Contestaţie la executare. Decizia nr. 5/2015. Tribunalul ARAD

Decizia nr. 5/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 5/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. operator 3207/2504

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 5

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2015

Președinte C. C. A.

Judecător H. O.

Judecător L. L.

Grefier L. K.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta-contestatoare V. România S.A., în contradictoriu cu intimații B. M. I., B. P. A. și B. Națională a Românie împotriva încheierii civile din 26.05.2014 pronunțată în dosar nr._ 13 al Judecătoriei L., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este timbrat cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, că nu s-au formulat alte cereri și că nu mai există probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține recursul spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului înregistrat la această instanță la data de 12 noiembrie 2014, constată că prin încheierea civilă din 26.05.2014 pronunțată în dosar nr._ 13 al Judecătoriei L. s-a suspendat judecata cauzei privind pe contestatoarea ., în contradictoriu cu intimații B. M. I., B. P. A. și B. Națională a României, în temeiul art. 411, alin. 1, pct. 2 și alin. 2 C. pr. civ.

Pentru a pronunța încheierea, prima instanță a reținut faptul că, societatea contestatoare a solicitat judecarea cauzei în lipsă în fața Judecătoriei Sectorului 3 București, fără a solicita judecarea cauzei în lipsă la Judecătoria L., în baza art. 411 alin. 2 C. pr. civ.,a suspendat cauza.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatoarea V. România S.A. prin care arată că în mod greșit instanța de fond a dispus suspendarea cauzei, întrucât, așa cum se poate observa, prin contestația la executare ce face obiectul prezentului dosar, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în conformitate cu prevederile art. 411 alin.1 pct. 2, în sensul de a se judeca și în lipsa părților.

Pe cale de consecință, recurenta solicită admiterea recursului, anularea încheierii din data de 26.05.2014 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul nr._ 13 cu consecința reluării judecării cauzei.

Intimații nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare.

Analizând recursul de față, prin prisma motivelor formulate și a probelor administrate, tribunalul reține următoarele:

Recursul este nefondat, potrivit celor ce succed:

Tribunalul reține că, în prezenta cauză, judecata a fost suspendată în baza art.411 alin.1 pct.2 din NCPC. Tribunalul are în vedere faptul că, în acest caz de suspendare, voința părților este tacită și se deduce din faptul neprezentării acestora la unul din termenele de judecată. Această suspendare operează ca urmare a prezumției desistării voluntare de continuare a procesului. Prezumția nu operează dacă s-a solicitat în scris judecarea în lipsă, potrivit art.411 alin.1 pct.2 teza finală NCPC. Cererea de judecare în lipsă se poate face de reclamant, pârât sau de către intervenientul principal. Noul cod de procedură civilă în art.411 alin.2 consacră expres soluția, unanim acceptată de doctrina și jurisprudența anterioară, că cererea de judecare în lipsă produce efecte numai la instanța în fața căreia a fost formulată iar nu și în etapele procesuale ulterioare, cum ar fi căi ordinare sau extraordinare de atac, ori reluarea judecății ca efect al soluțiilor pronunțate de instanțele de control judiciar. De asemenea, cererea de judecare în lipsă nu poate produce efecte în fața instanței ulterior sesizate ca urmare a declinării competenței altei instanțe întrucât textul codului, folosind noțiunea de „instanță” nu face distincție între gradele instanțelor, mai precis, între instanțele superioare, sesizate ca urmare a introducerii căilor de atac sau instanțele de același grad, sesizate ca urmare a declinării competenței de către o altă instanță. Ca atare, potrivit principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, cu alte cuvinte, unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem, urmează să se conchidă că și în cazul declinării de competență, pentru a răsturna prezumția desistării de judecată și pentru a evita suspendarea acesteia, este necesar ca în fața instanței ulterior sesizate să se formuleze, în scris, o nouă cerere de judecare în lipsă. În lipsa unei astfel de cereri, instanța ulterior sesizată nu poate ține seama de cererea formulată în fața instanței de la care s-a declinat cauza și, în consecință trebuie să suspende judecata cauzei pentru lipsa părților.

Raportând raționamentul din expozeul de mai sus la starea de fapt din prezenta cauză, tribunalul apreciază că prima instanță a procedat corect atunci când a dispus suspendarea judecății. Bunăoară, recurenta-contestatoare deși a formulat cerere de judecare a cauzei în lipsă la Judecătoria Sectorului 3 București, cu toate acestea a omis să reitereze cererea în fața Judecătoriei L. la care s-a înregistrat dosarul ca urmare a declinării competenței de către Judecătoria Sectorului 3 București. În această ipoteză, Judecătoria L., prima instanță, în mod corect a suspendat judecata neținând seama de cererea depusă în fața instanței anterior sesizate de la care s-a declinat cauza.

Din moment ce prima instanță a pronunțat o încheiere legală de suspendare, tribunalul, în baza art.496 NCPC, va respinge recursul declarat.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de contestatoarea V. România S.A. CUI_ cu sediul în București, sector 2, Șoseaua P. nr. 42, . 10, împotriva încheierii civile din 26.05.2014 pronunțată în dos. nr._ 13 al Judecătoriei L..

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2015.

Președinte, Judecător, Judecător,

C. C. A. H. O. L. L.

Grefier,

L. K.

Red. C.C.A./19.01.2015

Tred.L.K. /19.01.2015

6ex./4com./

Se comunică.

Recurentei - .-București, sector 2, Șoseaua P. nr. 42, . 10

Intim atei- B. Națională a României – București, ., sector 3

Intimatului B. M. I. cu domiciliul procesual ales la cab. av. P. D. în Caransebeș, .. 47, jud. C. S.

Intimatei B. P. A. cu domiciliul procesual ales la cab. av. P. D. în Caransebeș, .. 47, jud. C. S.

Prima instanță: Judecătoria L., judecător I. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 5/2015. Tribunalul ARAD