Contestaţie la executare. Decizia nr. 142/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 142/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 142/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 142
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2015
Președinte C. C. A.
Judecător H. O.
Judecător L. L.
Grefier L. K.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenții H. D. și H. G. în contradictoriu cu intimata B. C. Intesa prin Sucursala A., împotriva sentinței civile nr. 4410 din 16.09.2015, precum și recursul declarat de recurenta Risti L. împotriva încheierii civile din 15.04.2015, pronunțate de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă recurentul H. D. asistat de avocat N. Vucoiev din Baroul A. care se prezintă și pentru recurenta H. G. și reprezentantul recurentei Risti L. – avocat Kocsis J. I. din Baroul A., lipsă fiind recurentele H. G., Risti L. și reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de recurenta Risti L. este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin încheierea de ședință dată în camera de consiliu din data de 17.11.2015 s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenții H. D. și H. G. și s-a dispus eșalonarea taxei de timbru de 650 lei, în 5 rate lunare a câte 130 lei, începând cu data de 20.11.2015, acestea urmând a fi plătite în solidar, în fiecare lună până în data de 20 a lunii.
Reprezentanta recurenților H. D. și H. G. depune la dosar împuternicire avocațială.
Instanța pune în discuție calificarea căii de atac întrucât, contestatorii H. D., H. G. și experta Risti L. au formulat o cerere intitulată „apel”, iar cererea a fost înregistrată recurs.
Reprezentanții recurenților precizează că recursul este calea de atac.
Instanța califică cererea formulată de H. D. și H. G. drept recurs, potrivit dispozițiilor vechiului Cod de procedură civilă de la 1865, aplicabil în cauză, având în vedere că executarea silită a fost pornită în anul 2011, deci înaintea datei intrării în vigoare a Codului de procedură civilă din 2010, respectiv 15 februarie 2013 și având în vedere dispozițiile art.3 din Legea nr.76/2012 privind punerea în aplicare a Noului cod de procedură civilă. De asemenea, în ce privește cererea formulată de Risti L., instanța, având în vedere faptul că se atacă o încheiere odată cu fondul cauzei, că fondul cauzei este atacabil cu recurs, cum s-a menționat precum și dispozițiile art.299 alin.1 teza a II-a, raportate la dispozițiile art.282 alin.2 din codul de procedură civilă de la 1865, califică cererea drept recurs.
Nemaifiind formulate alte cereri ori necesare alte probe instanța apreciind recursul în stare de soluționare declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurenților H. D. și H. G. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat de aceștia, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului, fără cheltuieli de judecată.
De asemenea, solicită a se constata nulitatea și nelegalitatea hotărârii atacate. Precizează că prima instanță nu s-a pronunțat asupra celor trei motive invocate prin contestație. Consideră că atâta timp cât s-a început poprirea, executarea este total nelegală.
În ceea ce privește recursul formulat de recurenta Risti L., reprezentanta recurenților H. D. și H. G. arată că dacă există autorizare este evident că recursul formulat de aceasta este întemeiat, și solicită admiterea recursului cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Reprezentantul recurentei Risti L. solicită admiterea recursului formulat de aceasta, fără cheltuieli de judecată. Învederează faptul că prima instanță fără a anula raportul de expertiză a înlocuit-o pe experta Risti L. pe motiv că nu are studii de specialitate contabilă nr.2 - instituții bancare și nebancare. Consideră că, odată ce lucrarea privind raportul de expertiză, a fost efectuată, aceasta este îndreptățită a beneficia de onorariul stabilit de către prima instanță. Totodată mai arată că aceasta este autorizată.
Cu privire la recursul formulat de recurenții H. D. și H. G., reprezentantul recurentei Risti L. arată că lasă la aprecierea instanței.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursurilor înregistrate la Tribunalul A., la data de 21 octombrie 2015 și la data de 26 octombrie 2015, constată că prin sentința civilă nr. 4410 din data de 16.09.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, s-a respins contestația la executare formulată și precizată de contestatorii H. D. și H. G., în contradictoriu cu intimata B. C. Intesa Sanpaolo Romania SA A., prin B. C. Intesa Sanpaolo Romania SA A., Sucursala A.. S-a respins cererea de întoarcere a executării. Au fost obligați contestatorii să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 7500 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut:
În conformitate cu art.137 alin.1 Cod procedură civilă, asupra excepțiilor invocate de intimată prin întâmpinare, prima instanță s-a pronunțat motivat prin încheierea dată în ședința publică din 06.11.2013.
În ce privește cererea de suspendare a executării silite, prima instanță a reținut că, în ședința publică din 23.10.2013 contestatorii au învederat că nu au achitat cauțiunea necesară dispunerii luării acestei măsuri, pentru că imobilul a fost adjudecat.
Pe fond, prima instanță a constatat că, în temeiul titlului executoriu constituit prin contractul de credit nr.7/03.07.2006 încheiat între debitorul H. C.-D. și intimata B. C. Intensa Sanpaolo Bank SA și a contractului de garanție reală imobiliară autentificat de B.N.P. V. A. sub nr.1766/03.07.2006, prin care contestatorii au garantat creditul cu un drept de ipotecă, a fost pornită executarea silită pentru recuperarea creanței în sumă de 20.596 Euro și 467 lei (la data formulării cererii de executare silită - 31.03.2011).
Cererea de executare silită a făcut obiectul dosarului execuțional nr.97/SPB/2011 al executorului bancar Barar R., iar ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.287/2011 privind unele măsuri referitoare la organizarea activității de punere în executare a creanțelor aparținând instituțiile de credit și a instituțiilor financiar nebancare, dosarul de executare a fost preluat de Biroul Executorului Judecătoresc B. R., fiind înregistrat sub nr.99/2012.
Prima instanță a mai reținut că, pe parcursul procedurii de executare silită, contestatorii au formulat în două rânduri contestații la executare, contestații care au făcut obiectul dosarelor nr._/55/2012 și nr._/55/2012. Prin sentințele civile nr.9285/16.10.2012 și_/18.12.2012, s-a statuat irevocabil că atât timp cât nu s-a făcut dovada plății integrale a datoriei, continuarea executării silite asupra apartamentului contestatorilor, ipotecat de aceștia în favoarea băncii, este legală având în vedere dispozițiile art. 3715 Cod de procedură civilă 1865, iar referitor la faptul că intimata creditoare are garanția plății creditului prin instituirea popririi asupra veniturilor salariale obținute de debitorul principal, nu constituie motiv de anulare a executării, deoarece potrivit art. 3711 alin. 3 Cod de procedură civilă 1865, executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu. Prin urmare, intimata creditoare este îndreptățită să uzeze de toate modalitățile legale de executare silită, neputându-se solicita, în lipsa unui acord între părți, restrângerea executării doar la poprire.
Prin contestația care face obiectul prezentului dosar contestatorii solicită anularea executării silite, motivat de faptul că au achitat un cuantum mult mai mare din debitul pentru care s-a început executarea, și solicită întoarcerea executării.
Pentru determinarea cuantumului efectiv al sumelor restituite intimatei în baza contractului de credit pentru uz personal – euro nr.7/03.07.2006 în cauză a fost efectuată o expertiză contabilă și o contraexpertiză. Prin raportul de expertiză contabilă întocmit cu ocazia efectuării contraexpertizei de experții Fatol C., P. A. și Risti L., cu lămuririle aduse ulterior, s-a determinat că până la data vânzării la licitație a imobilului contestatorilor, au fost restituite băncii suma de 9337 Euro și 7.652,73 lei, respectiv suma cu care debitorul H. C.-D. figura în evidențele intimatei, la data vânzării la licitație a imobilului.
Argumentele invocate de contestatori în ce privește cuantumul sumelor restituite nu pot conduce la anularea executării, întrucât raportarea la acestea nu echivalează cu un calcul aritmetic al sumelor achitate, respectiv reținute prin poprire, calcul care nu concordă cu modul în care se face imputația plății atunci când datoria este însoțită de dobânzi, potrivit art.1111 cod civil 1864 (în vigoare la data încheierii contractului de credit) și nici cu clauzele contractuale stipulate la art. XI și XV lit. m) din contractul de credit, în conformitate cu care ordinea de recuperare a creanțelor cuvenite băncii este următoarea: Comisioane, dobânzi, credite.
Referitor la notele de ședință depuse la dosar de către contestatori în ședința publică din data de 03.09.2014, prin care au invocat nulitatea executării silite, pentru declararea scadentă a întregului credit, fără ca, în prealabil, contestatorii să fie notificați pentru a se stabili cuantumul exact al sumei ce urmează să fie declarată scadentă, prima instanță a reținut că acest motiv este tardiv invocat în raport de art.400 alin.1 lit. a) Cod procedură civilă 1865, în conformitate cu care ,,contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă...’’. Prima instanță a apreciat că această dată poate fi socotită, cel mai târziu 29.08.2013, dată la care imobilul a fost vândut la licitație și la care contestatorii au formulat prima contestație la executare.
Față de considerentele expuse, în temeiul art.399 Cod procedură civilă 1865, contestația la executare formulată de contestatorii H. D. și H. G. a fost respinsă ca neîntemeiată.
Având în vedere soluția dată asupra contestației, în temeiul art.4041 alin.1 Cod procedură civilă, cererea privind întoarcerea executării a fost respinsă ca neîntemeiată.
Văzând că s-au solicitat cheltuieli de judecată și că cei căzuți în pretenții în sensul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă sunt contestatorii, aceștia au fost obligați să plătească intimatei suma de 7500 lei, reprezentând onorarii experți.
Prin încheierea civilă din data de 15.04.2015, prima instanță a dispus restituirea sumei de 2500 lei achitată doamnei expert Risti L., în contul Biroului Local de Expertize A., întrucât suma de 2500 lei reprezentând onorariul pentru expertiza efectuată de expert Risti L. nu se mai află în contul Biroului Local de expertize A., fiind virată în contul personal al doamnei expert Risti L.. A emis adresă către Biroul Local de Expertize A. pentru a se solicita ca doamna expert Risti L. să restituie onorariul primit în conformitate cu art. 221 din OG nr. 2/2000.
Împotriva acestor hotărâri au formulat recurs contestatorii H. D. și H. G. și experta Risti L..
Prin recursul formulat recurenții H. D. și H. G. solicită admiterea recursului, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului, în temeiul art. 480 al.2 teza 11 Cod procedură civilă.
În subsidiar, recurenții solicită admiterea recursului, schimbarea sentinței, admiterea contestației și anularea formelor de executare, în temeiul art. 480 al. 2 Cod procedură civilă.
În motivare, recurenții H. D. și H. G. arată că prin contestația la executare formulată contestatorii au solicitat anularea formelor de executare cu motivarea că, atâta timp cât banca își execută lunar creditul prin poprirea salariului împrumutatului, este nefiresc să fie executat silit și imobilul cu care a fost garantată restituirea creditului. S-a mai invocat faptul că s-a achitat din credit o suma mai mare decât cea supusă executării silite, ca al doilea motiv de contestație. Pe parcursul judecății, contestația a fost precizată cu încă un motiv de nulitate, constând în omisiunea băncii de a notifica în prealabil creditorii ipotecari pentru a fi în cunoștință despre executarea imobilului lor.
Recurenții mai arată că cel de-al doilea motiv de contestație a fost respins cu motivarea tardivității.
În ce privește principalul motiv de contestație, constând în executarea lunară a creditului, care ar exclude executarea imobiliară, învederează că prima instanță nu s-a pronunțat în nici un fel, ignorându-l cu desăvârșire. Acesta este principalul motiv pentru care solicită trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului, deoarece instanța nu s-a pronunțat asupra unui aspect esențial cu privire la legalitatea executării, aspect invocat de către părți în contestație. În cazul în care se va aprecia că nu se impune casarea cu trimitere și se va analiza în calea de atac acest motiv de fond, învederează instanței că ipoteca avea ca scop doar garantarea restituirii datoriei de către împrumutat și executarea silită imobiliară putea fi demarată doar în cazul în care nu era achitat creditul de către împrumutat. În cauză rezultă fără dubiu că împrumutatul achită în continuare creditul dar silit, prin popriri salariale lunare efectuate de către executorul judecătoresc. În aceste condiții, intimata nu suferise nici un prejudiciu, cu excepția unor penalități de întârziere și a cheltuielilor de executare ce au fost oricum imputate și supuse executării silite. Cu ocazia executării silite aceasta trebuia să decidă dacă dorește executarea silită a imobilului ipotecat sau executarea silită prin popriri lunare salariale a debitorului, fiind exclusă dubla executare silită.
Mai arată că s-a pronunțat instanța expres doar asupra cuantumului sumei achitate deja. Și motivarea în baza căreia s-a înlăturat această apărare apreciază că este confuză. A reținut extrem de lapidar sumele achitate până la data vânzării la licitație a imobilului, astfel cum au fost stabilite în raportul de contraexpertiză, respectiv 9337 euro și 7652,73 lei, dar a considerat că nu au nici o relevanță în cauză, raportat la clauzele contractului de credit. S-a mai reținut că în cauză este incident art. 1111 Vechiul cod civil, potrivit căruia imputația plății se face diferit atunci când datoria este însoțită și de comisioane, dobânzi și penalități.
Recurenții consideră că dacă prima instanță are această convingere, corect era ca, în virtutea rolului activ, să stabilească un obiectiv distinct la expertiza contabilă constând în stabilirea modului în care banca a efectuat imputația plății. Instanța s-a limitat la a admite doar obiectivele și obiecțiunile părților și s-a ajuns astfel la situația de a se achita peste 10.000 lei onorarii pentru expertize a căror concluzii instanța a apreciat că nu au relevanță în cauză. Soluția corectă era de respingere a acestor cereri de probațiune sau, reiterează, în virtutea rolului activ, de completare a obiectivelor părților de către instanță. Instanța a soluționat cauza fără a cunoaște exact modul de imputație a plății și cuantumul sumelor efectiv achitate, cu toate că, prin prisma probatoriului administrat, aceste aspecte se puteau lămuri. Și cu toate că nu a cunoscut corectitudinea modului de imputație a plății, instanța nu l-a pus niciodată in discuția părților, cum era corect procedural, dar l-a apreciat ca fiind corect, de vreme ce a înlăturat această apărare a acestora și a respins contestația.
Pentru aceste motive, recurenții H. D. și H. G. solicită admiterea recursului.
Prin recursul formulat recurenta Risti L. solicită admiterea recursului și modificarea încheierii din 15.04.2015 privind obligarea acesteia de a restitui suma de 2.500 lei reprezentând onorariu de expert către Biroul de Expertiză de pe lângă Tribunalului A.; fără cheltuieli de judecată.
În motivare, recurenta Risti L. în calitate de expert contabil, arată că a fost numită ca expert oficial în dosar nr._ a Judecătoriei A. și a efectuat expertiza contabilă bancară alături de experții P. A. și Fatol C.. După depunerea expertizei, instanța a aprobat onorariul de expert în sumă de 2.500 lei care a și fost încasată în condiții legale.
Ulterior reclamanții în cauză au formulat mai multe obiecțiuni la raportul de expertiză care au primit răspunsul corespunzător.
Învederează că la 10.12.2014 reclamanții au solicitat instanței să constate nulitatea raportului de expertiză pe motiv că aceasta nu ar avea specializarea contabilă nr.2 - instituții bancare și nebancare. Totodată s-a cerut înlocuirea acesteia din colectivul de experți contabili. Astfel, prima instanța prin încheierea din 10.12.2014 a dispus înlocuirea acesteia cu experta Carpine A., fără însă a se dispune și anularea sau refacerea expertizei efectuate în colectivul din care a făcut parte și aceasta. Ulterior acestei date, în noua componență, colectivul de experți a dat doar lămuriri privind raportul de expertiză anterior efectuat menținând ca valabilă expertiza inițială.
Având în vedere faptul că expertiza la efectuarea căreia a luat parte nu a fost desființată, recurenta Risti L. consideră că este îndreptățită a beneficia de onorariul stabilit de către prima instanță.
De asemenea, pe baza documentelor pe care le prezintă (adresa nr. 1257/05.06.2015 a Filialei CECCAR A., diploma de doctor în finanțe și act adițional nr. 276/24.02.2003 a Universității A. V.), consideră că dovedește fără dubiu dreptul de a efectua expertiza pe domenii bancare și nebancare.
Mai arată că, în termen legal a atacat încheierea prin care a fost înlocuită din colectivul de experți și obligată a restitui onorariul, însă Tribunalul A. prin decizia civilă 836/15.07.2015 a motivat că încheierea poate fi atacată doar o dată cu fondul.
Pentru aceste motive, recurenta Risti L. solicită admiterea recursului.
În drept invocă dispozițiile art.480 alin. 2 și art.466 alin. 4 Cod procedură civilă.
În probațiune a depus la dosar înscrisuri.
Intimata a depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de recurenții H. D. și H. G. prin care solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.
În motivare, în primul rând intimata menționează că prezenta cauză este supusă Codului de Procedură Civilă din 1865 iar nu Legii nr. 134/2010 Republicată privind Codul de Procedură Civilă invocată de către recurenți ca temei de drept, astfel că, raportat la prevederile art. 402 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă din 1865, prezentul recurs este inadmisibil.
Intimata, consideră că sentința atacată este temeinică și legală iar instanța a avut în vedere la pronunțarea acesteia toate susținerile contestatorilor, astfel că motivele invocate de aceștia nu sunt întemeiate. Cu privire la afirmațiile recurenților legate de faptul că aceasta nu putea demara executarea silită imobiliară împotriva garanților atât timp cât existau popriri înființate asupra conturilor debitorului principal, instanța de fond, prin sentința atacată, a reținut foarte clar că, prin sentința nr. 9285/16.10.2012, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._/55/2012 și sentința nr._/18.12.2012 pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._/55/2012 s-a statuat irevocabil că atât timp cât nu s-a făcut dovada plății integrale a datoriei, continuarea executării silite asupra imobilului ipotecat de garanții contestatori în favoarea băncii este legală iar dispozițiile Codului de Procedură Civilă din 1865 permit creditorului să uzeze de toate modalitățile de executare silită prevăzute de lege, simultan sau succesiv, fără a se putea restrânge executarea doar la poprire, în lipsa unui acord expres al părților.
În concluzie, instanța de fond a reținut că, cu privire la aceste aspecte invocate de recurenți, a operat autoritatea de lucru judecat a sentințelor irevocabile mai sus menționate. Susținerile acestora sunt oricum nefondate întrucât, potrivit dispozițiilor art. 371 ind. 1 alin. (3) Cod procedură civilă din 1865, „Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin aceasta, precum și a cheltuielilor de executare”.
Prin urmare, în lipsa unei convenții a părților, creditorul nu poate fi ținut a urma o singură formă de executare silită, fie ea poprire sau vânzare silită a unui anume bun imobil ci poate urmări recuperarea creanței în toate formele de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la recuperarea integrală a acesteia. Chiar dacă executorul judecătoresc a înființat poprire asupra veniturilor obținute de debitorul împrumutat și chiar dacă acesta din urmă ar deține diverse bunuri în proprietate, executarea silită nu poate fi restrânsă la o singură formă de executare, cu atât mai mult neputând fi restricționată urmărirea silită a însuși bunului constituit în vederea garantării creanței acesteia.
Cu privire la motivul contestației la executare prin care se invocă achitarea unui cuantum mai mare din debitul pentru care s-a început executarea silită, intimata arată că instanța de fond a constatat că, cuantumul efectiv al sumelor restituite acesteia a fost determinat prin contraexpertiza efectuată în cauză prin care s-a stabilit că au fost restituite băncii suma de 9.337 euro și 7.652,73 lei adică suma cu care debitorul H. C.-D. figura în evidențele intimatei la data vânzării la licitație a imobilului ipotecat. Instanța a reținut, în mod temeinic, că aceste sume au fost folosite de bancă pentru stingerea datoriilor existente în conformitate cu ordinea de recuperare a creanțelor stabilită în art. XV lit. m din contractul de credit nr. 7/03.07.2006.
Învederează că prima instanță a apreciat că, raportat la concluziile contraexpertizei cu privire la cuantumul sumelor achitate băncii și la modul de utilizare a acestor sume conform cu prevederile contractuale și legale referitoare la imputația plății, susținerile contestatorilor cum că ar fi achitat băncii o sumă mai mare decât debitul pentru care s-a inițiat executarea silită sunt neîntemeiate.
Recurenții afirmă că instanța de fond ar fi trebuit să respingă cererea de efectuare a unei expertize contabile în cauză (în condițiile în care, la termenul din data de 23.10.2013, chiar aceștia au solicitat administrarea acestei probe) sau că instanța ar fi trebuit să completeze obiectivele acestei expertize. Toate aceste afirmații sunt tardive, recurenții având posibilitatea să facă cereri și obiecțiuni cu privire la expertiza și contraexpertiza contabilă cu ocazia multiplelor termene de judecată din fața instanței de fond. Susținerile acestora cum că instanța a soluționat cauza fără a cunoaște cuantumul efectiv al sumelor achitate și modul de imputație a plății sunt total și evident neîntemeiate în condițiile în care instanța, prin sentința atacată, a reținut clar că acest cuantum a fost stabilit în baza probelor administrate iar imputația plății s-a efectuat de bancă cu respectarea prevederilor legale și contractuale.
Pentru toate aceste motive, intimata apreciază ca netemeinic și nelegal recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 4410a6.09.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ și solicită respingerea acestuia.
În drept, invocă dispozițiile art. 115 din Codul de Procedură Civilă din 1865 și celelalte dispoziții legale invocate.
Analizând cele două recursuri declarate în cauză, tribunalul reține următoarele:
Analizând recursul declarat de recurenții H. D. și H. G., împotriva sentinței civile nr. 4410 din 16.09.2015 pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei A., tribunalul reține că acesta este nefondat potrivit celor ce succed:
Prima instanță a respins contestația la executare, formulată de recurenții-contestatori, apreciind corect faptul că, prin sentința nr. 9285/16.10.2012, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._/55/2012 și sentința nr._/18.12.2012 pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._/55/2012 s-a determinat faptul că în lipsa unor dovezi că debitul ar fi fost integral achitat, creditoarea a continuat legal procedura executării silite asupra imobilului ipotecat de garanții contestatori în favoarea băncii.
De asemenea, tribunalul reține că, potrivit prevederilor art. 3711 alin. 3 Cod procedură civilă din 1865, executarea silită se poate realiza în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu precum și a cheltuielilor de executare, iar în lipsa unei stipulații contrare, nu i se poate impune creditorului alegerea unei singure forme de executare silită, acesta fiind îndrituit să urmărească creanța în toate formele de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la recuperarea integrală a acesteia. Ca atare, nu pot fi primite argumentele recurenților că poprirea înființată asupra veniturilor obținute de debitorul împrumutat ar putea restrânsă executarea silită la o singură formă de executare și nu poate fi restricționată urmărirea silită a bunului constituit în vederea garantării creanței. De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea recurenților că prima instanță nu s-ar fi pronunțat cu privire la modalitatea de executare silită aleasă de creditor, din expozeul de mai sus rezultând că prima instanță a răspuns acestui argument al contestatorilor-recurenți.
În ce privește argumentul recurenților-contestatori, ce vizează plata unei sume mai mari din debitul pentru care s-a demarat executarea silită și faptul că prima instanță s-ar fi pronunțat lapidar asupra sumelor achitate până la data vânzării la licitație a imobilului, tribunalul îl apreciază ca neîntemeiat. Bunăoară instanța de fond a constatat corect cuantumul efectiv al sumelor restituite băncii, acesta fiind determinat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, cu lămuririle ulterioare, prin care s-a stabilit că au fost restituite sumele de 9.337 euro și 7.652,73 lei adică sumele cu care debitorul H. C.-D. figura în evidențele intimatei la data vânzării la licitație a imobilului ipotecat. Tribunalul constată că prima instanță a reținut corect faptul că sumele de mai sus au fost folosite de bancă pentru stingerea datoriilor existente potrivit ordinii de recuperare a creanțelor stabilită în art. XV lit. m din contractul de credit nr. 7/03.07.2006. Astfel prima instanță bazându-se pe concluziile contraexpertizei în ce privește cuantumul sumelor achitate creditorului și modul de utilizare a acestor sume potrivit prevederilor contractuale și legale referitoare la imputația plății, a constatat corect faptul că nu se poate reține achitarea unei sume mai mari de bani decât creanța pentru care a fost declanșată executarea silită, ce face obiectul litigiului pendinte. Cu alte cuvinte, contrar susținerilor recurenților, tribunalul reține că prima instanță și-a întemeiat hotărârea în baza raportului de expertiză efectuat în cauză și nu a apreciat ca nerelevant acest raport, cum eronat susțin recurenții.
În egală măsură tribunalul nu poate primi susținerea recurenților că prima instanță nu și-ar fi îndeplinit obligația rolului activ de completare a obiectivelor părților la expertiză. Este adevărat că instanța trebuie să manifeste rol activ în desfășurarea procesului însă, cu toate acestea, nu se poate invoca în căile de atac lipsa rolului activ al primei instanțe, potrivit prevederilor art.129 alin.51 din Codul de procedură civilă de la 1865.
Nu în ultimul rând, tribunalul reține ca neîntemeiată susținerea recurenților că prima instanță nu ar fi răspuns tuturor argumentelor invocate de aceștia. Bunăoară, potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci o prezentare a argumentelor fundamentale, a acelora care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția (ICCJ - Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1954 din 30 mai 2014). Cum prima instanță a răspuns argumentelor fundamentale invocate prin contestația la executare, bazându-și concluziile și pe raportul de expertiză întocmit în cauză, nu se poate spune că nu a motivat suficient hotărârea.
Din cele ce preced, văzând că nu se evidențiază niciunul din motivele de casare sau de modificare, prevăzute de art.304 Cod procedură civilă de la 1865 și că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, prin prisma raportării la dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă de la 1865, recursul va fi respins.
Analizând recursul declarat de recurenta Risti L. împotriva încheierii civile din 15.04.2015 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei A., tribunalul apreciază că acesta este fondat pentru cele ce succed:
Prin încheierea de ședință din 10.12.2014, aflată la fila 394 dosar fond, prima instanță a dispus înlocuirea recurentei-expert cu numita Carpine A. reținând doar din susținerile reprezentantei contestatorilor-recurenți că recurenta-expert Risti L. nu ar avea specializarea contabilă nr.2, respectiv instituții de credit și instituții financiare nebancare. De asemenea, în baza art.336 alin.2 Cod procedură civilă, prima instanță a solicitat doamnei expert Carpine A. să precizeze dacă își însușește concluziile raportului de expertiză întocmit de către recurenta înlocuită de instanță, fără a constata nulitatea raportului de expertiză și fără a dispune refacerea acestuia. Doamna expert Carpine A., prin înscrisul depus la fila 403 dosar fond, a arătat că își însușește concluziile raportului de expertiză întocmit de recurentă.
Ulterior, prin încheierea de ședință din data de 15.04.2015, atacată cu recurs și aflată la fila 434 dosar fond, prima instanță a dispus restituirea sumei de 2500 lei achitată d-nei expert Risti L., în contul Biroului Local de Expertize A..
Tribunalul are în vedere dispozițiile art. 22^1 din O.G.2/2000 actualizată privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, potrivit cărora: „(1) Dacă expertul tehnic judiciar numit este înlocuit din motive imputabile acestuia, organele de urmărire penală, instanțele judecătorești sau alte organe cu atribuții jurisdicționale pot dispune, odată cu înlocuirea, și restituirea în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare, în tot sau în parte, în termen de 30 de zile, a sumelor primite pentru activitatea de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauza respectivă”.
(2) Nerestituirea sumelor în termenul stabilit în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare constituie abatere disciplinară”.
Din aceste dispoziții legale se desprinde concluzia că expertul judiciar poate fi obligat la restituirea sumelor primite cu titlu de onorariu doar în ipoteza în care expertul a fost înlocuit de instanță din motive imputabile acestuia. Or, tribunalul reține din adresa emisă de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – Filiala A., faptul că recurenta-expert Risti L. deține competența profesională de a efectua expertize contabile și în domeniul bancar. Prin urmare, în mod greșit prima instanță a dispus înlocuirea recurentei-expert, aceasta fiind competentă pentru efectuarea expertizei. De aici rezultă că expertul nu a fost înlocuit din motive imputabile acestuia. Mai mult decât atât, raportul de expertiză nu a fost anulat de către prima instanță și nici nu s-a dispus refacerea acestuia, din contră, noua expertă numită precizând că își însușește concluziile raportului de expertiză efectuat de recurenta-expert. Or, această ipoteză nu face decât să întărească concluzia că recurenta-expertă nu a fost înlocuită din motive imputabile, ci dintr-o eroare a primei instanțe, motiv pentru care art. 22^1 din O.G.2/2000 actualizată nu poate fi aplicat iar recurenta-expertă nu poate fi obligată la restituirea sumei primite cu titlu de onorariu.
Din aceste considerente, apreciind că încheierea primei instanțe este nelegală, sub aspectul dispoziției de restituire a sumei de 2500 lei, încasată de recurenta-expert cu titlu de onorariu, tribunalul, în baza art.3041 Cod procedură civilă de la 1865 raportat la art.312 alin.2 din același cod, va admite recursul formulat împotriva încheierii civile din 15.04.2015 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei A. pe care o va modifica în parte, în sensul că va înlătura dispoziția de restituire a sumei de 2500 lei achitată d-nei expert Risti L., în contul Biroului Local de Expertize A..
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenții H. D. și H. G., împotriva sentinței civile nr. 4410 din 16.09.2015 pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei A..
Admite recursul declarat de recurenta Risti L. împotriva încheierii civile din 15.04.2015 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei A. pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură dispoziția de restituire a sumei de 2500 lei achitată d-nei expert Risti L., în contul Biroului Local de Expertize A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. C. A. H. O. L. L.
Grefier,
L. K.
Red.CCA./Tred.LK/25.11.2015
2ex./25.11.2015
Nu se comunică
Prima instanță: Judecătoria A. - judecător C. H.
| ← Anulare act. Hotărâre din 28-10-2015, Tribunalul ARAD | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
