Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 5900/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5900/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 1316/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1316/A
Ședința publică din data 19 noiembrie 2015
Președinte S. C. Ș.
Judecător N. C.
Grefier C. S.
S-a luat în examinare apelul declarat de petentul L. I. prin mandatar B. N.-S. împotriva sentinței civile nr. 5900 din 08.12.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei A., având ca obiect plângere împotriva încheierii de CF.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța pune în discuție excepția de perimare a apelului având în vedere că de la suspendarea pricinii a trecut mai mult de 6 luni și rămâne în pronunțare asupra excepției.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 6.02.2015, constată că prin sentința civilă nr.5900 din 08.12.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei A. s-a respins plângerea formulată de petentul L. I. prin mandatarul B. N.-S., împotriva încheierii de reexaminare nr._/31.07.2014 emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A. prin care s-a respins cererea de reexaminare nr._/13.05.2014 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A..
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
În termen, împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul L. I. prin mandatar B. N.-S..
P. încheierea de ședință din data de 23.04.2015 instanța de apel a dispus suspendarea judecării apelului potrivit art.411 pct.2 Cod procedură civilă, având în vedere că apelantul nu a cerut judecarea cauzei în lipsă și nici nu s-a prezentat la dezbateri.
Totodată, se constată că de la data suspendării cauzei a trecut mai mult de 6 luni de zile, fiind îndeplinite dispozițiile art. 416 Cod procedură civilă.
În baza art. 420 Cod procedură civilă va constata perimarea apelului declarat de petentul L. I. prin mandatar B. N.-S. împotriva sentinței civile nr. 5900 din 08.12.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat apelul declarat de petentul L. I. prin mandatar B. N.-S. împotriva sentinței civile nr. 5900 din 08.12.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei A..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare la Curtea de Apel Timișoara, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul A..
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. C. Ș. N. C. C. S.
Red.SCS
Thred..
Ex.3/1 .
Prima instanță: Judecătoria A., jud.M. C. F.
Se comunică cu:
1.Apelantul: L. I. prin mandatar B. N.-S. – A., ., jud.A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 142/2015. Tribunalul ARAD | Succesiune. Decizia nr. 1314/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|








