Obligaţie de a face. Sentința nr. 352/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 352/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 303/250/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 831
Ședința publică din 17 iunie 2013
Președinte M. A.
Judecător B. T.
Judecător D. M.
Grefier V. M.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurentul M. E. în contradictoriu cu intimata B. E. împotriva sentinței civile nr. 352/15.04.2013 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul nr._ având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentului avocat S. R. din Baroul A., lipsă fiind părțile .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 360,00 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul recurentului depune la dosar chitanța prin care a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 360,00 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei și întrucât recurentul a fost citat cu mențiunea de a indica domiciliul său real, se depune la dosar copia actului să de identitate din care rezultă că domiciliul său real este - A., P-ța M. V., nr.15, ..
Nemaifiind formulate alte cereri ori necesare alte probe, instanța apreciind recursul în stare de soluționare acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, reiterând motivele expuse pe larg în cererea de recurs.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului, înregistrat la această instanță la data de 03.06.2013, constată că prin sentința civilă nr. 352/15.04.2013 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul nr._ s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul M. E., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat R. S., situat în A., . A. în contradictoriu cu pârâta B. E., domiciliată în ., .; s-a constatat achiesarea parțială a pârâtei la pretențiile reclamantului; a fost obligată pârâta să procedeze la îndeplinirea obligației asumate prin Contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din data de 11 septembrie 1994, de a transfera către reclamant dreptul de proprietate cu privire la imobilul teren în suprafață de 58 de ari situat în „Prunii Murgului” încheind în acest sens contract de vânzare-cumpărare în formă autentică la notarul public; s-a respins capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare; a fost lăsat nesoluționat capătul de cerere subsidiar privind plata despăgubirilor și s-a respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acestei soluții prima instanță din întreg materialul probator al cauzei reține faptul că părțile își dispută încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul teren în suprafață de 58 de ari situat în „Prunii Murgului”. Părțile au încheiat Contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din data de 11 septembrie 1994, fila 20 dosar, prin care au convenit transferul către reclamant a dreptului de proprietate cu privire la imobilul teren în suprafață de 58 de ari situat în „Prunii Murgului” în schimbul prețului de 150.000 lei rol, plătit integral la data încheierii contractului, urmând a se încheia în viitor contractul autentic, părțile asumându-și o clauză conform căreia în cazul în care pârâta ar reveni asupra actului de vânzare și nu ar finaliza vânzarea aceasta să plătească reclamantului dublul prețului în forma ce adaugă și diferența de valoare dintre data cumpărării și data renunțării, respectiv rata inflației. Pârâta nu se opune admiterii acțiunii menționând însă că Titlul de proprietate nr. 102.322/3 noiembrie 1995 nu privește terenul care face obiectul acțiunii, Judecătoria observând că acest Titlu, fila 10 dosar, se referă la o suprafață de 1.500 mp de teren arabil, curți, construcții situat în intravilanul localității Țela fără a conține vreo referire la denumirea „Prunii Murgului”, diferențierea fiind confirmată de adresa nr. 401/20 martie 2013 a Primăriei Comunei B., fila 30 dosar, Primăria arătând că pârâta nu deține teren arabil sau fânețe în extravilan, nici în locul denumit „Prunii Murgului”.
Martora audiată, Becicherean M., confirmă atitudinea procesuală a pârâtei de a fi de acord să încheie contract autentic de vânzare-cumpărare. În baza celor reținute, examinând în fapt și în drept cauza, în temeiul dispozițiilor legale aplicabile cauzei, art. 480, art. 969 alin. 1, art. 1.169 C. civ 1864, art. 1, art. 2 alin. 1, art. 5 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, prima instanță a admis în parte acțiunea.
Judecătoria L. și-a fundamentat judecata, pe de o parte, pe pilonul considerației că reclamantul, deși i s-a pus în discuție suplimentarea probațiunii la termenul de judecată din data de 15 aprilie 2013, nu a dovedit nici corespondența dintre terenul din „Prunii Murgului” cu terenul din Titlul de proprietate nr. 102.322/3 noiembrie 1995, nici să identifice în plan fizic terenul din „Prunii Murgului” și, pe de altă parte, pe pilonul considerației că pârâta este de acord cu admiterea acțiunii, aspect confirmat de martora audiată, pârâtă care învederează că în Titlul de proprietate nr. 102.322/3 noiembrie 1995 nu este trecut terenul la care se referă reclamantul.
Or, art. 1.169 C. civ. în coroborare cu art. 129 alin. 1 C. pr .civ. impune părții reclamante să-și dovedească pretențiile, dovadă care nu a fost făcută în privința susținerii reclamantului că imobilul teren în suprafață de 58 de ari situat în „Prunii Murgului” face parte din imobilul evidențiat în Titlul de proprietate nr. 102.322/3 noiembrie 1995, după cum nu e dovedit nici refuzul pârâtei de a întreprinde cele necesare în vederea îndeplinirii obligației de a face, încheiere contract autentic, conform celor asumate prin Contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din data de 11 septembrie 1994. D. urmare, a fost obligată pârâta să procedeze la îndeplinirea obligației asumate prin Contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din data de 11 septembrie 1994, de a transfera către reclamant dreptul de proprietate cu privire la imobilul teren în suprafață de 58 de ari situat în „Prunii Murgului” încheind în acest sens contract de vânzare-cumpărare în formă autentică la notarul public și a fost respins capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare. Din moment ce reclamanta s-a obligat să transmită dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 58 de ari situat în „Prunii Murgului”, fie și în situația în care bunul ar aparține altei persoane, rămâne în sarcina acesteia îndeplinirea obligației asumate, inclusiv în forma procurării bunului de la adevăratul proprietar, dacă e cazul. Judecătoria a amintit conținutul art. 1 – terenurile proprietate privată, indiferent de destinația și titularul lor, sunt și rămân în circuitul civil. Ele pot fi înstrăinate și dobândite liber prin oricare din modurile prevăzute de lege, cu respectarea dispozițiilor prezentei legi – art. 2 alin. 1 – terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute – și art. 5 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 – înstrăinările realizate sub orice formă, în temeiul prezentei legi, nu validează titlurile de proprietate ale înstrăinătorilor și dobânditorilor, dacă acestea erau lovite de nulitate, ca urmare a încălcării dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor. În situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la un teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract – norme juridice care impun ca vânzarea-cumpărarea de terenuri, cu sau fără construcții, să fie făcută în formă autentică, în caz contrar, tranzacția reprezentând cel mult un antecontract prin care părțile se obligă să încheie în viitor actul, în condiții legale, legea punând la dispoziția părții care și-a îndeplinit obligația o acțiune în urma admiterii căreia hotărârea instanței să țină loc de contract autentic. Judecătoria recunoaște părților libertatea de a încheia convenții, dar tranzacția trebuie să se desfășoare cu respectarea legii, conform părții finale a art. 480 C. civ.: „însă în limitele determinate de lege”. Dispoziția legală are în vedere acea situație, în care, între părțile contractante intervine un litigiu, un conflict privind finalizarea negoțului, o parte refuzând încheierea actului autentic, instanțele fiind competente să intervină numai în soluționarea unor litigii, a unor diferende între justițiabili, fiind împotriva rațiunii lor atributive ca judecătorii să substituie voința unei părți cu voința lor de a aplica legea, când partea însăși în mod expres sau tacit acceptă executarea obligației asumate, acceptare învederată de pârâtă. Ca atare,, a fost respinsă cererea privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic, nefiind dovedit refuzul pârâtei de a încheia tranzacția în formă autentică.
Întrucât pârâta nu a negat existența obligației sale de a încheia contract în formă autentică și nu a refuzat îndeplinirea acestei obligației, nu devine activă clauza contractuală privind plata dublului preț în forma ce adaugă și diferența de valoare dintre data cumpărării și data renunțării, respectiv rata inflației, astfel că a fost lăsată nesoluționată pretenția subsidiară de plată a sumei de 10.138 lei, cu titlu de despăgubiri.
Ținând seama de faptul că pârâta este de acord să încheie contract autentic exprimându-și poziția procesuală prin întâmpinare încă de la primul termen de judecată și cum reclamantul nu a dovedit că bunul care face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare este cel înscris în Titlul de proprietate nr. 102.322/3 noiembrie 1995 a fost respinsă cererea de plată a cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 275, art. 276 C. pr. civ.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs recurentul M. E., solicitând admiterea acestuia în ceea ce privește subsidiarul acțiunii principale și anume obligarea pârâtei la plata sumei de 10.138 lei, cu titlu despăgubiri conform contractului încheiat între părți, în subsidiar în cazul în care instanța constată îndeplinite condițiile casării și trimiterii primei instanțe spre rejudecare se solicită admiterea acestuia, cu cheltuieli de judecată, invocându-se în drept dispozițiile art. 304 ind.1 și art. 304 pct.8-9 coroborat cu art. 312 al.3-5 Cod procedură civilă.
În motivarea poziției sale, recurentul arată că, astfel cum a precizat în acțiunea principală, în data de 11.09.1994, prin înscrisul sub semnătură privată încheiat în prezența martorilor, a încheiat cu pârâta, contractul de vânzare - cumpărare asupra terenului arabil în suprafață totală de 0,58 ha, sub denumirea "Prunii Murgului", arabil în extravilan, care la acea dată nu era identificat în Titlul de proprietate nr._ eliberat la data de 03.11.1995, motivat pe faptul că acesta a fost emis ulterior. La aliniatul 2 din contract se menționează cum că „ suntem în cunoștință de cauză de faptul că nu putem încheia un act autentic întrucât nu s-a eliberat titlul de proprietate și ne obligăm că îndată ce s-a eliberat T.P. prezenta înțelegere a se finaliza pe cale notarială. La aliniatul 4 din contract se menționează următoarele: în cazul în care revin asupra contractului și nu finalizez vânzarea mă oblig să plătesc de 2 ori suma .... Față de cele de mai sus se arată că în timpul procesului a solicitat instanței de judecată a cere Comisiei locale de fond funciar B. să comunice dacă pârâta deține sau nu teren deoarece după introducerea acțiunii a fost informat că pârâta nu deține teren arabil, instanța dispunând a depune recurentul adresa respectivă prin care să solicite cele amintite precum și suplimentar informații despre starea de sănătate a pârâtei și dacă este deplasabilă la instanță. Față de cele de mai sus Primăria B. prin adresa administrativă nr. 401/20.03.2013 comunică instanței următoarele: pârâta nu deține terenuri arabile sau fânețe în extravilanul localității, având doar T.P. nr._/1995 pentru teren intravilan și construcții pe care îl anexează în copie . Menționează că pârâta nu a figurat niciodată în evidentele acestora că a deținut sau deține teren agricol în . murgului, în suprafață de 0,58 ha. De asemenea se arată că pârâta este bolnavă netransportabilă având grad de handicap grav cu însoțitor conform certificatului de handicap nr. 2032/2000. Fată de cele de mai sus recurentul apreciază că acțiunea principală nu își mai are sensul și anume solicită doar subsidiarul acțiunii si anume restituirea sumei conform aliniatul nr. 4 din contract, motivat pe faptul că pârâta nu deține teren arabil și a vândut un bun pe care nu l-a deținut, nu îl deține și nici nu îl va deține.
Referitor la constatarea instanței de judecată se arătă următoarele: la punctul 2 enumerat de instanța de fond instanța retine faptul că pârâta nu se opune acțiunii. Iar la hotărârea luată, admite în parte. La pct. 3 menționează ca a administrat mijloacele de probă înscrisuri și martori rezultând și reținând că părțile își dispută încheierea contractului autentic, eronat nu avea ce act să încheie deoarece pârâta a înstrăinat ceva ce nu deținea, recurentul solicitând doar restituirea sumei. La pct 3.2 constată faptul că pârâta nu deține teren. La pct. 3.3 constată eronat cum că martora Bicicherean M confirmă atitudinea procesuală a pârâtei de a fi de acord să încheie un contract de vânzare - cumpărare pentru un bun pe care nu-1 deține.
La pct. 4.1 instanța arată că deși i s-a pus în discuție suplimentarea probațiunii la terenul de judecată din 15.04.2013, nu a dovedit corespondenta terenului., precum și nu a identificat în plan fizic terenul coroborat cu precizarea instanței de la pag 1 a sentinței alin 12 unde instanța pune în discuție efectuarea unei expertize tehnice a parcelei pentru a se verifica dacă această parcelă există în plan fizic sau este o ficțiune, se arătă următoarele: a) referitor la suplimentarea probațiunii instanța nu admite cererea de probațiune depusă la dosar transmisă prin fax în data de 19.03.2013 ora 12.35 din cei doi martori propuși nu admite decât 1. b) fată de cererea privind interogatoriu pârâtei rămas în discuție la termenul din 15.04.2013 după comunicarea adresei administrative dat de Primăria B. prin care se arată că nu este transportabilă a solicitat luarea unui interogator la domiciliul pârâtei - respins de instanță. c) dovedirea terenului și expertizarea acestuia nu mai aveau utilitate din moment ce Primăria arată că pârâta NU DEȚINE TEREN ARABIL, arătând instanței că nu a achiziționat terenul intravilan din curtea casei identificat în T.P., nefiind teren arabil, fiind clar din punctul de vedere al recurentului că nu era ce să se expertizeze .
La pct.4.2 instanța impune să dovedească pretențiile, constatând că nu sunt îndeplinite în ceea ce reprezintă terenul precum și refuzul pârâtei de a încheia actul, omițând faptul că pârâta nu deține teren. La pct. 4.5 eronat instanța constată că pârâta nu a negat existența obligației sale de a încheia contractul în formă autentică astfel că NU DEVINE ACTIVĂ CAUZA CONTRACTUALĂ PRIVIND PLATA DUBLULUI PRET... ASTFEL CĂ INSTANȚA LASĂ NESOLUTIONATĂ PRETENȚIA SUBSIDIARĂ DE PLATĂ A SUMEI. Deși menționează că lasă nesoluționată această cerere instanța o respinge prin admiterea acțiunii în parte și anume de a se prezenta pârâta la notar să vândă ceea ce nu are. La pct. 5 instanța trimite recurentul la notar pentru a încheia un act autentic pentru un bun pe care pârâta nu poate face dovada că l-a deținut vreodată sau că în timp îl va deține. Este vorba despre lăsarea unui capăt nesoluționat si anume cel subsidiar care în timpul procesului a devenit singurul capăt de cerere de soluționat.
Intimata deși legal citată nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a depus vreun act procesual prin care să-și exprime poziția față de cererea de recurs.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și având în vedere dispozițiile art.304 și art.304 ind. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat să fie obligată pârâta să încheie contract autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul în litigiu sau în caz de refuz hotărârea judecătorească să țină loc de act autentic și în subsidiar obligarea pârâtei la plata sumei de 10.238 lei cu titlu de despăgubiri.
Cu ocazia cuvântului pe fond, reclamantul prin reprezentant a reiterat aceleași solicitări.
Prin dispozitivul sentinței atacate, prima instanță a obligat pârâta să încheie cu reclamantul contract autentic de vânzare-cumpărare, a respins capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare și a lăsat nesoluționat capătul de cerere privind plata despăgubirilor.
În considerente prima instanță a reținut că pârâta nu a negat existența obligației sale de a încheia contract în formă autentică și nu a refuzat îndeplinirea acestei obligații, astfel că, nu devine activă clauza contractuală privind plata dublului preț în forma ce adaugă și diferența de valoare dintre data cumpărării și data renunțării, respectiv rata inflației, astfel că a fost lăsată nesoluționată pretenția subsidiară de plată a sumei de 10.138 lei, cu titlu de despăgubiri.
În mod pertinent arată că deși aceste considerente par a motiva o soluție de respingere a subsidiarului, prima instanță, prin dispozitiv, folosește sintagma „lasă nesoluționat capătul de cerere privind plata despăgubirilor”.
În procedura civilă, instanța civilă, investită cu o acțiune civilă, este obligată să soluționeze toate capetele de cerere, iar nesoluționarea unuia echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Prin urmare, stabilind incidența în cauză a dispozițiilor art. 312 al.5 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul și în consecință, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare, prima instanță urmând a administra toate probele necesare pentru justa soluționare a tuturor capetelor de cerere cu care a fost investită.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată în acest stadiu procesual,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul exercitat de recurentul M. E. în contradictoriu cu intimata B. E. împotriva sentinței civile nr. 352/15.04.2013 pronunțată de Judecătoria L..
Casează sentința arătată și trimite cauza spre rejudecare conform considerentelor deciziei.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 17.06.2013.
Președinte Judecător Judecător
M. A. B. T. D. M.
aflată în CO semnează
Președintele Secției civile
Judecător N. C.
Grefier
V. M.
Red.T.B../Tehnored. M.V.
2 ex./08.07.2013
Nu se comunică părților
Primă instanță – Judecătoria L., judecător I. D.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 104/2013. Tribunalul ARAD | Pretenţii. Decizia nr. 971/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
