Contestaţie la executare. Decizia nr. 688/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 688/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 17643/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.688
Ședința publică din 20 mai 2013
Președinte T. B.
Judecător D. M.
Judecător M. A.
Grefier V. M.
S-au luat în examinare recursurile formulate de recurentul-contestator L. F. și de recurenta-intimată A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara împotriva Încheierii FN din ședința publică din 9 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._, precum și recursul formulat de recurentul-contestator L. F. în contradictoriu cu intimata A. Națională a Vămilor Prin Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, împotriva Sentinței Civile nr. 1632 din 27 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentului - contestator L. F. – avocat B. L. din Baroul A. în substituirea avocat B. V. L. din Baroul A., lipsă fiind reprezentantul recurentei – intimate A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat de recurenta-intimată A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara este scutit de plata taxelor judciare de timbru, iar recursurile formulate de recurentul-contestator L. F. sunt legal timbrate, cu 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,5 lei timbru judiciar și respectiv cu suma de 97 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentanta recurentului-contestator L. F. depune la dosar dovezile de achitare a taxelor judiciare de timbru conform mențiunii de pe citație, delegație de substituire și chitanța privind onorariul avocațial .
De asemenea, reprezentanta recurentului-contestator L. F. depune la dosar xerocopie certificată după caietul grefierului de ședință eliberată de Judecătoria A. în ceea ce privește dosarul nr._ din data de 06.02.2013 și 20.02.2013, adresa nr.340/Ad/26.04.2013 emisă de Judecătoria A. și Sentința civilă nr. 773/14.02.2013, pronunțată de Tribunalul A. –Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ plus citația emisă în același dosar pentru termenul din 22.05.2013 de Judecătoria A. – Secția civilă.
Nemaifiind formulate alte cereri și alte probe de administrat, tribunalul declară faza probatorie terminată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului-contestator L. F. solicită admiterea recursului formulat de acest recurent,în principal casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria A., iar în subsidiar modificarea în tot a sentinței atacate și pe cale de consecință, admiterea contestației la executare, admiterea recursului privitor și la încheierea din ședința publică din data de 09.01.2013, reiterând verbal motivele expuse pe larg în cererile de recurs cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial, iar cu privire la recursul exercitat de recurenta–intimată A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara solicită respingerea acestuia.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursurilor înregistrate la această instanță, constată că prin Încheierea din data de 9.01.2013, s-a admis în parte cererea formulată de contestatorul L. F. domiciliat în A., în contradictoriu cu intimata A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara cu sediul în Timișoara; s-a menținut Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii 34.109/8.11.2012 emisă de A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara; s-a menținut procesul verbal de sechestru asigurator 37.202/5.12.2012 emis de A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara; s-a menținut ipoteca legală înscrisă în condițiile art 154 al.5 din OG 92/2002; s-a suspendat până la rămânerea definitivă a prezentei, pentru viitor, executarea silită împotriva contestatorului inițiată în dosarul execuțional în care s-a emis Decizia nr.34.109/8.11.2012.
Pentru a pronunța soluția dată prin Încheierea din 09.01.2013, prima instanță a reținut că, în ceea ce privește cererea de suspendarea a punerii în executare a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii_/8.11.2012 emisă de A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara și de suspendare a oricăror forme de executare silită, văzând că la termenul din 09.01.2013 s-a făcut dovada că sechestrul asigurator a fost urmat de efectuarea inscripției ipotecare (înscrierea ipotecii legale în condițiile art.154 al.5 din OG 92/2002), apreciind că în cauză este justificată conservarea patrimoniului contestatorului de către intimată prin măsurile luate dar că, până la soluționarea contestații la executare se justifică curmarea oricărui alt nou demers de executare silită a intimatei împotriva contestatorului;în plus, hotărârea ce se va pronunța în cauză este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, recurs care promovat fiind nu a suspendat de drept executarea ci doar cu încuviințarea instanței de recurs în a cărei competență, instanța de fond nu se poate substitui.
De asemenea, se constată că, prin Sentința civilă nr.1632 din 27 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._, a fost respinsă contestația la executare formulată, precizată de contestatorul L. F. în contradictoriu cu intimata A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamala Timișoara împotriva executării silite începută de intimată împotriva contestatorului în dosarul execuțional în care s-a emis decizia_/08.11.2012, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție dată prin Sentința civilă nr.1632 din 27 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 05.04.2003 a fost emis Actul contestator 1776/05.04.2003 ( fila 75-76 dosar execuțional atașat) care a fost comunicat contestatorului la data de 20.04.2003, soția contestatorului semnînd confirmarea de primire iar la data de 30.05.2003 s-a emis împotriva contestatorului somația nr. 2660/2003 prin care i se pune în vedere că împotriva sa, a început executarea silită și i se solicită să stingă prin plată creanța în sumă de 35.347.989 lei ROL ( fila 69 dosar execuțional atașat ).
La data de 08.01.2004 contestatorul a inițiat un demers judiciar prin care a disputat judiciar Actul constatator 176/2003, Decizia 780/2003 DGFP A. și fișa de calcul a majorărilor de întîrziere 8487/2003, cu motivarea că certificatul de origine inițial a fost eliberat incorect și că nu este făcută o dovadă ulterioară a originii preferențiale a autoturismului importat, demersul judiciar al contestatorului a fost respins irevocabil prin Decizia civilă 695/18.11.2004 a CA Timișoara ( fila 54 dosar execuțional atașat ).
La data de 08.05.2008 a fost emisă Decizia 6510/08.05.2008, decizie care a fost publicată în condițiile art.44 din OG 92/2002( fila 50 dosar execuțional atașat ).La data de 27.06.2008 a fost emisă Decizia 9306/27.06.2008 ( fila 48 dosar execuțional atașat ) care a fost comunicată cu contestatorul la 07.07.2008 ( fila 47 dosar execuțional atașat ).
La data de 17.06.2009, s-a emis împotriva contestatorului somația_/2009 prin care i se pune în vedere că împotriva sa, a început executarea silită și i se solicită să stingă prin plată creanța în sumă de 8837 lei RON ( fila 43 dosar execuțional atașat) care a fost comunicat efectiv contestatorului la data de 23.06.2009, soția contestatorului semnînd confirmarea de primire (fila 42 dosar execuțional atașat).
La data de 10.03.2010 s-a emis Decizia 2395/10.03.2010 referitoare la obligațiile de plată accesorii ( fila 39 dosar execuțional atașat ) care a fost comunicată efectiv contestatorului la data de 12.04.2010 ( fila 41 dosar execuțional atașat).
La data de 18.03.2011 s-a emis procesul verbal de calcul al majorărilor 8775/18.03.2011( fila 36 dosar execuțional atașat ) comunicat prin publicitate (fila 30-35 dosar execuțional atașat).
La data de 30.12.2011 a fost emisă Decizia nr._/30.12.2011( fila 26 dosar execuțional atașat) comunicată contestatorului prin publicitate (fila 20-26 dosar execuțional atașat ) iar la data de 8.11.2012 a fost emisă somația nr._ în temeiul actului constatator nr.1776/5.04.2003 ( fila 10 dosar execuțional atașat ) comunicată contestatorului la data de 13.11.2012 cînd acesta a semnat confirmarea de primire (fila 9 dosar execuțional atașat ). Tot la data de 8.11.2012 a fost emisă decizia de instituire a măsurilor asiguratorii_/8.11.2012 ( fila 5 dosar execuțional atașat) fiind comunicată contestator la data de 20.11.2012 ( fila 2 dosar execuțional atașat ).
Prima instanță a apreciat că, în drept sunt incidente următoarele dispoziții legale: Art.131 din OG 92/2002: “1 Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. (2) Termenul de prescripție prevăzut la alin.(1) se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale.”Art.48^1 din OG 92/2002: “Dispozițiile art.43 alin.(3), art.44, 45 și 48 se aplică în mod corespunzător și actelor de executare și altor acte emise de organele fiscale, cu excepția cazului în care prin lege se prevede altfel.”Art.133 din OG 92/2002 :“Termenul de prescripție prevăzut la art.131 se întrerupe: c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;”ART.31 din OG 92/2002: “(3^1) Domiciliul fiscal definit potrivit alin.(1) ori (3) se înregistrează la organul fiscal în toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social prin depunerea unei cereri de modificare a domiciliului fiscal, însoțită de acte doveditoare ale informațiilor cuprinse în aceasta.
(3^2) Cererea se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială urmează a se stabili domiciliul fiscal. Cererea se soluționează de organul fiscal, în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia, prin emiterea deciziei de modificare a domiciliului fiscal care se comunică contribuabilului potrivit art.44 (3^3) Organul fiscal emite din oficiu decizia de modificare a domiciliului fiscal ori de câte ori constată că domiciliul fiscal este diferit de domiciliul sau sediul social, iar contribuabilul nu a depus cerere de modificare a domiciliului fiscal.(3^4) Data schimbării domiciliului fiscal este data comunicării deciziei de modificare a domiciliului fiscal.”Art.44 din OG 92/2002: “(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situația contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care și-au desemnat împuternicit potrivit art.18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art.19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.
(2)Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.(2^1) Actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru.
(2^2) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (2^1), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.”
Examinînd executarea silită litigioasă în limitele contestării instanța de fond a constatat că acțiunea este neîntemeiată, întrucât, potrivit art.131 din OG 92/2002, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani, de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept însă, în cauză executarea silită litigioasă nu este prescrisă.
Este adevărat că, cu chitanța vamală nr.4818M/19.02.2001 contestatorul a achitat o taxă vamală însă în regim tarifar preferențial care ulterior a fost infirmat judiciar, dovedit fiind că certificatul de origine inițial a fost eliberat incorect.
Urmare a pronunțării Deciziei civile 695/18.11.2004 a CAT Timișoara a fost consacrat în sarcina contestatorului obligațiile de plată din Actul constatator 176/2003, Decizia 780/2003 DGFP A. și fișa de calcul a majorărilor de întîrziere 8487/2003, obligații pe care contestatorul – deși le-a cunoscut - nu a înțeles să le stingă prin plată, omisiune care a antrenat răspunderea juridică delictuală specială fiscală sub forma accesoriilor aferente.
Așa fiind, pe durata contestată expres de contestator -01.01._08 - au fost emise Decizia 6510/08.05.2008 iar la 27.06.2008 a fost emisă Decizia 9306/27.06.2008 prin care au fost stabilite accesoriile aferente care cu raportare la 133 lit.c din OG 92/2002 au întrerupt prescripția .
(2) Relativ la pretinsul viciu al necomunicării actelor emise de intimată în dosarul execuțional litigios instanța de fond a reținut că el nu este întemeiat de vreme ce mare parte din acte au fost comunicate cu contestatorul, dovadă fiind semnăturile de pe confirmările de primire, cu privirea la care acesta nu a înțeles să se înscrie în fals (b) potrivit art.31 alin.3^1 -3^4 din OG nr.92/2002 exista obligația legală a contestatorului de a comunica modificarea domiciliului său fiscal în caz de neîndeplinire a ei contestatorului fiindu-i opozabil actul comunicat în condițiile art.44 alin 2^2 din OG 92/2002.
(3) Neexistînd temei pentru a reține prescris dreptul intimatei de a cere executarea silită în dosarul execuțional litigios 2660, nu se poate reține pretinsa nelegalitate a formelor de executare silită din acest dosar execuțional în care s-a emis decizia_/08.11.2012, acte de executare ce au culminat la acest moment cu procesul verbal de sechestru asigurator_/05.12.2012.
Pentru aceste considerente în temeiul art.172 din OG 92/2002 instanța de fond a respins contestația la executare formulată și precizată de contestatorul L. F. în contradictoriu cu intimata A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamala Timișoara împotriva executării silite începută de intimată împotriva contestatorului în dosarul execuțional în care s-a emis decizia_/08.11.2012 ca fiind neîntemeiată.
Împotriva soluției pronunțate prin Încheierea din data de 09.01.2013 a formulat recurs atât recurentul-contestator L. F. cât și recurenta-intimată A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara.
În motivarea recursului, recurentul L. F. a solicitat modificarea acesteia în parte întrucât consideră că este dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul ca cererea sa de suspendare a executării să fie admisă în tot, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, și nu doar în parte, până la soluționarea definitivă a cauzei în fața primei instanțe, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și art.403 al.3 Cod procedură civilă.
În motivarea acestei poziții recurentul -contestator arată că prin contestația la executare formulată a solicitat, printr-un capăt de cerere distinct, suspendarea oricăror forme sau măsuri de punere în executare începute prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/08.11.2012, emisă de intimată, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze, în temeiul dispozițiilor art.143 alin.2, litera a) din Codul de procedură fiscală, raportat la art.403 Cod procedură civilă.
În soluționarea acestei cereri, arată că, a achitat o cauțiune stabilită de instanță în cuantum de 10% din creanța contestată, iar la termenul de judecată din data de 09.01.2013, instanța a soluționat cererea de suspendare a executării, cerere pe care a admis-o în parte, astfel că, apreciază că această soluție este rezultatul aplicării greșite a legii, instanța având obligația să admită în tot cererea sa de suspendare a executării silite, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei și nu doar în parte, până la soluționarea cauzei în fața primei instanțe, în condițiile în care prin art.143 alin.2, litera a) din Codul de procedură fiscală se prevede că: "executarea silită se suspendă: a) când suspendarea a fost dispusă de instanță (...), în condițiile legii", iar prin art.403 din Codul de procedură civilă, se prevede că "până la soluționarea contestației la executare (...), instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță (...) ".
Ori, niciunde în aceste texte de lege nu se prevede o suspendare parțială a executării silite, doar până la rămânerea definitivă a cauzei. Sintagma de "suspendare până la soluționarea contestației la executare" trebuie interpretată în sensul că soluționarea contestației la executare presupune existența a două faze procesuale: primă instanță și recurs, situație în care suspendarea executării silite se dispune până la soluționarea irevocabilă a cauzei (independent de situația în care vreuna din părți va urma sau nu calea de atac a recursului).
Pronunțarea de către judecătorie a suspendării în această manieră nu echivalează în nici un caz cu o imixtiune a acesteia în competențele tribunalului, în situația în care se urmează calea de atac a recursului, dimpotrivă, soluționarea cererii de suspendare este dată prin lege în competența instanței de executare (art.400, alin.1 Cod procedură civilă), care, în cazul de față, este judecătoria din raza teritorială unde își are domiciliul debitorul.
Prin precizarea cererii de recurs, recurentul-contestator a invocat din nou în drept dispozițiile art.304 pct.9 și art.403 al.3 Cod procedură civilă, arătând că, cu ocazia comunicării la domiciliul său, la data de 15.01.2013, a încheierii de ședință din data de 09.01.2013, a constatat că prima instanță s-a antepronunțat cu privire la fondul contestației la executare, inserând în dispozitivul încheierii faptul că menține decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/08.11.2012 emisă de A.N.V., menține procesul verbal de sechestru asigurător nr._/05.12.2012 emis A.N.V. și menține ipoteca legală înscrisă în condițiile art.154 alin.5 din OG nr.92/2002, dispoziții ce constituie o veritabilă antepronunțare în condițiile în care, la termenul de judecată la care s-a pronunțat încheierea recurată, instanța urma să soluționeze doar cererea de suspendare a executării silite, nu și fondul contestației la executare. În acest sens invocă același dispozitiv al încheierii recurate prin care s-a dispus amânarea judecării contestației la executare pentru termenul din data de 30.01.2013. În aceste condiții recurentul-contestator solicită modificarea încheierii și în sensul înlăturării dispozițiilor care se referă la fondul contestației la executare.
Recurenta-intimată A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, prin recursul său împotriva aceleiasi Încheieri din data de 09.01.2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ a cerut admiterea recursului și modificarea soluției, respectiv respingerea cererii de suspendare formulată de contestatorul L. F. ca neîntemeiată, invocând în drept dispozițiile art.299, art.304 ind. 1 și art.304 pct.9 Cod procedură civilă .
În motivarea poziției sale, recurenta-intimată a arătat că, consideră netemeinică și nelegală hotărârea pronunțată, aceasta fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză. Astfel, în conformitate cu prevederile legale contestatorul poate cere suspendarea executării până la soluționarea acțiunii pe fondul cauzei; în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unor pagube iminente. Dispozițiile privind poprirea și sechestrul asiguratoriu cuprinse în Capitolul VI O.G nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată prevăd că:„se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului precum și a veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să se ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea creanțelor". Ipoteca instituită asupra imobilului este o măsura asigurătorie și nu o executare silită propriu - zisă, notarea ipotecii fiind doar o garanție a unei posibile obligații fiscale, stabilita printr-un titlu, aceasta neafectând substanța dreptului de proprietate a debitorului.
Recurenta-intimată a mai arătat că, faptul că simpla începere a executării silite nu poate constitui un motiv întemeiat pentru admiterea unei astfel de cereri, întrucât apreciază că dacă ar fi considerat acest lucru drept suficient, legiuitorul nu ar mai fi condiționat suspendarea, de îndeplinirea unor astfel de criterii, care privesc în principal gravitatea consecințelor executării silite. De asemenea, argumentele invocate de petent, nu sunt de natură să justifice suspendarea de către instanță a executării silite, întrucât în speță, contestatorul nu a demonstrat prin nici un mijloc de probă faptul că, demersurile efectuate de autoritatea vamală în baza unor titluri valabile, neanulate de instanța de judecată, ar duce la producerea unei pagube greu de reparat ulterior.
Împotriva soluției pronunțate prin Sentința civilă nr.1632 din 27 februarie 2013 de Judecătoria A., în dosarul nr._, a formulat recurs recurentul-contestator L. F. solicitând în condițiile art.304, pct.9, raportat la art.304 indice.1 și art.312 alin.3 Cod procedură civilă, în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria A. și în subsidiar, modificarea în tot a sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea poziției sale, recurentul-contestator L. F. a arătat că, raportat la art.34 alin.2 Cod procedură civilă ("încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul"), și consideră că prin încheierea de ședința din data de 04.02.2013 a fost respinsă în mod nejustificat cererea sa de recuzare de către completul de judecată C 28-sup, recuzare formulată și întemeiată pentru motivul prevăzut de dispozițiile art.27 pct.7 Cod procedură civilă.
Astfel, la data de 09.01.2013, când s-a pronunțat încheierea de suspendare a executării silite în dosarul nr._, doamna judecător D. C. și-a spus părerea cu privire la pricina care se judecă, în sensul că, prin această încheiere de ședință, nu numai că a admis doar în parte cererea sa de suspendare a executării silite, dar s-a pronunțat și asupra celorlalte cereri din contestația la executare și a dispus menținerea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/08.11.2012 emisă de A. Națională a Vămilor prin Direcția regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, a dispus menținerea procesului-verbal de sechestru asigurător nr._/05.12.2012 emis de aceeași instituție și a menținut ipoteca legală înscrisă în Cartea funciară a imobilului proprietatea mea personală. Prin menținerea acestor acte ale pârâtei prin Încheierea de ședință din data de 09.01.2013 doamna judecător și-a spus deja punctul de vedere cu privire la pricina care se judecă, deoarece exprimarea punctului de vedere asupra acestor acte atinge fondul litigiului, respectiv a contestației la executare, contestație prin care s-a solicitat anularea lor, iar suspendarea executării silite nu este condiționată de exprimarea punctului de vedere al judecătorului față de aceste acte, ea putând fi dispusă independent de pronunțarea asupra menținerii sau nu a acestor acte.
Prin urmare recurentul-contestator apreciază că, prin această încheiere de ședință, doamna judecător s-a antepronunțat și asupra problemelor de fond, deși era ținută să se pronunțe doar asupra suspendării executării silite, fiind astfel evidentă intenția acesteia de a pronunța o soluție de respingere pe fond a contestației, în condițiile în care scopul (obiectul) contestației este tocmai anularea actelor emise de pârâtă, pentru intervenția prescripției. Această temere a recurentului-contestator s-a confirmat prin pronunțarea de către instanța de fond a soluției de respingere pe fond a contestației sale. În ședință din data de 20.02.2013 contestatorul a solicitat instanței de fond fie să amâne judecarea cauzei, fie să dispună suspendarea acesteia până la transpunerea dosarului nr._ al Tribunalului A. la Judecătoria A., iar ulterior să dispună conexarea celor două dosare, motivând că în acest din urmă dosar a formulat o contestație la executare împotriva Somației nr._/08.11.2012 emisă de pârâta A. Națională a Vămilor, somație în baza căreia a fost emisă Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/08.11.2012, contestată în prezentul dosar, între cele două acte existând o strânsă legătură; practic aceste două acte emise de pârâtă au la bază același act constatator nr.1776/05.04.2003 emis de pârâtă, precum și celelalte acte subsecvente.
Recurentul-contestator arată că a menționat instanței de fond că prin Sentința civilă nr.773/14.02.2013 a Tribunalului A., pronunțată în dosarul nr._, s-a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului pentru capetele de cerere privind anularea somației și constatarea prescripției executării, apreciind că aceste capete de cerere se circumscriu unei contestații la executare și le-a declinat în favoarea Judecătoriei A., fiind admisă doar excepția inadmisibilității contestației la titlu în același dosar.
Cu toate acestea, recurentul-contestator apreciază că, instanța de fond în mod nejustificat, prin încheierea de ședință din data de 20.02.2013 nu a reținut nici una din solicitările sale, nefăcând mențiune despre ele în încheiere, iar contrar celor reținute de tribunal, a apreciat că se invocă doar prescripția titlului în dosarul Tribunalului A. (nr._ ), iar în prezentul dosar prescripția a afectat doar actele de executare.
Este adevărat că inițial, la momentul înregistrării celor două contestații, a formulat o contestație la executare la Judecătoria A. (dosarul nr_ ) și o contestație la titlu la Tribunalul A. (dosarul nr._ ), dar contestația la titlu aflată pe rolul tribunalului a fost ulterior precizată, iar tribunalul a reținut, că în cazul contestației la titlu operează excepția inadmisibilității, iar pentru capetele de cerere privind anularea somației și constatarea prescripției executării a dispus declinarea în favoarea Judecătoriei A..
Aceste capete de cerere recurentul-contestator apreciază că, se circumscriu unei contestații la executare, raportat la dispozițiile art.373 alin.2 Cod procedură civilă; prevederile art.172 (contestația la executare silită) și art.173 din OG nr.92/2003, republicată, coroborate cu obiectul contestației și cu temeiul de drept al contestației formulate, dar și cu calitatea actului atacat, respectiv Somația nr._/08.11.2012. Prin urmare, recurentul-contestator apreciază că în mod nejustificat instanța de fond nu a reținut susținerile sale prin încheierea de ședință din data de 20.02.2013 și în mod nelegal nu a admis amânarea/suspendarea până la transpunerea dosarului nr._ la judecătorie, iar apoi conexarea celor două dosare, în condițiile în care, practic, ambele dosare au obiecte conexe.
Recurentul-contestator mai arată că, contrar celor reținute de instanța de fond, el nu a avut niciodată un domiciliu fiscal diferit de domiciliul la care locuia efectiv, nefiind incidente în cauză dispozițiile art.31 din OG nr. 92/2003.
Astfel, apartamentul nr.13 din A., ., ., l-a vândut la data de 15.03.2004 prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.789 la BNP Fărcutiu P. I., iar cu banii din vânzare a continuat construirea imobilului din A., ., pentru care obținuse autorizația de construire nr.748/06.08.2003, dar din lipsă de fonduri construirea acestui imobil a realizat-o treptat, pe decursul mai multor ani. Începută în anul 2003, construcția din . a fost luată în evidență la Primăria Municipiului A. doar în decursul lunii iulie a anului 2006, iar finalizarea efectivă a acesteia s-a încheiat în decursul anului 2007, moment care a coincis cu mutarea în noua locuință și schimbarea actelor de identitate (al său și al soției sale), respectiv octombrie 2007.
În toată această perioadă de timp, cuprinsă între vânzarea apartamentului nr.13 din .) și mutarea efectivă în locuința din . (anul 2007), recurentul-contestator sustine că împreună cu familia, a locuit o perioadă la părinții soției sale. Așa cum s-a susținut și în fața instanței de fond (aspect dovedit prin însăși întâmpinarea și actele depuse în probațiune de intimată), în toată această perioadă (2004 - 2008) intimata nu a întreprins nici un demers juridic împotriva sa. D. la data de 08.05.2008 (dată la care el avea deja domiciliul stabil în A., ., de cca 1 an) intimata a emis Decizia nr.6510/08.05.2008, indicând adresa veche din .> Deși se susține, atât de către intimată, cât și de instanța de fond (care preia ad-literam susținerile intimatei), că decizia a fost publicată conform art.44 din OG nr. 92/2003, nu există nici o dovadă că, într-adevăr, decizia a fost publicată în mod legal. În continuare, din anul 2008 până în anul 2012, toate actele emise de intimată au fost comunicate la adresa din . la noua adresă din .> Așa cum rezultă din susținerile și din înscrisurile intimatei, unele acte au fost comunicate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la adresa veche din . nu mai locuia din anul 2004, iar altele se susține că ar fi fost publicate conform dispozițiilor art.44 din OG nr.92/2003.
Toate confirmările de primire ale actelor emise de intimată (la adresa veche din . că ar fi fost semnate de soția contestatorului (astfel cum apare scris pe confirmarea de primire). Contrar celor susținute de intimată și reținute fără temei legal de instanța de fond, nici o confirmare de primire din perioada 2008-2012 nu a fost semnată de contestator, de soția sa, sau de alt membru al familiei sale. Deși instanța de fond susține în motivarea sentinței că acest viciu al necomunicării actelor nu este întemeiat, deoarece contestatorul nu a înțeles să se înscrie în fals, el a solicitat verificarea de scripte în condițiile art.177 Cod procedură civilă vechi, atât la termenul de judecată din data de 06.02.2013 cât și la termenul de judecată din data de 20.02.2013, deoarece nu recunoște semnătura sa și a soției, sens în care a indicat actele semnate în fals (respectiv confirmările de primire ale actelor emise de intimată) și a prezentat în fața instanței de fond acte de comparație a semnăturii și a soției sale, respectivoriginalul contractului autentic de vânzare-cumpărare nr.789/15.03.2004. A depus la dosar și o copie certificată a acestui contract.
Recurentul-contestator apreciază că, instanța de fond a trecut la verificarea semnăturilor de pe actul original de vânzare-cumpărare și la compararea lor cu semnăturile de pe confirmările de primire, afirmând că semnăturile nu coincid, dar cu toate acestea, în mod nelegal, constatările instanței de fond nu au fost înscrise în încheierile de ședință din data de 06.02.2013 și 20.02.2013, iar solicitările contestatorului în sensul consemnării au fost ignorate de instanța de fond, cu atât mai mult cu cât instanța a dispus și înregistrarea audio a ședinței de judecată (la data de 12.04.2013 a solicitat eliberarea unor copii certificate de pe caietul grefierului si a reproducerilor scrise ale înregistrărilor audio).
Contestatorul –recurent arată că i se reproșează că nu a uzat de procedura înscrierii în fals în condițiile în care a declarat în fața instanței că semnătura nu-i aparține nici lui nici altui membru al familiei sale, însă a dovedit aceasta în urma verificării de scripte, iar dovada faptului că judecătorul și-a format convingerea neconcordanței între semnături este împrejurarea că nu a apreciat necesar ca verificarea să se facă prin expert, conform dispozițiilor art.179 Cod procedură civilă. Întrucât nu cunoștea cine este persoana care a semnat în numele soției sale confirmarea de primire, cu alte cuvinte nu cunoștea pe autorul său complicele falsului, nu putea face uz de prevederile art.183 Cod procedură civilă privind înaintarea înscrisului defăimat către procuror și suspendarea pricinii civile.
Mai mult decât atât, art.184 Cod procedură civilă statuează că atunci când nu este caz de judecată penală, falsul se va cerceta de instanța civilă prin orice mijloc de probă, ceea ce apreciază că s-a și făcut. În condițiile în care la momentul emiterii și al comunicării Deciziei nr. 6510/08.05.2008 domiciliul său era altul încă din anul 2007 (conform actului de identitate), iar dispozițiile art.31 din OG nr. 92/2003 nu îi sunt aplicabile, devin incidente în cauză dispozițiile art.45 din OG nr. 92/2003 cu privire la opozabilitatea actului administrativ fiscal.
Prin acest text de lege se instituie, la alin.1 că: "actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii", iar la alin. 2 se arată că: "actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art.44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce nici un efect juridic." Prin urmare, nefiind comunicate în mod valabil, actele administrative nu pot produce nici un efect juridic față de mine. Prin urmare, motivarea instanței de fond nu este legală, eu dovedind că actele emise de intimată nu i-au fost comunicate în perioada 2008 - 2012, dar și faptul că semnăturile de pe confirmările de primire nu sunt ale sale și nici ale soției sale.
D. la finele anului 2012 (19/20 decembrie) intimata i-a comunicat la actuala adresă, din A., ., decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/08.11.2012, precum și somația nr._/08.11.2012 însoțită de actul constatator nr.1776/05.04.2003; de procesul-verbal privind calculul dobânzilor și al penalităților de întârziere nr._/22.05.2003; de deciziile nr. 6510/08.05.2008; nr. 9306/27.06.2008; nr.2395/10.03.2010 și nr._/30.12.2011 referitoare la obligațiile de plată accesorii; de procesul-verbal privind calculul sumelor prevăzute prin titlul executoriu nr.8775/18.03.2011.
În toată această perioadă de timp, între anii 2004; 2008 și 2012, contestatorul sustine că, nu a avut cunoștință despre existența acestor acte emise de intimată, nefiind în culpă. Singura în culpă este doar intimata, care, așa cum ea însăși a dovedit, a comunicat toate aceste acte la o altă adresă decât cea de domiciliu, cu toate că avea posibilitatea, cu un minimum de diligență, să afle noua sa adresă de domiciliu, câtă vreme este în subordinea Ministerului de Finanțe, având acces liber la informații despre persoane. În aceste condiții prescripția nu poate fi considerată ca întreruptă, conform art.131 lit.c) din OG nr.92/2003 rep, cum în mod nelegal a reținut instanța de fond, deoarece nici un act de executare nu a fost legal îndeplinit în contradictoriu. Primul moment în care contestatorul a luat cunoștință despre existența acestor acte de executare a fost dată comunicării somației nr_/08.11.2012, respectiv data de 12/13.11.2012, la adresa sa de domiciliu din A., ., jud. A..
Chiar dacă, așa cum susține intimata și în mod nelegal reține instanța de fond, pe perioada derulării litigiului din anii 2003 - 2004, recurentul apreciază că, cursul prescripției a fost întrerupt, noul termen de prescripție a început să curgă de la data finalizării acelui litigiu, respectiv din anul 2004 și nu din 01.01.2013, deoarece, așa cum a arătat, împotriva contestatoarei nu a început în mod legal nici un act de executare, din culpa exclusivă a intimatei.
Astfel cum a arătat și în cuprinsul contestației la executare, contestatorul apreciază că, în mod nelegal, intimata îi solicită plata unei taxe vamale restante pentru anul 2003, câtă vreme conform art.131 din Codul de Procedură Fiscală cu privire la începerea termenului de prescripție, se prevede că dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
Ori, în cazul de față, de la data la care a luat naștere dreptul de a cere executarea silită a creanțelor bugetare s-au scurs 9 ani, intimata depășind cu 4 ani termenul în care avea dreptul să ceară executarea. Mai mult decât atât, din cuprinsul actului constatator nr.1776/05.04.2003, la pct.„V - Informații cu privire la garanții și plăți" reiese că taxa vamală a fost stabilită asupra unui autoturism marca Opel Vectra pentru care contestatorul a achitat drepturile vamale cu chitanța vamală nr. 4818M/19.02.2001, în urma finalizării litigiului din anul 2004, intimata nu a calculat în sarcina contestatorului o altă taxă vamală și nici nu a emis un alt act constatator, ci a păstrat același act constatator nr.1776/05.04.2003 care cuprinde aceeași taxă vamală, la care a calculat majorări, penalități, etc. deși taxa era deja achitată. În decursul termenului de prescripție de 5 ani ( în perioada 01.01._08) nu a fost îndeplinit nici un act de executare silită cu privire la pretinsa creanța fiscală aferentă termenului de plată arătat de intimată, respectiv 28.04.2003. În toată această perioadă, intimata nu a început niciodată executarea propriu-zisă, prin recuperarea creanței de la contestator, prin vreuna din formele de executare silită reglementate de codul de procedură civilă (poprire; sechestru), ci s-a rezumat doar la emiterea de acte, cu valoare formală, acte care însă nu i-au fost comunicate niciodată.
D. la data de 12/13.11.2012 a primit prin poștă Somația nr._/08.11.2012 emisă de A. Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, însoțită de copia xerox a înscrisurilor prezentate pe larg mai sus.
Ori, legiuitorul, prin conținutul art.133, lit.c) din OG nr.92/2003 rep, a dorit să prevadă noțiunea de act de executare nu doar sub aspect formal (emiterea unei somații, a unei înștiințări), ci sub aspect material, respectiv actul de executare silită cu toate consecințele juridice ce derivă din aceasta: poprire, sechestru, etc, acte care intimata le-a început abia prin Procesul-verbal de sechestru asigurător nr._/05.12.2012 (contestat prin precizarea de acțiune înregistrată la data de 27.12.2012 ).
Creanța principală, solicitată la plată de către intimată, este taxa vamală stabilită conform Actului constatator nr.1776/05.04.2003, în cuantum de 2.707 lei, pentru termenul de plată din 28.04.2003. Creanțele accesorii au fost stabilite prin procesul-verbal privind calculul dobânzilor și al penalităților de întârziere nr._/22.05.2003; deciziilenr.6510/08.05.2008;nr.9306/27.06.2008;nr.2395/10.03 2010 și nr._/30.12.2011 referitoare la obligațiile de plată accesorii; procesul-verbal privind calculul sumelor prevăzute prin titlul executoriu nr.8775/18.03.2011, ori ri, în condițiile în care creanța principală este prescrisă, creanțele accesorii, care urmează soarta creanței principale, sunt la rândul lor prescrise.
Analizând recursurile împotriva Încheierii din data de 09.01.2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.304 ind.1, art.304 pct.9 și art.403 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Cu privire motivul de recurs al recurentului-contestator L. F. ce vizează faptul că, instanța de fond a soluționat cererea de suspendare a executării, în sensul admiterii în parte, soluție care este rezultatul aplicării greșite a legii, deoarece instanța avea obligația să admită în tot cererea sa de suspendare a executării silite, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei și nu doar în parte, până la soluționarea cauzei în fața primei instanțe, Tribunalul A. îl va respinge ca nefondat.
Astfel, la cerea de suspendare a executarii silite, art.403 alin.1 C.proc.civ. prevede aceasta posibilitate a instantei de fond, suspendare care dureaza „pâna la solutionarea contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silita”. Astfel, limita maxima pâna la care poate opera suspendarea este cea a pronuntarii unei hotarâri judecatoresti asupra cererii, chiar daca acesta este susceptibila de a fi atacata cu recurs. Nu poate fi admisa cererea recurentului-contestator L. F. de suspendare a executarii pâna la solutionarea irevocabila a cauzei din moment ce efectul unei masuri provizorii luata de catre instanta nu se poate întinde si dupa momentul dezinvestirii instantei prin solutionarea cauzei .
Cu privire motivul de recurs al aceluiasi recurent, ce vizează faptul că prima instanță s-a antepronunțat cu privire la fondul contestației la executare, inserând în dispozitivul încheierii faptul că menține decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/08.11.2012 emisă de A.N.V., menține procesul verbal de sechestru asigurător nr._/05.12.2012 emis A.N.V. și menține ipoteca legală înscrisă în condițiile art.154 alin.5 din OG nr.92/2002, dispoziții ce ar constitui o veritabilă antepronunțare a executării silite, Tribunalul A., îl va respinge deasemenea ca nefondat întrucât, prin Încheierea din data de 09.01.2013,în dosarul nr._ Judecătoria A. nu s-a pronunțat pe fondul contestației la executare,nefiind incidente art 27 pct 7 Codul de procedură civilă .
Cu privire motivul de recurs al recurentei-intimate A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, împotriva aceleiasi Încheieri din data de 09.01.2013, ce vizează faptul că, simpla începere a executării silite nu poate constitui un motiv întemeiat pentru admiterea unei cereri de suspendare întrucât, dacă ar fi considerat acest lucru drept suficient, legiuitorul nu ar mai fi condiționat suspendarea, de îndeplinirea unor astfel de criterii, care privesc în principal gravitatea consecințelor executării silite, în plus în speță, contestatorul nu a demonstrat faptul că, demersurile efectuate de autoritatea vamală în baza unor titluri valabile, neanulate de instanța de judecată, ar duce la producerea unei pagube greu de reparat ulterior, Tribunalul A. îl va respinge ca nefondat deoarece practic, cererea de suspendare a executarii silite a rămas fără obiect prin respingerea contestației la executare formulată, precizată de contestatorul L. F. în contradictoriu cu intimata A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamala Timișoara .
Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză nu se relevă nici unul din motivele de casare sau modificare, prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, în baza art.312 alin 1 Cod procedură civilă, Tribunalul A. va respinge recursul exercitat de recurentul-contestator L. F., domiciliat în A. . jud.A., precum și recursul declarat de recurenta-intimată A. Națională A Vămilor Prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara cu sediul În Timișoara, . nr. 89, .. T. împotriva Încheierii FN din ședința publică din 9 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .
Cu privire la recursul declarat de același recurent-contestator L. F. în contradictoriu cu intimata A. Națională A Vămilor Prin Direcția Regională Pentru Accize Și Operațiuni Vamale Timișoara, cu sediul în Timișoara, împotriva Sentinței Civile nr.1632 din 27 februarie 2013, Tribunalul A. retine de asemenea că este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire motivul de recurs întemeiat pe dispozitiile art.34 alin.2 Cod procedură civilă -"Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul", recurentul-contestator L. F. considerând că prin Încheierea de ședința din data de 04.02.2013 a fost respinsă în mod nejustificat cererea sa de recuzare întemeiată pe dispozițiile art.27 pct.7 Cod procedură civilă, Tribunalul A., îl va respinge ca nefondat întrucât, cum s-a precizat mai sus, prin Încheierea din data de 09.01.2013, în dosarul nr._, Judecătoria A. nu s-a pronunțat pe fondul contestației la executare, respectiv nu a dispus anularea ci doar menținerea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/08.11.2012 emisă de A. Națională a Vămilor prin Direcția regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, a procesului-verbal de sechestru asigurător nr._/05.12.2012 și a ipotecii legale înscrisă în Cartea funciară a imobilului, nefiind astfel incidente art 27 pct. 7 Codul de procedură civilă .
Cu privire motivul de recurs al recurentului-contestator prin care apreciază că, în mod nejustificat, instanța de fond nu a reținut susținerile sale prin încheierea de ședință din data de 20.02.2013 și în mod nelegal nu a admis amânarea/suspendarea până la transpunerea dosarului nr._ la judecătorie, iar apoi conexarea celor două dosare, în condițiile în care, practic, ambele dosare au obiecte conexe, Tribunalul A. retine că este nefondat, în conditiile în care excepția de conexitate nu atrage nulitatea absolută, judecătorul fondului având drept de apreciere asupra cerințelor acestei măsuri .
Cu privire la motivul de recurs prin care recurentul-contestator arată că, contrar celor reținute de instanța de fond, el nu a avut niciodată un domiciliu fiscal diferit de domiciliul la care locuia efectiv, nefiind incidente în cauză dispozițiile art.31 din OG nr.92/2003, deoarece apartamentul nr.13 din A., ., ., l-a vândut la data de 15.03.2004 prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.789 la BNP Fărcutiu P. I., iar cu banii din vânzare a continuat construirea imobilului din A., ., pentru care obținuse autorizația de construire nr.748/06.08.2003, dar din lipsă de fonduri construirea acestui imobil a realizat-o treptat, pe decursul mai multor ani,construcție ce a fost luată în evidență la Primăria Municipiului A. doar în decursul lunii iulie a anului 2006, Tribunalul A. retine de asemenea că este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Decizia civilă nr.695/18.11.2004 a Curții de Apel Timișoara, contestatorului i-au revenit obligațiile de plată din Actul constatator 1776/05.04.2003, Decizia 780/10.12.2003 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A. și fișa de calcul a majorărilor de întîrziere nr.8487/2003, obligații pe care contestatorul deși le-a cunoscut nu le-a stins prin plată, ceea ce a atras consecinta calculării accesoriilor aferente.
Cu privire la motivul de recurs prin care recurentul-contestator invocă prescripția executării silite, în baza art.131 din Codul de Procedură Fiscală, în sensul că, în cazul de față, de la data la care a luat naștere dreptul de a cere executarea silită a creanțelor bugetare au trecut 9 ani, intimata depășind cu 4 ani termenul în care avea dreptul să ceară executarea, Tribunalul A. constată că este nefondat în condițiile în care, în perioada 01.01._08 au fost emise Decizia nr.6510/08.05.200 și Decizia nr.9306/27.06.2008 prin care au fost stabilite accesoriile aferente care, conform art.133 lit.c din OG 92/2002 au întrerupt prescripția; actele fiscale au fost comunicate cu contestatorul, conform semnăturilor de pe confirmările de primire, iar acesta trebuia să comunice modificarea domiciliului său fiscal în caz de neîndeplinire a acestei obligații, acestuia fiindu-i opozabil actul comunicat în condițiile art.44 alin 2^2 din OG 92/2002.
Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză nu se relevă nici unul din motivele de casare sau modificare, prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, tribunalul în baza art.312 alin 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de același recurent-contestator L. F. în contradictoriu cu intimata A. Națională a Vămilor Prin Direcția Regională Pentru Accize Și Operațiuni Vamale Timișoara cu sediul în Timișoara, împotriva Sentinței civile nr.1632 din 27 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul-contestator L. F., domiciliat în A. . jud.A., precum și recursul declarat de recurenta-intimată A. Națională A Vămilor Prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara cu sediul În Timișoara, . nr. 89, .. T. împotriva Încheierii FN din ședința publică din 9 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .
Respinge recursul declarat de același recurent-contestator L. F. în contradictoriu cu intimata A. Națională A Vămilor Prin Direcția Regională Pentru Accize Și Operațiuni Vamale Timișoara cu sediul în Timișoara, împotriva Sentinței Civile nr. 1632 din 27 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 mai 2013.
Președinte Judecător Judecător
T. B. D. M. M. A.
Grefier
V. M.
Red..D.M../Tehnored. M.V.
2 ex./ 20 .06.2013
Nu se comunică părților
Prima instanța Judecătoria A. - judecător D. L. C.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 566/2013. Tribunalul ARAD | Expropriere. Sentința nr. 1258/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
