Contestaţie la executare. Decizia nr. 167/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 167/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 1428/205/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 167/2013
Ședința publică de la 17 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. M. C.
Judecător E. A.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, spre soluționare, apelul formulat de intimatul C. E. - PRIMAR AL COMUNEI DÂRMĂNEȘTI, împotriva sentinței civile nr.966/2013 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimată fiind contestatoarea .., având ca obiect contestație la executare suspendare executare
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constată că dezbaterile în fond asupra cauzei sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 10.09.2013, susținerile părților fiind consemnate în acea încheiere, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față, deliberând:
Constată că prin acțiunea înregistrată sub numărul_ din data de 13 martie 2013, contestatoarea ., cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, a formulat contestație la executare solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în contradictoriu cu intimata . prin primar C. E., să se dispună anularea actelor de executare întocmite de către intimată, respectiv a titlului executoriu nr. 4 și a somației din data de 27 februarie 2013.
De asemenea, contestatoarea a solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
În motivarea cererii sale legal timbrată, contestatoarea a arătat că din punctul său de vedere, actele de executare au fost emise cu încălcare prevederilor legale, că sunt întocmite în baza unui raport de audit de care nu a avut cunoștință și față de care este o terță persoană, că actele de executare ar fi trebuit să se emită în baza declarației fiscale și că anterior datei de 27 februarie 2013 nu a fost încunoștiințată în nici un fel despre faptul că ar avea vreo obligație fiscală față de intimată.
A susținut de asemenea contestatoarea, că actele de executare au fost întocmite cu încălcarea din punct de vedere formal, a dispozițiilor art. 43 alin. 2 și art. 141 alin.4 Cod procedură fiscală.
La data de 21 martie 2013 contestatoarea a precizat că solicită anularea titlului executoriu nr. 4 data de 27 februarie 2013 și a somației nr.883 din data de 27 februarie 2013 ambele emise de intimată și că ulterior acestor acte nu i-au fost comunicate alte acte de executare.
În susținerea cererii sale contestatoarea a depus la dosar, în copie actele sus menționate.
Cu privire la cererea privind suspendare a executării silite contestatoarea a susținut că o eventuală executare silită având în vedere cuantumul sumei ce se pretinde a fi datorată de către intimată -_ lei ar avea grave consecințe asupra activității sale, punând-o în situația de a-și înceta activitatea.
Prin întâmpinarea depusă în acest sens la dosar reprezentantul intimatei a confirmat faptul că anterior emiterii celor două acte de executare, nu a comunicat contestatoarei nici un alt act din care să reiasă cuantumul sumei datorate și că aceste acte au fost emise în baza raportului de audit al Camerei de Conturi.
Din partea contestatoarei a fost depusă la dosar dovada achitării cauțiuni în cuantum de 6078 lei cu chitanța CEC nr._/1 din data de 18 martie 2013.
Pe fondul cauzei, contestatoarea a solicitat să se dispună anularea titlului executoriu nr. 4 din data de 27 februarie 2013, emis de . în ., vizând un venit ce se pretinde a fi datorat bugetului consolidat.
Precizează de asemenea contestatoarea că acest capăt de cerere din cadrul contestației la executare îl întemeiază pe dispozițiile art. 172 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare, că a solicitat și anularea somației nr. 883 din data de 27 februarie 2013, emisă de . în ., ca act de executare, iar temeiul de drept al anulării acestui act de executare îl reprezintă dispozițiile art. 172 alin. 1din Codul de procedură fiscală.
Potrivit dispozițiilor art. 145 Cod procedură fiscală, executarea silită începe prin comunicarea somației.
În aceste condiții, dovada începerii executării silite, contestatoarea precizează că o face cu somația nr. 883 din data de 27 februarie 2013, emisă de . în ..
Până în prezent, contestatoarea arată că singurele acte de executare emise de . care aceasta le-a primit, sunt titlul executoriu nr. 4 și somația nr. 883 ambele emise la data de 27 februarie 2013, acte pe care le-a depus în copie la dosarul cauzei, iar în afară de aceste acte de executare, altele nu a mai primit.
La rândul său, intimata a susținut că în urma Raportului de audit financiar nr. 3288 din data de 31 iulie 2012 și a Deciziei nr. 46 din data de 28 august 2012 Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi Argeș, a stabilit că ., cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, datorează bugetului Comunei Dârmănești, județul Argeș, suma de 157 710 (105 000+ 52 170) lei ca urmare a neplății taxei pentru eliberarea autorizației de foraje/excavări plus majorări de întârziere, stabilită prin Hotărârea Consiliului local al Comunei Dârmănești, județul Argeș, nr.38/2010, în cuantum de 7 lei/m.p., pentru exploatarea unui perimetru aflat pe raza Comunei Dârmănești, județul Argeș, în suprafață de 0,015 km2, în temeiul permisului de exploatare nr._ din data de 28 iunie 2010, cu perioada de valabilitate 29 iunie 2010 – 28 iunie 2011, așa cum se precizează în adresa Agenției Naționale pentru Resurse Minerale - C. de Inspecție Teritorială Pitești, nr.281 din data de 12 iulie 2012.
Totodată, intimata mai arată că taxa pentru eliberarea autorizației prevăzute la alin. 1 se plătește anticipat și se calculează pentru fiecare metru pătrat sau fracțiune de metru pătrat afectat de oricare dintre operațiunile prevăzute la alin. (1).Cererea pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări are elementele constitutive ale declarației fiscale și se depune la structura de specialitate în a cărei rază de competență se realizează oricare din operațiunile prevăzute, cu cel puțin 30 zile înainte de data începerii operațiunilor, acțiune pe care . nu a îndeplinit-o prin nedeclararea activităților taxabile desfășurate pe raza comunei Dârmănești, județul Argeș, și de care nu se amintește în contestația de față, încălcând în mod flagrant prevederile legale mai sus menționate și sustrăgându-se în mod vădit de la plata unei asemenea taxe.
Față de susținerea contestatoarei potrivit căreia nu există titlul de creanță valabil și care să fi devenit executoriu, intimata arată că față de prevederile art. 23 din Codul de procedură fiscală potrivit cărora „dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.
(2) Potrivit alin. (1) se naște dreptul organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală datorată”, iar în cazul de față, baza de impunere o constituie perimetrul de exploatare, cu dată scadentă la data de 28 iunie 2010.
În susținerea întâmpinării, intimata a depus la dosarul cauzei, următoarele înscrisuri: Decizia nr.46 din data de 28 august 2012 (extras); Raportul de Audit Financiar nr. 3288 din data de 31 iulie 2012 (extras); Hotărârea Consiliului Local al Comunei Dârmănești, județul Argeș, nr. 49/2009, pentru anul 2010; Hotărârea Consiliului Local nr. 38/2010 pentru anul 2011 (extras); Adresa Agenției Naționale pentru Resurse Minerale - C. de Inspecție Teritorială Pitești - nr. 281 din data de 12 iulie 2012; Anexa 24 și 25; titlul executoriu și somația nr. 883 din data de 27 februarie 2013, adresa nr. 5156 din data de 13 decembrie 2012 împreună cu copiile recipiselor și plicurilor poștale către ..
Prin încheierea din data de 03 aprilie 2013, instanța a dispus suspendarea executării silite a titlului executoriu nr.4 înregistrat sub nr. 883 din 27.02.2013 emis de intimata . soluționarea contestației la executare.
La rândul său, contestatoarea a depus la dosar un răspuns la întâmpinare însoțit de actele de la filele 82-120 dosar.
Prin sentința civilă nr. 966/2013 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, a fost admisă contestația formulată de contestatoarea ., cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, în contradictoriu cu intimata . în . primar C. E., cu sediul în ..
A fost anulat titlul executoriu nr.4/2013 înregistrat sub nr.883/27.02.2013 și somația înregistrată sub același număr, ambele emise de intimata ..
S-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 6078 lei achitată cu chitanța nr._/1 din 18.03.2013, recipisa de consemnare nr._/1 din 18.03.2013 emisă de CEC Bank Pitești.
A fost obligată intimata la 2394 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 27 februarie 2013 intimata a emis titlul executoriu nr.4 și somația de plată nr. 883 pentru suma de 157 710 lei cu titlu de taxă de excavare, pe numele contestatoarei.
Potrivit susținerilor intimatei, această sumă a fost stabilită în sarcina contestatoarei în urma unui raport de audit financiar și reprezintă taxa datorată de contestatoare pentru eliberarea autorizației de foraje excavări și majorări de întârziere, astfel cum au fost reglementate prin hotărârea consiliului local.
Din punctul de vedere al intimatei sunt incidente dispozițiile art. 23 din Codul de procedură fiscală iar prin adresa nr. 5156 din data de 13 decembrie 2012 a adus la cunoștință contestatoarei faptul că datorează suma în discuție către bugetul local al comunei Dârmănești, județul Argeș.
Așa cum reiese din Raportul de audit financiar depus în copie la dosar, întocmit cu ocazia controlului efectuat: „cauza care a determinat abaterea descrisă mai sus, constă, pe de o parte, în încălcarea de către angajații entității a îndatoririlor de serviciu, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea lor într-un mod defectuos, iar pe de altă parte în nedeclararea de către agenții economici, a activităților taxabile desfășurate pe raza teritorială a comunei Dârmănești. Alți factori care au contribuit la apariția acestei abateri au fost inventarierea necorespunzătoare a masei impozabile, neefectuarea verificărilor periodice în scopul identificării surselor impozabile sau taxabile, lipsa de colaborare între compartimentele instituției cu atribuții în domeniu, precum și funcționarea nesatisfăcătoare a controlului intern.
În urma celor constatate de echipa de audit financiar, reprezentanții intimatei au comunicat contestatoarei adresa nr. 5150 din data de 13 decembrie 2012 - primită de aceasta la data de 27 februarie 2013 (fila 70 dosar) și ulterior titlul executoriu și somația susmenționate. Nu s-au depus la dosar din partea intimatei actele ce au stat la baza stabilirii în concret a cuantumului sumei datorate de contestatoare și fișa de calcul a acestei sume.
Pe de altă parte, din cuprinsul raportului de audiat financiar reiese că mai multe societăți ar fi efectuat lucrări de exploatare a agregatelor minerale, fără a solicita autorizarea lucrărilor de excavare sau balastieră și implicit fără a achita taxa stabilită de Consiliul local Dârmănești, pentru eliberarea acestor autorizații.
Curtea de Conturi recomandă la punctul 3 pagina 20 din raport dispunerea măsurilor legale în vederea încasării veniturilor constatate suplimentar datorate de agenții economici care au realizat lucrări de excavare a agregatelor minerale.
Prin raportul de audiat Curtea de Conturi nu a stabilit că .. datorează bugetului satului Dârmănești suma de 157.710 lei.
Prin urmare, nici raportul de audiat financiar și nici Decizia nr. 46 din data de 28 august 2012, nu stabilesc în sarcina contestatoarei vreo obligație de plată, iar aceste acte nu sunt titluri de creanță care să devină titluri executorii.
Pe fondul cauzei contestatoarea a susținut că nu datorează intimatei suma în discuție, pentru că în fapt nu a efectuat lucrări de exploatare a perimetrului indicat, întrucât nu a putut obține autorizația pentru gospodărirea apelor din partea A.B.A Argeș – Vedea, din cauza U.A.T. ..
Potrivit art. 39 lit. e) pentru obținerea autorizației de gospodărirea apelor este necesară prezentarea căilor de acces la exploatările de balast, stații de sortare și după caz, acceptul administratorului/proprietarului acestora în vederea utilizării lor.
U.A.T. Dârmănești, județul Argeș prin H.C.L. nr. 23 din data de 25 mai 2010 nu a acordat aviz favorabil pentru utilizarea drumul vicinal - Vlădeasca și astfel nu s-a putut obține autorizația pentru gospodărirea apelor, astfel că nu a exploatat suprafața de 0,015 Km2.Contestatoarea a susținut că în anul 2010 nu a efectuat nici un fel de lucrare de forare sau de excavare, pe raza comunei Dârmănești, județul Argeș.
Ulterior, contestatoarea s-a adresat instanței pentru anularea contractelor de închiriere privind suprafața de 0,015 Km2, și nu a efectuat lucrări de forare sau excavare pe teritoriul comunei Dârmănești, județul Argeș, pentru că în condițiile debranșării de la rețeaua electrică, din cauza unui litigiu cu CEZ SA, balastiera nu a mai funcționat încă din anul 2009.Împotriva tuturor acestor susțineri nu s-a făcut din partea intimatei nici o dovadă contrară.
În raport de obiectul cauzei de față, instanța a reținut că raportul de audiat financiar al Camerei de Conturi Argeș, reprezintă un act față de care contestatoarea are calitatea de terță persoană, nu îi este opozabil și prin urmare nu poate crea în sarcina acesteia obligații.
În al doilea rând, instanța a reținut că nu există un titlu fiscal de creanță emis în mod legal și care să fi devenit executoriu, sens în care atât somația cât și titlul executoriu sunt lovite de nulitate.
Raportul de audiat financiar al Camerei de Conturi Argeș, prin el însuși, nu este un titlu de creanță și cu atât mai puțin față de contestatoare care are calitatea de terță persoană față de unitatea auditată. Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 85 Cod de procedură fiscală, stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat se face prin decizie emisă de organul fiscal, în toate celelalte cazuri când nu sunt incidente dispozițiile referitoare la declarația fiscală.
În prezenta cauză, nu există o decizie emisă de către organul fiscal pentru suma reținută în cuprinsul titlului executoriu și al somației din data de 27 februarie 2013.
Potrivit art. 41 Cod procedură fiscală, actul administrativ fiscal, este actul emis de organul fiscal competent privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, iar potrivit art. 45 din același act normativ acesta produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
Potrivit art. 44 .1 din normele metodologice, organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului potrivit legii.
Dispozițiile art. 141 alin.2 din Codul de procedură fiscală prevăd că „titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care, creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”.
Ca atare, în raport de textele de lege menționate, opozabilitatea titlului executoriu este condiționată de comunicarea titlului de creanță către contribuabil, acesta luând astfel cunoștință de existența obligației de plată stabilită în sarcina sa, precum și de data scadentă a acesteia.
per a contrario, în lipsa comunicării titlului de creanță către contribuabil, organul fiscal nu poate pretinde aducerea la îndeplinire a obligațiilor de plată și cu atât mai mult nu poate proceda la executarea silită a acesteia.
Așadar, instanța a reținut că cele două acte de executare au fost emise de intimată, fără ca în prealabil să-i fi fost comunicat acesteia un titlu de creanță, nu menționează în mod explicit cuantumul debitului principal și al majorărilor de întârziere, nu menționează de asemenea data la care au fost emise, datele de identificare ale contribuabilului, codul de identificare al acestuia și domiciliul fiscal și de asemenea nu menționează nici numărul dosarului de executare.
A reținut așadar instanța, că actele de executare contestate au fost emise din punct de vedere formal cu încălcarea dispozițiilor art. 43 alin. 2, art. 141 alin.4 din Codul de procedură fiscală, art. 145 și art. 43 respectiv prevederilor art. 86-88 din Codul de procedură fiscală și de asemenea nefiind precedate de un titlu de creanță conform prevederilor art. 85 din același act normativ, au fost încălcate prevederile art. 205 - 207 Cod procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând următoarele motive:
Mențiunea instanței de fond că nu s-a depus la dosarul cauzei acte ce au stat la baza stabilirii în concret a cuantumului sumei datorate și fișa de calcul a acestei sume, este total eronată atât timp cât la dosar se regăsește Hotărârea Consiliului Local Dârmănești nr.38/2010.
Instanța de fond reține în mod complet eronat în continuare că prin raportul de audit, curtea de conturi nu a stabilit că . datorează bugetului . 157.710 lei.
Reținerea instanței de fond a faptului că . nu a efectuat lucrări de forare sau excavare pe raza . de o parte nedovedită, . susținând aceasta doar prin răspunsul la întâmpinare, nemaiputând proba contrariul deoarece instanța de fond la cererea de amânare a refuzat administrarea probelor esențiale.
Cererea pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări are elementele constitutive ale declarației fiscale și se depune la structura de specialitate în a cărei rază de competență teritorială se realizează oricare dintre operațiunile prevăzute cu cel puțin 30 de zile înainte de data începerii operațiunilor.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, funcție de probele administrate în cauză tribunalul apreciază apelul ca nefondat.
Instanța de fond prin aprecierea și interpretarea corectă a probelor administrate în cauză a pronunțat o sentință legală și temeinică reținând nelegalitatea actelor de executare.
Astfel, potrivit art.141 alin.2 Cod pr.fiscală titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prev.de lege sau stabilit de organul competent.
Având în vedere că urmare a unui raport de control audit financiar s-a dorit stabilirea răspunderii contestatoarei potrivit art.28 Cod pr.fiscală, în vederea angajării răspunderii se emite o decizie de către organul fiscal, decizie care constituie titlu de creanță, titlu ce ulterior în cond.art.141 cod pr.fiscală va deveni titlu executoriu.
În speță, se constată că nu s-a emis o asemenea decizie de impunere cu respectarea disp.art.85, 86 Cod pr.fiscală instanța de fond reținând corect că decizia 46/2012 invocată de către intimată ca fiind titlu de creanță nu instituie în sarcina contestatoarei nicio obligație fiscală.
Nu poate fi primită susținerea intimatei potrivit căreia titlul de creanță devenit titlu executoriu l-ar constitui chiar legea, întrucât obligațiile fiscale se stabilesc că prin declarații fiscale ori prin decizii emise de organul fiscal competent, ori în cauză se constată că nu există emisă o asemenea decizie care să constituie titlu de creanță și ulterior să devină titlu executoriu.
Existența autorizației de exploatare și raportul de audit financiar nu pot fi asimilate titlului de creanță, astfel încât corect instanța de fond a reținut inexistența titlului de creanță ce ar putea fi stat la baza titlului executoriu.
Având în vedere inexistența titlului de creanță instanța nu va mai analiza motivele de apel ce vizează dacă în sarcina contestatoarei s-ar fi putut stabili obligații fiscale sau nu decurg din autorizațiile de foraje și excavare.
Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.480 Cod pr.civilă urmează a respinge apelul ca nefondat.
În baza art.453 Cod pr.civilă obligă apelantul să plătească intimatei suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de intimatul C. E. - PRIMAR AL COMUNEI DÂRMĂNEȘTI, împotriva sentinței civile nr.966/2013 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimată fiind contestatoarea ..
Obligă apelantul să plătească intimatei suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.09.2013, la Tribunalul Argeș, secția civilă
Președinte, E. M. C. | Judecător, E. A. | |
Grefier, E. R. |
red.E.M.C.
dact.C.E.C./2 exp.
30.09.2013.
← Partaj judiciar. Decizia nr. 1309/2013. Tribunalul ARGEŞ | Pretenţii. Decizia nr. 452/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
---|