Contestaţie la executare. Decizia nr. 858/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 858/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 29-07-2015 în dosarul nr. 858/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADoperator 3207/2504
Secția I civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 858
Ședința publică din 29 iulie 2015
Președinte M. A.
Judecător S. S. O.
Grefier M. C.
S-a luat în examinare apelul exercitat de apelul exercitat de apelantul L. M. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. împotriva încheierii civile nr. 2425/06.05.2015 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._ având ca obiect, contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantului – avocat M. R. C. din Baroul A. și reprezentantul intimatei – consilier juridic L. F., lipsă fiind apelantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu suma de 500 lei taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul intimatei depune delegație.
Nefiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, președintele completului deschide dezbaterile.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate și admiterea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată taxa judiciară de timbru. Invocă nemotivarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, obligația organului fiscal de a dovedi reaua credință a administratorului la momentul angajării răspunderii acestuia în solidar cu societatea comercială pe care o administrează, precum și încălcarea dreptului contribuabilului de a fi ascultat anterior luării măsurilor asigurătorii. Arată că terenul la care face referire AJFP A. în decizia de angajare a răspunderii solidare a apelantului cu . a fost înstrăinat după ridicarea primului sechestru instituit de intimată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului, menținerea sentinței primei instanțe, respingerea contestației formulate. Arată că intimata a indicat actele de sustragere a patrimoniului societății de la urmărirea silită, societatea debitoare, administrată de apelant vânzând un teren supus sechestrului.
Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept președintele completului de judecată închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 22.06.2015 constată că prin încheierea civilă nr. 2425/06.05.2015 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria A. a respins cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatorul L. M. și a respins contestația la executare formulată de contestatorul L. M. în contradictoriu cu intimata ANAF – DGRFP Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., Serviciul Colectare și Executare Silită, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că în urma controlului efectuat de către reprezentanții AJFP A. la Domeniul Castelan SRL, la care petentul este asociat și administrator, s-a constatat că la data de 12.02.2015 obligațiile fiscale ale acesteia erau de 2.211.911 lei. În cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/02.03.2015 se menționează că ea este emisă pe baza deciziei de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 27 alin. 2 lit. b, c, și d din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare (CPF), determinată la rândul ei de starea de insolvabilitate a societății, potrivit procesului verbal de insolvabilitate nr._/ 03.12.2014. Obligațiile de plată sunt în mod explicit redate în cuprinsul deciziei, ca și modul de calcul al ei. De asemenea, a fost indicată și măsura asigurătorie care se dispune, respectiv sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile, autovehiculelor, a părților sociale și înființarea popririi asigurătorii asupra conturilor bancare. În condițiile de mai sus, prima instanță a apreciat că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este motivată în sensul art. 129 alin. 5 CPF, din cuprinsul său desprinzându-se argumentele pentru care inspectorii au apreciat că se impune luarea unor măsuri asigurătorii. Acestea nu se confundă strict cu suma considerabilă pe care societatea ar fi sustras-o de la plata către bugetul de stat, ci cu provocarea stării de insolvabilitate a societății. Ele sunt suficiente pentru a crea organelor fiscale o suspiciune rezonabilă pe care, în mod plauzibil, au extins-o și asupra bunei credințe a contestatorului, față de eventualele acte de executare silită ce s-ar putea întreprinde pentru recuperarea prejudiciului estimat. Astfel, în mod corect s-a apreciat că există pericolul ca debitorul să sustragă de la urmărire ori să își ascundă sau să își risipească patrimoniul periclitând sau îngreunând considerabil urmărirea. Pentru descrierea modului în care s-a acționat pentru provocarea stării de insolvabilitate, prima instanță a apreciat ca suficientă indicarea procesului verbal de insolvabilitate nr._/03.12.2014 și a deciziei de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidar nr._/23.02.2015, fără a fi necesară reluarea în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii a întregii argumentații din cuprinsul celor două acte. Prima instanță a apreciat că nu se poate reține că în cauză au fost încălcate prevederile Ordinului Președintelui ANAF nr. 2605/2010, prin care se stipulează faptul că măsurile asigurătorii se vor impune de regulă în limita a 150% din prejudiciul stabilit/estimat, câtă vreme creanța depășește bunurile care fac obiectul măsurii asigurătorii, iar sechestrul asupra bunurilor respective a fost instituit în lipsa identificării unor alte bunuri care nu sunt direct folosite de debitor, dovada deținerii unor astfel de bunuri nefiind făcută de contestator. Referitor la faptul că s-a instituit sechestrul asigurător și asupra părților sociale deținute de contestator la o altă societate, contrar dispozițiilor art. 66 din Legea nr. 31/1990, prima instanță a constatat că luarea unei astfel de măsuri nu este contrară legii, întrucât din coroborarea art. 757 Cod procedură civilă (C.) cu dispozițiile art. 83 din Legea nr. 76/2012, instituirea sechestrului asigurător asupra părților sociale este posibilă. Totodată prima instanță a reținut că pentru invalidarea deciziei nu poate fi primit ca argument nici faptul că a formulat o contestație administrativă împotriva deciziei de atragere a răspunderii solidare a contestatorului. A reținut art. 129 alin. 3 CPF și faptul că pentru luarea măsurilor asigurătorii nu este necesar emiterea în prealabil a unui act administrativ în sensul art. 41 CPF. S-a mai reținut că deși au fost contestate și procesele-verbale de sechestru asigurător pentru bunuri imobile din 02.03.2015, contestatorul nu a indicat niciun motiv de nelegalitate a acestor acte, anularea lor fiind solicitată ca acte subsecvente ale deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/02.03.2015. Pentru considerentele expuse și văzând că nu au fost formulate alte critici cu privire la actele de executare, în temeiul art. 174 CPF, contestația la executare a fost respinsă. Referitor la cererea de suspendare, prima instanță a reținut dispozițiile art. 718 alin. 1 și 2 C. și faptul că petentul nu a achitat cauțiune, așa încât a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării.
Împotriva acestei soluții în termen legal a declarat apel reclamantul L. M. solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate și anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/02.03.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. - Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Juridice, precum și a procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile din 02.03.2015 și a tuturor actelor subsecvente încheiate sau care urmează a fi încheiate în baza acestei decizii.
În motivarea cererii de apel arată că Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că pentru atragerea răspunderii solidare a administratorilor și asociaților, în conformitate cu art. 27 alin. (1) lit. b) CPF, pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, organul fiscal este dator să dovedească modalitatea prin care s-a provocat starea de insolvabilitate a societății, înstrăinarea sau ascunderea bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea acesteia, precum și reaua-credință a persoanei obligate solidar. Înalta curte a constatat că organul fiscal nu a indicat în concret și nu a dovedit implicarea reclamantei în ajungerea societății în stare de insolvabilitate, ci s-a rezumat doar la a descrie situația de fapt și de drept numai din punct de vedere teoretic, fără să demonstreze legătura de cauzalitate dintre declararea insolvabilității societății și fapta reclamantei, astfel că nu poate fi atrasă răspunderea reclamantei în solidar cu societatea. (Decizia nr. 1587/2014 pronunțată în recurs de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect anulare decizie DGFP). Invocă art. 27 CPF. Arată că organul fiscal nu invocă și nu dovedește nicio situație concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiția prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenței pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului contestatorului, cu consecința periclitării sau îngreunării colectării. Menționează că nu are o datorie, debitul aparținând ., iar decizia de atragere a răspunderii solidare este contestată de acesta precum și decizia de impunere emisă împotriva .. Arată că din punct de vedere procedural, calitatea lui L. M. în raportul juridic fiscal, în cazul în care ANAF ar fi urmat procedurile legale împotriva Domeniului Castelan SRL și l-ar fi declarat insolvent, existând pentru acesta o decizie în acest sens și ar fi dovedit reaua-credință a lui L. M., este cea arătată de art. 26 CPF, respectiv cea de plătitor pentru debitorul Domeniul Castelan SRL însă L. M. nu este contribuabil și nu este debitor iar decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu respectă procedura fiscală deoarece îl califică pe L. M. ca și contribuabil, calitate pe care aceasta nu o are, arătând natura obligației fiscale ca fiind TVA de 1.099.906 lei, dobânzi și penalități aferente TVA de 598.581 lei, impozit pe profit 312.795 lei, impozit pe venituri din salarii, amenzi, CASS, când de fapt L. M. ar putea fi persoană care în numele debitorului, conform legii, are obligația de a plăti, pentru Domeniul Castelan SRL în calitate de debitor. Totodată apreciază că instituirea unor măsuri asigurătorii asupra întregului patrimoniu al contestatorului, chiar dacă poate fi făcută mai înainte de existența unui titlu de creanță, inclusiv în cazul antrenării răspunderii solidare, presupune totuși existența unei decizii definitive de antrenare a acestei răspunderi, în lipsa acesteia apelantul neavând debit, sumele stabilite suplimentar nefiind instituite în sarcina sa iar instituirea măsurilor asigurătorii nu este justificată. Ca atare arată că nu poate fi de acord cu motivarea primei instanțe care a apreciat că „nu poate fi primit ca argument nici faptul că a formulat contestație administrativă împotriva deciziei de atragere a răspunderii solidare". Invocă art. 129 alin. 5 CPF potrivit căruia organul fiscal are obligația de a motiva decizia de instituirea a măsurilor asigurătorii și nu o altă decizie (in speță cea de atragere a răspunderii solidare) în sensul actelor și faptelor care să denote un asemenea pericol, săvârșite de contribuabil anterior sau după începerea executării silite, cu scopul de a îngreuna sau periclita colectarea. Apreciază că din motivarea arătată mai sus nu rezultă nici care sunt actele și faptele contribuabilului de înstrăinare, ascundere sau risipire a patrimoniului, cu atât mai puțin săvârșirea lor în scopul cerut de lege. Arată că prin faptul că decizia trebuie motivată se înțelege că ea trebuie să cuprindă toate aspectele care au format convingerea organului fiscal. Or, decizia atacată nu face decât să indice generic pericolul neachitării debitului fiind evident că se trage o concluzie, dar nu se aduce niciun argument. Pe de altă parte, apreciază că condiția motivării este una care ține de însăși temeinicia deciziei și în consecință este legată de validitatea sa, sancțiunea care operează în lipsă neputând fi decât nulitatea. Iar deoarece norma este una de ordine publică, având ca scop împiedicarea abuzurilor statului, nulitatea nu poate fi decât absolută. De asemenea, consideră că soluția se impune și pentru necesitatea prezervării ordinii publice, neputându-se admite că îngrădirea libertăților personale să fie realizată fără motivare. Arată că prin prezenta contestație instanța exercită un control judecătoresc asupra deciziei de instituirea a măsurilor asigurătorii și nu a celei de atragere a răspunderii solidare, fiind singura cale de atac și verificare a respectării legalității, atât în ceea ce privește conținutul cât și modalitatea luării deciziei iar simpla emitere a deciziei (formular tipizat), fără ca decizia să cuprindă elemente justificative concrete, aplicabile situației concrete a contribuabilului față de care se ia măsura, nu este de natură a suplini motivarea luării unor măsuri restrictive asupra patrimoniului contribuabilului, și pune instanța în imposibilitatea de a exercita controlul de temeinicie a măsurii luate. Mai mult, arată că în acest mod se aduce atingere dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, având în vedere că, deși a avut loc o restrângere a dreptului de proprietate al subscrisei, nu s-a justificat în nici un mod cauza acestei restrângeri, or în analiza respectării dreptului de proprietate de către organele statale, o importanță crucială revine proporționalității dintre ingerință și motivele care justifică ingerința în dreptul de proprietate. Consideră că un al doilea aspect practic important este legat de ordinea de stabilire a activelor/disponibilităților vizate de măsurile asigurătorii și de cazurile de popriri multiple și, mai rău, să paralizeze total activitatea contribuabilului până la ridicarea măsurilor asigurătorii. Apreciază că pentru a nu perturba activitatea contribuabilului, măsurile trebuie să vizeze mai întâi sechestrul asupra bunurilor care nu sunt folosite în mod direct sau nemijlocit în activitatea principală a acestuia, mai apoi activele, stocurile și materiile prime folosite în activitatea operațională și doar, în ultimul rând, ar trebui să vizeze poprirea conturilor, poprirea sumelor din conturi trebuie să fie complementară sechestrului asigurător de bunuri. Referitor la procesele verbale de sechestru acestea sunt acte încheiate în baza deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii și reflectă aceleași deficiențe ca și decizia de instituire a măsurilor asigurătorii.
În drept invocă art.717 C., art.26, art.27, art.129 Cod pr.fiscală
Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca netemeinic, nelegal și nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, în sensul respingerii contestației formulate
În motivare arată că în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/02.03.2015 se menționează că ea este emisă pe baza deciziei de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută de art. 27alin. 2 lit. b, c și d din OG nr. 92/2003 determinată la rândul ei de starea de insolvabilitate a societății, potrivit procesului verbal de insolvabilitate nr._/03.12.2014. arată că obligațiile de plată, respectiv suma cu care se pretinde că a fost prejudiciat bugetul de stat sunt în mod explicit redate în cuprinsul deciziei, ca și modul de calcul al ei. Totodată arată că a fost indicată și măsura asiguratorie care se dispune, respectiv sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile, autovehiculelor, a părților sociale și înființarea popririi asigurătorii asupra conturilor bancare și astfel apreciază că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este motivată în sensul art. 129 alin. 5 CPF, din cuprinsul său desprinzându-se argumentele pentru care inspectorii au apreciat că se impune luarea unor măsuri asigurătorii. Astfel, apreciază că în mod corect s-a apreciat că există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire ori să își ascundă sau să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând considerabil urmărirea. Consideră că pentru invalidarea deciziei nu poate fi primit argumentul nici faptul că a formulat o contestație administrativă împotriva deciziei de atragere a răspunderii solidare a contestatorului întrucât în conformitate cu prevederile art. 129 alin. 3 CPF, se dispune că aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare, situație în care pentru luarea măsurilor asigurătorii nu este necesară emiterea în prealabil a unui act administrativ în sensul art. 41 CPF. Menționează că deși au fost contestate și procesele verbale de sechestru asigurător pentru bunuri imobile din 02.03.2015, contestatorul nu a indicat nici un motiv de nelegalitate a acestor acte, anularea lor fiind solicitată ca acte subsecvente ale deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/02.03.2015. Mai mult, arată că la termenul din data de 06.05.2015 a formulat oral o întrebare către reprezentantul contestatorului prin care a solicitat să dea relații cu privire la blocarea cărții funciare a imobilului sechestrat de către Biroul Notarului Public D. P. S. L. la care s-a răspuns evaziv, ocolindu-se practic un răspuns tranșant la această întrebare iar faptul că prin acest demers s-a încercat tocmai ca debitorul să se sustragă de la urmărire ori să își ascundă sau să își risipească patrimoniul îngreunând considerabil urmărirea bunului imobil în cauză o reprezintă tocmai vânzarea/înstrăinarea acestuia prin actul notarial nr. 204/04.03.2015 emis de BNP D. P. S. L.. Apreciază că acest aspect reiese din extrasul electronic al imobilului precum și din faptul că intimata, pe de o parte a cerut biroului notarial relații suplimentare, iar pe de altă parte Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Fizice din cadrul AJFP A. a solicitat Serviciului Juridic să facă demersurile legale necesare rezilierii acestui contract de vânzare-cumpărare, motivat și de faptul că acest imobil a fost vândut d-nei P. L.,- după aplicarea sechestrului asigurător nr._/02.03.2015 și emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/02.03.2015. În plus, arată că potrivit prevederilor art. 137 coroborate cu prevederile art. 142 CPF, executarea silită se poate face asupra tuturor veniturilor și bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanțelor fiscale și a cheltuielilor de executare. Cu privire la cererea de suspendare a executării silite din prezentul dosar arată că acest capăt de cerere a fost soluționat în sensul respingerii lui ca inadmisibil ca urmare a neîndeplinirii obligației de plată a cauțiunii, cu toate că acest aspect i-a fost pus în vedere, conform dispozițiilor art. 718 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă.
În drept invocă art. 205 C.; HG nr. 520/2013; OPANAF nr. 1104/2013 și nr. 1500/2013.
Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
. a fost declarată insolvabilă prin procesul verbal de insolvabilitate nr._/03.12.2014, fiind angajată răspunderea solidară a administratorului L. M. prin decizia nr._/23.02.2015 a Administrației Județene a Finanțelor Publice A. (AFFP A.) Serviciul Colectare și executare Silită PJ – C. Insolvabilitate și Atragerea Răspunderii Solidare.
Prin decizia nr._/02.03.2015 a AJFP A. de instituire a măsurilor asigurătorii au fost stabilite, în scopul conservării creanței fiscale în cuantum de 2.211.911 lei (reprezentând TVA și impozit pe profit cu majorări și penalități, dobânzi asupra impozitului pe venituri din salarii, amenzi, dobânzi față de CAS și CASS, precum și asupra concediilor și indemnizațiilor), măsurile asiguratorii asupra „mașini-unelte, utilaje, materii prime și ale bunuri mobile, precum și bunuri imobile ce servesc activității care constituie principala sursă de venit” constând în 2 terenuri (150.000 lei), 3 autovehicule, 147 părți sociale, precum și asupra conturilor de disponibilități deschise la 11 bănci.
Motivarea deciziei este sumară (atragerea răspunderii solidare a apelantului, emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare), fiind, însă, suficientă. Simplul fapt al insolvabilității ., în condițiile în care este administrată de apelant, constituie o dovadă a existenței pericolului sustragerii, ascunderii, risipirii patrimoniul apelantului. Nu este necesar, pentru instituirea măsurilor asigurătorii, ca insolvabilitatea societății comerciale să fi fost creată deliberat, fiind suficientă o administrare deficitară.
Art. 129 alin. 5 din Codul de procedură fiscală (CPF) impune motivarea deciziei de instituire a sechestrului asigurător, fără a stabili vreo sancțiune în sarcina organului fiscal.
Nulitatea actului administrativ fiscal este reglementată de art. 46 din același cod pentru absența din cuprinsul actului administrativ fiscal a numelui, prenumelui și calității persoanei împuternicite a organului fiscal, numelui și prenumelui ori denumirii contribuabilului, a obiectului actului, a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, ceea ce înseamnă că neindicarea motivelor de fapt ale deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nu atrage nulitatea absolută a actului administrativ, ci doar pe cea relativă, fiind condiționată de dovedirea vătămării intereselor persoanei la care se referă actul atacat.
Astfel, în condițiile art. 175 alin. 1 din codul de procedură civilă (C.) contestatorul trebuia să dovedească existența unei vătămări concrete a intereselor sale. În cazul de față, nu sunt întrunite cerințele acestui text legal, căci apelantul nu a invocat producerea unui prejudiciu pentru care să beneficieze de protecție legală, în contextul în care instituirea legală a măsurilor asigurătorii, chiar dacă îi îngreunează activitatea, nu permite desființarea deciziei, din moment ce un astfel de prejudiciu nu este ocrotit de legiuitor.
Considerentele deciziei civile nr. 1587/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Secția de contencios administrativ și fiscal (invocată de apelant) vizează motivarea de către organul fiscal a deciziei de atragere a răspunderii solidare, iar nu a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii. Așadar, necesitatea dovedirii relei – credințe a administratorului în producerea insolvabilității societății este impusă doar în privința stabilirii răspunderii solidare, iar nu și a luării măsurilor asigurătorii.
Atâta timp cât decizia de atragere a răspunderii solidare este în vigoare, această nu poate fi înlăturată de instanța civilă, sesizată cu soluționarea contestației la executare, și care, astfel, nu are competența materială de a analiza legalitatea și temeinicia altui act decât cele ce formează obiectul litigiului.
Pe de altă parte, în decizia de stabilire a răspunderii solidare se indică acte ale administratorului de înstrăinare a unor bunuri ale ., precum: instituirea de către ANAF a două măsuri consecutive de sechestru asupra unui teren al societății comerciale, context în care anterior ridicării primului sechestru (la 23.09.2014), societatea comercială reprezentată de administratorii L. M. și P. A., a încheiat actul de dare în plată autentificat prin încheierea nr. 881/ 12.09.2014 a notarului public D. P. S. L., ce a condus la scoaterea bunului din patrimoniul societății, așa încât al doilea sechestru instituit la scurt timp (în luna octombrie 2014) nu a mai putut fi înscris în cartea funciară de către BCPI Chișineu Criș; administratorul L. M. a recunoscut (astfel cum se arată în decizia respectivă) că nu poate prezenta organului fiscal 2 autoturisme Opel și o remorcă întrucât au fost vândute. Bunurile respective apăreau în evidențele contabile ale societății comerciale, fără ca administratorii să prezinte acte justificative.
În contestația administrativă împotriva deciziei de atragere a răspunderii solidare, apelantul a arătat că a înstrăinat cele 2 autovehicule pentru a plăti suma de 10.100 lei în contul primului sechestru asupra terenului de mai sus, iar remorca a fost casată. Cu privire la actul de dare în plată a precizat, în aceeași contestație, doar că nulitatea absolută a acestuia nu a fost declarată și constatată în condițiile legii, în timp ce cu ocazia concluziilor finale puse în apel, avocatul apelantului a susținut că înstrăinarea terenului a avut loc după ridicarea primului sechestru.
Toate aceste acuzații și apărări urmează a fi cercetate în cadrul procedurii contestației administrativ – fiscale reglementate de Titlul IX al CPF și, eventual, de instanța de contencios administrativ, în cazul sesizării acesteia.
Instanța civilă reține din afirmațiile părților faptul că societatea comercială a rămas fără bunuri (fiind înstrăinat un teren și 2 autovehicule, respectiv distrusă o remorcă) în perioada în care . se afla sub control fiscal. Chiar și în ipoteza realității susținerilor apelantului privitoare la casarea remorcii și a vânzării autovehiculelor în scopul achitării unei datorii fiscale și a plății salariilor angajaților societății (fapte ce dovedesc încă o dată lipsa de solvabilitate a persoanei juridice), înstrăinarea terenului (un bun important) în timpul cercetării fiscale permite reținerea prezumției judiciare a realizării acestui act juridic în vederea împiedicării unei viitoare executării silite a creanțelor fiscale.
Prin instituirea măsurilor asigurătorii se tinde la conservarea patrimoniului debitorului, dată fiind natura creanței și cuantumul sumei, în vederea asigurării colectării creanțelor fiscale.
Emiterea titlului de creanță de către organul fiscal, act ce devine titlu executoriu, conform art. 141 CPF, la împlinirea termenului de plată și care poate fi atacat în procedura de contestare a actelor administrative reglementată de Titlul IX (Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale) al Codului de procedură fiscală, precum și soluționarea contestației administrative declarate de contribuabil este prerogativa organului fiscal competent, conform art. 85 alin. 1 lit. b, art. 86 alin. 1, art. 109 alin. 3 și 4 CPF și art. 209, art. 210 din același cod.
În același timp, contribuabilul are la dispoziție, în ipoteza tergiversării emiterii titlului de creanță sau a soluționării contestației administrative, posibilitatea de a solicita explicații și chiar însăși emiterea actului administrativ coroborat cu acțiunea în instanță împotriva refuzului autorității administrative de a-i soluționa cererea (art. 8 alin. 1 teza a II-a coroborat cu art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 modificată).
Realitatea ori absența faptelor fiscale imputate de organele de control fiscal urmează a fi dovedită în cadrul procedurii de contestare a actelor administrative reglementată de Codul de procedură fiscală. În procedura contestației la executare, dedusă judecății instanței civile, se analizează exclusiv existența ori nu a unui potențial pericol constând în riscul sustragerii de la urmărire ori a risipirii averii, iar nu a creanței fiscale certe, lichide și exigibile.
În plus, chiar art. 1 alin. 2 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului recunoaște dreptul statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor, precum și faptul că dispozițiile art. 1 alin. 1 din același protocol (ce consacră dreptul de proprietate) nu aduc atingere dreptului concurent al statelor prevăzut de alin. 2.
Scopul măsurii asiguratorii îl constituie conservarea bunurilor debitorului și a posibilității organului fiscal de a le valorifica ulterior în cadrul executării silite pentru recuperarea creanței fiscale. Măsura sechestrului asiguratoriu are ca obiect, în principal, bunuri imobile (2 terenuri) și mobile (3 autovehicule) a căror folosință se află în continuare la dispoziția apelantului, singurul atribut al dreptului de proprietate afectat fiind cel de dispoziție juridică.
Măsurile asigurătorii se iau în condițiile existenței unui risc, a unui pericol, iar nu a certitudinii înstrăinării bunurilor debitorului.
Pericolul înstrăinării averii ori sustragerii de la urmărire rezultă și din valoarea mare a prejudiciului imputat contestatorului (2.211.911 lei), pe calea atragerii răspunderii solidare cu ..
Nu este întemeiată nici critica apelantului privitoare la așa-zisa nerespectare a ordinii de stabilire a sechestrului și de executare silită stabilită de art. 142 alin. 1^1 CPF, căci acesta nu a făcut dovada că deține alte bunuri în afara celor sechestrate.
În ceea ce privește modalitatea de punere în executare a măsurii popririi, tribunalul constată că decizia atacată prevede o poprire a sumelor deținute de apelant în conturile deschise la 11 bănci. Apelantul a contestat în prezenta cauză doar decizia de instituire a măsurilor asigurătorii și procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile din 02.03.2015, iar nu și procesele verbale de punere în aplicare a popririi.
Obiectul acțiunii civile trebuie să fie clar determinat, conform art. 194 lit. c C., în sensul identificării exprese și concrete a actelor deduse judecății, cerință ce nu este îndeplinită în cauză de sintagma „tuturor actelor subsecvente încheiate sau care urmează a fi încheiate în baza acestei decizii” referitor la care apelantul – contestator a cerut extinderea sancțiunii anulării.
Astfel, nu fac obiectul prezentei contestații la executare adresele de înființare a popririi asigurătorii (emise la 03.03.2015, după cum rezultă din copiile actelor dosarului execuțional), așa încât instanța nu este legal învestită cu cercetarea motivului de apel privitor la indisponibilizarea tuturor conturilor sale bănești și la ordinea de punere în aplicare a măsurilor asiguratorii prevăzută de pct. 5.8 din Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală aprobată prin Ordinul ANAF nr. 2605/2010.
În plus, această ordine de punere în aplicare a măsurilor asiguratorii coincide cu cea prevăzută de art. 142 alin. 1^1 CPF privitor la sechestrarea și valorificarea bunurile urmăribile proprietate a debitorului, critică înlăturată deja de tribunal în considerentele precedente.
Nu poate fi primit nici ultimul motiv de apel (invocat cu ocazia concluziilor finale) privitor la încălcarea dreptului de a fi ascultat conform art. 9 alin. 1 CPF („Înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei”), căci art. 9 alin. 2 CPF prevede, în mod explicit, că „Organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când: [...] d) urmează să se ia măsuri de executare silită.”
Or, măsurile asiguratorii sunt măsuri de indisponibilizare și conservare a bunurilor debitorului, cu efect de restrângere temporară a drepturile reale ale acestuia asupra bunurilor respective, exclusiv în scopul conservării patrimoniului debitorului pentru repararea pagubei produse prin fapta ilicită, precum și pentru garantarea executării. Așadar, rațiunea instituirii măsurilor asigurătorii rezidă în conservarea șanselor de executare a viitorului titlul executoriu.
Codul de procedură fiscală reglementează posibilitatea luării măsurilor asigurătorii atât în timpul executării silite, cât și anterior acesteia, în aceleași condiții procedurale.
În plus, art. 9 alin. 2 CPF nu suspendă dreptul contribuabilului de a fi ascultat (înaintea emiterii unui act administrativ) doar în timpul executării silite, ci și atunci când urmează să fie luate măsuri de executare silite. Analiza gramaticală a textului de lege relevă intenția legiuitorului de a acoperi întreaga sferă a măsurilor legale menite să asigure executarea în viitor a creanțelor fiscale, printre acestea aflându-se și măsurile asiguratorii.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 480 alin. 1 C., va respinge apelul.
Neîntrunind cerința esențială a acordării cheltuielilor de judecată, conform dispozițiilor art. 453 C., și anume câștigarea procesului, tribunalul va respinge și solicitarea accesorie a apelantului având ca obiect cheltuielile sale de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitată de apelantul L. M., cu dom. ales în A., .. 37, . (la M., B., O. – Societate Profesională de Avocați cu Răspundere Limitată) în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., cu sediul în A., ., jud. A., cod fiscal_ împotriva încheierii civile nr. 2425/06.05.2015 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29 iulie 2015.
Președinte Judecător
M. A. S. O. S.
Grefier
M. C.
pt. grefier aflat în concediu legal, semnează
semnează prim grefier al Tribunalului A.
d-na A. A.
Red.MA / Thred. VL
4 ex./ 2 ..08.2015
Se comunică:
- apelantului L. M. – A., .. 37, . (la M., B., O. – Societate Profesională de Avocați cu Răspundere Limitată)
- intimatei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. – A., ., jud. A.
Prima instanță: Judecătoria A. – judecător C. H.
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 1011/2015.... → |
|---|
