Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Hotărâre din 09-09-2015, Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 944/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția I civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 944
Ședința publică din 9 septembrie 2015
Președinte S. N.
Judecător H. O.
Grefier D. P.
S-a luat în examinare apelul exercitat de apelanta pârâtă B. M.-G. în contradictoriu cu reclamantul intimat F. D. R. împotriva sentinței civile nr. 189/25 martie 2015 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul civil nr._, având ca obiect, plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantei avocat I. B. din Baroul A. în substituirea avocat D. P. A. Erwin și reprezentanta intimatei avocat U. C. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu 25 lei taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanții păreților depun chitanțele de plata a onorariului avocațial și nefiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, președintele completului deschide dezbaterile.
Reprezentantul apelantei pârâte B. M.-G., solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și respingerea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, în principal pe excepția lipsei interesului legitim iar în subsidiar ca nefondat; cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului pârât F. D. R. solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul Tribunalului A., la data de 8 iunie 2015, constată că prin sentința civilă nr.189/25 martie 2015 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul civil nr._, s-a admis plângerea împotriva încheierii de care funciară formulată de petentul F. R.-D., în contradictoriu cu intimata B. M.-G., s-a dispus anularea încheierii de carte funciară nr._/21.11.2014 a Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară A., s-a restabilit situația anterioară înscrierii de sub B 1 în CF_ L. și a fost obligată intimata să îi plătească petentului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.452/24.05.2013 a Judecătoriei L., astfel cum aceasta a fost modificata prin Decizia civila nr.443/2013 a Tribunalului A., decizie ce a fost menținută în recurs prin Decizia civilă nr. 124/2014 a Curții de Apel Timișoara, s-a dispus partajarea bunurilor comune a celor doi foști soți, petentul Fort D. R. și intimata B. M.-G., prin atribuirea către primul a imobilelor înscrise in CF_ L. (imobilul din litigiu), CF_ L. si CF_ L., si obligarea acestuia la plata unei sulte către intimata B. M.-G..
Declarația autentica care a stat la baza admiterii cererii de întabulare a dreptului de proprietate al petentului Fort R. D. nu provine de la titularul înscrierii a cărei rectificare se cere, sau mai exact nu provine de la ambii titulari.
Rectificarea înscrierii de sub . stării de devălmășie și a înscrierii dreptului de proprietate în cota de 1/1 in favoarea lui Fort R. D., trebuia făcută în baza hotărârilor judecătorești nr.452 a Judecătoriei L., 443 a Tribunalului A. si 124 a Curții de Apel Timișoara și nu în baza declarației autentice a intimatei B. M..
Conform dispozițiilor art.28 aliniatul 5 din Legea nr. 7/1996 întabularea sau înscrierea provizorie poate fi cerută de orice persoană care, potrivit înscrisului original, hotărârii judecătorești…urmează să stingă un drept tabular. Este adevărat că intimata are un interes ca imobilul să fie întabulat pe numele petentului, creându-și, astfel, posibilitatea ca pe calea executării silite să își recupereze sulta datorată în baza hotărârii judecătorești.
Tot atât de adevărat este că petentul, fiind în fapt în posesia întregului imobil, nu are nici un interes în a-l întabula în întregime pe numele său. Prin această atitudine petentul blochează posibilitatea intimatei de a-și recupera creanța pe calea executării silite imobiliare.
Atribuirea în natură, către petent, a bunurilor mobile și imobile condiționat de plata unei sulte s-a făcut în sentința civilă nr. 452/2013 a Judecătoriei L. așa cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 443/2013 a Tribunalului A., în baza acordului părților.
Acest acord al părților a dobândit putere executorie prin încheierea în dispozitivul unei hotărâri judecătorești.
În mod simetric, renunțarea la condiția plății unei sulte trebuia să îmbrace forma unui acord între părți și să fie încorporat într-o hotărâre judecătorească.
În mod legal și temeinic registratorul de carte funciară în motivarea Încheierii de respingere nr._ din 29.09.2014 a reținut că: ,, Declarația autentică la notar public sub nr. 935/29.09.2014 prin care B. M.-G. declară că își exprimă acordul neechivoc privind intabularea imobilelor în favoarea lui F. R.-D. și a ipotecii legale în sumă de_,60 lei nu poate fi superioară unei hotărâri judecătorești, nu poate înlătura dispozițiile acesteia și nu poate sta la baza întabulării unui drept de proprietate cu încălcarea dispozițiilor instanței de judecată”.
Prin urmare, constatând că Încheierea de respingere nr._/2014 este temeinică și legală, prima instanță a apreciat că se impune anularea Încheierii de reexaminare nr._ din 21.11.2014, cu consecința restabilirii situației anterioare efectuării înscrierilor în cărțile funciare, în baza acestei încheieri.
Față de cele reținute, instanța de fond, în baza art. 31 din Legea nr. 7/1996, a admis plângerea petentului și a dispus anularea încheierii de carte funciară atacată și restabilirea situației de carte funciară de sub B1 în CF_ L.. Revenirea la situația anterioară presupune revenirea la starea de devălmășie asupra imobilelor și radierea inpotecii.
În baza art.453 Cod de procedură civilă, prima instanță a obligat intimata să îi plătească petentului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care 50 lei taxa judiciară de timbru și 300 lei onorariu avocațial.
Împotriva acestei soluții a formulat apel pârâtă B. M. - G. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii plângerii împotriva încheierii de carte funciară, în principal, pe calea excepției de fond, peremptorii, dirimante, absolute, a lipsei interesului legitim iar în subsidiar ca netemeinică/nefondată, cu cheltuieli de judecată în ambele grade de jurisdicție, invocând în drept: art. 425 alin. (1) lit. b), art. 456, art. 466, art. 470, art. 480 alin. (2) NCPC ; art. 6 CEDO .
În motivarea cererii de apel, apelanta a arătat că incontestabil, prima instanță a omis cu desăvârșire să se pronunțe asupra excepției de fond, peremptorii, dirimante, absolute, a lipsei interesului legitim, excepție care ar fi trebuit soluționată cu prioritate. Cu toate acestea, în considerente Judecătoria L. confirmă argumentația invocată pentru susținerea/justificarea excepției lipsei interesului legitim. În concret (la fila 9, 4 din sentință) se statuează: „Tot atât de adevărat este că petentul, fiind în fapt în posesia întregului imobil, nu are nici un interes a-l întabula în întregime pe numele său. Prin această atitudine blochează posibilitatea intimatei de a- și recupera creanțe pe calea executării silite imobiliare.”
Motivarea este minimă dar suficientă pentru ca prezentul demers procesual al numitului Fort D. R. să fie respins ab initio pe calea excepției invocate. Într-adevăr, unul dintre elementele fundamentale ale acțiunii civile (de exercițiu a acesteia) este incontestabil interesul. Interesul trebuie să îndeplinească la rându-i anumite condiții, iar cea mai importantă dintre ele este cu siguranță legitimitatea sa. Astfel, interesul urmărit trebuie să fie unul legitim, adică în conformitate cu ordinea de drept și cu regulile de conviețuire socială. Interesul legitim presupune ca el să fie conform atât cu normele de drept material, cât și cu cele de drept procesual. Interesul este legitim atunci când pe calea acțiunii se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege sau a unui interes ocrotit de lege, potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut.
Actualul contestator, a formulat plângerea în discuție pentru ca să obstrucționeze executarea sa silită. Astfel, după admiterea cererii de reexaminare, apelanta putea să purcedă la executarea silită imobiliară (asupra imobilului din L., .. 4, .. B, . (în baza unei hotărârii judecătorești definitive) F. D. R. a dobândit și a fost întabulat în carte funciară ca proprietar în cotă de 1/1, aidoma fiind obligat la plata unei sulte. Altfel spus, există în cauză, o hotărâre judecătorească definitivă prin care numitului F. D. R. i s-a atribuit în natură imobilul în discuție (în cotă de 1/1), în același timp fiind și obligat la plata unei sulte către celălalt devălmaș, sultă reprezentând contravaloarea cotei deținute de apelantă. În acest cadru, F. D. R. nu poate afirma sau obține un drept subiectiv recunoscut de lege ori un interes ocrotit de lege prin intermediul căruia, să contrazică, combată, minimizeze ori să împiedice realizarea efectelor unei hotărâri judecătorești definitive de partaj; să împiedice obținerea/realizarea sultei pe calea executării silite imobiliare a imobilului din L., .. 4, . interes nelegitim, adică "ceva" pur subiectiv dar nerecunoscut și neprotejat de dreptul obiectiv, „ceva" vindicativ, impregnat de rea-credința, în disprețul legii și a ordinii publice va putea "îndritui" la o plângere aidoma prezentei.
Apelanta arată că prin soluția sa Judecătoria L. a recunoscut și a dat efect unui demers procesual impregnat de un interes nelegitim, interes nelegitim prin care s-a dorit și se dorește zădărnicirea unui executări silite, privarea de efecte practice/ concrete/efective a unei hotărâri judecătorești definitive precum și prejudicierea drepturilor patrimoniale legitime a unui alt subiect de drept. În mod categoric, după ce a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei interesului legitim, Judecătoria L. a mai statuat și plus/ultra petita raportat la cererea introductivă de instanță. Nu rezultă de nici unde din cuprinsul cererii de chemare în judecată că reclamantul a atacat inclusiv soluția privitoare la înscrierea ipotecii legale în favoarea apelantei, odată ce nu s-a adus absolut nicio critică concretă pe problematica acestei ipoteci legale. În aceste suspicii, discutând strict procedural, radierea ipotecii legale s-a făcut cu încălcarea principiilor/ regulilor de plus/ultra petita (reclamantul nu a cerut-o, dar instanța a dispus radierea ipotecii, inclusiv fără a oferi o minimă justificare/motivare a soluției pronunțate). În extremis, dacă reclamantul ar fi cerut și radierea ipotecii (de sub CI), astfel încât în speță nu ne-am găsi în prezența acordării mai mult decât s-a cerut/a ceea ce nu s-a cerut, apelanta solicită ca instanța de apel să constate că soluția oferită pe acest palier este fundamental nelegală. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2386 pct. 5 din NCC, beneficiază de ipotecă legală: "coproprietarul pentru plata sultelor sau a prețului datorat de coproprietarul adjudecatar al imobilului ori pentru garantarea creanței rezultând din evicțiune, asupra imobilelor ce au revenit coproprietarului ținut de o atare obligație." Exact o atare situație avem și în spețaă, anume imobilul în discuție a fost atribuit în natură către F. D. R., cu obligarea acestuia la plata către apelantă (celălalt devălmaș) a unei sulte. Registratorul de carte funciară și instanța judecătorească nu puteau, în mod legal cel puțin, să refuze înscrierea ipotecii legale a apelantei (sau să o radieze actualmente) raportat la textul inechivoc al art. 36 alin. (6) din Legea 7/1996 care reține că „ în toate cazurile când prin lege se acordă un privilegiu imobiliar sau o ipotecă legală pentru garantarea vreunui drept sau creanțe, acestea se vor înscrie din oficiu în cartea funciară, cu excepția situației în care părțile renunță în mod expres la acest beneficiu; înscrierea privilegiului sau a ipotecii legale se face, de regulă, în temeiul înscrisului din care rezultă creanța privilegiată sau care conferă dreptul de a lua o inscripție ipotecară.
Apelanta apreciază că din economia acestor dispoziții rezultă indubitabil că, registratorul nu doar că nu putea respinge cererea formulată, mai mult, avea chiar obligația ex officio (deci chiar în lipsa unei cereri prealabile exprese) să înscrie această ipotecă legală, pe care acum Judecătoria L. o radiază fără a oferi nicio motivare/justificare în sprijinul soluției pronunțate (încălcarea inclusiv a art. 6 CEDO pe palierul obligativității motivării hotărârii judecătorești). Vizavi de întabularea dreptului de proprietate, în cotă de 1/1 (adică ca unic proprietar) pe numele lui F. D. R. apelanta susține că soluția instanței pe acest palier este foarte greu de înțeles (și acceptat) deoarece efectul admiterii prezentei plângerii împotriva încheierii de carte funciară este potrivit sentinței: "revenirea la situația anterioară presupune revenirea la starea de devălmășie asupra imobilelor și radierea ipotecii". Tocmai, acest lucru este imposibil/inadmisibil/ilegal inclusiv pe motivul că aduce atingere autorității/puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosar nr._ deschis pe rolul Judecătoriei L.. Astfel, din dispozitivul hotărârii rezultă că: "Sistează starea de devălmășie și atribuie pârâtului reclamant reconvențional, în proprietate exclusivă, imobilul evidențiat (...)”. Așadar, nu se va putea "reveni la starea de devălmășie" asupra unui imobil (cum s-a decis acum prin sentința atacată), odată ce anterior s-a statuat printr-o hotărâre judecătorească definitivă că această stare de devălmășie s-a sistat, adică că partajul a avut loc, a operat, cu întregul său efect declarativ. Judecătoria L. a retinut că "în mod simetric, renunțarea la condiția plății unei sulte trebuie să îmbrace forma unui acord între părți și să fie încorporat într-o hotărâre judecătorească”. Pentru a nu exista nici un dubiu, apelanta precizează că nu a renunțat efectiv (pur și simplu) la plata sultei, tocmai această sultă (ca drept de creanță) dorește să o valorifice/recupereze în cadrul dosarului execuțional actualmente suspendat. Mai departe, procesul civil este guvernat, primordial, de principiul disponibilității, spre deosebire de procesul penal guvernat de principiul oficialității. Evident, principiul disponibilității (reglementat cu titlu general în art.9 NCPC) cârmuiește și faza de executare silită, bunăoară partea putând să renunțe până și la executarea unei hotărâri judecătorești - v. 669 alin. (2) teza I, art. 702 alin. 1 pct. 3 NCPC. Dacă o persoană poate să renunțe chiar și la acest drept (într-un anume fel, cel mai "deplin" dintre toate) atunci a fortiori (cu atât mai mult) va putea renunța la favorul/beneficiul aici în discuție. Trebuie avut în vedere și argumentul qui potest plus potest minus (cine poate mai mult poate și mai puțin). Astfel, dispozița/statuarea "numai după îndeplinirea obligației de a achita reclamantei pârâte reconvenționale valoarea sultei stabilite în favoarea acesteia" este una în favoarea/beneficiul exclusiv al apelantei. Altfel spus, aceasta reprezintă o măsură de protecție a apelantei. Coroborând ideile de mai sus, apare evident că în baza principiului disponibilității apelanta poate renunța la această măsură de protecție/favor/beneficiu fără să-i fie necesar și obținerea consimțământul numitului F. D. R.. Tocmai în acest sens, apelanta a și dat o declarație notarială pe propria răspundere că este de acord cu întabularea dreptului de proprietate pe numele lui F. D. R. (în cotă de 1/1) chiar fără plata prealabilă a sultei către apelantă. Nu mai era necesară, în mod evident, nicio altă declarație din partea numitului F. D. R.. Dacă s-ar admite teza acestuia ar însemna că niciodată în Cartea Funciară a unui imobil nu se vor putea opera efectele partajului decât condiționat de consimțământul prealabil al celui căruia imobilul i-a fost atribuit în natură. În acest sens, s-ar lipsi de obiect și eficacitate practică orice hotărâre judecătorească de partaj, ceea ce evident că este o absurditate. În esență, F. D. R. susține și dorește să convingă instanța că deși există o hotărâre judecătorească care i-a atribuit un imobil în natură, în cotă de 1/1, totuși, în cartea funciară a imobilului înscrierea acestei cote de 1/1 nu se va putea face decât cu consimțământul său prealabil - iar până la acest moment, al acordării consimțământului, situația de cartea funciară va rămâne cea anterioara (primară) procesului de partaj; o teză de un absurd cras și care reflectă deopotrivă o foarte slabă comprehensiune a normelor și principiilor partajului și de carte funciară.
În fine, conchizând, debitorul F. D. R. a refuzat și refuză în continuare să achite sulta stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă. În acest sens, s-a și demarat executarea silită împotriva lui F. D. R., executare silită care a fost suspendată, în esență, datorită faptului că: deși imobilul a fost atribuit în proprietate exclusivă debitorului, figurează înscris în CF ca fiind proprietatea devălmașă a acestuia împreună cu creditoarea, neputând fi executat silit până la întabularea dreptului de proprietate exclusiv al debitorului în cotă de l/l.
Prin serviciul registratură al instanței, intimatul F. D. R. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
În motivarea poziției sale, expusă prin întâmpinare intimatul a arătat că, hotărâre este legală și temeinică, considerentele avute în vedere pentru a pronunța o astfel de soluție având la baza un raționament juridic corect, întemeiat pe o judicioasă interpretare a dispozițiilor legale în materie. Chiar dacă în dispozitivul sentinței nu se regăsește dispoziția privind respingerea excepției lipsei interesului, existența acestuia reiese din considerente și implicit din soluția pe care instanța o dă cererii intimatului. Astfel instanța arată că, spre deosebire de apelanta B. M., intimatul Fort R. D. nu are interesul de a întabula imobilul pe numele său, ca atare se înțelege că ca interesul este contrar, adică de a menține imobilul întabulat în cota de ½ pe numele apelantei. Și nu pentru că are un interes "nelegitim, nerecunoscut și neprotejat (...), ceva vindicativ, impregnat de rea – credință și în disprețul legii", după cum, cu atâta obiectivitate indică apelanta, ci pentru că modul de valorificarea acestui drept a fost stabilit deja printr-o sentință irevocabilă. Interesul procesual al intimatului este acela de a da eficiență și de a cere executarea unei sentințe opozabile lui, conform cu dispozitivul acesteia. Situația născută din dispozitivul hotărârii de partaj, situație pe care intimatul dorește să o păstreze astfel cum a fost dispusă, nu este una prejudiciabilă pentru apelantă. Aceasta este și rămâne în continuare proprietara în cotă de 1/2 din imobil. Intimatul nu urmărește să-și întabuleze vre-un drept de proprietate fără plata sultei către apelantă. Dimpotrivă, dorește ca aceasta să rămână proprietara - astfel cum a solicitat ea însăși în fața instanței de partaj - până când el îi va plați sulta. D. dacă prin diverse manopere, intimatul ar fi urmărit să se întabuleze fără să plătească sulta, doar atunci s-ar fi putut vorbi de o eventuală prejudiciere a apelantei. Cu privire la critica pe care apelanta o aduce sentinței prin care arată că instanța ar fi dat mai mult decât s-a cerut anulând încheierea de carte funciară în întregul ei, adică atât în ce privește întabularea cât și în ce privește instituirea ipotecii, nu poate fi primită câtă vreme în petitul plângerii s-a solicitat " anularea încheierii de carte funciară atacată și restabilirea situației de către funciară ". Petentul Fort R. a criticat întreaga încheiere prin prisma legalității ei, câtă vreme se arată în dispozitivul acesteia că înscrisul ce stă la baza emiterii ei este hotărârea 452 a Judecătoriei L., ,443 a Tribunalului A. și 124 a CAT și nu declarația autentică a apelantei. În hotărârile judecătorești invocate de către OCPI nu se dispune întabularea imobilului în cota de 1/1 în proprietatea intimatului și nici instituirea ipotecii, astfel că nu poate sta la baza dispozițiilor OCPI.
În ce privește cea de a treia critică, privind încălcarea de către instanță a principiului disponibilității, chiar dacă s-ar admite că acesta cârmuiește și faza de executare silită, cererea de întabulare a cotei de 1/2 în favoarea intimatului nu este formulată de către apelantă nici măcar în această fază. Executarea silită în vederea recuperării sultei pe care intimatul o datorează a fost promovată într-adevăr, însă la data la care apelanta, (și nu executorul judecătoresc) a solicitat OCPI întabularea dreptului de proprietate în favoarea fostului ei sot, la fel ca și în prezent, aceasta executare este suspendată. Ca atare cererea apelantei este una în afara procesului civil, și nu poate fi guvernată decât de legile aplicabile în materie. Din economia dispozițiilor ce reglementează atât înscrierile de carte funciară cât și rectificarea lor, dispoziții ce se găsesc atât în Noul cod civil cât și în Legea nr.7/1996 astfel cum a fost modificată, rezultă obligativitatea îndeplinirii unor condiții de legalitate, condiții ce nu doar că pot, dar și trebuie verificate de către registratorul investit cu orice fel de cerere ce are ca finalitate modificarea unor situații de CF, acesta nefiind un simplu instrument în mâna justițiabililor ce solicită și urmăresc modificarea conținutului cărților funciare - așa cum pare să susțină OCPI A. - ci funcționar ce are atribuții de control al legalității cererilor în prima faza, fără ca acest lucru să determine substituirea sa unei instanțe de judecată. Indiferent că discutăm de o înscriere inițiala sau de o rectificare de carte funciară, aceasta trebuie să aibe la bază un act dintre cele enumerate fie la art. 888-889 NCC, fie la art.907 NCC. În speță însă, se discută de rectificarea unei înscrieri de carte funciară, intimata B. solicitând OCPJ să modifice practic înscrierea conform căreia ea apare ca proprietar devălmaș alături de soțul său, și să-l înscrie pe acesta ca unic proprietar. Situațiile în care acest lucru este permis sunt limitativ enumerate în al.3 al art.907 NCC, și anume: "(3) Situația juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaștere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declarație dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată împotriva acestuia, prin care s-a admis acțiunea de fond. Acțiunea de fond poate fi, după caz, o acțiune în anulare, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic.
Două aspecte se impun a fi evidențiate față de dispozițiile antemenționate: declarația autentică care a stat la baza admiterii cererii de întabulare a dreptului de proprietate al petentului Fort R. D. nu provine de la titularul înscrierii a cărei rectificare se cere, sau mai exact nu provine de la ambii titulari, și rectificarea înscrierii de sub . stării de devălmășie și a înscrierii dreptului de proprietate în cotă de 1/1 în favoarea lui Fort R. D., este făcută după cum rezultă din mențiunile din cartea funciară din litigiu, în baza hotărârilor judecătorești nr.452 a Judecătoriei L., 443 a Tribunalului A. si 124 a Curții de Apel Timișoara și nu în baza declarației autentice a intimatei B. M.. OCPI A., cu aceea că registratorul nu poate să se substituie controlului de legalitate efectuat de instanța de judecată competentă, nu verifică nici dacă - fiind vorba de doi proprietari - este suficientă declarația autentică a unuia dintre ei, și nici dacă în baza hotărârilor judecătorești enumerate ca stând la baza înscrierii, se putea face această înscriere.
Față de dispozițiile legale citate, din care rezultă că actele în baza cărora se pot face modificări ale înscrierilor de către funciară sunt limitate la doar două, înscrierea dreptului de proprietate în favoarea lui Fort R. D. se putea face doar în două situații: fie declarația autentică care să provină de la titularul dreptului care se modifică, respectiv Fort R. și B. M., fie o hotărâre judecătorescă irevocabilă în care să se dispună necondiționat acest lucru. În speță însă, registratorul analizează cererea lui B. M. ca temei al înscrierii dreptului de proprietate în favoarea lui Fort D. R., dar menționează în cartea funciară hotărârea judecătoreasca ce nu autorizează această înscriere fără plata de către petent a sultei. În consens total cu dispozițiile legale, ca drepturile de proprietate nu pot fi nici radiate nici înscrise în cartea funciară în favoarea sau împotriva unor terți, decât fie prin acordul acestora, fie printr-o hotărârea judecătorească în acest sens, împrejurări nedovedite în speță. Intimata B. putea în baza acordului sau coroborat cu sentința judecătorească, cel mult să renunțe la dreptul său, sens în care ar fi avut aplicabilitate dispozițiile art.888-889 NCC. Dacă nu a mai dorit să beneficieze de garanția pe care ea însăși a solicitat-o în cadrul procesului de partajare a bunurilor comune, respectiv condiționarea întabulării dreptului de proprietate al petentului Fort de plata de către acesta a sultei, putea să renunțe dând o declarație autentică prin care să atare că este de acord să fie radiat dreptul său de proprietate asupra cotei sale de 40%, dar nu putea printr-o simplă declarație să solicite întabularea împotriva dorinței titularului dreptului și împotriva unor dispoziții irevocabile din hotărârea judecătorească de consfințire a partajului. În același sens este și motivarea Judecătoriei L., care arată în considerente că atâta vreme cât atribuirea în natura către intimat a bunurilor imobile s-a dispus prin hotărâri judecătorești condiționat de plata sultei, în baza acordului părților, în mod simetric, tot forma acordului ambelor părți trebuia să o îmbrace și renunțarea la plata acestei sulte anterior întabulării. Nu în ultimul rând, doar pentru retorica și pentru comparația relei credințe a celor două părți din litigiu, prin decizia Tribunalului A. nr. 443/2013, s-a stabilit că sulta este datorată raportat la mai multe bunuri imobile ce au căzut în lotul petentului, respectiv apartamentul și încă două terenuri la care s-a făcut trimitere anterior. Or, dacă intimata dorește să renunțe la garanția instituită în favoarea ei de instanță, aceasta trebuie făcută raportat la întregul dispozitiv al hotărârii a cărei punere în executare silită se urmărește, și nu doar la un bun imobil. Altfel, intimata își păstrează dreptul de proprietate în devălmășie cu petentul asupra două terenuri în egală măsură atribuite petentului, dar solicită întabularea dreptului de proprietate exclusiv în favoarea fostului soț asupra apartamentului, pentru a putea, după cum arată ea însăși, să obțină executarea silită a întregii sume datorate cu titlu de sultă. Chiar dacă acest aspect nu are nici o legătură cu legalitatea încheierii de C.F., constituie un argument în susținerea relei credințe, întrucât deși exista posibilitatea să reglemeteze în cadrul judecării pe fond a partajului modul în care dorește să se evidențieze dreptul de proprietate al fostului soț asupra bunurilor atribuite, nu a făcut-o, încercând doar în faza executării silite să modifice o dispoziție irevocabilă pe care de altfel a cerut-o și a cărei efecte și le-a asumat.
Analizând apelul prin prisma motivelor scrise și a dispozițiilor art.479 c.pr.civ., constată că acesta este fondat.
Prima instanță atunci când a pronunțat hotărârea trebuia să aibă în vedere și alte aspecte.
Astfel argumentele legate de faptul că o declarație autentificată nu poate înlătura dispozițiile unei hotărâri judecătorești nu se susțin.
Hotărârea judecătorească a statuat întabularea imobilului condiționat de plata unei sulte. Ori, întabularea prin renunțarea la sultă nu avea nicio legătură cu hotărârea judecătorească. Scopul final este întabularea imobilului care a făcut obiectul partajului. Este problema părții interesate dacă cere sau nu executarea hotărârii.
Faptul că apelanta solicită întabularea fără plata sultei face ca sentința să fie executată, iar modul de recuperare a creanței îi aparține. A folosi o altă logică ar duce la concluzia că lipsa consimțământului părții căreia i s-a atribuit imobilul să ducă la imposibilitatea întabulării, situație în care în mod evident cealaltă parte ar fi prejudiciată.
În consecință declarația apelantei nu modifică sentința care este în vigoare, persoana îndreptățită la încasarea sultei putându-și valorifica acest drept și în condițiile arătate mai sus.
Astfel fiind, în baza art. 480 c.pr.civ, apelul se va admite, se va schimba în tot sentința în sensul că se va respinge plângerea petentului F. D. R. împotriva încheierii de carte funciară nr._ /2014 a O.C.P.I A..
În baza dispozițiilor art. 453 c.pr.civ., instanța va obliga intimatul - petent să plătească apelantei 1000 lei cheltuieli de judecată, onorar avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâtă B. M.-G. în contradictoriu cu reclamantul intimat F. D. R. împotriva sentinței civile nr.189/2015 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul civil nr._ .
Schimbă în tot sentința în sensul că respinge plângerea petentului F. D. R. împotriva încheierii de carte funciară nr._ /2014 a O.C.P.I A..
Obligă intimatul petent să plătească apelantei 1000 lei cheltuieli de judecată, onorar avocațial
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 9 septembrie 2015.
Președinte Judecător
S. N. H. O.
Grefier,
D. P.
Se comunică cu:
- apelanta B. M. G. dom ales la Cabinet avocat D. P. A. . etaj 1 .
- intimata reclamant F. D. R. dom, L. ..13 jud. A.
Red. jud. O.H.
Thred. V.M./D.P.
4 ex., 2 .
Primă instanță – Judecătoria L. - judecător I. D.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 942/2015.... → |
|---|
