Contestaţie la executare. Decizia nr. 1319/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1319/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 1319/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1319/A
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2015
Președinte: Ș. S. C.
Judecător: N. C.
Grefier: C. S.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de contestatoarea . SRL, în contradictoriu cu intimații M. A. prin Primar și Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., împotriva deciziei civile nr. 856 din 29.07.2015 pronunțată de Tribunalul A., în dosarul nr._ .
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța având în vedere că intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.223 alin.3 Cod procedură civilă și considerând cauza în stare de soluționare rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de revizuire înregistrată la Tribunalul A. la data de 19.08.2015 constată că prin decizia civilă nr.856 din 29.07.2015 pronunțată de Tribunalul A., în dosarul nr._ s-au respins apelurile exercitate de apelanta G. Z. Trans SRL și apelantul M. A. prin primar, împotriva sentinței civile nr. 1876/15.04.2015 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._ .
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut următoarele:
Excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție pentru lipsa semnăturii reprezintă o apărare de fond împotriva titlului executoriu privitor la care petenta a avut calea plângerii contravenționale, conform art. 31 din OG nr. 2/2001, dar pe care nu a exercitat-o. Sub acest aspect, contestația la executare este inadmisibilă, potrivit art. 712 alin. 2 Cod procedură civilă, conform căruia „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”.
Prin procesul verbal . nr._/28.10.2014, apelanta a fost sancționată contravențional de CNADNR SA cu amenda de 2.750 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
Procesul verbal poartă mențiunea dreptului contravenientului de a achita în cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii actului a doar jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege, și anume 1.375 lei. Atât în acest alineat al procesului verbal, cât și în cel precedent se precizează faptul că amenda contravențională este venit la bugetul de stat, urmând ca plata să fie făcută la unitățile Trezoreriei Statului.
Procesul verbal de mai sus a fost comunicat apelantei la 05.11.2014, astfel cum recunoaște și intimata, iar în aceeași zi, apelanta a depus în contul Municipiului A. suma de 1.375 lei, prin plata online, reprezentând jumătate din amenda stabilită prin procesul verbal . nr._/28.10.2014, conform copiei dovezii de plată de la fila 6 a dosarului judecătoriei. În acest fel, petenta a înțeles să se prevaleze de beneficiul legal prevăzut de art. 8 alin. 4 din OG nr. 15/2002 („Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute de prezentul act normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.”)
Art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002 reglementează contravenția constând în „Fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă”. Potrivit art. 9 alin. 2 din același act normativ, „Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 8 se face de către:
a) inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, prin intermediul terminalelor de interogare;
b) poliția rutieră, prin intermediul terminalelor de interogare;
c) personalul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. care efectuează controlul: (i) în punctele de trecere a frontierei de stat, prin intermediul terminalelor de interogare; (ii) pe rețeaua de drumuri naționale din România, prin intermediul sistemelor de camere video;
d) personalul poliției de frontieră care își desfășoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României, prin intermediul terminalelor de interogare.”.
Conform art. 9 alin. 3 „Aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 8 se face de către personalul prevăzut la alin. 2”.
În acest caz, constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii a fost realizată de către personalul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., acesta neavând atribuții și în constatarea contravențiilor la regimul circulației rutiere.
Contravenției săvârșite de apelantă îi sunt aplicabile normele cu caracter general ale OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor modificată (art. 10 din OG nr. 15/2002).
Or, art. 8 alin. 3 din OG nr. 2/2001 stabilește destinația sumelor provenind din amenzi aplicate persoanelor juridice, și anume la bugetul de stat, cu două excepții: amenzile aplicate de autoritățile administrației publice locale și cele privind circulația pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale.
În situația de față, contravenția stabilită în sarcina petentei nu a fost aplicată autoritățile administrației publice locale, ci de CNADNR SA, nu pentru încălcări ale regulilor circulației pe drumurile publice, ci pentru nerespectarea tarifului de utilizare a drumurilor naționale din România situație în care, pentru a fi valabilă plata efectuată de petentă în condițiile art. 8 alin. 4 din OG nr. 37/2007, amenda trebuia achitată la bugetul de stat.
În cazul de față apelanta se prevalează de propria culpă, în condițiile în care a achitat online 1/2 din amenda contravențională la bugetul local, iar nu la cel de stat, deși plata a fost realizată după primirea procesului verbal de contravenție în care se specifică clar locul plății, destinația amenzii contravenționale.
Conform principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a obține admiterea acțiunii sale.
Nu sunt întrunite în favoarea apelantei cerințele ce decurg din art. 1478 Cod civil, căci chiar dacă plata a fost efectuată cu bună credință de către debitoare, aceasta nu a fost realizată către un creditor aparent în condițiile în care creditorul amenzii contravenționale a fost clar determinat în procesul verbal de contravenție.
Prima instanță a respins în mod corect, în acest cadru procesual, cererea contestatoarei de obligare a Mun. A. de efectuare a transferului sumei ce constituie 1/2 din amenda contravențională, având în vedere că, pe de o parte, suma de 1.375 lei nu a fost achitată în termenul legal de 48 de ore de la primirea procesului verbal de contravenție în contul bugetului de stat, deci față de creditorul real, iar petenta nu a respectat procedura de restituire a sumelor nedatorate (cu caracter fiscal), conform art. 117 alin. ultim Cod procedură fiscală (CPF). Dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. f CPF au în vedere amenzile judiciare sau ale creanțe de restituit, obligația restituirii lor parcurgând procedura de judecată de drept comun. Or, contestația la executare a fost reglementată de art. 711 C. ca o procedură specială ce poate fi folosită doar pentru verificarea legalității actelor de executare și a titlurilor executorii împotriva cărora legea nu a prevăzut o cale separată de atac.
Niciuna dintre aceste condiții nu sunt întrunite de cererea formulată în contradictoriu cu M. A. în cadrul contestației la executare. M. A. nu este parte în raportul execuțional, ce poate fi dedus judecății în cadrul contestației la executare și nici nu este un terț vătămat de executarea silită.
Aceleași considerente (privitoare la conținutul dispozițiilor art. 8 alin. 3 din OG nr. 2/2001, la determinarea explicită a destinatarului amenzii contravenționale în cuprinsul procesului verbal de contravenție și la faptul că fapta contravențională, în cazul de față, nu reprezintă o încălcare a regulilor circulației pe drumurile publice, ci a celor ce reglementează plata tarifului de utilizare a drumurilor naționale din România) conduc la înlăturarea, ca neîntemeiate a criticilor apelantului M. A. împotriva considerentelor sentinței civile privitoare la destinatarul amenzii contravenționale.
Art. 8 alin. 3 din OG nr. 2/2001 este cât se poate de clar, stabilind fără dubiu că doar amenzile aplicate contravenienților – persoane juridice de către autoritățile administrației publice locale și cele privind circulația pe drumurile publice se fac venit integral la bugetele locale. Or, contravențiile privind circulația pe drumurile publice sunt cele care vizează regulile de trafic rutier și care au ca scop „asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului” (art. 1 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice).
Or, plata tarifului de utilizare ce face obiectul OG nr. 15/2002 vizează acoperirea cheltuielilor de întreținere a drumurilor publice, iar nu desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 480 alin. 1 C., a respins ambele apeluri.
Nefiind solicitate cheltuieli de judecată, acestea nu au fost acordate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire revizuienta . SRL A. solicitând admiterea cererii, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii contestației la executare și anularea formelor de executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, referitor la motivul 2 de apel, arată că instanța nu a stabilit/nu s-a pronunțat asupra faptului dacă aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România privește sau nu circulația pe drumurile publice, respectiv dacă OUG nr. 15/2002 reglementează sau nu un domeniu al circulației pe drumurile publice din România - fapt invocat expres.
Instanța de apel a reținut că societatea a fost sancționată pentru „Fapta de a circula fără rovignetă valabilă", însă nu a reținut că rovigneta este prevăzută/reglementată de legiuitor pentru circulația pe drumurile publice și nu s-a pronunțat asupra faptului dacă amenda ce i-a fost aplicată pentru această faptă privește circulația pe drumurile publice, lămurirea acestor aspecte fiind esențială pentru soluționarea corectă a cauzei.
Deși nu s-a cerut/invocat, referitor la excepția reglementată de art.8(3) din OG nr.2/2001, instanța de apel a analizat destinația amenzii din perspectiva autorității care a aplicat-o, fără a reține însă că OG nr.15/2002 reglementează un domeniu al circulației publice din România - fapt ce determină destinația amenzii, indiferent de autoritatea care o aplică.
Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra faptului dacă amenda ce i-a fost aplicată conform Procesului-verbal R14 nr._/28.10.2014 pentru fapta de a circula fără rovignetă valabilă privește sau nu domeniul circulației pe drumurile publice și a reținut greșit că aceasta trebuia plătită la Trezoreria statului pentru că nu a fost aplicată de o autoritate a administrației publice locale ci de CNADNR și „nu pentru încălcarea regulilor circulației pe drumurile publice ".
Rezultă că instanța de apel nu a stabilit/nu s-a pronunțat asupra faptului dacă obligația de a circula cu rovignetă valabilă este sau nu o regulă ce privește circulația pe drumurile publice.
Circulația pe drumurile publice este un domeniu complex care cuprinde mai multe activități/fapte specifice, fiecare reglementată prin acte normative diferite, iar nu numai prin OUG nr. 195/2002, aspect pe care instanța l-a omis deși a constituit principalul motiv de apel.
Revizuienta mai arată că, hotărârea nr.856/29.07.2015 încalcă puterea lucrului judecat.
Prin decizia civilă nr.756/17.06.2015 din dosar nr._ (speță strict indentică, aceleași părți și obiect), Tribunalul A. a reținut că OG nr.15/2002 reglementează un domeniu al circulației pe drumurile publice din România, că astfel amenda ce a fost aplicată pentru „fapta de a circula fără rovignetă valabilă „privește circulația pe drumurile publice și în consecință a admis apelul, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis contestația la executare și a anulat formele de executare.
Astfel, revizuienta consideră că nu pot exista două hotărâri potrivnice date de aceeași instanța, în spete având aceleași părți și obiect.
În drept revizuienta invocă dispozițiile art.509, 513 Cod procedură civilă, OG nr.2/2001 și OG nr. 15/2002.
Prin întâmpinare intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., a solicitat respingerea cererii de revizuire ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare arată că în cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._/28.10.2014, este prevăzut că „În cazul în care contravenientul achită amenda contravențională în termen de cel mult 48 de ore de la data comunicării prezentului PVCC și a înștiințării de Plată, poate achita la unitățile Trezoreriei Statului (în numerar sau prin mandat postai sau prin ordin de plată la unitățile Trezoreriei Statului pe raza căreia își are domiciliul fiscal contravenientul), ca venit la bugetul de stat, numai jumătate din minimul amenzii, potrivit art. 8, alin. 4 al OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, adică suma de 1.375,00 lei".
Datorită faptului că suma de plată prevăzută în Procesul verbal de constatare a contravenției susmenționat, nu a fost achitată la Trezoreria Municipiului A. și nu se regăsește în evideța fișei pe plătitor - Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de specialitate - al . SRL, în data de 30.01.2015 a fost emis Titlul executoriu nr. 2050/30.01.2015 și Somația nr. 4678/30.01.2015 pentru suma de 2.750 lei.
Precizează, de asemenea, că instituția nu are evidența și nici posibilitatea vizualizării plăților efectuate de contravenienți către alte instituții.
Astfel, . SRL a achitat eronat suma de 1.375 lei către Primăria Municipiului A. - Direcția Venituri, așa cum reiese și din contestația la executare formulată de contestatoare.
În drept intimata invocă dispozițiile art.205 Cod procedură civilă și alte acte normative invocate.
Intimatul M. A. prin Primar nu a depus întâmpinare la dosar.
Cererea de revizuire este nefondată, urmând a fi respinsă în baza art.509 și următoarele Cod procedură civilă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Revizuienta a invocat dispozițiile art.509 pct.1 Cod procedură civilă, respectiv împrejurarea că instanța de apel „s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”, arătând în plus că hotărârea instanței de apel ar încălca puterea de lucru judecat decurgând din decizia civilă nr.756/17.06.2015 a Tribunalului A., care s-a pronunțat într-o speță identică.
Tribunalul constată însă că decizia civilă nr.756/17.06.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului A. a privit o contestație la executare formulată împotriva amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție nr._/13.10.2014, în timp ce în prezenta cauză s-a formulat contestație la executare împotriva altei amenzi, aplicată prin alt proces verbal de contravenție (nr._/28.10.2014) astfel încât în discuție se poate ridica eventual existența în cele două spețe a aceleiași probleme de drept, iar nu a identității de cauză și obiect ca premise ale autorității de lucru judecat.
Revizuienta critică în esență că instanța nu s-a pronunțat asupra unei apărări formulate prin al doilea motiv de apel (că în speță a fost vorba despre o amendă la regimul circulației de drumurile publice), însă această critică nu se subsumează motivului de admisibilitate privind nepronunțarea asupra lucrului cerut, deoarece în realitate acest motiv are în vedere cererile ce au fixat cadrul procesului (pretențiile deduse judecății).
Pe de altă parte, din considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită rezultă în mod expres că instanța de apel a analizat această apărare a revizuientei, pe care a înlăturat-o.
Văzând că potrivit art.453 alin.1 Cod procedură civilă nu se impune acordarea cheltuielilor de judecată în această procedură, în raport cu soluția ce se va pronunța,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta . SRL A. împotriva deciziei civile nr. 856 din 29.07.2015 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. C. Ș. N. C. C. S.
Red.SSC
Thred..
Prima instanță: Judecătoria A., jud.C. H.
Ex.5/3 .
Se comunică cu:
1.Revizuienta - . SRL A. – A., ., jud.A.
2.Intimatul – M. A. prin Primar – A., ., jud.A.
3.Intimata – Administrația județeană a Finanțelor Publice A. – A., .-79, jud.A.
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 358/2015.... | Pretenţii. Decizia nr. 1327/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
