Contestaţie la executare. Decizia nr. 438/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 438/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 438/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.438/A
Ședința publică din 15 aprilie 2015
Președinte:H. O.
Judecător:S. N.
Grefier:V. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de Ferențescu I. și Ferențescu N. în contradictoriu cu contestatoarea V. România SA și intimata B. Națională a României, împotriva sentinței civile nr.781 din 14.11.2014, pronunțată de Judecătoria L. în dosar nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că apelul a fost declarat și motivat în termen.
Instanța având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă și considerând cauza în stare de soluționare rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 13.02.2015, constată că prin sentința civilă nr. 781 din 14.11.2014, pronunțată de Judecătoria L. în dosar nr._ a constatat că executarea silită întreprinsă în Dosarul execuțional nr. 90/2013 de către S.C.P.E.J. R. s-a desfășurat printr-un executor judecătoresc necompetent.
S-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea ..A. București, în contradictoriu cu intimații Ferențescu I., Ferențescu N. M. și B. Națională a României București.
S-a anulat executarea silită desfășurată în dosarul execuțional nr.90/2013 de către S.C.P.E.J. R..
S-a autorizat întoarcerea executării și s-a dispus restabilirea situației anterioare pornirii executării în sensul restituirii către contestatoare a sumei de 12.954,29 lei (contravaloarea a 3.365,20 CHF la care se adaugă 976,55 lei) poprită de intimata B. Națională a României și virată în data de 31 iulie 2013 în contul S.C.P.E.J. R.. Au rămas în sarcina creditorilor - intimați Ferențescu I. și Ferențescu N. plata cheltuielilor de executare pentru actele de executare făcute de S.C.P.E.J. R..
Au fost obligați intimații Ferențescu I. și Ferențescu N. la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.052,70 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Că disputa privește în principal rezolvarea problemei legalității competenței executorului judecătoresc sesizat de a administra procedura execuțională, în subsidiar, de a examina dacă actele de executare întrunesc condițiile legale de întocmire și comunicare, iar cheltuielile de executare sunt temeinic stabilite.
A reținut că, Titlul executoriu încuviințat a fi pus în executare de Judecătoria L. prin Încheierea nr. 308/19 iulie 2013 pronunțată în Dosar nr._ constă în Sentința civilă nr. 1439/26 aprilie 2013 prin care Judecătoria Caransebeș în Dosar nr._: a respins excepția prescripției dreptului la acțiune; a admis în parte acțiunea precizată a intimaților Ferențescu I. și Ferențescu N. în contradictoriu cu contestatoarea; a constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinsă la pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale și art. 3 lit.d din condițiile generale ale Convenției de credit nr._ încheiate de contestatoare cu intimații ; a dispus eliminarea clauzei abuzive din contract ; a obligat contestatoarea la restituirea sumei de 3.365,20 CHF sau a echivalentului în lei la data plății la cursul BNR, încasată abuziv, reprezentând comisionul de risc redenumit comision de administrare .
Judecătoria a reținut că intimații, prin avocat, cu domiciliul procedural ales la avocat, a depus la SCPEJ R. o cerere de executare silită, fila 51 dosar inițial, formulată împotriva debitoarei contestatoare, cu sediul menționat în București, Sector 2, Șoseaua P. Nr. 42, prin care a solicitat punerea în executare a Titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1439/26 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosar nr._ în vederea plății sumei de 3.365,20 în monedă CHF sau echivalentul în lei la data plății efective la cursul BNR . Intimații creditori au solicitat ca executarea să se realizeze în formele urmăririi mobiliare, poprire și urmărire imobiliară.
Ca urmare a depunerii cererii de executare silită în data de 15 iulie 2013, prin Încheierea din data de 15 iulie 2013, fila 49 dosar inițial, SCPEJ R. a considerat că nu există nici un impediment la executare și a procedat la admiterea cererii formulate de intimatul creditor, a dispus deschiderea Dosarului de executare silită nr. 90/2013 împotriva debitoarei contestatoare, cu sediul în București, Sector 2, Șoseaua P. Nr. 42.
Judecătoria a mai reținut că SCPEJ R., după primirea Încheierii nr. 308/19 iulie 2013 pronunțată în Dosar nr._, în data de 22 iulie 2013 a procedat la: stabilirea cheltuielilor de executare în sumă totală de 976,55 lei; întocmirea și comunicarea către intimata BNR a adresei de înființare a popririi în contra debitoarei contestatoare, cu sediul în București, Sector 2, Șoseaua P. Nr. 42, cu privire la sumele de 3.365,20 CHF și 976,55 lei ; întocmirea și comunicarea Somației către debitoarea contestatoare, cu sediul în București, Sector 2, Șoseaua P. Nr. 42,prin care era somată ca în termen de o zi să achite sumele de 3.365,20 CHF și 976,55 lei, iar în termen de 10 zile să refacă graficul de rambursare a creditului prin eliminarea comisionului de risc(respectiv administrare) și să emită un nou grafic de rambursare.
A reținut că SCPEJ R. în data de 8 august 2013, ca urmare a popririi realizate asupra BNR a dispus eliberarea sumei de 11.975,74 lei reprezentând 3.365,20 CHF în favoarea intimaților creditori și a sumei de 976,55 lei reprezentând onorariu și cheltuieli de executare.
Din informarea prezentată de intimata BNR și de sucursalele acesteia din A. și Timișoara, filele 91-94 dosar, Judecătoria a reținut că sucursalele BNR de pe raza Curții de apel T. – Sucursala din Timișoara și Sucursala din A. (nu există o Sucursală în C.-S.) – nu administrează conturi ale debitoarei contestatoare și care să fie poprite.
În baza celor reținute, în temeiul art. 719 alin. 1 coroborat cu art. 722 C. pr. civ., Judecătoria a admis contestația, cu drept la plata cheltuielilor de judecată.
Judecătoria a fost preocupată să examineze cu prioritate problema competenței executorului judecătoresc sesizat, care activează în circumscripția unei anumite curți de apel, de a proceda la instrumentarea dosarului execuțional într-o cauză care privește executarea silită a unei persoane juridice având sediul în circumscripția altei curți de apel. Dacă ar fi constatat competența executorului, Judecătoria ar fi purces la analiza temeiniciei și legalității întocmirii și comunicării actelor de executare realizate de executor.
Judecătoria a constatat că executorul a obiectivat realizarea unei proceduri concrete de executarea silită mobiliară în forma popririi contului contestatoarei, cu sediul în București, cont administrat de terțul poprit, intimata BNR, cu sediul în București, pe de altă parte a somat pe aceeași contestatoare asupra obligația sale de a face, eliminarea clauzei abuzive din convenție, fără a obiectiva continuarea vreunei proceduri de executare în acest sens.
Art. 651 din codul de procedură civilă în vigoare din 15 februarie 2013 normează competența executorului judecătoresc în raport cu forma de executare ce va fi urmată, dacă prin lege nu se dispune altfel, pentru ca art. 651 alin. (4) să dispună imperativ că nerespectarea dispozițiilor acestui articol atrage nulitatea necondiționată a actelor de procedură efectuate.
Conform art. 651 alin. 1, dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută [...] în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului. În cazul popririi, art. 781 alin. 1 C. pr. civ. se stabilește o normă de competență teritorială alternativă a executorului judecătoresc, prin adăugarea drept criteriu de stabilire a competenței și a sediului terțului poprit. Dispozițiile art. 651 și art. 781 C. pr. civ., referindu-se la debitorul executat, privesc sediul persoanei juridice debitoare, iar nu și eventualele sale sedii secundare. Cu privire la sediile secundare, art. 781 alin. 2 privește sediile secundare ale terțului poprit, nu ale debitorului.
În lege se distinge între sediul principal și cel secundar al persoanei juridice doar atunci când se referă expres la sediul secundar, motiv pentru care sediul principal este desemnat în actele normative prin termenul de „sediu”. Sediul persoanei juridice (cel principal) este cel înscris în actul de constituire sau statutul persoanei, conform art. 227 alin. 1 C. civ. 2009 și care figurează ca atare în registrul comerțului. Art. 227 alin. 2 C. civ. recunoaște dreptul persoanei juridice de a avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanțele sale teritoriale și punctele de lucru, fiind aplicabile în mod corespunzător dispozițiile art. 97 din același cod privitoare la domiciliul ales (posibilitatea părților unui act juridic de a alege un domiciliu în vederea exercitării drepturilor sau a executării obligațiilor născute din acel act, alegere ce trebuie făcută în scris). Art. 107 alin. 1 C. pr. civ. a stabilit cu valoare de regulă criteriul domiciliului/sediului pârâtului în determinarea competenței teritoriale a instanței de judecată. În privința persoanei juridice de drept privat care are dezmembrăminte, art. 109 din același cod cuprinde o normă alternativă în favoarea instanței locului „unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta”. Așadar, în procedura contencioasă de fond material, de drept comun, reclamantul are o opțiune între instanța de la sediul principal și cea de la sediul secundar al respectivului dezmembrământ (în cazul de față, acțiunea creditorului formulată împotriva debitoarei având ca obiect desființarea unor clauze contractuale abuzive), regulă care nu se mai aplică în faza executării silite care consacră norme speciale de competență. Or, atunci când într-un domeniu legiuitorul a creat norme speciale ce derogă de la cele cu caracter general, cele dintâi se aplică cu înlăturarea celor generale, conform principiului specialia generalibus derogant (normele speciale derogă de la cele generale).
B. Națională a României, ca terț poprit, nu este o instituție de credit, în sensul uzual bancar, astfel cum rezultă din art. 1 și 2 ale Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României (BNR). Astfel, conform art. 1, B. Națională a României este banca centrală a României, are personalitate juridică, este o instituție publică independentă, cu sediul central în municipiul București având sucursale și agenții atât în București, cât și în alte localități din țară. Obiectivul fundamental al BNR este asigurarea și menținerea stabilității prețurilor (art. 2 alin. 1), iar principalele sale atribuții constau în: „a) elaborarea și aplicarea politicii monetare și a politicii de curs de schimb; b) autorizarea, reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, promovarea și monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăți pentru asigurarea stabilității financiare; c) emiterea bancnotelor și a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României; d) stabilirea regimului valutar și supravegherea respectării acestuia; e) administrarea rezervelor internaționale ale României (art. 2 alin. 2). Singurele operațiuni de creditare realizate de BNR sunt cele prevăzute de art. 19 alin. 1 din aceeași lege, conform cărora „În cadrul politicii sale monetare și de curs de schimb”, BNR poate acorda credite pe termene de maximum 90 de zile doar instituțiilor de credit, iar nu celorlalte categorii de persoane (fizice și juridice). Însă, o astfel de activitate excepțională nu întrunește condițiile prevăzute de OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și societăților financiare holding pentru a califica B. Națională a României ca instituție de credit (forma în vigoare din 2013, de la data introducerii contestației la executare), care se aplica, potrivit art. 1 alin. 2, instituțiilor de credit (determinate în art. 3 în felul următor: bănci, organizații cooperatiste de credit, bănci de economisire și creditare în domeniul locativ, bănci de credit ipotecar), dar nu și băncilor centrale din statele membre, conform Directivei 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de către instituțiile de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 177 din 30 iunie 2006, cu modificările și completările ulterioare. Or, așa cum s-a arătat deja BNR este banca centrală a României. Rolul acesteia este determinat în art. 4 al OUG nr. 99/2006, acela de autoritate competentă cu privire la reglementarea, autorizarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, sens în care colectează și procesează orice date și informații relevante, inclusiv de natura datelor cu caracter personal. În art. 7 pct. 10 al aceleași ordonanțe de urgență, instituția de credit este definită ca „o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și în acordarea de credite în cont propriu”. Or, aceste activități, ce caracterizează scopul instituțiilor de credit, nu fac parte din obiectivele și atribuțiile băncii centrale a țării. Toate aceste argumente de text conduc la concluzia că BNR nu este instituție de credit, nefiind incidentă excepția prevăzută de art. 781 alin. 2 fraza I teza finală C. pr. civ., așa încât și din perspectiva terțului poprit competența teritorială de realizare a executării silite aparține unui executor judecătoresc care își are sediul în circumscripția Curții de Apel București.
În cazul dedus judecății, intimații creditori, iar nu contestatoarea debitoare, are domiciliul în Caransebeș, Județul C. S., situat așadar în circumscripția Curții de Apel Timișoara. Contestatoarea debitoare are sediul în București, deci în circumscripția Curții de Apel București, în aceeași situație fiind și terțul poprit, iar executorul judecătoresc atunci când a acționat execuțional s-a adresat în contradictoriu cu contestatoarea, prin reprezentanții săi legali de la sediul central din București, nu cu sucursalele acesteia, iar poprirea a vizat contul administrat de terțul poprit din București. D. urmare, o acțiune determinată atrage o competență determinată expres prevăzută de lege. În consecință s-a apreciat că, se impune cu suficiență constatarea că SCPEJ R. din L., Județul A. a emis acte de executare silită în Dosarul execuțional Nr. 90/2013 cu încălcarea normelor imperative de competență teritorială prevăzute de art. 651 alin. 1, lit. b), art. 781 alin. 1, alin. 2 C. pr. civ., fapt care atrage nulitatea necondiționată a tuturor actelor de procedură efectuate, conform art. 651 alin. 4 coroborat cu art. 781 alin. 3 C. pr. civ.
Ca urmare a aplicării sancțiunii nulității executării silite desfășurate în Dosarul execuțional Nr. 90/2013 de către S.C.P.E.J. R., în temeiul art. 722 C. pr. civ. Judecătoria a autorizat întoarcerea executării și a dispus restabilirea situației anterioare pornirii executării în sensul restituirii către contestatoare a sumei de 12.954,29 lei (contravaloarea a 3.365,20 CHF la care se adaugă 976,55 lei) poprită de intimata B. Națională a României și virată în contul S.C.P.E.J. R.. S-a dispus a rămâne în sarcina creditorilor intimați Ferențescu I. și Ferențescu N. plata cheltuielilor de executare pentru actele de executare făcute de S.C.P.E.J. R. urmând a se defini în viitor forma în care intimații creditori acționează și pe care executor îl învestesc a proceda la executare silită.
În temeiul art. 453 alin. 1 C. pr. Civ.. constatând culpa procesuală a intimaților creditori, Judecătoria i-a obligat la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.052,70 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel intimați Ferențescu I. și Ferențescu N. solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și rejudecând cauza să se respingă contestației la executare, invocând în drept dispozițiile art. 480 c.pr.civ.
În motivarea apelului, se arată că, instanța de fond în mod nelegal a admis contestația la executare și pe cale de consecință a dispus anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 90/2013 al SCPEJ R. cât și întoarcerea executării silite, în condițiile în care prevederile art. 713 NCPC care la alineatul 1 statuează că instanța competentă să judece contestațiile la executare este instanța de executare, în cazul în speță competența de soluționare a contestației revenindu-i Judecătoriei L..
Ca o derogare de la prevederile alineatului 1, legiuitorul a statuat că în cazul urmăririi silite prin poprire, dacă sediul debitorului se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție își are sediul debitorul.
Se solicită a se avea în vedere că executarea silită, astfel cum a fost încuviințată de către instanța de executare, nu s-a rezumat exclusiv la executarea silită prin poprire ci executarea silită urma a se realiza și prin executare silită mobiliară, imobiliară și prin executarea silită directă prev. de art. 902 și urm. NCPC.
Pe de alta parte, contestatoarea are, pe lângă sediul central din București, următoarele Sucursale - A., ., . s.a.; - Timișoara: .. 75; Piața Consiliul Europei, nr. 1. ., ..39, s.a., C.-S. - Resita- Bulevardul Republicii, . .. 13. s.a.
Toate aceste sucursale, filiale și agenții își au sediul pe raza Curții de Apel Timișoara, iar în ceea ce privește Sucursalele acestea, cu siguranță, au personalitate juridică. Pe cale de consecință, la o interpretare logică a prevederilor alin. 2 din art. 713 NCPC, competența de soluționare a prezentei contestații ar reveni Judecătoriei Sector 3, doar dacă executarea silită s-ar fi încuviințat și realizat doar prin urmărirea silită reglementată de poprire, sau dacă în afara sediului central din București, contestatoarea nu ar deține pe aria teritorială a Curții de Apel Timișoara, sucursale cu personalitate juridică.
În subsidiar, apelanții arată că, în situația în care se va constata că excepția este neîntemeiată, solicită admiterea apelului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației la executare ca fiind neîtemeiată, deoarece: în cadrul procedurii de executare silită, emiterea adreselor de înființare a popririi nu este condiționată de emiterea în prealabil a vreunei somații (art. 782 NCPC); iar în ceea ce privește competența teritorială a executorului judecătoresc, raportându-ne și la faptul că atât contestatoarea cât și terțul poprit - BNR ( sucursala BNR cu sediul in Timișoara, ., A., .) dețin pe raza de competență a Curții de Apel Timișoara sucursale, apreciază ca toate actele de executare au fost emise de către un birou de executor judecătoresc competent teritorial.
Prin cererea de executare silită depusă de intimați la SCPEJ R., societate al cărui sediu este situat în L., jud A., în circumscripția Curții de Apel Timișoara, se solicită executarea dispozitivului sentinței civile nr. 1439/26.04.2013 pronunțată de Judecătoria Caransebeș, având ca obiect plata sumei de 3365,20 CHF - reprezentând comision de risc redenumit comision de administrare încasat abuziv prin toate formele de executare silită. Această cerere răspunde exigentelor art.651 NCPC, privind competența teritorială a executorului judecătoresc, nulitatea invocată de contestatoare, în condițiile prevăzute de art. 781 NCPC coroborat cu art. 651 alin. 4 NCPC, derivată din nerespectarea normelor imperative, de ordine publică, de stabilire a competenței teritoriale a executorului judecătoresc în caz de executare silită prin proprire neputând fi reținută. Faptul că restituirea comisionului de risc/administrare și plata cheltuielilor de judecată s-a realizat prin proprirea contului pe care debitoarea îl are deschis la B. Națională a României nu modifică situația anterior analizată din perspectiva competenței executorului judecătoresc din circumscripția Curții de apel unde se află domiciliul debitorului. B. Națională a României a dat curs adreselor de înființare a popririi, situație față de care există certitudinea ca aceste cereri au fost la rândul lor analizate sub toate aspectele de către funcționarii BNR – Direcția Juridică, astfel că se solicită menținerea formelor de executare intreprinse.
Referitor la criticele aduse cuantumului onorariului de executare, apelantul solicită a se avea în vedere că însăși contestatoarea recunoaște că acesta este stabilit cu respectarea legislației în vigoare. Onorariul, așa cum a fost stabilit prin Încheierea de stabilire a cheltuiților de executare, tinde către limita inferioară a acestuia, ținând cont că doar pentru obligația de a face se poate percepe un onorariu maximal de 5200 lei. Aceste onorarii sunt legale și decente spre deosebire de cheltuielile pe care contestatoarea le solicită clienților săi în cadrul proceselor de pe rolul instanțelor de judecată și nu pot fi comparate cu „comisioanele” nelegale pe care contestatoarea, fără nici un drept le-a impus spre plată prin contractele de credite.
Pe de altă parte, apelanții arată că, dacă contestatoare ar fi dorit să evite plata cheltuielilor de executare silită avea posibilitatea să se conformeze de bună voie titlurilor executorii și să-și achite datoria față de clienții săi cu mult înainte de a se demara procedurile de executare. Ca o dovadă a relei credințe de care dă dovadă contestatoarea, este și modul în care aceasta înțelege să respecte obligațiile de plată, în sensul că deși este somată de către executorii săi să achite debitul în contul de consemnare, aceasta transferă banii în conturile apelanților creditori ce le au deschise la contestatoare, pentru că în momentul în care ar dori să ridice sumele de bani din aceste conturi să-i mai plătească acesteia un comision de retragere. Toată această manevră se realizează de către contestatoare, deși cunoaște că pentru ca plata să fie valabilă ea trebuie depusă în contul de consemnare al birourilor de executori judecătorești de unde li se eliberează suma de bani fără plata vreunui comision.
Apelanții mai arată că, un alt motiv de apel pe care înțelege să îl invoce, este faptul că instanța de fond a omis să se pronunțe - referitor la contestația la executare formulată de către ., asupra excepției tardivității formulării prezentei contestații la executare cu privire la încheierea executorului judecătoresc prin care a fost stabilit onorariul acestuia, încheiere care potrivit dispozițiilor art.714 alin.2 prevede că: „Contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 5 zile de la data comunicării ".
Intimata B. Națională a României prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 09.03.2015 a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe și pe cale de consecință menținerea măsurilor dispuse în dispozitivul hotărârii atacate.
În motivare intimata arată că, solicită instanței de judecată să constate netemeinicia motivelor de apel invocate de apelanți având în vedere dispozițiile art.651 și 781 Cod procedură civilă care fac referire la sediul persoanei juridice prin care se înțelege sediul înscris în actul de constituire sau în statut, conform art.227alin. 1 Cod civil. Consideră că reclamantul are o opțiune între instanța de la sediul principal și cea de la sediul secundar numai în ce privește acțiunea de drept comun, în speță acțiunea formulată împotriva debitoarei V. având ca obiect desființarea unor clauze contractuale abuzive, reguli care nu se mai aplică în faza executării silite, unde Codul de procedură civilă stabilește norme speciale de competență, iar principiul specialia generalibus derogant trebuie aplicat și respectat de toate părțile aflate în litigiu.
În ce privește susținerea apelantului, referitor la faptul că terțul poprit are sucursală cu sediul în Timișoara și arată că sucursalele B.N.R nu au personalitate juridică și mai mult, nicio sucursală nu are în atribuții, înființarea/desființarea popririlor asupra conturilor instituțiilor de credit.
De asemenea, raportat la dispozițiile art.781 Cod procedură civilă, legiuitorul face distincție în cazul popririi asupra conturilor bancare, prin introducerea pe lângă criteriul sediului principal al debitorului și al terțului poprit și pe cel al sediului secundar al instituției de credit unde debitorul își are deschis contul. Așa cum reiese din dispozițiile Legii nr.312/2004 banca nu este instituție de credit, rezultând astfel din textele de lege că, din perspectiva terțului poprit, competența teritorială de realizare a executării silite aparține unui executor judecătoresc ce își are sediul în circumpscripția Curții de Apel București.
În altă ordine de idei, banca nu poate avea calitatea de parte în contestația la executare, atâta vreme cât aceasta nu vizează neîndeplinirca obligațiilor ce îi revin pentru efectuarea popririi, așa încât neintrând sub incidența art.789 alin.3 Cod procedură civilă, banca nu poate avea calitatea de intimat în cauză, aceasta fiind o excepție de ordine publică pe care instanța o poate invoca și admite oricând, pe parcursul procesului.
Intimata V. România SA București, prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 03.03.2015 a solicitat, respingerea apelului în principal ca tardiv introdus și ca fiind neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare intimata arată că, instanța de fond în mod corect a admis contestația la executare având în vedere dispozițiile art. 651 NCPC., întrucât potrivit alin.1 lit.c) în cazul obligațiilor de a face(cum este cea a emiterii unui nou grafic de rambursare din titlu executoriu) este competent executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde urmează să se facă executarea. Lit.b) a aceluiași articol stabilește că, în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și a executării silite directe mobiliare, este competent executorul din circumscripția curții de apel unde se află sediul debitorului. Pe de altă parte, dispozițiile art. 781 NCPC stipulează că poprirea se înființează de executorul judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul debitorul sau terțul poprit. Al.2 al aceluiași articol stabilește că, în cazul popririi pe conturile unei persoane juridice(…) competența aparține executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel de la (…) sediul debitorului, ori după caz, de la sediile secundare ale instituției de credit unde debitorul și-a deschis contul. Dacă debitorul are mai multe conturi deschise competența pentru înființarea popririi aparține executorului judecătoresc de la oricare din locurile unde acestea au fost deschise. Se remarcă faptul că legiuitorul a înțeles să facă distincție între sediul principal și cel secundar al persoanei juridice doar atunci când s-a referit la cel secundar, motiv pentru care sediul principal este desemnat în actele normative prin termenul de „sediu”.
Art. 8 al.1 din Legea 31/1990 republicată – Legea Societăților Comerciale prevede obligația menționării în actul constitutiv al societății pe acțiuni(cu sucursale) a sediilor secundare ale acesteia cu referire la „sucursale, agenții, reprezentante sau alte asemenea unități fără personalitate juridică”. Sediul persoanei juridice (cel principal) este cel înscris în actul de constituire sau statutul persoanei, conform art.227 al.1 din NCC – Legea nr.287/2009 republicată și care figurează ca atare în registrul comerțului. Intimata nu contestă că are dezmembrăminte, inclusiv pe raza Curții de apel Timișoara.
Problema, în speța de față, o reprezintă faptul că în materia competentei executorului judecătoresc, dispozițiile art. 651 si art. 781 C. restrâng norma de competență teritorială la sediul principal al debitorului cu excluderea sediilor secundare. Ambele texte legale fac referire în mod exclusiv la sediul debitorului. Or, „ubi lex non distinquit, nec nos distinguere debemus"(unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem). Această concluzie este întărită și de distincția pe care o face legiuitorul în cazul popririi asupra conturilor bancare, prin introducerea pe lângă criteriul sediului principal al debitorului și al terțului poprit și pe cel al sediului secundar al instituției de credit unde debitorul și-a deschis contul, (art. 781 alin. 2 fraza I teza finală).
Pentru a justifica competența executorului care a instrumentat această executare, creditorii au susținut că au pornit și executarea silită imobiliară împotriva societății, însă nu au făcut dovada deținerii de bunuri imobile de către bancă pe raza Curții de Apel Timișoara. Mai mult având în vedere obligația de-a face instituită prin sentință, solicită a se constata că aceasta este o obligație intuitu personae, căci modificarea contractului de credit prin înlăturarea clauzei constatate ca fiind abuzivă, prin hotărâre judecătorească, poate fii adusă la îndeplinire doar de către debitor, această persoană fiind chemată în judecată în cadrul acțiunii de drept comun, iar nu sucursala acesteia. Sucursalele băncii nu au personalitate juridică, așa încât nu pot atrage răspunderea juridică a acesteia prin încheierea de acte juridice, în afara mandatului expres acordat de către bancă acestor dezmembrăminte. Art.7 al.1 pct.31 din OUG nr.99/2006(în forma în vigoare la data introducerii contestației la executare) definea sucursala ca fiind „orice unitate operațională dependentă din punct de vedere juridic de o instituție de credit sau de o instituție financiară, care efectuează în mod direct toate sau unele dintre activitățile acesteia .
Conform art. 43 al.1 din Legea nr. 31/1990 republicată „ sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților”. În consecință realizarea actului adițional al contractului de credit poate fi asumată doar de debitoarea V. R. SA, care de altfel, este debitoarea obligată la această conduită prin titlu executoriu.
Astfel, conform art. 651 al.1 lit.c din C.P.C. executarea silită privitor la obligația de a face, modificarea contractului de credit, nu se realiza decât la sediul debitoarei, ce se află în raza teritorială a Curții de Apel București.
Analizând apelul în condițiile art. 479 c.pr.civ. și prin prisma motivelor scrise constată că este fondat.
Prima instanță atunci când a pronunțat hotărârea trebuia să aibă în vedere și alte aspecte.
Astfel, chestiunea de fond care se pune este aceea a competenței executorului judecătoresc. Ori, prin cererea adresată executorului judecătoresc fila 51 dosar, apelanții au solicitat punerea în executare a titlului executoriu –sentința civilă nr.1439/2013 pronunțată de Judecătoria Caransebeș prin execuție silită mobiliară, imobiliară și poprire în condițiile art. 731, 781 și 818 c.pr.civ.
Ca aspecte de discutat, este notoriu faptul că băncile au filiale și sedii secundare sau agenții în orașe, sau chiar și comune și aceasta în scopul realizării unui raport juridic concret între bancă și clienți, întrucât ar fi imposibil ca orice persoană să se deplaseze la sediul central sau mai mult pe același fir logic în străinătate unde de altfel este un adevărat sediu central.
Sub acest aspect existența băncilor se bazează pe serviciile prestate clienților, fiind un raport juridic de drepturi și obligații corelative.
A accepta ideea că, orice împrumut sau credit se poate face la orice locație a unei bănci, iar orice litigiu care poate apărea obligă clientul la un raport numai cu centrala nu pare corect.
În acest sens, dispozițiile art. 781 al.2 preved că, în cazul popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, competența aparține executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția Curții de apel de la domiciliul sau sediul debitorului, ori după caz de la sediul principal sau după caz de la sediile secundare ale instituției de credit unde debitorul și-a deschis contul.
Dacă debitorul are mai multe conturi deschise, competența pentru înființarea popririi asupra tuturor conturilor, aparține executorului judecătoresc de la oricare dintre locurile unde acestea au fost deschise.
Acest text dă și o dimensiune logică raportului juridic care exclude posibilitatea ca orice demers de acest gen să aibă în vedere doar sediul central și executorii judecătorești din acea zonă.
Pentru aceleași considerente al doilea motiv din apel, privind tardivitatea este de prisos a mai fi discutat.
Astfel fiind, în baza prevederilor art. 480 c.pr.civ. se va admite apelul intimaților Ferențescu I. și Ferențescu N. în contradictoriu cu contestatoarea V. România SA, împotriva sentinței civile nr.781/2014, pronunțată de Judecătoria L. în dosar civil_, urmând a fi schimbată în tot această hotărâre, în sensul respingerii contestației la executare a . intimaților - apelanți.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul intimaților Ferențescu I. și Ferențescu N. în contradictoriu cu contestatoarea V. România SA, împotriva sentinței civile nr.781/2014, pronunțată de Judecătoria L. în dosar civil_ .
Schimbă în tot sentința în sensul că respinge contestația la executare a . intimaților apelanți.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 15 aprilie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
H. O. S. N. V. M.
Se comunică cu:
- apelanților Ferențescu I. și Ferențescu N. – ambii cu domiciliul ales la C..av. P. D., ..47, jud.C. S.
- intimata V. România SA – sector 2, București, .,.
- intimata B. Națională a României – sector 3,București, .
Red.H.O.
Thred.V.M.
6 ex/4 .
Prima instanță: Judecătoria L., jud.I. D.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 466/2015.... | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 481/2015.... → |
|---|
