Contestaţie la executare. Decizia nr. 621/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 621/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 3276/280/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILA Nr. 621/2013
Ședința publică de la 06 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. V.
Judecător A. D.
Judecător V. T.
Grefier G. G.
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul formulat de contestatoarea P. B. ROMANIA S.A., împotriva sentinței civile nr.7706 din data de 20.09.2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind B.E.J. I. C. și L. M. I., având ca obiect „contestație la executare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică la orele 9,47 au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar la data de 05.03.2013, prin fax, cerere de judecare a cauzei în lipsă formulată de recurenta-contestatoare, însoțită de taxa de timbru în suma de 93,00 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Tribunalul având în vedere actele și lucrările dosarului, constată terminată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL
Constată că, prin sentința civilă nr.7706/2012, Judecătoria Pitești, a respins contestația la executare formulată de contestatoarea P. B. Romania S.A. în contradictoriu cu intimații B.E.J. I. C. și L. M. I., prin care, contestatoarea a solicitat: anularea procesului verbal de încetare a executării silite întocmit la data de 26.01.2012 în dosarul de executare nr. 395/2011; obligarea intimatului B.E.J. I. C. la continuarea executării silite în dosarul de executare nr. 395/2011 prin urmarea concomitentă a tuturor celor trei forme de executare; obligarea intimatului B.E.J. I. C. la obținerea de relații actuale cu privire la domiciliul debitoarei de la SEIP; obligarea intimatului B.E.J. I. C., în baza art. 406 C.pr.civ., la urmărirea silită mobiliară a intimatei debitoare prin identificarea bunurilor mobile, taxabile și netaxabile, cu care aceasta figurează înscrisă la organul fiscal sau care se afla la domiciliul acesteia; obligarea intimatului B.E.J. I. C., în temeiul art. 452 și următoarele Cod pr.civilă, la înființarea popririi asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare și a altor bunuri mobile incorporale, urmăribile, datorate intimatei debitoare de terțe persoane fizice, și/sau juridice; obligarea intimatului B.E.J. I. C., în temeiul art. 488 Cod pr.civilă, la urmărirea silită imobiliară a intimatei debitoare prin identificarea bunurilor imobile proprietatea acesteia; restituirea taxei de timbru după rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care va fi soluționată cererea de față; obligarea intimatului executor judecătoresc, în temeiul art. 404 alin.11 Cod pr.civilă, față de încetarea abuzivă a executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 395/2011, la plata unei amenzi în cuantum maxim de 2.500 lei; obligarea intimaților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, analizând actele dosarului că, urmare cererii formulate de către contestatoare, s-a format de către intimatul B.E.J. I. C. dosarul de executare nr. 395/2011, prin demararea concomitentă a celor trei forme de executare.
A constatat că, la data de 10.02.2012, s-a comunicat procesul verbal de încetare a executării silite motivat de insolvabilitatea debitoarei, însoțit de dovezile de înființare a popririi către terțul poprit S.C. L. Electrical Connective Systems S.R.L și de adresa nr. F/_/04.11._ a Primăriei Municipiului Pitești potrivit cu care, debitoarea, nu figurează înscrisă cu bunuri mobile și imobile impozabile.
A concluzionat că, în condițiile în care, există deja începută o modalitate de executare și anume, aceea a popririi înființate asupra veniturilor debitoarei, în speță, intimatul B.E.J. I. C. nu a încălcat în niciun fel provederile legale invocate în susținerea cererii de contestatoare, motiv pentru care, în temeiul art. 399 Cod proc civ., a respins contestația la executare ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 7706/2012 a formulat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:
- hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității și cu încălcarea dreptului contestatoarei la apărare.
Astfel, din considerentele sentinței recurate rezultă că, la dosarul cauzei, a fost atașat dosarul de executare nr. 359/2011, în fapt, tocmai înscrisurile din acest dosar, fiind cele, folosite în apărare de către intimatul executor judecătoresc, pentru dovedirea îndeplinirii obligațiilor privind executarea silită a debitoarei.
Or, aceste înscrisuri, cu încălcarea normelor procedurale, nu au fost comunicate contestatoarei ce a fost vătămată, cu atât mai mult cu cât, soluția pronunțată de instanța de fond s-a bazat exclusiv pe aceste înscrisuri, prejudicierea acesteia existând și în continuare, câtă vreme, și în ce privește formularea recursului, este nevoită să se sprijine pe constatările - de altfel insuficiente pentru formularea unei apărări viabile - instanței de fond, fără să-i fie asigurată posibilitatea de a efectua propriile verificări ale celor afirmate de executor și, reținute sau nu de instanța de fond.
- și în ce privește fondul cauzei soluția instanței de fond este greșită.
Astfel, în primul rând, prima instanță nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra criticilor ce vizau necomunicarea actelor de executare îndeplinite în dosarul de executare nr. 395/2011.
Faptul că au fost efectuate acte de urmărire sau executare, nu este de natură să îl exonereze pe executorul judecătoresc de obligația impusă de art. 53 alin.2 din Legea nr. 188/2000, respectiv de a comunica creditorului, în calitate de persoană direct interesată, un exemplar al proceselor verbale întocmite, măsură ce este menită să asigure respectarea drepturilor procesuale ale acestuia, respectiv dreptul de a fi informat asupra stadiului executării, dreptul de a formula cereri în continuarea executării, pentru a evita executarea perimării executării și, în final, prescrierea dreptului de a cere executarea silită, dreptul de a solicita validarea popririi iar, nu în ultimul rând, dreptul de a contesta orice act de executare apreciat ca nelegal.
În acest sens, este de observat că, singurele înscrisuri comunicate de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 359/2011, au fost factura emisă pentru cheltuielile de executare și procesul verbal de încetare a executării silite motivat de insolvabilitatea debitoarei.
În al doilea rând, nici actele de executare reținute de prima instanță ca fiind efectuate de executorul judecătoresc nu au fost comunicate contestatoarei iar, oricum, acestea nu au avut un rezultat favorabil în ceea ce privește realizarea creanței, în realitate, acestea fiind numai demersuri realizate în vederea aflării stării materiale a debitoarei.
În al treilea rând, în mod eronat s-a reținut de prima instanță că debitoarea L. M. I. ar fi insolvabilă câtă vreme, potrivit consemnărilor din cuprinsul procesului verbal de încetare a executării silite întocmit de executorul judecătoresc, rezultă că s-a înființat poprire asupra veniturilor debitoarei și cum, terțul poprit nu s-a conformat adresei de înființare a popririi, tot executorul judecătoresc era obligat să comunice contestatoarei adresa de înființare a popririi și dovada de comunicare, în vederea sesizării instanței cu cererea de validare a popririi, demers pe care, în lipsa înștiințării, potrivit celor anterior menționate, în mod evident, aceasta, a fost în imposibilitate să îl inițieze.
În aceste circumstanțe, cu atât mai mult cu cât, nu s-a reținut prin sentința atacată vreo deplasare a executorului judecătoresc la domiciliul debitorului în vederea identificării bunurilor mobile sau imobile și nici faptul că acesta a efectuat demersuri pentru a obține informațiile necesare pentru identificarea tuturor bunurilor mobile și imobile deținute de acesta, prima instanță trebuia să admită contestația la executare, având în vedre că, toate actele de executare efectuate de executorul judecătoresc, nu au avut nici un efect, nefiind urmate de realizarea creanței.
În realitate, executorul judecătoresc nu și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege pentru punerea în executare a titlurilor executorii, iar prima instanță trebuia să sancționeze starea de pasivitate dovedită, intimatul fiind culpabil pentru neexecutarea de către contestatoare, într-un termen rezonabil, a drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească și, în egală măsură, pentru prejudicierea debitorului, împotriva căruia curg în continuare penalitățile de întârziere, și aceasta, în condițiile în care, cu claritate, din dispozițiile art. 3731 alin.6 Cod pr.civilă, rezultă că, în tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzută în titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legale, a drepturilor părților și ale persoanelor interesate.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor aduse și în raport cu dispozițiile art. 3041 Cod pr.civilă, se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, așa cum se poate observa din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, intimatul executor judecătoresc nu a formulat cereri de probatorii sau apărări scrise.
Tocmai de aceea, în exercitarea rolului activ și în îndeplinirea obligațiilor prevăzute de dispozițiile art.129 alin.5 Cod pr.civilă, la termenul de judecată din data de 12.04.2012, din oficiu, prima instanță a dispus înaintarea de către intimat a dosarului de executare nr. 395/2011 - în copie certificată - aceasta fiind înaintat dosarului cauzei la data de 30.05.2012.
Mai mult, la termenul de judecată din data de 31.05.2012, prima instanță a dispus amânarea cauzei, tocmai pentru ca părțile să ia cunoștință de conținutul dosarului de executare nr. 395/2011.
Prin urmare, fiind vorba de o probă dispusă din oficiu de instanță, în speță, nu exista obligația comunicării către contestatoare a acestor înscrisuri.
Pe de altă parte, chiar trecând peste acest aspect, prin motivele de recurs nu s-a precizat ce dispoziții legale au fost încălcate de prima instanță prin necomunicarea înscrisurilor în discuție, referirile contestatoarei, la încălcarea principiului contradictorialității și dreptului la apărare, nefiind suficiente pentru a se considera că, în speță, acest drept a fost încălcat, cu atât mai mult cu cât, pentru respectarea principiului egalității armelor și a dreptului fundamental privitor la caracterul contradictoriu al procedurii, așa cum am arătat, la termenul de judecată din data de 31.05.2012, judecătorul fondului a dispus amânarea procesului tocmai pentru a asigura contestatoarei posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul dosarului de executare nr. 395/2011 și a le discuta, ceea ce în mod evident, nu s-a întâmplat în cauză.
În plus, nesocotirea dispozițiilor procedurale atrage nulitate, numai dacă prin necomunicarea actului procedural părții i s-a cauzat o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură îndeplinit cu neobservarea formelor legale, în acest sens fiind dispozițiile art. 105 alin.2 Cod pr.civilă.
Numai că, în conformitate cu prevederile art. 108 alin.3 Cod pr.civilă, neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond și, deși a fost legal citată, contestatoarea nu a invocat această neregularitate la termenul de judecată din data de 20.09.2012.
În aceste circumstanțe, neregularitatea pusă în discuție în motivarea recursului, și dacă ar fi existat, s-a acoperit prin incidența dispozițiilor art. 108 alin.3 Cod pr.civilă, astfel că invocarea ei în fața tribunalului nu poate determina admiterea recursului pentru acest motiv.
Și criticile privind modul în care prima instanță a soluționat fondul cauzei sunt neîntemeiate.
Plângerea reglementată de art. 56 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, este îndreptată împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită.
D. acest refuz este sancționat de art. 56 alin.1 din Legea nr. 188/2000, căci efectuarea executării silite presupune în mod necesar îndeplinirea unor acte de executare.
Or, în speță, contestatoarea s-a plâns că executorul nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau și nu i-a comunicat la cerere copii de pe actele întocmite în îndeplinirea atribuțiilor sale în dosarul nr. 395/2011, refuz care nu poate fi cenzurat nici pe calea plângerii reglementată de dispozițiile art. 56 din Legea nr. 188/2000 și nici pe calea contestației la executare reglementată de dispozițiile art. 399 și următoarele Cod pr.civilă.
Pe de altă parte, contestatoarea s-a mai plâns și că, în aceleași dosar de executare, până în prezent, în urma actelor de executare efectuate de executorul judecătoresc nu s-a obținut realizarea creanței, apreciind că demersurile întreprinse de acesta sunt insuficiente.
Chiar dacă executarea silită este parte a procesului civil și este circumscrisă imperativului respectării dreptului la un proces echitabil, într-un termen rezonabil, protejat de art. 6 alin.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, acest drept nu este unul absolut, ci presupune anumite acțiuni din partea creditorului, potrivit legii.
Tot ca o consecință a principiului disponibilității procesuale, este dreptul creditorului urmăritor, dacă legea nu dispune altfel, de a stărui în executarea silită și de a alege bunurile debitorului pe care vrea să le urmărească, ceea ce în mod practic, determină metoda de urmărire, iar în speță, doar începând cu cererea înaintată executorului judecătoresc prin fax la data de 24.01.2012, contestatoarea a manifestat stăruință în continuarea executării silite.
Nu în ultimul rând, din examinarea dosarului de executare, rezultă că executorul judecătoresc a manifestat rol activ, și, anterior cererii contestatoarei despre am făcut anterior vorbire, a somat-o pe debitoare la data de 01.11.2011 și la data de 04.11.2011 a solicitat Primăriei Pitești relații privind bunurile mobile imobile cu care figurează înscris în evidențele fiscale debitoarea, fiindu-i răspuns că aceasta nu figurează cu bunuri supuse impozitelor și taxelor locale pe raza administrativ teritorială a Municipiului Pitești, precum și relații la Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, în raport de care, până la momentul pronunțării sentinței recurate, a luat măsura înființării popririi, iar la data de 26.01.2012, a întocmit procesul verbal prin care a constatat, urmare investigațiilor efectuate, că debitoarea nu deține bunuri mobile și/sau imobile urmăribile, situație ce a apreciat că este încadrabilă în ipoteza prevăzută de art. 3715 lit. b Cod pr.civilă, menționând și că, în ce privește poprirea, până la aceea dată terțul poprit nu a confirmat înființarea popririi.
Cu toate acestea, prin procesele verbale încheiate la data de 20.02.2012 și la data de 02.05.2012, executorul judecătoresc a procedat la eliberarea către contestatoare a sumai de 552 lei, din suma de 771 lei recuperată direct de la debitoare, astfel că, în sarcina acestuia nu se poate reține culpă în ce privește nerecuperarea în integralitate a creanței rezultate din contractul de împrumut încheiat de debitoare cu S.C. P. B. România S.A, determinată, prin cererea de executare silită, ca fiind în cuantum total de 5.710 lei împreună cu cheltuielile de executare, și nici stare de pasivitate.
Față de conținutul procesului verbal încheiat la data de 26.01.2012, contrar dispozițiilor art. 129 alin.1 Cod pr.civilă, nici în recurs, contestatoarea nu a făcut dovada că a fost vătămată prin încheierea acestuia act, respectiv nu a făcut dovada că în patrimoniul debitoarei au existat sau există în prezent bunuri urmăribile, în plus, aceasta având posibilitatea, în conformitate cu prevederile art. 3716alin.1. Cod pr.civilă, în situația în care, ea sau executorul judecătoresc, vor identifica astfel de bunuri, să solicite reluarea executării silite, înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.
De aceea, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă, urmează ca tribunalul să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de contestatoarea P. B. ROMANIA S.A., împotriva sentinței civile nr.7706 din data de 20.09.2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind B.E.J. I. C. și L. M. I.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 06 Martie 2013.
Președinte, E. V. | Judecător, A. D. | Judecător, V. T. |
Grefier, G. G. |
red.E.V.
dact.C.E.C./2 exp.
05.04.2013.
← Pretenţii. Decizia nr. 1675/2013. Tribunalul ARGEŞ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 2330/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
---|