Pretenţii. Decizia nr. 1557/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1557/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 13794/280/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1557/2013

Ședința publică de la 11 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. M. C.

Judecător E. A.

Judecător A. D.

Grefier E. R.

S-a luat în examinare, spre soluționare, recursul formulat de reclamantul D. V., împotriva sentinței civile nr._/2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul D. I. D., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant și avocat N. M. pentru intimatul-pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se identifică recurentul-reclamant prin CNP_, care arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Avocat N. M. pentru intimatul-pârât arată că nu mai are cereri prealabile de formulat și nici probe de solicitat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente asupra acestuia.

Recurentul-reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu mențiunea că nu a achitat până în prezent taxa de timbru pusă în vedere de instanța de fond.

Avocat N. M. pentru intimatul-pârât, având cuvântul, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. Arată că recurentul a avut timp suficient să achite taxa de timbru și să-și angajeze apărător, având în vedere că citația a fost primită de soția reclamantului la data de 12.07.2012 sub semnătură, iar primul termen a fost la 28.11.2012 (la peste patru luni). Mai mult, arată că recurentul a formulat recurs doar împotriva sentinței nu și împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de ajutor public judiciar, arătând că în susținerea acestei cereri acesta a depus actele părinților

Recurentul-reclamant arată că citația a fost primită se soția sa, de care este despărțit în fapt.

Instanța, conform disp.art.150 c.p.c. declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față, deliberând:

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 04.07.2012, reclamantul D. V., domiciliat în comuna Merișani, ., în contradictoriu cu pârâtul D. I. D., domiciliat în comuna Albota, ., pentru ca pe baza probelor ce vor fi administrate instanța sa dispună obligarea acestuia din urmă să îi restituie suma de_ lei, sumă pe care i-a dat-o cu titlu de împrumut și pe care refuza să i-o restituie, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că: în perioada septembrie 2009- ianuarie 2010 l-a imprumutat pe paratul D. I. D. cu suma totala de 70.500 lei fara a incheia cu acesta un contract in acest sens si a stabilit cu acesta de comun acord ca suma sa fie restituita in luna ianuarie 2010; la termenul scadent paratul a restituit doar parțial suma si anume 30.000 lei fara a se incheia de asemenea un document care sa ateste aceasta plata parțiala; a lucrat in calitate de maistru mecanic la societatea comerciala condusa de parat, si in perioada respectiva deoarece paratul avea probleme deosebite cu firma a inteles sa il ajute si astfel sa își ajute si colegii cu care lucra si pentru ca nu avea bani de salarii a inteles sa il imprumute cu suma totala de 70.500 lei, urmând ca suma sa îi fie restituita in luna ianuarie 2010; predarea banilor s-a făcut fara chitanța sau contract de imprumut in prezenta secretarei firmei și a administratorului Tepos M. și a fost practic în imposibilitate morală de a preconstitui un act care sa confirme acest împrumut deoarece paratul era șeful său la acea data, si prezenta celorlalți angajați ai firmei la momentul la care a predat banii către parat l-au determinat sa aibă convingerea ca nu va exista nici un fel de problema la momentul la care paratul va trebui sa îi restituie banii, pentru ca era vorba despre bunul mers al societății la care si el lucra; la termenul stabilit si anume in ianuarie 2010 paratul i-a restituit doar o parte din suma respectiva doar suma de 30.000 lei suma pe care i-a dat-o fara a se incheia de asemenea un alt act si i-a fost restituita suma prin același administrator Ț. M.; ulterior a formulat plângere penala impotriva paratului iar prin rezoluția din 31 ianuarie 2012 pronunțata in dosarul 1891/P/2011 de către P. de pe langa Judecătoria Pitești s-a dispus neinceperea urmăririi penale fata da paratul D. I. D. pentru ca nu au fost indeplinite elementele constitutive ale infracțiunii; dar in cursul cercetărilor penale paratul D. I. dragos a recunoscut situația de fapt existenta si a recunoscut faptul ca a primit suma de bani de la mine si ca nu s-a restituit decât parțial din aceasta suma.

În drept, au fost invocate și dispozițiile art. 2164 din C.civ.

Anexat acțiunii s-au depus în copie două înscrisuri (filele 5,6), iar la termenul de judecată din data de 28.11.2012, s-au formulat concluzii asupra excepției netimbrării de către părți, aceasta fiind invocată de pârât.

Prin sentința civilă nr._/2012 pronunțată de Judecătoria Pitești s-a admis excepția netimbrării, s-a anulat cererea reținându-se în considerente următoarele:

Potrivit disp. art. 2, alin. 1, lit. e și art. 20, alin. 1-3 din Lg. 146/1997 modificată, „Art. 2. (1)Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel: ... e) între 25.001 lei și 50.000 lei – 1.611 lei + 4% pentru ce depășește 25.000 lei;”; „Art. 20. (1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. (2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară. (3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.”.

Prin citația comunicată reclamantului, pentru termenul de judecată din data de 28.11.2012 (fila 11), s-a pus în vedere acestuia obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 2.231 lei, obligație care nu a fost executată până la data rămânerii în pronunțare. Citația a fost primită de soția reclamantului la data de 12.07.2012 sub semnătură, iar primul termen a fost la 28.11.2012 (la peste patru luni).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cauza a fost soluționată la primul termen de judecată, termen la care s-a solicitat acordarea unui nou termen pentru a-și angaja apărător.

Instanța de judecată a respins cererea de lipsă de apărare încălcându-i astfel dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Instanța de fond a nesocotit grav dreptul la apărare, iar hotărârea pronunțată este nelegală.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, funcție de probele administrate în cauză, tribunalul apreciază recursul ca fondat

Tribunalul constată că instanța de fond a amânat pronunțarea asupra excepției netimbrării pentru a da posibilitatea reclamantului să achite taxa de timbru în această perioadă, reclamantul a înțeles să depună la dosar o cerere de ajutor public judiciar pentru scutirea de plata taxei de timbru, cerere ce nu a fost analizată de către prima instanță.

Anterior pronunțării asupra excepției netimbrării, instanța avea obligația de a repune cauza pe rol în vederea soluționării cererii de ajutor public judiciar, cerere ce viza tocmai scutirea sau reducerea cuantumului taxei de timbru.

Astfel, tribunalul apreciază că în cauză se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea soluționării cererii de ajutor public judiciar și funcție de această soluție, se va dispune și asupra taxei de timbru ce ar urma să fie achitată de reclamant.

Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.312 Cod pr.civilă admite recursul, casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamantul D. V., împotriva sentinței civile nr._/2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul D. I. D.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.06.2013, la Tribunalul Argeș, secția civilă.

Președinte,

E. M. C.

Judecător,

E. A.

Judecător,

A. D.

Grefier,

E. R.

red.E.M.C.

dact.C.E.C./4 exp.

25.06.2013.

jud.fond M.S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1557/2013. Tribunalul ARGEŞ