Obligaţie de a face. Decizia nr. 1659/2013. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1659/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 2633/205/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILA Nr. 1659/2013
Ședința publică de la 19 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE GABRIELA DIANA NĂSTASE
Judecător V. T.
Judecător M. C.-E.
Grefier G. G.
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul formulat de reclamanții S. I. și S. M., împotriva sentinței civile nr.2008/03.12.2012 a Judecătoriei Câmpulung în dosarul nr._, intimați-pârâti fiind S. N. și S. L., având ca obiect „obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns. recurentul-reclamant S. I. asistat de avocat N. C., recurenta-reclamantă S. M. reprezentată de avocat N. C. și intimata-pârâtă S. L. personal, lipsind intimatul-pârât S. N..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar la data de 18.06.2013 cerere de strigare a cauzei după ora 11,00 formulată de avocat N. C., apărător ales al recurenților-reclamanți.
Avocatul recurenților-reclamanți arată că nu mai stăruie în cererea strigare a cauzei după ora 11,00.
Tribunalul constată ca rămasă fără obiect cererea de strigare a cauzei după ora 11,00 formulată de avocat N. C., apărător ales al recurenților-reclamanți.
Avocatul recurenților-reclamanți prezintă instanței originalul procesului verbal din data de 10.09.2012 depus la dosar la termenul anterior de judecată, aflat la fila 26 a dosarului de recurs și originalul planului de amplasament și delimitare a imobilului, depus la dosar la termenul anterior de judecată, aflat la fila 27 a dosarului de recurs, ambele înscrisuri purtând pe verso semnaturi.
Avocatul recurenților-reclamanți arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Intimata-pârâtă S. L. arată că nu are cereri de formulat în cauză.
Tribunalul având în vedere actele și lucrările dosarului constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond asupra recursului.
Avocatul recurenților-reclamanți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, potrivit motivelor depuse în scris la dosar și pe care le susține, modificarea în parte a sentinței de fond în sensul admiterii capătului 2 din acțiune și menținerea în rest a sentinței de fond, cu cheltuieli de judecată.
Intimata –pârâtă S. L. solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că se opune la edificarea gardului întrucât recurenții-petenți au distrus puțul și că terenul nu este proprietatea numitului C., proprietatea acestuia fiind vândută în 1966.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL
I.Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung la data de 8.06.2012 reclamanții S. I. și S. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâții S. N. și S. L., ca instanța de judecată prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâții să le respecte dreptul de proprietate și posesie al terenului în suprafață de 2440 m.p. teren învecinat la Sud cu B. M., la Est cu drumul comunal, la Vest cu P. P. și la Nord cu C. G. și C. E.; pârâții să fie obligați să nu mai intre pe terenul proprietatea reclamanților încetând orice act abuziv de natură să le tulbure proprietatea terenului și de asemenea să fie obligați pârâții să permită reclamanților să construiască gard între proprietatea lor, respectiv terenul în suprafață de 2.440 m.p. dobândit prin sentința civilă nr. 1877/18.11.2011 și terenul folosit de pârâți de la numiții C. G. și C. E..
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat de către reclamanți că prin sentința civilă nr. 1877/18.11.2011 a Judecătoriei Câmpulung, pronunțată în dosarul civil nr._, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat valabilă vânzarea –cumpărarea unui teren în suprafață de 2.440 mp, situat pe raza comunei Boteni, satul Lucieni, județul Argeș, în punctul „L.”.Precizează de asemenea reclamanții, că de când au cumpărat terenul, pârâții le-a tulburat dreptul de proprietate și posesia terenului, în sensul că au intrat cu căruța și calul pe teren, lucruri ce se petrec zilnic, deși le-au solicitat pârâților să nu mai procedeze în acest mod, aceștia continuă. S-a mai precizat de către reclamanți că pentru a stinge acest conflict reclamanții au înțeles să construiască un gard între cele două proprietăți, în scopul de a nu mai permite accesul pârâților pe terenul proprietatea lor. În data de 12 .03.2012, reclamanții au încercat să edifice gardul, însă pârâții s-au opus prin acte de violență și amenințare.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 563, 949, 1527, 1528, 1529 și urm. din Noul Cod Civil.
II. Prin sentința civilă nr.2008/03.12.2012 a Judecătoriei Câmpulung s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată ; au fost obligați pârâții să respecte proprietatea și posesia reclamanților asupra terenului de 2440 m.p. învecinat la Nord cu C. G. și C. E., la Vest cu P. P., la Est cu Drum comunal și la Sud cu B. M.; s-a respins capătul II de acțiune privind obligarea pârâților să le permită efectuarea gardului și au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 720,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței s-a reținut că potrivit sentinței civile nr. 1877 / 18.11.2011 a Judecătoriei Câmpulung și a încheierii din 8.12.2011 a Judecătoriei Câmpulung, privind îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 1877, s-a constatat că reclamantul S. I. a cumpărat suprafața de 2.440 m.p. teren învecinat la Sud cu B. M., la Est cu drumul comunal, la Vest cu P. P. și la Nord cu restul proprietății, teren care face parte din trupul de teren de 3.300 m.p. ce figurează în titlul de proprietate nr._/21.07.1994, situat pe raza comunei Hârtiești, județul Argeș, sentința pronunțată ținând loc de act autentic. S-a mai reținut de instanța de fond că din interogatoriul luat pârâtei S. L., rezultă că aceasta folosește terenul care se află în vecinătatea terenului reclamanților, că există un gard despărțitor pe o porțiune de 4 metri, iar în rest nu a existat gard niciodată, că intră pe terenul reclamanților cu căruța și cu calul, întrucât nu există o altă modalitatea de întoarcere a căruței, că s-au opus ca reclamanții să construiască gardul întrucât nu ar mai fi avut posibilitatea să întoarcă căruța. S-a concluzionat de instanța de fond că din probele administrate în cauză rezultă că pârâții nu respectă proprietatea și posesia reclamanților asupra terenului de 2440 m.p. În ceea ce privește capătul doi de cerere, prin care se solicită obligarea pârâților să le permită reclamanților să efectueze gardul între proprietatea reclamanților și a numiților C. G. și C. E., instanța de fond a apreciat că se impune respingerea pe considerentul că efectuarea unui gard presupune existența unei grănițuiri între două proprietăți vecine, ori din actele și susținerile reclamanților, se constată că pârâții care au fost chemați în judecată nu sunt proprietarii terenului învecinat cu reclamanții, iar aceștia folosesc terenul proprietatea numiților C. G. și C. E., fără existența vreunui act.
III. Împotriva sentinței mai sus menționate a fost declarat recurs de către reclamanții S. I. și S. M. care au apreciat că sentința recurată este nelegală întrucât instanța de fond a încălcat principiul disponibilității prin schimbarea obiectului acțiunii dintr-o acțiune având ca obiect o «obligație de a face» într-o acțiune în grănițuire, în condițiile în care linia de hotar dintre cele două proprietăți este stabilită de comun acord, iar măsurătorile cadastrale efectuate de T. R. nu au fost contestate de proprietarii C. G. și C. E..
IV. Tribunalul analizând recursul reține următoarele:
Posibilitatea uzitării acțiunilor având ca obiect „obligație de a face”, prevăzută de dispozițiile art.1527 și urm, nu este limitată doar în sfera raporturilor obligaționale. Astfel legea are în vedere îndeplinirea obligațiilor de a face sau sancționarea încălcării obligațiilor de a face, fie că acestea au o natură convențională (situație în care ne aflăm în sfera raporturilor obligaționale-n.ns.), fie atunci când acestea derivă din lege. În cazul existenței dreptului de proprietate, unul din caracterele acestuia prevăzute de art.555 NCC îl reprezintă caracterul exclusiv al acestuia care presupune monopolul titularului dreptului de proprietate privată asupra bunului său și excluderea terților, inclusiv a autorităților publice, de la exercitarea prerogativelor proprietății. Proprietarul, indiferent că este persoană fizică sau juridică, are monopolul posesiei, folosinței sau dispoziției cu privire la bunul ce formează obiectul dreptului de proprietate. Ca urmare a acestui fapt proprietarul are accesul la utilizarea tuturor mijloacelor juridice, prin care se urmărește a se dispune încetarea actelor abuzive ale terților, ce sunt de natură a aduce atingere atributelor dreptului de proprietate. Prin urmare, în cazul raportului juridic de proprietate, subiectul pasiv este nedeterminat și îi corespunde obligația generală de abținere de săvârșire a unui act sau fapt, prin care se aduce atingere dreptului de proprietate al unei persoane. În ipoteza, în care o persoană aduce atingere dreptului de proprietate atunci se realizează o individualizare a subiectului pasiv, iar proprietarul poate recurge la toate mijloacele juridice prevăzute de lege pentru a obține protecția dreptului de proprietate privată. Nu se poate reține opinia conform căreia într-o asemenea ipoteză singurul mijloc procesual l-ar reprezenta acțiunea în revendicare sau acțiune în grănițuire, ci proprietarul poate recurge la toate mijloacele juridice de protecție a dreptului de proprietate, inclusiv la acțiunea având ca obiect „obligație de face”, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
În plus, potrivit art.561 NCC orice proprietar poate să-și îngrădească proprietatea, suportând, în condițiile legii, cheltuielilor ocazionate. Dreptul de îngrădire este distinct de grănițuire și constă în aptitudinea proprietarului unui teren de a–și împrejmui proprietatea cu un gard, zid, șanț sau altă asemenea despărțitură. De asemenea avându-se în vedere dispozițiile art.662 alin (1) NCC, conform cărora „oricare dintre vecini poate obliga pe proprietarii fondurilor învecinate să contribuie la construirea unei despărțituri comune” rezultă că nu este vorba doar de dreptul, ci și de obligația de îngrădire, desigur, numai în raporturile dintre vecini. De asemenea posibilitatea exercitării prerogativei de a realiza îngrădirea nu este condiționată de realizarea unei grănițuiri a terenurilor învecinate, câtă vreme există o linie de hotare necontestată de niciunul dintre proprietarii vecini. D. în eventualitatea în care linia de hotar ar fi contestată atunci posibilitatea exercitării dreptului de îngrădire este condiționată de obținerea prealabilă a grănițuirii, fie convențională, fie pe cale judiciară.
În speță, în mod greșit a apreciat instanța de fond că este necesară realizarea unei grănițuiri între proprietarii terenurilor învecinate, câtă vreme nu a existat o contestație asupra liniei de hotar din partea proprietarilor terenului învecinat terenului proprietatea reclamanților, respectiv din partea numitelor C. G. și C. E.. Împrejurarea că pârâții S. N. și S. L. nu sunt de acord cu linia de hotar existentă este lipsită de relevanță juridică, câtă vreme acești pârâți au doar calitatea de detentori precar, iar nu calitatea de proprietari ai terenului ce se învecinează cu proprietatea recurenților-reclamanți. De asemenea prin declarația martorului Racoltea C. (f.44-dosar fond) s-a făcut dovada refuzului din partea pârâților în a permite recurenților-reclamanți să edifice gard pe linia despărțitoare reieșită din actele de proprietate. Totodată este de remarcat că prin procesul verbal din data de 10.09.2012 (f.26-recurs) recurenții reclamanți au făcut dovada faptului că linia de hotar dintre proprietățile învecinate nu este contestată de către proprietarii vecini, astfel că nu există un impediment legal l-a posibilitatea exercitării de către recurenții-reclamanți a dreptului de a realiza îngrădirea.
Pentru aceste considerente Tribunalul în baza art.312 c.proc.civ. va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va fi admis și capătul de cerere nr.2 al cererii de chemare în judecată.
În baza art.274 c.proc.civ. vor fi obligați intimații la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat împotriva sentinței civile 2008/03.12.2012 a Judecătoriei Câmpulung formulat de recurenți-reclamanți S. I. și S. M., ambii domiciliați în ., județul Argeș, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. N. și S. L., ambii domiciliați în ., nr.77, județul Argeș.
Modifică sentința civilă recurată în sensul că admite și capătul 2 de cerere și obligă pârâții să permită reclamanților edificarea gardului pe linia de hotar stabilită prin procesul verbal încheiat la data de 10.09.2012 și planul de amplasament și delimitare a bunului imobil, de expertul I. D. (fila 26-27 recurs).
Menține în rest sentința.
Obligă intimații la plata către recurenți a sumei de 704,15 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2013.
Președinte, G. D. N. | Judecător, V. T. | Judecător, M. C.-E. |
Grefier, G. G. |
Red.VT/Tehnored.VT
2 ex/10.07.2013
Jud.fond: G. O.
| ← Actiune în daune delictuale. Decizia nr. 1584/2013. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 2192/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
