Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 999/2015. Tribunalul ARAD

Decizia nr. 999/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 999/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 999

Ședința publică din data de 17 septembrie 2015

Președinte C. N.

Judecător Ș. S. C.

Grefier I. M.

S-a luat în examinare apelul declarat de contestatoarea C. A. M. PFA, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., împotriva încheierii din data de 05.11.2014, dată de Judecătoria A. în dosarul nr._ 14.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța invocă excepția de perimare a apelului având în vedere că de la suspendării pricinii a trecut mai mult de 6 luni de zile și rămâne în pronunțare asupra excepției.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 03.12.2014, constată că prin încheierea din data de 05.11.2014 dată de Judecătoria A. în dosarul nr._ 14, s-a respins cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoarea Ciarnau A. M. PFA, în contradictoriu cu intimata Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. - Serviciul Colectare și executare Silită Persoane Fizice.

În termen, împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea C. A. M. PFA.

Instanța de apel, prin încheierea din data de 15.01.2015 a dispus suspendarea judecării apelului potrivit art. 411 pct. 2 Cod procedură civilă.

De asemenea, se constată că de la data suspendării cauzei a trecut mai mult de 6 luni de zile, fiind îndeplinite dispozițiile art. 416 Cod procedură civilă.

Față de cele expuse, tribunalul, în baza art. 420 Cod procedură civilă, va constata perimarea apelului declarat de contestatoarea C. A. M. PFA, împotriva încheierii din data de 05.11.2014, dată de Judecătoria A. în dosarul nr._ 14.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat apelul declarat de contestatoarea C. A. M. PFA, împotriva încheierii din data de 05.11.2014, dată de Judecătoria A. în dosarul nr._ 14.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2015.

Președinte, Judecător,

C. N. Ș. S. C.

Grefier,

I. M.

Red. NC

Thred. MI

2ex./ 28.09.2015

Prima instanță - Judecătoria A. - judecător C. D. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 999/2015. Tribunalul ARAD