Pretenţii. Decizia nr. 276/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 276/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 276/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADoperator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 276
Ședința publică din data de 03 martie 2015
Președinte L. L.
Judecător O. S. S.
GrefierAnca B.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta-reclamantă F. M., în contradictoriu cu intimatul-pârât E. Distribuție Banat SA, împotriva sentinței civile nr. 4512/09.10.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelantei – avocat C. D. din Baroul A., lipsă fiind reprezentantul intimatei și apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu suma de 551 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, cu cheltuieli de judecată constând în taxe judiciare de timbru și onorariu avocațial.
Nefiind formulate alte cereri și alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține apelul spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului înregistrat la această instanță la data de 07.01.2015, constată că, prin sentința civilă nr. 4512/09.10.2014 Judecătoria A. a respins acțiunea formulată de reclamanta F. M. în contradictoriu cu pârâta E. Distribuție Banat S.A., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, reclamanta este proprietara tabulară a imobilului înscris în CF nr._ A. constând în teren intravilan în suprafață de 405 mp (f. 7). Aceasta a dobândit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 și 10/2001, prin Ordinul nr. 213/10.04.2001, dispoziția nr. 2506/19.05.2008 și dispoziția nr. 2739/25.09.2013 (f. 16-18).
Conform susținerilor reclamantei, confirmate de pârâtă, terenul reclamantei este traversat de un cablu subteran de 20 kV care alimentează cu energie electrică blocul nr. 5 de pe . astfel că prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la încheierea unui contract de închiriere cu privire la terenul din speță, pe o perioadă nedeterminată, cu titlu de reparație pentru lipsa de folosință a terenului traversat de cablul aparținând pârâtei.
Pârâta a invocat prin întâmpinare dispozițiile art. 44 alin. 4 din Legea nr. 123/2012 (anterior art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007), respectiv că „terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la . prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului”. Pârâta a arătat că legea face distincție între terenurile pe care se instalează capacități energetice noi și cele pe care existau la data intrării în vigoare a legii. Astfel, a arătat pârâta, terenurile pe care se vor amplasa capacități energetice noi, vor fi fie cumpărate de la proprietar, fie expropriate pentru cauză de utilitate publică (art. 17 alin. 2 din Legea nr. 123/2012). În ce privește terenurile pe care existau capacități energetice la data intrării în vigoare a legii, pârâta a considerat că art. 44 alin. 4 mai sus citat este clar, în sensul că acestea nu pot fi decât în proprietatea publică a statului.
Instanța nu a putut împărtăși opinia pârâtei întrucât dacă s-ar interpreta art. 44 alin. 4 din Legea nr. 123/2012 (forma acestuia fiind aceeași și în Legea nr. 318/2003 și în Legea nr. 13/2007) în sensul arătat de aceasta, ar însemna că deși proprietarul – în speță reclamanta – are un titlu de proprietate asupra terenului, titlu de proprietate în vigoare, nedesființat, acesta ar fi lipsit de bunul său, ceea ce ar echivala cu o expropriere fără însă a se acorda vreo despăgubire proprietarului. Or, această interpretare încalcă în mod evident art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului astfel cum a fost interpretat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea a afirmat în mai multe rânduri că art. 1 din Protocolul nr. 1 conține trei norme distincte: prima, care se exprimă în prima frază a primului alineat și are un caracter general, enunță principiul respectării proprietății; a doua, care este menționată în a doua frază din același alineat, are în vedere lipsirea de proprietate și o supune anumitor condiții; în privința celei de-a treia, consemnată în al doilea alineat, aceasta se referă, printre altele, la dreptul statului de a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general (decizia M. C. c. României).
În speță, este aplicabil cel de-al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, întrucât reclamanta nu a fost expropriată în mod formal, aceasta putând să utilizeze terenul și să dispună de acesta.
Într-o speță similară cu cea de față, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că dispozițiile Legii nr. 318/2003 (care au fost preluate în Legea nr. 13/2007 și în Legea nr. 123/2012) care prevedeau că terenurile pe care sunt instalate capacități energetice aparțin domeniului public “nu au privat reclamanții de proprietatea lor, ci se refereau la punerea în aplicare la nivel național a unei politici de producție și de distribuție a energiei electrice și termice după schimbarea regimului politic în țară. Toate efectele prejudiciabile ale ingerințelor invocate de reclamanți (supra, pct. 29), inclusiv cele rezultate din aplicarea art. 5 din OUG nr. 63/1998, decurgeau din noua legislație națională în materie de producție și de distribuție a energiei electrice și termice. Prin urmare, Curtea a considerat că măsurile de care s-au plâns reclamanții intră sub incidența reglementării privind „folosirea bunurilor” în sensul celui de-al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1
“Nu se contestă că atât OUG nr. 63/1998 privind energia electrică și termică, în temeiul căreia au fost luate măsurile de limitare a dreptului de proprietate al reclamanților, cât și Legea nr. 318/2003 și Legea nr. 13/2007, care au înlocuit-o ulterior, sunt conforme cu dreptul statelor „de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor”, enunțat la al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. Aceste texte diferite, care permit funcționarea optimă a rețelelor electrice de serviciu public în mai multe comune ale țării, urmăresc, fără îndoială, un scop legitim de interes general. Totuși, doar acest element nu este suficient pentru respectarea dreptului garantat la art. 1 din Protocolul nr. 1. Al doilea paragraf al acestei dispoziții trebuie, într-adevăr, să fie interpretat în lumina principiului general enunțat la începutul primului: prin urmare, trebuie să existe, de asemenea, un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit”. Trebuie, deci să există o justă despăgubire pentru limitarea folosinței asupra bunului. “Curtea amintește, în această privință, că, atunci când este vorba de o măsură de reglementare a folosirii bunurilor, după cum este cazul în speță, lipsa despăgubirii este unul dintre factorii care trebuie luați în considerare pentru a stabili dacă a fost respectat un just echilibru, dar aceasta nu poate, ca atare, să reprezinte o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 (...) Caracterul proporțional al unei atingeri aduse dreptului la respectarea bunurilor poate să depindă, de asemenea, de existența unor garanții de procedură care să asigure că punerea în aplicare a sistemului și impactul său asupra proprietarului nu sunt nici arbitrare, nici imprevizibile” (decizia de inadmisibilitate în cauza M. C. c. României).
În speța de mai sus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că nu s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1, deși reclamanții nu au beneficiat de despăgubiri pentru lipsa de folosință întrucât, pe de o parte, Curtea a constatat că s-au respectat garanțiile de procedură în ce privește cererea formulată de aceștia în fața instanțelor naționale, iar pe de altă parte pentru că, luând în considerare starea de fapt din cauza respectivă, a constatat că reclamanților nu li s-a adus atingere dreptului de proprietate, putând folosi nestingheriți terenul din speță.
În cauza de față instanța a apreciat că sunt pe deplin aplicabile considerentele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia menționată mai sus.
Astfel, chiar dacă reclamanta ar avea dreptul la despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, aceasta nu a făcut dovada prejudiciului cauzat de către cablul care îi traversează terenul. Reclamanta a susținut că nu se poate folosi de întreaga suprafață de teren pe care o deține iar dacă ar dori să vândă terenul, “existența cablului ar determina o scădere substanțială a prețului, iar vânzarea nu s-ar putea perfecta la un preț rezonabil de piață”.
Instanța a constata însă, că susținerile sale nu au fost dovedite – nerezultând din probele de la dosar că pârâta este într-adevăr împiedicată să exploateze întregul teren datorită acelui cablu subteran. Pe de altă parte, nu este cert prejudiciul invocat de aceasta rezultat dintr-o eventuală vânzare a terenului la un preț mult mai mic, întrucât acest prejudiciu nu este actual. Or, pentru angajarea răspunderii pârâtei este necesar să existe un prejudiciu iar acesta să fie actual și cert conform art. 1385 alin. 2 C.civ. interpretat per a contrario.
Prin urmare, s-a reținut că în speță nu s-a făcut dovada prejudiciului cauzat reclamantei, a respins acțiunea formulată de aceasta, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta F. M., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, cu cheltuieli de judecată constând în taxe judiciare de timbru și onorariu avocațial.
În motivarea cererii de apel, apelanta arată că, hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, deoarece instanța de fond a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, deși a combătut motivele intimatei privind aplicabilitatea prevederilor art. 44 al. 4 din Legea 123/2012 si reținând prevederile art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului astfel cum a fost interpretat in jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, a respins totuși acțiunea apelantei pentru faptul ca nu s-a făcut dovada unui prejudiciu cert si actual, cauzat de cablul care traversează terenul.
Apelanta mai arată că, prima instanță instanța nu s-a pronunțat cu privire la inaplicabilitatea art. 44 din Legea 123/2012, raportat la toate înscrisurile depuse de apelanta in dosarul cauzei. Astfel, in considerentele primei instanțe nu s-a reținut imprejurarea ca terenul străbătut de cablul electric, cel puțin din anul 1935 si până la exproprierea din 1985 nu a fost in proprietatea publică a statului, ci în proprietatea privată a unor persoane fizice, iar cablul de tensiune a fost instalat ulterior pe teren, odată cu construirea blocurilor din vecinătate, in anul 1985.
De asemenea, în opinia apelantei, instanța nu a analizat aceste înscrisuri și nu le-a reținut, deși sunt importante și utile soluționării cauzei. Se mai arată că a cumpărat imobilul din A., ., înscris inițial in CF nr._-A., cu nr. top 3018/al.a3 compus din "teren in suprafața de 647 mp împreună cu casa și toate construcțiile alfatoare pe el", conform contractului autentic de vânzare cumpărare cu încheierea de autentificare nr._/1972. Vânzătorii au dobândit imobilul inscris inițial in CF nr._-A., cu nr. top 3018/al.a3, cu titlu de donație, potrivit încheierii nr, 1452/1935, iar apoi au înstrainat imobilul "liber de sarcini". Ulterior, terenul a fost preluat in proprietatea Statului R. în baza decretului de expropriere nr. 171/1985, și a început împreună cu soțul demersurile pentru resituirea imobilului in discuție, etapizat, in conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 10/2001. Aceste demersuri au continuat și după decesul soțului (2005), . care se situează cablul de tensiune este cea obținută prin Ordinul Prefectului nr. 213/10.04.2001, act administrativ care constituie titlu de proprietate în baza căruia s-a efectuat și intabularea.
O altă critică adusă instanței de fond, este faptul că prima instanță a reținut numai susținerea apelantei privind scăderea prețului terenului traversat de cablul de tensiune, în cazul unei posibile vânzări.
În drept, apelanta invocă prevederile art. 1528, art. 1777, art. 1778, art. 555, art. 559 alin. 1, art. 1349 alin. 1 și 2 din Noul Cod Civil, art. 466,art. 470, art. 451 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata solicită respingerea apelului ca nefondat si menținerea sentinței atacate astfel cum a fost pronunțată de instanța de fond.
În cuprinsul întâmpinării, intimata arată că prin sentința atacată Judecătoria A. a respins cererea introdusă de către reclamantă și reținut in mod corect împrejurarea că, în speță, sunt aplicabile considerentele reținute de Curtea Europeanu a Drepturilor Omului in decizia Mircla C. contra României.
Intimata arată că, terenul apelantei-reclamante este traversat de linia electrică subterană, edificată și pusă în funcțiune înainte de anul 1989, mai exact in anul 1970, așa cum rezultă din fișa mijlocului fix depusă la dosarul cauzei. Aceasta linie electrică, face parte din capacitățile energetice ce au fost edificate și puse in funcțiune în contextul juridic și legislativ al regimului socialist, iar terenurile pe care au fost amplasate nu, aparțineau proprietarului de astăzi. Terenul este afectat de capacități energetice, insă acestea fiind edificate cu mult timp în urmă, orice persoana care a cumpărat/moștenit/primit la un moment dat acest teren și 1-a acceptat ca atare, este obligată să respecte sarcina existentă pe acel teren, atâta timp cat capacitățile energetice sunt in funcțiune și deservesc utilitatea publică, distribuția energiei electrice fiind un serviciu de utilitate publică ce deservește interesul general, iar în acest sens, legislația incidența sectorului energetic a clarificat situația terenurilor pe care sunt amplasate aceste capacități. Cablul subteran de 20 kV care face parte din linia electrică subterană LES MT (medie tensiune), zona PCZ 3014 - racord LES JT (joasă tensiune) și care traversează suprafața de teren a apelantei-reclamante, în vederea îndeplinirii obiectului de activitate - distribuția energiei electrice, care este clasificat legal ca serviciu public, iar, prin racordul LES JT este asigurată alimentarea cu energie electrică a blocului 5 de pe ..
Terenul pe care sunt amplasate capacitățile energetice, face parte din domeniul public al statului, iar capacitățile energetice sunt bunuri de interes general prin ele realizându-se serviciul public de distribuție a energiei electrice, serviciu ce constituie obiectul principal de activitate al EDB, concesionat de stat prin contractul de concesiune, în baza căruia se achită cu titlu de redevență 1% din tariful de distribuție a energiei electrice aplicat la totalul cantității energiei distribuită pe an. Așadar, legislația invocată de EDB reprezintă reglementarea specială în domeniul energiei, deci este aplicabilă speței, conform principiului specialia seneralibus devorant, potrivit căruia legea specială are prioritate față de legea generală și exclude aplicarea acesteia cu privire la tot ceea ce reglementează în mod expres, legea generală aplicându-se doar în completarea celei speciale pentru tot ceea ce aceasta nu prevede expres, ca derogare.
De asemenea, în opinia intimatului, apelanta este ținută de obligația legală de a permite accesul operatorului de rețea la propriile echipamente și instalații, refuzul de a permite accesul reprezentând contravenție potrivit art. 93, alin. (1), pct. 30 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012. În concluzie, apelanta ar avea dreptul la despăgubiri, doar dacă, în cazul intervențiilor la capacitatea energetică în speță, EDB i-ar produce un prejudiciu și nicidecum la plata unei sume cu titlu de chirie.
Prin răspunsul la întâmpinare, apelanta solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate, admiterea acțiunii precizate și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, plata unei chirii și încheierea unui contract de închiriere pe perioadă nedeterminată.
Analizând apelul prin prisma dispozițiilor art. 476 – 479 Noul Cod de Procedură Civilă, tribunalul apreciază că nu este fondat.
Verificând hotărârea atacată, tribunalul reține că prima instanță a reținut o stare de fapt astfel cum rezultă din probele administrate în cauză și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Prima instanță s-a pronunțat cu privire la aplicabilitatea art. 44 din Legea nr. 183/2012, sens în care a reținut că interpretarea dată de către pârât încalcă în mod evident art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului astfel cum a fost interpretat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, sens în care a reținut aplicabilitatea celui de-al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 întrucât reclamanta nu a fost expropriată în mod formal, aceasta putând să utilizeze terenul și să dispună de acesta.
În cuvinte, prejudiciul pretins de reclamant, prima instanță a reținut în mod întemeiat din probele și actele existente la dosarul cauzei faptul că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 1385 alin. 2 Cod Civil. De asemenea, nu există probe din care instanța să poate reține faptul că reclamanta ar fi împiedicată să folosească acel teren din cauza cablurilor subterane.
Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art. 480 Noul Cod de Procedură Civilă, va respinge apelul.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă F. M., în contradictoriu cu intimatul-pârât E. Distribuție Banat SA, împotriva sentinței civile nr. 4512/09.10.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 03 martie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
L. L. O. S. S. A. B.
Red.L.L.
Tred.AB.
4 ex/ 02.04.2015
2 .
Se comunică cu:
Apelanra - F. M. - A., . C..Av. C. D., nr. 3, .
Intimata - E. Distribuție Banat SA - Timișoara, .-5, J. T.
Prima instanță: Judecătoria A. - judecător A. M. A.
| ← Anulare act. Decizia nr. 280/2015. Tribunalul ARAD | Succesiune. Decizia nr. 282/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
