Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 2438/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 2438/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 2105/216/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2438/2013

Ședința publică de la 30 Octombrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE MIHAELA BADEA, judecător

Judecător I. P.

Judecător M. P.

Grefier E. R.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta S.C. G. AL V. S.R.L. împotriva sentintei civile nr. 24 din 22 01 2013 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._ intimat fiind C. "R. DOAMNEI" - SOCIETATE COOPERATIVĂ, ÎN REORGANIZARE JUDICIARĂ, REPREZENTATĂ PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR ROMARG INSOL IPURL, având ca obiect „hotarâre care sa tina loc de act autentic”.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică de la 16 10 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23 10 2013 și la data de 30 10 2013, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față

Constată că, prin cererea înregistrată sub nr._ /12 iulie 2012, reclamanta . SRL Pietroșani a chemat-o în judecată pe pârâta C. ,,R. Doamnei” – societate cooperatistă aflată în reorganizare judiciară și reprezentantă prin administratorul judiciar ROMARG INSOL IPURL Câmpulung Muscel, solicitând ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru activul ,,Punct farmaceutic – Drogherie”, situat în incinta Magazinului mixt din ., județul Argeș, compus din spațiul în suprafață de 61,25 mp. și din depozitul alăturat în suprafață de 22,05 m.p.

În motivarea cererii s-a arătat că în ziua de 18 august 2011 reclamanta a participat la licitația organizată de pârâtă pentru vânzarea activului menționat și a adjudecat acel bun la prețul de 23.600 lei. S-a emis factura nr._ de plată a prețului, care a fost achitat cu garanția de participare la licitație de 2.344 lei și cu sumele de 2.656 lei plătită cu chitanța_ și de 18.600 lei plătită cu ordinul de plată nr. 1, ambele din 18 august 2011. Reclamanta nu poate însă acum să înscrie imobilul adjudecat în cartea funciară pentru a deveni proprietar deplin, motiv pentru care i-a solicitat pârâtei să se prezinte ambele la notarul public pentru a perfecta contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică. S-a expediat și o notificare către pârâtă pentru a se prezenta la 15 iunie 2012 la sediul B.N.P. S. A. M. din Domnești, însă administratorul judiciar al acesteia a răspuns prin adresa nr. 129/12 iunie 2012 că nu are acte de proprietate asupra imobilului și nu se poate întocmi astfel contractul de vânzare-cumpărare.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1669 C.civ.

Pârâta nu a depus întâmpinare.

În cursul judecății s-au solicitat relații despre imobilul în litigiu de la B.C.P.I. Curtea de Argeș și de la Primăria Pietroșani (f. 31 și 33), s-a luat un interogatoriu pârâtei (f. 58-60) și s-a efectuat o expertiză de specialitate privind identificarea și evaluarea acelui imobil (f. 62-67).

Instanța a solicitat avizarea acestui raport de expertiză tehnică de către O.C.P.I conform art. 3 ind. 2 din Legea 146/1997, însă nu s-a putut face acest lucru, deoarece reprezentanții OCPI Argeș au răspuns că se avizează doar lucrările având ca obiect terenuri (cu sau fără construcții) și că este necesară o lucrare de cadastru care presupune implicit și absolut necesar prezentarea actelor de proprietate ale construcțiilor menționate în acțiunea reclamantei, documente care nu există și nu sunt deținute de pârâtă, după cum a precizat chiar aceasta în înscrisul de la filele 7-8.

Ca urmare a probatoriului administrat în cauză s-a dispus de Judecătoria Curtea de Argeș respingerea ca nefondată acțiunea formulată reclamanta S.C. G. AL V. S.R.L., împotriva pârâtei C. – R. DOAMNEI – societate cooperativă aflată în reorganizare judiciară, reprezentată de administratorul judiciar ROMARG INSOL IPURL.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut de prima instanță că,acțiunea reclamantei a fost întemeiată în drept pe disp. art. 1669 din Codul civil în vigoare, S.C.G. AL V. S.R.L. beneficiind în cursul acestui proces de apărare calificată, prin avocat ales.

Potrivit acestui text de lege, când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite. Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de l la data la care contractul trebuia încheiat.

Imobilul în litigiu nu se poate încadra în dispozițiile menționate, deoarece părțile nu au făcut o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, ci pârâta i-a vândut reclamantei la licitația organizată în ziua de 18 august 2011 două active din cadrul Magazinului mixt din ., respectiv ,,Punct farmaceutic-Drogherie” în suprafață de 61,25 mp. și ,,Depozit” în suprafață de 22,05 mp.

Acea licitație publică s-a organizat în baza hotărârii Adunării Generale a pârâtei din 05 mai 2011, unde s-a decis vânzarea unor active sau închirierea unor spații (f. 11). La licitație a participat și reclamanta, care a câștigat-o, iar cele două construcții i-au fost adjudecate cu suma de 23.600 lei. În acel proces-verbal de licitație nu s-a stabilit decât că S.C. G. AL V. S.R.L trebuie să plătească prețul în termen de 5 zile de la ținerea licitației, în caz contrar pierzând garanția de participare. Nu s-a mai stabilit nimic altceva, nici vreun termen de întocmire a actului de adjudecare, nici alte chestiuni specifice pentru perfectarea actului de proprietate.

Reprezentanții pârâtei i-au comunicat reclamantei ulterior că ei nu dețin niciun act de proprietate cu privire la clădirile vândute la licitație sau la terenul pe care se află acestea și astfel nu pot încheia actul translativ de proprietate.

Pentru a opera transferul dreptului de proprietate este absolut necesar ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut. Reclamanta a avut posibilitatea să verifice toate documentele în baza cărora pârâta a organizat această licitație publică în 18 august 2011, putând deci constata dacă aceasta deține documente de proprietate în mod legal asupra construcțiilor scoase la licitație pentru vânzare. Nu s-a întâmplat însă acest lucru, iar acum pârâta precizează că nu deține niciun fel de act de proprietate asupra acelor imobile. Chiar dacă a precizat la interogatoriu că ea deține astfel de acte, pârâta nu a spus care sunt acestea și s-a contrazis față de precizările scrise făcute în urma cu cca. 6 luni, când a recunoscut că nu avea acte de proprietate. Recunoașterea la interogatoriu trebuie coroborată cu celelalte probe pentru a putea fi luată în considerare, însă în speță nu poate fi cazul de așa ceva, întrucât dovada dreptului de proprietate mai ales la unitățile economice sau de stat ori cooperatiste trebuie să se facă prin înscrisuri.

Oricum, regimul juridic al acelei licitații publice organizate pentru vânzarea construcțiilor către reclamantă nu este același cu cel al unui antecontract de vânzare-cumpărare care obliga pe vânzător să se prezinte la notariat pentru a încheia ulterior contractul translativ de proprietate sau, în caz contrar, când cumpărătorul putea solicita acest lucru instanței de judecată, ci este vorba de un cu totul alt regim, unde trebuia să se emită actul de adjudecare în urma acelei licitații, act pe care nu-l poate emite instanța judecătorească la acest moment.

Prin acel proces-verbal de licitație din 18 august 2011 pârâta nu i-a promis reclamantei vânzarea-cumpărarea în viitor a bunurilor adjudecate, ci chiar i-a vândut acele bunuri, urmând ca ulterior să se încheie și actul de adjudecare ce reprezintă titlul de proprietate.

Pârâta nu a refuzat să se prezinte la notar pentru a încheia actul translativ de proprietate, ci a precizat că nu poate încheia acel contract deoarece nu deține niciun act de proprietate cu privire la teren și construcții.

Sentința sus menționată a fost recurată de reclamanta S.C. G. AL V. S.R care a considerat-o nelegală și netemeinică în raport de disp.art. 304 pct.9 C.pr.civ. motivat de faptul că instanța de fond a evaluat în mod eronat probele administrate în cauză și a reținut o situație de fapt ce nu corespunde realității .

Recurenta arată că, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize, lucrare ce nu a fost avizată de OCPI și care nu a mai fost efectuată. În acest sens recurentul apreciază că această probă era utilă și se impunea în raport de explicațiile furnizate de OCPI.

Totodată ,recurenta susține că, instanța de fond a reținut că a intervenit operația de vânzare cumpărare prin efectul procesului verbal de adjudecare, ceea ce ar face ca solicitarea prezentei cereri să fie lipsită de interes ,situație în care această excepție nu a fost pusă în discuția părților . Pe de altă parte, se arată că, deși intervenită vânzarea, actul de adjudecare reprezintă titlu de proprietate, cu toate acestea, recurenta este interesată de a deține act de proprietate un înscris autentic, caracterizat de forță probantă superioară.

De asemenea,recurenta mai arată că, în mod eronat instanța de fond a reținut că, intimata nu deține acte de proprietate cu privire la imobil ,atâta timp cât, aceasta a dobândit proprietatea construcției ,din care face parte și spațiile cu privire la care s-a organizat licitația prin construire în prima parte a deceniului 1960 – 1970, în prezent nemaiexistând acte cu privire la lucrările de edificare a imobilului ,însă aceasta a exercitat o posesie timp de peste 30 de ani ,devenind astfel proprietar prin uzucapiune . Ca urmare, inexistența actelor de proprietate nu conduce la consecința absenței dreptului de proprietate în patrimoniul intimatei .

Recurenta înțelege să invoce în apărarea sa și faptul că reprezentanții legali ai intimatei și-au manifestat acordul pentru admiterea acțiunii ,iar procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilității, astfel că instanța de fond a realizat o ingerință gravă în drepturile subiective ale părților.

Analizând sentința recurată în raport de critica formulată, precum și față de disp.art. 304 ind. 1 Cpr.civ. ,tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a reținut corect situația de fapt și de drept în prezenta cauză

deoarece așa cum susține și reclamanta ,aceasta a devenit proprietara imobilului în litigiu în urma unui proces de licitație finalizat cu actul de adjudecare în care se individualizează imobilul ce a făcut obiectul licitației.

Recurenta recunoaște că, numai acest act nu îi este suficient pentru a efectua formalitățile la OC PI ,deoarece pârâta nu deține acte de proprietate .

Actul de adjudecare reprezintă titlu de proprietate al reclamantei ,iar faptul că, pârâta a procedat la efectuarea licitației fără a aduce la cunoștința persoanelor ce urmau să se înscrie la această operațiune că nu deține titlu de proprietate este un risc pe care și l-a asumat atât pârâta, cât și reclamanta . Actul de adjudecare este din punct de vedere juridic valabil până la momentul în care se obține o hotărâre judecătorească definitivă prin care să se constate nulitatea acestuia.

Ca urmare, deși licitația până în prezent nu a fost contestată de nici una din părți ,vânzarea - cumpărarea ca și operațiune juridică translativă de drepturi de proprietate, nu s-a realizat deoarece, vânzătorul nu a făcut dovada dreptului său de proprietate .

Reclamanta – recurentă invocă pentru pârâta vânzătoare uzucapiunea de peste 30 de ani ,dar și faptul că aceasta a fost în mod constant de acord cu admiterea acțiunii ,însă perfectarea actului de vânzare cumpărare pentru imobile nu se poate realiza decât în condițiile în care vânzătorul deține titlu de proprietate în forma prevăzută de lege, aceasta fiind o condiție și pentru valabilitatea contractului.

Față de cele reținute și în raport de disp.art. 312 C.pr.civ. tribunalul urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. G. AL V. S.R.L. împotriva sentinți civile nr. 24 din 22 01 2013 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._ intimat fiind C. "R. DOAMNEI" - SOCIETATE COOPERATIVĂ, ÎN REORGANIZARE JUDICIARĂ, REPREZENTATĂ PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR ROMARG INSOL IPURL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 10 2013, la Tribunalul Argeș, secția civilă.

Președinte,

M. B.

Judecător,

I. P.

Judecător,

M. P.

Grefier,

E. R.

Red.I.P.

Tehn D.T. / 2 ex

12.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 2438/2013. Tribunalul ARGEŞ