Pretenţii. Sentința nr. 3775/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3775/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 1291/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția I civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1291
Ședința publică din 17 noiembrie 2015
Președinte S. N.
Judecător O. Ș. S.
Grefier D. P.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta reclamantă L. B. M. împotriva sentinței civile nr. 3775/1 iulie 2015 pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu S. „Finanțe” intimat pârât din cadrul fostei D.G.F.P. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantei reclamante L. B. M., avocat A. L. din Baroul A. și reprezentantul intimatei pârât S. „Finanțe” din cadrul fostei D.G.F.P. A., avocat C. M. O. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu 1153 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul apelantei apreciază că prin răspunsul la interogator nu s-a răspuns la întrebările nr. 2, 4,6,7, 8 si 10; arată că are o listă cu 12 persoane cărora li s-au acordat drepturi bănești deși nu au fost membrii de sindicat, cum ar fi B. F. și va depune această listă la termenul următor; solicită în probațiune audierea a trei martori G. A., I. C. si Engel A. pentru a dovedi că sunt persoane care nu au fost membrii de sindicat și au beneficiat de drepturile bănești, cum ar fi și doamna Csurovscki D..
Reprezentantul intimatei se opune cererii de probațiune cu martori, peste înscrisul depus la dosar, arată că apelanta nu era membru de sindicat la momentul acțiunii civile; depune factura nr. 147 din 17.09.2015 privind onorariul avocațial de 800 lei.
Instanța consideră că administrarea probei testimoniale nu este utilă în acest stadiu procesual, astfel că o respinge, și nefiind solicitate probe acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței, obligarea intimatei să plătească despăgubirea.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul Tribunalului A. la data de 10 august 2015, constată că prin sentința civilă nr. 3775 pronunțată la 1 iulie 2015, Judecătoria A. a respins acțiunea civilă precizată de reclamanta L. B. M., în contradictoriu cu pârâtul S. „Finanțe” al salariaților din cadrul fostei Direcții Generale a Finanțelor Publice A., pentru acordare despăgubiri.
A obligat reclamanta să plătească pârâtului cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Reclamanta L. B. M. a deținut calitatea de funcționar public de conducere în cadrul fostei Direcții Generale a Finanțelor Publice a Județului A., iar în perioada 01.08._08 raporturile de serviciu ale acesteia au fost suspendate conform art. 94 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 188/1999, reclamanta fiind angajată la Cabinetul Parlamentar I. C..
La data de 31.07.2008, pârâtul S. Finanțe din cadrul fostei Direcții Generale a Finanțelor Publice A. a promovat la Tribunalul A. o acțiune civilă în numele unor membrii de sindicat, acțiune în care au intervenit în interes propriu și alți funcționari publici, prin care a solicitat obligarea angajatorului Direcția Generală a Finanțelor Publice A. la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, conform art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, republicată. Cauza a format obiectul dosarului nr._ al Tribunalului A. și a fost soluționată favorabil prin sentința civilă nr. 799/03.11.2008, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 609/22.04.2009 și respectiv prin decizia de completare a dispozitivului nr. 1007/06.07.2009, ambele pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, angajatorul fiind obligat la plata către membrii de sindicat și intervenienții în interes propriu a drepturilor constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare începând cu aprilie 2004 la zi, sume actualizate cu indicele inflației până la data plății efective.
Acțiunea în discuție a fost promovată de S. Finanțe, pârâtul în cauză, în reprezentarea unor membrii de sindicat, nu însă și al reclamantei, care în prezentul dosar solicită obligarea sindicatului la despăgubiri echivalente cu drepturile salariale câștigate de aceștia în instanță.
În drept, conform art. 28 alin. 1 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (abrogată în prezent prin art. 224 din Legea nr. 62/2011, dar în vigoare la momentul declanșării demersului judiciar), organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.
Prin art. 28 alin. 2 din același act normativ, se prevede că, în exercitarea atribuțiilor organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.
De asemenea, conform art. 217 alin. 1 din Codul muncii (forma în vigoare la data promovării acțiunii), sindicatele sunt persoane juridice independente, fără scop patrimonial, constituite în scopul apărării și promovării drepturilor și intereselor profesionale ale membrilor lor, iar conform art. 222, la cererea membrilor lor, sindicatele pot să îi reprezinte pe aceștia în cadrul conflictelor de drepturi.
Prima instanță a reținut că organizația sindicală poate formula acțiuni pentru apărarea drepturilor membrilor acestora numai pentru perioada de timp în care aceștia sunt angajați. Cum la data introducerii acțiunii (31.07.2008) reclamanta nu mai avea calitatea de membru de sindicat, întrucât anterior acestei date i s-a suspendat raportul de serviciu (01.08.2007), sindicatul nu putea formula acțiune în justiție în reprezentarea reclamantei, calitatea de membru și implicit mandatul de reprezentare a acesteia fiind la rândul lor suspendate.
Pe de altă parte, cum temeinic se apără pârâtul, câtă vreme drepturile salariale vizau calitatea de funcționar public, iar nu calitatea de membru în sindicat, reclamanta avea posibilitatea de a-și valorifica pretențiile direct, pe cale unei acțiuni promovate personal, cele două drepturi salariale fiind recunoscute încă din aprilie 2004, or pasivitatea reclamantei nu poate fi imputată organizației sindicale, care, așa cum s-a arătat, în lipsa unui mandat de reprezentare din partea reclamantei nu putea acționa în numele ei.
În plus, pârâtul a transmis în teritoriu tabele nominale în alb, în care membrii de sindicat de la acea dată care doreau să participe la demersul judiciar trebuiau să-și completeze numele, opțiunea și să semneze, acțiunea fiind promovată în numele și reprezentarea membrilor de sindicat (563 persoane) care au dat împuternicire scrisă în acest sens, pârâtul îndeplinindu-și astfel obligațiile prevăzute de art. 28 alin 2 din Legea nr. 54/2003 și art. 222 Codul muncii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta L. B. M., solicitând admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinței civile nr. 3775 din 1 iulie 2015 a Judecătoriei A. și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu suplimentul postului și suplimentul gradului corespunzător treptei de salarizare a reclamantei, aferente perioada 1 aprilie 2004 – 22 aprilie 2009, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, în temeiul art. 2017 – 2024 cod civil, despăgubiri în cuantum de 60.063 lei.
Apelanta arată că în perioada 1 aprilie 2004 – 22 aprilie 2009 a deținut calitatea de funcționar public de conducere în cadrul fostei Direcții Generale a Finanțelor Publice A., fiind si membră a sindicatului „Finanțe” al salariaților fostei D.G.F.P..
La data de 1 aprilie 2004, prin modificările aduse Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, au fost prevăzute prin dispozițiile art. 31 aliniat 1 lit. c și d, drepturi salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, dar angajatorul nu a acordat aceste două sporuri salariale.
Astfel, în anul 2008 S. Finanțe al salariaților din cadrul fostei D.G.F.P A. a inițiat mai multe demersuri în justiție în scopul de a obține recunoașterea și plata celor două sporuri salariale stabilite prin art. 31 al. 1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999.
La data de 31.07.2008, sindicatul a înregistrat pe rolul Tribunalului A. dosarul nr._ care a avut ca obiect obligarea instituției angajatoare la plata celor două sporuri de natură salarială, acțiunea fiind demarată de către sindicat în numele și pentru membrii săi enumerați în acțiunea introductivă.
Prin deciziile civile nr. 609/22.04.2009 și nr. 1007/06.07.2009 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, fosta DGFPJ A. a fost obligată la plata drepturilor bănești constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, ambele prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c) și lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, începând cu luna aprilie 2004 și până la zi, sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Deși la data promovării acțiunii apelanta avea calitatea de membru de sindicat, numele său nu se regăsește între numele funcționarilor publici pentru care sindicatul a făcut demersuri în justiție. Mai mult, nu i s-a adus la cunoștință intenția sindicatului de a promova acțiunea în justiție, ea aflând de existența hotărârilor judecătorești abia în anul 2014, când sindicatul a demarat procedura punerii în executare a titlurilor executorii.
În prezent, datorită modificărilor legislative survenite în anul 2009, nu are posibilitatea de a promova o acțiune directă în recunoaștere și plata celor două sporuri salariale, respectiv suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, întrucât dispozițiile art. 29 alin. 1 lit. c) și lit. d) din Legea nr. 188/1999 au fost abrogate ca efect a intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 începând cu data de 01.01.2010.
Textul art. 28 din Legea nr. 62/2011, ilustrează clar că raporturile dintre sindicat și membrii săi sunt întemeiate pe regulile contractului de mandat acordat de către aceștia organizației odată cu adoptarea statutului și înscrierea ulterioară a noilor membrii.
Hotărârea pronunțată de Judecătoria A. este nefondată, netemeinică și discriminatorie, nu este fundamentată pe probele administrare, iar prima instanță a respins fără temei administrarea probațiunii în dovedirea pretențiilor apelantei.
Faptul că apelanta nu a avut cunoștință și nu a beneficiat de sporurile salariale cuvenite, împreună și cu alți membrii de sindicat, deși la data promovării acțiunii avea calitatea de membru de sindicat, și conduita culpabilă a intimatului a lipsit-o pe reclamantă de a obține beneficiile salariale. De altfel, chiar și în situația ipotetică în care apelanta nu ar mai fi fost membru de sindicat, sporurile salariale s-au solicitat și se cuvin pe perioada anterioară 2004-2009, perioadă care nu a fost contestată de intimată și nu poate contesta nici calitatea de membru sindical.
Ca urmare, intimata nu a acționat în spiritul și litera legii impuse de art. 2018 cod civil, ce obligă executarea mandatului de către aceasta cu „diligenta unui bun proprietar”, prin conduita culpabilă a pârâtei și a reprezentanților săi apelanta a fost lipsită de posibilitatea de a promova o acțiune directă împotriva Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, care a preluat atribuțiile fostei D.G.F.P A., întrucât față de drepturile salariale câștigate celorlalți membri de sindicat, prin decizia civilă nr. 609 din 22 aprilie 2009 pronunțată de Curte de Apel Timișoara, în dosarul nr._ și prin decizia civilă nr. 1007/6 iulie_, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr._, a intervenit prescripția dreptului materiale la acțiune.
Concluzionând, apelanta apreciază că intimata nu a executat mandatul încredințat de apelată în calitate de membru al Sindicatului Finanțe creând prin aceasta o situație discriminatorie între membrii de sindicat și a privat apelanta de drepturile salariale a căror beneficiară, potrivit legii era si aceasta, motiv pentru care solicită instanței de control judiciar admiterea apelului, desființarea hotărârii și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu suplimentul postului și suplimentul gradului corespunzător treptei de salarizare a reclamantei, aferente perioada 1 aprilie 2004 – 22 aprilie 2009, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, în temeiul art. 2017 – 2024 cod civil, despăgubiri în cuantum de 60.063 lei.
În drept, apelanta a invocat dispozițiile art. 411 pct. 2 cod procedură civilă.
Intimata S. „Finanțe” al Salariaților din cadrul A.J.F.P a A. a depus la data de 17 septembrie 2015, întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, deoarece sentința primei instanțe este temeinică și legală, fiind motivată judicios, potrivit dispozițiilor legale aplicabile în speță.
Criticile apelantei sunt nefondate, deoarece reclamanta nu a dovedit calitatea de membru sindical la data de 31 iulie 2008, data promovării acțiunii, aceasta din 2007 și-a încetat activitatea din cadrul instituției, iar potrivit art. 2 din Statutul sindicatului, și-a pierdut calitatea de membru la acea dată. În aceste condiții, chiar să fi vrut reclamantă să fie reprezentată de sindicat, o atare reprezentare a acesteia de către organizație în fața instanței s-ar fi făcut cu încălcarea legii. Reclamanta nu are calitatea de a solicita obligarea sindicatului la plata de despăgubiri, de vreme ce lipsește raportul sindicat - membru, raport care eventual ar fi putut fi pus în discuție, fără succes, o ipotetică obligație a sindicatului față de membrul său, aceea de reprezentare a intereselor în justiție.
Cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva sindicatului, dar acesta nu are calitatea de debitor a obligației de plata dedusă judecății, astfel că nu poate fi obligat la plata de despăgubiri de vreme ce nu a produs un prejudiciu și nici nu poate răspunde pentru fapta altuia.
Nu în ultimul rând, dacă apelanta reclamantă nu și-a fructificat drepturile salariale pe calea legală ce avea la îndemână, nu înseamnă că sindicatul din care reclamanta a făcut odată parte, sau o altă persoană, ar trebui să răspundă juridic în sensul de a plăti despăgubiri.
Legea dialogului social nr. 62/2011 invocată de apelantă nu este aplicabilă în cauză, iar Legea nr. 54/2003 nu pune în sarcina sindicatului o obligație de reprezentare a membrilor săi în justiție, ci doar un drept în acest sens, conferindu-i așadar o facultate, aceea de a ajuta membrii săi să își exercite drepturile cât mai eficient.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 471 aliniat 5 cod procedură civilă.
Verificând hotărârea atacată în cadrul prevăzut de art.479 NCPC, raportat la motivele pentru care reclamanta a declarat apel, se constată că acesta nu este fondat pentru cele ce succed.
Reclamanta susține că pârâta nu a exercitat corespunzător atribuțiile ce sunt stabilite prin dispozițiile art.28 din Legea 54/2003, privind apărarea drepturilor membrilor de sindicat, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, prin aceea că deși a exercitat acțiune în instanță la data de 31 iulie 2008 în dosarul nr._ al Tribunalului A., în numele a 563 membri ai sindicatului pentru drepturi salariale, persoana ei nu a fost avută în vedere astfel încât în prezent nu beneficiază de drepturile stabilite prin acea sentință judecătorească ce a fost pusă în executare în anul 2014. Reclamanta consideră că încetarea calității ei de membru în sindicat în perioada 01 08_08 nu justifică conduita pârâtei în sensul arătat, adică de a nu fi exercitat acțiunea și în numele ei ceea ce îi atrage răspunderea potrivit dispozițiilor legale cuprinse în art.2017-2012 cod civil 2011 privind obligațiile mandatarului prin plata contravalorii drepturilor salariale de care beneficiază membrii sindicatului.
Din înscrisurile depuse la dosar –filele 46-74 din dosarul primei instanțe- se reține că anterior depunerii acțiunii civile ce a făcut obiectul dosarului sus arătat pârâta a întocmit la 27 06 2008 o Notă în atenția funcționarilor publici membri de sindicat privind intenția de a depune acțiunea în instanță împotriva angajatorului DGFP A. și MEF ca for tutelar-ordonator principal de credite- cu precizarea că „acțiunea se va face de către organizația de sindicat în numele fiecărui funcționar public membru de sindicat aflat în evidență la data de 27 06 2008 pentru început fără avocat, iar dacă situația o va impune urmează să angajăm un avocat al Baroului A.”.
La data întocmirii notei, reclamanta nu avea calitatea de membru al sindicatului, situație în care pârâta nu a depus acțiunea și în numele ei. Această conduită a pârâtei apare ca fiind justificată în condițiile în care pentru viitorul demers judiciar în care se prefigura și angajarea unui avocat, s-a stabilit ca și condiție prealabilă exprimarea opțiunii de mandatare expresă de către fiecare membru al sindicatului ceea ce nu contravine dispozițiilor cu caracter special cuprinse în art.28 alin.2 din Legea 54/2003, deoarece prevederea privind posibilitatea exercitării acțiunii și în absența unui mandat expres nu constituie cauză de excludere a mandatării exprese dacă se convine în acest sens, pentru ceilalți membri existând posibilitatea de a acționa în nume personal prin cerere de intervenție în cauză, demers judiciar de altfel regăsit în dosarul în care a fost soluționat litigiul.
În acest context, considerând că în condițiile în care la nivelul sindicatului „Finanțe” pentru exercitarea acțiunii având ca obiect drepturi salariale s-a stabilit mandatarea expresă a sindicatului, iar reclamanta nu a exprimat o astfel de opțiune, corect a dispus prima instanță respingerea acțiunii pentru acordare de despăgubiri.
Față de cele arătate, în temeiul art.480 alin.1 NCPC, tribunalul va respinge apelul declarat de apelanta reclamantă L. B. M. împotriva sentinței civile nr. 3775/1 iulie 2015 pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu intimat pârât S. „Finanțe” din cadrul fostei D.G.F.P. A..
În temeiul art.453 alin.1 NCPC va fi obligată apelanta să plătească intimatei suma de 800 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă L. B. M. împotriva sentinței civile nr. 3775/1 iulie 2015 pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu intimat pârât S. „Finanțe” din cadrul fostei D.G.F.P. A..
Obligă apelanta să plătească intimatei suma de 800 lei cheltuieli de judecată, onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 2015.
Președinte Judecător
S. N. O. Ș. S.
Grefier,
D. P.
Se comunică cu:
- apelanta reclamantă L. B. M. – A., .. 19, .> - intimat S. „Finanțe” al salariaților din cadrul fostei D.G.F.P. A. – A., .
Red. jud. SN
Thred. DP
4 ex./2 .
Primă instanță – Judecătoria A. - judecător B. C.
| ← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 365/2015. Tribunalul ARAD | Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 24-11-2015, Tribunalul ARAD → |
|---|
