Fond funciar. Decizia nr. 362/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 362/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 678/216/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 362/2013
Ședința publică de la 07 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Judecător M. D. B.
Judecător A. D.
Grefier R. N.
S-a luat în examinare, pentru solutionare, recursul declarat de pârâtii C. L. DE FOND FUNCIAR DOMNEȘTI, S. N. - PREȘEDINTE AL COMISIEI LOCALE DE FOND FUNCIAR DOMNEȘTI împotriva sentinței civile nr 322/29.02.2012 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș,
Intimati fiind reclamantii P. E., A. I., pârâta C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ, având ca obiect fond funciar .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, dezbaterile asupra excepției de tardivitate au avut loc la data de 31.01.2013 si sunt consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL :
Asupra recursului civil de față, deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.03.2010 sub nr. dosar_, reclamanții P. E. și A. I. i-au chemat în judecată pe pârâții C. L. de Fond Funciar Domnești, C. Județeană de Fond Funciar Argeș și S. N. - președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Domnești, solicitând instanței să dispună: obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Domnești să îi pună efectiv în posesie pe reclamanți cu suprafața de 3,45 ha teren validată pe raza comunei Domnești, precum și la înaintarea fișei premergătoare în vederea emiterii titlului de proprietate; obligarea Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș la emiterea titlului de proprietate pentru terenurile validate; obligarea pârâtului S. N. la plata de daune cominatorii în sumă de 50 de lei pe zi de întârziere, până la punerea efectivă în posesie; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt descendenții de gr. I ai defuncților A. I. și A. P., în această calitate formulând cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile pe care autorii le-au deținut și cu care au intrat în CAP. Prin Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș nr. 108/8.11.1991, anexa 3, poziția 8, a fost validată suprafața de 2,3 ha, iar prin Hotărârea CJFF Argeș nr. 83/31.08.2006 a fost validată suprafața de 1,15 ha. Deși s-au făcut demersuri pentru punerea efectivă în posesie, CLFF Domnești refuză în mod nejustificat punerea în posesie.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. Legii nr. 18/1991.
În dovedire s-au solicitat probele cu acte, martori, interogatoriu. La cerere au fost atașate înscrisuri (filele 4-14).
La data de 15.04.2010 pârâta C. L. de fond Funciar Domnești a depus la dosar întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare s-a arătat că reclamanților, validați prin HCJ nr. 108/1991 și HCJ 83/2006, li s-a întocmit fișa cu date premergătoare emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 2,07 ha, cu care autorii reclamanților s-au înscris în CAP Domnești. Autorii A. I. și A. P. s-au înscris în CAP Domnești cu suprafața de teren care se regăsea în registrul agricol din acea perioadă (1959 – 1962), respectiv 2,07 ha. Pentru această suprafață a fost întocmită întreaga documentație pentru emiterea titlului de proprietate, inclusiv fișa cu date premergătoare care a fost înaintată la OCPI Argeș, pe amplasamente acceptate atât de comisie cât și de reclamanți, prin semnarea fișei.
C. a mai arătat că din eroare s-a validat suprafața de 1,15 ha, suprafața reală fiind de 1,015 ha, compusă din trei parcele – 0,50 ha în pct. „Treime”, 0,50 ha în pct. „Ureanu – Grajd” și 150 mp în pct. „Acasă”. D. pentru aceste trei suprafețe de teren nu s-a efectuat punerea în posesie, comisia neputând efectua această operațiune pe amplasamente necunoscute.
La întâmpinare au fost atașate înscrisuri (filele 34-45).
S-au mai depus înscrisuri la dosar, a fost interogată C. L. de Fond Funciar Domnești (f.98-99), au fost audiați martorii T. N. (f.106) și P. I. (f.107), a fost efectuată o expertiză în specialitatea agricultură de către expert I. S. (f.123-126), ce a fost completat (f.173-182).
În urma probatoriului administrat în cauză Judecătoria Curtea de Arges prin sentinta civilă nr. 322/29.02.2012 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți a obligat pe pârâta C. L. de Fond Funciar Domnești să îi pună efectiv în posesie pe reclamanți cu suprafața totală de 3,22 ha teren cu care au fost validați, pe raza comunei Domnești, jud. Argeș, a obligat pe pârâtul S. N. - președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Domnești să plătească reclamanților daune cominatorii în sumă de 50 de lei pe zi de întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la punerea efectivă în posesie a reclamanților si a obligat pe pârâta C. Județeană de Fond Funciar Argeș să emită reclamanților titlu de proprietate cu privire la terenurile pentru care au fost validați.
Pentru a pronunta această solutie prima instantă a retinut că reclamanții A. I. și P. E. sunt descendenții de gr. I ai numiților A. I. (decedat în anul 1971) și A. P. (decedată în 1972). În această calitate, reclamanții au solicitat după apariția Legii nr. 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut autorilor lor. Prin Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș nr. 108/8.11.1991, anexa 3, reclamanții au fost validați, în calitate de moștenitori ai defunctului A. I., cu suprafața de 2,07 ha teren agricol, cu care autorul se înscrisese în CAP (f.66-68). Ulterior, prin Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș nr. 83/31.08.2006 reclamanții au fost validați de pe urma autorului A. I. cu suprafața de 1,15 ha teren agricol (f.69-71, 76-77).
Astfel, reclamanții au fost validați cu suprafața totală de 3,22 ha prin cele două hotărâri ale Comisiei județene de fond funciar Argeș. Pârâta C. L. de Fond funciar Domnești a susținut că validarea reclamanților cu suprafața de 1,15 ha este eronată, în realitate reclamanții fiind îndreptățiți la 1,015 ha. Această susținere nu are relevanță, de vreme ce HCJ nr. 83/31.08.2006 nu a fost infirmată sub aspectul validării suprafeței de 1,15 ha teren în favoarea reclamanților. Instanța mai reține că prin HCJ nr. 108/8.11.1991 reclamanții au fost validați cu 2,07 ha teren, și nu cu 2,30 ha; acest aspect rezultă din cuprinsul HCJ și este atestat și de adeverința nr. 766/23.01.1992 emisă de C. Comunală Domnești (f.12). Pe de altă parte, în fila de rol agricol privitoare la numitul A. I. din anul 1959 se menționează că acesta figura cu terenuri în suprafață totală de 2,07 ha (f.109).
Deși C. L. de Fond Funciar Domnești a recunoscut validările făcute în favoarea reclamanților și a susținut că și-a îndeplinit atribuțiile, instanța reține că pârâta nu a depus la dosar procese-verbale privind punerea în posesie a reclamanților cu suprafețele de teren validate. Pârâta a depus la dosar o fișă cu date pentru întocmirea titlului de proprietate, întocmită pentru suprafața de 2,07 ha teren (f.36), însă reclamanții au susținut că nu și-au însușit-o prin semnare.
Față de cele expuse, instanța a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la a fi puși în posesie cu terenurile în suprafață totală de 3,22 ha, pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate prin cele două hotărâri ale comisiei județene de fond funciar. Prin expertiza întocmită de expert I. S., astfel cum a fost completată, s-a precizat că unele din terenuri sunt stăpânite de terțe persoane, acestea nefiind libere. În aceste condiții, urmează ca pârâta C. L. de fond funciar Domnești să verifice amplasamentele terenurilor reconstituite reclamanților, iar în cazurile în care acestea nu sunt libere, punerea în posesie să se facă pe un alt amplasament echivalent. C. urmează a avea în vedere dispozițiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, conform cărora reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.
Împotriva sentintei civile sus mentionate a declarat recurs Primarul Comunei Domnesti – S. N. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie în sensul motivului prev. de art.- 304 pct.9 C. pr. civ.
A arătat recurentul că instanta de fond a apreciat gresit că reclamantii A. I. si P. E. nu au fost pusi în posesie cu suprafata de 3,22 ha cu care au fost validati pe raza comunei Domnesti din moment ce la dosarul cauzei este depusă fisa cu date premergătoare eliberării titlului de proprietate întocmită pentru suprafata de 2.07 ha fisă ce a fost însusită de către reclamantii intimati. Dacă se examina această fisă se putea observa că ea cuprinde toate terenurile pentru care reclamantilor intimati li s-a reconstituit dreptul de proprietateprin Hotărârea nr. 108/08.11.1991 a Comisiei Judetene Arges de Fond Funciar care corespund cu terenurile cuprinse în rolul agricol al lui A. I. din perioada anilor 1959-1963 si cu cererea de înscriere în CAP a acestuia.
A arătat recurenta că nu poate fi obligată la punerea în posesie a reclamantilor intimati cu suprafata de 3,22 ha deoarece pentru suprafata de 2,07 ha s-a efectuat deja punerea în posesie iar diferenta de suprafată pentru care urmează să se efectueze punerea în posesie este de 1,015 ha nicidecum de 1,15 ha după cum rezultă si din raportul de expertiză. Mai mult primarul comisiei recurente a fost obligat la plata sumei de 50 lei / zi de întârziere până la punerea efectivă în posesie a reclamantilor intimati, cu titlu de daune cominatorii ceea ce este aberant din moment ce parte din aceste terenuri nu sunt libere ci sunt stăpânite de alte persoane.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei urmând a fi obligat primarul doar la punerea în posesie asupra suprafetei de 1,015 ha pe raza localitătii Domnesti si nu la 3,22 ha teren.
La termenul de judecată din 31 ianuarie 2013 intimatul reclamant A. I. a invocat exceptia de tardivitate a declarării recursului solicitând admiterea exceptiei.
Cu privire la exceptia invocată tribunalul, va avea în vedere prevederile art. 137 alin.1 C. pr. civ. – potrivit cu care instanta se va pronunta mai întâi asupta exceptiilor de procedură si asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii – o va analiza cu prioritate si va retine că exceptia invocată este este întemeiată urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 301 C. pr. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel … iar potrivit art. 303 alin.1 C. pr. civ. recursul se va motiva prin însăsi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
În cauza de fată, se constată că hotărârea instantei de fond a fost comunicată recurentului la data de 13 .07.2012 conform înscrisului depus la fila 193 a dosarului de fond iar recursul a fost depus la data de 01.08 .2012 asa cum rezultă din mentiunea aflată pe plicul de corespondentă de la filas 4 a dosarului în recurs, asadar cu depăsirea termenului mentionat de textul de lege sus indicat, asa încât tribunalul, în raport de considerentele arătate si temeiurile legale invocate, va admite exceptia de tardivitate a declarării recursului si ca o consecintă va respinge recursul pârâtului ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite exceptia de tardivitate a declarării recursului.
Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de Primarul Comunei Domnesti – S. N. în calitate de P. al Comisiei Locale de Fond Funciar Domnesti si C. L. de Fond Funciar Domnesti împotriva sentintei civile nr. 322/29.02.2012 pronuntată de Judecătoria Curtea de Arges în dosarul civil nr._ intimat reclamant fiind P. E. si A. I., intimată pârâtă fiind C. Judeteană Arges de Fond Funciar Arges.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 07 Februarie 2013 la Tribunalul Arges – Sectia Civilă.
Președinte, C. B. | Judecător, M. D. B. | Judecător, A. D. |
Grefier, R. N. |
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 2516/2013. Tribunalul ARGEŞ | Fond funciar. Decizia nr. 2674/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
---|