Legea 10/2001. Sentința nr. 178/2013. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 178/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 17809/109/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 178/2013

Ședința publică de la 30 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. D.

Grefier N. P.

S-a luat în examinare, pentru solutionare în primă instanță, cauza civilă privind pe reclamantii S. A., S. I. M. și pe pârâtii P. C. B., P. B., M. T. ȘI SPORTULUI, având ca obiect legea 10/2001.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16.05.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință .

Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.05.2013 și ulterior la data de 30.05.2013, când a pronunțat prezenta sentință .

TRIBUNALUL :

Asupra actiunii civile de față, deliberând, constată următoarele:

La data de 23.08.2012 reclamantii S. A. si S. I. M. au solicitat în contradictoriu cu intimatii Primăria B. si P. C. B. obligarea pârâtilor să emită o dispozitie motivată în conformitate cu dispozitiile art. 25 coroborat cu disp. Art. 21 alin.4 din Legea nr. 10/2001 modificată si completată prin Legea nr. 247/2005 în sensul restituirii în natură a imobilelor pentru care s-a formulat notificare, să emită o dispozitie motivată în conformitate cu art. 26 coroborat cu art. 21 alin.4 din Legea nr. 10/2001 modificată si completată prin Legea nr. 247/2005 în sensul acordării de despăgubiri în conditiile legii speciale, dacă restituirea în natură nu este posibilă,; să plătească amenzi civile în valoare de 50 de lei pe fiecare zi de întârziere de la data pronuntării hotărârii si până la îndeplinirea efectivă a obligatiilor de a face conform art. 580 ind.3 C. pr. civ., de asemenea obligarea la plata de despăgubiri pentru întârzierea solutionării notificării nr. 815/15.09.2005 în cuantum de 500.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea actiunii reclamantii au arătat că sunr mostenitorii autoarei D. A. M. în prezent decedată.

Prin cererea introductivă de instantă au solicitat în principal obligarea pârâtulului la emiterea unei dispozitii motivate în sensul Legii nr. 10/2001.

Autoarea reclamantilor a formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 si a Legii nr. 247/2005, notificare înregistrată sub nr. 815/15.09.2005 si a solicitat alături de celălalt mostenitor M. I. A. restituirea în natură a următoareleo imobile: C. compus din constructii si dependinte ( P., Z. nr. 1, teren arabil ); teren în suprafată de 1 ha si 4735 mp aferent conacului; 5 ha si 4703 mp vie; 5 ha si 5550 mp livadă cu pruni; 5 ha si 0046 mp zăvoi nr. 2; 8 ha si 4650 mp pădurea Valea Uleiului.

În ceea ce priveste punctul Z. nr. 1 si Z. nr. 2 acestea sunt două suprafete distincte de teren .

Până în prezent nu a fost emisă nici o dispozitie de restituire sau de despăgubire condorm legii nr. 10/2001 desi la dosar există toate elementele necesare si suficiente emiterii unei astfel de decizii.

Au mai sustinut reclamantii că termenul legal de 60 de zile prevăzut de art. 25 si 26 din Legea nr. 10/2001 pentru emiterea unei dispozitii motivate a expirat de foarte mult timp, pârâtii tergiversând în mod nejustificat solutionarea dosarului, de asemenea s-a mentionat că obiectul actiunii este „obligatia de a face „ si nu obligarea pârâtilor la stabilirea în concret a măsurilor reparatorii si acordarea efectivă a acestora.

La data de 14.03.2013 reclamantii au arătat că înteleg să se judece în contradictoriu si cu pârâta Agentia Natională pentru Sport ca urmare a adresei nr. 560/15.02.2013 a Comisiei Locale B. de Fond Funciar prin care învedera instantei că notificarea petentilor înregistrată sub nr. 230/19.09.2005 a fost redirectionată către A.N.S. – Agentia Natională pentru Sport, imobil în care –si desfăsoară activitatea Complexul Sportiv N. Bascov- B..

La data de 11.04.2013 M. T. si Sportului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii formulată de reclamanti în principal ca prescrisă si în subsidiar ca neîntemeiată, arătând în motivare în esentă că, potrivit prevederilor art. 25 alin.1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare unitatea detinătoare este obligată să se pronunte, prin decizie sau după caz prin dispozitie motivată asupra cererii de restituire în natură, motiv pentru care reclamantii aveau dreptul văzând că notificarea lor nu a fost solutionată să se adreseze instantei de contencios administrativ cu o cerere pentru obligatia de a face. Potrivit art. 11 alin.1 lit.c din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ reclamantii aveau la dispozitie un termen de 6 luni de la data expirării termenului de solutionare a notificării, respectiv data expirării termenului legal de solutionare a cererii, acest termen fiind potrivit alin.5 al aceluaisi articol termen de prescriptie a dreptului la actiune.

Pe fondul cauzei s-a arătat în esentă că M. T. si Sportului s-a înfiintat în anul 2012 prin HG nr. 11/2013 în baza căruia a preluat drepturile si obligatiile Autoritătii Nationale pentru Sport si Tineret, institutie care s-a desfiintat. Obligatia de solutionare a notificării subzistă în sarcina institutiei pârâte de la data înfiintării respectiv anul 2013, astfel încât s-a arătat de către pârâtă că aceasta se află în termenul legal de solutionare a notificării motiv pentru care solicită respingerea cererii de chemare în judecată.

La dosar au fost depuse: Notificarea înregistrată sub nr. 815/15.09.2005;certificat de nastere reclamanta S. I. M. ; sentinta civilă nr. 6636/26.10.2009 a Judecătoriei P. pronuntată în dosarul civil nr._ ; adresa nr. 2305/16.06.2006 a Primarului B. judetul Arges ;

Atestarea privind succesiunea defunctei D. A.; certificat de nastere privind pe S. T. S.; proces verbal de punere în posesie nr. 314/25.08.2011 si note scrise .

A fost atasat cauzei si dosarul civil nr._ .

Din întreg probatoriul administrat în cauză tribunalul retine următoarele:

În ceea ce priveste exceptiile invocate, de pârâtul M. T. si Sportului, respectiv exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantilor si exceptia lipsei calitătii procesuale active a acestora, tribunalul va avea în vedere prevederile art. 137 alin.1 C. pr. civ. – potrivit cu care instanta se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedură si asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii, le va analiza cu prioritate si va retine că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Exceptia prescriptiei dreptului la actiune al petentilor invocată de pârâtul M. T. si Sportului se priveste ca neîntemeiată întrucât, este real că potrivit prevederilor art.25 alin.1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie-22 decembrie 1989 republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare unitatea detinătoare este obligată să se pronunte prin decizie sau dispozitie motivată asupra cererii de restituire în natură, cu toate acestea însă, trebuie mentionat că reclamantilor nu le poate fi imputată pasivitatea de care a dat dovadă entitatea învestită cu solutionarea notificării care nu a dat curs acesteia si astfel nu a solutionat în nici un fel notificarea reclamantilor, în plus legea aplicabilă în materie este asa cum s-a arătat mai sus, Legea nr. 10/2001 astfel că Legea nr. 554/2004 pe care o invocă pârâtul, nu este aplicabilă spetei.

În ceea ce priveste exceptia lipsei calitătii procesuale active a reclamantilor tribunalul, în raport de actele dosarului si textul de lege sus invocat o va aprecia de asemenea ca neîntemeiată întrucât din actele de stare civilă depuse la dosar si sentinta civilă nr. 6636/26.10.2009 pronuntată de Judecătoria P. în dosarul civil nr._ rezultă că S. H. T. a avut două fiice, respectiv M. Dr. D. decedată în anul 1945 ( care la rândul său a avut două fiice: D. M. A. căsătorită S. - de pe urma căreia au rămas ca mostenitori reclamantii din cauza de fată S. I. M. – fila 7 dosar - si reclamantul S. A. ( certificat de nastere )fiind depus spre dovadă si Atestatul privind succesiunea autoarei înregistrat sub nr._/AH/SP si tradus din limba franceză, act depus la dosar, si D. M. A. numită si M., P., G., decedată în anul 1974 .

În ceea ce o priveste pe cea de a doua fiică a autorului S. H. T. aceasta a fost E. C.. M. C. decedată în anul 1969 cu mostenitorii C. B. S. si B. A. .

Notificarea înregistrată sub nr. 815/15.09.2005 – fila 5 dosar - a fost formulată de autorii D. A. M. si M. I. A. asa încât tribunalul retine că reclamantii au dovedit calitatea procesuală activă în cauză considerente pentru care exceptia invocată de pârât sub acest aspect se priveste ca neîntemeiată si urmează a fi respinsă.

Pe fondul cauzei tribunalul retine că prin notificarea înregistrată sub nr. 815/15.09.2005 si depusă la fila 5 a dosarului de fată D. A. M. si M. I. A. au solicitat Primăriei B. M. prin Primar restituirea în natură a imobilului situat în B. M. Judetul Arges compus din teren si conac format din constructii si dependinte( pădure, zăvoi, teren arabil ) si 1 ha si 4735 mp teren al conacului, 2 ha si 4703 mp vie, 5 ha si 5550 mp livadă cu pruni, 5 ha si 0046 mp zăvoi, 8 ha si 4650 mp pădurea Valea Uleiului – mosia H. T. situată în L. Argesului conform Actului de împărtire pct. III pag 2 si instituirea interdictiei de vânzare asupra acestui imobil conform dispozitiilor Legii nr. 247/2005.

Prin adresa nr. 560/15.02.2013 Primăria B. a mentionat că notificarea sus arătată a fost redirectionată prin adresa nr. 2305/16.08.2006 către A.N.S. – Agentia Natională de Sport în ceea ce priveste conacul si terenul aferent care nu se găsesc în administrarea Primăriei B. ci în administrarea Agentiei Nationale pentru Sport iar în ceea ce priveste restul proprietătilor detinute, au fost retrocedate 4,22 ha teren forestier cu procesul verbal nr. 314/25.08.2011, terenul de 2,5 ha zăvoi ( teren acoperit de ape, validare anexa 24 ) si 4 ha către în anexa de validare 39

S-a mai arătat că prin sentinta civilă nr. 6636/26.10.2009 a Judecătoriei P. s-a constatat că D. M. implicit mostenitorii acesteia reclamantii din cauza de fată, nu mai pot beneficia de prevederile Legii nr. 247/2005 ca urmare a clauzei penale conventionale a contractului de vânzare – cumpărare nr. 471/1946 încheiat cu B. N. în calitate de cumpărător. - fila 40 dosar -.

Prin întâmpinarea depusă la dosar ca urmare a precizării actiunii formulate de reclamanti, pârâtul M. Turismului si Sportului a arătat că în temeiul art. 6 alin.1 din OUG nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administratiei publice centrale si pentru modificarea unor acte normative publicată în Monitorul Oficial al României nr. 884/2012 s-a înfiintat M. T. si Sportului prin reorganizarea Autoritătii Nationale pentru Sport si Tineret care s-a desfiintat la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 11/2013 privind organizarea si functionarea Ministerului si Sportului publicată în Monitorul Oficial, de asemenea că în temeiul art. 30 din HG nr. 11/2013 privind organizarea si functionarea Ministerului T. si Sportului acesta a preluat toate drepturile si obligatiile Autoritătii Nationale pentru Sport si Tineret – astfel că, desi a invocat în apărare exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantilor, exceptie analizată cu prioritate de tribunal - a mentionat că este succesor în drepturi si obligatii al Autoritătii Nationale pentru Sport si Tineret si de asemenea a mentionat că această institutie se află în termenul legal de solutionare a notificării motiv pentru care a solicitat respingerea actiunii reclamantilor, or, în ceea ce priveste aceste considerente, tribunalul le va avea în vedere si în raport de actul normativ sus mentionat tinând cont si de actul normativ sus arătat privind situatia reorganizării pârâtului începând cu anul 2013, va aprecia asupra capetelor de cerere referitoare la obligarea pârâtului la plata de amenzi civile si despăgubiri pentru întârzierea solutionării notificării si va obliga pârâtul la plata unei amenzi civile de 50 lei pe zi de întârziere începând cu data pronuntării sentintei si până la îndeplinirea efectivă a obligatiei sus mentionate urmând a respinge cererea de plată a despăgubirilor ca urmare a întârzieii notificăriii, în cunatum de 500.000 lei .

Potrivit prevederilor art. 25 alin.1si art. 26 alin. 1si 3 din Legea nr. 10 din 8 februarie 2001 republicată, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.(3) Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.

De aceea tribunalul, în raport de considerentele arătate si temeiurile legale sus invocate, retinând în plus că reclamantii au solicitat constant în actiune si pe parcursul solutionării cauzei inclusiv în notele scrise depuse la dosar că înteleg să solicite numai obligarea pârâtului la emiterea unei dispozitii motivate în sensul Legii nr. 10/2001, obiectul acestei actiuni fiind obligatia de a face si nu obligarea pârâtului la stabilirea în concret a măsurilor reparatorii si acordarea efectivă a acestora – fila 3 dosar – va respinge exceptiile invocate de pârâtul M. T. si Sportului, va admite în parte actiunea precizată formulată de reclamanti, va obliga pe pârâtul M. T. si Sportului să emită o dispozitie motivată în sensul Legii nr. 10/2001 la notificarea înaintată de reclamanti si înregistrată sub nr. 815/15.09.2005 si va obliga pârâtul la plata unei amenzi civile de 50 lei pe zi de întârziere începând cu data pronuntării sentintei si până la îndeplinirea efectivă a obligatiei sus mentionate urmând a fi respinse celelalte cereri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge exceptiile invocate de pârâtul M. T. si Sportului.

Admite în parte actiunea precizată formulată de reclamantii S. A. si S. I. M. cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de avocatură N. D.- A. cu sediul în P., .. 18 judetul Arges în contradictoriu cu pârâtii P. C. B., Primăria C. B. cu sediul în . Arges si M. T. si Sportului cu sediul în Bucuresti, .. 16, sector 2 Bucuresti.

Obligă pe pârâtul M. T. si Sportului să emită o dispozitie motivată în sensul Legii nr. 10/2001 la notificarea înaintată de reclamanti si înregistrată sub nr. 815/15.09.2005.

Obligă pârâtul la plata unei amenzi civile de 50 lei pe zi de întârziere începând cu data pronuntării sentintei si până la îndeplinirea efectivă a obligatiei sus mentionate.

Respinge celelalte cereri.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 30 Mai 2013 la Tribunalul Arges – Sectia Civilă.

Președinte,

A. D.

Grefier,

N. P.

Red AD

Dact. DT/7 ex/26.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Sentința nr. 178/2013. Tribunalul ARGEŞ