Contestaţie la executare. Hotărâre din 20-10-2015, Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 1163/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția I civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1163
Ședința publică din 20 octombrie 2015
Președinte S. N.
Judecător O. Ș. S.
Grefier D. P.
S-a luat în examinare apelul declarat de contestatoarea C. SA Direcția Regională de drumuri și poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr.3718/29 06 2015, pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu intimatul H. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul intimatului H. I., avocat P. E. B. în substituire pentru avocat F. Aniel C. din Baroul A., lipsind apelanta C. SA Direcția Regională de drumuri și poduri Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul intimatei nu mai formulează alte cereri.
Nefiind formulate cereri ori incidente de soluționat, președintele completului deschide dezbaterile.
Reprezentantul intimatului H. I. solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, înregistrat pe rolul Tribunalului A. la data de 11 august 2015, constată că prin sentința civilă nr. 3718 pronunțată la 29 iunie 2015, Judecătoria A. a respins contestația la executare formulată de către contestatoarea Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara în contradictoriu cu intimații H. I., având ca obiect reducerea cheltuielilor de executare silită – a onorariului de avocat în cuantum de 5800 lei stabilit prin Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită emisă la data de 01.04.2015 de către Biroul Executorului Judecătoresc H. V. și întoarcerea executării silite în ceea ce privește onorariul avocatului; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În baza titlului executor constituit din Sentința civilă nr. 469/18.02.2014 a Tribunalului A. pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 446/14.05.2014 a Curții de Apel Timișoara împotriva Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a fost pornită executarea silită împotriva contestatoarei pentru plata sumei de 16.662 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din data plății și 29.370,50 lei reprezentând creanță, dobânda legală calculată până la data de 01.04.2015, care constituie obiectul Dosarului execuțional nr. 56/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc B. H. V..
Prin Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită emisă la data de 01.04.2015 în Dosarul execuțional nr. 56/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc B. H. V., s-au stabilit cheltuieli de executare silită în cuantum total de 14.232 lei din care se contestă suma de 5800 lei care reprezintă onorar de avocat.
În stabilirea cuantumului onorariului avocațial de 5800 lei se constată că acesta include: formularea cererii de executare silită, pregătirea în anexă a tuturor actelor necesare plății, vizând titlurile executorii, respectiv hotărârile judecătorești definitive constând în Sentința civilă nr. 469/18.02.2014 a Tribunalului A. pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 446/14.05.2014 a Curții de Apel Timișoara, obținerea de extrase de cont de la bănci pentru indicarea corectă a conturilor bancare, acte de identitate ale părților, contravaloarea serviciilor de asistență juridică și reprezentare in demersul formării dosarul execuțional și punere la dispoziția executorului a actelor necesare executării; calcularea dobânzilor legale corespunzătoare despăgubirilor acordate conform titlurilor executorii, diferențiat de la o perioadă de timp la alta conform variațiilor dobânzii de referință a Băncii Naționale Române; urmărirea modului în care se desfășoară executarea silită; îndeplinirea oricăror acte care rezultă din modul de desfășurare al executării silite. De asemenea onorariul include și activitatea aferentă reprezentării și asistării în proceduri judiciare incidente executării silite, în speță în reprezentarea și asistarea în cadrul contestației la executare care formează obiectul dosarului civil nr._, precum și păstrarea contactului permanent cu executorul judecătoresc în vederea furnizării de informațiile necesare pentru desfășurarea în bune condiții a executării silite.
Conform prevederilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă “ Instanța poate, chiar si din oficiu, sa reducă motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurata de avocat, ținând seama si de circumstanțele cauzei. Măsura luata de instanța nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat si clientul său.”
Întrucât din probatoriu a rezultat faptul că acest cuantum al onorariului nu este nejustificat în raport cu valoarea creanței pentru care s-a formulat cerere de executare silită, în raport cu activitatea desfășurată de avocat în cadrul acestei proceduri, se apreciază că nu sunt incidente prevederile art. 451 alin. 2Cod procedură civilă, spre a se dispune reducerea cuantumului acestui onorar, astfel că a respins contestația la executare formulată de către contestatoarea Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea C. SA Direcția Regională de drumuri și poduri Timișoara, solicitând admiterea apelului, anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită nr. 56 din 1 aprilie 2015, emisă de Biroul executorului judecătoresc H. V. în dosar execuțional nr. 56/2015, doar în ce privește stabilirea cuantumului acordat cu titlu de onorariu de avocat în sumă de 5800 lei, cu consecința anulării tuturor actelor de executare subsecvente referitoare la acesta; reducerea cheltuielilor de executare silită a onorariului de avocat în suma de 5800 lei; întoarcerea executării silite în ce privește onorariul avocatului în cazul finalizării în una din modalitățile prevăzute de lege.
În motivare apelanta apreciază că instanța de fond nu a luat în considerare argumentele societății și nu a aplicat corect prevederile legale în vigoare.
Arată că prin cererea adresată Biroului executorului judecătoresc H. V., creditorul H. I. a solicitat punerea în executare a Sentinței civile nr. 469/18.02.2014 a Tribunalului A. pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 446/14.05.2014 a Curții de Apel Timișoara împotriva Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara (DRDP) prin care s-a stabilit în sarcina contestatoarei plata sumei de 16.662 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din data plății și 29.370,50 lei reprezentând creanță, dobânda legală calculată până la data de 01.04.2015.
Apreciază că, onorariul avocațial generat de efectuarea unei simple hârtii adresate Biroului de Executor pentru punerea în executare a s entinței mai sus menționate reprezintă o sumă exagerată raportat la faptul că pentru munca prestată în cadrul judecății Avocatul a primit cheltuielile ocazionate, iar în faza de executare silită munca și rolul Avocatului sunt minime.
Având în vedere activitatea desfășurată de avocat în această fază a executării silite, contestatoarea apreciază că onorariul Avocatului în cuantum de 5800 lei este vădit disproporționat, astfel în baza art. 669 alin. 4 NCPC solicită reducerea onorariului de avocat la o sumă proporțională cu activitatea desfășurată de acesta în cadrul executării silite.
Intimatul H. I. a depus la data de 1 septembrie 2015 întâmpinare prin care solicită respingerea apelului, cu motivarea că onorariul de avocat din faza de executare silită este întru totul justificat. Respectivul onorariu include mai multe elemente: formularea cererii de plata amiabilă către contestatoare, precum și pregătirea în anexă a tuturor actelor necesare plății ( hotărâri judecătorești definitivate, obținerea de extrase de cont de la bănci pentru indicarea corectă a conturilor bancare, acte de identitate ale părților) urmată de deplasarea la Timișoara la sediul contestatoarei pentru înregistrarea acesteia ;contravaloarea serviciilor de asistență juridică și reprezentare în demersul formării dosarul execuțional și punere la dispoziția executorului a actelor necesare executării; calcularea dobânzilor legale corespunzătoare despăgubirilor acordate conform titlurilor executorii, diferențiat de la o perioadă de timp la alta conform variațiilor dobânzii de referință a BNR; urmărirea modului în care se desfășoară executarea silită; îndeplinirea oricăror acte care rezultă din modul de desfășurare a executării silite; reprezentarea și asistarea în proceduri judiciare incidente executării silite (așa cum este aceasta), contestații la executare ș.a.; păstrarea contactului permanent cu executorul judecătoresc în vederea furnizării de informații suplimentare în vederea desfășurării în bune condiții a executării silite și a remedierii eventualelor deficiențe survenite pe parcursul procesului de executare; de asigurare a domiciliului procedural ales la sediul cabinetului în vederea gestionării corespondenței impuse de fazele de executare silită, de transmitere a corespondenței cu executorul judecătoresc și cu alți factori implicați în procesul de executare.
Precizează că onorariul include și cheltuielile aferente executării tuturor activităților menționate, care presupun costuri adiacente.
Mai arată intimatul că la data de 14.01.2015 a depus la sediul debitoarei cerere de plată amiabilă anterior depunerii dosarului execuțional și a așteptat patru luni pentru a se efectua plata. Mai mult, de la rămânerea definitivă a titlului executoriu, 14 mai 2014, și până la depunerea dosarului execuțional, 1 aprilie 2015, a trecut aproape un an.
În drept, intimatul invocă dispozițiile art. 205 cod procedură civilă.
Verificând hotărârea atacată în cadrul prevăzut de art.479 NCPC, raportat la motivele pentru care contestatoarea a declarat apel, se constată că acesta este fondat pentru cele ce succed.
Potrivit dispozițiilor art.451 alin.2 NCPC instanța are posibilitatea, chiar și din oficiu, de a reduce motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocațial, inclusiv în faza executării silite, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat.
Din actele și lucrările dosarului execuțional nr.56/2015 al Biroului executorului judecătoresc H. V. se reține că intimatul urmăritor H. I., la data de 31 03 2015, a dat împuternicire domnului avocat P. E. B. din Baroul A. pentru efectuarea tuturor formalităților pentru executarea silită privind sentința civilă nr.469/18 februarie 2014 a Tribunalului A. definitivă prin decizia civilă nr.446/14 mai 2014 a Curții de Apel Timișoara, în aceeași zi fiind emisă și factura ce conține cuantumul onorariului avocațial în sumă de 5800 lei, o chitanță a achitării acestuia nefiind depusă la dosar.
În considerarea împuternicirii primite domnul avocat P. a depus la data de 01 04 2015 la B. H. V. cerere de executare silită –filele 1,2 dosar execuțional, însoțită de hotărârile judecătorești și de un înscris conținând modul de calcul al dobânzii legale, înscrisuri ce au fost atașate întâmpinării depuse în dosarul primei instanțe în susținerea poziției de opunere la reducerea onorariului avocațial.
În aceeași zi, a înregistrării dosarului, executorul judecătoresc a dispus încuviințarea executării silite, a stabilit cheltuielile de executare silită, a dispus înființarea popririi asupra sumelor datorate debitorului de către ING Bank NV Amsterdam și BCR SA, pentru suma de 16.662 Euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din data plății, precum și adresă și somație către Statul Român prin C.-Direcția Regională Timișoara, la data de 16 04 2015 fiind eliberată creditorului urmăritor întreaga sumă datorată de debitoare, inclusiv 5800 lei onorariu avocațial, fiind încetată executarea silită.
În acest context, considerând că între activitatea efectiv desfășurată de avocat în faza executării silite, mai sus descrisă, și cuantumul onorariului avocațial stabilit la suma de 5800 lei există o vădită disproporție, suma cu această destinație dobândind un caracter rezonabil și implicit echitabil pentru a fi suportată de debitoare, prin reducere la 3000 lei, tribunalul,
În temeiul dispozițiilor art. 480 alin.2 NCPC va admite apelul declarat de contestatoarea C. SA Direcția Regională de drumuri și poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr.3718/29 06 2015, pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu intimatul H. I..
Va schimba în parte sentința atacată, în sensul că va reduce cuantumul onorariului avocațial de la 5800 lei la suma de 3000 lei.
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de contestatoarea C. SA Direcția Regională de drumuri și poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr.3718/29 06 2015 pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu intimatul H. I..
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că reduce cuantumul onorariului avocațial de la 5800 lei la suma de 3000 lei.
Menține în rest sentința atacată.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2015.
Președinte Judecător
S. N. O. Ș. S.
Grefier,
D. P.
Se comunică cu:
- apelanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara
- intimat H. I. cu domiciliul procesual ales în A. . .
- Biroul Executorului Judecătoresc H. V. cu sediul în A. . .
Red. jud. SN
Thred.DP 5 ex./ 3 .
Primă instanță – Judecătoria A. – judecător M. C. F.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 995/2015.... | Anulare act. Sentința nr. 3776/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|








