Succesiune. Sentința nr. 1001/2015. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 1001/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 134/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA Nr. 134/R/2015

Ședința publică de la 09 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE H. L.

Judecător S. I.

Judecător I. S.

Grefier G. M. U.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul B. G. împotriva sentinței civile nr. 1001/2014 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații B. C., B. N., S. V., S. O. G., D. E., D. M. E., M. D., B. L. D., T. A., P. R. H., M. M., S. Ș. G., G. U. REPREZENTATA PRIN L. CRISANTA E., B. E., B. A., V. E., V. I., C. C. V., U.A.T. . PRIN PRIMAR, P. G.-CATOLICA, DIRECȚIA S. A. și . CORPORAȚION S.A, având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării din data de 26.05.2015 când instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 02.06.2015 când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 09.06.2015, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpeni sub nr_ reclamantul B. G. cu domiciliul procesual ales la av. I. C. F. - A. I., HENRI COANDA, nr. 2A, ., a chemat în judecată pe pârâții S. V. - R. M., ȚARINĂ, nr. 960, J. A., S. O. G. - R. M., ȚARINĂ, nr. 960, J. A., D. E. - R. M., ȚARINĂ, nr. 1253, J. A., D. M. E. - R. M., ȚARINĂ, nr. 1253, J. A., B. C. - CÎMPENI, ABRUDULUI, nr. 37, J. A., M. D. - sector 2, București, LOCOTENENT A P., nr. 21 A, B. L. D. cu domiciliu necunoscut, T. A. - sector 3, București, .. 2, ., P. R. H. - București, CALEA MOȘILOR, nr. 189, ., ., M. M. - TIMIȘOARA, I. R. ȘIREANU, nr. 12, ., J. T., S. Ș. G. - T. M., H. C. ȘI C., ., ., G. U. REPREZENTATA PRIN L. CRISANTA E. - ., RECONSTRUCTIEI, nr. 10, ., . - ROSIA MONTANA, ., Cod postal_, J. A., B. A. - ROSIA MONTANA, ., Cod postal_, J. A., V. E. - ., ZLATNA, nr. 89, J. A., V. I. - .. 89, J. A., C. C. V. - B., EROILOR, nr. 13, ., U.A.T. . PRIN PRIMAR - ., nr. 184, J. A., P. G.-CATOLICA - ., nr. 135, J. A., DIRECȚIA S. A. - A. I., BASARABIEI, nr. 9, J. A., . CORPORAȚION S.A - R. M., PIAȚA, nr. 321, J. A. solicitând ca prin hotărâre judecătorească:

Să se constate că moștenitori legali ai defunctei B. I., decedată la data de 15.09.2004 sunt colateralii privilegiați B. C., B. N. și reclamantul B. G., în cote de 1/3 fiecare;

Să se constate că masa succesorală rămasă după defuncta B. I. este formată din cota de proprietate_/_ din imobilul înscris în C.F. nr._( provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1459) R. M., A+1, nr. top 1785,1786,1787, proprietara de sub B 3;

Să se dispună atribuirea cotei de proprietate_/_ din imobilul înscris în C.F. nr._( provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1459) R. M., A+1, nr. top 1785,1786,1787, a defunctei B. I., proprietara de sub B3, moștenitorilor legali B. C., B. N. și reclamantul B. G., în cote de 1/3 fiecare;

Să se dispună sistarea stării de indiviziune succesorală asupra cotei de proprietate_/_ din imobilul înscris în C.F. nr._ (provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1459) R. M.,, A+1, nr. top 1785,1786,1787, a defunctei B. I., proprietara de sub B3, prin formarea de 2 loturi:

Lotul nr. 1: format din cota de 1/3 din cota de proprietate_/_ din imobilul înscris în C.F. nr._ (provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1459) R. M., nr. top 1785,1786,1787, a defunctei B. I., proprietara de sub B3, să fie atribuit în cotă de 1/1 reclamantului B. G.;

Lotul nr. 2: format din cota de 2/3 din cota de proprietate_/_ din imobilul înscris în C.F. nr._ (provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1459) R. M., nr. top 1785, 1786,1787, a defunctei B. I., proprietara de sub B3, să fie atribuit în indiviziune pârâților B. N. și B. C.;

Să se constate că reclamantul B. G. și pârâții de ordinele 1, 2,3,

4,5,6,7,8,9,10,11,12 și 13 sunt coproprietari asupra imobilului înscris în

C.F. nr._ (provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1459) R.

M., nr. top 1785,1786,1787, în suprafață totală de_ mp.;

Să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în

C.F. nr._ (provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1459) R.

M., nr. top 1785,1786,1787, în suprafață totală de_ mp. prin

formarea a 2 loturi, pe baza unei expertize tehnice, după cum urmează:

Lotul nr. 1: format din cota actuală_/_ a reclamantului B. G., proprietarul de sub B4, precum și cota de 1/3 din cota de proprietate_/_ din imobilul înscris în C.F. nr._ (provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1459) R. M., nr. top 1785,1786,1787, a defunctei B. I., proprietara de sub B3, să fie atribuit în cotă de 1/1 reclamantului B. G.;

Lotul nr. 2: format din cotele de proprietate ale pârâților de ordinele 1-13, respectiv proprietarii de sub ., B6, B7, B8, B9, B 10, Bll, B12, B13, B14 ai imobilului înscris în C.F. nr._ (provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1459) R. M., nr. top 1785,1786,1787, să fie atribuite acestora în indiviziune.

Să se dispună O.C.P.I. A., întabularea dreptului de proprietate al

reclamantului asupra imobilelor care formează Lotul nr. 1 din pct. 6 al

petitului acțiunii, conform expertizei tehnice judiciare.

De asemenea, solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată cauzate reclamantului.

Prin cererea reconvenționale formulată de reclamanții reconvenționali S. V. - R. M., ȚARINĂ, nr. 960, J. A., S. O. G. - R. M., ȚARINĂ, nr. 960, J. A., D. E. - R. M., ȚARINĂ, nr. 1253, J. A., D. M. E. - R. M., ȚARINĂ, nr. 1253, J. A., a chemat în judecată pe reclamantul pârât reconvențional B. G. cu domiciliul procesual ales la av. I. C. F. - A. I., HENRI COANDA, nr. 2A, ., J. A. și pe pârâții B. C. - CÎMPENI, ABRUDULUI, nr. 37, J. A., M. D. - sector 2, București, LOCOTENENT A P., nr. 21 A, B. L. D. cu domiciliu necunoscut, T. A. - sector 3, București, .. 2, .. 5, . H. - București, CALEA MOȘILOR, nr. 189, ., ., M. M. - TIMIȘOARA, I. R. ȘIREANU, nr. 12, ., J. T., S. Ș. G. - T. M., H. C. ȘI C., ., ., G. U. REPREZENTATA PRIN L. CRISANTA E. - ., RECONSTRUCTIEI, nr. 10, ., ., B. E. - ROSIA MONTANA, ., Cod postal_, J. A., B. A. - ROSIA MONTANA, ., Cod postal_, J. A., V. E. - ., ZLATNA, nr. 89, J. A., V. I. - .. 89, J. A., C. C. V. - B., EROILOR, nr. 13, ., U.A.T. . PRIN PRIMAR - ., nr. 184, J. A., P. G.-CATOLICA - ., nr. 135, J. A., DIRECȚIA S. A. - A. I., BASARABIEI, nr. 9, J. A., . CORPORAȚION S.A - R. M., PIAȚA, nr. 321, J. A., solicitând ca prin hotărâre judecătorească:

Să se constate că asupra imobilelor înscrise in C.F._ R. Montana (provenita din conversia de pe hârtie a C.F. 1459 R. Montana) sub nr. de ordine A+1, cu nr. top. 1785, de natura "loc de casa" in suprafața de 216 mp.; nr. top. 1786, de natura "faneata", in suprafața de 21.436 mp. si nr. top. 1787, de natura "pădure", in suprafața de 432 mp., sunt coproprietari sau moștenitori ai coproprietarilor tabulari: subsemnații reclamanți reconventionali: S. V., coproprietar sub B+5, in cota de_ /_ parte si soția S. O. G. născuta RIEDEL, coproprietara sub B+6, in cota de_ /_ parte; D. E., coproprietar sub B+7, in cota de_ /_ parte si soția D. M. E., coproprietara sub B+8, in cota de_ /_ parte; B. G., coproprietar sub B+4, in cota de_ /_ parte; B. C., coproprietar sub B+1, in cota de_ /_ parte; B. E. si B. A., ambele in calitate de moștenitoare (soție supraviețuitoare, respectiv fiica) a defunctului B. N., coproprietar sub B+2, in cota de_ /_ parte; M. D., coproprietar sub B+9, in cota de 4412 /_ parte; B. L. D., coproprietar sub B+10, in cota de 4412 /_ parte; T. A., coproprietara sub B+11, in cota de 4412 /_ parte; P. R. H., coproprietar sub B+12, in cota de 4412 /_ parte; MIHAIES M., coproprietar sub B+13, in cota de 4412 /_ parte; S. S. G., coproprietara sub B+14, in cota de_ /_ parte;

Să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra imobilelor inscrise in C.F._ R. Montana (provenita din conversia de pe hârtie a C.F. 1459 R. Montana) sub nr. de ordine A+1, cu nr. top. 1785, de natura "loc de casa" in suprafața de 216 mp.; nr. top. 1786, de natura "faneata", in suprafața de 21.436 mp. si nr. top. 1787, de natura "pădure", in suprafața de 432 mp., prin formarea a trei loturi, conform folosinței faptice raportat la cota de proprietate, cu plata de sulta, după cum urmează:

Un lot in favoarea paraților - reclamanți reconventionali S. V. si soției S. O. G., in cota de 1 /1 parte, ca bun comun;

Un lot in favoarea paraților - reclamanți reconvenționali D. E. si D. M., in cota de 1 /1 parte, ca bun comun;

Un lot în favoarea celorlalți coproprietari sau in funcție de opțiunile acestora.

Să se dispună OJCPI - Biroului de cadastru si Publicitate Imobiliara Câmpeni, intabularea dreptului de proprietate a subsemnaților reclamanți reconvenționali asupra loturilor nou formate in favoarea noastră, in cota de 1 /1 parte, ca bun comun;

Să fie obligați parații reconvenționali sa tolereze intabularea hotărârii judecătorești ce se va pronunța, după rămânerea sa irevocabila si sa se abțină pe viitor de la orice act de tulburare a proprietății;

Să fie obligați parații la plata cheltuielilor de judecata, in măsura in care se vor opune la admiterea prezentei cereri.

Prin concluziile scrise formulate, reclamanții reconvenționali au solicitat ca in baza probațiunii administrate in cauza si a practicii judiciare (Decizia civila nr. 595 / 15. X. 2013, pronunțata de Tribunalul A. in dosarul nr. 394 / 203 / 2011*, de la filele 144 - 151 a voi. III):

Să se respingă acțiunea civila formulata de reclamantul principal B. G. și să se admită cererile reconvenționale astfel cum acestea au fost formulate (de la filele 39 - 43 si 101 - 103 ale vol. I, precizate la filele 87 - 88 ale vol II) in sensul de a se dispune sistarea stării de indiviziune asupra imobilelor înscrise in C.F._ R. Montana (provenita din conversia de pe hârtie a C.F. 1459 R. Montana) sub nr. de ordine A+1, cu nr. top. 1785, de natura "loc de casa" in suprafața de 216 mp.; nr. top. 1786, de natura "faneata", in suprafața de 21.436 mp. si nr. top. 1787, de natura "pădure", in suprafața de 432 mp., potrivit folosinței faptice, conform Variantei II de la pct. 5.3 din partea descriptiva (filele 193 - 194 ale voi. III) cuprinsa in "Planul de amplasament si delimitare a imobilului - Anexa 5.1 - Varianta II" (de la fila 203 a voi. III) astfel cum acesta a fost corelat cu "Tabelul de identificare, parcelare si atribuire - Anexa 5.2 - Varianta II" (de la filele 34 - 39 ale voi. IV) ale Raportului de expertiza tehnica topografica intocmit de expert judiciar N. C. - N..

Să fie obligat paratul reconventional - reclamant principal B. G. la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentința civilă nr. 1001/2014 s-a dispus:

Admiterea în parte a cererii reclamantului B. G. cu domiciliul procesual ales la av. I. C. F. - A. I., HENRI COANDA, nr. 2A, ., J. A., împotriva pârâților S. V. - R. M., ȚARINĂ, nr. 960, J. A., S. O. G. - R. M., ȚARINĂ, nr. 960, J. A., D. E. - R. M., ȚARINĂ, nr. 1253, J. A., D. M. E. - R. M., ȚARINĂ, nr. 1253, J. A., B. C. - CÎMPENI, ABRUDULUI, nr. 37, J. A., M. D. - sector 2, București, LOCOTENENT A P., nr. 21 A, B. L. D. cu domiciliu necunoscut, T. A. - sector 3, București, .. 2, .. 5, . H. - București, CALEA MOȘILOR, nr. 189, ., ., M. M. - TIMIȘOARA, I. R. ȘIREANU, nr. 12, ., J. T., S. Ș. G. - T. M., H. C. ȘI C., ., ., B. E. - ROSIA MONTANA, ., Cod postal_, J. A., B. A. - ROSIA MONTANA, ., Cod postal_, J. A., V. E. - ., ZLATNA, nr. 89, J. A., V. I. - .. 89, J. A., C. C. V. - B., EROILOR, nr. 13, ., U.A.T. . PRIN PRIMAR - ., nr. 184, J. A., P. G.-CATOLICA - ., nr. 135, J. A., DIRECȚIA S. A. - A. I., BASARABIEI, nr. 9, J. A., . CORPORAȚION S.A - R. M., PIAȚA, nr. 321, J. A. și admite cererea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali S. V. - R. M., ȚARINĂ, nr. 960, J. A., S. O. G. - R. M., ȚARINĂ, nr. 960, J. A., D. E. - R. M., ȚARINĂ, nr. 1253, J. A., D. M. E. - R. M., ȚARINĂ, nr. 1253, J. A., împotriva pârâților reconvenționali B. G. cu domiciliul procesual ales la av. I. C. F. - A. I., HENRI COANDA, nr. 2A, ., J. A. B. C. - CÎMPENI, ABRUDULUI, nr. 37, J. A., M. D. - sector 2, București, LOCOTENENT A P., nr. 21 A, B. L. D. cu domiciliu necunoscut, T. A. - sector 3, București, .. 2, .. 5, . H. - București, CALEA MOȘILOR, nr. 189, ., ., M. M. - TIMIȘOARA, I. R. ȘIREANU, nr. 12, ., J. T., S. Ș. G. - T. M., H. C. ȘI C., ., ., B. E. - ROSIA MONTANA, ., Cod postal_, J. A., B. A. - ROSIA MONTANA, ., Cod postal_, J. A., V. E. - ., ZLATNA, nr. 89, J. A., V. I. - .. 89, J. A., C. C. V. - B., EROILOR, nr. 13, ., U.A.T. . PRIN PRIMAR - ., nr. 184, J. A., P. G.-CATOLICA - ., nr. 135, J. A., DIRECȚIA S. A. - A. I., BASARABIEI, nr. 9, J. A., . CORPORAȚION S.A - R. M., PIAȚA, nr. 321, J. A.,și în consecință:

Constatarea că moștenitori legali ai defunctei B. I., decedată la data de 15.09.2004 sunt colateralii privilegiați B. C., B. N. și reclamantul B. G., în cote de 1/3 fiecare.

Constatarea că masa succesorală rămasă după defuncta B. I. este formată din cota de proprietate_/_ din imobilul înscris în C.F. nr._( provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1459) R. M., A+1, nr. top 1785,1786,1787, proprietara de sub B 3.

Constatarea că asupra imobilelor înscrise in C.F._ R. Montana (provenita din conversia de pe hârtie a C.F. 1459 R. Montana) sub nr. de ordine A+1, cu nr. top. 1785, de natura "loc de casa" in suprafața de 216 mp.; nr. top. 1786, de natura "faneata", in suprafața de 21.436 mp. si nr. top. 1787, de natura "pădure", in suprafața de 432 mp., sunt coproprietari sau moștenitori ai coproprietarilor tabulari: reclamanții reconventionali: S. V., coproprietar sub B+5, in cota de_ /_ parte si soția S. O. G. născuta RIEDEL, coproprietara sub B+6, in cota de_ /_ parte; D. E., coproprietar sub B+7, in cota de_ /_ parte si soția D. M. E., coproprietara sub B+8, in cota de_ /_ parte; B. G., coproprietar sub B+4, in cota de_ /_ parte; B. C., coproprietar sub B+1, in cota de_ /_ parte; B. E. si B. A., ambele in calitate de moștenitoare (soție supraviețuitoare, respectiv fiica) a defunctului B. N., coproprietar sub B+2, in cota de_ /_ parte; M. D., coproprietar sub B+9, in cota de 4412 /_ parte; B. L. D., coproprietar sub B+10, in cota de 4412 /_ parte; T. A., coproprietara sub B+11, in cota de 4412 /_ parte; P. R. H., coproprietar sub B+12, in cota de 4412 /_ parte; MIHAIES M., coproprietar sub B+13, in cota de 4412 /_ parte; S. S. G., coproprietara sub B+14, in cota de_ /_ parte.

Dispunerea sistarea stării de indiviziune asupra imobilelor în litigiu conform variantei a II-a a completării 2 a raportului de expertiza topografica ( filele 34- 38 din vol IV)întocmit de expert N. C. N., raport ce face parte integrantă din prezenta sentință prin formarea și atribuirea următoarelor loturi:

LOTUL NR 1: atribuit în indiviziune pe: B. E. în cotă de 1/10 parte, B. A. în cotă de 1/10 parte, D. E. în cotă de 2/10 parte, D. M. E. în cotă de 2/10 parte, S. V. în cotă de 2/10 parte, S. O. G. în cotă de 2/10 parte cuprinzând imobilele înscrise în cf nou R. M. cu nr top 1785/1 pășune, top 1786/1 pășune, top 1787/1 pășune, toate de_ mp reală.

LOTUL NR 2: atribuit în indiviziune pe: M. D. în cotă de 4412/_ parte, B. L. D. în cotă de 4412/_ parte, T. A. în cotă de 4412/_ parte, P. R. H. în cotă de 4412/_ parte ,M. M. în cotă de 4412/_ parte, S. Ș. G. în cotă de 4412/_ parte, cuprinzând imobilele înscrise în cf_ R. M., cu nr top 1785/2 loc de casă de 60 mp, top 1786/2 fâneață de 143 mp, top 1787/2 pășune de 80 mp.

Dispunerea întabularea în cf a loturilor nou formate, pe categoriile de folosință și suprafețele reale, prin rectificarea suprafețelor și schimbarea ramurii de cultură, de către OJCPI - biroul de carte funciară Câmpeni, în baza prezentei hotărâri rămasă definitivă.

Obligarea părților să-și recunoască dreptul de proprietate asupra loturilor atribuite.

Respingerea ca lipsită de calitate procesuală pasivă a cererii principale și reconvenționale împotriva pârâtei G. U. REPREZENTATA PRIN L. CRISANTA E. - ., RECONSTRUCTIEI, nr. 10, ., ..

Compensarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut:

B. I., proprietara cotei de proprietate_/_ din imobilul înscris în C.F. nr._( provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1459) R. M., A+1, nr. top 1785, 1786,1787, proprietara de sub B 3 a decedat în data de 15.09.2004, conform Extrasului de deces nr. 142/27.05.2010. Moștenitori legali sunt colateralii privilegiați B. C. și B. N., precum și reclamantul B. G., în calitate de descendent de ordinul 1 al colateralului privilegiat B. N., antedecedat, în locul căreia urcă prin reprezentare, în condițiile art. 664 și următoarele Cod Civil.

B. S., colateral privilegiat al defunctei B. I., era decedată de la data de 1.12.2003. B. I. nu a fost căsătorită, în consecință nu a avut descendenți legali cu vocație succesorală.

Masa succesorală rămasă după defuncta B. I. este formată din cota de proprietate_/_ din imobilul înscris în C.F. nr._( provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1459) R. M., A+1, nr. top 1785,1786,1787, proprietara de sub B 3.

Așa cum rezultă din extrasul de cf asupra imobilelor înscrise in C.F._ R. Montana (provenita din conversia de pe hârtie a C.F. 1459 R. Montana) sub nr. de ordine A+1, cu nr. top. 1785, de natura "loc de casa" in suprafața de 216 mp.; nr. top. 1786, de natura "faneata", in suprafața de 21.436 mp. si nr. top. 1787, de natura "pădure", in suprafața de 432 mp., sunt coproprietari sau moștenitori ai coproprietarilor tabulari: reclamanții reconventionali: S. V., coproprietar sub B+5, in cota de_ /_ parte si soția S. O. G. născuta RIEDEL, coproprietara sub B+6, in cota de_ /_ parte; D. E., coproprietar sub B+7, in cota de_ /_ parte si soția D. M. E., coproprietara sub B+8, in cota de_ /_ parte; B. G., coproprietar sub B+4, in cota de_ /_ parte; B. C., coproprietar sub B+1, in cota de_ /_ parte; B. E. si B. A., ambele in calitate de moștenitoare (soție supraviețuitoare, respectiv fiica) a defunctului B. N., coproprietar sub B+2, in cota de_ /_ parte; M. D., coproprietar sub B+9, in cota de 4412 /_ parte; B. L. D., coproprietar sub B+10, in cota de 4412 /_ parte; T. A., coproprietara sub B+11, in cota de 4412 /_ parte; P. R. H., coproprietar sub B+12, in cota de 4412 /_ parte; MIHAIES M., coproprietar sub B+13, in cota de 4412 /_ parte; S. S. G., coproprietara sub B+14, in cota de_ /_ parte.

B. N. lui G. si-a înzestrat copiii: B. G. (tatăl reclamantului B. G.), B. C. si B. N., sub forma unui partaj voluntar de proprietate, fără îndeplinirea vreunei formalități scrise, in baza căruia antecesorul B. N. lui G. a împărțit celor trei copii, terenurile aflate in proprietatea sa, pentru a evita stări conflictuale intre aceștia.

Existenta sub partajului voluntar si respectarea acestuia de către B. C. si B. N. sau urmașii acestora, ‚rezulta din recunoașterea paratului reconvențional B. C. la interogator precum și din depozițiile martorilor B. C. lui I., C. Ș..

Reclamantul B. G. prin declarația autentificată cu încheierea nr 575/11.05.2004 a BNP M. V. I. a renunțat la orice drept asupra imobilelor înscrise în cf 1459 ( actualul cf_ R. M.), cf 405, cf 1483, cf 1232, ale localității R. M. în favoarea numiților D. E., D. M. E., S. V., S. O. G. .

Renunțarea la drept s-a efectuat prin act autentic in considerarea prev. art. 247 C., din cuprinsul căruia rezulta ca aceasta a fost la acel moment voința expresa si neechivoca a recurentului.

Prin renunțarea la drept B. G. a renunțat definitiv la pretenția sa asupra imobilului in litigiu, nemaiputând reinvesti instanța cu o cerere prin care sa urmărească valorificarea respectivului drept.

Prin urmare, indiferent de faptul ca imobilul înscris in litigiu ar fi făcut obiectul dezbaterii succesiunii defunctei B. M., soluția ar fi fost aceeași câta vreme B. G., ulterior dezbaterii succesiunii, a renunțat expres la dreptul sau de proprietate ce i-ar fi revenit din acest imobil .

Cat privește declarația de retractare a renunțării la drept data de reclamantul recurent după 4 ani, autentificata sub nr. 650/2008 aceasta nu are nici o relevanta juridica in condițiile in care declarația de renunțare la drept are caracter definitiv si a produs efecte juridice intre părți, aspect ce rezulta din sentința civila nr. 773/2004 in dispozitivul căreia recurentul figurează ca a avut calitatea de parat (fila 41 - 45 dosar fond primul ciclu procesual), hotărâre prin care părțile si-au sistat indiviziunea.

In concluzie, renunțarea la drept nu poate fi retractata, ci eventual anulata pentru existenta unui viciu de fond sau forma ceea ce nu a avut loc până în prezent.

In ceea ce privește partajarea imobilelor in litigiu in cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză topografica de expert N. C. N., cu două variante de pertaj: prima variantă in care imobilele se preconizează a fi partajate conform cotelor de proprietate din cf, iar a doua variantă in care imobilele se preconizează a fi partajate conform renunțării reclamantului principal la drept și conform partajului voluntar dintre părți.

Dintre cele două variante de partaj instanța s-a dispus partajul conform celei de a doua variantă in care imobilele se preconizează a fi partajate conform renunțării reclamantului principal la drept și conform partajului voluntar dintre părți, pentru motivele expuse mai sus.

Față de considerentele expuse anterior s-a admis în parte cererea principală și în întregime cererea reconvențională și s-a dispus, în baza art 650, 651 și urm vechiul cod civil rap la art 673 /3 și urm vechiul Cod Procedura Civila și art 728 vechiul Cod Civil și s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilelor în litigiu conform variantei a II-a a completării 2 a raportului de expertiza topografica ( filele 34- 38 din vol IV)întocmit de expert N. C. N., raport ce face parte integrantă din prezenta sentință prin formarea și atribuirea următoarelor loturi:

LOTUL NR 1: atribuit în indiviziune pe: B. E. în cotă de 1/10 parte, B. A. în cotă de 1/10 parte, D. E. în cotă de 2/10 parte, D. M. E. în cotă de 2/10 parte, S. V. în cotă de 2/10 parte, S. O. G. în cotă de 2/10 parte cuprinzând imobilele înscrise în cf nou R. M. cu nr top 1785/1 pășune, top 1786/1 pășune, top 1787/1 pășune, toate de_ mp reală.

LOTUL NR 2: atribuit în indiviziune pe: M. D. în cotă de 4412/_ parte, B. L. D. în cotă de 4412/_ parte, T. A. în cotă de 4412/_ parte, P. R. H. în cotă de 4412/_ parte ,M. M. în cotă de 4412/_ parte, S. Ș. G. în cotă de 4412/_ parte, cuprinzând imobilele înscrise în cf_ R. M., cu nr top 1785/2 loc de casă de 60 mp, top 1786/2 fâneață de 143 mp, top 1787/2 pășune de 80 mp.

În baza art 24 și urm din Legea 7/1996 s-a dispus întabularea în cf a loturilor nou formate, pe categoriile de folosință și suprafețele reale, prin rectificarea suprafețelor și schimbarea ramurii de cultură, de către OJCPI - biroul de carte funciară Câmpeni, în baza prezentei hotărâri rămasă definitivă.

În baza art 480 vechiul Cod Civil au fost obligate părțile să-și recunoască dreptul de proprietate asupra loturilor atribuite.

Având în vedere că pârâta G. U. nu este coproprietară de cf și nici moștenitoarea vreunei părți, s-a respins ca lipsită de calitate procesuală pasivă cererea principală și reconvențională împotriva pârâtei G. U. REPREZENTATA PRIN L. CRISANTA E. - ., RECONSTRUCTIEI, nr. 10, ., ..

În baza art 274 – 276 vechiul Cod Procedura Civila având în vedere că părțile au suportat cheltuieli de judecată sensibil egale, s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. G. prin care a solicitat:

- să se admită recursul asa cum a fost formulat in temeiul dispozițiilor art. 3041 indice 1 Cod procedura civila;

- să se dispună modificarea sentinței atacate, in sensul

- să se admită acțiunea formulată de reclamant

- să se admită in parte a cererea reconventională formulată de parați;

- să se dispună obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata ocazionate atat in fond cat si prin soluționarea prezentului recurs.

În expunerea motivelor de recurs se aduc critici sentinței atacate în sensul că:

Prin sentința atacata s-a admis in parte cererea reclamantului B. G. in contradictoriu cu parații, in sensul ca s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilelor in litigiu conform variantei a II - a a completării 2 a raportului de expertiza topografica întocmit de expert N. C. N., si s-au format si atribuit 2 loturi in modalitatea arătata in dispozitiv.

In ceea ce îl privește pe reclamant, acesta a fost exclus din lot, recunoscandu-i-se doar calitatea de moștenitor legal in cota de 1/3.

Pentru a ajunge la aceasta soluție instanța a retinut faptul ca reclamantul B. G., prin declarația autentificata cu încheierea nr. 575/11.05.2004 a BNP M. V. I. a renunțat la orice drept asupra imobilelor înscrise in CF 1459 (actualul CF_ Rosia Montana ), CF 405, CF 1483, CF 1232, ale locatitatii R. Montana in favoarea numiților D. E., D. M. E., S. V., S. O. G..

Susține ca sentința atacata este netemeinica in virtutea următoarelor considerente:

Mostenitorul participant la procedura succesorala notariala poate cere anularea daca face dovada unui viciu de consimțământ sau a unui motiv de nulitate absoluta. F. a se confunda cu un contract, certificatul de moștenitor este totuși rezultatul unui acord intre moștenitorii participanți ta procedura succesorala notariala necontencioasă. Or, acest acord tre6uie sa fie neafectat de vicii de consimtamant sau cauze de nulitate absotuta.

Arată faptul ca in cauza, se impune anularea renunțării, având in vedere faptul ca a fost viciat consimtamantul reclamantului prin manopere dolosive din partea paratului D. E., pentru a-l determina sa incheie actul. In acest sens, exista si o declaratie de retractare a renunțării la drept data de reclamant si autentificata sub nr. 650/2008, care chiar daca instanța o retine ca fiind fără relevanta juridica, este un pas inspre dovedirea faptului ca la momentul perfectării actului de renuntare la moștenire, consimțământul rectamantului a fost viciat prin dor.

DOLUL este acel viciu de consimțământ care consta in inducerea in eroare a unei persoane, prin mijloace viclene, pentru a o determina sa incheie un anumit act juridic.

Dolul este o cauza de nulitate. Pentru ca sancțiunea nulitatii sa fie incidentă, este necesar ca mijloacele dolosive sa fi fost folosite de parat pentru a-l determina pe reclamant sa dea declaratia de renuntare la succesiune, lucru care s-a si intamplat.

Astfet, cum se retine si din interogatoriul luat reclamantului in cauza, acesta a hotărât sa renunte ta dreptul sau asupra terenului in cauza, având anterior incheierii acestuia o intelegere verbală cu paratul D. E., prin care acesta din urma i-a promis ca daca v-a da declaratia de renunțare, o sa-i dea reclamantului un teren din ”Tarinei", lucru care nu s-a intamplat.

Reține incidența dolului in cauza, dedus din chiar definita acestuia, inducerea in eroare a unei persoane, prin mijloace viclene, pentru a o determina sa incheie un anumit act juridic - lucru care i s-a intamplat, reclamantul fiind indus in eroare de pârât, prin promisiunea acestuia din urma de a da un teren reclamantului daca o sa incheie actul de renunțare, ori, promisiunea neonorata care a stat la baza încheierii unui act de renunțare la moștenire, constituie mijloc viclean.

Corespunzător reglementarii anterioare, se admitea ca, pentru a fi viciu de consimțământ, dolul trebuia sa indeplineasca doua cerințe, cumulativ: sa fie determinant pentru încheierea actului juridic si să provină de la cealalta parte, condiții întrunite în cauza.

Astfel ca in urma analizării situației sale juridice se impune reanalizarea întregii situații iar in măsura in care instanța admite recursul una dintre solutii ar fi casarea cu trimitere spre rejudecare cu consecinta atribuirii unui lot in proprietate.

Prin întâmpinarea depusă de intimați – f. 11 - 16 – s-a solicitat respingerea recursului formulat ca nefundat și menținerea sentinței civile nr. 1001/22.XII. 2014 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr._ /2014 ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare se arată că:

Referitor la recunoașterile exprese, prin acte autentice, ale recurentului B. G. și ale intimaților D. E. si soția D. M. - E. precum si S. V. si soția S. O. G. a inzestrarilor efectuate (sub forma partajului voluntar) intre antecesorii noștrii.

Prin Declarația autentificata cu încheierea nr. 575 / 11. V. 2004 de către B.N.P. M. V. I. (de la fila 51 a vol. I) recurentul B. G., ca moștenitor al defuncților B. N. si B. M. n. V. ("... 5. B. G. lui G., din ..... nr. 1276, jud. A. in calitate de fiu postdecedat... lui G. ii revine cota de 1 Parte". Certificat de moștenitor nr. 129 / 2003, de la fila 8 a voi. I) declara, in mod expres, ca:

"... Renunț la orice drept din asupra imobilelor înscrise in Cărțile funciare numerele 1459, 405, 1483, 1232 ale localității R. Montana in favoarea numiților S. V., S. O. G., D. E. si D. M. - E., fata de care nu mai are nici un fel de pretenții de nici o natura.

Dau prezenta declarație pentru a servi ca dovada a celor expuse mai sus in fi oricăror instituții, persoane fizice sau juridice".

Așadar, la circa 11 luni de la data eliberării Certificatului de moștenitor (19. VI. 2003, de la fila 8 a vol. 1) care a avut ca obiect: "... C. de 1 /1 parte din terenul inscris in Cartea Funciara 1459 Montana, nr. de ordine A+1, topografice 1785, 1786 si 1787, proprietatea defuncților de sub B2 si 3, dobândit prin cumpărare", moștenitorul B. G. (de la poziția 5), adică recurentul, da Declarația autentica din 11. V. 2004 (de la fila 51 a vol. I) prin care acesta declara, in mod expres, ca renunța exact la cota parte din bunul moștenit ("... Renunț la orice drept din asupra bilelor înscrise in Carțile funciare numerele 1459... ale localității R. Montana")

Renuntarea de către recurentul B. G. la bunul moștenit ("... cota de 1 / 5 parte ... terenul inscris in Cartea Funciara 1459 R. Montana ...cu numerele topografice 1785, 1786 si 1787”) adică exact imobilul teren care face obiectul prezentului litigiu, a fost determinata si de faptul că și intimații au renunțat in favoarea recurentului B. G. la drepturile cuvenite antecesorilor lor, respectând partajul voluntar al antecesorilor săi, astfel:

Declarația lui S. V., autentificata cu încheierea nr. 571 /11 mai 2004, de 53 a vol. I;

Declarația lui S. O. - G., autentificata cu încheierea nr. 572 / 11 mai, de la fila 55 a vol. I;

Declarația lui D. E., autentificata cu încheierea nr. 573 / 11 mai 2004, de 57 a vol. I;

Declarația lui D. M. - E., autentificata cu încheierea nr. 574 / 11 mai de la fila 59 a vol. I;

In baza declarațiilor lor autentice, date in aceeasi zi (11 mai 2004) cu cea a recurentului B. G., acesta din urma a formulat mai multe acțiuni civile, care au format obiectul dosarelor civile:

a) dosarul nr. 2246 / 2003 al Judecătoriei Câmpeni, in care s-a pronunțat Sentința civila nr. / 2004 (in copie certificata, filele 119 - 122 ale voi. II a prezentului dosar) care a avut ca obiect imobilele terenuri inscrise in C.F. 1702 R. Montana;

b) dosarul nr. 2248 / 2003 al Judecătoriei Câmpeni, in care s-a pronunțat Sentința civila nr. / 2004 (in copie certificata, filele 46 - 48 ale vol. I si filele 123 - 125 ale vol. II a prezentului dosar) care a avut ca obiect imobilele terenuri inscrise in C.F. 958 R. Montana;

c) dosarul nr. 458 / 2004 al Judecătoriei Câmpeni, in care s-a pronunțat Sentința civila nr. 768/2004 (in copie certificata, filele 126 - 127 a vol. III a prezentului dosar) care a avut ca obiect imobilele terenuri inscrise in C.F. 440 R. Montana;

d) dosarul 673 / 2004 al Judecătoriei Câmpeni, in care s-a pronunțat Sentința civila nr. 773/2004 (filele 217-221 a vol. I) la care face trimitere si Tribunalul A. prin Decizia nr. 595 /2013, pronuntata in dosarul nr. 394 / 203 / 2011* (de la filele 144 - 151 ale vol. III), la admiterea cărora intimații nu s-au opus si pe care recurentul, dupa ce s-a intabulat, le-a vândut, in parte la S.C. GOLD CORPORATION, asa cum rezulta din declarația martorului C. Ș. (declarație la fila 18 a vol. II)

Renunțarea la drepturile conferite de Certificatul de moștenitor nr. 129 /19. VI. 2003 s-a făcut act autentic, din care rezulta ca aceasta a fost, la acel moment, voința expresa si neechivoca a recurentului.

Prin renunțarea sa la drepturile cuvenite din C.F. 1459 R. Montana, recurentul a renunțat definitiv la acest imobil teren, asa dupa cum si intimații au renunțat prin declarațiile autentice la unele din drepturile lor care au profitat recurentului, astfel ca niciuna dintre părți (nici recurentul, nici intimații) nu mai avu dreptul de a reinvesti instanța cu o cerere prin care sa urmărească valorificarea respectivului drept.

3. Prin Declarația autentificata cu încheierea nr. 650 / 6. V. 2008 (de la filele 61 - 62 ale voi. e la filele 27 - 28 ale vol. II) recurentul declara ca:

"... Retractez in întregime declarația data de către subsemnatul B. G., autentificata la Biroul Notarului Public M. V. loan ...cu încheierea numărul 575/11. V. 2004. Declar nule si neavenite toate cele cuprinse in declarația enunțata mai sus

Consideră ca aceasta declarație de retractare a renunțării la drept nu poate produ/ efect juridic in condițiile in care:

a) asa dupa cum a arătat mai sus, recurentul a renunțat la drept prin act autentic, prin expresa si neechivoca a acestuia, si ca urmare a renunțării lor, tot prin declarații autentice la anumite drepturi in favoarea recurentului, renunțarea lor s-a produs efecte juridice între părți (roagă a se vedea acțiunile civile ce au făcut obiectul dosarelor nominalizate mai sus).

b) in sprijinul lor invocă si Decizia civila nr. 595 / 15. X. 2013, pronunțata de Tribunalul A. in dosarul 394 / 203 / 2011* (de la filele 144 - 151 a vol. III) care, cu referire la Declarația de retractare a recurentul B. G., autentificata cu încheierea nr. 659 / 6 mai 2008, constata următoarele:

"Renunțarea la drept s-a efectuat prin act autentic in considerarea prev. art. 247 C., in cuprinsul căruia rezulta ca aceasta a fost la acel moment voința expresa si neechivoca recurentului.

Prin renunțarea la drept recurentul a renunțat definitiv la pretenția sa asupra imobilului in litigiu, nemaiputand reinvesti instanța cu o cerere prin care sa urmărească glorificarea respectivului drept.

Prin urmare, indiferent de faptul ca imobilul inscris in C.F. 1232 ar fi făcut obiectul dezbaterii succesiunii defunctei B. M. in anul 2003, soluția ar fi fost aceeasi cata vreme recurentul, ulterior dezbaterii succesiunii, a renunțat expres la dreptul sau de proprietate ce ar fi revenit din acest imobil (fila 57 dosar fond primul ciclu procesual).

Cat privește declarația de retractare a renunțării la drept data de reclamantul recurent lupa 4 ani, autentificata sub nr. 650/2008 (fila 116 - 117), aceasta nu are nici o relevanta juridica in condițiile in care declarația de renunțare la drept are caracter definitiv si a produs efecte juridice intre parii, aspect ce rezulta din sentința civila nr. 773/2004 in dispozitivul căreia recurentul figurează ca a avut calitatea de parat (fila 41 - 45 dosar fond primul ciclu procesual), hotărâre prin care părțile si-au sistat indiviziunea.

In concluzie, renunțarea la drept nu poate fi retractata, ci eventual anulata pentru existenta unui viciu de fond sau forma ceea ce recurentul nu a solicitat".

4. In apărarea sa, recurentul solicita instanței sa se constate ca consimțământul dat inițial de către acesta (Declarația autentificata cu încheierea nr. 575 / 11. V. 2004, de la fila 51 a vol. I) a fost viciat prin manopere dolosive sau mijloace dolosive ori prin mijloace viclene, invocandu-se constatarea DOLULUI ca viciu de consimțământ al recurentului.

Dolul trebuie dovedit deoarece el nu se presupune, iar dovada dolului poate fi făcuta prin orice mijloace de proba, trebuind dovedit atat elementul intențional (constând din voința de a induce Curentul in eroare) cat si elementul material (constând din întrebuințarea de mijloace viclene pentru realizarea intenției de inducere in eroare, constând din manifestări cu caracter de înșelăciune ar fi: minciuna, vicleșugul, masinatiuni, acte combinate cu șiretenie etc.

Roagă sa se constate, din intreaga probatiune administrata la instanța de fond, ca nu s-a dovedit existenta nici unui element intențional sau material exercitat de intimați asupra recurentului pentru ai provoca acestuia o eroare (in care, altfel, acesta n-ar fi căzut) pentru a-l determina sa consimtă la darea declarației din 11. V. 2004, afirmațiile recurentului nefiind susținute nici o proba.

Pe de alta parte, mențiunile inscrisului autentic referitoare la faptele materiale savarsie de însusi agentul instrumentator si cele referitoare la faptele materiale petrecute in fata sa si constatate prin propriile sale simțuri, in exercițiul funcțiunii sale, se bucura de cea mai deplina putere doveditoare, ele neputand fi combătute decât prin procedura speciala si complicata a înscrierii in fals.

Roagă sa se constate ca recurentul nu a uzat de procedura speciala a inscrisului in fals, reglementata de art. 180- 185 Cod de procedura civila.

F. de cele arătate mai sus, roagă sa se constate reaua-credinta a recurentului, care, dupa ce a beneficiat de renunțările lor la drepturile de proprietate asupra cotelor-parti deținute de ei, imobilele terenuri ce au făcut obiectul dosarelor nominalizate mai sus (la pct. 2 literele "a" - "d") testa beneficiind si de folosința a altor doua terenuri (din zona V. - Vaitaresti si zona M., înumit "La Pavai") care au aparținut tot antecesorilor noștri (B. N. lui G. si a soției B. M. născuta V.), beneficiind astfel de cotele lor de proprietate din 6 imobile terenuri, acesta mai are pretenții si asupra terenului in litigiu, inscris in C.F. (vechi) 1459 R. Montana, cu nr. top. 1785, 1786 si 1787, cerere pe care o consideră total nefondata, formulata cu rea-credinta.

In măsura in care instanța v-a examina "... cauza sub toate aspectele ..." potrivit ultim 4011 C.pr.civ., roagă sa se constate ca, in fapt, B. N. lui G. si-a înzestrat copiii: B. G. (tatăl recurentului B. G.), B. C. si B. N. arbore genealogic la fila 45, sub forma unui partaj voluntar de proprietate, fara înreplinirea vreunei formalități scrise, in baza căruia antecesorul B. N. lui G. Cârtit celor trei copii, terenurile aflate in proprietatea sa, pentru a evita stări conflictuale intre aceștia.

Existenta inzestrarii (sub partajului voluntar) si respectarea acestuia de catre B. STANTIN si B. N. sau urmașii acestora, consideră ca rezulta din:

1. faptul ca recurentul B. G. a formulat mai multe acțiuni civile de ieșire din indiviziune in care si parații, B. C. si B. N., au fost coproprietari, recurentul B. G. s-a intabulat conform folosinței faptice, care, cu riscul de a fi acuzați de repetare, au făcut obiectul:

a) dosarului nr. 2246 / 2003 al Judecătoriei Câmpeni, in care s-a pronunțat Sentința civila nr. 173 / 2004 (in copie certificata, filele 119 - 122 ale vol. II a prezentului dosar) care a avut ca obiect imobilele terenuri înscrise in OF. 1702 R. Montana;

b) dosarului nr. 2248 / 2003 al Judecătoriei Câmpeni, in care s-a pronunțat Sentința civila nr. 295 / 2004 (in copie certificata, filele 46 - 48 ale vol. I si filele 123- 125 ale vol. II a prezentului dosar) care a avut ca obiect imobilele terenuri inscrise in C.F. 958 R. Montana;

c) dosarului nr. 458 / 2004 al Judecătoriei Câmpeni, in care s-a pronunțat Sentința civila nr. 768/2004 (in copie certificata, filele 126 - 127 a vol. III a prezentului dosar) care a avut ca obiect imobilele terenuri inscrise in C.F. 440 R. Montana;

d) dosarului 673 / 2004 al Judecătoriei Câmpeni, in care s-a pronunțat Sentința civila nr. 773 / 2004 (filele 217 - 221 a vol. I) la care face trimitere si Tribunalul A. prin Decizia nr. 595 / 2013, pronuntata in dosarul nr._ * (de la filele 144 - 151 ale vol. III).

2. faptul ca recurentul B. G. folosește, de unul singur, doua imobile terenuri care fost proprietatea antecesorilor lor (B. N. lui G. si a soției sale B. M. născuta V.) respectiv terenuri situate in zona V. - Vaitaresti si in zona M., denumit "La Pavai".

3. Existenta inzestrarii (sub forma partajului voluntar) rezulta din recunoașterea paratului reconventional B. C., care la Interogatoriul de la filele 21 - 22 ale voi. II, răspunde ca:

"... Arat ca B. N. Senior in timpul vieții a impartit la fiecare copil, terenul cu bucata și aceasta modalitate de imparteala a rămas si dupa ce a decedat tata si fiecare am folosit ceea ce am primit de la tatăl nostru.

Aceasta modalitate a fost acceptata si de B. G., tatăl reclamantului principal (răspuns la întrebarea nr. 1, cu precizarea noastră ca tatăl recurentului a avut prenumele de G. si nu G.).

Prin același interogatoriu, paratul reconventional B. C. mai recunoaște ca:

"Arat ca B. N. a primit de la tatăl sau terenul denumit "La cetate". Tatăl reclamantului B. G. a primit de la B. N. Senior următoarele terenuri: "... Troasul de la llie ..." "...La Barbulesti..." "... de la Garda - V. ..." "... Pavai..." (răspuns la intrebarea 3),

iar la intrebarea nr. 2: "Daca Dvs si frații Dvs. ati acceptat acest partaj voluntar pana la momentul de fata ?", paratul a răspuns "DA".

La intrebarea nr. 4 "Corespunde adevărului faptul ca Dvs. precum si B. G., tatăl pârâtului reconventional B. G., ati respectat partajul efectuat de antecesorul Dvs. B. N., cu acordul tuturor fraților ?", răspunsul paratului este: "Da. T. am folosit asa cum am primit de la părinți si nu stiu sa fi fost cearta".

4. Consideră ca existenta inzestrarii (sub forma partajului voluntar) este dovedita si prin proba testimoniala, astfel:

a) Martorul B. C. lui I. (declarație, fila 17 a vol. II) arata ca: "L-am cunoscut pe B. N. Senior si stiu ca la data căsătoriei copiilor sai le-a dat zestre terenuri, respectiv la B. N. Junior i-a dat terenul de la "La Cetate", la fiul sau B. G. i-a dat 5 terenuri..." sau ca

"... Aceasta modalitate de folosința a terenurilor au pastrat-o moștenitorii pana in prezent si nu au fost certuri sau neînțelegeri..."

b) Martorul C. Ș. (declarație, fila 18 a voi. II) arata ca:

”L-am cunoscut pe B. N. Senior si stiu ca acesta in timpul vieții a impartit averea la copiii săi, la B. G. i-a dat mai multe terenuri... iar terenul denumit "La Cetate" la dat lui B. N. Junior iar restul terenurilor la ceilalți copii..."

sau ca:

”Am discutat si cu tatăl reclamantului si acesta mi-a spus ca dupa decesul lui B. N. s-au impartit terenurile si fiecare isi folosea terenul primit de la părinți..."

ori ca:

"stiu ca dupa 1970 B. N. a impartit in acest mod terenurile la copii sai si de atunci și pana in prezent nu stiu sa fi existat neînțelegeri intre ei cu privire la aceste terenuri..." precum si faptul ca

" Dupa decesul lui B. N. fiecare copil al acestuia a folosit terenurile in modalitatea carele impartite tatăl lor si nu au avut pretenții unii de la alții...".

c) Declarațiile martorilor propuși de recurentul B. G., respectiv M. A. (fila 54, vol. II) și B. P. (fila 55, vol. II) sunt ambigue si confuze, fapt pentru care consideră ca acestea nu sunt utile cauzei.

5. Partajul voluntar este bine detaliat in Răspunsul la întrebarea nr. 1 din Interogatoriul luat pârâtului B. C., de la fila 50 a vol. II.

6. Moștenitorul B. N., decedat in data de 2. IX. 2011 (Certificat de deces, fila 44 a vol. I) tatăl intimatei B. A., nu a contestat Certificatul de moștenitor nr. 129 / 19 iunie 2003 (de la fila 8 a vol. I) motivat de faptul ca acesta avea cunoștința si respecta înzestrarea efectuata de antecesorul sau (sub forma unui partajul voluntar) efectuat intre acesta, frații și surorile sale, iar imobilul in litigiu se afla in folosința exclusiva a acestuia, asa cum rezulta din:

a) Recunoașterea recurentului B. G., la intrebarea nr. 5 din Interogatoriu (de la fila 22 a vol. II) care arata ca nici acesta si nici B. G. (tatăl reclamantului principal) nu au folosit acest teren precum si faptul ca "... In prezent terenul este folosit de copii lui B. N. Junior", pârâtul recunoscând la intrebarea nr. 1 ca: "... B. N. a primit de la tatăl sau terenul denumit Cetate"...";

b) Recunoașterea recurentului B. G., prin răspunsurile la întrebările 7 - 8 din interogatoriu (de la fila 20 a vol. II) care arata ca nu stie daca tatăl acestuia B. G. sa fi folosit acest teren, recunoscând insa categoric ca personal "Nu am folosit acest teren".

c) Declarația martorului B. C. lui I. (fila 17 a vol. II) conform căruia: "... Din cate știu eu terenul "La Cetate" nu a fost folosit de B. G. si tatăl lui…”

d) Declarația martorului C. Ș. (fila 18, vol. II) care arata ca:

"... Menționez ca din 1971 de cand eu m-am dus in . Senior, iar terenul denumit "La Cetate" era folosit de atunci de B. N. Senior si respectiv fiul lui, B. N. Junior..." sau ca:

"... Am văzut personal ca B. N. Junior folosea terenul "La Cetate", o perioada la cosit, apoi l-a pasunat, apoi la dat in arenda ..."

De asemenea, acesta a luat la cunoștința de renunțarea de către recurentul B. IEORGHE la dreptul sau de proprietate asupra cotei de 1 / 5 parte asupra imobilului teren înscris in IF. 1459 R. Montana, prin Declarația autentificata cu încheierea nr. 575 /11. V. 2004, renunțare la circa 11 luni de la emiterea Certificatului de moștenitor nr. 575 / 2004, in considerarea ca renuntarea la drept este definitiva, producandu-si consecințele juridice, lasand fara obiect orice contestare a Certificatului de moștenitor.

7. Moștenitorul B. G. lui N., nu a contestat Certificatul de moștenitor nr. -9 / 19. VI. 2003, deoarece, asa dupa cum acesta arata in răspunsul de la intrebarea nr. 1 a interogatoriului (de la fila 50 a vol. II) motivat de faptul ca:

"... eu si frații mei, in timpul vieții lui B. N., tatal nostru, ne-am impartit averea. Defunctul B. N. senior a dat mai mult teren la doua surori si le-a făcut si act pe acele terenuri ca sa-l intretina si l-au înmormântat.

Restul terenurilor ni le-a dat tata la fiecare, cu bucata…”

recurentul detaliind modalitatea de impartire a terenurilor.

F. de celea arătate mai sus, roagă sa se respingă cererea recurentului B. G., ca nefondata, in condițiile in care acesta a renunțat la dreptul de proprietate asupra cotei de 1 / 5 parte din imobilul teren inscris in CF 1459 R. Montana, cu nr. top. 1785, nr. top. l786 si nr. top. 1787 (conform Certificatului de moștenitor nr. 129 /19. VI. 2003, de la fila 8 a vol. II) renunțarea făcuta prin Declarația autentificata cu încheierea nr. 575 / 11. V. 2004, prin voința expresa și neechivocă a recurentului, acesta renunțând definitiv la pretenția sa asupra acestui imobil teren.

De asemenea, roagă sa se constate ca Declarația de renunțare la drept autentificata cu încheierea nr. 650/6 mai 2008 a recurentului B. G. nu are nici o relevanta juridica in condițiile în care declarația de renunțare la drept are caracter definitiv si a produs efecte juridice intre civile arătate mai sus, prin care părțile si-au sistat indiviziunea.

III. Menționează faptul ca dupa incheierea cercetării judecătorești si a rămânerii cauzei in pronunțare (11. XII. 2014) in data de 12. XII. 2014 a decedat reclamanta - reconventionala B. E. (Certificat de deces, anexa 1 a prezentei), singura moștenitoare a acesteia fiind intimata B. A. - D., in calitate de fiica (Certificat de naștere, anexa 2 a prezentei; Carte de identitate, anexa 3 a prezentei) cu precizarea ca B. N. (soțul defunctei B. E. si tatăl intimatei B. A. - D.) a decedat in data de 2 IX 2011 (certificat de deces la fila 44 a vol I).

In drept, art. 308 coroborat cu art. 115 si art. 274 Cod de procedura civila.

Intimații au depus la dosar – f. 74 – completare la întâmpinare prin care au invocat excepția tardivității recursului și au solicitat să se constate că recursul a fost introdus peste termen și solicită respingerea acestuia ca tardiv, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecat.

În motivare arată că:

In fapt, termenul de recurs este un termen legal imperativ (peremptoriu) astfel ca cererea de recurs făcuta cu depășirea termenului legal de 15 zile atrage decăderea din dreptul de a mai exercita cale de atac, sancțiunea decăderii neputand fi evitata.

Roagă sa se constate ca Sentința civila nr. 1001 / 22. XII. 2014, pronunțata de Judecătoria Câmpeni in dosarul nr._, a fost comunicata in data de 12. I. 2015, asa cum rezulta din inscrisul "Comunicare Hotărâre Civila - Dovada de primire si Proces - verbal de predare" (de la fila 84 a vol. IV a instanței de fond), cu mențiunea primit la 12. I. 2015 "... la avocat I. Comeliu F. ..." stampila poștei purtând data de 12. I. 2015.

Potrivit art. 301 C.pr.civ. - 1865 "... termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, daca legea nu dispune altfel”.

In condițiile in care recursul formulat de recurentul B. G. este inregistrat la Judecătoria Câmpeni in data de 29. I. 2015 (stampila de înregistrare fiind aplicata pe cererea de la filele 2 - 3 ale dosarului). Roagă sa se constate ca recursul a fost introdus peste termenul legal de 15 zile, rugând sa se admită excepția formulata si sa se respingă recursul ca tardiv.

De asemenea, roagă sa se constate ca pe plicul de corespondenta adresat Judecătoriei Câmpeni (de la fila 5 a dosarului) nu este aplicata nici o stampila a poștei si nici o alta mențiune a instanței de fond.

In drept. art. 101. art. 301 C.pr.civ. (1865).

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma celor susținute de reclamantul recurent dar și a prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, Tribunalul reține următoarele :

Prin art. 741 din Codul civil, s-a instituit principiul potrivit căruia, ca expresie a egalității părților, specific raportului juridic civil, partajul trebuie realizat în natura, eventualele diferențe create compensându-se prin sulte.

Singura critică întemeiată a recurentului față de prevederile articolului de mai sus este cea referitoare la împrejurarea că deși instanța de fond a constatat că este moștenitor al defunctei B. I. în cotă de 1/3 parte și are o cotă din imobilul în litigiu înscris în CF_ R. M. nr. top 1785, 1786, 1787 cu ocazia sistării indiviziunii nu i se atribuie nici un lot și nu i se acordă sultă.

De asemenea instanța de fond în mod greșit a interpretat declarația autentică cu nr. 575/2004 de la fila 7 din dosar_ în aceasta arătându-se că reclamantul B. G. a renunțat la orice drept asupra imobilelor înscrise în CF 1459(actual_ R. M. nr. top 1785, 1786, 1787) în favoarea pârâților reclamanți reconvenționali D. E., D. M. E., S. V., S. O. G. ori în speța de față nu s-a pronunțat o hotărâre în condițiile art. 247 Cod procedură civilă care să ateste această manifestare de voință a reclamantului, trebuind să se facă diferența între renunțarea la însuși dreptul pretins și renunțarea la moștenire prin care se înțelege manifestarea de voința a succesibilului care, exercitandu- si dreptul de opțiune succesorala in termenul legal, declara ca renunța la moștenire.

Astfel instanța de fond trebuia să aibă în vedere efectele care le produce declarația de renunțare la drept nr. 575/11.05.2004 prin prisma dispozițiilor legale în materie dar și împrejurarea că reclamantul recurent a dat o altă declarație autentică cu nr. 650/2008 la B.N.P. M. V. I. prin care retractează prima declarație, acte care nu duc la înlăturarea acestuia de la moștenirea defunctei B. I..

De altfel reclamantul este coproprietar potrivit extrasului de carte funciară asupra unei cote părți din imobilul în litigiu și el putea eventual să renunțe la dreptul său dobândit prin moștenire conform Încheierii finale din 19 iunie 2003 după B. N. și B. M. însă și această procedură trebuia să se finalizeze cu respectarea dispozițiilor art. 247 Cod procedură civilă.

Instanța de fond în cadrul operațiunii de formare a loturilor a dispus sistarea indiviziunii conform Variantei a II-a a completării raportului de expertiză topografică întocmit de expert N. C. N., însă la dosar nu există o evaluare a imobilului în litigiu și formularea unor variante de partajare conform cotelor de proprietate sau folosinței și față de ambele situații în cazul în care nu pot fi atribuite loturi în natură să se stabilească sulte.

Chiar dacă atribuirea loturilor este atributul instanței, și atunci când părțile își exprimă poziția cu privire la bunurile pe care le-ar dori din masa supusă partajului însă această operațiune trebuie făcută fără a fi afectate dispozițiile art. 741 din Codul civil, prin care s-a instituit principiul potrivit căruia, ca expresie a egalității părților, specific raportului juridic civil, partajul trebuie realizat în natura, eventualele diferențe create compensându - se prin sulte.

Referitor la cealaltă critică a recurentului, referitoare la incidența cazului de nulitate a înscrisului autentic „Declarație cu nr. 575/2004” aceasta este o cerere nouă formulată în recurs și care nu a fost supusă analizei instanței de fond în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 294 alin. (1) fraza I-a C.proc.civ., conform cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. La rândul său, art. 316 C.proc.civ. prevede că dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.

Prin urmare, solicitarea privind constatarea nulității înscrisului „ Declarație”, reprezintă o cerere nouă în recurs, care este inadmisibilă, întrucât nu a fost formulată procedural.

Față de aceste considerente în baza art. 312 Cod procedură civilă se va admite ca întemeiat recursul de față, se va casa sentința civilă atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond Judecătoria Câmpeni.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul B. G. împotriva Sentinței civile nr. 1001/2014 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr._ .

Casează sentința civilă atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond Judecătoria Câmpeni.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 09.06.2015.

Președinte,

H. L.

Judecător,

S. I.

Judecător,

I. S.

Grefier,

G. M. U.

Red LH/Tehnored UGM/2ex/23.11.2015

J. fond V. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 1001/2015. Tribunalul ALBA