Contestaţie la executare. Sentința nr. 5159/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5159/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 402/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 402
Ședința publică din data de 02 aprilie 2015
Președinte N. C.
Judecător S. C. Ș.
Grefier M. I.
S-a luat în examinare apelul declarat de contestatorul ITM T. în contradictoriu cu intimata C. C. G., împotriva sentinței civile nr. 5159/4 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal se prezintă reprezentanta intimatei - avocat V. F. din Baroul A., lipsă fiind reprezentantul apelantei și intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, constatându-se că apelul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art. 30 din OUG 80/2013.
Instanța, având în vedere că nu se mai formulează alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului și menținerea soluției primei instanțe, cu cheltuieli de judecată sens în care depune la dosar chitanța privind plata onorariului avocațial de 1500 lei.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A. la data de 8.01.2015, constată că prin sentința civilă nr.5159 din 4.11.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a respins excepția invocată de contestator.
S-a respins contestația la executare formulată de contestatorul ITM T., în contradictoriu cu intimata C. C. G..
A fost obligată contestatoarea să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 1500 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
În cadrul dosarului de executare nr.444/2014, al B. B. L. M., prin încheierea nr. 5627 din 04.06.2014, s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A., privind titlul executoriu reprezentat de Sentința 76/CA/2009, prin care s-a dispus obligarea pârâtului contestator ITM T. să plătească intimatei drepturi salariale respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data începerii raportului de serviciu și până la data pronunțării.
Primul aspect de nelegalitate al actelor de executare emise de executorul Judecătoresc B. L. M. privește lipsa titlului executoriu deoarece, în cadrul sentinței judecătorești nu este prevăzută suma efectivă ce urmează a fi acordată sau cel puțin criterii certe de identificare a lor.
Al doilea aspect de nelegalitate al actelor de executare emise de Executorul Judecătoresc B. L. M. este legat de lipsa elementului identificabil de natură a duce la executarea lui, iar cel de-al treilea este legat de onorariului judecătoresc, care nu se justifică în aprecierea contestatoarei întrucât pentru acesta nu a depus nici un efort în executarea silită a titlului executoriu, încălcând în acest fel prevederile Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006.
În ceea ce privește excepția prescripției invocată de contestator, instanța a apreciat că este neîntemeiată deoarece titlul executoriu vizează drepturi salariale ale personalului bugetar, iar hotărârea judecătorească a devenit executorie anterior datei de 31.12.2019, astfel că, în cauză sunt aplicabile disp. Ordonanței de Urgență Nr. 71 din 17 iunie 2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, termenul de prescripție fiind întrerupt conform art.16 din Decretul 167/1954, întrucât debitorul a recunoscut prin eșalonare datoria.
Potrivit art. 1(1) din OUG nr. 71/2009, Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Intimata a înregistrat cererea de executare la executorul judecătoresc la data de 29.05.2014, iar față de data intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009, 21.06.2009, efectele întreruperii prescripției și perioadele de eșalonare menționate, instanța apreciază că excepția este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
Pe fondul contestației instanța a reținut că, după cum rezultă din dosarul de executare, executarea silită s-a început în baza unui titlu executoriu, conform art. 632 Cod procedură civilă, sentința 76/CA/2009, prin care s-a dispus obligarea pârâtului contestator ITM T. să plătească intimatei drepturi salariale respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data începerii raportului de serviciu și până la data pronunțării.
Astfel, se observă faptul că, contestatoarea, deși invocă faptul că nu este prevăzută suma efectivă ce urmează a fi acordată sau cel puțin criterii certe de identificare a lor cât și lipsa elementului identificabil de natură a duce la executarea lui, instanța reține că, aceasta nu a formulat contestație privind înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, instanța a reținut legalitatea stabilirii acestuia raportat la disp. pct.3 litera a din Anexa nr.1 din Ordinul ministrului justiției nr. 2550/2006, privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, cât și art.39 litera a din Legea nr.188/2000, republicată, privind executorii judecătorești ce prevede onorariul maximal.
În ceea ce privește celelalte cheltuieli de executare, instanța a reținut faptul că, acestea au fost stabilite în mod legal prin încheierea din data de 10.06.2014( fila 20 la dosarul execuțional), executorul menționând în detaliu cheltuielile ocazionate în cadrul contestației, iar pe de alte parte instanța reține faptul că, contestatoarea nu a solicitat cenzurarea, reducerea onorariului executorului judecătoresc și nici a celorlalte cheltuieli de executare conform disp. art. 669 (4) Cod procedură civilă.
Pentru considerentele expuse instanța a respins contestația conform dispozitivului.
În baza art. 453 Cod pr. civilă, instanța a obligat contestatoarea să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 1500 lei, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul ITM T. solicitând admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței apelate în sensul anulării actelor de executare silită promovate de creditoarea intimată C. C..
În motivare arată că în argumentarea soluției pronunțate, instanța nu a luat în considerare argumentele, invocate prin întâmpinare, interpretând eronat situația de fapt, cu o greșită aplicare a normelor de drept.
În acest sens, tribunalul trebuie să constate că în argumentarea soluției, instanța de fond nu face altceva decât să preia cuvânt cu cuvânt apărările intimatei din întâmpinare și să respingă susținerile contestatoarei, fără a arăta care sunt motivele pentru care au fost înlăturate.
Prima instanță, evită să analizeze titlul executoriu raportat la existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, motivând, în mod greșit, că în speță se impune a înlătura contestația la executare pe considerentul că nu a fost formulată anterior o contestație la titlu.
De asemenea, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că în speță s-ar fi formulat sau ar fi trebuit să se formuleze contestație la titlu, când de fapt ceea ce instituția a formulat este o veritabilă contestație la executare.
Instituția nu a considerat nici un moment că titlul executoriu nu este suficient de clar, respectiv că sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, motiv pentru care nici nu a formulat un astfel de petit.
Dimpotrivă, apelanta arată că, cererea de lămurire a dispozitivului a fost formulată de către creditorii intimați, printre care și C. C., în vederea stabilirii de către instanță a cuantumului procentual al sporurilor dobândite. Această cerere a fost respinsă de Tribunalul T..
Mai mult, atâta timp cât instanța nu a fost investită cu un asemenea petit asupra titlului executoriu, se încalcă principiul disponibilității conform căruia instanța este obligată să se pronunțe doar asupra a ceea ce i s-a cerut și în limitele a ceea ce i s-a cerut.
Învederează, că s-ar fi conformat dispozitivului Deciziei nr. 76/2009 fără a fi necesară intervenția unui executor judecătoresc, în cazul în care în cuprinsul acesteia s-ar fi regăsit cuantificarea sumelor respective sau măcar criterii în baza cărora ar fi putut fi cuantificate, precum și modalitățile concrete de punere în aplicare a celor menținute din cadrul sentinței de fond.
În acest sens, arată că, ca ordonator terțiar, la solicitarea funcționarilor publici a făcut demersuri pe lângă forurile ierarhic superioare (Inspecția Muncii și Ministerul Muncii), ca aceste instituții să aloce fondurile necesare celor două sporuri, însă acestea le-au răspuns că nu se poate da curs solicitării, întrucât titlul executoriu nu conține o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar instanța sau cei care au solicitat acordarea drepturilor bănești nu se pot substitui legiuitorului în cuantificarea sporurilor salariate solicitate, aspecte de care instanța de fond nu a ținut cont.
Calculele efectuate de intimata C. C., nu au putut fi efectuate în baza titlului executoriu, atâta timp cât potrivit sentinței ce se dorește a se pune în executare s-a respins capătul de cerere privind cuantumul sporurilor ca fiind în procent de 25%. În consecință, apelanta invederează că instituția nici un moment nu a fost de acord cu aceste calcule, nu a acceptat ca acest cuantum al sporurilor să fie 25% sau oricare alt cuantum.
Având în vedere cele expuse, apelanta arată că acest document emis de un expert contabil produce efecte juridice, conform legii, doar între părțile semnatare ale contractului de prestări, respectiv dna. C. C. și dl. S. G. - expert contabil, fără ca acest document să constituie drepturi și/sau obligații în sarcina unor terțe persoane și pe cale de consecință nu poate sta la baza argumentării instanței în scopul respingerii contestației la executare.
În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc B. L. M., apelanta consideră în continuare că acesta este nejustificat, întrucât pentru acesta nu a depus nici un efort în executarea silită a titlului executoriu, încălcând în acest fel prevederile Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006.
Instanța de fond în mod greșit își susține soluția menținerii acestui onorariu raportat la onorariile maximale prevăzute de Ordinul 2550/2006 întrucât suma de 1349.28 lei este mult prea mare raportat la valoarea creanței de 3978 lei, la complexitatea executării și munca prestată.
Referitor la anularea încheierii de încuviințare silită, apelanta arată că, deși art. 665 al.6 Cod proc. Civ. prevede că încheierea prin care se admite încuviințarea executării silite nu este supusă nici unei căi de atac, având în vedere că art.711 Cod proc. Civ. permite folosirea contestației la executare împotriva întregii executări silite, ar fi lipsit de rațiune ca anulând întreaga executare să rămână în ființă doar încheierea de încuviințarea, fapt reținut corect și de instanța de fond.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate intimatei, apelanta solicită în principal anularea acestora, iar în subsidiar diminuarea cuantumului, în temeiul art.451 alin.(2) Cod procedură civilă.
Aceste dispoziții legale care permit instanței să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită, sunt menite să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.
Apelanta mai consideră că, în speța de față la aprecierea cuantumului onorariului, instanța nu a avut în vedere, atât valoarea pricinii cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau, mai ales, noutatea litigiului.
Pe de altă parte învederează faptul că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Hotărârea din 26 mai 2005, definitivă la 26 august 2005, în Cauza C. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006, Hotărârea din 21 iulie 2005, definitivă la 30 noiembrie 2005, în Cauza S. și alții împotriva României, etc), a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Art.451 alin.(2) din C.proc.civ. reglementează posibilitatea diminuării cheltuielilor, ori de câte ori judecătorul constată motivat că acestea sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Este incotestabil faptul că o asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli, urmează a fi suportat de partea adversă, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Ori, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
În drept, apelanta invocă dispozițiile art.466, 717 și 481 din codul de procedură civilă cât și a celorlalte temeiuri de drept invocate.
Prin întâmpinare intimata C. C. G. a solicitat respingerea apelului ca netemeinic și nelegal și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
În motivare arată că prima instanță de judecată în mod corect a respins contestația la executare cu motivarea că „ din dosarul de executare silită nr.444/2014, al B. Bosneac L. M., rezulta că, executarea silită s-a început în baza unui titlu executoriu, conform art. 632 C.pr. civ., respectiv sentința civila nr. 76/CA/2009, prin care s-a dispus obligarea pârâtului contestator ITM T. sa plătească intimatei drepturi salariale respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data începerii raportului de serviciu și până la data pronunțării. De asemenea, prima instanța a reținut că deși contestatoarea invocă faptul că nu este prevăzută suma efectivă ce urmează a fi acordata sau cel puțin criterii certe de identificare a lor cât și lipsa elementului identificabil de natură a duce la executarea lui instanța a reținut că aceasta nu a formulat contestație privind înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
Intimata consideră că dacă ITM T. avea neclarități cu privire la punerea în aplicare a acestor hotărâri irevocabile și nu era lămurită cu modalitatea de calcul sau cuantificare avea posibilitatea să solicite pe calea contestației la titlu lămurirea acestuia. Invocă în acest sens dispozițiile din Cartea a -V-a, Titlul I, Capitolul VI, din NCPC- „Contestația la executare", dispoziții legale reluate din vechiul Cod de procedură civilă, din care rezultă că legiuitorul a reglementat două acțiuni cu finalitate diferită: contestația la executare propriu - zisă și contestația la titlu.
Contestația la executare propriu-zisă, reprezintă un instrument pus la dispoziția debitorului, creditorului sau terților vătămați prin care aceștia pot obține modificarea sau anularea actelor de executare ori a executării efectuate cu nerespectarea prevederilor legale.
Contestația la titlu, potrivit art.711 poate fi formulată atunci când sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu. Scopul acesteia nu este de a anula actele de executare ci de a stabili limitele în care trebuie să se desfășoare executarea silită.
În situația în care ITM T. considera că titlul executoriu nu este suficient de clar era îndreptățită să solicite pe calea contestației la titlu lămurirea acestuia și nu să solicite anularea actelor de executare fără a obține lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
În speța de față, fără a formula un petit în sensul investirii instanței cu o contestație la titlu în sensul stabilirii cuantumului sporurilor acordate prin Sentința 76/CA/2009, ITM T. a solicitat în mod eronat anularea actelor de executare și a încheierii prin care s-a dispus încuviințarea executării silite.
Încheierea din 10.06.2014, a Judecătoriei A., prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite și s-au stabilit cheltuieli de executare respectă dispozițiile legale, astfel că nu există nici un motiv de anulare a acesteia.
Intimata mai artă că dreptul în discuție s-a născut din lege, ca drept subiectiv, ce conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anume prestație pozitivă, respectiv de a plăti o sumă de bani. Ceea ce este esențial, relativ la acest drept, îl constituie faptul că el dispune de o susținere legală, iar omisiunea cuantificării lui nu poate fi imputată beneficiarilor, în condițiile în care acesta reprezintă un aspect subsecvent dreptului existent, cu posibilitatea complinirii lui de către organele în drept abilitate. Și aceasta întrucât, în caz contrar ne-am afla în prezența unui drept patrimonial recunoscut doar formal, lipsit de conținut, iar prin nerecunoașterea sa ar contraveni atât art.53 din Constituție cât și reglementările date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De asemenea, intimata învederează că Inspecția Muncii a achitat aceste suplimente, în cuantum de 25% fiecare, pentru perioada 2004 - 2008, funcționarilor publici încadrați la I. T. de Muncă B., iar Ministerul Muncii a aprobat plata a 25 % pentru fiecare supliment, celorlalte instituții deconcentrate (Casa județeană de pensii, Agenția județeană pentru plăți și inspecție socială, Agenția județeană de ocupare a forței de muncă).
Atât timp cât legiuitorul nu s-a pronunțat asupra acestui drept, iar ordonatorii de credite refuză a acorda aceleași drepturi funcționarilor publici din subordine, intimata consideră că numai prin punerea în executare a hotărârilor judecătorești poate beneficia efectiv de dreptul recunoscut prin Sentința civilă nr. 76/CA/2009, întrucât potrivit art. 1 la Protocolul adițional I la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale „ orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului". Ori, în acest caz, utilitatea publică se definește expres de art. 53 din Constituția României.
Argumentația ITM A. că titlul executoriu nu cuprinde o creanță certă lichidă și exigibila, este nefondată.
Astfel învederează că prin Sentința civilă nr. 76/CA//2009, Tribunalul T., obligă pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, începând ce data începerii raportului de serviciu și până la data pronunțării hotărârii. Sentința civilă antemenționată cuprinde creanța: certă, întrucât instanța obligă IIM la plata sumelor reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, începând cu data începerii raportului de serviciu și până la data pronunțării hotărârii; lichidă, întrucât plata sumelor este determinabilă cu ajutorul actului de creanță iar potrivit art. 662 al. 3 NCPC titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea creanței. ITM A. daca dorește poate avea ca baza, calculul pe care l-au făcut în momentul în care drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost bugetate de către Ministerul Muncii în anul 2008 - urmare a litigiilor promovate, caz în care nici nu era absolut necesar a se depune calculul expertului judiciar; exigibilă, întrucât este pronunțată pentru o anumită perioadă, iar obligația plății curge de la data pronunțării, fiind astfel ajunsă la scadență.
Instanța de încuviințare a executării este obligată a verifica dacă cererea de încuviințare a executării îndeplinește condițiile prevăzute la art. 665 NCPC, adică și dacă hotărârea constituie titlu executoriu și dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă. Dacă hotărârile judecătorești, care au stat la baza cererii de executare silită nu constituiau titlu executoriu respectiv nu îndeplineau dispozițiile legale antemenționate, instanța, în temeiul dispozițiilor Codului de procedură civilă, nu încuviința executarea silită.
În acest sens, intimata solicită a se avea în vedere certitudinea și lichiditatea creanței, precum și faptul că sumele au fost calculate de către ITM A. la solicitarea funcționarilor publici și sunt confirmate de expertiza extrajudiciară existentă la dosar, care relevă un calcul matematic simplu și exact.
Prin faptul că timp de mai mult de cinci ani Ministerul Muncii nu a luat măsurile necesare în scopul executării hotărârilor judecătorești definitive și executorii, acesta a lăsat prevederile articolului 6 alineatul 1 din Convenție fără efect în situația de față. Chiar mai mult, se acordă și în prezent, în mod discreționar, discriminatoriu, aceste drepturi salariale unor instituții subordonate Ministerului, cum ar fi Casa Națională de Pensii și cele județene, Agenția de Prestații Sociale, și AJOFM-urile.
Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.221, statuează că dreptul la muncă este un drept complex care include și dreptul la salariu. Legea 188/1999 republicată în art. 31 alin. 1 (fost art. 29 alin.1) prevedea „pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Prin Decizia nr.XIV/18.02.2008 a ICCJ, în recursul în interesul legii, se menționează că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Întrucât dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, se constată că diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă. O atare măsură se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție.
Având în vedere jurisprudența Curții Europene, care în numeroase cauze contra României a arătat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției și, pe cale de consecință, dacă aceasta refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea ei, garanțiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești, își pierd orice rațiune de a fi, intimata consideră că atâta timp cât administrația publică (debitoarea) nu și-a îndeplinit obligația stabilită în titlul executoriu singura posibilitate a executării sentinței civile nr.76/CA/2009 este pe calea executării silite, executare care are la bază o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel cum în mod corect a constatat instanța de încuviințare a executării.
I.T.M. T., prin contestația la executare invocă trunchiat conținutul Deciziei 20/2008 a ICCJ, dar omite să se pronunțe asupra aspectului că în cuprinsul Deciziei 20/2008 se desprinde faptul că se recunoaște posibilitatea debitorului (instituția publică angajatoare) de a stabili el însuși întinderea și aplicarea titlului executoriu.
Deciziile înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care se soluționează recursurile în interesul legii, sunt obligatorii însă aceste decizii produc efectele numai pentru viitor și nu pot avea efect asupra hotărârilor judecătorești care s-au pronunțat diferit neputând fi astfel impuse nici în soluționarea contestației la executare a acestor hotărâri.
În drept, intimata invocă dispozițiile art. 205 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă și ale celorlalte acte normative invocate.
Apelul este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru considerentele următoare.
Contestatoarea apelantă invocă faptul că creanța urmăritoarei nu are caracter cert, lichid și exigibil.
În realitate, existența neîndoielnică a creanței reiese din cuprinsul hotărârilor judecătorești ce se constituie în titlu executoriu și care instituie o obligație de plată în sarcina contestatoarei și în beneficiul reclamanților în rândul cărora se înscrie și reclamanta.
Creanța este și lichidă, deoarece titlul executoriu o determină ca fiind suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, este indicată perioada de calcul iar cuantificarea acesteia se poate realiza prin recurgerea la poziția adoptată deja de Ministerul Muncii în raport cu funcționarii publici din alte unități aflate în subordine, pentru care a cuantificat cele două sporuri la câte 25%, potrivit susținerilor urmăritoarei, ce au rămas necombătute de către contestatoare. Mai mult, între părți s-a mai desfășurat anterior un proces având ca obiect contestație la executare (dosar nr._/55/2013 al Judecătoriei A.), instanțele validând procentul sus-menționat pentru calculul cuantumului părții de 5% din valoarea titlului executoriu, ce trebuia acordată în anul 2012 conform eșalonării realizare prin OUG nr. 71/2009.
Critica apelantei privind cuantumul nejustificat de mare al onorariului executorului judecătoresc este nefondată.
În primul rând, apelanta nu arată care sunt dispozițiile legale încălcate de executorul judecătoresc în condițiile în care prima instanță a reținut că nu au fost încălcate prevederile Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești.
În al doilea rând, apelanta se referă la întreaga sumă de 1.349,28 lei stabilită drept cheltuieli de executare, pe când onorariului executorului reprezintă doar 572 lei + TVA, celelalte sume fiind detaliate de executor drept cheltuieli necesare desfășurării executării silite, arătând practic parte din activitatea concretă desfășurată de executor.
În fine, nu se impunea reducerea onorariului avocațial în temeiul art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, neexistând o disproporție vădită între valoarea acestuia de 1500 lei și valoarea ori complexitatea cauzei ori față de activitatea desfășurată de avocat, care a realizat corespondența cu instanța în faza regularizării cererii, a formulat întâmpinare și a reprezentat-o pe intimată la cele două termene de judecată.
Criteriile sus-menționate vor fi avute în vedere cu ocazia stabilirii cheltuielilor de judecată în apel, reținând că onorariul avocațial de 1500 lei solicitat este nejustificat de mare față de activitatea avocatului constând în reiterarea acelorași apărări prin întâmpinare și reprezentarea la unicul termen de judecată, sens în care apelantul va fi obligat să plătească intimatei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de contestatorul ITM T. împotriva sentinței civile nr.5159/4 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Obligă apelantul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 2 aprilie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
N. C. S. C. Ș. M. I.
Red.SCS
Thred.MI/
Prima instanță: Judecătoria A., judecător C. L. D.
Ex.4/04.05.2015
2 . comunică cu:
1.apelantul: ITM T., cu sediul în Timișoara, Spl. N. T., nr. 12, jud. T.,
2.intimata C. C. G., cu domiciliul ales în A., ..25-27, .
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 39/2015. Tribunalul ARAD | Partaj judiciar. Sentința nr. 678/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
