Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 268/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 268/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 268/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator - 3207/2504
Secția I civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 268
Ședința publică din 03 martie 2015
Președinte M. A.
Judecător T. B.
Grefier V. L.
S-a luat în examinare apelul exercitat de apelanta . SRL, împotriva încheierii civile nr._/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ având ca obiect investire cu formulă executorie.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se depunerea la dosar de către apelant, prin serviciul registratură, la data de 27.02.2015, a dovezii plății taxei judiciare de timbru precum și a motivelor de apel.
Nefiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept, președintele completului de judecată închide dezbaterile.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 13.02..2015, constată că prin încheierea nr._/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ a fost anulată cererea formulată de S.C. E. K. România S.R.L în calitate de mandatar al E. Investment RO Gmbh, pentru învestirea cu formulă executorie a contractului de credit din data de 08.07.2005, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că cererea a fost introdusă de o societate comercială (S.C. E. K. România S.R.L) în numele altei societăți comerciale (E. Investment RO Gmbh) și că la dosar există o împuternicire a reprezentaților E. Investment RO Gmbh prin care aceștia au împuternicit pe societatea S.C. E. K. România S.R.L să o reprezinte în fața instanțelor judecătorești în vederea recuperării creanțelor cesionate iar conform împuternicirii, dar și contractului de cesiune de creanțe, calitatea de reprezentant legal al E. Investment RO Gmbh ar aparține dl. Justus Hecking Veltman și dl. Christian Lmmers. Astfel, . ar avea calitatea mandatar, deci reprezentant convențional însă, potrivit art. 84 alin. 1 Cod procedură civilă, persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanței numai prin consilier juridic sau avocat. Prin urmare, prima instanță a apreciat că, S.C. E. K. România S.R.L nu poate să reprezinte interesele E. Investment RO Gmbh, în fața instanțelor, calitatea de reprezentant convențional al creditoarei putând să o aibă doar un consilier juridic – adică persoană angajată în cadrul societății creditoare – sau un avocat, or S.C. E. K. România S.R.L nu este nici una, nici alta. Văzând că creditoarea nu a depus dovada de reprezentant conform art. 151 C. raportat la art. 84 C., prima instanță a anulat cererea în baza art. 82 alin. 1 teza finală C..
Împotriva încheierii a declarat apel reclamanta . SRL solicitând admiterea căii de atac, modificarea hotărârii atacate si pe cale de consecința, rejudecând cauza admiterea cererii de investire a titlului cu formula executorie.
În motivare arată că art. 84 alin 1 teza I din codul de procedură civilă trebuie coroborat cu prevederile art. 86 Cod de procedură civilă. Totodată arată că din procura anexată la contractul de cesiune reiese clar dreptul . SRL de reprezentare a E. Investment RO GmbH, persoană juridică germană, în vederea efectuării tuturor demersurilor necesare pentru recuperarea creanțelor cesionate, respectiv dreptul de renunțare la judecată, încheierea unor tranzacții judiciare, efectuarea tuturor formalităților impuse de procedura executării silite, ceea ce cuprinde inclusiv dreptul de reprezentare în fața instanțelor romane în vederea investirii titlurilor cesionate cu formulă executorie. Consideră că în situația de față este aplicabilă teza a II-a a art. 86 C., întrucât mandantul nu are sediul in interiorul granițelor Romanici, dreptul de reprezentare presupunându-se a fi dat potrivit prezumției instituite de articolul din Codul de procedură civilă mai devreme menționat. De asemenea, cu privire la calitatea domnișoarei G. Magyari, invocă art. 2, art. 3 al. 2 din Legea nr. 514/2003 precum și art. 86 alin I teza a Il-a C..
În drept invocă prevederile art. 2 Legea nr. 514/2003; art. 3 alin 2 Legea nr. 514/2003 și art. 86 C..
Analizând apelul, prin prisma motivelor formulate constată că nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
În primul rând, se remarcă faptul că apelanta nu este titularul dreptului de apel, căci inclusiv în cererea de învestire cu formula executorie se prezintă ca fiind mandatara creditoarei E. Investment RO GmbH.
Dispozițiile art. 86 teza I C. invocate de apelantă au în vedere întinderea mandatului general și asupra dreptului de reprezentare în instanță, doar atunci când acest drept din urmă este expres acordat prin mandat. Art. 86 C. (cu ambele ipoteze, deci inclusiv cea referire la mandatul general acordat de mandantul ce nu are domiciliu/reședință în țară sau dacă procura este dată unui prepus) se coroborează cu prevederile art. 84 alin. 1 din același cod, fără a stabili o excepție de la această ultimă normă legală. În plus art. 86 a doua frază C. are în vedere, în mod evident, doar reprezentarea persoanei fizice, căci textul legal face referire doar la domiciliul sau reședința ce sunt elemente de identificare ale persoanei fizice, iar nu și a celei juridice.
În mod corect a reținut prima instanță incidența art. 84 alin. 1 C., ce cuprinde regula în materia reprezentării în justiție a persoanelor juridice, și anume aceea că aceste persoane pot fi reprezentante convențional în instanță doar prin consilierul său juridic (angajat cu contract individual de muncă) sau avocat, iar nicidecum de o altă persoană juridică. Excluderea altor mandatari (cum sunt societățile comerciale) fiind evidentă prin prisma aplicării procedeului interpretării gramaticale a textului de lege, folosirea adverbului de restricție „doar” nelăsând loc de interpretări.
Avocatul sau consilierul juridic ce are dreptul să reprezinte persoane juridică, conform art. 84 alin. 1 C. trebuie să aibă un raport juridic convențional sau de muncă direct cu persoana reprezentată.
În plus, procura din 27.03.2014 de care se prevalează apelanta nu îi dă dreptul să o reprezinte direct în instanță pe creditoarea – mandantă E. Investment RO GmbH, ci doar (conform pct. 7) să contracteze avocați pentru a iniția acțiuni în justiție contra debitorilor pentru plata creanțelor ce i-au fost cesionate.
Creditoarea poate fi reprezentată în cadrul procedurii execuționale sau în fața altor autorități sau a alte persoane de mandatara – persoane juridică apelantă, căci art. 84 alin. 1 C. îi restricționează doar accesul la reprezentarea convențională a persoanei juridice în justiție.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 480 alin. 1 C., va respinge apelul.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul exercitat de apelanta . SRL, cu sediul în București, .. 10A, înmatriculată la ORC sub nr. J40/_/2002, CUI RO_, cu sediul ales în Timișoara, ., nr. 81, . (la Biroul Regional Timișoara) împotriva încheierii civile nr._/18.12.2014 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03 martie 2015.
Președinte Judecător Grefier
M. A. T. B. V. L.
Red. M.A./Tehnored. M.A./V.L.
3 ex./04.03.2015
1 .
Se comunică:
1. de apelanta . SRL - cu sediul în București, .. 10A, cu sediul ales în Timișoara, ., nr. 81, . (la Biroul Regional Timișoara)
Prima instanță Judecătoria A. – Judecător H. Ș.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 267/2015. Tribunalul ARAD | Anulare act. Decizia nr. 280/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|








