Pretenţii. Decizia nr. 104/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 104/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 17358/55/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._ /A/2011
DECIZIA CIVILĂ NR.104
Ședința publică din data de 20 martie 2013
Președinte A. Ș.
Judecător H. O.
Grefier D. M.
S-a luat în examinare apelurile declarate de reclamantul P. D. și pârâtul H. M., împotriva sentinței civile nr._ din 21.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect anulare act și pretenții.
La apelul nominal se prezintă apelantul pârât asistat de avocat L. G., lipsă fiind apelantul reclamant.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată că apelul reclamantului a fost declarat în termen, nemotivat și netimbrat, datorându-se taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
Apelul pârâtului a fost declarat în termen, motivat în sensul că vizează obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță constând în onorariu de avocat conform chitanței de la dosar și este legal scutit de plata taxelor de timbru.
Se pune în discuție excepția de netimbrare a apelului reclamantului.
Reprezentanta apelantului pârât solicită admiterea excepției în sensul anulării apelului reclamantului pentru netimbrare, iar pe fond solicită admiterea apelului pârâtului și respingerea apelului reclamantului.
După luarea cauzei dar înainte de terminarea dezbaterilor se prezintă apelantul reclamant care depune la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar, precum și un set de înscrisuri reprezentând răspuns la adresele înainte la Colegiul Psihologilor din România și solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și respingerea apelului pârâtului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, înregistrat pe rolul Tribunalului A. la data de 19.01.2013, sub nr._, constată că prin sentința civilă nr._ din 21.11.2012, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria A. a respins acțiunea formulată de reclamantul P. D., în contradictoriu cu pârâtul H. mihai, având ca obiect anulare act și pretenții, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că pârâtul, în calitatea sa de medic psiholog, a eliberat reclamantului avizul psihologic nr._/18.08.2011 cu rezultatul „apt psihologic medic medicină generală; nu recomandăm pentru funcții de conducere”.
Cu privire la aspectele invocate de către reclamant referitoare la faptul că pentru emiterea avizului era necesar ca pârâtul să fie atestat în psihologie clinică, instanța a reținut că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, acest aviz a fost solicitat de către reclamant pentru întocmirea dosarului necesar participării la concursul organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A. (DGASPCA) în data de 24.08.2011 pentru ocuparea postului de șef Serviciu de Evaluare Complexă a Persoanelor cu handicap Adulți.
Întrucât între DGASPCA și cabinetul pârâtului era încheiat Contractul de servicii nr. 8986/22.03.2011 (f.35), reclamantul, care era angajat al DGASPCA, a fost trimis de către Serviciul de Resurse Umane din cadrul unității angajatoare către cabinetul pârâtului, în vederea efectuării evaluării psihologice necesare pentru participarea la concurs, astfel după cum a arătat reclamantul (f. 122).
În baza aceluiași contract, pârâtul a înaintat avizul psihologic către DGASPCA (f.28).
Conform Hotărârii nr. 1/2010 emisă de Colegiul Psihologilor din România (M.Of.nr.348/2010) privind aprobarea Normelor pentru organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România, art. 3 alin. 1 lit. i, specialitatea psihologie clinică reprezintă specialitate profesională a psihologilor care constă în activitatea de diagnostic și evaluare psihologică clinică, în intervenția și/sau asistența psihologică în domeniul clinic, consiliere psihologică în specialitate cu referire la sănătate și boală, precum și în situații de risc, conflict și criză.
Potrivit art.3 alin.1 lit.m, specialitatea psihologia muncii și organizațională reprezintă specialitate profesională a psihologilor care constă în analiza psihologică a muncii, cu aplicație în evaluare psihologică potrivit legislației privind securitatea și sănătatea în muncă, selecția, expertiza și consilierea psihologică în specialitate în vederea angajării, autorizării/menținerii în funcție sau la solicitarea angajatorilor.
Prin urmare, atâta timp cât avizul psihologic a fost solicitat de către reclamant în vederea participării la un concurs pentru funcția de șef Serviciu Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulți A., funcție pe care acesta o ocupa din anul 2008 (f.55), evaluarea efectuându-se în baza contractului de servicii încheiat între angajator și pârât și nevizând aspecte clinice, în speță era necesar ca pârâtul să aibă atestat în specialitatea psihologia muncii și organizațională, specialitate în care era atestat (f.34).
De altfel, cu ocazia interogatoriului administrat, reclamantul a recunoscut că dacă avizul era cerut de DGASPCA, pârâtul putea elibera avizul potrivit competențelor pe care le avea la acea dată (f.122), adică fără a avea competența în specialitatea de psihologie clinică, obținută ulterior în data de 14.10.2011 (f.33).
În ceea ce privește criticile legate de faptul că reclamantul nu a fost consultat direct de către pârât, se reține că evaluarea a fost efectuată pe baza testelor scrise, completate de către reclamant, fiind irelevant faptul că aceste teste au fost predate și că a fost supravegheat în completarea lor de o altă persoană decât pârâtul.
Potrivit susținerilor pârâtului, reclamantul a fost invitat la cabinetul pârâtului, pentru a răspunde la mai multe întrebări legate de rezultatul testului scris. La întâlnire, reclamantul a refuzat să răspundă la mai multe întrebări, ba mai mult, s-a enervat și a plecat (f.25 verso).
Reclamantul a confirmat faptul că a avut loc o întâlnire dintre el și pârât, însă a declarat că întâlnirea dintre acesta și pârât a durat un minut, și că pârâtul l-a întrebat doar dacă are probleme cu DGASPCA (f.122). Reclamantul a arătat totodată că nu a cunoscut motivul acestei întâlniri. Având în vedere împrejurările de fapt, este evident însă, că pârâtul îl convocase pe reclamant în legătură cu avizul psihologic al acestuia.
Potrivit art. XIII.4 din Codul deontologic al Colegiului Psihologilor din România, datele de evaluare/diagnoză pot fi „scoruri brute și standardizate, răspunsurile clientului la stimuli sau la întrebările test, notele, înregistrările și consemnările psihologului, declarațiile și comportamentul clientului în timpul unei examinări” (f.44).
Față de aceste prevederi, se reține faptul că rezultatul evaluării a fost emis culegându-se date în două dintre modalitățile alternative de mai sus, și anume pe baza întrebărilor test și a comportamentului reclamantului observat de pârât cu ocazia întâlnirii dintre aceștia.
Se va reține totodată că reclamantul a înaintat și o sesizare către Colegiul Psihologilor din România, sesizare care, după ce a existat o propunere de sancționare a pârâtului din partea Comisiei de Deontologie și Disciplină conform art. 54 lit. c coroborat cu art. 55 din Legea nr. 231/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România, s-a soluționat cu respingerea propunerii de sancționare a pârâtului, conform Dispoziției din data de 06.07.2012, emisă de Președintele Colegiului Director al Colegiului Psihologilor din România (f.113-114). Decizia nu a fost atacată la instanța de contencios administrativ potrivit art. 25 alin.1 lit. d din Legea nr.213/2004, conform căruia Președintele Colegiului este for de conducere, coroborat cu art. 23 alin.1 din Legea nr. 213/2004 conform căruia Colegiul este o organizație profesională de drept privat, de interes public, care are dreptul de a reprezenta și ocroti la nivel național și internațional interesele profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, și cu art. 1 alin. 1,alin. 2; art. 2 alin.1 lit. b, c, m și r din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la aspectele invocate de către reclamant legate de adresa unde funcționează cabinetul pârâtului și locul unde s-a efectuat examinarea reclamantului, s-a reținut că acestea nu sunt de natură a atrage nulitatea avizului psihologic emis, nefiind de natură a influența rezultatul examinării. De altfel, din Certificatul de înregistrare nr. 521/22.10.2011 eliberat de Colegiul Psihologilor din România rezultă că adresa cabinetului este în A., Academia Teologică, nr. 6, . (f.29).
Nici susținerea reclamantului conform căreia prin emiterea avizului psihologic acestuia i s-a anulat specialitatea medicală nu poate fi primită deoarece menționarea în cadrul avizului psihologic a faptului că reclamantul este apt psihologic medic medicină generală nu este de natură a anula vre-o specializare a acestuia.
De altfel, chiar reclamantul arată că în prezent își exercită atribuțiile sale, fiind reconfirmat în funcție.
În ceea ce privește despăgubirile materiale și morale solicitate, față de conținutul cererii de chemare în judecată, instanța a reținut că ceea ce se solicită de către reclamant este angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului. Pentru acest lucru, potrivit art. 998 - 999 cod civil din 1864 (aplicabil față de data emiterii avizului), este necesar a se dovedi existența cumulativă a următoarelor condiții: fapta ilicită, prejudiciu, culpa sau vinovăția autorului și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Ori, în speță, reclamantul nu a făcut dovada existenței niciuneia dintre condițiile menționate.
În ceea ce privește prejudiciul material, se remarcă faptul că daunele materiale solicitate reprezintă contravaloarea unor sporuri salariale și a unor cursuri de care reclamantul susține că ar fi beneficiat dacă ar fi ocupat postul scos la concurs, adică un prejudiciu eventual, care face ca prejudiciul invocat să nu aibă un caracter cert.
Pentru toate cele de mai sus, și în baza textelor arătate, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantul P. D., în contradictoriu cu pârâtul H. M., având ca obiect anulare act și pretenții.
Față de prevederile art. 274 Cod de procedură civilă, văzând că pârâtul nu a făcut dovada efectuării vreunor cheltuieli de judecată, acestea nu s-au acordat.
Împotriva acestei soluții în termen legal au declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul.
Reclamantul a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul anulării avizului psihologic eliberat de psihologul H. M..
Prin apelul declarat pârâtul solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță constând în onorariu de avocat conform chitanței de la dosar.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor aduse prin motivele de apel și a limitelor impuse de dispozițiile art. 295, art. 296 cod procedură civilă, tribunalul apreciază că, apelurile declarat de apelanții P. D. și H. M. sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În primul rând va respinge apelul formulat de către apelantul H. M. privind cheltuielile de judecată efectuate în primă instanță, întrucât în primă instanță apelantul pârât nu a depus la dosar dovada cheltuielilor de judecată reprezentând onorar de avocat, iar chitanța de la fila 118 depusă în apel în primul rând este depusă în copie în al doilea rând este emisă pentru contractul de asistență juridică nr. 2/2012 or la primă instanță potrivit delegației de reprezentare de la fila 24 dosar de fond pârâtul a fost reprezentat de avocat în temeiul contractului de asistență juridică nr. 6 din data de 20.01.2012, prin urmare în mod corect prima instanță a respins cererea pârâtului privind plata cheltuielilor de judecată cu motivarea că, acesta nu a făcut dovada efectuării vreunor cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește apelul formulat de către apelantul P. D., nu pot fi reținute criticele acestuia privind anularea avizului psihologic întrucât așa cum corect a reținut prima instanță menționarea în cadrul avizului psihologic a faptului că reclamantul este apt psihologic medic medicină generală nu este de natură a anula vreo specializare a acestuia, mai mult potrivit susținerii reclamantului acesta în prezent își exercită atribuțiile sale, fiind reconfirmat în funcție.
De asemenea Tribunalul constată că, în urma sesizării reclamantului către Colegiul Psihologilor din România a fost emisă Dispoziția din data de 06.07.2012, emisă de Președintele Colegiului Director al Colegiului Psihologilor din România (f.113-114) prin care a fost respinsă propunerea de sancționare a pârâtului iar Decizia nu a fost atacată la instanța de contencios administrativ potrivit art. 25 alin.1 lit. d din Legea nr.213/2004, conform căruia Președintele Colegiului este for de conducere, coroborat cu art. 23 alin.1 din Legea nr. 213/2004 conform căruia Colegiul este o organizație profesională de drept privat, de interes public, care are dreptul de a reprezenta și ocroti la nivel național și internațional interesele profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, și cu art. 1 alin. 1,alin. 2; art. 2 alin.1 lit. b, c, m și r din Legea nr. 554/2004.
Argumentele apelantului nu pot fi reținute atâta timp cât avizul psihologic a fost solicitat de către acesta în vederea participării la un concurs pentru funcția de șef Serviciu Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulți A., funcție pe care acesta o ocupa din anul 2008 (f.55), evaluarea efectuându-se în baza contractului de servicii încheiat între angajator și pârât și nevizând aspecte clinice, în speță era necesar ca pârâtul să aibă atestat în specialitatea psihologia muncii și organizațională, specialitate în care era atestat (f.34), fapt recunoscut de altfel de către apelantul reclamant la interogatoriu
Potrivit art. XIII.4 din Codul deontologic al Colegiului Psihologilor din România, datele de evaluare/diagnoză pot fi „scoruri brute și standardizate, răspunsurile clientului la stimuli sau la întrebările test, notele, înregistrările și consemnările psihologului, declarațiile și comportamentul clientului în timpul unei examinări” (f.44), astfel că, în mod corect prima instanță a reținut că, rezultatul evaluării a fost emis culegându-se date în două dintre modalitățile alternative de mai sus, și anume pe baza întrebărilor test și a comportamentului reclamantului observat de pârât cu ocazia întâlnirii dintre aceștia, nici locul unde a avut loc examinarea reclamantului apelant nu este de natură a atrage nulitatea avizului psihologic emis, sau să influențeze rezultatul examinării.
Aspectele privind răspunderea delictuală a pârâtului nu vor fi analizate atâta timp cât la termenul de judecată din data de 20.02.2013 apelantul P. D. și-a precizat apelul în sensul că, solicită schimbarea sentinței doar cu privire la anularea avizului psihologic.
Pentru considerentele de fapt și de drept de mai sus, tribunalul constatând că, sentința primei instanțe este temeinică și legală, în temeiul disp. art. 296 cod procedură civilă, va respinge apelul declarat de apelantul P. D., împotriva sentinței civile nr._ din data de 21.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
Fiind respinse ambele apeluri Tribunalul nu va acorda cheltuieli de judecată în temeiul disp. art. 274 cod procedură civilă.
Pentru aceste motive
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelurile declarate de apelanții P. D. și H. M., împotriva sentinței civile nr._ din data de 21.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.03.2013.
Președinte Judecător Grefier
A. Ș. H. O. D. M.
Red.A.Ș.
Dact.D.M./18.04.2013
Ex.4/2 . comunică cu părțile:
- apelant reclamant – P. D. – A., ., ., .> - apelant pârât – H. M. – A., ., ..C, .
Prima instanță Judecătoria A.-judecător – A. B. V.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 352/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
