Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 695/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 695/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 695/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
Secția I civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 695/A
Ședința publică din data de 8 iunie 2015
Președinte C. C. A.
Judecător R. M.
Grefier L. K.
S-a luat în examinare apelul exercitat de apelantul F. de Protecție a Victimelor Străzii în contradictoriu cu intimații I. G. I. și P. D. C., împotriva Sentinței civile nr.208 din 19.01.2015 pronunțată de Judecătoria A., în dosar nr._, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul intimatului I. G. I. avocat N. G. din Baroul M., absente fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu 338 lei de taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la data de 02.06.2015 prin serviciul registratură apelantul a depus la dosar completarea timbrării – chitanța nr._/29.05.2015 în cuantum de 169 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul reține dosarul spre soluționare și acordă cuvântul asupra apelului declarat în cauză.
Avocatul intimatului I. G. I. solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în cuantum de 1.500 lei.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, constată că prin sentința civilă nr. 208 din 19.01.2015 pronunțată de Judecătoria A., în dosar nr._ s-a admis acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamantul I. G. I. în contradictoriu cu pârâții F. de Protecție a Victimelor Străzii și P. D. C. și pe cale de consecință: au fost obligați pârâții, în solidar, la plata unei prestații periodice de 900 lei/ lună începând cu data rămânerii definitive a prezentei și au fost obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 1.338 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost victima unui accident rutier ce avut loc în data de 06.06.2011, fiind lovit pe trecerea de pietoni de către pârât, iar din investigațiile medicale de la acea dată au rezultat leziuni la nivelul zonei lombare, respectiv tasarea vertebrei L1, nefiind depistate leziuni la alte vertebre, recomandându-i-se imobilizare în corset.
Ulterior însă, starea de sănătate a reclamantului s-a înrăutățit progresiv și a întâmpinat dificultăți majore în desfășurarea activității, astfel că, a fost examinat medico-legal de către Serviciul Județean de Medicină Legală A., fiind emis în acest sens raportul de expertiză medico-legală nr. 314/A1 din 06.07.2011.
De asemenea, în urma investigațiilor RMN, reclamantul a fost diagnosticat cu fractură tasare corp vertebral T12 la nivelul toracelui așa cum reiese din raportul medical nr._/06.10.2011.
În urma acestor modificări ale coloanei vertebrale la nivelul toracelui, reclamantul a fost internat la Spitalul Universitar de Urgență M. Central „Dr. C. D.”, iar comisia de expertiză medico-militară din cadrul acestui spital a stabilit prin decizie medicală că are grad de invaliditate II, în baza diagnosticului clinic și funcțional fractură tasare corp vertebral T12 cu deficiență accentuată, scolioză lombară secundară.
La data producerii accidentului reclamantul era angajat, având un salariu de bază în jur de 2.000 lei, iar în baza ordinului Comandantului Diviziei 4 Infanterie Gemina, la data de 30.12.2011, a fost trecut în rezervă, aflându-se în imposibilitatea menținerii în activitate conform deciziei medicale nr.A4470/3/ 08.11.2011 a Spitalului Clinic de Urgență V. P. din Timișoara, având grad invaliditate III.
Prin decizia nr._/26.03.2012 reclamantului i s-a acordat o pensie de invaliditate de 693 lei, ulterior fiind majorată la suma de 843 lei prin decizia nr._/05.12.2014.
Prima instanță a apreciat că, raportat la starea de fapt expusă, sunt întrunite cumulativ toate condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 cod civil (incidente în cauză față de data producerii faptei ilicite, în baza art. 103 din Legea nr. 71/2011) ) respectiv: existența unui prejudiciu, existența unui fapt ilicit, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, urmând a avea în vedere acordarea despăgubirii integrale, prin acoperirea atât a daunei efective cât și a pierderii de venit, dar și prevenirea oricărei intenții de îmbogățire fără justă cauză.
Astfel, așa cum s-a menționat mai sus, anterior producerii accidentului, reclamantul realiza un venit de aproximativ 2.000 lei, iar în prezent venitul acestuia este de 843 lei.
Referitor la fapta ilicită săvârșită de pârât, dovezile administrate pe parcursul procesului au relevat că acesta a încălcat regulile de circulație și l-a lovit cu autoturismul pe reclamant pe trecerea de pietoni, aspect recunoscut cu ocazia încheierii procesului verbal de contravenție nr._/08.06.2011.
Legătura de cauzalitate între acțiunea ilicită și prejudiciu rezultă din chiar săvârșirea faptei, iar în ceea ce privește cuantumul prejudiciului prima instanța a constatat că principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită însă se repară numai acele prejudicii care sunt rezultatul cauzal al faptei ilicite.
Prima instanță a înlăturat apărările pârâtei potrivit căreia în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.49 alin.1 lit.b din Ordinul 14/2011 care prescriu că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, reclamantul realiza un venit de 2.000 lei, iar în urma accidentului beneficiază de o pensie de 843 lei.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, prima instanță a admis acțiunea reclamantului, obligând pârâții în solidar la plata sumei de 900 lei/ lună reprezentând despăgubiri periodice începând cu data rămânerii definitive a prezentei.
În baza art.453 Cod procedură civilă, prima instanță a obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 1.338 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel F. de Protecție a Victimelor Străzii solicitând admiterea apelului și respingerea ca tardiv introdusă a acțiunii reclamantului, iar în caz contrar, stabilirea cuantumului prestației periodice în conformitate cu prevederile legale în materie, în vigoare la data producerii accidentului.
În motivarea apelului arată că prima critică pe care înțelege să o aducă hotărârii instanței de fond privește respingerea, în mod eronat, excepției intervenirii prescripției dreptului material la acțiune a reclamantului I. G. I..
Așa cum reiese din documentele depuse la dosarul cauzei, accidentul de circulație din care a rezultat vătămarea corporală a reclamantului I. G. I. a avut loc la data de 06.06.2011. După producerea accidentului de circulație, reclamantul I. G. I. nu a formulat plângere penală împotriva persoanei responsabile de producerea prejudiciului, P. D. C..
Nici după întocmirea raportului de expertiză-medico legală nr.314/Al/06.07.2011 - prin care s-a stabilit un număr de 90 de zile de îngrijiri medicale - partea prejudiciată I. G. I. nu a înțeles să formuleze plângere sau o acțiune în pretenții împotriva persoanei responsabile de producerea prejudiciului, P. D. C. sau să avizeze FPVS cu o cerere de despăgubire în amiabil.
La data de 19.07.2011, partea prejudiciată a semnat o declarație notarială prin care, prin primirea sumei de 1.000 de lei, catalogată ca „daune ca urmare a accidentului produs în data de 06.06.2011, nu mai am nici un fel de pretenții bănești sau de altă natură față de domnul P. D. C.”.
În mod eronat și nelegal a reținut instanța de fond faptul că data producerii prejudiciului ar fi 06.10.2011, data investigației RMN, când leziunile produse ca urmare a accidentului au fost produse efectiv prin accidentul de circulație din data de 06.06.2011 și constatate deja prin certificatul medico-legal din 06.07.2011, unde sunt enumerate toate consecințele.
Faptul că reclamantul a decis abia în data de 06.10.2011 să efectueze un RMN se datorează propriei pasivități în a-și trata consecințele negative ale accidentului, neputând fi un motiv de a aprecia că de la acea dată ar începe să curgă termenul de prescripție.
Starea de sănătate nu s-a înrăutățit progresiv, rezultatul fiind consecința pasivității reclamantului în a lua la timp măsurile medicale care s-ar fi impus, pentru că, de exemplu, în scrisoarea medicală nr._/06.06.2011 se specifică clar „control medical de specialitate” la rubrica „recomandări”.
Pentru că nu a luat măsurile adecvate sau pentru că recomandările medicale nu au fost cele mai bune, nu poate fi ținut răspunzător FPVS, ci acele persoane sau instituții care nu au oferit tratamentul sau recomandările potrivite.
În raport cu FPVS, reclamantul avea un drept de despăgubire doar de la momentul producerii accidentului, dată la care se cunoștea, din punct ele vedere medical, întinderea prejudiciului.
Cu privire la renunțarea expresă - autoritatea de lucru judecat, înainte de a proceda la explicarea pe larg, apelantul arată că instanța de fond nici măcar nu s-a pronunțat cu privire la această excepție și nici nu a analizat susținerile FPVS cu privire la acest aspect.
De asemenea solicită instanței să observe faptul că la data de 19.07.2011, prin declarație notarială, reclamantul I. G. I., s-a declarat pe deplin despăgubii pentru prejudiciul suferit în urma accidentului din data de 06.06.2011 prin primirea sumei de 1.000 de lei, motiv pentru care a întărit faptul că nu mai are nici un fel de pretenție bănească sau de altă natură față de persoana responsabilă de producerea prejudiciului, P. D. C..
Deoarece intervenția FPVS are caracterul unei garanții legale a îndeplinirii obligației de despăgubire care incumbă persoanei responsabile de crearea prejudiciului, F. având un drept de regres ulterior plății.
Din moment ce declarația privește persoana responsabilă de producerea prejudiciului, efectele acesteia se extind și asupra garantului.
Având în vedere prevederile art.1704 din Codul Civil de la 1865, preluate și de prevederile art.2267 ale Noului Cod Civil, ținând cont și de scopul acestei înțelegeri dintre reclamantul I. G. I. și pârâtul P. D. C. - anume acela de a preîntâmpina plângerea penală a părții vătămate I. G. I., în condițiile în care, conform Vechiului Cod Penal (art.196 alin.6), acțiunea penală se punea în mișcare la plângerea prealabilă - hotărârea părților are puterea unei hotărâri judecătorești între acestea.
Apelantul apreciază că renunțarea la dreptul său de despăgubire, prin încasarea contravalorii corsetului medical recomandat prin rezultatul trimiterii eliberat de Policlinica Laser System la data de 04.07.2011, reprezintă, în accepțiunea art.247 VCPC (în vigoare la data actului notarial) o renunțare expresă, care nu poate oferi titularului său dreptul a introduce o acțiune în pretenții împotriva persoanei responsabile de producerea prejudiciului sau a garantului acestuia, intervenind autoritatea de lucru judecat.
Înrăutățirea stării de sănătate își are originea în accidentul de circulație din data de 06.06.2011, faptul că printr-un RMN ulterior s-a constatat acest lucru nu are vocația de a constitui o dată de începere a unui nou termen de prescripție.
Față de acestea, solicită instanței să ia act de renunțarea expresă la dreptul său de către reclamant printr-o veritabilă tranzacție încheiată cu persoana responsabilă de crearea prejudiciului, iar pe cale de consecință, să respingă acțiunea ca inadmisibilă.
Cu privire la prestația periodică apelantul arată că și aici instanța de fond a făcut o greșită aplicare a textelor de lege, acordând în mod eronat reclamantului o prestație periodică în cuantum de 900 lei/lună.
Reclamantul a solicitat suma de 900 lei/lună ca fiind salariul minim brut pe economie, iar nu o diferență de venit între venitul realizat anterior pensionării pe caz de boală și venitul asigurat din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Raportat la capătul de cerere principal (obligarea FPVS și a pârâtului P. D. C. la plata unei rente de 900 lei/lunar), se constată că prejudiciul suferit de reclamantul I. G. I., pe care F. poate fi obligat să îl garanteze și să îl plătească în măsura în care pârâtul nu va face el însuși acest lucru, va fi doar cel care este calculat în conformitate cu prevederile art. 49, pct. 1 din Normele puse în aplicare prin Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 și care reprezintă, în caz de vătămare corporală:
„a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical;
b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de către persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;
c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;
d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident (cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale), probate cu documente justificative și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;
e) cheltuieli cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificat medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult de salariul de bază minim brut pe economie;
f) daune morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România;...”.
În mod eronat instanța de fond s-a raportat la punctul c), deoarece reclamantul nu se afla la data producerii accidentului nici în ultimul an de studii și nici de calificare pentru a i se acorda salariul minim brut pe economie de 900 lei/lună.
Având în vedere faptul că reclamantul I. G. I., prin decizia nr._/ 04.12.2013 privind recalcularea pensiei de invaliditate, primește de la Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale suma de 762 lei cu titlul de pensie de asigurări sociale, se impune, în cazul admiterii acțiunii, acordării doar a diferenței dintre cuantumul salariului minim pe economie de 900 lei și pensia primită de la bugetul asigurărilor sociale de 762 lei, adică doar suma de 138 lei/lunar.
Acordarea și a sumei de 900 lei pe lângă cei 762 lei ar conduce la o dublă indemnizare a reclamantului și ar contravine prevederilor legale amintite mai sus.
Față de acestea, solicită admiterea doar în parte a capătului de cerere cu privire la cuantumul prestației periodice și acordarea doar a diferenței de 138 lei/lunar, în cazul admiterii prezentei cereri de chemare în judecată.
Cu privire la cheltuielile de judecată apelantul solicită respingerea capătului de cerere cu privire la obligarea FPVS la plata cheltuielilor de judecată, ca urmare a faptului că reclamantul nu a avizat în prealabil F. cu o cerere de despăgubire, astfel că nesoluționarea litigiului pe cale amiabilă îi este direct imputabilă.
Intimatul I. G. I. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală cu cheltuieli de judecată.
Față de excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul FPVS, o consideră neîntemeiată și solicită respingerea acesteia. În speță, având în vedere faptul că fapta ilicită s-a produs sub imperiul legii vechi (codul civil de la 1865) în speță sunt aplicabile dispozițiile DL 167/1958 privitoare la prescripția extinctivă.
Calculul termenului de prescripție de 3 ani așa cum este arătat în susținerea excepției, este eronat deoarece, pârâtul FPVS a avut în vedere ca și punct de început al termenului data accidentului 06.06.2011, raportat la data introducerii acțiunii -06.10.2014.
În condițiile art. 32 raportat la art. 83 alin. (1) din Decretul-Lege 167/1958, dreptul la acțiune privind repararea prejudiciului cert și nereparat, nu este prescris, deoarece termenul de prescripție a început să curgă de la data cunoașterii prejudiciului cert și nereparat, 6.10.2011, când, în urma investigației medicale RMN a fost diagnosticat cu fractură tasare corp vertebral TI2 la nivelul toracelui așa cum reiese din raportul medical nr._/6.10.2011 unde este înscrisă „. cu tasare recentă corp vertebral T12”.
Numai din acest moment, cunoscând paguba ulterioară și făptuitorul, a fost inițiat raportul de drept având ca obiect angajarea răspunderii făptuitorului P. C. pentru prejudiciul apărut ulterior, necunoscut la momentul producerii accidentului și totodată, nerecuperat.
Având în vedere faptul că la momentul accidentului autovehiculul condus de acesta nu avea asigurarea obligatorie de răspundere civilă (RCA), FPVS, era de asemenea, chemat să garanteze pentru îndeplinirea obligației de despăgubire, urmare faptei ilicite a conducătorului P. D. C..
Intimatul consideră că aprecierea datei la care se naște dreptul de acțiune al său, victimă vătămată corporal grav, nu este cel al producerii accidentului, ci este data în care sunt epuizate toate mijloacele de tratament și recuperare funcțională, moment în care s-a putut evalua starea sa de sănătate conform documentației medicale. Termenul de prescripție curge de la acesta dată.
Acest prejudiciu (pagubă adusă sănătății sale), fractură tasare corp vertebral T12 la nivelul toracelui, a fost cunoscut la data de 6.10.2011 și a devenit cert în data de 08.11.2011 când prin decizia Medicală nr. A 4470/3 din 08.11.2011 Comisiei de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Spitalul Universitar de Urgență M. Central „Dr. C. D.” București a stabilit incapacitatea sa de a mai munci.
Prin decizia medicală arătată s-a stabilit în mod cert paguba, constând în incapacitatea sa de a munci - grad de invaliditate II.
La data de 08.11.2011 s-a stabilit că vătămarea corporală gravă accentuată progresiv în timp i-a cauzat o invaliditate permanentă, prejudiciu imposibil de anticipat la data săvârșirii accidentului (6.06.2011) sau la data plății (19 iulie 2011) celor 1.000 lei pentru corsetul toracic și care a rămas nereparat până în prezent.
Având în vedere natura prejudiciului (invaliditate de gradul II), atunci când consecințele vătămării integrității corporale și a sănătății au devenit grave și multiple, nu i se poate pretinde că a cunoscut întinderea pagubei, de aceea momentul epuizării tuturor mijloacelor medicale de recuperare și de stabilire în mod corect asupra consecințelor definitive ale faptei ilicite asupra stării sale de sănătate i-au fost aduse la cunoștință de medicii specialiști în data de 06.10.2011.
Având în vedere data cunoașterii prejudiciului nereparat, 06.10.2011 și data de 03.10.2014, când acțiunea fost trimisă instanței cu poșta electronică, termenul de prescripție de 3 ani nu este împlinit, motiv pentru care solicită respingerea excepției prescripției dreptului său la acțiune invocată de pârâta apelantă FPVS.
În cazul în care instanța va considera că acțiunea, deși trimisă cu poșta electronică, a fost înregistrată în data de 06.10.2014, nici în această situație, termenul de prescripție nu este împlinit deoarece, conform art.182 alin. (1) Cod procedură civilă, termenul care se socotește pe ani se împlinește la ora 24,00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură, în speță ora 24.00 din data de 06.10.2014.
Față de excepția autorității de lucru judecat, intimatul consideră că excepția invocată este inadmisibilă în cauză, deoarece nu a existat un litigiu soluționat de vreo instanță de judecată cu privire la obiectul, părțile și cauza prezentei acțiuni; efectul autorității de lucru judecat este aplicabil numai unei hotărâri judecătorești definitive; conform reglementărilor codului de procedură civilă nu toate hotărârile instanțelor se bucură de autoritate de lucru judecat, în acest sens indică reglementările art.535 art. 436, art.438 Noul Cod de Procedură Civilă etc.; dispozițiile codului de procedură civilă în materia autorității de lucru judecat sunt imperative și au în vedere doar hotărârile judecătorești neexistând o reglementare a autorității lucrului judecat în materia actelor juridice încheiate de părți.
Pârâta FPVS, în susținerea excepției se întemeiază pe o declarație notarială (act juridic strict personal), pe care o asimilează unei tranzacții care este un act juridic consensual.
Intimatul consideră că diferența de regim juridic a celor două acte este esențială, însă față de excepția autorității de lucru judecat invocată, arată că eficiența juridică și „puterea” autorității de lucru judecat legea o dă, doar hotărârilor, judecătorești și nu și actelor juridice pe care părțile le pot încheia.
În cazul în care, instanța va lua în considerare că această excepție poate fi aplicată și declarației notariale încheiată cu pârâtul P. D., intimatul solicită să o respingă deoarece prezenta acțiune are la bază o altă cauză, aceea a unui prejudiciu ulterior neanticipat și nerecuperat.
Intimatul consideră că nici sub aspectul renunțării sale la alte pretenții ulterioare nu poate opera autoritatea de lucru judecat deoarece convenția părților a avut în vedere faptele vizibile și estimate exact la momentul producerii accidentului respectiv, prejudiciul constatat și evaluat cu certitudine și nu a avut în vedere paguba viitoare constând în diminuarea capacității de muncă sau pierderea câștigului realizat. Așadar, plata pensiei solicitate are caracterul unei despăgubiri, ceea ce înseamnă că trebuie să fie imputată asupra valorii prejudiciului adus lui prin fapta ilicită, de lovire pe trecerea de pietoni, ca urmare a accidentului produs de P. C..
Excepția de necompetență teritorială a instanței Judecătoria A. nu a mai fost susținută în apel.
Cu privire la fondul cauzei intimatul arată că având în vedere poziția procesuală a FPVS ca fiind aceea de admitere, chiar și în parte a acțiunii sale reluată și în apel, arată că își susține acțiunea introductivă și pretențiile formulate, prin probațiunea pe care a depus-o la dosarul cauzei.
Instanța de fond a reținut în mod întemeiat că starea sa de sănătate s-a agravat în urma accidentului pe trecerea de pietoni. În urma investigației medicale RMN a fost diagnosticat cu fractură tasare corp vertebral TI 2 la nivelul toracelui așa cum reiese din raportul medical nr._/6.10.2011 unde este înscrisă „. cu tasare recentă corp vertebral TI2”.
Prejudiciul (fractură corp vertebral T12 și tasare) care i-a fost adus la cunoștință prin actul medical nr._/6.10.2011 emis de Centrul de diagnostic imagistic EUROMEDIC ROMÂNIA SRL A., reprezintă consecința evoluției în timp a urmărilor faptei prejudiciabile săvârșită de pârâtul P. D. C., prejudiciu care nu a fost cunoscut la momentul producerii accidentului este actual și nereparat.
Lovirea sa cu mașina de către pârât nu a avut drept consecință o zdruncinătură, avută în vedere de pârât - care i-a oferit 1.000 lei și de el - care a considerat că a fost mai mult o stare de șoc, decât o leziune fizică, ci altul: o vătămare corporală gravă accentuată progresiv în timp care i-a cauzat o invaliditate permanentă, prejudiciu imposibil de anticipat la data săvârșirii accidentului sau la data plății celor 1.000 lei pentru corsetul toracic și care a rămas nereparat până în prezent.
Apelanta pârâtă nu a contestat actele medicale și nici în cererea de apel nu le contestă, ci doar afirmă că „nu s-au luat măsurile adecvate, sau recomandările medicale nu au fost cele mai bune”, însă aceste afirmații nu sunt susținute de alte probe de specialitate contrarii celor existente în dosarul cauzei. De altfel, apelanta nu solicită nici o probațiune în acest sens și contrar celor pe care le afirmă, susține pretențiile sale însă, doar în varianta propusă de aceasta: „admiterea acțiunii introductive doar pentru o prestație lunară de 138 de lei”, care să completeze venitul din pensia de invaliditate până la limita sumei de 900 lei pe care a solicitat-o cu titlu de despăgubiri pentru recuperarea prejudiciului efectiv suferii ca urmare a pierderii de venit.
Totodată a avut în vedere faptul că anterior producerii accidentului fiind angajat am avut venituri de 2.000 lei, iar în prezent are un venit cu titlu de pensie de invaliditate de 843 lei, iar prin fapta ilicită prejudiciabilă săvârșită de P. C. D. acest venit a fost diminuat și a înlăturat apărările apelantei pârâte de a aplica dispozițiile art. 49 alin. 1 din Ordinul 14/2011.
În cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unui prejudiciu - invaliditate de gradul II (fractură și tasare vertebră T12) cunoscut la data de 06.10.2011, care este actual și nereparat; prejudiciul este cauzat printr-o faptă ilicită (pârâtul a încălcat regulile de circulație nefiind atent și lovindu-l pe trecerea de pietoni); fapta pârâtului a fost săvârșită cu vinovăție, acesta și-a recunoscut fapta sancționată prin procesul-verbal încheiat de organul de poliție; există o legătură de cauzalitate indubitabilă între fapta ilicită săvârșită de pârât (lovirea sa cu autoturismul vătămare corporală gravă) și prejudiciul cauzat (invaliditate de gradul II), motiv pentru care consideră că instanța de fond a dat o hotărâre temeinică și legală și solicită menținerea acesteia.
Analizând apelul conform prevederilor art. 476, art. 477 Cod procedură civilă, tribunalul va constata că acesta este nefondat, sentința apelată fiind pronunțată cu interpretarea corectă a dispozițiilor legale incidente.
Cu privire la excepția prescripției extinctive, tribunalul reține că în mod corect a fost respinsă de către instanța de fond. Astfel, termenul de 3 ani a început să curgă de la data de 08.11.2011, data emiterii deciziei medicale prin care s-a stabilit incapacitatea reclamantului de a munci, aceasta fiind data cunoașterii efective a prejudiciului. Ori, față de data înregistrării acțiunii, 06.10.2014, termenul de prescripție nu era împlinit.
În ce privește excepția autorității lucrului judecat, contrar susținerilor apelantului, prima instanță s-a pronunțat asupra acesteia, în sensul respingerii, prin încheierea din data de 12.01.2015. Tribunalul reține că, în mod just instanța de fond a considerat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 Cod procedură civilă, câtă vreme declarația notarială invocată de pârâtul apelant nu reprezintă o hotărâre judecătorească, ori, conform art. 430 Cod procedură civilă, autoritatea de lucru judecat privește hotărârea judecătorească.
Susținerea apelantului referitoare la inadmisibilitatea acțiunii ca urmare a renunțării reclamantului la alte pretenții ulterioare declarației, este neîntemeiată, întrucât convenția părților (declarația notarială fiind datată 19.07.2011) a avut în vedere prejudiciul estimat la momentul producerii accidentului, ori, așa cum s-a reținut mai sus, abia ulterior, urmare a emiterii deciziei medicale din data de 08.11.2011, a fost cunoscut efectiv prejudiciul.
Cu privire la fondul cauzei, referitor la cuantumul despăgubirilor, în mod corect prima instanță a înlăturat apărările pârâtului apelant privind aplicabilitatea dispozițiilor art.49 alin.1 lit.b din Ordinul 14/2011, potrivit cărora, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se are în vedere venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat, câtă vreme, la data săvârșirii faptei ilicite, persoana vătămată, respectiv reclamantul intimat avea calitatea de salariat.
Ori, reținând în mod corect aplicabilitatea principiului reparării integrale a prejudiciului, constatând că reclamantul realiza un venit de 2.000 lei, iar în urma accidentului beneficiază de o pensie de 843 lei, prejudiciul constă în diferența de 1157 lei. Instanța de fond nu a reținut incidența lit. c) ( salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare ), ci, față de principiul disponibilității, a acordat reclamantului suma de 900 lei lunar, sumă mai mică decât prejudiciul ( cuantum solicitat expres ), neputând acorda mai mult decât s-a cerut.
În ce privește critica apelantului privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul reține că, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă, în mod corect a fost obligat pârâtul apelant, căzut în pretenții față de admiterea acțiunii, la plata cheltuielilor de judecată solicitate și dovedite de reclamant. Nu sunt incidente prevederile art. 454 Cod procedură civilă privind exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată, acesta nerecunoscând pretențiile reclamantului. Susținerea apelantului în sensul că reclamantul ar fi în culpă pentru nesoluționarea litigiului pe cale amiabilă, nu poate fi reținută, având în vedere poziția procesuală a pârâtului apelant.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul.
În temeiul art. 453 alin. 1 NCPC, va obliga apelantul, căzut în pretenții prin respingerea apelului, să plătească intimatului I. G. I. suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul F. de Protecție a Victimelor Străzii, cu sediul în București, .. 40-40 bis, sector 2, înscrisă în registrul Asociațiilor și Fundațiilor de pe lângă Judecătoria sectoru 2 București sub nr. 131/05.10.2006, cod fiscal_ în contradictoriu cu intimații I. G. I., CNP_, cu domiciliul în A., .. 1, . și P. D. C., CNP_, cu domiciliul în Oradea Bulevardul Dacia, nr. 51, .. A, ., împotriva Sentinței civile nr.208 din 19.01.2015 pronunțată de Judecătoria A..
Obligă apelantul la plata către intimatul I. G. I. a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 08.06.2015.
Președinte Judecător
C. C. A. R. M.
Grefier
L. K.
Red.RM/Thred.MF/ 30.06.2015
Ex. 5/ .>
Se comunică cu:
apelantul F. de Protecție a Victimelor Străzii - cu sediul în București, .. 40-40 bis, sector 2
intimatul I. G. I. - cu domiciliul în A., .. 1, ., județul A.
intimatul P. D. C. - cu domiciliul în Oradea Bulevardul Dacia, nr. 51, .. A, .
Prima instanță – Judecătoria A. – judecător R. A. C.
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 5287/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 759/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
