Contestaţie la executare. Decizia nr. 2516/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 2516/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 5194/205/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2516/2013

Ședința publică de la 06 Noiembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE MIHAELA BADEA, judecător

Judecător I. P.

Judecător M. P.

Grefier E. R.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimatul N. V. împotriva sentintei civile nr. 613/08 03 2013 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimati fiind contestatorii M. D., M. M., având ca obiect „contestație la executare suspendare executare”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatii-contestatori reprezentati de avocat F. P., lipsă fiind recurentul-intimat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul-intimat nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, asa cum i s-a pus în vedere prin citație.

Apărătorul ales al intimatilor-contestatori depune la dosar împuternicire avocațială și, având în vedere că nu s-a timbrat, invocă excepția de netimbrare și solicită anularea recursului ca netimbrat, iar în situația în care pâna la finele sedintei recurentul se va face dovada achitării taxei judiciare de timbru solicită respingerea recursului ca nefondat și depune concluzii scrise însotite de practică judiciară. Nu solicită cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată sub numărul_ pe rolul instanței, contestatorii M. D. și M. M. au chemat în judecată pe intimatul N. V., solicitând instanței anularea actelor de executare demarate de Biroul Executorului Judecătoresc M. M. I., în dosarul nr. 534/2012/21.11.2012 și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.

În considerente, contestatorii arată că întreaga executare este lovită de nulitate absolută, întrucât dreptul executorului de a cere executarea s-a prescris.

Precizează contestatorii că prin sentința civilă nr. 2677/12.12.2008 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, în dosarul cu nr._ s-a realizat partajul dintre părți cu privire la un imobil, contestatorii fiind obligați la plata sumei de 47.615 lei.

Termenul general de prescripție de 3 ani s-a împlinit la data de 8 ianuarie 2012, dar până la acea dată intimatul nu a solicitat executarea sentinței, cererea fiind formulată la data de 30.07.2012.

Pe cale de consecință dreptul creditorului de a cere executarea silită s-a prescris extinctiv astfel încât toate actele efectuate în acest dosar, sunt lovite de nulitate absolută.

Prin sentința civilă nr. 613/2013 a Judecătoriei Câmpulung a fost admisă cererea și anulate formele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 534/2012/21.11.2012 .

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele.

Prin sentința civilă nr. 2677/12 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, în dosarul civil nr._ s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra unui imobil prin atribuirea în deplină proprietate a loturilor formate în varianta a I-a a raportului de expertiză tehnică ing. C. Critian.

Conform acestei variante, intimatul N. V., a primit în lotul său o sultă în cuantum de 47.615 lei, fără a primi bunuri în natură.

Sentința a devenit irevocabilă la data de 13.01.2009, prin nerecurare.

La data de 23.07.2007 intimatul a formulat cerere de executare silită a sultei astfel stabilite împotriva debitorilor obligației de plată.

La data de 14.05.2012 contestatorii din prezenta cauză au formulat acțiune prin care au solicitat să se constate prescris dreptul intimatului de a cere executarea silită a dreptului de creanță prevăzut în titlul executoriu reprezentat de sentința anterior expusă.

Prin sentința civilă numărul 1291/6.07.2012, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, în dosarul civil nr._, acțiunea a fost respinsă.

În considerente s-a reținut că potrivit art. 13 alin. 1 lit. a din Decretul 167/1958, în vigoare la momentul pronunțării sentinței, cursul prescripției se suspendă cât timp există un caz de forță majoră, apreciindu-se că detașarea intimatului în afara țării, în interes de serviciu este un astfel de caz.

Împotriva acestei soluții contestatorii din prezenta cauză au formulat recurs admis la data de 24.01.2013 de către Tribunalul Argeș, după cum rezultă din extrasul de pe portalul instanței depus la fila 38 dosar.

Cu ocazia admiterii recursului a fost modificată sentința anterioară, în sensul că s-a constatat prescris dreptul pârâtului de a cere executarea silită a titlului de creanță reprezentat de sentința civilă nr. 2677/12 decembrie 2008.

Conform art. 405 Cod procedură civilă, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevedere altfel.

Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită, care în speța de față s-a născut la data de 13.01.2009, dată la care sentința a rămas irevocabilă și a durat până la data de 13.01.2012.

În speță, intimatul a formulat pentru prima oară cerere de executare silită la data de 23.07.2012, cerere înregistrată la 31.07.2012 pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc M. M. I..

Conform art. 405 alin. 3 Cod procedură civilă, prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.

Conform art. 372 Cod procedură civilă executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești sau alt înscris care constituie titlu executoriu în condițiile legii.

Cum hotărârea supusă executării silite și-a pierdut puterea executoriu, instanța urmează a admite acțiunea și va anula toate formele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 534/2012/21.11.2012 al Biroului Executorului Judecătoresc M. M. I..

Împotriva sentinței civile nr. 613/2013 a Judecătoriei Câmpulung a formulat recurs M. V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:

Sentința civilă nr. 2677/12.12.2008 nu i-a fost comunicată recurentei așa cum prevăd disp.art.266 alin.3 C.pr.civilă.

Mai precizează că în perioada 26.06.2006 – 20.02.2009 a fost detașat în Mons Belgia împreună cu familia întrucât lucrează în M., aspecte pe care reclamanții le-au consemnat, însă recurentei i s-a încălcat dreptul la apărare.

În recurs recurentul a fost citat la cabinetul avocatului cu obligația de a achita taxa de timbru de 97 lei și 0,15 timbru judiciar, obligație pe care acesta nu și-a îndeplinit-o.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 18 din Legea nr. 146/1997 raportat la art. 24 pct.2 din Normele de aplicare a legii, tribunalul va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de intimatul N. V. împotriva sentintei civile nr. 613/08 03 2013 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimati fiind contestatorii M. D., M. M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06 Noiembrie 2013, la Tribunalul Argeș, sectia civilă.

Președinte,

M. B.

Judecător,

I. P.

Judecător,

M. P.

Grefier,

E. R.

Red. M.B

Dact. NE/ 2 ex

13.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 2516/2013. Tribunalul ARGEŞ