Pretenţii. Hotărâre din 16-06-2015, Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 405/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 405/A/2015
Ședința publică din 16.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P. P.
Judecător L. D.- Președinte Secția Civilă
Grefier F. M.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanta DE ȘTEFFANO M. F. L. împotriva sentinței civile nr. 2940/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul B. L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 26.05.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față
Prin sentința civilă nr. 2940/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât prin întâmpinare și, în consecință:
A fost respinsă, ca prescrisă, cererea formulată de reclamanta DE STEFFANO M. F. L. în contradictoriu cu pârâtul BIRCEA L..
S-a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
A fost obligată reclamanta să plătească în favoarea statului suma de 3319,5 lei cu titlu taxă judiciară de timbru.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
„Prin cererea dedusă judecății, astfel cum a fost precizată la data de 25.07.2014, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului BIRCEA L. la plata sumei de 110.725 lei, cu titlu despăgubiri reprezentând contravaloarea autoturismului marca Mercedez Benz SLK, înmatriculat în SUA, . WDBWK56FX6F117828.
Potrivit art.1 și 8 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, momentul de început al prescripției fiind data când păgubitul a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Conform art.3 din același act normativ termenul de prescripție este de 3 ani.
Într-o formă similară, art.2528 cod civil nou arată că prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită, începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
În consecință, pentru a stabili dacă în cauză prescripția și-a produs efectul extinctiv este primordială determinarea momentului nașterii dreptului la acțiune al reclamantei, adică a datei de început a termenului de prescripție extinctivă, aceasta fiind reprezentată de momentul la care reclamanta a cunoscut atât paguba pretinsă a fi reparată (contravaloarea autoturismului), cât și pe cel care răspunde de ea (în opinia reclamantei acesta fiind pârâtul, B. L.).
În motivarea cererii, reclamanta a arat că în luna decembrie 2008, i-a încredințat autoturismul pârâtului pentru a-l păstra până la revenirea sa în țară., iar în luna mai 2012, când s-a întors în țară, a solicitat pârâtului să-i restituie autoturismul, dar acesta a refuzat.
Susținerile reclamantei în sensul că a luat cunoștință de refuzul pârâtului de a-i restitui autoturismul doar în luna mai 2012 sunt contrazise de aspectele reținute prin rezoluția de încetare a urmăririi penale din data de 11.06.2013 în dosarul nr.2046/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. prin care s-a dispus încetarea urmăririi penale, pentru introducerea tardivă a plângerii prealabile, în sensul că persoana vătămată (reclamanta din prezenta cauză) a avut cunoștință încă din anul 2010 că autoturismul a fost înstrăinat de către pârât. Aceleași aspecte reies și din conținutul declarației numitului P. V. depusă de pârât care, deși are caracter extrajudiciar, se coroborează cu cele rezultate din rezoluția de încetare a urmăririi penale de care s-a prevalat reclamanta.
Față de cele ce preced, instanța constată că, în cauză, momentul de început al cursului termenului de prescripție extinctivă se situează la nivelul anului 2010, iar raportat la acest moment, cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.06.2014 a fost introdusă după împlinirea termenului de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958 (act normativ aplicabil speței față de prevederile art.201 din Legea 71/2011).
Față de soluția pronunțată, instanța nu va mai analiza excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât.
Va lua act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Văzând Încheierea Camerei de Consiliu din data de 16.09.2014 comunicată reclamantei – petente potrivit dovezilor de la filele 47-48 și văzând prevederile art.18 din OUG 51/2008, instanța va obliga reclamanta la plata către stat a sumei de 3319,5 lei cu titlu taxă judiciară de timbru.”
Impotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta solicitând, în principal admiterea apelului, anularea sentinței civile nr. 2940/2014 a Judecătoriei A. I., cu consecința trimiterii cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării: In subsidiar solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în ceea ce privește obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea statului în cuantum de 3319,5 lei.
In dezvoltarea motivelor se apel se susține că sentința atacată este nelegală și netemeinică, instanța de fond reținând o eronată stare de fapt și dând o greșită interpretare a legii în ceea ce privește prescripția dreptului material la promovarea prezentei acțiuni de către reclamantă.
Susține că abia în luna mai a anului 2012, la întoarcerea sa în țară, în urma contactării pârâtului, acesta a refuzat să-i mai restituie autoturismul, spunându-i că a lăsat mașina la amanet și mai are de recuperat suma de 3000 de dolari pe care va trebui să-i plătească reclamanta dacă vrea mașina înapoi. Până la acel moment pârâtul nu i-a spus nici reclamantei nici vreunei alte persoane că nu are de gând să-i restituie autoturismul, motiv pentru care termenul de prescripție începe să curgă din luna mai 2012 și nu din anul 2010.
Mai susține apelanta că indiferent că ne raportăm la anul 2010 sau la anul 2012 atunci când se calculează nașterea dreptului la acțiune al reclamantei, prezenta acțiune a fost promovată înlăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani și prin urmare instanța de fond trebuia să pronunțe o soluție de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât, ca neîntemeiată.
Apelanta arată că a solicitat modificarea sentinței atacate sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 3319,5 lei, susținând că în conformitate cu prev. art. 19 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Prin urmare, susține apelanta, în mod greșit instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată, acestea rămânând în sarcina statului în situația în care reclamanta cade în pretenții.
Analizând apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței menționate, Tribunalul constată următoarele:
Reclamanta a arătat că în anul 2008 a încredințat pârâtului un autoturism, pentru a-l păstra în garaj până la revenirea sa în țară.
Această operațiune juridică ar reprezenta un depozit (art. 1593 alin. 1 și urm. Vechiul Cod civil), iar ad probationem, art. 1597 din Vechiul Cod civil prevede obligativitatea încheierii în formă înscrisă. Cu toate acestea, în cazul existenței unor relații apropiate între părți, cum se întâmplă în speță, proba existenței lor se poate face și cu martori ori prezumții.
De natura contractului de depozit este faptul că deponentul (proprietarul) poate solicita restituirea bunului în orice moment, chiar și atunci când în contract a fost stabilit un anumit termen la care trebuie restituit bunul.
În situația în care depozitarul refuză restituirea bunului, deponentul are posibilitatea să formuleze acțiune în instanță pentru a fi obligat la aceasta, fie în temeiul contractului (acțiune prescriptibilă în termen de 3 ani), fie prin introducerea unei acțiuni în revendicare împotriva oricărei persoane care îl deține (imprescriptibile).
În situația în care bunul nu mai există, cum se pretinde în speță, din motive imputabile pârâtului, atunci reclamantul poate solicita obligarea acestuia la plata unor despăgubiri reprezentând valoarea bunului. În acest caz, trebuie făcută distincție între termenul de prescripție al acțiunii personale, întemeiată pe contract, de restituire a bunului și termenul de prescripție al acțiunii în despăgubiri pentru înlocuirea bunului care nu mai există.
În primul caz, termenul de prescripție începe să curgă de la momentul când depozitarul a refuzat restituirea bunului, iar în cel de-al doilea caz începe să curgă din momentul în care a aflat că bunul nu mai există (sau a fost înstrăinat), dacă se cunoaște și persoana responsabilă de aceasta (art. 1 și 8 din Decretul nr. 167/1958), în unele cazuri cele două momente coincizând.
Din declarația martorului P. V., rudă cu reclamanta, rezultă că în anul 2010 reclamanta a solicitat restituirea autoturismului, însă pârâtul i-a adus la cunoștință că nu îl mai deține, fiind amanetat.. Tot în acea perioadă, reclamanta ar fi aflat de la o persoană că autoturismul a fost vândut.
Prin urmare, termenul de prescripție a început să curgă în anul 2010, nefiind incident vreun caz de întrerupere a prescripției întrucât din cuprinsul declarației martorului P. V. nu rezultă că pârâtul ar fi recunoscut că are obligația de restituire a bunului (f. 10).
Astfel, soluția dată de prima instanță excepției prescripției dreptului material la acțiune, este legală și temeinică, prezenta acțiune fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. la data de 27 iunie 2014, astfel că apelul formulat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamanta DE STEFFANO M. F. L., împotriva sentinței civile nr. 2940/2014 a Judecătoriei A. I., pronunțată în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.06.2015.
Președinte, L. P. P. | Judecător, L. D. | |
Grefier, F. M. |
Red DL
Dact.MF 4 ex./19.06.2015
Jud fond C. Draqgoș N.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1451/2015. Tribunalul ALBA | Partaj judiciar. Decizia nr. 202/2015. Tribunalul ALBA → |
|---|
