Pretenţii. Decizia nr. 130/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 130/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 130/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADoperator 3207/2504
Secția I Civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 130
Ședința publică din 20 octombrie 2015
Președinte M. A.
Judecător T. B.
Judecător Ș. S. C.
Grefier M. C.
S-a luat în examinare în recursul declarat de recurentul P. T. în contradictoriu cu intimații R. M., S. D. și S. F. împotriva sentinței civile nr. 266/11.06.2015 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La recursul nominal se prezintă nimeni recurentul, absenți fiind intimații.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Recursul nu este timbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care arată că nu mai formulează cerere de acordare a ajutorului public și nu timbrează cererea de recurs.
Instanța pune în discuția excepția de neîndeplinire a obligației de plată a taxei de timbru aferentă căi ide atac.
Recurentul lasă la latitudinea instanței soluționarea excepției de
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției procesuale, conform art. 137 alin. 1 din codul de procedură civilă de la 1865 (C.).
TRIBUNALUL
În deliberare, asupra căii de atac înregistrată la Tribunalul A. în data de 07.07.2015, constată că, prin sentința civilă nr. 266/11.06.2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Ineu a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamanții S. D. și S. F. în contradictoriu cu pârâtul P. T. și chemata în garanție R. M.. A dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare atestat cu nr.71/5.12.2007 la Cabinet de avocat S. E. încheiat între reclamanți și pârâtul P. T., având ca obiect imobilul înscris în CF 8366 Ineu nr.top.3058/II, reprezentat de apartamentul nr.2. A obligat pârâtul P. T. să restituie reclamanților suma de 6.841 euro echivalent în lei la data plății către reclamanți, reprezentând preț, cu plata dobânzii legale aferente, calculată de la data introducerii acțiunii până la achitarea efectivă. A respins, în rest, cererea reclamanților. A respins cererea formulată și precizată de reclamanți în contradictoriu cu chemata în garanție R. M.. L-a obligat pe pârâtul P. T. să plătească reclamanților suma de 1.613 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul P. T., solicitând admiterea acestuia și obligarea ambilor soți (el și chemata în garanție) la plata în cote egale a pretențiilor, respingerea cererii de achitare a dobânzilor. În motivare, arată că suma de 6.841 lei a fost cheltuită de ambii soți achitând cheltuielile de judecată și onorariile avocațiale, dar și în interes personal. Nu se pune problema dobânzilor pentru că bani nu au fost depuși la bancă sau dați cu camătă. Nu deține bunuri și efectuează în prezent o pedeapsă privativă de liberate, așa încât pentru a putea plăti datoria cere obligarea intimatei R. M., prin ordin judecătoresc, să-i plătească suma de 45.000 lei stabilită prin hotărârea judecătorească din dosarul nr._ .
Recurentul a fost citată cu mențiunea obligației legale de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 841 lei, aferentă exercitării căii de atac.
Intimații S. D. și S. F. au solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Au invocat excepția netimbrării recursului și anularea căii de atac.
Intimatul R. M., deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări în scris.
Analizând excepția neîndeplinirii obligației de timbrare a căii de atac, ce are prioritate în soluționare, tribunalul constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Recurentului i s-a adus la cunoștință, prin citația comunicată la 27.08.2015, obligația de plată a sumei de 841 lei taxă judiciară de timbru, sub sancțiunea anulării, ca netimbrată, a căii de atac. Taxa judiciară de timbru a fost stabilită conform art. 11 alin. 1 raportat la art. 2 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997 modificată, având în vedere valoarea litigiului [6.500 euro x 4,1196 lei/1 euro (cursul valutar al BNR de la data de 17.02.2010 – data introducerii acțiunii) = 26.777,40 lei].
Conform art. 20 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat (alin. 1), iar, în cazul în care nu au fost achitate la acel moment, instanța de judecată îi pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată (alin. 2), în condițiile în care neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii (alin. 3). Din prevederile art. 1 ale OG nr. 32/1995 modificată rezultă că timbrul judiciar se achită întotdeauna pentru cererile deduse judecății pentru care se datorează taxă judiciară de timbru.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept și constatând că recurentul nu a achitat taxele aferente recursului declarat, tribunalul, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va admite excepția neîndeplinirii obligației de plată a taxelor de timbru aferente căii de căii de atac și va anula, ca netimbrat, recursul exercitat de recurentul P. T. împotriva sentinței civile nr. 266/11.06.2015 a Judecătoriei Ineu,.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca netimbrat, recursul exercitat de recurentul P. T., fiul lui G. și al Aureliei, ns. la 30.08.1966, dom. în orașul Ineu, Calea republicii, nr. 1, ., jud. A., deținut în P. A. în contradictoriu cu intimații R. M., dom. în loc. Șicula, nr. 584, jud. A. S. D. și S. F., domiciliați în Ineu, Șoseaua A., nr. 4, ., jud. A. împotriva sentinței civile nr. 266/11.06.2015 a Judecătoriei Ineu pronunțată în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2015.
Președinte Judecător Judecător
M. A. T. B. Ș. S. C.
Grefier
M. C.
Red. M.A/Tehred.:M.A.
2 ex/21.10.2015
Nu se comunică.
Prima instanță: Judecătoria Ineu – judecător P. I. A.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1270/2015. Tribunalul ARAD | Pretenţii. Decizia nr. 1170/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|








