Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 358/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 358/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 1345/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția I civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1345
Ședința publică din 24 noiembrie 2015
Președinte M. A. Judecător T. B.
Grefier V. L.
S-a luat în examinare apelul exercitat de apelanții C. A. A. și T. S. în contradictoriu cu intimata D. I. împotriva sentinței civile nr. 358/10.07.2015 pronunțată de Judecătoria Ineu având ca obiect, constatare act juridic.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelanților – avocat I. S. H. din Baroul A. și reprezentantul intimatei – avocat B. I. din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul intimatei depune împuternicire avocațială, chitanță de plată onorariu avocațial, bon fiscal combustibil și răspunsul MAI – Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean A. urmare a petiției intimatei.
Nefiind formulate alte cereri și incidente de soluționat, președintele completului deschide dezbaterile.
Reprezentantul apelanților solicită admiterea apelului, respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului, menținerea sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare.
Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept președintele completului de judecată închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 358/10.07.2015 Judecătoria Ineu a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta D. I. în contradictoriu cu pârâții C. A. A. și T. S. pentru anulare act juridic.
A constatat nulitatea contractului de întreținere, autentificat sub nr. 383/18.03.2013 la B.N.P. B. E. H..
A dispus repunerea părților în situația anterioară.
A obligat pârâții în solidar la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că la data de 18.03.2013 între reclamanta D. I. și pârâții C. A.-A. și T. S., s-a încheiat contractul de întreținere autentificat prin încheierea nr. 383/18.03.2013 la B.N.P. B. E.-H. din Ineu, prin care reclamanta, în calitate de creditor al întreținerii, a transmis în nudă proprietate, în cote părți indivize egale de ½ pentru fiecare pârâți, imobilul înscris în CF nr._ C., provenit din conversia de pe hârtie a CF nr.675 C., cu nr.top.189/1-3, 190/1-2, 388/1, compus din grădină în suprafață de 3754 mp de sub A.1, și construcție de sub nr.A.1.1, casă din C., nr. 225, precum și totalitatea bunurilor casnice și gospodărești aferente imobilului descris mai sus, proprietatea reclamantei de sub B1.1, imobil dobândit prin cumpărare în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 113/12.02.2003 la BNP M. D.-A.-S. din Ineu și întabulat în cartea funciară conform Încheierii nr. 243/13.02.2003.
P. același contract, reclamanta și-a rezervat dreptul de uzufruct viager asupra imobilului descris anterior, consimțind la întabularea în CF a dreptului de nudă proprietate, în cote părți indivize egale pe numele pârâților C. A.-A. și T. S. și a dreptului de uzufruct viager asupra imobilului în favoarea reclamantei-creditor al întreținerii.
În schimbul nudei proprietăți a imobilului transmis, debitorii întreținerii respectiv pârâții C. A.-A. și T. S., s-au obligat la întreținerea, îngrijirea împreună sau separat, cu toate cele necesare traiului, la masă comună sau separată, să îi asigure în caz de nevoie medicamentele și asistența medicală până la încetarea din viața a creditorului întreținerii, reclamanta D. I., când urmează a se înmormânta potrivit obiceiului locului, această obligație urmând a se stinge la data decesului, în conformitate cu prevederile art. 2244 Cod Civil.
Potrivit mențiunilor extrasului CF nr._ C., provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 675 C., compus din casa cu nr. 225 C., curte și grădină în suprafață de 3754 mp și casa nr. ad-tiv 225, figurează înscriși ca proprietari tabulari sub B.2, B.3 pârâții C. A.-A. și T. S., în cote de 1/2 părți fiecare, pe titlu de întreținere, conform actului notarial nr. 383/18.03.2013 emis de BNP B. Emanue-H. din Ineu, sub C. 2 din același CF fiind înscris dreptul de uzufruct viager în favoarea reclamantei.
În drept, prevederile art. 2254 alin.1 cod civil ,,P. contractul de întreținere o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părți sau al unui anumit terț prestațiile necesare întreținerii și îngrijirii pentru o anumită durată”.
Art. 1179 Cod Civil ,,Condițiile esențiale pentru validitatea unui contract sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimțământul părților; 3. un obiect determinat și licit; 4. o cauză licită și morală.,,
Art. 1204 Cod Civil ,,Consimțământul părților trebuie să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză”.
Art. 1206 Cod Civil ,,Consimțământul este viciat când este dat din eroare, surprins prin dol sau smuls prin violență”.
Art. 1246 Cod Civil ,,Orice contract încheiat cu încălcarea condițiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulității, dacă prin lege nu se prevede o altă sancțiune. Nulitatea poate fi absolută sau relativă. Dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea contractului poate fi constatată sau declarată prin acordul părților. P. acordul părților nu pot fi instituite și nici suprimate cauze de nulitate. Orice convenție sau clauză contrară este considerată nescrisă”.
Aceste dispoziții se completează cu prevederile art.1250 și următoarele Cod Civil privind cauzele de nulitate absolută sau relativă, precum și cele ale art. 1254 și următoarele din Cod Civil privind efectele nulității.
În fine, art. 2263 Cod Civil ,,Contractul de întreținere încheiat pe durată determinată încetează la expirarea acestei durate, cu excepția cazului în care creditorul întreținerii decedează mai devreme”.
Atunci când comportamentul celeilalte părți face imposibilă executarea contractului în condiții conforme bunelor moravuri, cel interesat poate cere rezoluțiunea.
În cazul prevăzut la alin. 2, precum și atunci când se întemeiază pe neexecutarea fără justificare a obligației de întreținere, rezoluțiunea nu poate fi pronunțată decât de instanță, dispozițiile art. 1.552 nefiind aplicabile. Orice clauză contrară este considerată nescrisă.
Dacă rezoluțiunea a fost cerută pentru unul dintre motivele prevăzute la alin. 2 sau 3, oferta de întreținere făcută de debitorul pârât după introducerea acțiunii nu poate împiedica rezoluțiunea contractului.
În cazul în care rezoluțiunea se pronunță pentru unul dintre motivele prevăzute la alin. 2 sau 3, debitorul în culpă nu poate obține restituirea prestațiilor de întreținere deja executate.
Dreptul la acțiunea în rezoluțiune se transmite moștenitorilor.
Rezoluțiunea contractului de întreținere nu se poate cere pentru motivele prevăzute la art. 2.261 alin. 1.
În speță, reclamanta a solicitat în principal anularea contractului de întreținere autentificat prin încheierea nr.383/18.03.2013 la BNP B. E.-H. din Ineu, invocând ipoteza nulității relative pentru viciu de consimțământ, deoarece, reclamanta a avut convingerea că semnează un contract de vânzare-cumpărare și nu un contract de întreținere așa cum a fost materializat în fapt.
Potrivit art. 1251 Cod Civil „Contractul este anulabil când au fost nesocotite dispozițiile legale privitoare la capacitatea de exercițiu, când consimțământul uneia dintre părți a fost viciat, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege”.
Așa cum se arată la art. 1206 alin.1 Cod Civil, consimțământul este viciat când este dat din eroare surprins prin dol sau smuls prin violență.
Specific viciilor de consimțământ este aceea că există manifestarea de voință, însă aceasta este alterată fie în conținutul ei intelectual, conștient, ca în cazul erorii sau dolului, fie în caracterul său liber, ca în cazul violenței sau leziunii.
În situația în care consimțământul dat la încheierea unui contract este alterat de unul din cele trei vicii-eroare, dol, violență, contractul este lovit de nulitate relativă.
Art. 1207 alin. 2, Cod Civil ,,Eroarea este esențială: 1. când poartă asupra naturii sau obiectului contractului; 2. când poartă asupra identității obiectului prestației sau asupra unei calități a acestuia ori asupra unei alte împrejurări considerate esențiale de către părți în absența căreia contractul nu s-ar fi încheiat; 3. când poartă asupra identității persoanei sau asupra unei calități a acesteia în absența căreia contractul nu s-ar fi încheiat”.
În analizarea incidenței dispozițiile art.1206 și următoarele, Cod Civil din probele de la dosar, rezultă că reclamanta are vârsta de 85 de ani și domiciliază în localitatea C., nr.225.
În luna martie 2013, pârâții, care se află într-o relație de concubinaj și intenționau să achiziționeze o locuință sau un teren pentru edificarea unei construcții, au contactat-o pe reclamantă cu privire la achiziționarea imobilului de la nr. ad-tiv 225 C., aspect confirmat la interogator atât de reclamantă cât și de pârâți, pârâtul T. S., la întrebarea 1: ,,este adevărat că ați contactat-o pe reclamantă pentru cumpărarea unei grădini, aceasta având în geam o ofertă de vânzare?,, arătând că :,, am fost să cumpăr tot, casa și ce aparține la nr.225”.
Ulterior, părțile s-au prezentat la Biroul Notarului Public B. E.-H. unde au încheiat contractul de întreținere ce face obiectul litigiului, după încheierea acestui contract pârâții mutându-se în imobilul situat în C. nr.225.
La data de 13.03.2013, pârâții au virat în contul deschis la BRD-Agenția Ineu pe numele reclamantei, suma de 15.000 lei echivalentul sumei de 3.500 Euro, potrivit extrasului de cont, ambii pârâți arătând că a mai rămas o diferență de 5000 RON ce urmează să fie achitată ulterior.
La data de 18 iulie 2014, reclamanta D. I., a lichidat depozitul în sumă de 15.666,08 lei, așa cum rezultă din extrasul de cont al B.R.D.-G.S.G., Agenția Ineu, fila 144 vol.I dosar.
Astfel, din coroborarea probei cu interogatoriul părților, extrasul de cont, declarațiile martorilor C. V., S. M., I. D. și C. I., rezultă fără echivoc că reclamanta D. I. a avut reprezentarea faptului că încheie un contract de vânzare-cumpărare, probe ce susțin pretențiile reclamantei sub aspectul existenței viciului de consimțământ, ce se sancționează cu nulitatea relativă a contractului.
Relevante sunt acest aspect sunt depoziția martorului C. V. care arată:„am înțeles că pârâții au cumpărat; de la pârâți am înțeles că intenționau să ridice o construcție în curte”, martorul Sfâșie M., vecin cu părțile: „pârâții au spus că doresc să-și construiască o casă, mai precis o clădire”, în . intenția reclamantei de a-și vinde casa; „reclamanta înainte de a se muta pârâții în imobil a avut un anunț prin care anunța că își vinde casa”, respectiv martorul I. D. care arată că: „în geamul casei reclamantei a fost un afiș privind casă de vânzare, înainte de a veni pârâții”.
Martorul C. I., relatează că pârâta C. A.-A. intenționa să cumpere o casă, împrejurare în care martora, cunoscând că reclamanta vrea să vândă casa, a participat la discuția purtată între acestea, ocazie cu care se precizează următoarele: „reclamanta a fost de acord să vândă și a afirmat că dacă se înțeleg în sensul să o lase pe reclamantă să locuiască într-o cameră, o să mai lase din preț”. Martorul precizează că a asistat personal la astfel de discuții și a luat în mod direct cunoștință de această înțelegere.
În raport de aceste probațiuni, declarația martorului C. Nicușor, nu poate fi reținută ca pertinentă, cele afirmate de martor, în sensul încheierii între părți a unui contract de întreținere, fiind raportate strict la afirmațiile pârâților.
După mutarea pârâților în imobilul de la nr. 225, aceștia au efectuat o . investiții la casă, atât în interior, respectiv s-a montat gresie, s-a amenajat baia și bucătăria, cât și pe exterior respectiv: tencuit, aplicat izolație și bordură din piatră, cu scopul îmbunătățirii condițiilor de locuit, lucrări ce au fost executate de martorul C. Nicușor.
Pârâții au efectuat și modificări la grădină, s-au toaletat copacii și via, respectiv au mutat un gard.
Toate lucrările efectuate de pârâți la imobil după încheierea contractului de întreținere din data de 18.03.2013 au fost estimate de pârâți la 20.000 Euro.
În fine, martorii audiați arată că la început relațiile dintre părți au fost bune, însă ulterior au degenerat, culminând cu plângerile adresate de reclamantă Poliției C. și plecarea din locuință a reclamantei în luna iunie 2015 când a fost agresată de pârâtul T. S., reclamanta solicitând Judecătoriei Ineu și emiterea unui ordin de protecție conform prevederilor Legii nr.217/2003 republicată, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr._ .
După mutarea pârâților în imobil, reclamanta a rămas să locuiască în continuare în aceiași casă, într-o cameră, fără a-i fi prestată întreținere: masă comună sau separată, medicamente, bunuri de uz personal, lemne, ș.a, aspecte rezultate de asemenea din probatoriul administrat.
Relevant în conturarea adevărului înțelegerii părților este și punctul de vedere al pârâților expus în cuprinsul interogatoriului urmat de predarea către reclamantă a sumei de 15.000 Ron, rezultând cu claritate conținutul real al înțelegerii părților, care nu se suprapune conținutului actului juridic autentificat la notariat.
Toate împrejurările de fapt susținute de reclamantă sunt dovedite în cauză, alături de recunoașterea pârâților cu privire la intenția de a cumpăra, susținând pretenția reclamantei că a semnat un alt act decât acela la care a convenit cu pârâții, în mod indubitabil reclamanta aflându-se în eroare asupra naturii contractului încheiat cu pârâții, și anume având reprezentarea unei vânzări și nu a întreținerii în schimbul imobilului, eroare esențială ce se circumscrie prev. art. 1207 alin. 2 pct. 1 Cod Civil.
Așa cum se arată în doctrina juridică și s-a confirmat de practica judiciară în materie, eroare va constitui viciu de consimțământ dacă falsa reprezentare a realității va cădea asupra unor elemente esențiale pentru încheierea contractului, elemente enumerate limitativ de alin. 2 din art. 1207 Cod Civil: natura sau obiectul contractului încheiat, identitatea obiectului prestației sau o calitate a acestuia ori o împrejurare considerată esențială de una din părți pentru nașterea raportului juridic.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție prin :,, reprezintă o error in substantiam, faptul că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică având ca obiect un teren, reclamanta s-a aflat în eroare cu privire la existența litigiului asupra terenului, pârâții vânzători asumându-și pe propria răspundere, printr-o clauză distinctă în contract, garanția inexistenței vreunui litigiu, aspect care a determinat-o pe reclamantă să cumpere terenul în cauză. Înalta Curte a statuat că “eroarea viciu de consimțământ în prezenta cauză a constituit-o falsa reprezentare a realității cu privire la calitățile substanțiale ale obiectului contractului de vânzare, respectiv ca terenul să nu fie obiect al vreunui litigiu, iar substanța obiectului actului este constituită din calitățile în lipsa cărora cumpărătoarea n-ar fi făcut contractul dacă ar fi cunoscut această lipsă, fiindcă la încheierea convenției reclamanta a avut în vedere calitatea terenului de a nu fi obiect al vreunui litigiu și a reprezentat condiția esențială a declarației de voință consemnată expres în contract și asupra căreia pârâții au garantat”.
Decizia civilă nr. 647/2008-R pronunțată de Curtea de Apel Oradea: ,,Ansamblul aspectelor relevate anterior, pune în evidență faptul ca reclamanții din cauza, având nevoie de întreținere dată fiind vârsta înaintata și starea de sănătate precara, au încheiat contractele atacate în instanța prin care nepotului acestora i-a fost transmis dreptul de proprietate asupra imobilelor din litigiu, că prețul acestora nu a fost plătit, ci asigurată întreținerea celor doi bătrâni, preț de care aceștia din urmă nici nu aveau nevoie, fiind înstăriți, mai mult, ei fiind cei care l-au susținut financiar pe nepotul intimat în perioada respectivă, când el urma cursurile unei facultăți. Rezultă așadar cu prisosință că reclamanții în calitate de transmițători ai proprietății către intimatul pârât au avut falsa reprezentare a realității în momentul încheierii celor două contracte atacate, fiind în eroare astfel asupra naturii actului juridic (error in negatio). Potrivit art. 954 din Codul Civil, eroarea nu produce nulitate decât atunci când cade asupra substanței obiectului convenției, astfel în cazul erorii obstacol, actul juridic este lovit de nulitate absolută, eroarea fiind distructiva de voința”.
Reclamanta, ca proprietar al imobilului obiect al contractului din litigiu, are interes în a invoca nulitatea relativă a contractului în condițiile enunțate anterior, fiind parte contractantă precum și pentru restabilirea situației anterioare, impunându-se anularea contractului.
Reținându-se deci ca fiind întemeiată cererea reclamantei sub aspectul nulității contractului de întreținere, autentificat sub nr. 383/18.03.2013 la B.N.P. B. E. H., pretențiile referitoare la rezoluțiunea aceluiași contract sunt fără obiect, nemaifăcând analiza instanței.
Pe cale de consecință, pentru considerentele de mai sus, în temeiul prevederilor legale citate anterior, prima instanță a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamantă, a constatat nulitatea contractului de întreținere, autentificat sub nr. 383/18.03.2013 la B.N.P. B. E. H. și a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului.
Deoarece potrivit prevederilor art. 11-19 din OUG nr. 80/2013, respectiv art. 72 din Legea nr. 51/1995, reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma asistenței juridice prin avocat desemnat care să exercite atribuțiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 potrivit încheierii din data de 06.10.2014 din dosar nr._ /a1, în cauză fiind desemnat în acest sens avocat L. I. din cadrul Baroul A., cu delegație la dosar, deoarece pârâții sunt căzuți în pretenții prima instanță i-a obligat în solidar la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal, apelanții C. A. A. și T. S. prin care au solicitat admiterea apelului formulat în cauză și pe fond, respingerea acțiunii.
În motivare au arătat că prima instanță, în mod nelegal și netemeinic a reținut nulitatea contractului de întreținere autentificat sub nr. 383/18.03.2013 la BNP B. E. H. din Ineu.
Pentru a reține nulitatea contractului mai sus menționat, prima instanța a reținut, coroborând și interpretând în mod greșit probatoriul administrat, faptul că reclamanta s-a aflat în eroare cu privire la actul încheiat, respectiv faptul că părțile s-au înțeles să încheie un contract de vânzare cumpărare al imobilului în litigiu și nu un contract de întreținere.
Împrejurarea că reclamanta a dorit să încheie un contract de întreținere, rezultă din faptul că aceasta nu este la primul contract de întreținere pe care îl face, chiar dacă nu în formă autentică, fiind al 3-lea cuplu pe care încearcă să-1 înșele, reclamanta profitând de buna lor credință.
Susținerile lor rezultă și din faptul că au prestat mai bine de un an si jumătate întreținerea reclamantei, întreținere pe care aceasta a acceptat-o, au făcut investiții de mii de euro la imobilul asupra căruia au dobândit nuda proprietate, cu unicul scop de a îmbunătăți radical confortul tuturor, nu doar al lor ci și al reclamantei, investiții la care nu s-a opus, din contră, s-a bucurat de ele, dovada fiind faptul că acțiunea introductivă a fost formulată la mai bine de un an și jumătate de la încheierea contractului de întreținere.
De asemenea, suma de_ lei, reprezentând prestarea întreținerii și în bani, pe care au înțeles să o facă, a fost virată în contul reclamantei la 13.03.2015, cu 5 zile înainte de perfectarea contractului de întreținere, ceea ce reprezintă încă un argument din care rezultă că aceasta sumă de bani nu a reprezentat prețul unei vânzări, întrucât vânzarea cumpărarea se consideră a fi perfectată la momentul încasării prețului. Însăși faptul că au înțeles să vireze această suma de bani în contul reclamantei face dovada încrederii pe care i-au acordat-o și a dorinței sincere de a o ajuta și a contribui la întreținerea ei în toate formele, bani, prestarea de întreținere în natură.
Au considerat că prima instanță nu a făcut o interpretare judicioasă și coroborată a tuturor probelor testimoniale administrate în cauză, reținând fragmente de declarații de martor, a unor martori care nu au fost parte la înțelegere, ci reprezintă martori indirecți, ce pe parcursul procesului au aflat de la reclamantă ce i-a convenit acesteia.
Au solicitat înlăturarea depoziției martorului B. I., acesta fiind în relații oneroase, interesate cu reclamanta, atât el personal cât și familia sa, așa cum rezultă din chiar propria-i declarație
Deși reclamanta a investit prima instanță cu o acțiune în nulitate întemeiată pe dol ca viciu de consimțământ, respectiv pe utilizarea de către mijloace viclene, respectiv dolosive, pentru a determina obținerea consimțământului reclamantei la încheierea actului juridic, au menționat că, în motivarea hotărârii, au constatat că se face referire la eroarea în care s-a aflat reclamanta D. I., constând în reprezentarea faptului că încheie un contract de vânzare cumpărare și nu unul de întreținere.
Împrejurarea că eroarea care poartă asupra obiectului cererii este analizată ca motiv de nulitate de către prima instanță, au considerat că trebuia pusă în discuția părților, întrucât instanța a fost investită cu un alt motiv de nulitate, respectiv dolul ce a afectat consimțământul reclamantei la perfectarea actului juridic.
Au considerat că prima instanță avea obligația de a pune în discuția părților această schimbare a temeiului de drept al cererii de chemare în judecată, întrucât și-au formulat toate apărările și au propus inclusiv probe testimoniale raportat la dol ca viciu de consimțământ ce a fost invocat in cererea de chemare în judecată.
Susținerea că reclamanta s-a aflat în eroare asupra obiectului contractului încheiat este nouă și nu au fost în măsură să formuleze apărări și nici să pună întrebări martorilor raportat la "eroarea" în care s-a aflat reclamanta.
Faptul că aceasta nu s-a aflat în eroare este mai mult decât evident, dacă le-ar fi vândut imobilul, așa cum susține că a crezut, nu ar mai fi avut ce căuta în respectivul imobil, evident trebuind să-1 părăsească în urma vânzării. D. contractul de întreținere, pe care 1-a mai practicat și cu alte familii, chiar dacă cu unele nu a mai încheiat acte juridice, deci cunoștea bine ce înseamnă întreținere, i-a dat dreptul legal să rămână în imobil. Mai mult, au probat acest aspect atât cu martorii propuși, dar și cu martorii propuși de reclamantă. De altfel, reclamanta este cunoscută în localitatea C. ca o femeie care caută persoane care să o întrețină, schimbând mai multe familii care au prestat întreținere față de aceasta, însă nu au cunoscut acest aspect, nefiind localnici, în ultimii ani trăind în Italia.
Un alt aspect de nelegalitate al hotărârii primei instanțe constă în aceea că, deși instanța a dispus repunerea părților în situația anterioară, prima instanță nu a dispus obligarea reclamantei D. I. de a le restitui suma de_ lei pe care i-au achitat-o.
Ori, constatarea nulității unui act juridic presupune repunerea părților în situația anterioară, inclusiv restituirea sumei de bani încasate de reclamantă.
Numai în cazul în care s-ar fi dispus rezoluțiunea contractului de întreținere din motive culpabile, reclamanta nu ar mai fi putut fi obligată legal la restituirea sumei de bani încasate.
Reaua credința a reclamantei au considerat că rezultă și din faptul că la data de 18.07.2014, la mai bine de un an de la depunerea în contul său a sumei de_ lei, aceasta a retras suma de bani, lichidând depozitul, așa cum rezultă din extrasul de cont depus la dosar.
Au considerat că este evident că retragerea, la mai bine de un an de la virarea sumei de bani, și cu câteva luni doar înainte de a promova cererea de chemare în judecată, s-a făcut cu rea credință și premeditat.
Prima instanță nu a fost preocupată să analizeze atitudinea reclamantei, deși au invocat reaua credința a reclamantei și afirmau că au și dovedit-o, în acțiunile vizând anularea contractului de întreținere, atitudinea fiind esențială și fiind condiție sinequanon pentru îndeplinirea obligației de a presta întreținere de către debitorii obligației de întreținere.
Prima instanță s-a rezumat în a reține faptul că reclamanta are vârsta de 85 de ani, (însă vârsta în sine nu este garanția onestității și comportamentului corespunzător, reclamanta perturbând dealtfel, la fiecare termen de judecată la care a participat, solemnitatea ședinței de judecată, prin comportamentul său necorespunzător) și că a fost agresată de pârâtul T. S..
Au subliniat că prima instanță nu s-a preocupat să afle că însăși reclamanta a provocat incidentele în mod intenționat pentru a avea pretext în a suna poliția înjurându-1 în permanență pe pârât, chiar și în sala de judecată, și aruncând cu pietre în el, fără nici un motiv.
Au considerat că lipsa imparțialității primei instanțe rezultă și din faptul că aceasta a scutit-o pe reclamanta de plata taxei judiciare de timbru, deși, potrivit legii nu se califică pentru acest ajutor public judiciar, motiv pentru care, au solicitat darea în debit a reclamantei cu suma scutită cu titlu de taxă judiciară de timbru.
În drept au invocat prev. art. 466-480 Cod procedură civilă.
Intimata D. I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, păstrarea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală.
În motivare a arătat că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, bazată pe probele administrate în cauză, iar criticile aduse prin apelul formulat sunt total nefondate în ce privesc susținerile apelanților că prima instanță a interpretat în mod greșit probatoriul administrat, fiind nefondate deoarece chiar apelanții prin răspunsurile la interogator recunosc că au intenționat să cumpere imobilul, această probă se coroborează cu declarațiile martorilor C. V., S. M., llieș D. și C. losana, declarații din cuprinsul cărora rezultă fără echivoc că reclamanta a dorit să vândă, iar pârâții apelanți au dorit să cumpere imobilul.
În aceste împrejurări prima instanță a constatat că au fost încălcate dispozițiile art. 1179 Cod Civil, respectiv nu au fost îndeplinite condițiile esențiale pentru validitatea unui contract, și anume consimțământul a fost viciat fiind surprins prin dol.
Conform art. 1206 cod civil consimțământul este viciat când este dat din eroare, surprins prin dol sau smuls prin violență. În situația în care consimțământul dat la încheierea unui contract este alterat de unul din cele trei vicii „eroare, dol, violență” contractul este lovit de nulitate relativă.
Potrivit art. 1214 Cod Civil „Consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți..."
Dolul este acel viciu care constă în inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace viclene sau dolosive pentru a o determina să încheie un act juridic. Dolul este o eroare provocată, iar nu spontană că eroarea propriu zisă.
Dolul viciu de consimțământ este alcătuit din două elemente un element obiectiv, material, constând în utilizarea de mijloace viclene, pentru a induce în eroare, în speță acțiunea de depunere a sumei de 15.000 lei pentru cumpărarea imobilului diferența de 5.000 lei urmând a fi primită după semnarea actului la notarul public, această acțiune a fost suficientă pentru a o convinge pe reclamantă că actul care urmează să se încheie este un contract de vânzare cumpărare și nu unul de întreținere.
Un element subiectiv intențional a constat în intenția de a induce în eroare o persoană pentru a o convinge să încheie un act juridic.
Din probele administrate rezultă că toate acțiunile apelanților au avut ca scop inducerea în eroare cu privire la natura juridică a actului care s-a încheiat între părți.
D. dovadă a faptului că a fost alterat consimțământul, având reprezentarea faptului că încheie un contract de vânzare cumpărare, reiese din interogatoriul pârâților apelanți, din depozițiile martorilor și din faptul că apelanții au virat în data de 13.03.2013 suma de 15.000 lei reprezentând parte din contravaloarea imobilului, pârâții arătând că a rămas o diferență de 5.000 lei ce urma să fie achitată ulterior.
De asemenea apelanții invocă faptul că suma de 15.000 lei a fost virată în contul reclamantei cu 5 zile înainte de perfectarea contractului de întreținere și nu a reprezentat prețul unei vânzări, întrucât vânzarea cumpărarea se consideră a fi perfectată la momentul încasării prețului. Însă apelanții nu amintesc dispozițiile art. 1674 Cod Civil conform căruia proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit, ori apelanții prin virarea în cont a sumei de 15.000 lei au intenționat să cumpere imobilul urmând a achita diferența ulterior.
Față de susținerea apelanților că nu au avut posibilitatea să-și formuleze apărarea față de acțiunea în nulitate întemeiată pe dol ca viciu de consimțământ, a solicitat respingerea ca nefondată, deoarece precizarea de cerere a fost depusă în data de 11.11.2014, iar apelanții au formulat întâmpinare față de aceasta la 16.12.2014 astfel că a fost pus în discuție temeiul de drept prin acea precizare.
Și susținerea apelanților privitoare la existența mai multor contracte de întreținere este nefondată deoarece ca o condiție esențială pentru valabilitatea contractului de întreținere este ca acesta să fie încheiat în formă autentică, iar aceasta nu a mai încheiat astfel de contracte .
Nu există rea credință din partea sa deoarece recunoaște că a retras acea sumă de 15.000 lei din cont, însă a fost cu intenția de a o preda apelanților care au refuzat în prezența organelor de Poliție acești bani.
Apelanții fac vorbire despre acea sumă de 15.000 lei că ar reprezenta prestarea întreținerii și în bani. Această susținere este total nefondată deoarece din întregul cuprins al contractului de întreținere nu rezultă că ar fi fost predată sumă ca și întreținere în bani și acest aspect ducând la concluzia că apelanții au dorit obținerea de mijloace viclene și inducerea sa în eroare.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 476-478 Cod de procedură civilă, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, se constată că prima instanță a interpretat în mod corect probele administrate în cauză, iar soluția a fost dată în conformitate cu dispozițiile legale incidente.
Faptul că reclamanta s-a aflat în eroare asupra naturii contractului rezultă cu prisosință din împrejurările anterioare încheierii acestuia, respectiv afișarea anunțului privind vânzarea proprietății, discuțiile avute cu pârâta, precum și plata sumei de_ lei.
Martorii propuși de către reclamantă – d-nii C. V. și Sfâșie M. au declarat că „în geamul casei reclamantei a fost pus un afiș, a stat mult timp în geam și a fost pus anterior mutării pârâților”; de asemenea că „este adevărat că reclamanta, înainte de a se muta pârâții în imobil, a avut un afiș prin care a anunțat că îți vinde casa”.
Deosebit de relevantă este declarația d-nei C. I. – martor propus chiar de către pârâtă, care a relatat că „pârâta C. A. intenționa să-și cumpere o casă, iar eu știam că reclamanta vrea să-și vândă casa deoarece era afiș pus pe geam … am însoțit-o pe pârâtă la reclamantă, pentru a discuta despre posibilitatea vânzării. Cu ocazia discuțiilor purtate în prezența mea, reclamanta a fost de acord să vândă și a afirmat că dacă se înțeleg în sensul să o lase pe reclamantă să locuiască într-o cameră, atunci o să mai lase la preț”.
De altfel, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, intenția de vânzare – cumpărare rezultă și din răspunsul pârâtului la interogator, acesta arătând că a contactat-o pe reclamantă pentru a cumpăra casa și tot ce aparține de nr. 225.
Anterior contractului de întreținere, la data de 13.03.2013, pârâții au virat în contul bancar al reclamantei suma de_ lei, urmând ca după întoarcerea din Italia – așa cum arată pârâtul la interogator, să îi mai achite reclamantei suma de 5000 lei.
Ori, acest aspect, achitarea unei sume de bani este de natură a susține existența erorii în care s-a aflat reclamanta.
P. motivele de apel pârâții susțin că suma de_ lei pe care au achitat-o reclamantei reprezintă prestarea întreținerii și în bani, pe care au înțeles să o facă.
Aceste susțineri nu pot fi primite, întrucât conținutul contractului de întreținere nu conține o asemenea clauză, iar pe de altă parte, analiza acestui aspect este oprită de dispozițiile art. 478 alin. 3 Cod procedură civilă, conform cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.
Mai susțin pârâții că reclamanta nu a fost în eroare la încheierea contractului – acest fapt rezultând din împrejurarea că anterior, a mai încheiat două contracte de întreținere, de asemenea că timp de un an și jumătate a acceptat întreținerea prestată de dânșii.
Instanța apreciază că și în condițiile în care s-ar fi dovedit faptul că reclamanta ar fi încheiat anterior două contracte de întreținere, acest aspect nu exclude posibilitatea ca aceasta să se afle în eroare cu privire la prezentul contract. Iar faptul că a exercitat acțiunea după un an și jumătate este explicat de răspunsul reclamantei la interogator, acesta arătând că „la vârsta mea de 86 ani nu am mai vrut să umblu prin tribunal și am văzut că mă înțeleg cu pârâții. În aceste condiții a trecut timpul”.
Mai invocă apelanții că reclamanta a investit instanța cu o acțiune întemeiată pe dol ca viciu de consimțământ, iar eroarea analizată ca motiv de nulitate, nu a fost pusă în discuția părților.
Nu pot fi primite nici aceste susțineri în condițiile în care după acordarea ajutorului public judiciar sub forma asistenței prin avocat desemnat, reclamanta și-a precizat acțiunea, invocând dispozițiile art. 1206 Cod Civil, conform cărora, consimțământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol”. S-a arătat în motivarea acțiunii că pârâții au utilizat mijloace viclene, pentru a induce în eroare, în speță, acțiunea de depunere pe numele reclamantei a sumei de 3500 euro reprezentând_ lei pentru cumpărarea cotei de 1/2 din imobilul ce face obiectul contractului de întreținere, diferența de 5000 lei urmând a fi primită de reclamantă după semnarea actului la notarul public ,a fost suficientă pentru a o convinge pe reclamantă că actul juridic care urmează să se încheie este un contract de vânzare cumpărare, și nu unul de întreținere.
În fine, reclamanții mai susțin că un alt aspect de nelegalitate al hotărârii primei instanțe constă în aceea că, deși instanța a dispus repunerea părților în situația anterioară, prima instanță nu a dispus obligarea reclamantei D. I. de a le restitui suma de_ lei pe care ei i-au achitat-o.
La fel de neîntemeiate se apreciază a fi și aceste susțineri în condițiile în care în contractul de întreținere a cărei nulitate a fost constatată, nu este prevăzut faptul că în schimbul nudei proprietăți, pârâții ar fi achitat suma de_ lei. D. atunci prima instanță ar fi putut dispune restituirea sumei.
Se observă că în contract părțile au stipulat doar că, în schimbul nudei proprietăți a imobilului, debitorii întreținerii sunt obligați să o întrețină și să o îngrijească, împreună sau separat, cu toate cele necesare traiului, la masă comună sau separată, să îi asigure medicamentele și asistența medicală, până la încetarea sa din viață, când urmează să o înmormânteze potrivit obiceiului locului.
Susțin apelanții că lipsa imparțialității instanței de fond rezultă și din faptul că aceasta a scutit-o pe reclamantă de plata taxei judiciare de timbru, deși, potrivit legii aceasta nu se califică pentru acest ajutor public judiciar, motiv pentru care, solicită instanței de apel să procedeze la darea în debit a reclamantei cu suma scutită cu titlu de taxă judiciară de timbru.
În condițiile în care acțiunea reclamantei a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 27 lit. c din OUG 80/2013 și prin urmare, aceasta nu a achitat vreo sumă de bani cu acest titlu, susținerile și cererea părților se constată a fi total neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, în baza art. 480 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca neîntemeiat, iar în baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, vor fi obligați apelanții să plătească intimatei 600 lei cheltuieli de judecată onorar avocațial și contravaloare transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelanții C. A. A. și T. S. în contradictoriu cu intimata D. I. împotriva sentinței civile nr. 358/10.07.2015 pronunțată de Judecătoria Ineu.
Obligă apelanții să plătească intimatei 600 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.11.2015.
Președinte Judecător Grefier
M. A. T. B. V. L.
Red.TB / Thred.MC
5 ex./ 3 .
Se comunică cu:
- apelanta C. A. A. - domiciliată în ., nr.6, . procesual ales la Cabinet de A. I. S., cu sediul profesional în Timișoara, ., ., jud.T.,
- apelantul T. S. - domiciliat în Italia, Nicosia, Via C.DA Ciappiere cu reședința în C., nr. 225, jud. A. și domiciliul procesual ales la Cabinet de A. I. S., cu sediul profesional în Timișoara, ., ., jud.T.,
- intimata D. I. - domiciliată în C., nr.225, jud. A.,
Primă instanță – Judecătoria Ineu - judecător L. M.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 24-11-2015, Tribunalul ARAD | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1319/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
