Contestaţie la executare. Decizia nr. 639/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 639/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 639/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția I civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 639
Ședința publică din 26 mai 2015
Președinte M. A.
Judecător T. B.
Grefier V. L.
S-a luat în examinare apelul exercitat de apelanta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. în contradictoriu cu intimatul A. F. V. împotriva sentinței civile nr. 708/11.02.2015 pronunțată de Judecătoria A. având ca obiect, contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul intimatului – avocat B. P. din Baroul A., lipsă fiind reprezentantul apelantei și intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul intimatului depune chitanță și factură fiscală reprezentând onorar avocațial.
Nefiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, președintele completului deschide dezbaterile.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului, menținerea sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată constând în onorar avocațial.
Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept președintele completului de judecată închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 708/11.02.2015 Judecătoria A. a admis contestația la executare formulată de contestatorul A. F. V. împotriva intimatei Direcția generală regională a finanțelor publice Timișoara - Administrația județeană a finanțelor publice A. și, în consecință a anulat actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 1905 Administrația județeană a finanțelor publice A. – Serviciul colectare și executare silită persoane fizice.
A obligat intimata să plătească contestatorului cheltuieli de judecată de 496 lei.
A încuviințat restituirea taxei de timbru în valoare de 668 lei, achitată de contestator cu chitanța nr. AR XWF_/26.11.2014.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că în temeiul actului constatator nr. 1037/05.08.2000 emis de Biroul Vamal Vărșand, a fost demarată executarea silită împotriva contestatorului pentru o creanță reprezentând taxe vamale. În executarea acestei creanțe, la 02.07.2001 a fost emisă somația nr._/02.07.2001, împotriva căreia contestatorul a formulat contestație la executare, respinsă prin Sentința civilă nr.4775/19.06.2002 a Judecătoriei A..
În cadrul acestei executări silite au fost emise o . acte după cum urmează: la 24.03.2005, intimata a întocmit adresa de înființare a popririi nr. 7290/24.03.2005; la 30.10.2007 s-a emis somația nr._/30.10.2007 aferentă aceluiași debit, actualizat cu dobânzi și majorări, somație comunicată contestatorului debitor atât prin scrisoare recomandată cât și prin publicitate; la 29.05.2012 s-a emis somația nr._/29.05.2012, care cuprinde și majorări de întârziere recalculate, publicată printr-un anunț de mică publicitate, în cotidianul Evenimentul Zilei din data de 07.11.2012; la 10.11.2014 a fost emisă somația contestată prin prezenta acțiune.
Conform art. 131 alin. 1 din OG nr. 92/2003 – Codul de procedură fiscală, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere. Prin urmare, termenul a început să curgă la 01.01.2001, iar el s-a întrerupt, conform art. 133 lit. c) din același act normativ, pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui alt act de executare silită, respectiv la 24.03.2005 – data emiterii adresei de poprire și la 30.10.2007 – data emiterii somației nr._/29.05.2012.
Contrar susținerilor intimatei, instanța de fond a apreciat că somația nr._/29.05.2012 nu a avut efect întreruptiv de prescripție. Aceasta nu a fost comunicată contestatorului în condițiile art. 44 din OG nr. 92/2003, dat fiind că organul fiscal a procedat la publicarea somației în ziar fără ca, în prealabil, să o trimită prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Or, conform art. 44 alin. 4 din OG nr. 92/2003, comunicarea prin publicitate este o modalitate subsidiară celei prin poștă și este permisă doar dacă nu a fost posibilă comunicarea personală. Potrivit art. 45 alin. 2 Cod procedură fiscală, actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic, de unde instanța de fond a concluzionat că somația din anul 2012 nu a întrerupt curgerea termenului de prescripție.
Așa fiind, luând în considere ultimul act de executare căruia îi poate fi recunoscut efectul întreruptiv de prescripție, somația nr._/30.10.2007, instanța de fond a constatat că termenul de prescripție a început să curgă la 01.01.2008 și s-a împlinit la 01.01.2013. Cum efectul prescripției este de încetare a măsurilor de realizare a creanței instanța de fond a constatat că, ulterior datei de 01.01.2013, intimata nu mai era îndreptățită să emită, cu privire la această creanță, noi acte de executare. Ca urmare, în temeiul textelor de lege anterior menționate, instanța a admis contestația și a anulat actele de executare silită.
Contestatorul a efectuat cheltuieli de judecată de 496 lei reprezentând onorariul avocatului. În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța de fond a obligat intimata, căzută în pretenții, la plata acestei sume. De asemenea, conform art. 45 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013, sub rezerva rămânerii definitive a soluției de admitere a contestației, instanța de fond a încuviințat restituirea taxei de timbru în valoare de 668 lei, achitată de contestator cu chitanța nr. AR XWF_/26.11.2014.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Timișoara Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. prin care a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii contestației la executare silită ca neîntemeiată și pe cale de consecință menținerea actelor de executare silită emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. ca fiind temeinice și legale.
În motivare a arătat că prin sentința civilă nr. 708/11.02.2015, Judecătoria A. a admis contestația la executare formulată contestatorul A. F. V. în contradictoriu cu AJFP A., anulând actele de executare silită emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. în dosarul de executare nr. 1905.
A considerat soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
A precizat că debitele pentru care contestatorul este executat silit au fost stabilite de către Direcția Regionala pentru Accize si Operațiuni Vamale Timișoara, fiind comunicate spre executare Administrației Județene a Finanțelor Publice A. în septembrie 2013, urmare O.P. A.N.A.F. nr. 2594/29.08.2013, aceasta din urma emițând Somația nr._/10.11.2014.
Cu privirea la excepția prescripției dreptului de a cere executarea silita invocată de către contestator și reținută de către prima instanță, a arătat că dreptul de a cere executarea silită nu este prescris având în vedere actele de executare întreprinse înăuntrul termenului de 5 ani, acte care întrerup prescripția, astfel că va curge un nou termen de 5 ani, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, coroborate cu cele ale art. 133 lit. c) din același act normativ:
A menționat faptul că debitul principal a fost stabilit prin actul constatator nr. 1037/05.08.2000 de către Biroul Vamal Vărsând.
La data de 02.07.2001 se emite somația nr._/02.07.2001 comunicată sub semnătură privată în data de 09.08.2001 doamnei T. V., despre care organele vamale precizează că este mama debitorului; împotriva somației debitorul depune contestație la executare care este respinsă prin Sentința civilă nr. 4775/19.06.2002 a Judecătoriei A..
În data de 24 03.2005, DRV A. întocmește adresa de înființare a popririi nr. 7200/24.03.2005.
La data de 30.10.2007 DRAOV Timișoara emite somația nr._ din 30.10.2007, somație succesivă aferentă acelorași debite, pentru care la dosar există returul poștal, procedura de comunicare cu debitorul fiind printr-un anunț publicat în ziarul Ziua din data de 07.12.2007.
La data de 29.05.2012 DRAOV Timișoara emite somația nr._/29.05.2012, somație succesivă care cuprinde și majorări de întârziere recalculate. DRAOV Timișoara anunță printr-un anunț de mică publicitate, publicat în ziarul Evenimentul Zilei din data de 07.11.2012 faptul că a emis somația mai sus menționată.
Ulterior ca urmare a reorganizării ANAF, debitele stabilite de către Direcția Regionala pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara au fost comunicate spre executare Administrației Județene a Finanțelor Publice A., aceasta din urma emițând Somația nr._/10.11.2014, contestată în speță.
A învederat instanței de fond că executarea silită declanșată împotriva contestatorului este perfect legală, respectând întocmai prevederile art. 141 coroborate cu art. 145 din O.G. nr. 92/2003.
Totodată a arătat că debitul în cuantum de 11.258 lei reprezentând taxe vamale a fost stabilit în luna decembrie 2000 de către Direcția Generală a Vămilor. Astfel, având în vedere că acesta nu și-a achitat debitul în sumă de 11.258 lei, plata nefăcându-se de bună voie, s-a declanșat procedura de executare silită prin emiterea unor somații succesive de către autoritățile vamale nr._/02.07.2001, nr._/30.10.2007 și nr._/29.05.2012.
Actele mai sus menționate au fost comunicate spre executare Administrației Județene a Finanțelor Publice A. în septembrie 2013, urmare O.P. A.N.A.F. nr. 2594/29.08.2013, aceasta din urmă emițând Somația nr._/10.11.2014.
Pentru motivele arătate a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii contestației la executare silită ca neîntemeiată și pe cale de consecință menținerea actelor de executare silită emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. ca fiind temeinice și legale.
În drept a invocat art. 466 din Cod procedură civilă.
Intimatul A. F. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, al apelului și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței pronunțată de Judecătoria A., cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că prin Sentința civilă nr. 708/11.02.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a admis contestația la executare formulată constatându-se prescris dreptul la executarea silită a creanței constatate prin actul constatator nr. 1037/2000 emis de Biroul Vamal Vărșand. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond corect a reținut că executarea silită a fost pornită în baza titlului executoriu - actul constatator nr. 1037/2000 emis de Biroul Vamal Vărșand. Conform prevederilor art. 131 alin. 1 din OG nr. 92/2003 dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere. Prin urmare, termenul a început să curgă la 01.01.2001, fiind întrerupt, conform art. 133 lit. c din același act normativ, pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită. Instanța de fond a apreciat că a fost întrerupt cursul prescripției la data de 24.03.2005 - data emiterii adresei de poprire și la 30.10.2007 - data emiterii somației nr._, care a fost comunicată prin scrisoare recomandată. Prin sentință în mod corect s-a reținut că somația nr._/29.05.2012 nu a avut efect întreruptiv de prescripție, aceasta nefiind comunicată cu respectarea prevederilor art. 44 din OG nr. 92/2003, organul fiscal neprocedând la comunicarea somației prin poștă cu confirmare de primire. Potrivit prevederilor art. 45 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce nici un efect juridic. Astfel, cursul prescripției a început să curgă la data de 01.01.2008 și s-a împlinit la data de 01.01.2013. În aceste condiții, instanța de fond în mod corect a apreciat că nu mai puteau fi emise acte de executare ulterior datei de 01.01.2013 întrucât efectul prescripției este de încetare a măsurilor de realizare a creanței.
Astfel, somația nr._/10.11.2014 a fost emisă după împlinirea termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 131 Cod procedură fiscală. Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond prin sentința atacată în mod corect a dispus anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul nr. 1905 al AJFP A. - Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Fizice.
Așa cum se poate observa din înscrisurile depuse de către organul de executare silită, la niciunul dintre actele de executare silită întocmit de organele vamale ulterior anului 2007 nu există dovada de comunicare, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 44 Cod pr. fiscală, potrivit cărora actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. Astfel, așa cum corect a reținut și instanța de fond, aceste acte de executare nu pot fi reținute ca legal efectuate, cu efect întrerupător de prescripție potrivit art. 133 Cod pr. fiscală.
În conformitate cu prevederile art. 45 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce nici un efect juridic, raportat și la punctul 5 din Decizia nr. 6/2004 a Comisiei Centrale Fiscale care prevede faptul ca organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii. Numai îndeplinirea de către organul fiscal a obligației de comunicare a actului administrativ fiscal determina, pe de o parte, ca respectivul act să se constituie în titlu de creanța, iar, pe de altă parte, aceasta să devină opozabil contribuabilului, astfel încât, în cunoștința de cauză, să aibă dreptul de a achita sau, dimpotrivă, de a-1 contesta pe cale administrativă.
La data de 13.11.2014 i-a fost comunicată Somația nr._/10.11.2014 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. - Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Fizice prin care a fost somat să achite suma de_ lei reprezentând taxe vamale.
La această dată, așa cum corect s-a reținut prin sentința atacată, era împlinit termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanței constatate prin actul constatator nr. 1037/2000 emis de Biroul Vamal Vărșand.
Având în vedere faptul că nu s-a efectuat niciun act de executare silită care să îi fie comunicat în interiorul termenului de prescripție, ulterior anului 2007, a apreciat că în speță sunt incidente prevederile art. 134 din O.G. nr. 92/2003, fiind împlinit termenul de prescripție a dreptului de a se efectua acte de executare silită în sarcina sa.
Pentru motivele menționate solicită respingerea, ca nefondat, a apelului și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
În drept a invocat art. 44, 45 și art. 131 - 134 Cod procedură fiscală.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 476-478 Cod de procedură civilă, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, prima instanță a admis contestația la executare întrucât somația emisă la data de 29.05.2012 nu a avut efect întreruptiv de prescripție, comunicarea actului administrativ fiscal nerespectând dispozițiile art. 44 din OG 32/2003.
Se observă că apelanta nu se referă deloc la motivul pentru care a fost admisă contestația, aceasta reiterând doar considerentele prinse în întâmpinarea depusă la prima judecată a fondului.
Însă va avea în vedere dispozițiile art. 44 alin. 1, 2 și 4 din OG nr. 92/2003 conform cărora, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, prin remiterea acestuia dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În cazul în care comunicarea în modalitățile descrise nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.
De asemenea dispozițiile art. 45 alin. 2 din același act normativ, conform cărora actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce nici un efect juridic.
Se constată că în mod corect prima instanță a analizat aceste dispoziții legale, comunicarea prin publicitate fiind o modalitate subsidiară celor realizate prin remiterea sub semnătură ori prin poștă.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 667/30.04.2009 s-a statuat în ceea ce privește comunicarea actului fiscal, că trebuie respectată ordinea impusă de art. 44 din OG nr. 92/2003, comunicarea prin publicitate reprezentând o modalitate ultimă și subsidiară.
De asemenea prin decizia Curții Constituționale nr. 536/28.04.2011 s-a hotărât că organul fiscal emitent nu poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute de art. 44 din aceeași ordonanță.
Prin urmare, se constată că în mod corect prima instanță nu a recunoscut somației din 29.05._ efect întreruptiv de prescripție, astfel că în baza art. 480 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca neîntemeiat.
În baza art. 453 Cod procedură civilă va fi obligată apelanta să plătească contestatorului suma de 496 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelanta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. în contradictoriu cu intimatul A. F. V. împotriva sentinței civile nr. 708/11.02.2015 pronunțată de Judecătoria A..
Obligă apelanta să plătească intimatului 496 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26.05.2015.
Președinte Judecător Grefier
M. A. T. B. V. L.
Red.TB / Thred.MC
4 ex./ 2 .
Se comunică cu:
- apelanta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. - A., ., județ A.
- intimatul A. F. V. - A., .. 1-3, .
Primă instanță – Judecătoria A. - judecător R. A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 5/2015. Tribunalul ARAD | Contestaţie la executare. Decizia nr. 640/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
