Contestaţie la executare. Decizia nr. 39/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 39/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 5723/280/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 39/2013

Ședința publică de la 10 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. B.

Judecător M. D. B.

Judecător A. D.

Grefier R. N.

S-a luat în examinare, pentru solutionare, recursul declarat de contestatoarea S. T. împotriva sentinței civile nr 5648/05.06.2012 pronunțată de Judecătoria P., intimati fiind . SRL și intervenienta B. - G.S.G., având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:recurenta-contestatoare, prin avocat Ț. C., intimata . SRL, prin avocat B. G., intimata-intervenientă- prin avocat M. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se depun la dosar împuternicire avocatială și chitanta de plată a taxei de timbru pentru recurenta-contestatoare.

Părtile, prin avocatii alesi, arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Tribunalul, față de această împrejurare, de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurenta-contestatoare, prin avocat, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, hotărârea instantei de fond fiind netemeinică și nelegală, urmând a fi desființată în tot. Arată că hotărârea instantei de fond nu este motivată pentru că instanta de fond nu face referire la cererea de interventie forțată, la rationamentul pentru care această cerere a fost respinsă. Recurenta nu a beneficiat de un proces echitabil potrivit art 6 din CEDO și art 129 c.pr.civ. În luna aprilie i se pune în vedere recurentei să precizeze cererea, a fost achitată taxa de timbru pentru cererea de interventie dar în ședința publică nu a mai fost luată în discutie cererea, nu i s-a comunicat intervenientei actiunea împreună cu actele, în acest fel fiind obstructionat dreptul la apărare al recurentei cât și dreptul B. de a-și exprima punctul de vedere. Apreciază că solutia corectă ar fi fost de admitere în principiu a cererii de interventie, de citare a B. pentru formularea unui punct de vedere urmând ca pe fond instanta să se pronunțe asupra cererii de interventie.

Referitor la a doilea motiv de recurs arată că s-a invocat incidența contractului de credit încheiat între recurentă și B., creditul fiind obtinut pentru investitii imobiliare cu contract de ipotecă. Prin respingerea contestatiei la executare, indirect se dispune desființarea contractului de credit, aspect care contravine legii. Referitor la contractul de credit au fost invocate si dispozitiile art 969 c.civ., contractul fiind legea părtilor. Față de aceste considerente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Intimata . SRL, prin avocat, arată că, asupra aspectelor privind citarea si conceptarea B., invocate prin întâmpinare, s-a revenit constatându-se că B. a fost citată. Faptul că nu s-a depus cererea de interventie împreună cu actele, în exemplare suficiente, arată că nu este vina societății. În ceea ce priveste respingerea cererii de interventie forțată arată că există motivare cu privire la aceasta, în pagina a 2-a, al 4-lea paragraf, în sensul că nu era necesară interventia B. în proces. În ceea ce priveste grevarea de ipotecă a apartamentului arată că executarea lui . menită să desființeze contractul, având în vedere dispozitiile art 564 care stabilesc o ordine de priorități între care se află și creditorii ipotecari. Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs arată că este identitate între executor și expertul evaluator, cu privire la nume.

Recurenta-contestatoare, prin avocat, arată că nu mai sustine acest motiv.

Intimata . SRL, prin avocat, mai arată, referitor la practica judiciară depusă, că, acea hotărâre despre care s-a făcut vorbire a fost modificată de Tribunalul Argeș în recurs. De asemenea, mai arată că executarea trebuia pornită și finalizată, nu este vorba despre indisponibilizarea bunului. Față de aceste considerente solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Intimata ., arată că demersul creditorului-intimat este lipsit de interes legitim pentru că este vorba despre un apartament din Mioveni care nu acoperă creditul, nici legislatia nu este clară ,iar executarea nu profită nimănui. Solicită astfel admiterea recursului, modificarea hotărârii, pe fond admiterea contestatiei la executare.

Intimata . SRL, prin avocat, mai arată că legitimitatea nu trebuie raportată la factori externi, interesul de a se continua executarea este născut, actual, direct, se poate porni executarea dacă partea este creditor.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra recursului.

INSTANȚA

Constată că prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 30.03.2012 sub nr._ contestatoarea S. T. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata . S.R.L. desființarea executării silite și anularea formelor de executare silită întreprinse în dosarul de executare nr. 856/11/29.02.2012 al B. I. I., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației se arată că imobilul supus executării este reprezentat de apartamentul cu nr. 3 situat în orașul Mioveni, ., . asupra căruia este instituită ipoteca de grad I în favoarea B. pentru garantarea contractului de credit nr. 73/2007 astfel încât banca are calitatea de creditor privilegiat, executarea silita fiind inadmisibilă, intimata putând declanșa executarea silită doar în condițiile în care banca inițiază o acțiune de executare silita împotriva bunului imobil afectat de ipoteca de rang I, urmând a se îndestula eventual numai după îndestularea băncii .

A precizat contestatoarea că executorul judecătoresc este incompatibil cu calitatea de evaluator al bunului în cadrul aceluiași dosar de executare silită.

Contestatoarea a formulat cerere de intervenție forțata solicitând introducerea în cauza în calitate de persoană care ar putea pretinde același drepturi ca și reclamanta a B. - G.S.G conform dispozițiilor art. 57 C.pr.civ.

Contestatoarea a depus note de ședință .

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 5648/05.06.2012 pronunțată de Judecătoria P., a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea Ș. T., domiciliata în orașul Mioveni, ., ., jud. Argeș în contradictoriu cu intimata . S.R.L., cu sediul în sector 2, București, ., nr. 28, intervenienta fiind B. - G.S.G., cu sediul în mun. Pitești, ., jud. Argeș.

A fost respinsă cererea de intervenție forțată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Contestatoarea a încheiat cu B. contractul de credit nr. 73/2007 .

A garantat executarea obligației de plata rezultata din contract prin instituirea unei ipoteci de rang I în favoarea băncii asupra apartamentului nr. 3 situat în orașul Mioveni, ., ..

Intimata, în vederea realizării creanței sale, a formulat cerere de executare silita împotriva contestatoarei.

S-a format dosarul de executare nr. 856/2012 al B. I. I..

A fost somata contestatoarea în vederea executării obligației de plata rezultata din biletul la ordin . nr._, în situația contrară urmând să se procedeze la vânzarea bunurilor imobile descrise în somație.

Potrivit dispozițiilor art. 399 C.pr.civ. (1) Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281^1, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. (2) Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal. (2^1) De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condițiilor legale. (3) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.

Conform dispozițiilor art. 488 C.pr.civ sunt supuse urmăririi silite imobiliare bunurile imobile.

Conform dispozițiilor art. 500 C.pr.civ. dacă în termen de 15 zile de la primirea somației debitorul nu plătește datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare. Executorul va stabili de îndată prețul imobilului, iar în cazul în care consideră necesar va cere părerea unui expert. Dispozițiile art. 411 alin. 3 sunt aplicabile. Totodată, executorul va cere biroului de carte funciară să-i comunice drepturile reale și alte sarcini care grevează imobilul urmărit. Titularii acestor drepturi vor fi înștiințați despre executare și vor fi citați la termenele fixate pentru vânzarea imobilului.

Potrivit art. 564 C.pr.civ. dacă există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi de preferință conservate, în condițiile prevăzute de lege, la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanțele lor vor fi plătite înaintea creanțelor prevăzute la art. 563 alin. 1 lit. b).

Contestatoarea a solicitat anularea actelor de executare pentru doua motive: 1.existența ipotecii asupra apartamentului; 2.incompatibilitatea dintre calitatea de executor și aceea de evaluator.

Dispozițiile art. 488 C.pr.civ. prevăd faptul că sunt supuse executării silite bunurile imobile ale debitorului.

Codul de procedura civilă nu cuprinde nicio dispoziție legală prin care să se interzică executarea silita a bunurilor ipotecate, însă cuprinde dispoziții legale ce reglementează situația creditorului ipotecar în condițiile executării silite a bunului ipotecat.

În consecința, executarea silita asupra bunului ipotecat s-a declanșat în mod legal.

Este evident că în aceasta situație creanța creditorului ipotecar va fi satisfăcuta cu prioritate, executorul judecătoresc având obligația să citeze în acest sens creditorul ipotecar. .

În aceleași timp instanța a reținut că dispozițiile art. 500 C.pr.civ. permit executorului judecătoresc să stabilească prețul imobilului în cadrul dosarului de executare.

În consecința calitatea de executor nu este incompatibila cu dreptul pe care legea i-l conferă, respectiv acela de a stabili prețul imobilului în cadrul dosarului de executare pe care îl instrumentează.

De menționată că a invocat contestatoarea doar incompatibilitatea dintre calitatea de executor și dreptul acestuia de a evalua imobilul iar nu alte aspecte legate de valoarea imobilului.

Pentru considerentele expuse, instanța a respins contestația la executare pe care a apreciat-o neîntemeiata precum și cererea de intervenție forțată.

Sentința civilă nr. 1145/2011 pronunțata în dosarul nr._ invocata ca practica judiciară de contestatoare a fost casată de Tribunalul Argeș și pe fond a fost respinsă contestația la executare prin care s-au invocat aceleași motive ca și în prezenta contestație.

Împotriva sentinței a declarat recurs contestatoarea Ș. T.,care a criticat-o, în esență, pentru următoarele motive:

1.Instanța de fond nu și-a manifestat rolul activ impus de art. 129 alin.5 Cod pr. civilă și art. 1 și 6 din CEDO deoarece, după repunerea pe rol a cauzei suspendate la 24.04.2012 nu i-a pus în vedere să timbreze cererea de intervenție forțată a B. –G. și a respins cererea de intervenție fără nicio motivare, fără a o cita pe intervenientă și a o concepta ca parte, în schimb aceasta a fost înscrisă în citativ și sentință.

2.Instanța de fond ,prin respingerea contestatiei a dispus și desființarea contractului de credit 73/2007 cu termen până în 2032 încheiat cu creditoarea sa ipotecară ,prejudiciindu-i grav și iremediabil interesele patrimoniale și dreptul de proprietate .Soluția echitabilă ar fi fost ca instanța să rețină dreptul de retenție al intimatei până la finalizarea contractului de credit în anul 2032 .

3.Greșit instanța de fond a apreciat că executorul ,corect a efectuat și evaluarea bunului urmărit silit întrucât nu există nicio dovadă a existenței acordului de voință dintre creditor și debitor cu privire la această operațiune.

Prin întâmpinare intimata K. P. Distribution SRL a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat ,cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată,arătând în esență, următoarele:

1.Taxa de timbru la care a fost obligată contestatoarea a fost aferentă contestatiei la executare și nu cererii de intervenție ,fiind necesară pentru a se putea intra în dezbaterea în fond a cauzei.Intervenienta se impunea a fi citată doar instanța ar fi admis cererea de intervenție.

2.Executarea silită poate coexista cu o ipotecă legală de rang I asupra aceluiași imobil ,dispozițiile de procedură necuprinzând texte care să interzică executarea silită a bunurilor ipotecate ,în cauză fiind aplicabile disp. art. 564 Cod pr. civilă.

3.În ceea ce privește evaluatorul bunului ipotecat se observă că aceasta a fost realizată de expertul I. I. ,iar nu de executor, fiind o simplă coincidență de nume.

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor invocate, în raport de actele și lucrările dosarului ,dar și de disp.art. 304 ind.1 Cod pr. civilă tribunalul apreciază că recursul este fondat pentru următoarele motive:

1.În ceea ce privește obligarea recurentei la plata taxei de timbru se observă că judecătoria a luat această măsură pentru că instanța nu se poate pronunța asupra unei cereri, indiferent de soluția pe care urmează a o pronunța ,decât după plata taxei de timbru aferente acesteia.Potrivit art.57 Cod pr.civilă cel chemat în judecată dobândește calitatea de intervenient în interes propriu,iar potrivit art.10 din legea 146/1997 ,cererile de intervenție se taxează după regulile aplicabile cererii principale

În ceea ce privește conceptarea intervenientei în cauză,se observă că prin rezoluția din data de 08.05.2012(f.25 dosar fond) ,prin care s-a dispus citarea părților în vederea repunerii pe rol a contestatiei s-a dispus și citarea intervenientei și comunicarea cererii de intervenție .La următorul termen de judecată,la care s-a repus cauza pe rol,s-a dispus conceptarea B.-G. în calitate de intervenientă.Instanța de fond s-a și pronunțat asupra cererii de intervenție prin dispozitiv.Astfel,nu se poate aprecia că instanța de fond a încălcat vreo dispoziție procedurală . În ceea ce privește soluția pronunțată în cererea de intervenție ,interesul în atacarea acesteia revenea intervenientei ,nu recurentei.Prin urmare ,această critică este nefondată.

2.Nici a doua critică nu este fondată.Astfel, existand acea clauza de inalienabilitate conventionala sub conditie, înscrisă în ipotecă ,bunul, pana la îndeplinirea conditiei, este scos practic din circuitul civil.Potrivit art.500 si urm. C. vanzarea se face la licitatie,iar

licitatia este o forma a vanzarii. Referitor la lucrurile care se pot vinde art. 1310 cod civil prevede ca: ,,Toate lucrurile care sunt în comerț( în circuitul civil).

pot sa fie vândute, afara numai dacă vreo lege a oprit aceasta”.

per a contrario lucrurile care nu sunt in circuitul civil nu pot fi vandute.

Neavand drept de dispozitie asupra bunului, dreptul de proprietate nu este desavarsit in activul patrimonial al datornicului, activ care poate fi urmarit.

Pe de altă parte, ca urmare a executării silite a bunului imobil,.,.,., de către intimată s-ar ajunge la vânzarea de către un creditor chirografar –intimata din prezenta cauză, a bunului care face obiectul ipotecii de gradul I instituite în favoarea . ce ar conduce la declararea de către B. –G. a creditului scadent anticipat și la rezoluțiunea contractului de credit cu încălcarea clauzelor contractuale sau la diminuarea garanției ipotecare față de aceasta ,având în vedere că ipoteca se menține asupra bunului indiferent în mâinile cui ar trece însă valoarea imobilului -garanție scade . Dispozițiile art. 564 Cod pr.civilă se referă la concursul între creditori atunci când toți aceștia au promovat cerere de executare silită însă creditorul ipotecar nu are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva recurentei pentru a putea porni executarea pentru că aceasta și-a îndeplinit obligațiile.Pe de altă parte, dacă s-ar ajunge la promovarea executării silite și de către B.-G. intimata nu ar avea niciun folos practic pentru că întâi s-ar îndestula B.-G. ,care are o creanță de aproximativ 180.000 lei(_ Eur) mai mare decât a intimatei, în cuantum de 124.297,29 lei, astfel că ,având în vederea deprecierea valorii imobilelor, este posibil ca aceasta să nu se recupereze din vânzarea bunului ,iar intimata să nu primească nicio sumă de bani, în afară de o parte din cheltuielile de executare .De asemenea, s-ar ajunge la un lung șir de procese, la împovărarea excesivă a debitoarei ,care ar fi pusă în situația de a-și pierde toate bunurile sale prezente și cele viitoare prin executarea silită de către ambele bănci ,deși doar față de una din acestea nu și-a îndeplinit obligațiile, ceea ce este inechitabil.Intimata are posibilitatea de a porni executarea asupra altor bunuri ale contestatoarei ,ceea ce a și făcut,în același dosar de executare. .

Pentru aceste motive, tribunalul apreciază că actele de executare din dosarul de executare nr 856/11/29.02.2012 al B. I. I. ce vizează imobilul –apartament și care au fost contestate în prezentul proces sunt anulabile astfel că, în baza art. 312 alin.1 Cod pr. civilă va admite recursul și va modifica sentința în sensul că va admite contestatia la executare și va anula aceste acte .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul declarat de contestatoarea S. T. împotriva sentinței civile nr 5648/05.06.2012 pronunțată de Judecătoria P., intimati fiind . SRL și intervenienta B. - G.S.G

Modifică sentința în sensul că admite contestatia la executare și anulează formele de executare întreprinse în dosarul de executare nr 856/11/29.02.2012 al B. I. I..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.01.2013 la Tribunalul Argeș-Sectia Civilă.

Președinte,

C. B.

Judecător,

M. D. B.

Judecător,

A. D.

Grefier,

R. N.

REd.C.B/18.02.2013

Dact.CEC/ 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 39/2013. Tribunalul ARGEŞ