Contestaţie la executare. Sentința nr. 1250/2014. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1250/2014 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 11352/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 594
Ședința publică din 17 iunie 2014
Președinte M. A.
Judecător T. B.
Grefier V. L.
S-a luat în examinare apelul exercitat de apelanta ., în contradictoriu cu intimatul S. T. 95 A. împotriva sentinței civile nr. 1250/18.03.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelantei – avocat Ț. O. din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu 177,80 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se depusă la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 04.06.2014, întâmpinare din partea intimatului care a fost comunicată apelantei la data de 06.06.2014.
Nemaifiind alte probe de administrat și alte incidente de soluționat, președintele completului de judecată deschide dezbaterile asupra apelului.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, președintele completului de judecată închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 07.05.2014, constată că prin sentința civilă nr. 1250/18.03.2014 Judecătoria A. a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea ., în contradictoriu cu intimatul S. T. 95 A., dispunând reducerea cheltuielilor de executare silită stabilite de SCPEJ Berlo C. O. & Berlo I. în dosar execuțional nr. 182/2013 de la 6736,65 lei la 5012,15 lei, respingând în rest contestația și obligând contestatoarea să plătească intimatului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că împotriva contestatoarei . s-a început executarea silită de către intimatul S. T. 95 A., în baza titlului executoriu – decizia civilă nr. 1622/ 20.06.2012 a Curții de Apel Timișoara dispunându-se obligarea . la echivalarea salariilor membrilor de sindicat menționați în tabelele anexă la cererea de chemare în judecată, cu nivelul de salarizare aferent posturilor similare din cadrul C. A. începând cu data de 08.04.2008; obligarea . la achitarea diferențelor de drepturi salariale, dintre salariul încasat de membrii de sindicat și cel pe care trebuiau să-l încaseze aceștia ca urmare a echivalării, începând cu data de 08.04.2008 și până la data de 31.12.2008; obligarea . la înscrierea în carnetele de muncă ale membrilor de sindicat, a mențiunilor privind drepturile salariale modificate ca urmare a echivalării. În ce privește plata drepturilor salariale, contestatoarea a depus, la termenul de judecată din 13.03.2014, dovada efectuării acesteia către intimat, astfel că, în privința acestei dispoziții a titlului executoriu, contestația la executare a rămas fără obiect, obligația fiind îndeplinită de contestatoarea-debitoare de bunăvoie în cele din urmă. În ce privește invocarea contestatoarei cum că dispoziția din titlul executoriu referitoare la înscrierea în carnetele de muncă ale membrilor de sindicat a mențiunilor privind drepturile salariale modificate n-ar mai putea fi pusă în executare, deoarece începând cu 01.01.2011, dispozițiile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă au fost abrogate, angajatorii predând angajaților toate carnetele de muncă, astfel că nu mai au posibilitatea completării acestora, s-a apreciat că acest aspect nu mai poate fi invocat pe calea contestației la executare, având în vedere dispozițiile art. 712 alin. 1 C.pr.civ., iar această invocare putea fi făcută doar în cadrul procesului în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească – titlu executoriu, după care, în cazul în care ar fi necesare lămuriri cu privire la aplicarea titlului executoriu, contestatoarea ar avea la îndemână calea contestației la titlu prevăzute de art. 711 alin. 2 C.pr.civ. În privința criticii contestatoarei privind cuantumul onorariul executorului judecătoresc de 5000 lei, s-a considerat de către prima instanță că aceasta este neîntemeiată, onorariul fiind corect stabilit potrivit disp. art. 39 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 188/2000, raportat la cuantumul creanței executate (189.455 lei, fila 89), nefiind întemeiată critica contestatoarei privind suma de 224,5 lei, reprezentând, potrivit executorului judecătoresc „alte cheltuieli în baza art. 669 alin. 3 pct. 7 C.pr.civ.”. Având în vedere că în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită executorul nu a explicat ce reprezintă în concret această sumă, instanța a reținut că nu poate verifica legalitatea și temeinicia pretinderii sale, pe cale de consecință a admis contestația la executare în privința datorării de către contestatoare a acestei sume. În ce privește onorariul de avocat pentru faza de executare silită (1500 lei), având în vedere că la dosarul execuțional nu există dovada plății de către intimatul-creditor către avocat a acestui onorariu, nici contestatoarea-debitoare nu poate fi obligată la plata lui către intimat. Față de cele de mai sus, contestația la executare a fost admisă în parte, în sensul că s-a dispus reducerea cheltuielilor de executare silită stabilite de SCPEJ Berlo C. O. & Berlo I. în dosar execuțional nr. 182/2013 de la 6736,65 lei la 5012,15 lei, fiind respinsă în rest contestația. Cu privire la cheltuielile de judecată, s-a reținut că intimatul a efectuat cheltuieli de judecată de 500 lei, constând în onorariu de avocat și întrucât cererea de chemare în judecată (contestația la executare) a fost admisă doar în parte (în ceea ce privește reducerea parțială a cheltuielilor de executare), fiind respinsă în rest, deci contestatoarea are o parte de culpă procesuală, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei, instanța apreciind că acest cuantum este rezonabil raportat la soluția pronunțată asupra contestației la executare, la proporția în care motivele contestatoarei au fost găsite ca întemeiate, respectiv neîntemeiate (în speță un singur motiv fiind găsit întemeiat din toate cele invocate).
Împotriva acestei soluții, în termen legal a declarat apel contestatoarea . solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii contestației la executare, iar în subsidiar admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței în sensul diminuării onorariului de executor.
În motivarea cererii de apel arată că prima instanță a apreciat în privința plății drepturilor salariale, contestația la executare a rămas fără obiect, întrucât la termenul de judecată din 13.03.2014 au fost achitate de bunăvoie drepturile salariale însă nu s-a reținut că până la data executării de bunăvoie a plății, apelanta a fost în imposibilitate de a efectua această plată deoarece criteriile de determinare a drepturilor salariale au fost stabilite irevocabil doar în cursul judecării prezentei contestații. Chiar dacă s-ar susține că aceste criterii trebuiau raportate la decizia 125/2009, în cursul judecății la fond intimata a trebuit să furnizeze apelantei informații privind membrii de sindicat pe care . la data pornirii executării silite nu avea de unde să le cunoască, informații fără de care nu se putea pune în executare titlul executării. D. la judecata pe fond s-a constatat că pentru unul dintre membrii de sindicat care au demarat executarea silită nu se putea face sub nicio formă echivalarea, intimata renunțând la termenul din 13.03.2014, la executarea de către apelantă a titlului executoriu. Așadar, arată că deși prima instanță a funcționat ca un mediator în soluționarea litigiului dedus judecății, nu trebuia să facă abstracție de faptul că . nu a fost în culpă față de executarea deciziei Curții de Apel Timișoara, existând informații esențiale care trebuiau furnizate de intimată și care, până la judecata pe fond nu au fost furnizate, informații în lipsa cărora reclamanta era în imposibilitate absolută de a calcula drepturile salariale datorate. Aceste informații priveau situația personală a fiecărui membru de sindicat cuprins în titlul executoriu, în funcție de care urma a se calcula impozitele și taxele datorate de . pentru plata acestor drepturi salariale. Apelanta nu putea face plata acestor drepturi salariale fără a achita concomitent către stat taxele și impozitele prevăzute de lege pentru aceste drepturi salariale. Deși calculul drepturilor salariale s-a făcut în temeiul Deciziei 125/2009, în anexa la acea decizie nu era cuprins un membru de sindicat care a inițiat executarea silită și față de care, în aceste condiții, nu s-a putut efectua calculul drepturilor salariale, în lipsa unui criteriu de echivalare. Arată că de la data emiterii titlului executoriu și până la executarea silită a purtat corespondență cu intimatul solicitându-i a propune o soluție pentru calculul drepturilor salariale cuprinse în titlul executoriu, enunțându-i impedimentele pe care le-au întâmpinat și solicitând colaborarea în a soluționa amiabil aceste probleme. Așadar, apreciază că, reținând lipsa culpei contestatoarei sau cel mult culpa comună a celor două părți implicate în litigiu, prima instanță trebuia să admită contestația la executare reținând impedimentele obiective în executarea voluntară a plății drepturilor salariale datorate și puse în executare silită de intimată. În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, consideră că prima instanță a apreciat cuantumul acestuia în raport de situația dezvoltată pe parcursul procesului, iar nu prin raportare la momentul emiterii somației și că la acest moment, creanța nu era individualizată sub aspectul cuantumului, astfel că apărarea din contestație apare ca pertinentă, în sensul că, la momentul emiterii somației, executorul trebuia să-și fixeze onorariul ca și cum era pentru executarea silită a unui titlu executoriu neevaluabil în bani, urmând ca ulterior, dacă creanța de recuperat devenea lichidă, să-și stabilească onorariul de executor în funcție de această determinare ulterioară. Onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit la 5.000 lei, indicându-se ca temei legal OMJ 2550/2006 modificat prin OMJ nr. 2561/2012, fără a se preciza expres articolul din ordinul ministrului care justifica acest cuantum al onorariului. Executorul judecătoresc, cu excepția emiterii somației nu a mai efectuat niciun act de executare, creanța fiind achitată de apelantă de îndată ce acest lucru a devenit posibil și astfel apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 669 al. 2 teza finală Cod procedură civilă raportat la art. 669 al. 4 teza a 11-a Cod procedură civilă, instanța de judecată fiind in măsură să cenzureze onorariul executorului judecătoresc proporțional cu activitatea efectiv prestată de acesta. Consideră că onorariul acordat de prima instanță, în cuantum de 5.000 lei este prea mare față de activitatea efectiv prestată de executor, fiind în același timp mai mare chiar și față de onorariul minim care putea fi solicitat în cauză după identificarea sumei de recuperat. Invocă prevederile art. 3 lit. d pct. I din Anexa la OMJ 2550/2006, conform căruia onorariul minim care putea fi solicitat este de 2.500 lei + 1% din ce depășește suma de 100.000 lei (adică din 89.455), rezultând un onorariu minim pentru finalizarea executării silite de 3.395 lei însă, chiar și așa apreciază că acest cuantum ar trebui diminuat în raport de activitatea efectiv prestată de executor însă instanța de fond a apreciat ca fiind corect onorariul executorului judecătoresc prin raportare la art. 39 lit. d din Legea 188/2000 actualizată, care are în vedere onorariile maximale, iar nu dispozițiile OMJ 2550/2006, care prevede cuantumurile minime și maxime ale onorariilor executorului judecătoresc.
Intimatul a solicitat prin întâmpinare, respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.
În motivare arată că hotărârea atacată este legală fiind dată cu respectarea întocmai a legislației în domeniu și în concordanță cu materialul probator de la dosarul cauzei și că după începerea executării silite, apelanta a încercat să tergiverseze executarea prin diferite modalități, formulând o altă contestație care a fost respinsă după care apelanta a trecut la plata salariilor, și astfel, apreciază că obiectul contestației privind drepturile salariale nu mai există și în mod legal Judecătoria A. a respins acest capăt de cerere ca fiind lipsit de obiect. Cuantumul onorariului executorului judecătoresc în sumă de 5000 lei este justificat și întemeiat, fiind corect stabilit raportat la valoarea creanței în suma de 189.455 lei și a fost calculat corect în deplină concordanță cu disp. art. 39 al. 1 lit. d din Legea nr. 188/2000. Privitor la onorariul avocațial consideră că acesta este vădit proporțional în raport cu valoarea și complexitatea cauzei, astfel că nu sunt întrunite condițiile art.451 Cod procedură civilă pentru ca instanța să diminueze cuantumul acestora.
În drept invocă prevederile art. 413 alin. 1 pct. l, art. 451 alin. 1 si 2, art. 622 alin. 1, 2, 3 și 4, art. 624 alin. l și 3, art. 626, art. 669, art. 712 alin. l, art. 480 pct. l Cod procedură civilă.
Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prima critică a apelantei are în vedere dispoziția primei instanței de respingere a contestației la executare privitoare la anularea somației ca urmare a rămânerii fără obiect prin plata drepturilor salariale de către apelantă (fila 89 dos. judec.). În justificarea acestei critici se invocă de către apelantă un singur argument, și anume acela al lipsei sale de culpă în punerea în executare cu întârziere a deciziei civile nr. 1622/2012 a Curții de Apel Timișoara (titlul executoriu) ca urmare a faptului că nu i s-ar fi pus la dispoziție de către intimată datele privitoare la situația personală a fiecărui membru de sindicat pentru a putea calcula drepturile salariale (angajat, pensionar, decedat, fiind necesare determinarea și a impozitelor și taxelor).
Acest argument este nou, invocat doar în calea de atac, reprezentând o modificare a cadrului procesual, inclusiv a cauzei, ceea ce atrage inadmisibilitatea lui prin prisma prevederilor art. 478 C.. Cu toate acestea, se remarcă de la bun început și netemeinicia lui, căci membrii sindicatului intimat sunt angajați ai apelantei, așa încât aceasta are dosarele de personal ale tuturor acestora, dosar ce cuprind toate datele de identificare și orice detaliu necesar pentru calcularea salariilor, dar și a contribuțiilor obligatorii către stat (asigurările sociale de sănătate, pensie, șomaj, impozit pe venit etc.).
Mai mult, apelanta invocă o corespondență purtată cu intimatul prin care îi solicita o propunere privitoare la soluția de calcul a drepturilor salariale, corespondență ce nu a fost depusă la dosar.
În consecință nu se poate reține absența culpei apelantei în punerea cu întârziere în executare a titlului executoriu și nici culpa comună a părților.
A doua critică are în vedere onorariul executorului judecătoresc.
Titlul executoriu avea ca obiect drepturi salariale pentru un număr mare de salariați, fără a fi determinate în concret, astfel încât în faza executării silite urma să se realizeze expertiza contabilă de stabilire a cuantumului acestor salarii, a diferențelor salariale de plătit și a contribuțiilor aferente datorate statului, în condițiile în care apelanta – debitoare nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de art. 166 din Codul muncii (Legea nr. 53/2003) privitoare la plata salariilor impusă și de titlul executoriu, plată ce presupune în prealabil obligația de calcul a drepturilor salariale, ce revenea tot apelantei.
Așadar, determinarea onorariului executorului judecătoresc la suma de 5.000 lei a avut în vedere neexecutarea acestei obligații de către debitoare, sarcină ce urma a fi îndeplinită de executor. Din moment ce art. 669 alin. 4 C. obligă executorul judecătoresc să stabilească cheltuielile de executare, prin încheiere, la începutul executării silite, executorul judecătoresc, în îndeplinirea acestei obligații legale a determinat un onorariu afectat de condiția stabilirii ulterioare a cuantumului drepturilor salariale ce urmau a fi executate.
Or, în speță, în timpul judecării contestației la executare a fost determinat cuantumul acestor drepturi salariale la valoarea de 189.455 lei, ceea ce confirmă legalitatea onorariului executorului judecătoresc prin prisma prevederilor art. 39 alin. 1 lit. d din Legea nr. 188/2000, dar și pct. 3 din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului justiției nr. 2550/C din 14 noiembrie 2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, în condițiile în care „onorariul minim este de 2.500 lei plus un procent de 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite”, iar „onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite”. Așadar, la suma de 189.455 lei, executorul judecătoresc era îndreptățit la un onorariu cuprins între următoarele limite: 3.395 lei și 7.195 lei.
Executarea silită a început la 26.08.2013, iar plata drepturilor salariale a fost realizată doar la data de 11.03.2014, deci după aproximativ 7 luni.
În acest context, tribunalul apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art. 669 alin. 4 raportat la art. 451 alin. 2 C., ce permit reducerea onorariului executorului judecătoresc doar dacă acesta este vădit disproporționat de mare față de valoarea sau complexitatea executării ori cu activitatea desfășurată de acesta. Or, suma de 5.000 lei este mai apropiată de limita minimă decât de cea maximă, neputându-se reține o diferență disproporționată față de munca executorului și de creanța urmărită
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 480 alin. 1 C., va respinge apelul.
În conformitate cu prevederile art. 453 alin. 1 NCPC, va obliga apelanta să plătească intimatului suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariul avocațial conform copiei chitanței nr. 56/03.06.2014 eliberată de Cabinet de Avocat P. N..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelanta ., cu sediul în A., Calea 6 Vânători FN, jud. A., înmatriculată la ORC sub nr. J_, CUI RO_, reprezentată de director general M. P. în contradictoriu cu intimatul S. T. 95 A., cu sediul în A., Calea 6 Vânători FN, jud. A., reprezentat de liderul sindical I. D. împotriva sentinței civile nr. 1250/18.03.2014 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._ .
Obligă apelanta să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2014.
Președinte Judecător
M. A. T. B.
Grefier
V. L.
Red. M.A./Tehnored. V.L./M.A.
4 ex./24.06.2014
2 .
Se comunică:
1.apelanta . - A., Calea 6 Vânători FN, jud. A.,
2.intimat S. T. 95 A. - A., Cl. 6 Vânători FN, jud. A.,
Prima instanță: Judecătoria A. – judecător A. N.
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 07-10-2014, Tribunalul... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
