Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 3888/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3888/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 1172/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția I civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1172
Ședința publică din 20 octombrie 2015
Președinte T. B. Judecător M. A.
Grefier M. C.
S-a luat în examinare apelul exercitat de apelanta U. G. în contradictoriu cu intimatul D. I. împotriva sentinței civile nr. 3888/09 iulie 2015 pronunțată de Judecătoria A. având ca obiect, acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal se prezintă apelanta asistată de avocat N. G. din Baroul A. și reprezentanta intimatului – avocat M. R. din Baroul A., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul apelantei depune factură fiscală și chitanță de plată onorariu avocațial, iar reprezentanta intimatului depune chitanță de plată onorariu avocațial.
Nefiind formulate alte cereri și incidente de soluționat, președintele completului deschide dezbaterile.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept președintele completului de judecată închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 3888/09 iulie 2015 Judecătoria A. a respins cererea formulată de reclamanta U. G. în contradictoriu cu pârâtul D. I..
A obligat reclamanta la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată, către pârât.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că reclamanta susține că, prin afirmațiile verbale ale pârâtului în cadrul ședinței de catalog din decembrie 2014, dar și prin cele scrise cuprinse într-un email trimis în ianuarie 2015 la care aveau acces mai mulți angajați ai societății Millefiori, anume că aceasta beneficiază nejustificat de concedii medicale, i-a fost lezată demnitatea umană, a fost jignită și denigrată, i s-a adus un prejudiciu moral. Apreciază aceasta că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1357 C.civ.
Este adevărat că nimănui nu-i este permis a aduce prin fapta sa, vreo vătămare unei alte persoane, sau drepturilor subiective ale acesteia. În aprecierea caracterului ilicit al unei fapte, prima instanță a avut în vedere nu numai normele juridice ci, deopotrivă și normele de conviețuire socială, în măsura în care reprezintă o continuare a prevederilor legale și conturează însăși conținutul, limitele și modul de exercitare a drepturilor subiective recunoscute de lege.
Uneori, chiar exercitarea unor drepturi poate fi considerată abuzivă, în condițiile în care dreptul nu este utilizat în vederea realizării finalității sale, ci în intenția de a păgubi o altă persoană.
Legiuitorul a voit a ocroti și apăra demnitatea/imaginea persoanei (fără a deosebi între persoana fizică și persoana juridică) - valoare supremă, garantată de legea fundamentală, în acest sens, art. 30 alin. (6) din Constituție prevede că: "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine".
În speță, prima instanță a reținut că, într-adevăr, într-un cadru restrâns, în prezenta câtorva colegi de serviciu pârâtul a afirmat că reclamanta își ia concedii medicale pentru a-și rezolva problemele personale, referindu-se la activități desfășurate de aceasta la o societate comercială.
Nu este dovedit prejudiciul produs reclamantei, respectiv suferința psihică produsă de afirmațiile pârâtului. Martora C. M. a afirmat că reclamanta a fost afectată, ca a văzut-o plângând, însă această depoziție nu este foarte concludentă, nu se poate concluziona că ceea ce a afectat-o pe reclamantă au fost doar afirmațiile pârâtului, motivul tristeții putând fi și rezultatele nesatisfăcătoare chiar pentru reclamantă, cu atât mai mult cu cât martorul U. V. a arătat că aceasta și-ar fi exprimat în cadrul ședinței de catalog din decembrie 2014 regretul cu privire la faptul că secția pe care o conducea avusese rezultate mai slabe decât cealaltă secție.
Același martor a afirmat că reclamanta i-a spus că nu poate dormi, după ședința de catalog, afirmație de asemenea nerelevantă, cele arătate nefiind percepute direct de martor ci, cunoscute din chiar spusele reclamantei.
Pe de altă parte, nu trebuie ignorat nici faptul că nu s-a dovedit intenția pârâtului de a aduce atingere onoarei reclamantei prin afirmațiile sale, în contextul în care se discuta despre activitatea societății al cărei director economic era, putându-se reține doar preocuparea acestuia de a coordona activitatea cât mai eficient și de a avea rezultate cât mai bune. De altfel, administratorul societății l-a caracterizat pe pârât ca fiind exigent cu toți angajații, ceea ce poate justifica preocuparea acestuia pentru activitatea secției condusă de reclamantă și chiar suspiciunea în ceea ce privește concediile medicale de care beneficiase aceasta în ultima vreme, care ipotetic pot influența rezultatele activității secției.
Așa fiind, prima instanță a apreciat că nu se poate angaja răspunderea civilă delictuală a pârâtului, potrivit art. 1357 C.civ. Pentru ca această răspundere să fi existat trebuiau dovedite, fără echivoc, cele patru condiții obligatorii și cumulative ale acesteia, respectiv existența unui fapt prejudiciabil comis de pârât, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între cele două elemente precum și a culpei lui în producerea acestui rezultat.
Afirmațiile pârâtului pretins a fi prejudiciabile pentru reclamantă, nu pot fi disjunse de atitudinea subiectivă a celui dintâi, motiv pentru care cele două condiții se analizează împreună - astfel cum s-a și procedat anterior, analiză care în cauză conduce la concluzia că, deși a existat o manifestare activă a pârâtului prin învinuirea reclamantei de faptul că a beneficiat de repetate concedii medicale în detrimentul activității profesionale, prin invocarea acesteia el nu a acționat cu intenția directă sau indirectă de a comite abuzuri sau șicane ci doar în scopul atingerii unui rezultat bun al societății, dată fiind și funcția acestuia de director economic ce ar justifica preocuparea pentru astfel de rezultat.
Pentru toate aceste motive, prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea.
În baza art. 451 C.p.civ., reclamanta fiind în culpă procesuală, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, apelanta U. G., prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat cu privire la condițiile răspunderii civile delictuale ca acestea au fost dovedite prin probele administrate in instanța.
Fapta ilicită este reprezentată de afirmațiile neadevărate și defăimătoare despre apelanta.
Prima instanță a diminuat faptele intimatului, arătând că acesta „într-un cadru restrâns în prezența câtorva colegi de serviciu a afirmat că apelanta își ia concedii medicale pentru a-și rezolva problemele personale".
A învederat că printre cei „câțiva colegi" toți erau persoane cu funcții de conducere din cadrul societății, așadar a considerat că zugrăvirea sa ca o persoana care nu este corectă în raporturile de serviciu a determinat consecințe negative asupra sa, cu atât mai mult cu cât aceste afirmații nu erau adevărate.
Or, dacă intimatul s-ar fi limitat doar la această afirmație, poate că ar fi susținută motivarea instanței de fond că intimatul „era doar preocupat de a coordona activitatea cât mai eficient și de a avea rezultate cât mai bune", doar că prima instanță a omis mail-urile trimise de intimat cu un caracter vădit șicanator, fără vreo legătura cu activitatea profesională și preocuparea acestuia pentru activitatea secției.
Afirmații de genul „se îmbolnăvește programat și foarte des; îl forțează pe medicul de familie să-i acorde concedii medicale în timpul cărora își rezolvă problemele personale; dacă nu dă G. o dezlegare, anul ăsta o sa fiu foarte bolnav, dar numai vinerea și lunea", a considerat că denotă fără echivoc intenția tendențioasa a acestuia și nicidecum nu justifica preocuparea acestuia ca director economic pentru îmbunătățirea rezultatelor.
De asemenea, a considerat că prima instanță a omis că intimatul nu era răspunzător de activitatea secției pe care o conducea ea și mai mult, aceasta nu-i era subordonată, pentru a se justifica preocuparea acestuia pentru activitatea sa.
Mai mult, din depoziția martorului U. V. - administratorul societății, a considerat că reiese fără echivoc, că nu și-a neglijat activitatea profesională, iar acuzele intimatului nu erau fondate.
Prin afirmații false, denigratoare si neargumentate, fapta intimatului are caracterul ilicit necesar angajării răspunderii civile delictuale.
Un alt aspect pe care l-a omis prima instanță este cel referitor la faptul că intimatul i-a cerut administratorului societății în doua rânduri să o concedieze rezultând astfel fără dubii intenția acestuia.
Prejudiciul moral suferit este reprezentat de lezarea onoarei acesteia (sentimentului de prețuire pe care persoana îl are față de ea însăși), deteriorarea bunei reputații pe care aceasta o avea în mediul profesional din care face parte (crearea unor suspiciuni nefondate în fața superiorilor, pierderea respectului colegilor și a autorității în fața subalternilor).
Prima instanța a reținut din depozițiile martorilor că a fost afectată, a plâns, a avut insomnii, dar a considerat că aceste depoziții nu sunt concludente, a reținut că motivul tristeții ar fi putut fi rezultatele nesatisfăcătoare, aspect ce nu rezultă din depozițiile martorilor, fiind o supoziție pur subiectiva a primei instanțe.
Mai mult, prima instanță a omis, să rețină faptul că administratorul societății în calitate de martor arată că apelanta a fost afectată de afirmațiile intimatului, iar acesta a sugerat „în două rânduri să o concedieze pe apelantă".
Din depozițiile martorilor reiese că aceasta a fost afectată după afirmațiile tendențioase ale intimatului și a părăsit ședința.
Afirmațiile intimatului au fost de natură să denigreze, să creeze o stare de angoasă și o senzație de inferioritate, putând determina chiar pierderea locului de muncă, prin urmare sunt cauzatoare de prejudicii, cel puțin morale.
La stabilirea prejudiciului moral a considerat că trebuia avută în vedere poziția sa socială, calitatea intimatului (este vorba despre un director care exercita o influență considerabilă asupra unui număr mare de angajați, „cunoscut ca având o atitudine acuzatoare față de angajați, care ține în mod exagerat la părerea sa și mai puțin la părerea celorlalți, care aduce diverse acuzații la adresa producției, fără a fi fondate", așa cum rezultă din depoziția martorului), gravitatea afirmațiilor (în speța gravitatea este determinată de caracterul neadevărat și tendențios al opiniilor intimatului, neîntemeiate așa cum arată și martorii).
Legătura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul moral rezultă implicit din mecanismul prezumției dezvoltat anterior, în sensul că, existența prejudiciului moral rezultă din chiar săvârșirea faptei ilicite de defăimare și denigrare prin afirmațiile și mail-urile trimise de intimat și solicitarea acestuia la conducătorul societății de a o concedia.
Vinovăția este determinată prin modul tendențios în care au fost făcute afirmațiile și trimise mail-urile.
Prima instanță a retinut că nu s-a dovedit intenția din partea intimatului, or asemenea afirmații făcute în prezenta administratorului societății fără a fi întemeiate, denota clar intenția intimatului de a o denigra.
Mail-urile trimise care au ajuns și la acționarul majoritar al societății, așa cum reiese din depoziția martorului, relevă în mod clar intenția de a o defăima.
Prima instanță a retinut că intimatul a fost caracterizat de administratorul societății ca fiind exigent, ceea ce justifică atitudinea acestuia, dar omite să rețină că același martor l-a descris și ,puțin terorizant"
Or, exigența presupune o analiză obiectivă a activității, critici constructive, nicidecum, acuzații șicanatoare, neîntemeiate și aduse prin orice mijloace în atenția conducerii.
A solicitat a se avea în vedere că toate acuzațiile pe care intimatul i le-a adus sunt fără susținere, așa cum rezultă fără echivoc din depozițiile martorilor și înscrisuri, concediile medicale ale acesteia au fost justificate, munca și activitatea societății nu au fost afectate, nu și-a neglijat activitatea, iar întârzierile în apariția catalogului nu au avut nici o legătura cu ea, având cauze externe legate de tipărire.
Așadar, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale fiind îndreptățită la repararea prejudiciului cauzat.
În drept a invocat art. 466 și urm. Cod proc. civ.
Intimatul D. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivare a arătat că prima instanță, în mod corect a apreciat că nu sunt întrunite în speță cele patru condiții impuse de lege a fi îndeplinite pentru a putea fi atrasă răspunderea sa delictuala.
A învederat că apelanta dorește o forțare a îndeplinirii acestor condiții, în măsura în care nu este dovedită o suferință psihică produsă prin afirmațiile lui, în măsura în care relaționarea a avut loc doar în cadrul societății și doar cu privire la activitatea societății, în măsura în care având funcția de director economic, rezultatele sale depindeau direct de îndeplinirea obligațiilor de serviciu în parametrii și normele impuse. S-a stabilit și prin depozițiile martorilor audiați că secția de care răspundea apelanta a avut rezultate slabe față de celelalte secții.
Astfel cum corect a stabilit și prima instanță nu a avut nici un moment intenția de a aduce atingere onoarei apelantei prin afirmațiile sale, singura sa intenție fiind de a obține rezultate în activitatea societății, afirmațiile făcute s-au produs în contextul în care se discuta despre activitatea societății al cărei director economic era.
Astfel, raportat la motivarea apelului, a considerat că în cauză, nu există faptă ilicită săvârșită prin afirmațiile sale. Prejudiciul moral pretins a fi adus apelantei nu a fost dovedit, astfel cum corect a arătat și prima instanță, apelanta nemanifestând în nici un fel o suferință probată, iar în planul social și al locului de muncă nu s-a produs nici un prejudiciu. Faptul că nu era pe deplin mulțumit de activitatea apelantei, care avea întârzieri în atribuțiile de serviciu și astfel fiind în câteva rânduri în situația de a se gândi la propunerea concedierii ei nu reprezintă un prejudiciu moral raportat la faptul presupus ilicit la care aceasta se raportează în promovarea acțiunii. Legătura de cauzalitate între o faptă ilicită care nu există și un eventual prejudiciu moral nu există. Vinovăția sa a fost analizată de prima instanță, în mod corect, raportându-se la atitudinea sa subiectivă și s-a ajuns la concluzia că deși a existat o manifestare activă a sa prin învinuirea apelantei de faptul că a beneficiat de repetate concedii medicale în detrimentul activității profesionale, prin invocarea acestor aspecte neacționând cu intenție directă sau indirectă de a comite abuzuri sau șicane, ci doar în scopul atingerii unui rezultat bun al societății, dată fiind funcția sa de director economic și preocuparea sa pentru un rezultat bun în activitate.
În drept a invocat art. 471 al.5 C.pr.civ., art. 480 C.pr.civ.. art. 451 C. pr.civ.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 476-478 Cod de procedură civilă, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, prin motivele de apel, reclamanta susține în esență că în mod greșit, prima instanță a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile necesare angajării răspunderii civile delictuale, apreciind că din probele administrate rezultă contrariul.
Se observă că reclamanta, atât în acțiunea introductivă cât și în cererea de apel arată că fapta ilicită a pârâtului constă în afirmațiile neadevărate și defăimătoare ale acestuia, respectiv:
- își ia concedii medicale ca să își rezolve problemele la firma proprie și neglijează ..;
- se îmbolnăvește programat și foarte des;
- îl forțează pe medicul de familie să îi acorde concedii în timpul cărora își rezolvă problemele personale;
- nu își îndeplinește sarcinile de serviciu.
Pentru a dovedi afirmațiile pârâtului, reclamanta a depus la dosar mesaje electronice și a solicitat audierea a doi martori.
Din analiza declarațiilor testimoniale rezultă ca la ședința de secție din decembrie 2014 pârâtul a afirmat că, mai tot timpul când sunt evenimente importante sau comenzi, reclamanta lipsește; de asemenea că își ia concedii medicale pentru a-și rezolva problemele personale.
Alte afirmații pretins făcute de către pârât –cele referitoare la îmbolnăvirea programată ori forțarea medicului de familie să îi acorde concedii medicale, ori neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, nu au fost probate.
Analizând conținutul mesajului electronic, se observă că, într-adevăr, pârâtul face aprecieri negative cu privire la activitatea reclamantei, respectiv „am remarcat că lipsesc produse de la secția Cuptoare în noua colecție și am atras atenția că nu este normal”, „singurii care vor avea de suferit vor fi oamenii din secția ta, care nu vor fi reprezentați cu o gamă diversă de produse în magazine”, „concentrează-te pe îmbunătățirea randamentului tău, că ai la ce”.
Instanța apreciază că, într-adevăr aceste afirmații sunt ofensatoare, însă nu sunt de natură a leza demnitatea umană, așa cum pretinde reclamanta.
Afirmațiile referitoare la concediile medicale au fost făcute într-o ședință – care, așa cum arată administratorul societății – domnul U. V., este tensionată întrucât angajații au și exprimă păreri diferite.
Aprecierile negative ale pârâtului sunt într-adevăr neavenite, însă, se observă că se încadrează în același registru folosit și de către reclamantă, aceasta acuzându-l, aproape fățiș de hoție și concurență neloială, cu referire la . – așa cum rezultă din mesajul electronic. Se constată prin urmare că, discuțiile dintre părți în cadrul activității lasă de dorit, acestea nereușind să stabilească relații de bună-colegialitate.
Arată reclamanta că prejudiciul suferit constă în lezarea demnității sale, deteriorarea reputației profesionale și chiar periclitarea locului de muncă.
Așa cum s-a arătat anterior, instanța nu poate încadra afirmațiile lipsite de colegialitate ale pârâtului în sfera actelor ce lezează demnitatea umană. Acestea pot fi catalogate cel mult ofensatoare și au fost făcute în timpul unor discuții cu un partener care folosește același mod de exprimare.
Nu pot fi primite nici susținerile ce vizează reputația profesională și periclitarea locului de muncă, întrucât reclamanta este subalterna celor doi martori – doamna C. M. și dl. U. V., directorul tehnic și administratorul societății.
Dânșii sunt cei care evaluează rezultatele profesionale ale reclamantei și sunt în măsură să aplice o eventuală sancțiune. Ori, aceștia au declarat că acuzațiile pârâtului sunt neîntemeiate, reclamanta având într-adevăr probleme de sănătate, iar întârzierile despre care s-a vorbit în ședință, se datorează problemelor legate de tipărirea catalogului cu modele.
Prin urmare, nu se poate reține că afirmațiile pârâtului ar fi produs vreo consecință negativă cu privire la activitatea profesională a reclamantei.
Ar mai fi de amintit un aspect ce rezultă din declarația celor martori – respectiv faptul că reclamanta a fost afectată în urma discuțiilor din cadrul ședinței, aceasta fiind văzută plângând. Însă, așa cum pertinent a reținut și prima instanță în considerentele sentinței, atmosfera era apăsătoare, iar atitudinea reclamantei poate fi explicată și prin propriile nemulțumiri legate de activitatea dânsei. Cei doi martori au declarat că reclamanta și-a exprimat nemulțumirea că secția pe care o conducea – cuptoare, nu este prezentă cu un produs care să o reprezinte; de asemenea, că reclamanta și-a exprimat regretul cu privire la această situație, urmând să remedieze situația.
Prin urmare, constând că în speță nu sunt întrunite cele patru condiții în care poate fi angajată răspunderea civilă delictuală., prevăzută de art. 1357 Cod civil, iar sentința prin care acțiunea reclamantei a fost respinsă, este legală și temeinică, în baza art. 480 Cod procedură civilă apelul va fi respins ca neîntemeiat.
În baza art. 453 al. 1 Cod procedură civilă, va fi obligată apelanta să plătească intimatului 1000 lei cheltuieli de judecată, onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelanta U. G. în contradictoriu cu intimatul D. I. împotriva sentinței civile nr. 3888/09 iulie 2015 pronunțată de Judecătoria A..
Obligă apelanta să plătească intimatului 1000 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20.10.2015.
Președinte Judecător Grefier
T. B. M. A. M. C.
Red.TB / Thred.MC
4 ex./2 .
Se comunică cu:
- apelanta U. G. - domiciliul procesual ales în A., .. 1, .
- intimatul D. I. - domiciliul procesual ales în A., ., nr. 2, parter, jud. A.
Primă instanță – Judecătoria A. - judecător E. D. B.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 842/2015. Tribunalul ARAD | Fond funciar. Decizia nr. 1169/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
