Contestaţie la executare. Sentința nr. 3749/2015. Tribunalul ARAD

Sentința nr. 3749/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 1231/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504

Secția I civilă

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1231

Ședința publică din 3 noiembrie 2015

Președinte S. N.

Judecător O. Șand0r S.

Grefier D. P.

S-a luat în examinare apelul declarat de contestatorul A. A. împotriva sentinței civile nr. 3749/30 iunie 2015, pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu intimata ANAF – Direcția Generala a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice a județului A., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelantului, avocat T. A. M. din Baroul M., lipsind apelantul A. A. și intimata ANAF – Direcția Generala a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice a județului A. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este legal timbrat cu 234 lei taxă judiciară de timbru cu chitanța nr. 6157 din 14.09.2015.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că intimata ANAF – Direcția Generala a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice a județului A. a depus la dosar la 23.10.2015 confirmările de primire din dosarul de executare nr. 677/2015 și decizia nr. 4566 din 1.04.2008.

Reprezentanta apelantului nu mai formulează alte cereri, astfel că tribunalul acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta apelantului solicită admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului, înregistrat pe rolul Tribunalului A. la data de 10 august 2015, constată că prin sentința civilă nr. 3749 pronunțată la 30 iunie 2015, Judecătoria A. a respins excepția tardivității formulării contestației la executare invocată de către intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A..

A respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată de către contestatorul A. A..

A respins contestația la executare formulată de contestatorul A. A., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A.; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Executarea silită pornită împotriva contestatorului are la bază actul constatator nr. 3880/14.08.2003 emis de Direcția Regională a Vămilor, iar în baza acestui act a început împotriva contestatorului executarea silită în dosarul nr. 2827/2003 de către Direcția Regională Vamală Interjudețeană A., fiind emisă somația nr. 2744/_/08.10.2003 prin care i-a fost pus în vedere să achite suma de 4929,16 lei. Ulterior, respectivul dosar execuțional a figurat în evidențele Direcției Regionale Pentru Accize și operațiuni vamale Timișoara sub nr. 677, fiind apoi preluat de către intimată.

Singurul motiv de contestație la executare invocat îl reprezintă prescripția dreptului de a cere executarea silită întemeiată pe prevederile Decretului 167/1958 privitor la prescripția extinctivă și dispozițiile art. 405-4053 din Cod de procedură civilă (1865) privind prescripția dreptului de a cere executarea silită, raportat la art. 137-143 din OG 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare, conform art. 201 din Legea 71/2011 și art. 6 din Legea 76/2012.

Potrivit art. 18 din Decretului 167/1958 „instanța de judecată și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau dreptul la executare silită este prescris”.

Prescripția dreptului la acțiune și cea a dreptului de a cere executarea silită puteau fi invocate oricând, astfel că prescripția executării silite începută sub vechea reglementare se poate invoca oricând în cursul executării silite, contestatorul nefiind ținut de respectarea vreunuia din termenele de formulare a contestației la executare prevăzute de art. 401 din codul de procedură civilă (1865) sau art. 715 din noul Cod de procedură civilă, motiv pentru care excepția tardivității invocate de intimată a fost respinsă ca nefiind întemeiată.

Conform art. 138 alin. 1 din OG 61/2002 „Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor bugetare se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naștere acest drept”.

Așadar față de data emiterii actului constatator a creanței bugetare 3880/14.08.2003 termenul de prescripție al executării creanței s-ar fi împlinit la data de 31.12.2008.

O.G nr. 61/2002 a fost abrogată de OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care la art. 197 alin. 2 a prevăzut că „Executările silite, în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod, se continuă potrivit dispozițiilor acestuia, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.

În Codul de procedură fiscală la art. 131 s-a prevăzut că dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui la care a luat naștere acest drept, deci în, cazul de față, dreptul de a cere executarea silită s-ar fi prescris la data de 01.01.2009.

Conform art. 133 lit. c) din OG 92/2003 termenul de prescripție prevăzut de art. 131 se întrerupe „pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită”.

De asemenea, potrivit art. 17 alin. 2 din Decretul 167/1958 se prevede că „după întrerupere începe să curgă o nouă prescripție”.

Din actele dosarului execuțional rezultă că în anii 2003, 2008, 2009 și 2012 au fost trimise somații pe adresa contestatorului din localitatea Galșa, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire și care conform celor menționate de factorul poștal au fost predate sub semnătură fie destinatarului, fie unor membri ai familiei sale.

Confirmarea de primire, întocmită de factorul poștal în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu reprezintă un act autentic conform art. 1171 din Codul civil (1864) și art. 269 din noul Cod de procedură civilă, care, în privința constatărilor personale ale funcționarului redactor face dovada deplină până la declararea înscrisului ca fals, conform art. 1173 din Codul civil (1864) și art. 270 din noul Cod de procedură civilă.

În aceste condiții, simpla invocare de către contestator a faptului că semnătura de pe confirmarea de primire nu îi aparține sau că somațiile nu ar fi fost predate persoanelor menționate în confirmarea de primire, nu pot fi luate în considerare de instanță.

Prima instanța a considerat că a fost întrerupt cursul prescripției astfel că, în baza art. 172 din OG 92/2003 a respins excepția prescripției invocată, precum și ca neîntemeiată contestația la executare formulată.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel A. A., solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii contestației la executare, constatând că s-a prescris dreptul de obținere a executării silite; anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 677 și obligarea pârâtei să radieze din evidentele sale debitul presupus datorat.

În motivare apelantul prezintă pe larg starea de fapt susținută la instanța de fond, apreciind că dreptul de a cere executarea silită s-a prescris la data de 31 decembrie 2008, iar somația emisă de organele autorității vamale din cadrul D.R.A.O.V Timișoara la data de 22.10.2009, la care se face referire prin adresa nr._ din 18.03.2015, a fost comunicată după împlinirea termenului de prescripție prevăzut de art.91 din OG nr. 92/2003, somație care nici nu a ajuns să-i fie comunicată și nu are cunoștință cine a semnat confirmarea de primire și la ce persoană a ajuns.

Instanța de fond însă a respins excepția tardivității și a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită și în final a respins și contestația la executare, reținând în motivare că în anii 2003, 2008, 2009 si 2012 au fost trimise pe adresa contestatorului somații cu scrisoare recomandată și confirmare de primire și care i-au fost predate destinatarului sau altor membrii ai familiei, sub semnătură.

Apelantul arată că el nu a semnat confirmările de primire și a cerut proba verificării de scripte, dar instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei cereri. Pe confirmările de primire apare semnătura mamei contestatorului care nu locuiește cu el sau a copilului care nici nu era născut la acea dată.

Având în vedere efectul devolutiv al apelului, apelantul înțelege să se înscrie în fals în fața instanței de apel, cu privire la confirmările de primire care nu au fost semnate de el și de a căror verificare nu s-a ținut cont la prima instanță.

Intimata ANAF Direcția Generala a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice a județului A., a depus la data de 8 septembrie 2015, întâmpinare prin care solicită respingerea ca nefondat a apelului.

Intimata a precizat faptul că debitele pentru care contestatorul este executat silit au fost stabilite de către Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, fiind comunicate spre executare Administrației Județene a Finanțelor Publice A. în septembrie 2014, urmare O.P. A.N.A.F. nr. 2594/29.08.2013.

În privința contestatorului au fost emise următoarele acte: act constatator nr. 3880/14.08.2003; somația nr. 2744/_ pentru suma de 22.371 lei; decizia nr. 4566/02.04.2008 referitoare la obligații de plată accesorii; adresa de înființare a popririi nr._ pentru suma de 5.986 lei reprezentând dobânzi și penalități stabilite Decizia referitoare la obligațiile accesorii aferente obligațiilor fiscale nr. 4566/02.04.2008; adresa de înființare a popririi nr._/29.03.2012 pentru suma totală de 16.599 lei; adresa de înființare a popririi nr._/10.03.2015.

Cu privire la excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată de contestator, intimata a arătat că dreptul de a cere executarea silită nu este prescris, având în vedere actele de executare întreprinse înăuntrul termenului de 5 ani, acte care întrerup prescripția, făcând să curgă un nou termen de 5 ani, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, coroborate cu cele ale art. 133 lit. c) din același act normativ.

Referitor la motivele invocate de apelant arată că nu pot fi reținute, contestația la executare fiind o cale de atac contra măsurilor de executare nelegale, astfel că cel ce recurge la acest mijloc procedural nu poate invoca decât vicii și neregularități ale actelor de executare, însă în speță nu există îndoială cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului.

Debitul reclamantului a fost stabilit prin Actul constatator nr. 3888 din 14.08.2003, care a fost comunicat acestuia, la fel ca și actele de executare emise de D.R.A.O.V Timișoara, dar acesta nu a efectuat plata sumelor datorate potrivit somațiilor și titlurilor executorii emise în dosarul de executare nr. 677. Astfel, în mod corect și legal a procedat Administrația județeană a Finanțelor Publice A. la înființarea popririi asupra disponibilităților bănești la data de 10 martie 2015, în confirmate cu dispozițiile art. 149 aliniat 5 cod procedură fiscală.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205, art. 479 cod procedură civilă și actele normative arătate în întâmpinare.

Verificând hotărârea atacată în cadrul prevăzut de art.479 NCPC, raportat la motivele pentru care contestatorul a declarat apel se constată că acesta nu este fondat pentru cele ce succed.

În ce privește înscrierea în fals privind confirmarea primirii actelor de executare emise în dosarul execuțional, întocmite de intimată prin persoană cu atribuții în acest sens, tribunalul în consens cu aprecierile primei instanțe asupra caracterului de act autentic și al incidenței în cauză a dispozițiilor legale din art.180 Cod procedură civilă 1865, consideră că atâta timp cât sunt contestate împrejurări pe care agentul instrumentator le face direct și personal, iar prezenta procedură reclamă urgență nu se impune urmarea unei proceduri în sensul solicitat de contestator în fața instanței de apel acesta având deschisă calea plângerii penale care odată finalizată în sens favorabil deschide calea revizuirii hotărârii judecătorești întemeiată pe înscrisurile cu alt conținut decât cel real.

În ce privește excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, singurul motiv al contestației, tribunalul consideră corecte aprecierile din considerentele sentinței atacate, privind aplicarea dispozițiilor legale din Decretul 167/1958 și ale OG 92/200, precum și cu privire la modalitatea de calcul prin reținerea ca fiind dată a împlinirii acestuia cea de 31 12 2008, astfel încât corect s-a considerat că expedierea somațiilor în anii 2003, 2008, 2009 și 2012 a produs efecte de întrerupere a cursului prescripției.

Față de cele arătate, în temeiul art.480 alin.1 NCPC, tribunalul va respinge apelul declarat de apelantul A. A. împotriva sentinței civile nr. 3749/30 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu intimata ANAF – Direcția Generala a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice a județului A. .

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul A. A. împotriva sentinței civile nr. 3749/30 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu intimata ANAF – Direcția Generala a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice a județului A. .

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 3 noiembrie 2015.

Președinte Judecător

S. N. O. Ș. S.

Grefier,

D. P.

Se comunică cu:

- apelant - A. A. domicilliat în Galșa, nr. 761, județul A.

- Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A.

Red. jud. SN

Thred.DP

4 ex./ 2 .

Primă instanță – Judecătoria A. – judecător F. V. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3749/2015. Tribunalul ARAD