândut exact suprafața închiriată.
Consecința este că indiferent câte încăperi ar avea imobilul, de suprafața acestora, indiferent cine a construit casa, reclamanții au cumpărat numai ceea ce s-a determinat expres ca obiect al contractului de vânzare cumpărare, conform actului încheiat, pentru care au plătit prețul stabilit de comun acord, respectiv o cameră și o magazie.
Nu are considerăm relevanță, nici faptul trecerii în proprietatea statului român în baza decretului 223/3.10.1974 a întregii construcții sau nu atâta timp cât reclamanții NU AU CUMPĂRAT TOT CI A TRECUT ÎN PROPRIETATEA STATULUI R. ci au cumpărat o cameră și o magazie asupra cărora au dobândit dreptul de proprietate și pe care s-au intabulat.
Consecința este:
a. Lipsa calității procesuale active a reclamanților în ce privește stabilirea constructorilor, a cotelor de proprietate, a trecerii în proprietatea statului român, a întabulării statului român. etc.
b. Din procesul verbal nr. 26/2 1.09.1975 rezultă fără echivoc că suprafața casei este de 68.95 mp a magaziilor de 10.80 mp și wc de 3.10 mp.
c. Reclamanții nu pot pretinde decât ceea ce au cumpărat și s-au intabulat în
cartea funciară.
2.Prin decizia civilă 292/A/2005 a Curții de Apel A. I. s-a stabilit irevocabil că imobilul a trecut în proprietatea statului român tară titlu valabil, în baza decretului 223/1974, un abuz notoriu al regimului comunist.
Este o gravă eroare materială, dar și un abuz a se stabili azi, după 39 de ani că abuzul statului român trebuia să se extindă asupra întregului imobil și să se confiște azi drepturile autorilor intabulați în Cf. sub B4 și 5 întabulare operată cu încheierea nr. 1951/4.09.1975, în baza certificatului de moștenitor nr. 116/1962 și a întabulării de sub B12-17 operată în Cf. cu încheierea 9023/18-12.2002 în baza certificatului de moștenitor nr.234/2002.
Este gravă eroare materială dispoziția întabulării statului român și apoi a reclamanților, deci și asupra întabulări lor de sub . condiții în care certificatul de moștenitor 234/2002 și încheierea de cf.9023/18.12.2002 nu au fost anulate, acțiunea reclamanților recurenți fiind respinsă irevocabil prin decizia civilă nr.226/A/2007 a Tribunalului A..
3. Este o gravă eroare materială, dispoziția de a se constata că subsemnata și R. Waldemar am construit casa veche în cote egale de contribuție, ea bun comun și întabularea în cartea funciară, având în vedere că R. Waldemar nu este parte în dosar, nefiind chemat în judecată, el sau moștenitorii lui dacă este cazul.”
Prin întâmpinarea formulată de către intimații U. V. și U. A., s-a solicitat respingerea contestației în anulare în pricipal ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată.
În motivare se susține că:
”I. Invocăm inadmisibilitatea contestației in anulare, fata de împrejurarea ca erorile materiale" invocate de contestatoare, prin contestația in anulare nu sunt greșeli materiale in sensul prev. de art. 318 c.pr.civila, care sa justifice admisibilitatea acesteia.
Prin „eroare materială", ca temei al unei contestații în anulare în sensul art. 318 Cod procedură civilă se înțelege orice eroare materială evidentă de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite. În această categorie se încadrează erorile comise în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, cum ar fi de exemplu, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Aprecierile făcute de contestatoare cu privire la imobilul ce a făcut obiectul trecerii in proprietatea statului, si identitatea acestuia cu imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat cu intimații nu reprezintă o greșeala materiala de ordin procedural, in sensul prev. de art. 318 c.pr.civila anterior.
Acestea reprezintă o forma de interpretare proprie a contestatoarei cu privire la înscrisurile depuse la dosar, ce nu mai poate fi cercetata in cadrul unei contestații in anulare, in cadrul căreia nu este permisa o noua interpretare a probelor administrate, intrucat aceasta ar echivala cu un recurs la recurs.
Prin introducerea textului art. 318 c.pr.civila, legiuitorul nu a urmărit sa deschidă pârtilor calea recursului la recurs care sa fie soluționat de aceeași instanța sub motivul greșitei stabiliri a stării de fapt, astfel de eventuale erori" putând fi reparate doar de instanța care exercita controlul judiciar si numai in cadrul cailor de atac de reformare prevăzute de lege.
II. Contestația in anulare formulata de contestatoare este oricum, nefondata. pentru următoarele considerente:
Argumentele pe baza cărora instanța de recurs a reținut ca imobilul casa ,ce a făcut obiectul Deciziei de trecere in proprietatea statului nr. 374/1975, este același cu imobilul construit de către soții R. Valdemar si soția (R.), respectiv cu imobilul ce a făcut obiectul Contractului de închiriere 51 A din 1.02.1980, reînnoit la data de 7.08.1996 si ai contractului de vânzare cumpărare încheiat in temeiul legii 112/1990 cu reclamanții recurenți U. V. si U. A. au fost următoarele:
----recunoasterea, prin intampinare, (fila237, 238), ca pe imobilul din litigiu au existat doua construcții vechi, respectiv:
-"exista inca din 1936-1938=casa, curte si gradina unde au locuit bunicii mei împreuna cu părinții mei in primii ani ai copilăriei mele, casa era compusa din o camera, o bucătărie cămara (spais), pentru care tatăl meu a achitat taxele si impozitele pana in anul 1971.."
-"imobilul edificat de R. R.+R. Valdemar, pe top. 4916/2 a fost construit nu pe casa veche nr. 1, ci in continuarea ei, compus din dependința principala =25 mp, dependinta secundara=27 mp+camara si curte de 180 mp.
Prin urmare, obiectul certificatului de moștenitor 112/1962, eliberat pentru masa succesorala ce a aparținut lui Schaser M., l-a reprezentat casa veche nr. 1;
Problema a apărut datorita faptului ca aceasta construcție nu era notata in Cartea Funciara.
Contestatoarea (alături de ceilalți parați) au notat-o abia in septembrie 1975, cu toate ca la acea data-aceasta construcție nu mai exista (fiind demolata, cu ocazia inundațiilor din 1970), pe imobil existând doar cea de-a doua constructie, edificata de soții R. Valdemar si soția acestuia.
Asa cum am arătat mai sus, parații au "speculat" faptul ca aceasta construcție (edificata de soții R.), era singura construcție ce se mai afla pe imobil, in cursul anului 1975, -cand ei au făcut demersuri pentru intabularea Certificatului de moștenitor din 1962.
Asa se explica faptul ca, atunci cand S. R. a incercat sa-si intabuleze dreptul de proprietate asupra imobilului ce a făcut obiectul Deciziei 374/1975, nu a mai putut sa se intabuleze decât asupra cotei ce i-a revenit lui R. R., in urma intabularii Certificatului de moștenitor 112/1962.
-imprejurarea ca "suprafața "construcțiilor ce au făcut obiectul trecerii in proprietatea statului si cea menționata in Contractul de vânzare cumpărare incheiat pe numele recurenților este diferita (respectiv 68,95 mp-in Procesul verbal din 1975, si 49,21 mp cuprinsa in contractul de vânzare cumpărare), nu este relevanta, deoarece: 1.-nu avem certitudinea rigurozității cu care au fost efectuate măsurătorile (fie in 1975, fie in 1996). Daca am merge pe ideea ca in 1975 s-au făcut măsurători exacte intrucat S. trebuia sa plătească despăgubiri pentru construcțiile ce treceau in proprietatea sa, nu același lucru putem spune despre anul 1996 si procedura urmata cu ocazia incheierii contractelor de vânzare cumpărare).
2.-ceea ce este relevant este faptul ca in Contractul de vânzare cumpărare se face mențiunea expresa ca acesta s-a incheiat pe baza Contractului de închiriere nr 51 A din 1.08.1996.
Verificând acest Contract de închiriere (pe care il anexam ), se poate observa ca obiectul Contractului de închiriere la reprezentat camera, dependinte si dependințe secundare in suprafața totala de 75 mp.
lata de ce am afirmat ca suprafața este o chestiune "relativa " .
Faptul ca in aceste acte se menționează suprafețe diferite (68 mp,49 mp,sau 75 mp), este mai puțin relevant;
Ceea ce contează ca aceasta construcție veche nr. 2, construita de soții R. Valdemar si R. a făcut obiectul Deciziei 374/1975 (in cota de 1/1 parti-mentiune expresa făcuta in art. 1 din decizie).
Aceeași construcție a făcut obiectul Contractului de inchiriere 51/A, din 1.02.1980 reînnoit la 1.08.1996, iar acest Contract de inchiriere a stat la baza Contractului de vânzare cumpărare 1489/1996 (împrejurare consemnata in art. 2 din Contract).
Relevant este de asemenea si faptul ca acest Contract de vânzare cumpărare incheiat pe numele recurenților a fost validat irevocabil, printr-o hotărâre judecătoreasca, astfel ca este firesc ca recurenților sa le fie recunoscut dreptul de a se intabula pe construcția cumpărata de acestia (acesta fiind, de altfel, scopul acestui litigiu).
In plus, legat de "suprafața" casei vechi - nu se poate susține ca suprafața de 49 mp (trecuta in contractul de vânzare cumparare), nu reprezintă (in nici un caz) cota de 1/6 din suprafața de 68 mp trecuta in Procesul verbal de preluare a construcției din anul 1975.”
Examinând actele existente la dosar, instanța reține:
Prin Decizia nr. 153/2014, pronunțată de Tribunalul A. în Dosar civil_ s-a dispus: admiterea recursul declarat de reclamanții U. V. și U. A. împotriva sentinței civile nr. 5017/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar civil nr._ ; s-a modificat în parte sentința atacată sub aspectul soluționării acțiunii și procedând la judecarea cauzei: S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții U. V. și U. A. împotriva pârâților P. F., B. E., R. R. și S. R. PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în consecință:
S-a constatat că imobilul casă, compus din două camere bucătărie și hol ( casa veche nr. 1) – ce a făcut obiectul certificatului de moștenitor nr. 112/1962, înscrisă în CF 5117 A. I. nr. top 4916, a fost demolată anterior anului 1975;
S-a constatat că pe imobilul înscris în CF 5117 A. I., A+2, nr. top 4916/2 R. R. și R. Valdemar au edificat o altă construcție, compusă dintr-o cameră, bucătărie și hol ( casa veche nr. 2), în cotă de 1/1 părți, în părți egale cu titlu de bun comun.
S-a dispus O.C.P.I. să noteze această construcție, compusă dintr-o cameră, bucătărie și hol ( casa veche nr. 2) în CF 5117 A+2 nr. top 4916/2 și să se întabuleze dreptul de proprietate asupra acestei construcții în favoarea lui R. R. și R. Valdemar, în cotă de 1/1 părți, cu titlu de bun comun.
S-a constat că această construcție ( casa veche nr. 2) a făcut obiectul Deciziei nr. 374/23 septembrie 1975, de trecere în proprietatea Statului R. în temeiul Decretului 223/1974.
S-a constatat nulitatea absolută parțială a încheierii de întabulare nr. 1434/19 mai 1976, din CF 5117 A. I. în ce privește dreptul de proprietate al Statului R. asupra construcției și:
S-a dispus întabularea dreptului de proprietate al Statului R. asupra cotei de 1/1 părți din construcție (casa veche nr. 2) proprietatea lui R. R. și R. Valdemar, cotei de proprietate 1/6 părți, teren din imobilul de sub A+1, a lui R. R..
S-a anulat încheierea de întabulare nr. 1024/ 3 februarie 1997 și dispune întabularea dreptului de proprietate al reclamanților asupra cotei de 1/1 părți construcții ( casa veche nr. 2), cu titlu de cumpărare, în baza Legii 112/1995, contract de vânzare – cumpărare nr. 1489/1996.
S-a dispus obligarea intimaților la plata în favoarea recurenților a sumei de 2168 lei cheltuieli de judecată, taxă judiciară de timbru la fond și în recurs.
A menținut nemodificate celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate privind soluționarea excepțiilor.
A dispus obligarea intimaților P. F., B. E. și R. R. să plătească în solidar în favoarea Statului R. suma de 1151,60 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, sub forma ajutorului public judiciar.
Analizând contestația de față prin prisma disp. art. 317, 318 cod proc.civ, se apreciază că în speță nu sunt îndeplinite cerințele instituite de aceste texte de legale invocate ca temei de drept.
Potrivit art. 317 cod proc.civ:
Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele arătate mai jos numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitor la competență.
Art. 318 al. 2: Cu toate acestea contestația poate fi primită pentru motivele arătate mai sus în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
După cum se poate constata, deși acest articol a fost invocat ca temei de drept, prin contestație nu se face vorbire de incidența vreunei situații care să se circumscrie cazurilor reglementate de acest text de lege iar din analiza deciziei nu rezultă existența vreunei situații care să se încadreze în disp. art. 317 cod proc.civ.
Cât privește dispozițiile art. 318 cod proc.civ, potrivit acestuia: Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Prin contestația formulată contestatoarea nu invocă nici un motiv care să se încadreze în teza a II a a art. 318 cod proc.civ. ci își axează motivarea pe disp. art. 318 teza 1 cod proc.civ, respectiv eroare materială, apreciind că decizia pronunțată este rezultatul unor greșeli materiale, procedurale, de fond, grave, care au determinat o soluție greșită.
În continuare, contestația privește aspectele de fapt ce vizează fondul litigiului și modalitatea în care instanța a reținut o stare de fapt pe care și-a fundamentat deciziile pronunțate.
Ori, eroarea materială avută în vedere de disp. art. 318 al. 1 cod proc. civ. se referă la erori materiale evidente de ordin procesual, erori înregistrate cu privire la aspectele formale ale judecății.
În cazul de față toate criticile invocate vizează modul în care instanța a interpretat probele și în raport de care a reținut o atare stare de fapt ce a stat la baza pronunțării deciziei atacate.
Verificarea susținerilor contestatoarei nu se rezumă la aspecte formale, acesta ar presupune tocmai reexaminarea fondului și reaprecierea probelor care nu mai este posibilă pe calea contestației în anulare.
În consecință, apreciindu-se că în speță nu sunt îndeplinite cerințele de admisibilitatea a contestației în anulare, reglementate de art. 317, 318 cod proc.civ, instanța va proceda la respingerea contestației de față.
În baza art. 274 cod proc.civ. contestatoarea va fi obligată să plătească în favoarea intimaților suma de 1.000 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea R. R. împotriva deciziei civile nr. 153/2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă contestatoarea la plata în favoarea intimaților a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 19 Martie 2015.
Președinte, I. S. | Judecător, H. L. | Judecător, S. I. |
Grefier, A. M. I. |
Red. S.I.G.
Tehnored. IA/2 ex/ 18.05.2015
Judecător fond: C. M.
Judecători recurs: P. L; D, G. D.; B. P. G.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 526/2015. Tribunalul ALBA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 936/2015. Tribunalul ALBA → |
|---|
