Anulare act. Sentința nr. 3776/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3776/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 1167/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția I civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1167
Ședința publică din 20 octombrie 2015
Președinte T. B. Judecător M. A.
Grefier M. C.
S-a luat în examinare apelul exercitat apelanta C. C. A. în contradictoriu cu intimata M. C. împotriva sentinței civile nr. 3776/01.07.2015 pronunțată de Judecătoria A. având ca obiect, anulare act.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelantei – avocat C. C. din Baroul A. și reprezentantul intimatei – avocat B. I. din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se depuse prin serviciul registratură de către apelantă prin reprezentant la data de 28.09.2015 (prin fax) și la data de 29.09.2015 răspuns la întâmpinare, iar la data de 29.09.2015 chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 2167 lei, constatându-se astfel că apelul este legal timbrat.
Reprezentanta apelantei depune împuternicire avocațială și chitanță de plată onorariu avocațial.
Reprezentantul intimatei depune chitanță de plată reprezentând rata lunară a taxei judiciare de timbru stabilită în prima instanță, chitanță de plată onorariu avocațial, bilete călătorie.
Nefiind formulate alte cereri și incidente de soluționat, președintele completului deschide dezbaterile.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Precizează că nu dorește judecarea pe fond a cauzei, întrucât ar fi lipsită de o cale de atac.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului, menținerea sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial și cheltuieli de transport.
Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept președintele completului de judecată închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 3776/01.07.2015 Judecătoria A. a admis în parte acțiunea reclamantei M. C. împotriva pârâtei C. C. A. și, în consecință:
A anulat contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1451/11.09.2012 a BNP M. P..
A dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul radierii din CF nr._ Ocna M. a dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului identificat cu nr. top 542/1, compus din teren în suprafață de 750 mp, casă de locuit și anexe și a reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei.
A obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată de 3374 lei.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut în fapt că, la 11.09.2012, reclamanta a vândut pârâtei, prin contractul autentificat prin încheierea nr. 1451a BNP M. P., imobilul înscris în CF nr._ Ocna M. cu nr. top 542/1, compus din teren în suprafață de 750 mp, casă de locuit și anexe.
Deși, potrivit certificatului de atestare fiscală nr._/01.10.2013, valoarea de impunere a imobilului este de_ lei, iar martorul N. C., audiat de instanță, a declarat că, pe baza prețurilor cu care se vând imobilele în zonă, valoarea casei reclamantei se cifrează în jurul sumei de_ lei, prin contractul a cărui anulare se cere, părțile au stabilit un preț de doar 5000 lei.
Prețul a fost stabilit în considerarea relației bunică nepoată, dintre reclamantă și pârâtă, aspect recunoscut chiar de aceasta din urmă în cuprinsul întâmpinării. Dar, nici această relație nu justifică un preț de cel puțin 10 ori mai mic (chiar 30 de ori, raportat la valoarea de impozitare) decât valoarea imobilului astfel că prima instanță nu a putut decât concluziona că acesta este derizoriu.
De asemenea, prima instanță a avut în vedere și faptul că, potrivit susținerilor reclamantei, confirmate de declarația martorului, aceasta a încheiat contractul de vânzare cumpărare, cu convingerea că în acest mod își va asigura întreținerea din partea pârâtei, având în vedere vârsta sa înaintată și starea precară a sănătății. Or, la câteva zile după semnarea actului, pârâta a plecat din țară și nu s-a mai interesat de reclamantă.
Potrivit art. 1665 alin. 2 Cod civil, vânzarea este anulabilă când prețul este într-atât de disproporționat față de valoarea bunului, încât este evident că părțile nu au dorit să consimtă la o vânzare. Prețul vânzării în speță este, așa cum s-a arătat mai sus derizoriu și, având în vedere că acesta a fost stabilit în considerarea împrejurărilor subiective arătate mai sus, prima instanță a concluzionat că reclamanta nu a dorit în realitate înstrăinarea imobilului. Ca urmare, prima instanță a anulat vânzarea și a dispus revenirea la situația anterioară de carte funciară.
Nu a admis însă cererea privind anularea actelor subsecvente vânzării dat fiind că, din examinarea extrasului de carte funciară, nu rezultă că, ulterior contractului anulat, au fost încheiate alte acte. Din această perspectivă, acțiunea reclamantei a fost admisă doar parțial.
Reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată de 2167 lei taxă judiciară de timbru, 1000 lei onorariu avocatului și cheltuieli de transport de 207 lei. Deși a depus și alte bilete CFR, prima instanță a apreciat că singurele deplasări justificate ale reclamantei sunt cele trei deplasări CFR ale avocatului la termenele de judecată. În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, prima instanță a obligat pârâta, căzută în pretenții, la sumele susmenționate pe care reclamanta le-a justificat ca și cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, apelanta C. C. A. prin care a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare a criticat hotărârea pentru aspecte de nelegalitate susținând că s-a încălcat dreptul la apărare al apelantei, principiul contradictorialității și pe cel al legalității procesului civil expres prevăzute de dispozițiile art. 6, 8, 13 NCPC. Hotărârea astfel pronunțata contravine și dispozițiilor art. 20 NCPC.
Analizând conținutul dosarului de fond, rezultă că primul termen de judecată pentru care a fost citată la domiciliul procesual ales în A. a fost cel din 1 iulie 2015 când avocatul care a reprezentat-o, prin avocatul substituent, s-a prezentat la judecata cauzei la ora 8,37.
Instanța de fond i-a comunicat că a rămas în pronunțare cauza, procedând la judecata pe fond, fără a pune în discuție probele propuse prin întâmpinarea depusă la dosar fără a pune în discuție probele propuse de către reclamantă.
Din cuprinsul încheierii din 24.06.2015 rezultă că în lipsa sa, care nu a fost citată pentru acest termen, fără a pune în discuție cererile de probațiune formulate de părți în cauză și admisibilitatea lor, instanța de fond a audiat martorul Neamtiu C., propus de către reclamantă, declarația sa fiind consemnată la dosarul cauzei.
Hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea principiului dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 NCPC, al principiului egalității părților în procesul civil, prevăzut de art. 8 NCPC, al dreptului la apărare prevăzut de art. 13 NCPC, al contradictorialității prevăzut de art. 14 NCPC.
Prin soluția pronunțată și prin modul în care s-a desfășurat cauza, instanța de fond a lipsit-o practic de orice posibilitate de a-și formula apărările din întâmpinare și a dovedi netemeinicia acțiunii introductive de instanță.
Mai mult, instanța de fond a ignorat faptul că era ținută să respecte principiile fundamentale ale desfășurării procesului civil, obligație care îi revine potrivit dispozițiilor art. 20 NCPC.
A fost admisă proba testimonială solicitată de către intimata-reclamantă în condițiile în care obiectul acțiunii introductive de instanță l-a reprezentat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1451/11.09.2012 la BNP M. P. încheiat între părțile din prezenta cauza.
Potrivit dispozițiilor art. 1173 alin. 1 din vechiul cod civil aplicabil în privința probelor prin raportare la data semnării contractului, actul autentic are deplina credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată. Conform aceluiași text de lege înscrisul autentic este acela care a fost realizat cu solemnitățile cerute de lege de un funcționar public care are dreptul de a funcționa în locul unde actul s-a făcut.
Înscrisurile încheiate în forma autentică, cu respectarea dispozițiilor art. 1173 vechiul Cod civil, sunt instrumente probatorii de o valoare deosebită ele constituind o garanție de sinceritate și exactitate a operațiunii juridice pe care o constată, întrucât autentificarea actului se săvârșește de un funcționar care prestează un serviciu public.
Prin al doilea motiv de apel: arată că prima instanță a schimbat obiectul acțiunii introductive de instanță, fapt care contravine dispozițiilor art. 9 alin. 2 și art. 22 alin. 6 NCPC. Hotărârea primei instanțe a fost pronunțată extra petita.
Cu toate că a fost investită cu o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare autentificat sub nr. 1451/11.09.2012 la BNP M. P. din Ocna M. pentru lipsa discernământului, prin soluția pronunțată, prima instanță a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1451/11.09.2012 la BNP M. P., pronunțând o soluție extra petita și implicit, schimbând obiectul acțiunii introductive de instanță.
Hotărârea prima instanță a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. 6 NCPC potrivit cărora judecătorul trebuie sa se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele investirii în afară de cazurile în care legea dispune altfel
Având în vedere că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la apărare al apelantei - pârâte căreia nu i s-a permis să facă niciun fel de probațiune, fapt care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, fiind încălcat și principiului contradictorialității procesului civil, iar hotărârea este pronunțată extra petita, a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței primei instanțe și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În drept a invocat art.6, 8, 9, 13, 14, 20, 22, 451-453, 466, 470, 471, 480 NCP.
Intimata M. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
În motivare a arătat privitor la motivul 1 de apel: apelanta invocă faptul că prima instanță i-ar fi încălcat dreptul de apărare, principiul contradictorialității și pe cel al legalității procesului civil, prevăzut de dispozițiile art. 6, 8, 13 din Noul Cod de Pr. Civilă și că astfel hotărârea pronunțată ar contraveni și dispozițiilor art. 20 NCPC.
Toate aceste susțineri ale apelantei sunt total nereale și netemeinice, întrucât: pârâta a fost citată la domiciliul procesual ales din A., nu doar la termenul de judecată din data de 01 iulie 2015, ci și anterior, când dosarul era pe rolul Judecătoriei Aiud. A arătat că pârâta, la fel ca și avocatul care a reprezentat-o, precum și cel substituent al acestuia, nu s-au prezentat la nici un termen de judecata, nici la Judecătoria Aiud si nici la Judecătoria A..
Mai mult, avocatul ales al acesteia, a trimis în scris la Judecătoria Aiud o cerere pentru judecarea cauzei și în lipsa lui sau a pârâtei apelante, iar ulterior, la Judecătoria A., pârâta, deși a fost citată la domiciliul său din A., pentru toate cele trei termene de judecată care au fost, nu s-a prezentat niciodată și nici nu a depus vreun înscris în apărarea sa.
A mai precizat faptul că, la Judecătoria A., la toate cele trei termene de judecată, instanța a lăsat cauza la a doua strigare, tocmai în speranța că pârâta sau avocatul ales al acesteia s-ar prezenta pentru a-și susține dreptul la apărare, ceea ce nu au făcut, fiind neadevărat și faptul că la ședința din data de 01 iulie 2015, ar fi fost prezent în fața instanței la ora 08.37 un avocat substituent al pârâtei.
Privitor la motivul 2 de apel: pârâta apelanta invocă faptul că prima instanță ar fi schimbat obiectul acțiunii introductive, fapt care ar contraveni art. 9, alin. 2 și art. 22, alin. 6 NCPC.
A considerat că acest motiv este total netemeinic și nelegal întrucât, prin acțiunea introductivă, la capătul 1 al acesteia a cerut primei instanță să constate tocmai nulitatea absolută a contractului de vânzare autentificat sub nr. 1451 din 11.09.2012 la BNP M. P. din Ocna M. Jud. A..
La motivarea în fapt a acțiunii a invocat că prețul acestei vânzări a fost doar de 5000 lei, cu mult sub valoarea de piață a imobilului.
Ca urmare a acestui motiv arătat mai sus, instanța de fond, în mod total temeinic și legal, în motivarea Sentinței Civile nr. 3776/2015 a reținut că vânzarea este anulabilă când prețul este într-atât de disproporționat față de valoarea bunului, încât este evident că părțile nu au dorit să consimtă la o vânzare.
Prima instanță a concluzionat faptul că prețul vânzării a fost derizoriu și sunt aplicabile prevederile art. 1665 Cod Civil.
În drept a invocat prevederile art. 471, alin.5 din NCPC coroborate cu cele ale art. 1665 Cod Civil.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 476-478 Cod de procedură civilă, instanța constată că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, deși prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta – apelantă și-a indicat domiciliul procesual ales la Cabinet avocat C. C. în A. .. 1-3, ., pentru primul termen de judecată la Judecătoria A. – 03.06.2015, aceasta a fost citată la domiciliul său din A. ., . dispozițiilor art. 158 al. 1 Cod procedură civilă.
În încheierea de ședință de la acest termen s-a consemnat că la apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei, avocat B. I., lipsă fiind părțile, iar procedura de citare este legal îndeplinită; de asemenea, s-au pus în discuție cererile de probațiune, s-au încuviințat probele testimoniale solicitate de reclamantă și s-a respins proba cu interogatoriul solicitată de pârâtă.
Pentru al doilea termen de judecată – 24.06.2015, pârâta a fost citată tot la domiciliul său. Deși s-a consemnat în încheierea de ședință că procedura de citare nu este legal îndeplinită cu pârâta, aceasta nefiind citată la domiciliul procesual ales, totuși a fost audiat martorul propus de partea adversă.
Pentru îndeplinirea procedurii de citare cu pârâta, cauza a fost amânată la data de 01.07.2015. La acest termen de judecată, când s-a și pronunțat sentința atacată, procedura de citare a fost legal îndeplinită. Însă, reprezentantul pârâtei – conform celor consemnate în practicaua hotărârii, s-a prezentat după închiderea dezbaterilor; acestuia i s-a comunicat că s-a rămas în pronunțare, fără a i se acorda cuvântul, deși conform celor susținute prin cererea de apel, domnul avocat s-a prezentat la ora 837 – susținere credibilă, întrucât, pentru acest termen de judecată, prima instanță și-a programat doar 4 cauze.
Conform art. 6 al. 1, art. 8, art. 13, art. 14 al. 1 și 5 și art. 153 al. 1 Cod procedură civilă, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil.
În procesul civil părților le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal și fără discriminări.
Părțile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condițiile legii.
Părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului.
Instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților.
Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.
Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afara cazurilor în care prin lege se dispune altfel.
Instanța constată că prima judecată asupra fondului s-a desfășurat cu nerespectarea acestor dispoziții legale.
În condițiile în care pârâta nu a fost legal citată la primele două termene de judecată, se apreciază că se impunea ascultarea reprezentantului acesteia, chiar dacă s-a prezentat după închiderea dezbaterilor. Și aceasta deoarece, conform dispozițiilor art. 160 alin. 2 și art. 178 alin. 3 lit. b Cod procedură civilă, era primul și singurul termen la care d-nul avocat putea să invoce neregularitățile cu privire la citare.
Conform dispozițiilor art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă, în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare;
Constatând că apelantei i-a fost încălcat dreptul la apărare – aspect ce echivalează cu o necercetare a fondului, iar aceasta a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare,
În baza dispozițiilor legale amintite anterior, apelul va fi admis, va fi anulată sentința arătată și va fi trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Față de cele dispuse, analiza celorlalte motive de apel este de prisos.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată în acest stadiu procesual,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul exercitat de apelanta C. C. A. în contradictoriu cu intimata M. C. împotriva sentinței civile nr. 3776/01.07.2015 pronunțată de Judecătoria A..
Anulează sentința arătată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20.10.2015.
Președinte Judecător Grefier
T. B. M. A. M. C.
Red.TB / Thred.MC
4 ex./ 2 .
Se comunică cu:
- apelanta C. C. A. - A., ., . și domiciliul procesual ales la cabinet avocat C. C. din A., .. 1-3, .
- intimata M. C. - Ocna M., .. 45, județ A.
Primă instanță – Judecătoria A. - judecător R. A.
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 20-10-2015, Tribunalul... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4004/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|








