Evacuare. Hotărâre din 17-06-2014, Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 17054/55/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția I civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 597
Ședința publică din 17 iunie 2014
Președinte M. A.
Judecător T. B.
Grefier V. L.
S-a luat în examinare apelul exercitat de apelantul Prundus V. I. în contradictoriu cu intimații P. M. D. L., H. E. și B. W. D. împotriva sentinței civile nr. 642 din data de 11.02.2014 pronunțată de Judecătoria A. având ca obiect evacuare.
La apelul nominal se prezintă apelantul personal și reprezentantul intimaților – avocat P. C. O. din Baroul M., lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apelantul solicită suspendarea prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reprezentantul intimaților solicită respingerea cererii de suspendare având în vedere că prin această cerere se încearcă doar tergiversarea soluționării apelului.
Instanța, apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, întrucât, indiferent de soluția definitivă ce se va pronunța în acel dosar aceasta nu va fi opozabilă intimaților care nu sunt părți litigante, astfel că respinge cererea de suspendare formulată de apelant.
Nefiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, președintele completului deschide dezbaterile.
Apelantul solicită admiterea apelului și modificarea hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.
Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept președintele completului de judecată închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 642/11.02.2014 Judecătoria A. a admis acțiunea formulată de reclamanții P. M. D. L., H. E. și B. W. D. în contradictoriu cu pârâtul P. V. I., pentru evacuare.
A dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în A., .. 1 . înscris în CF_ A..
A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 158 lei contravaloare chirie și 1120 lei RON reprezentând cheltuieli parțiale de judecată.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că Legea aplicabilă prezentului litigiu este, conform art. 102 alin. 1 din Legea 71/2011, vechiul Cod Civil, în vigoare la încheierea contractului de locațiune dintre părți.
Reclamanții sunt proprietarii imobilului situat în A., .. 1, ., județul A., înscris în CF nr._ A. cu nr. top. 271/19.
Între reclamanți și pârât s-a încheiat la data de 25.06.2009, printr-un înscris sub semnătură privată, contractul de închiriere înregistrat la Administrația Finanțelor Publice sub nr._/10.07.2009.
Conform art. 3.1 din contract durata contractului de închiriere a fost stabilită de părți pe o perioadă de 5 ani începând cu data de 18.08.2008 urmând ca închirierea să înceteze la data de 18.08.2013, fiind exclusă tacita relocațiune.
De asemenea conform art. 2.1 din contract, cuantumul chiriei a fost stabilit la suma de 158 lei/lună.
Potrivit art. 969 alin. 1 din Codul civil (1864) „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
Susținerea pârâtului privind nulitatea clauzei inserate la art. 3.1 din contract, întrucât durata locațiunii a fost stabilită pornind de la un moment anterior încheierii contractului, a considerat că este neîntemeiată.
Stabilirea duratei închirierii ține exclusiv de libertatea de voință a părților, neexistând nicio dispoziție de ordine publică care să limiteze sau să condiționeze în vreun fel această durată. Faptul că părțile au dorit să facă referire și la perioada în care pârâtul a locuit în imobil fără a deține un contract de închiriere nu afectează cu nimic valabilitatea contractului.
Din punct de vedere al clarității respectivei dispoziții contractuale, aceasta nu este susceptibilă de vreo interpretare, fiind cât se poate de clară în sensul că locațiunea încetează la data de 18.08.2013, fiind exclusă tacita relocațiune. În acest context susținerile pârâtului din întâmpinare cu privire la prematuritatea acțiunii pe motiv că ar mai fi încă beneficiarul unui drept locativ, apar ca neîntemeiate.
Conform art. 1436 din Codul civil (1864) pârâtul avea obligația ca la expirarea perioadei de închiriere să predea imobilul reclamanților. De asemenea, reclamanții, în temeiul dreptului lor de proprietate recunoscut de art. 480 din Codul civil (1864) au dreptul de a reintra în posesia și stăpânirea imobilului închiriat.
Susținerile pârâtului cu privire la faptul că ar avea un drept de retenție asupra imobilului ca urmare a cheltuielile necesare și utile pe care le-a făcut asupra acestuia, prima instanță a reținut că apar ca neîntemeiate în condițiile în care acesta nu a produs nicio probă în acest sens deși avea această obligație potrivit art. 1169 din Codul civil (1864) și art.249 din noul Cod de procedură civilă.
În concluzie, prima instanță a reținut că pârâtul nu mai deține un titlu locativ opozabil reclamantului.
Cu privire la petitul accesoriu constând în obligarea pârâtului la plata sumei de 2000 lei, din motivarea acțiunii rezultă că aceasta ar fi compusă din chiria aferentă perioadei 01.05._13, adică ultimele 4 luni din contract și din contravaloarea lipsei de folosință.
Din extrasele de cont depuse de pârât rezultă că acesta a achitat chiria aferentă lunilor mai, iunie și iulie, rămânând restant doar cu chiria aferentă lunii august, care conform art. 2.1 din contract este de 158 lei.
În privința solicitării reclamanților de a li se acorda contravaloarea lipsei de folosință instanța de fond a reținut că aceștia nu au produs nicio dovadă din care să rezulte cât ar fi cuantumul lipsei de folosință lunară a imobilului, deși aveau această obligație potrivit art. 1169 din Codul civil (1864) și art. 249 din noul Cod de procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, recurentul P. V. –I. prin care a solicitat admiterea apelului, așa cum a fost formulat schimbarea în parte a hotărârii apelate și rejudecând pe fond, respingerea acțiunii în evacuare a reclamanților ca prematură/inadmisibilă.
În motivare a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală apreciind în mod greșit că stabilirea duratei închirierii ține exclusiv de libertatea de voință a părților neexistând nici o dispoziție de ordine publică care să limiteze sau să condiționeze în vreun fel această durată".
A arătat că și chiar dacă s-ar admite că nu există o dispoziție de ordine publică, de natură a limita sau a condiționa durata închirierii, există principiul de drept, conform căruia orice act juridic produce efecte numai pentru viitor, în sensul că actul respectiv nu retroactivează.
De asemenea a subliniat despre contractul de închiriere că nu a fost încheiat la data de 18.08.2008, ci la data de 25.06.09 conform ultimului paragraf din respectivul înscris: „Prezentul contract a fost încheiat și intră în vigoare azi la data de 25.06.2009,... "; clauza de sub art. 3.1,din contractul de închiriere, constituind o clauză abuzivă este o clauză nulă absolut, contractul fiind valid, până în data de 25.06.2014, dată în care încetează titlul locativ; un act juridic nu poate valida un raport juridic inexistent în momentul intrării sale în vigoare.
Totodată a arătat că instanța de fond a respins în mod just și legal pretențiile reclamanților privind pretinsa lipsire de folosință, motivat de faptul că aceștia nu au produs nici o dovadă în sensul stabilirii cuantumului acesteia.
În drept a invocat art. 466 alin.7 noul Cod procedură civilă, art. 480 alin. 2 noul Cod procedură civilă.
Prin întâmpinările depuse la dosar, intimații P. M. D., H. E. și B. W. D. au solicitat respingerea apelului ca nefondat și în consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe.
În motivare au arătat că prima instanță în mod temeinic și legal a apreciat faptul că „Stabilirea duratei închirierii ține exclusiv de libertatea de voință a părților, neexistând nicio dispoziție de ordine publică care să limiteze sau să condiționeze în vreun fel această durată", apreciind corect, că nu are nicio relevanță faptul că au dorit să facă referire și la perioada în care apelantul a locuit în imobil fără a deține un contract de închiriere acest fapt neafectând cu nimic valabilitatea Contractului de închiriere.
De asemenea, au arătat că prima instanță a reținut în mod legal și corect faptul că părțile contractante au stabilit de comun acord la art. 3.1. din Contractul de închiriere, faptul că locațiunea va înceta la data de 18.08.2013 fiind exclusă tacita relocațiune context în care susținerile apelantului că ar mai fi încă beneficiarul unui drept locativ fiind neîntemeiate.
Susținerea apelantului potrivit căreia clauza de la art. 3.1. din Contractul de închiriere, ar fi nula absolut și ar constitui o clauza abuzivă, este una lipsită de susținere juridică și faptică, având în vedere faptul că părțile contractante au stabilit de comun acord clauza contractuala de la art. 3.1. din Contractul de închiriere, potrivit căreia locațiunea va înceta la data de 18.08.2013. fiind exclusă tacita relocațiune.
Totodată au arătat că prima instanță în mod corect și legal a apreciat faptul că apelantul avea obligația să predea imobilul tuturor coproprietarilor tabulari care aveau dreptul de a reintra în posesia și stăpânirea imobilului închiriat.
Având în vedere cele prezentate au considerat că apelul este lipsit de temei faptic și juridic, motivele de apel nefiind unele pertinente și legale.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 476-478 Cod de procedură civilă, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, se constată că apelantul reitereză prin motivele invocate susținerile prinse în întâmpinare, respectiv că prevederea de la pct. 3.1 din contract ar fi nulă absolut, contractul fiind valid până la data de 25.06.2014.
Nu pot fi primite aceste susțineri în condițiile în care clauza inserată la pct. 3.1 din contractul încheiat la data de 25.06.2009 prevede clar că durata de validitate a prezentului contract este de 5 ani de la data la care a fost emisă. Dispoziția Primarului Municipiului A. nr. 3917/18.08.2008, prezentul contract încetând să producă efecte la 18.08.2013, tacita relocațiune fiind exclusă în mod expres.
Principiul forței obligatorii a contractului este reglementat de art. 969 Cod Civil, conform cărora, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Conform acestui principiu, părțile contractante sunt ținute să execute întocmai, una față de alta, obligațiile la care s-au îndatorat, iar forța obligatorie a contractului este aceeași și pentru instanțele de judecată, care au sarcina să asigure executarea lui.
Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, faptul că părțile au convenit să cuprindă în perioada locațiunii și perioada în care apelantul a locuit fără contract de închiriere, nu afectează valabilitatea convenției, termenul de 5 ani care curge începând cu data de 18.08.2008 – fiind stabilită de comun acord.
Incidența dispozițiilor art. 1436 și 480 cod civil a fost stabilită în mod corect de prima instanță, astfel că apelantul, în prezent nu își poate legitima folosința imobilului ce se află în proprietatea intimaților.
Pentru aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în baza art. 480 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelantul P. V. I. în contradictoriu cu intimații P. M. D., H. E. și B. W. D. împotriva sentinței civile nr. 642/11.02.2014 pronunțată de Judecătoria A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.06.2014.
Președinte Judecător Grefier
M. A. T. B. pentru V. L. aflată în concediul de odihnă semnează prim grefier Tribunalul A. A. A.
Red.TB /Thred. MC /07.07.2014
6 ex./ 2 .
Se comunică cu:
- apelantul P. V. I. - A., .. 1, ., județul A.
- intimata P. M. D. L. - A., .. 29A, județul A.
- intimata H. E. - A., .. 29A, județul A.
- intimatul B. W. D. - A., .. 29A, județul A.
Primă instanță – Judecătoria A. - judecător F. V. B.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 441/2014. Tribunalul ARAD | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1626/2014. Tribunalul... → |
|---|
