Pretenţii. Sentința nr. 2793/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2793/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 1216/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1216
Ședința publică din data de 28 octombrie 2015
Președinte H. O.
Judecător L. L.
Grefier V. M.
S-a luat în examinare apelul formulat de reclamanta C & G C. SRL, în contradictoriu cu intimatul Coșar G. împotriva Sentinței civile nr.2793/19.05.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul civil nr._ având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul intimatului Coșar G. - avocat Ț. O. din Baroul A., lipsă fiind reprezentantul apelantei și intimatul Coșar G. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu 1873 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței de la f 21 dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că prin serviciul registratură al instanței la data de 08 septembrie 2015, intimatul Coșar G. a depus la dosar întâmpinare, înscris ce a fost comunicat apelantei .
Nefiind formulate cereri, ori alte probe de administrat, instanța apreciind apelul în stare de soluționare, declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar, pe care le reiterează pe scurt, fără cheltuieli de judecată, urmând să le solicite pe cale separată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul Tribunalului A. la data de 11 august 2015, constată că prin sentința civilă nr. 2793/19.05.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul civil nr._, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. C&G C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Coșar G., având ca obiect pretenții, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Pârâtul Coșar G. a deținut funcția de director al reclamantei, fiind împuternicit de către administratorul acesteia să achiziționeze în numele și pe seama societății bunuri, precum și să efectueze plata utilităților (conform răspunsului nr.1 din interogatoriul reclamantei f.56).
La data de 14.01.2013 reclamanta a efectuat în contul personal al pârâtului un transfer bancar în cuantum de 30.000 euro. În ceea ce privește titlul în temeiul căruia s-a făcut plata menționată, aceasta susține că a fost vorba în principal, de un împrumut acordat personal pârâtului, însă s-a aflat într-o imposibilitate morală de a-și preconstitui un înscris, dat fiind că pârâtul a exercitat mai mult timp funcția de director, iar în subsidiar, de o plată nedatorată.
Față de data efectuării viramentului bancar (14.01.2013) în cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului cod civil (în considerarea prevederilor art.102 al.1 din Legea nr.71/2011).
Din probele administrate în cauză, prima instanță a apreciat că nu se poate reține că între părți ar fi intervenit un acord de voință în baza căruia reclamanta s-a obligat să îi acorde pârâtului, cu titlu de împrumut, suma de 30.000 euro, iar acesta din urmă să restituie suma menționată.
Astfel, față de valoarea contractului de împrumut pretins a fi fost încheiat în cauză, văzând și poziția exprimată de pârât – care atât prin întâmpinare, cât și prin răspunsul la interogatoriu a contestat faptul că între părți s-ar fi încheiat un contract de împrumut – prin raportare la dispozițiile art.1179 al.2 Noul Cod civil coroborat cu art.309 Cod procedură civilă, instanța de fond a reținut că proba contractului poate fi făcută doar printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată.
Chiar dacă se prevalează de imposibilitatea de a-și preconstitui un înscris prin raportare la relația existentă între părți, aceasta nu o exonerează pe reclamantă de obligația de a-și proba pretențiile, dispozițiile art.309 al.4 pct.1 Cod procedură civilă permițând într-o astfel de ipoteză inclusiv proba cu martori prin care să se demonstreze că între părți a intervenit acordul de voință în sensul încheierii unui contract de împrumut, probă nesolicitată în cauză.
În fine, având în vedere că nici prin dispoziția de plată în străinătate (f.78 dosar) nu s-a consemnat motivul viramentului bancar, instanța de fond a constatat că pretențiile reclamantei sub aspectul restituirii sumei de 30.000 euro cu titlu de împrumut sunt nedovedite.
În ceea ce privește pretenția de restituire a sumei de 30.000 euro cu titlu de plată nedatorată, instanța de fond a reținut incidența în cauză a prevederilor 1341-1344 Noul Cod civil.
Din ansamblul dispozițiilor menționate reiese că pentru restituirea plății nedatorate se cer a fi îndeplinite cumulativ 3 condiții: existența unei plăți în sens obiectiv, datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe, iar plata s-a făcut din eroare.
Reclamanta a făcut dovada primei condiții, prin extrasul de cont depus în probațiune reieșind că a făcut în contul pârâtului o plată de 30.000 Euro.
În ceea ce privește inexistența datoriei, instanța de fond a reținut că prin art.1341 al.3 Cod civil a fost instituită o prezumție legală în conformitate cu care, până la proba contrară, se prezumă că plata s-a făcut cu intenția de a stinge o datorie proprie. Față de prezumția menționată, reclamantul are obligația de a proba că nu datora suma plătită.
În cauză nu s-a putut administra proba cu expertiza contabilă având în vedere că ambele părți susțin că nu dețin actele contabile ale societății reclamante.
Pe de altă parte, din răspunsurile la interogatoriile luate părților reiese că părțile își țineau o evidență personală a încasărilor și plăților efectuate de către pârât în contul societății, acestea confruntându-și periodic evidențele în scopul reglării datoriilor reciproce. O astfel de concluzie se desprinde inclusiv din faptul că în data de 06.01.2013 părțile și-au reglat socotelile la Hotel Continental (iar nu la sediul social al reclamantei unde erau păstrate documentele contabile).
Martorii D. E. N. și V. A., prezenți la întâlnirea din 05.01.2013 de la Hotel Continental, confirmă poziția exprimată de pârât prin întâmpinare, în sensul că reprezentantul legal al reclamantei, domnul Ferari Dante, și pârâtul Coșar Gheo au discutat despre datoriile reciproce, concluzionându-se că reclamanta îi datora pârâtului suma de 30.000-30.400 euro.
Critica apărătorului reclamantei vizând inadmisibilitatea probei cu martori, invocată pentru prima dată în ședința din 10.03.2015 este neîntemeiată.
Astfel, pe de o parte, instanța de fond a reținut că pentru dovedirea unui fapt juridic licit, cum este și cazul plății nedatorate, este admisibil orice mijloc de probă, art.309 al.2 Cod procedură civilă prevăzând inadmisibilitatea probei cu martori a actelor juridice a căror valoare depășește suma de 250 lei, iar nu a faptelor juridice.
În plus, art.309 al.4 pct.4 din codul de procedură civilă prevede admisibilitatea probei cu martori pentru dovedirea unui act juridic pentru a cărui dovedire legea cere forma scrisă atunci când părțile convin, fie și tacit, să folosească această probă. Or, câtă vreme pârâtul a solicitat proba testimonială prin întâmpinare, iar reclamanta nu a formulat o opoziție expresă până la data de 03.02.2015 – când au fost discutate și încuviințate probele – în cauză s-a realizat acordul tacit al părților cu privire la administrarea probei testimoniale.
Prin urmare, față de probele administrate instanța de fond a reținut că prezumția legală instituită de art.1341 al.3 Noul Cod civil nu a fost răsturnată, reclamanta nedovedind inexistența datoriei proprii față de pârât.
În fine, prima instanță a apreciat că nu se poate reține că plata menționată ar fi fost făcută din eroare.
Pentru considerentele menționate instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. C&G C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Coșar G.. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de fond a reținut că pârâtul nu a făcut dovada acestora în condițiile art.451-452 Cod procedură civilă, astfel că reclamanta, deși a căzut în pretenții, nu a fost obligată la plata acestora.
Împotriva acestei soluții a formulat apel reclamanta C & G C. S solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile nr.2793/19.05.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar civil nr._, în sensul de a se admite cererea introductivă astfel cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtului la plata către apelanta – reclamantă a sumei de 30.000 EURO sau echivalentul în lei la data plății efective și a dobânzii legale penalizatoare, prevăzută de OG nr. 13/2011.
Apelanta în motivarea cererii sale arată că, prima instanța a reținut, în esență, două argumente principale pentru respingerea acțiunii, respectiv: că nu s-a dovedit raportul obligațional de împrumut de consumație, viramentul bancar necuprinzând motivul pentru care a fost efectuat, și că nu pot fi reținute nici condițiile plații nedatorate, ca fapt licit izvor de obligații, deoarece nu s-a răsturnat prezumția instituită de art. 1341 alin 3 NCC, în sensul că nu a dovedit inexistența vreunei datorii față de pârât.
Apelanta apreciază soluția nelegală pentru că, încuviințarea probei cu martori, în condițiile art. 309 alin 2 s-a făcut cu nesocotirea însăși a acestor dispoziții legale. Condițiile acestei prevederi, o veritabilă excepție de la regulă, permit dovada testimonială a actelor juridice cu valoare mai mare de 250 lei, numai pentru ipoteza în care acest act ar fi fost făcut "în exercițiul activității sale profesionale". Instanța a aplicat total eronat aceasta prevedere, căci, în această cauză, pârâtul a fost cel care a propus proba testimonială, pentru dovedirea unei sulte de pretinse acte juridice prin care, ar fi creditat societatea apelantă, pretinzând că respectivul virament bancar s-ar fi efectuat pentru stingerea acelei datorii preexistente Or, pârâtul nu este profesionist care acordă împrumuturi, cum de altfel nu este nici un fel de comerciant profesionist. De facto și de jure, instanța a îngăduit pârâtului să dovedească existența unei datorii a apelantei față de acesta, în sumă de 30.000 Euro, deși aceasta nu se încadra nicicum în prevederea art. 309 alin 1 și nu avea nici măcar un început de dovadă scrisă.
Apelanta mai arată că, deși este neconstetat că pârâtul a fost directorul apelantei și mandatarul cu procură specială al administratorului statutar, în perioada în care ar fi creditat-o, nu a fost în măsură să exhibe nici un fel de dovadă scrisă a vreunei tranșe de creditare, cu toate că întreaga contabilitate se afla sub direcția și controlul direct al dumnealui. Pârâtul nu a depus nici o dovadă de alimentare a contului bancar al apelantei, nici o dispoziție de plată către casierie, nici o chitanță prin care să fi plătit vreun creditor al apelantei, în numele și pe socoteala acesteia. Întreaga contabilitate a societății apelantei este fără drept reținută și în prezent de către pârât. Este dovedit fără tăgadă acest aspect, prin notificarea adresată acestuia din anul 2013 și prin procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc, că pârâtul nu a predat această contabilitate. Din extrasele de cont depuse la dosar, se pot lesne observa plățile făcute de către societatea apelantă în perioada de interes, cum, tot așa se observă că veniturile realizate de către apelantă depășeau sensibil cheltuielile. Astfel câtă vreme balanța de venituri - cheltuieli evocate de extrasele de cont este pozitivă nu există motiv ca pârâtul să fi creditat apelanta. Însăși declarațiile martorilor propuși de către pârât și interogatorul administrat acestuia sunt contradictorii și nu conduc nicidecum la concluzia existenței vreunei datorii a apelantei față de pârât. Pârâtul pretinde că suma de 30 000 Euro s-a făcut pentru stingerea benevolă a unor datorii născute din creditarea societății apelante în anul 2012, deși nu a exhibat nici un fel de dovadă sau început de dovadă scrisă cu toate că, incostestabil, putea și trebuia s-o facă. În plus, nu se explică de ce ulterior efectuării acestui virament, în anul 2014, pârâtul a promovat o acțiune civilă pentru restituirea unor datorii afirmativ născute în perioada 2010-2012 (folosind contracte false, ce formează obiectul unui dosar penal). Dacă cei 30.000 Euro s-au plătit pentru creditările din 2012 și, astfel cum evocă însuși martorii pârâtului, prin acea plată s-a stins pretinsa datorie reclamată de pârât, nu se explică acțiunea judiciară ulterioară a acestuia pentru datorii, evident mult mai vechi. În fine, apelanta apreciază că din probatoriul administrat în cauză rezultă fără echivoc dovada unui raport obligațional între pârât și apelantă, raport dovedit cu înscrisuri, respectiv cu viramentul bancar al sumei de 30.000 Euro, urmată de ridicarea acestei sume de către pârât. Acordul de voința s-a realizat în momentul acceptării respectivului virament de către pârât, putând fi incidentă și teoria ofertei urmată de acceptare. În privința cererilor subsidiare formulate de către apelantă în susținerea pretențiilor sale, trebuia să se analizeze raportul juridic dedus judecații, nu numai prin prisma plății nedatorate ci și prin prisma îmbogățirii fără justă cauză, nefiind ținută de calificarea juridică dată de reclamanta - apelantă acțiunii și trebuind s-o califice potrivit scopului urmărit de parte. Or, în cauza de față, nu se regăsește niciuna din situațiile în care pârâtul să poată invoca cu succes vreo cauză justificativă pentru respectiva sumă de bani.
Prin serviciul registratură al instanței, la data de 8 septembrie 2015, intimatul Coșar G. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca netemeinic, invocând în drept art. 470 alin.1 lit. d, art.470 alin.3 și 4, art.478 alin.1, 2, C.pr.civ., art.194 lit. e, C.pr.civ. și art. 205-208 C.pr.civ.
În motivarea poziției sale, intimatul arată că a fost angajat al societății ca și director general și mandatar al administratorului societății Ferrari Dante. În cursul activității, administratorul era mereu plecat în Italia astfel că el achita în numerar sau prin bancă diverse sume de bani pentru activitatea curentă a societății. Creditările le făcea la cererea expresă, telefonic a administratorului societății Ferrari Dante. Pentru sumele de bani reprezentând plăți curente în societate, în numerar, la începutul fiecărui an făcea cu administratorul Ferrari Dante un punctaj pentru anul următor urmând ca societatea să-i restituie sumele avansate de intimat. Împrumutul nu este dovedit de reclamată. Prin probatoriul administrat în cauză, nu se face dovada împrumutului. Singurul înscris depus este ordinul de plată și extrasul de cont din data de 11.01.2013 (și nu 14.01.2013) care la motivare apare doar transfer bancar. Transferul bancar se putea face cu orice titlu, reclamanta nefăcând dovada că acesta s-a făcut cu titlu de împrumut. Nu se menționează pe aceste înscrisuri faptul că intimatul a fost împrumutat cu această sumă. Restul înscrisurilor depuse de reclamantă nu au legătură cu așa-zisul împrumut care nu este dovedit. În plus, contractul de împrumut fiind unul sinalaqmatic, trebuia să fie acceptat de intimat iar reclamanta nu a dovedit din probatoriul administrat că intimatul ar fi solicitat acest împrumut pentru realizarea acordului de voință. Pe de altă parte, reclamanta nu putea împrumuta o persoană fizică raportat la prevederile Legii nr.93/2009, această facilitate fiind rezervată exclusiv instituțiilor financiare bancare și nebancare, reclamanta nefiind autorizată în acest sens și neavând în obiectul de activitate posibilitatea de a acorda împrumuturi persoanelor fizice. În al doilea rând, intimatul arată că a obținut prin Ordonanța nr. 2859/11.06.2014 pronunțată de către Judecătoria A. în dosarul nr._ obligarea reclamantei la restituirea sumelor creditate de intimat prin bancă, în litigiile ulterioare reclamanta susținând că plata efectuată în cursul lunii ianuarie 2013 a fost efectuată pentru a restitui acest împrumut, ceea ce denotă că reclamanta face afirmații mincinoase când susține că aceste sume, intimatul le-ar fi solicitat cu titlu de împrumut, în condițiile în care în luna ianuarie 2013 societatea era datoare față de intimat astfel cum rezultă din Ordonanța nr. 2859/11.06.2014 pronunțată de către Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Intimatul susține că, dacă ar fi avut nevoie de bani ar fi solicitat restituirea împrumutului efectuat prin bancă și nicidecum nu ar fi solicitat un împrumut de la societate. În ceea ce privește susținerile apelantei cum că instanța de fond trebuia să analizeze raportul juridic dedus judecății, nu numai prin prisma plății nedatorate ci și prin prisma îmbogățirii fără justă cauză, nu se poate, analiza speța prin prisma plății nedatorate sau a îmbogățirii fără justă cauză deoarece reclamanta nu și-a motivat în fapt și nici în drept acțiunea pe asemenea prevederi, ci pe un raport juridic de împrumut nedovedit, precizând că potrivit art. 478 alin. 1 C.pr.civ., prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe.
Intimatul susține că transferul bancar din data de 11.01.2013 a reprezentat restituirea sumelor cu care a împrumutat societatea. În data de 05.01.2013 intimatul arată că s-a întâlnit cu administratorul Ferrari Dante cu care a făcut punctajul pentru anul 2012. După ce a făcut toate calculele, a rezultat că acesta avea să-i restituie pentru creditările efectuate în numerar în societate suma de 30.619 euro, sumă care trebuia să i-o restituie în cursul lunii ianuarie. În cursul lunii ianuarie i-a intrat în cont suma de 30.000 euro pe care a considerat-o ca o restituire a sumelor avansate în numerar de intimat pentru susținerea societății. Din probatoriul administrat în cauză rezultă mult mai clar apărările intimatului, respectiv, în interogatoriul luat societății, semnat de administratorul Dante Ferari, acesta la pct. 2 recunoaște întâlnirea din data de 05.01.2013, că au definitivat socotelile aferente anului 2012 și recunoaște o datorie față de intimat în cuantum de 22.000 euro, bani care susține că au fost achitați anterior acestei date. Pe lângă că reclamanta nu face dovada achitării acestei datorii, afirmațiile acesteia nu sunt susținute de o logică elementară, cum putea fi plătite aceste datorii anterior, dacă ele au fost socotite doar în data de 05.01.2013. De asemenea, în prima parte a răspunsului – 3, se recunoaște debitul față de intimat afirmându-se că s-a achitat, fără însă a se face dovada în acest sens. Restul afirmațiilor din interogator nu au legătură cu obiectul cauzei. Din probele testimoniale rezultă că la data de 05.01.2013 societatea avea conform punctajului efectuat în data de 05.01.2013 o datorie de aproximativ 30.000 euro bani reprezentând creditări din 2012 care urmau să se achite în cursul lunii ianuarie după ce Dante Ferari se întorcea în Italia. Susținerile reclamantei cum că, audierea martorilor intimatului ar fi fost nelegală, nu este fondată în condițiile în care au fost propuși în condiții de contradictorialitate și nu au fost contestați de reclamantă la data administrării probatoriului. Mai mult, intimatul a depus un început de dovadă scrisă reprezentând punctajul realizat cu asociatul unic Dante Ferari în data de 05.01.2013, care se coroborează cu recunoașterea acestuia prin interogatoriul luat.
Tribunalul analizând apelul în condițiile art. 479 c.pr.civ. și prin prisma motivelor scrise, constată că nu este fondat. Prima instanță atunci când a pronunțat sentința a avut în vedere o stare de fapt corectă, susținută de probatoriul administrat.
Motivele invocate de apelantă nu se susțin față de următoarele considerente:
Martorii au fost audiați în condiții de legalitate, în principal depoziția acestora vizând existența unor fapte juridice și nu a unei sume de bani în special.
Astfel, rezultă că între părți erau deconturi periodice cam din 6 în 6 luni, în urma cărora se restituia intimatului sumele datorate.
Existența unor debite este confirmată și de ordonanța președințială nr. 2859/2014 pronunțată de Judecătoria A. în baza căreia apelanta datora intimatului 121.900 lei debit ceea ce reprezintă circa 28.000 Euro.
De asemeneam viramentul făcut în favoarea intimatului nu rezultă din nicio probă că ar fi un împrumut, câtă vreme rezultă cu certitudine că intimatul ca director susținea cu credite societatea, iar periodic conturile erau reglate între cei doi parteneri care erau și în bune relații de prietenie.
Fără a relua argumentele concrete ale instanței de fond, se poate constata că reclamanta apelantă nu a făcut nicio probă care să susțină ipoteza împrumutului, iar viramentul bancar în favoarea intimatului nu confirmă decât o stare de fapt clară în sensul modului în care părțile lucrau, intimatul făcând plățile care ulterior i se restituiau.
Față de această stare de fapt nu este cazul a se analiza eventualele tensiuni dintre părți care ar fi putut conduce la o astfel de situație.
Astfel fiind, nu sunt motive pentru schimbarea hotărârii primei instanțe, care fiind temeinică și legală, în baza art. 480 c.pr.civ. duce la respingerea apelului.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta C & G C. SRL, în contradictoriu cu intimatul Coșar G. împotriva Sentinței civile nr.2793/19.05.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul civil nr._ având ca obiect acțiune în constatare.
Fără cheltuieli de judecată .
Definitivă .
Pronunțată în ședință publică azi 28 octombrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier
H. O. L. L. V. M.
Se comunică:
Apelantei C & G C. SRL - A., ..4,.
Intimatului Coșar G. - A., P-ța A. I., la C.. Av. D. A., nr.16 A, .
Red.H.O.
Tred./V.M.
4 ex./2 .
Red.Prima instanță – Judecătoria A. – judecător S. S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1219/2015. Tribunalul ARAD | Evacuare. Decizia nr. 1224/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
