Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 5287/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5287/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 674/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.674/A
Ședința publică din 4 iunie 2015
Președinte: S. C. Ș.
Judecător: N. C.
Grefier: C. S.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta L. L., în contradictoriu cu lichidatorul R. S. P., împotriva sentinței civile nr. 5287/11.11.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei A., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelantei, avocat D. Renate, în substituire avocat Bălășou V. M., din Baroul A. și reprezentantul intimatului, avocat L. C., din Baroul A., lipsă fiind apelanta și intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că apelul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat cu suma de 970 lei taxă judiciară de timbru.
Reprezentanta apelantei depune la dosar delegație de substituire.
Reprezentanții părților declară că nu mai au de formulat alte cereri.
Instanța având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat în scris, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul anulării contractului de vânzare-cumpărare pentru cauze de leziune, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 2.02.2015, constată că prin sentința civilă nr. 5287/11.11.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a respins cererea formulată de reclamanta L. L., în contradictoriu cu pârâtul R. S. P..
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 3878/28.09.2012 de BN M., reclamanta a vândut pârâtului cota de 1/10 din 10 terenuri situate în extravilanul localităților Șiria și L., cu prețul total de 1000 euro.
Prin actul de ieșire din indiviziune autentificat prin încheierea nr. 3887/28.09.2012 de BN M., s-a efectuat ieșirea din indiviziune între reclamantă și pârât cu privire la terenurile de mai sus, în sensul că reclamanta a cedat pârâtului cota de 9/10 din cele 10 terenuri, în schimbul unei sulte de 9000 de euro.
Prin cererea de chemare în judecată de față, reclamanta a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare și actului de ieșire din indiviziune de mai sus, pentru cauză de leziune.
Instanța a reținut că potrivit art. 1221 alin. 1 și 2 C.civ.,
„Există leziune atunci când una dintre părți, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experiență ori de lipsa de cunoștințe a celeilalte părți, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestație de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestații.
Existența leziunii se apreciază și în funcție de natura și scopul contractului.”
Astfel, viciul leziunii în cazul majorilor implică întrunirea următoarelor elemente, potrivit art. 1221 alin. 1 și 2 C.civ.:
- premisa ca victima să se afle în stare de nevoie, să fie lipsită de experiență ori de cunoștințe prin comparație cu cealaltă parte;
- condiția subiectivă ca cealaltă parte să profite de starea de nevoie, lipsa de experiență sau de cunoștințe a victimei; dacă partea consimte în mod liber și conștient să accepte o prestație inegală, nu este îndeplinită această cerință;
- condiția obiectivă a existenței unei disproporții de valoare dintre prestații, rezultată prin stipularea de către cealaltă parte, în favoarea sa, a unei prestații considerabil mai mari decât cea a victimei; această condiție trebuie verificată prin raportare la alin. 2 al art. 1221 C.civ., în funcție de natura și scopul contractului.
Din probele administrate rezultă că aceste elemente nu sunt îndeplinite în cauză.
Astfel, declarațiile martorilor nu relevă că reclamanta ar fi o persoană lipsită de experiență ori de cunoștințe, sau că aceasta s-ar fi aflat într-o stare de nevoie. Dimpotrivă, aceasta are studii juridice, este o persoană capabilă, cu experiență și cunoștințe în domeniul tranzacțiilor, care a condus și conduce mai multe afaceri.
Nici starea de nevoie nu a fost dovedită, nu s-a dovedit că în perioada încheierii actelor reclamanta ar fi avut o situație financiară atât de precară încât să fie nevoită să încheie acele acte.
Potrivit martorilor, reclamanta era și este proprietara unui hotel-restaurant, a unei plantații de aproximativ 15 ha de viță de vie și a mai multor terenuri agricole date în arendă, deci nu se poate susține lipsa posibilităților financiare. Faptul că ar fi împrumutat, la un moment dat, de la martora C. D. E., o sumă de aproximativ 10.000 lei, nu este suficient pentru a aprecia că reclamanta ar fi fost într-o gravă criză financiară, ci mai degrabă că ar fi putut avea, în perioada respectivă, o anumită lipsă de lichidități, situație frecvent întâlnită în derularea afacerilor.
De asemenea, împrejurarea că fiica cea mare a reclamantei a suferit în urmă cu mai mulți ani o fractură de femur, ce necesită și periodic examinări medicale, nu a putut fi apreciată că ar fi afectat atât de mult situația financiară a reclamantei, având în vedere că nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte suportarea vreunor cheltuieli ridicate în acest sens raportat la situația materială a reclamantei.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că scopul încheierii actelor juridice în speță a fost acela ca părțile, care au avut o relație de concubinaj de aproximativ 15 ani și care s-au despărțit, să-și împartă bunurile, mai exact reclamanta, căreia pârâtul îi cedase gratuit la începutul relației o . bunuri imobile și părți sociale la societăți comerciale, să restituie acestuia o parte din bunuri.
Acest scop urmărit de părți rezultă din întregul context, din faptul că reclamanta a înstrăinat pârâtului terenurile nu într-un moment oarecare, ci după ce părțile s-au despărțit, iar pârâtul pretindea o parte din bunurile administrate împreună în timpul relației, astfel că nu s-a putut aprecia că a fost vorba despre o înstrăinare de bunuri obișnuită din partea reclamantei, în scopul obținerii unei sume de bani.
Ca atare, nu este îndeplinită nici condiția subiectivă a leziunii enunțată mai sus, în speță reclamanta a consimțit în mod liber și conștient să accepte o prestație inegală și nici condiția obiectivă, raportat la natura și scopul actelor încheiate, nu s-a putut aprecia în sensul existenței unei disproporții de valoare dintre prestații (chiar dacă prețul plătit de pârât a fost de 10.000 euro, iar valoarea terenurilor, potrivit valorilor din grilele notariale, este de 31.062 euro, potrivit modului de calcul de la fila 202).
Pentru toate cele de mai sus, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta L. L. solicitând admiterea apelului și anularea în totalitate a sentinței apelate.
În motivare arată că, din probele administrate în cauză, conform adeverinței, eliberate de către Biroul Notarial B.- G. I. purtând numărul de înregistrare 23 din data 03.02.2014, se stabilește că valoarea minimă de piață, sub care nu se poate coborî, pentru fiecare ha din cele 19 este cuprinsă într-o plajă de la 2.000 euro și până la 3.500 euro. Față de acestea, cel mai elementar calcul, făcând o medie a valorilor mai sus indicate, îi plasează în față unei situații în care 19,54 ha de teren au fost vândute la un procent de 20% față de valoarea reală, valoare care depășește suma de 40.000 euro.
Apelanta opinează că din acest punct de vedere al împlinirii acestei condiții orice discuție este de prisos, având în vedere și dispozițiile art. 1222 alin. (2) din Codul civil care delimitează cuantumul disproporției de valoare care trebuie să existe pentru ca acțiunea în resciziune să fie admisibilă, astfel, „dacă leziunea depășește jumătate din valoarea pe care o avea la momentul încheierii contractului, acțiunea în anulare este admisibilă."
Raportat la suma stabilită cu titlu de preț în cuprinsul celor două contracte, pentru cele 19,54 ha de teren, care nu depășește nici măcar un sfert din valoarea reală a acestor terenuri, apelanta apreciază ca fiind îndeplinită condiția dezechilibrului dintre prestațiile celor două părți contractante.
În acest sens a dovedit în fața instanței pe parcursul procesului, prin înscrisuri emanate de la BNP B., că ne aflăm în fața unei disproporții vădite, între valoare de circulație și valoarea la care aceste terenuri urmau a fi transmise, mai precis valoarea era, cu aproximație undeva în jurul a 20% din valoare reală a imobilelor.
Un alt aspect important în economia litigiului, este cel care privește seriozitatea prețului, care conform dispozițiilor art.1.303 din Codul Civil, prevăd că „prețul trebuie să fie unul serios". În acest sens, în conformitate cu prevederea mai sus indicată, contractul de vânzare cumpărare și respectiv în actul de ieșire din indiviziune ar fi trebuit să constea într-o echivalență între valoarea bunului și suma stabilită de părți drept preț, analizând datele concrete ale prezentei cauze, în speță suprafața semnificativă de teren.
În concret obiectul unui contract de vânzare cumpărare, îl constituie pe deoparte lucrul vândut iar pe de altă parte, prețul, iar în lipsa acestora ori a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, echivalează cu nevalabilitatea contractului încheiat. Prețul stipulat în contractul de vânzare cumpărare și în actul de ieșire din indiviziune, raportat și la prevederile art. 1303 Cod civil, nu a fost unul serios, cu atât mai mult cu cât el nici nu a fost plătit în totalitate, astfel, deși derizorie întreaga suma, respectiv de 10.000 euro, nici măcar aceasta nu a fost achitată în totalitate ci doar parțial, prejudiciul fiind și mai mare.
Raționament peste care instanța de fond a trecut, neaplecându-se asupra sa, deși este vorba despre transferul unui drept de proprietate, care chiar dacă trebuie privit prin filtrul viciului de consimțământ invocat, respectiv cel al leziuni, este un element care la rândul său este în măsură să justifice elementul intențional, al pârâtului R. S., care urmărea alterarea procesului psihologic deliberativ și obținerea unui consimțământ la momentul semnării convenției afectat deformat de o eroare, care fără urmă de dubiu a fost provocat de către pârât și profitând de starea particulară în care se afla.
De asemenea, apelanta apreciază că prima instanță în mod eronat a reținut faptul că starea sa de nevoie nu a fost dovedită, respectiv că nu ar fi avut o situație financiară precară, raportat la faptul că deține în proprietate un hotel-restaurant și terenuri agricole, în condițiile în care așa cum a arătat în perioada supusă discuției, august-septembrie 2012, pârâtul și-a însușit toate disponibilitățile financiare ale sale, amplificându-i starea de nevoie, pentru administrarea și gestionarea proprietăților deținute fiind necesare importante sume de bani de care a fost însă lipsită în mod nelegal. Astfel, deși aparent aceste bunuri ar trebui să fie producătoare de venituri, în cazul de față au accentuat starea sa de nevoie, fiind pusă în situația disperată de a împrumuta bani de la diverse persoane pentru a achita salariile angajaților.
Cât despre starea de necesitate în care se afla, valorificată de către pârât, despre care acesta avea cunoștință, el fiind cel care a sustras banii, cel care o presa, o amenința, cel care i-a deschis numeroase procese de ordin civil și penal în cursul acelor două luni, apelanta arată că, după cum dovedesc înscrisurile și declarațiile martorilor, a fost determinată în luarea deciziei de a încheia convențiile repudiate, contractul de vânzare cumpărare și respectiv actul de ieșire din indiviziune.
Invederează că un element central, în dovedirea stării de nevoie, este momentul în care în cursul lunii august 2012, perioadă în care era plecată în concediu cu fiica sa, R. A., începe să fie pus în practică planul pe care pârâtul îl făcuse și anume acela de a ridica toate sumele de bani existente în conturile sale, conturi la care acesta era împuternicit să efectueze operațiuni, astfel că acestea au fost „curățate" efectiv, (dovadă stând extrasele de cont depuse în probațiune la dosar).
În ceea ce privește faptul că administra un hotel restaurant, apelanta arată că este de reținut faptul că și acesta s-a confruntat la rândul sau cu o . problema financiare, urmare a faptului că pârâtul a sustras sume de bani din caseria societăților, firesc la care în virtutea relație dintre ei, în calitate de concubini, nici o persoană indiferent de calitate nu s-ar fi putut opune.
Și această operațiune, în contextul prezentat a făcut parte din planul general de intimidare și de plasare a sa într-o iminentă starea de nevoie, în măsura să îi vicieze consimțământul dat în luna septembrie 2012, cu ocazia întocmirii contractului de vânzare cumpărare și respectiv a actului de ieșire din indiviziune aflate în discuție, semnate la aproximativ o lună de la momentul în care a rămas fără sume de bani în cont.
Apelanta mai arată că, în componența planului general pus la cale de către pârât în măsură să ducă la vicierea consimțământului, prin manipularea procesului intențional, stă și faptul că, pârâtul a cunoscut că nu mai dispunea personal, de nicio sumă de bani, iar fiica cea mare, L. I. nu ar fi fost în măsură să își continue tratamentele în scopul rezolvării problemelor grave de sănătate, ea urmând conform dispozițiilor medicilor să fie supusă unui tratament post operator, pentru a i se implanta un femur artificial, urmare a unui accident anterior, fiind necesară în acest sens prezenta pacientului la diverse controale, evaluări și tratamente, care toate presupuneau costuri care nu erau de neglijat ținând cont că se efectuau în Ungaria, la Szeged.
Instanța de fond a analizat în mod eronat acest aspect izolându-l, extrăgându-l din tabloul general al stării de fapt, dându-i o interpretare dintr-o altă perspectivă, acest aspect era de natură să completeze starea în care se afla, trebuia analizat și luat în calcul din perspectiva problemelor de ordin financiar, a presiunii psihice și a amenințărilor la care a recurs pârâtul în toată această perioadă, în scopul obținerii consimțământului, în condițiile în care se ocupa de creșterea, educarea, întreținerea, sănătatea celor două fete, fiind constrânsă, „pusă la zid", să cedeze în fața presiunilor pârâtului, semnând cele două acte, respectiv contractul de vânzare cumpărare și actul de ieșire din indiviziune.
Apelanta mai arată că un rol central în alterarea consimțământului dat cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare și a actului de ieșire din indiviziune, îl joacă „Declarația” dată în fața notarului public M. I., de către pârât, la data de 21 septembrie 2012, de care instanța de fond nu vorbește, înscris probant care are o semnificație centrală în economia prezentului litigiu.
De asemenea, apelanta arată că aspectele mai sus invederate sunt de natură a anihila raționamentul reținut de către prima instanță potrivit căruia „scopul încheierii actelor juridice în speță a fost acela că părțile, care au avut o relație de concubinaj..., să-și împartă bunurile", fiind fără urmă de dubiu dovedit faptul că a consimțit la încheierea celor doua acte juridice pentru a se libera de amenințările, presiunile și scandalurile la care era supusă de către pârât. Această convingere este întărită și de momentul în care decide să încheie cele două contracte, „ care nu este unul oarecare", cum în mod corect a reținut și instanța, ci la scurt timp după emiterea declarației prin care pârâtul se obligă să nu o mai deranjeze, șantajeze, șicaneze în schimbul unei sume de bani.
Precizează, de asemenea, faptul că în pofida demersurilor întreprinse în vederea creări unui mediu liniștit de viață alături de fiicele sale, lipsit de scandaluri și amenințări, pârâtul a continuat să o agreseze verbal, chiar și fizic în perioada ce a urmat încheierii contractelor a căror anulare o solicită.
În drept apelanta invocă dispozițiile articolului 466 și următoarele Cod procedură civilă și dispozițiile aplicabile în materie ale noului Cod Civil;
Prin întâmpinare intimatul R. S. P. a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
În motivare arată că prima instanță în mod corect a reținut că în cauză nu sunt întrunite niciuna din condițiile alternative dar esențiale ale leziunii prevăzute la art.1221 cod civil respectiv profitarea de starea de nevoie, de lipsa de experiență ori lipsa de cunoștințe a celeilalte părți.
Astfel, arată că reclamanta apelantă este juristă (deci nivel de educație studii superioare universitare), asociat unic sau administrator în mai multe societăți comerciale, fiind parte în mai multe convenții de vânzare-cumpărare de bunuri mobile și imobile și intermediind multe altele.
Toți martorii audiați în cauză (inclusiv cei propuși de reclamantă au învederat faptul că aceasta este o persoană capabilă, cu experiență și cunoștințe în domeniul tranzacțiilor, achitând taxe notariale, efectuând demersuri pentru intrare în posesie, intabulări, negocieri, etc.
Din aceste considerente rezultă cert faptul că în speță nu subzistă condiția legală „lipsa de experiență sau de cunoștințe a părții" prevăzută la art.1221 Cod civil.
Nici condiția legală alternativă „stare de nevoie" a părții nu subzistă.
Pentru a forța dovedirea acestei situații de fapt reclamanta apelantă a prezentat instanței de fond apărarea potrivit căreia fiica acesteia (majoră) a suferit cu mulți ani în urmă o fractură de femur ce necesită și în prezent examinări medicale. Din înscrisurile existente la dosarul de fond rezultă însă faptul că reclamanta apelantă a achiziționat cu două luni înainte de semnarea antecontractului o centrală fotovoltaică și mai multe bunuri mobile, iar societățile la care este asociat unic rulează mari sume de bani și dețin multe bunuri.
Nicio persoană aflată într-o stare de nevoie extremă nu își achiziționează centrale fotovoltaice și nici nu conduce societăți comerciale care dețin în proprietate hoteluri-restaurante și crame viti-vinicole.
De asemenea, intimatul arată că nu corespunde adevărului nici faptul că ar fi golit conturile bancare comune. În realitate, reclamanta apelantă i-a revocat toate împuternicirile pe toate conturile bancare comune blocându-i accesul la banii săi personali, pe care și i-a însușit (acțiune care face obiectul dosarului nr_ aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara).
Nu în ultimul rând, intimatul precizează că leziunea este sancționată cu anulare numai dacă depășește jumătate din valoarea obiectului la momentul încheierii contractului. per a contrario, strict doar elementul „jumătate din valoarea obiectului la momentul încheierii contractului" nu atrage anularea în absența leziunii.
Apelul este nefondat, urmând a fi respins în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În motivarea apelului reclamanta invocă în mod nepermis, față de dispozițiile art.478 alin.3 Cod procedură civilă, alte cauze ale acțiunii sale în anulare decât cea care a fost supusă analizei primei instanțe.
Astfel, apelanta arată că a fost indusă în eroare de către pârât, ceea ce din punct de vedere legal reprezintă invocarea erorii ca viciu de consimțământ (art.1207 și urm. Cod civil) ori chiar a dolului (art.1214 și urm. Cod civil) și că pârâtul a exercitat asupra sa presiuni psihice și amenințări, ceea ce de asemenea reprezintă invocarea unui alt viciu de consimțământ (violența – art.1216 și urm. Cod civil).
Întrucât soluționarea apelului urmează a se cantona numai asupra viciului de consimțământ, ce constituie cauză a cererii de chemare în judecată, anume leziunea, tribunalul urmează a observa că definiția legală a acesteia, realizată prin art.1221 Cod civil, exclude manopere active de genul celor sus-menționate din partea părții cocontractante, care însă profită de anumite situații conjunctuale în care se află partea, situații ce o determină să accepte o contraprestație considerabil mai mică.
Dintre aceste situații, reclamanta-apelantă a invocat „starea de nevoie” și „lipsa de experiență” drept motive dintre cele arătate de art.1221 alin.1 Cod civil, care au determinat-o să accepte încheierea contractelor în condiții total dezavantajoase pentru ea.
În ce privește starea de nevoie, apelanta detaliază că în perioada august-septembrie 2012 pârâtul și-a însușit toate disponibilitățile financiare ale reclamantei, aceasta fiind pusă în situația disperată de a împrumuta bani de la diverse persoane pentru a achita salariile angajaților; de asemenea reclamanta avea nevoie de bani pentru rezolvarea problemelor grave de sănătate ale fiicei sale.
Cu toate acestea, la dosarul cauzei au fost depuse numeroase extrase de cont din care rezultă că în perioada august-octombrie 2012 firma reclamantei . SRL a dispus de sume importante de bani, fiind făcute plăți semnificative către beneficiarul L. L. cu titlu de „restituire credit” (32.362 lei), reclamanta încasând sume relevante cu titlu de cheltuieli de deplasare (10.000 lei, 10.000 lei, 7.790 lei, 9.000 lei etc), iar în data de 3.09.2012 a fost constituit un depozit la termen în valoare de 175.000 USD.
În plus, apelanta nu critică considerentele primei instanțe privind averea imobiliară deținută de reclamantă.
În fine, deși prima instanță a reținut că reclamanta are studii juridice, este o persoană capabilă, cu experiență și cunoștințe în domeniul tranzacțiilor, care a condus și conduce multe afaceri, apelanta s-a mărginit să își invoce lipsa de experiență ca urmare a „alterării” acesteia prin presiunile făcute de pârât și să susțină, contrar evidenței potrivit căreia a efectuat constant operațiuni juridice cu imobile, că a achiziționat terenuri cu 8-10 ani înaintea încheierii celor 2 convenții, când terenurile erau cumpărate cu câteva sute de lei.
Ori experiența ca acumulare de cunoștințe în urma unei practici îndelungate, nu poate fi pierdută prin intervenția unor terțe persoane.
Pe cale de consecință, în baza art.453 alin.1 Cod procedură civilă, întrucât intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată, acestea nu vor fi acordate,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta L. L. împotriva sentinței civile nr. 5287/11.11.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei A..
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. C. Ș. N. C. C. S.
Red.SCS
Thred..
Prima instanță: Judecătoria A., jud.A. N.
Ex.4/2 .
Se comunică cu:
1.Apelanta: L. L. – Păuliș, dom.ales la nr.674/B, jud.A.
2.Intimatul: R. S. P. – A., Piața Sporturilor nr.9, ., jud.A.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 655/2015. Tribunalul ARAD | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 695/2015.... → |
|---|
