Obligaţie de a face. Sentința nr. 1270/2015. Tribunalul ARAD

Sentința nr. 1270/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 1326/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1326

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2015

Președinte R. M.

Judecător C. C. A.

Grefier F. M.

S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul V. R. Ș. în contradictoriu cu intimatul V. M. M., împotriva sentinței civile nr.1270 din 10.03.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este timbrat cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la data de 23.11.2015 prin serviciul registratură apelantul a depus la dosar înscrisuri.

Nefiind formulate alte cereri și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 03 iunie 2015 constată că prin sentința civilă nr. 1270 din 10.03.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V. R. S., în contradictoriu cu pârâtul V. M. M., ca nefondată.

În cauză nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare - cumpărare consemnat în înscrisul sub semnătură privată din 7.06.2013 reclamantul a vândut un autoturism marca Subaru Forest, cu nr. de identificare JF1SG5LD33G009831 numitului R. G.; la 10.02.2014 Primăria Municipiului C. i-a comunicat reclamantului scoaterea din evidența fiscală a acestui autoturism. Cumpărătorul nu a efectuat formalitățile de transcriere a autoturismului pe numele său; a subscris însă un contract de vânzare – cumpărare cu numitul P. Ș. L., care la rândul său a vândut același autoturism pârâtului.

Față de acestea, prima instanță a reținut că prezenta cerere de chemare în judecată nu este fondată.

Astfel, convențiile de vânzare-cumpărare având ca obiect autovehicule au un caracter consensual, dar, pe de altă parte, în raport de prevederile HG. nr. 610/1992 și ale Ordinului nr. 1501/2006 emis de MAI, se impune a fi reținut și aspectul potrivit căruia, pentru opozabilitatea acestor vânzări față de autoritățile publice, este necesară efectuarea operațiunilor de radiere a înmatriculării de pe numele vânzătorului, respectiv a operațiunilor de înmatriculare pe numele cumpărătorului. În sarcina acestuia din urmă se naște o obligație în baza art. 1 266 alin. 2 Cod civil, coroborat cu art. 2 din Ordinul MAI nr. 1501 din 13 noiembrie 2006, conform căruia proprietarii de vehicule sau mandatarii acestora sunt obligați să solicite înmatricularea ori înregistrarea, după caz, înainte de a le pune în circulație și să solicite radierea lor din evidență, în cazurile prevăzute de lege; potrivit art. 24 din același ordin, proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane, iar radierea se comunică în termen de 30 de zile, de către autoritatea care a efectuat-o, organului fiscal competent al autorității administrației publice locale.

Prima instanță a mai reținut că în speță însă, nu există vreun raport obligațional contractual între reclamant și pârât, simplul fapt al înstrăinărilor succesive ale aceluiași bun negenerând un atare efect; or, cum s-a arătat, un astfel de temei este necesar spre a stabilit o obligație specifică a pârâtului, al cărei creditor să fie reclamantul.

Ca urmare, s-a respins prezenta cerere de chemare în judecată.

În baza art. 453 Cod procedură civilă, s-a luat act că numai partea care a căzut în pretenții a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul V. R. Ș. prin care solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și obligarea intimatul la înmatricularea vehiculul marca Subaru Forester 2.0 XT, nr. de identificare JF1SG5LD33G009831, . B710926 cu număr înmatriculare_, cu cheltuieli de judecată.

Apelantul consideră că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică.

În motivare, apelantul arată că a investit prima instanță cu o acțiune în obligația de a face pentru ca prin hotărârea pe care aceasta o va pronunța să îl oblige pe intimat să înmatriculeze vehiculul marca Subaru Forester 2.0 XT, nr. de identificare JF1SG5LD33G009831, . B710926 cu număr înmatriculare_ .

Învederează că în calitate de vânzător în data de 06.06.2013 a vândut vehiculul marca Subaru Forester 2.0 XT, nr. de identificare JF1SG5LD33G009831, . B710926 cu număr înmatriculare_ cumpărătorului R. G. cu domiciliul în C., ., .. 2,.. Acest cumpărător R. G. a înstrăinat în data de 07.06.2013 același vehicul marca Subaru Forester 2.0 XT, nr. de identificare JF1SG5LD33G009831, . B710926 cu număr înmatriculare_ cumpărătorului P. Ș. L. cu domiciliul în C., ., D..

P. Ș. L. a înstrăinat în data de 09.01.2014 același vehicul marca Subaru Forester 2.0 XT, nr. de identificare JF1SG5LD33G00983I, . B710926 cu număr înmatriculare_ cumpărătorului intimat V. M. M. cu domiciliul în A., .. 15. ..

Apelantul precizează că intimatul V. M. M. este actualul deținător al vehiculului ce face obiectul acestei cauze așa cum reiese din următoarele documente anexate deja cauzei: - contractele succesive de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, cartea de identitate a vehiculului unde ca deținător este atestat R. G., adresa nr._/24.02.2014 emisă de MAI - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor D. care atestă faptul înstrăinării vehiculului cu . JF1SG5LD33G009831 și număr de înmatriculare_ către R. G., răspunsul Direcției Impozite și Taxe - Serviciul C.I.P.F. C. conform căruia i s-a adus la cunoștință faptul că vehiculului cu . JF1SG5LD33G009831 și număr de înmatriculare_ a fost scos din evidența fiscală.

Apelantul arată că prima instanță a respins cererea de chemare în judecată reținând că nu există un raport obligațional contractual între apelant și intimat, simplu fapt al înstrăinărilor succesive ale aceluiași bun negenerând un atare efect fiind necesar un astfel de temei pentru a se stabili o obligație a pârâtului al cărui creditor să fie reclamantul.

Conform art.1674 Cod civil, vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător din momentul încheierii contractului chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă.

De asemenea, apelantul arată că, potrivit dispozițiilor legale ale O.U.G. nr. 195/2002 - art.11 (4), obligația de înmatriculare, în caz de vânzare-cumpărare, revine noului proprietar. Astfel noul proprietar, care este intimatul, este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

În acest sens sunt și prevederile art. 8 din Ordinul nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, care stabilesc că transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează la cererea noului proprietar. Radierea din circulație presupune scoaterea autovehiculului din circulație. Această procedură nu se mai efectuează decât în vederea radierii definitive din circulație nu și în

cazul vânzării/transmiterii proprietății. La achiziționarea unui autovehicul, cumpărătorul este obligat să depună dosarul de înmatriculare în termen de 30 de zile de la data semnării contractului de vânzare - cumpărare.

Apelantul invocă în acest sens și OUG 195/2002 art.11 alin 3. Arată că în calitate de vânzător, a fost obligat să solicite Ministerului Afacerilor Interne prin Instituția Prefectului D. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare D. menționarea înstrăinării în registrele Serviciului de înmatriculări conform adeverinței nr._/24.02.2014, deoarece cumpărătorul R. G. nu a solicitat conform dispozițiilor legale transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului marca Subaru Forester 2.0 XT. Aceleași prevederi legale îl obligau și pe actualul proprietar intimatul V. M. să ceară înscrierea transmiterii dreptului de proprietate și înmatricularea autovehiculului.

În drept, apelantul invocă O.U.G 195/2002, Ordinul 1501/2006, art.1674 Noul Cod Civil, art. 453, art.466 și următoarele Noul Cod Procedură Civilă.

În probațiune a depus la dosar înscrisuri.

Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat apărări prin întâmpinare.

Analizând apelul de față, prin prisma motivelor formulate și a probelor administrate, tribunalul reține că acesta este neîntemeiat potrivit celor ce succed:

Prima instanță a respins cererea reclamantului-apelant de obligare a pârâtului-intimat la înmatricularea vehiculului marca Subaru Forester 2.0 XT nr. de identificare JF1SG5LD33G009831, . B710926 cu numărul de înmatriculare_ .

Deși contractul de vânzare-cumpărare de bunuri mobile are un caracter consensual, cu toate acestea, atunci când obiectul contractului este un autovehicul, pentru opozabilitatea acestor vânzări față de terți, respectiv față de autoritățile publice, se impune efectuarea operațiunilor de radiere a înmatriculării de pe numele vânzătorului, respectiv a operațiunilor de înmatriculare pe numele cumpărătorului.

Așa fiind, potrivit dispozițiilor HG. nr. 610/1992 și ale Ordinului nr. 1501/2006 emis de MAI, cumpărătorului, respectiv a noului proprietar îi incumbă obligația de a solicita înmatricularea ori înregistrarea autovehiculului și de a solicita radierea acestuia din evidență, în cazurile prevăzute de lege. Conform dispozițiilor art. 24 din același ordin, proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane, iar radierea se comunică în termen de 30 de zile, de către autoritatea care a efectuat-o, organului fiscal competent al autorității administrației publice locale.

Ca atare este adevărat că pârâtul intimat era obligat să își înscrie autovehiculul cumpărat, pe numele său. Cu toate acestea, nu pot fi primite motivele de apel, potrivit cărora, simpla obligație, impusă de actele normative menționate, constituie un temei suficient pentru acționarea în judecată a noului proprietar. Pentru aceasta trebuie să existe un raport obligațional între reclamant și noul proprietar în calitate de pârât, respectiv reclamantul să fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare direct cu pârâtul. Or, în prezenta cauză, cum bine a reținut prima instanță, nu există vreun contract încheiat între reclamant și pârât, întrucât este vorba de înstrăinări succesive ale aceluiași vehicul, împrejurare ce duce la concluzia inexistenței vreunui raport juridic obligațional între părțile prezentului litigiu, motiv pentru care pârâtului nu i se poate cere de către reclamant îndeplinirea obligației de înmatriculare a vehiculului, prevăzută de actele normative menționate anterior.

În plus, din înscrisul existent la fila 29 dosar fond, rezultă existența unui alt contract de vânzare-cumpărare prin care pârâtul ar fi vândut mai departe autovehiculul din litigiu, iar acesta nu a fost chemat în judecată pentru a i se cere îndeplinirea obligației de înmatriculare a vehiculului și pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.

Din cele ce preced, având în vedere că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și că motivele de apel sunt neîntemeiate, tribunalul, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă va respinge apelul formulat.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelantul V. R. Ș. CNP_ cu domiciliul în C., ., județ D. și cu domiciliul procesual ales în C., ., .. 3, ., în contradictoriu cu intimatul V. M. M. CNP_ cu domiciliul în A., .. 15, ., județ A., împotriva Sentinței civile nr.1270 din 10.03.2015 pronunțată de Judecătoria A..

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 23.11.2015.

Președinte, Judecător,

R. M. C. C. A.

Grefier,

F. M.

Red.CCA/Thred.LK/27.11.2015

4ex./2com./

Se comunică cu:

apelantul V. R. Ș. cu domiciliul procesual ales în C., ., .. 3, ., județ D.

intimatul V. M. M. cu domiciliul în A., .. 15, ., județ A.

Prima instanță – Judecătoria A. - Judecător – A. O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 1270/2015. Tribunalul ARAD