Legea 10/2001. Sentința nr. 566/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 566/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 12715/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR.12._
SENTINȚA CIVILĂ NR.566
Ședința publică din data de 13 februarie 2013
Președinte Ș. L.
Grefier F. M.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta W. E., prin mandatar M. T. în contradictoriu cu Statul Român, prin Direcția G. a Finanțelor Publice A., având ca obiect despăgubiri în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând că nu mai sunt alte cereri formulate și văzând că pârâtul a solicitat judecarea în lipsă, tribunalul declară cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A. la data de 30 august 2012, sub numărul de dosar_, reclamanta W. E. – prin mandatar M. T., a chemat în judecată pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice A. (Ministerul Finanțelor Publice), solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri bănești) în conformitate cu art.20(2) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr.1/2009, pentru imobilul situat în ., jud. A., înscris în CF nr. 2678 - Livada, cu nr. top.55/a, inclusiv suprafața de 1322 mp teren intravilan.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că, tatăl acesteia, numitul Wolf Michael și mama sa, Wolf Theresia, prin mandatar M. T. au depus cerere de revendicare în calitate de foști proprietari. La această cerere nu s-a primit răspuns. Din coala CF.nr.2678 - reieșind următoarele: B 1,2- cumpărare; B 3,4 - preluare la Statul Român în baza Decretului Lege 223/1974, B 5,6 - vânzare în baza Legii nr. 112/1995.
A apreciat că în această situație, rămân aplicabile prevederile art.20 (2) din Legea nr. 10/2001 actualizată, urmând a fi efectuată o expertiză.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile Legii nr. 10/2001 actualizată, art. 135, 41, 36, 21 din Constituția României, art. 1 din Primul Protocol CEDO, art. 480, 481 C. civil.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 25.09.2012, a solicitat respingerea acțiunii, invocând în acest sens lipsa calității sale procesuale pasive, excepția inadmisibilității acțiunii pe calea dreptului comun, excepția tardivității și a prescripției dreptului de a solicita despăgubiri bănești .
La termenul de judecată din data de 24.10.2012, judecătoria, față de prevederile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 a invocat, din oficiu necompetența materială a Judecătoriei A. în soluționarea prezentei acțiuni, fiind citate părțile cu mențiunea de a-și exprima poziția față de aceasta.
Reclamanta, legal citată, prin mandatar, nu și-a exprimat poziția față de excepția invocată, iar reprezentantul pârâtei, prezent la termenul de judecată din data de 14.11.2012, a solicitat respingerea excepției invocate, apreciind că Judecătoria A. este competentă a soluționa prezenta acțiune.
P. sentința civilă nr._ din 14.11.2012 Judecătoria A. a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei A..
A declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta W. E. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice A. în favoarea Tribunalului A..
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul A. la data de 14.01.2013.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate în apărare de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului A., chemată în judecată în reprezentarea Statului Român, în considerarea exigențelor art.137 Cod proc.civ., tribunalul apreciază că sunt fondate atât excepția lipsei calității procesuale pasive a direcției cât și excepția de inadmisibilitate a acțiunii.
Ca premisă, tribunalul constată că potrivit propriilor susțineri, reclamanta Wiltz E. a inițiat procedura reglementată de Legea nr.10/2001, adresând o notificare unității deținătoare, în sensul acestui act normativ, adică Comunei Livada pentru acordarea unor despăgubiri în temeiul Legii nr.10/2001, cu privire la imobilul situat în ., înscris în C.F: nr.2678, cu nr.top.55/a și care a fost preluat anterior de către Statul Român în temeiul Decretului nr.223/1974, în prezent proprietatea altei persoane, D. L. și Drăgoiuu E., cu titlu de cumpărare.
Cu toate că reclamanta a inițiat procedura specială reglementată de Legea nr.10/2001, tribunalul constată că prin prezenta cerere, formulează în fața instanței o acțiune de drept comun prin care cheamă în judecată nu unitatea deținătoare, în condițiile Legii nr.10/2001, în vederea obligării acesteia la soluționarea notificării adresate, ci Statul Român prin Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului A.. Orice încercare a instanței de a lămuri cu reclamanta, ori cu mandatarul acesteia, calificarea juridică a demersului judiciar inițiat a fost sortită eșecului deoarece nici reclamanta și nici mandatarul acesteia nu a binevoit să se prezinte la niciunul din termenele de judecată fixate de judecătorie, anterior declinării competenței, iar ulterior la termenul de judecată fixat de către tribunal.
Așa fiind, din perspectiva unei cereri adresate pe dreptul comun, tribunalul apreciază că este incidentă decizia nr.33/9 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr.108/23 februarie 2009, conform căreia: „Cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, (…) concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
Înțelesul acestei concluzii a instanței supreme este explicitat în cuprinsul considerentelor deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție arătând că: „În consecință, trebuie reținut că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 din Codul civil. Cu atât mai mult, persoanele care au utilizat procedura Legii nr. 10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, acțiuni în revendicare având în vedere regula electa una via și principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența CEDO (Cauza Brumărescu contra României - 1997 ș.a.)”.
P. urmare, atâta vreme cât reclamanta a demarat procedura Legii nr.10/2001, sau a avut posibilitatea de a se prevala de dispozițiile acestei legi speciale, nefiind exclusă de la aplicarea ei, orice acțiune în justiție de drept comun îndreptată împotriva Statului Român, privind restituirea în natură sau în echivalent despăgubiri unor imobile trecute în proprietatea statului în perioada 1945-1989, este inadmisibilă.
În ipoteza în care reclamanta a înțeles să promoveze prezenta cerere, întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001, tribunalul constată că pârâtul acționat în judecată – Statul Român prin Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului A. – nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Astfel, din economia dispozițiilor art.21-32 din Legea nr.10/2001 rezultă că notificarea pentru restituirea unui imobil naționalizat ori care a fost preluat în orice mod de către stat, trebuie adresată unității deținătoare care, în cauza de față este . de altfel a și îndreptat inițial cererea administrativă reclamanta. Or, conform art.25 din Legea nr.10/2001 unitatea deținătoare notificată de către persoana îndreptățită este obligată să răspundă notificării primite printr-o decizie sau dispoziție, după caz, de admitere a restituirii în natură ori în echivalent, sau de respingere. P. urmare, titularul obligației născute în urma notificării adresată de reclamantă în temeiul Legii nr.10/2001 este unitatea deținătoare notificată iar nu Statul Român prin Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului A., acest din urmă subiect de drept neavând prin urmare calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, în măsura în care demersul reclamantei se întemeiază pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
Având în vedere ansamblul de considerente de fapt și de drept expuse, tribunalul va respinge cererea formulată de reclamanta W. E., prin mandatar M. T. în contradictoriu cu Statul Român, prin Direcția G. a Finanțelor Publice A., având ca obiect despăgubiri în temeiul Legii nr.10/2001.
Întrucât nu s-au solicitat cheltuieli de judecată;
Pentru aceste motive;
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta W. E., prin mandatar M. T. în contradictoriu cu Statul Român, prin Direcția G. a Finanțelor Publice A., având ca obiect despăgubiri în temeiul Legii nr.10/2001.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2013.
Președinte: Grefier:
Ș. L. F. M.
Red.Ș.L. Tred. F.M.
4 ex. / 18.02.2013
2 .
Se comunică:
reclamantei W. E., prin mandatar M. T. – cu domiciliul în loc.V., ., județul A.
pârâtului Statul Român, prin Direcția G. a Finanțelor Publice A. - cu sediul în A., B.dul Revoluției, nr. 79, județul A.
| ← Expropriere. Sentința nr. 1325/2013. Tribunalul ARAD | Contestaţie la executare. Decizia nr. 688/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
