Pretenţii. Decizia nr. 2192/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 2192/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 381/214/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2192/2013

Ședința publică de la 08 Octombrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE IOANA PARVU, judecător

Judecător M. P.

Judecător M. B.

Grefier E. R.

S-a luat în examinare, pentru soluționare în urma rejudecării după casare, actiunea civilă formulată de reclamanta P. P. în contradictoriu cu pârâta S. D., având ca obiect „pretenții”.

Dezbaterile asupra actiunii și susținerile părtilor au avut loc în ședința publică de la 02 10 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 08 10 2013, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești, la data de 15.02.2012, sub nr. de dosar_, reclamanta, P. P., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S. D., obligarea acesteia la plata daunelor morale în sumă de 100.000 lei, la publicarea pe cheltuiala proprie, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, pe prima pagină a unui cotidian național, a unui material prin care să-și ceară scuze public de la reclamantă, precum și publicarea textului integral al dispozitivului sentinței ce se va da în cauză; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamanta a precizat că este vecină cu pârâta; aceasta a denigrat-o în public, atât pe ea, cât și pe copilul său, afirmând că nu este copilul soțului său și că trăiește cu un bărbat mult mai în vârstă, pe nume Minică; l-a amenințat pe copilul său, A., că-l va omorî, că-l va arunca în gârlă de pe pod, l-a înjurat. Toate acestea i-au afectat imaginea și viața de familie, precum și starea de sănătate, având o stare de stres permanent și emoții puternice datorită afirmațiilor denigratoare ale pârâtei.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr.943/25.09.2012 a Judecătoriei Costești a fost respinsă acțiunea și obligată reclamanta la 1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî prima instanță a reținut următoarele.

reclamanta P. P. solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral pe care l-a încercat, ca urmare a afirmațiilor calomnioase și amenințărilor, pe care pârâta S. D. le-ar fi făcut la adresa sa și a copilului său, A., cu referire la o relație extraconjugală pe care reclamanta ar avea-o cu un bărbat în vârstă, pe nume Minică și la faptul că fiul său îl are ca tată pe acest bărbat și nu pe soțul reclamantei. Această calomniere a avut ca efect deteriorarea atât a imaginii sale publice și a opiniei consătenilor cu privire la persoana sa și a fiului său, dar și a vieții sale de familie, ca urmare a afectării relațiilor dintre ea și soțul său.

Deși nu se prevede expres, este unanim recunoscută în practica judecătorească posibilitatea de a obține repararea unui prejudiciu moral în cadrul răspunderii civile delictuale, reglementată de art. 998-999 Cod civil.

Potrivit acestor dispoziții, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara; omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.

Prin urmare, o persoană poate fi obligată la despăgubiri pentru prejudiciul material sau moral pe care l-a produs prin fapta sa, numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: există o faptă ilicită (1); există un prejudiciu cert și nereparat încă (2); există un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu (3); fapta ilicită a fost săvârșită cu vinovăție (4).

(1) Cât privește existența unei fapte ilicite, instanța reține că, potrivit reclamantei, aceasta ar consta în acțiunile pârâtei S. D. de calomniere și amenințare a reclamantei și a fiului său. Ambele sunt negate de pârâtă, la interogatoriul ce i-a fost administrat (fila 19,20).

Referitor la presupusa calomnie, numai martorul S. D. a declarat că, pârâta S. D. (ce îi este noră și cu care nu se află în stare de dușmănie, însă aceasta dă naștere la bârfe împotriva sa) a afirmat că între el și reclamantă ar fi o relație extraconjugală și că băiatul reclamantei este al său, fapte care nu sunt adevărate. Prin . acest sens, probabil pornite de către pârâta, care a procedat în acest sens deoarece la venirea sa în . că martorul era ajutat de familia reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 1166/2013 a Tribunalului Argeș a fost admis recursul, casată sentința și s-a reținut cauza spre rejudecare pentru suplimentarea probatoriului.

În rejudecare s-au audiat martori.

Din probele administrate tribunalul reține următoarele:

Coroborând dispozițiile tuturor martorilor audiați tribunalul reține că există un zvon cu privire la reclamantă de aproximativ 9 ani că ar întreține legături cu alți bărbați însă nimeni din persoanele audiate nu a auzit-o pe pârâtă să fi făcut afirmații calomnioase la adresa reclamantei.

Nici una din persoanele audiate nu au putut preciza că pârâta se face vinovată că ar fi calomniat-o pe reclamantă.

De altfel, din actele depuse la dosarul cauzei ce stau la baza dosarului penal nr. 217/P/2012 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale reclamanta arată că nu a formulat nici o plângere penală împotriva pârâtei și că acestea au fost făcute de către avocat în numele său, concluzionând că pârâta nu se face vinovată de săvârșirea unor fapte care să aducă atingere demnității reclamantei sau de denigrare și amenințare din partea pârâtei, chiar dacă din zvonuri publice s-au auzit anumite evenimente, nefăcându-se dovada asupra vinovăției pârâtei, tribunalul în condițiile art.998 – 999 C.civ va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge actiunea formulată de reclamanta P. P. în contradictoriu cu pârâta S. D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08 Octombrie 2013, la Tribunalul Argeș, sectia civilă.

Președinte,

I. P.

Judecător,

M. P.

Judecător,

M. B.

Grefier,

E. R.

Red. M.B

Dact. NE/ 2 ex

28.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 2192/2013. Tribunalul ARGEŞ