Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 124/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 124/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 5312/280/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 124/2013
Ședința publică de la 20 Iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE MARIA POSTELNICESCU, judecător
Judecător M. B.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelurile declarate de pârâtele . SRL și . ROMANIA SA împotriva sentintei civile nr. 2761/21 03 2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ intimati fiind reclamantul L. M. și pârâta . P., având ca obiect „ordonanță președințială”.
Dezbaterile asupra apelurilor și susținerile părtilor au avut loc în ședința publică de la 19 06 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 20 06 2013, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 07.03.2013 sub nr._, reclamantul L. M. solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, în contradictoriu cu pârâtele S.C. D.-S. REȚELE S.R.L. - Sucursala Pitești, S.C. G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A., S.C. D.-S. S.A. Pitești, să dispună obligarea acestora să monteze un nou contor de gaze naturale la proprietatea reclamantului din orașul Topoloveni, ., județul Argeș, în locul celui demontat și să furnizeze gaze naturale pentru imobilul proprietatea reclamantului situat la adresa de mai sus, conform contractului de prestări servicii pentru consumatori casnici nr._/25.02.2013 (nou) și contractului vechi (acesta din urmă în vigoare din anul 2006 până la 25.02.2013).
În motivarea cererii se arată că între reclamant și pârâte a fost încheiat un contract de furnizare de gaze naturale în anul 2006, contract care a fost respectat de ambele părți până la data de 21.02.2013. La această dată, reprezentanți ai S.C. D.-S. REȚELE S.R.L. Sucursala Pitești, societate care acționează din ordinul S.C. G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A. București, au demontat contorul de alimentare cu gaz metan al locuinței reclamantului pentru verificări, nu au montat provizoriu un alt contor și au întrerupt pe termen nedeterminat alimentarea cu gaz metan, deși contractul era în vigoare. După încercări nereușite de rezolvare a situației pe cale amiabilă, am înțeles de la reprezentanții pârâtelor faptul că există suspiciuni cu privire la corecta înregistrare de consum a contorului respectiv. Menționează că acest contor este situat pe drumul public, în afara proprietății reclamantului, cu acces din partea oricărei persoane. Nu a fost imputată nicio culpă a reclamantului nici verbal și nici în scris, și cu toate acestea el și familia mea sunt obligați prin această atitudine a furnizorului de gaz metan să locuiască în frig, fără apă caldă, întrucât centrala de interior funcționează pe bază de gaz metan.
Arăt că procedând într-o asemenea manieră, pârâtele nu au respectat clauzele contractuale, au încălcat Ordinul AN RE nr. 77/2009, atât contractul cadru cât și condițiile standard; au încălcat de asemenea Ordinul Președintelui ANRE nr. 52/2007 și prevederile Legii nr. 123/2012.
Redă o parte din prevederile normative încălcate de furnizorul meu de gaz metan:
a) Art. 145 alin. 4 lit "a" din Legea nr. 123/1012;
b) Art. 134 alin. 2 din Legea nr. 123/2012, care obligă operatorul de distribuție "să presteze serviciul în condiții nediscriminatorii pentru toți utilizatorii".
c) Ordinul Președintelui ANRE nr. 52/2007, litera B, care e aplicat abuziv în cazul meu, intrucît furnizorul nu a invocat și nu a dovedit o culpă a mea în executarea contractului.
d) Art. 7 alin. 1 lit "a" din Ordinul Președintelui ANRE nr. 77/2009, prin care furnizorul are obligația să asigure gaze naturale în mod continuu.
e) Art. 8 din Ordinul Președintelui ANRE nr. 77/2009, prin care consumatorul are dreptul să fie alimentat cu gaze naturale în temeiul contractului de furnizare.
f) Art. 10 alin. 6 din Ordinul Președintelui ANRE nr. 77/2009, care interzice demontarea echipamentului de măsurare din inițiativa furnizorului până după rezilierea contractului.
Consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 996 din codul de procedură civilă pentru promovarea prezentei acțiuni, iar în favoarea sa trebuie stabilită existența unei aparențe de drept. Astfel, condiția urgenței este îndeplinită prin aceea că dat fiind caracterul de "consumator captiv" pe care eu îl are în raport cu pârâții, nu există posibilitatea să apeleze, fie și provizoriu, la o altă societatea comercială aflată pe piață și cu care să încheie un contract de prestare a gazelor naturale. In plus, chiar dacă o asemenea posibilitate ar exista, prin absurd, costurile pentru realizarea unui atare demers ar fi substanțial mai mari decât cele ce ar rezulta din îndeplinirea de către pârâte a obligațiilor ce le revin.
De asemenea, urgența se justifică și prin aceea că sistarea furnizării de gaze naturale îl afectează pe reclamant și pe ceilalți membri ai familiei sale cu care locuiește, dat fiind că încălzirea și apa caldă în imobilul acestora erau asigurate prin intermediul unei centrale pe gaz. In lipsa apei calde și a încălzirii, sănătatea lor este pusă în pericol, iar disconfortul practic cauzat de o atare situație este accentuat. Pentru toate acestea, ținând cont de faptul că până la soluționarea dosarului de fond aflat pe rolul Judecătoriei Pitești este posibil să treacă un interval destul de îndelungat de timp, este nevoie de reglementarea, fie și provizorie, a raporturilor juridice dintre părți. Și condițiile caracterului vremelnic și neprejudecării fondului sunt îndeplinite întrucât hotărârea ce va fi pronunțată va produce efecte doar până la soluționarea dosarului de fond.
În drept, au fost invocate disp. art. 996 - 1001 din Noul Cod de procedură civilă, art. 1 270, 1272, 1350, 1527 - 1 528 din Noul Cod Civil, precum și pe celelalte texte de lege enunțate.
La data de 21.03.2013, pârâta . SRL a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării se invocă nerespectarea condițiilor esențiale pentru intentarea unei ordonanțe președințiale. Potrivit art. 581 alin. 1 Cod proc.civ. pot fi ordonate masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Din dispozițiile enunțate rezulta doua dintre condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, respectiv urgenta si caracterul vremelnic al măsurii. Cea de-a treia caracteristica rezulta din caracterul vremelnic si este aceea ca instanța sa nu cerceteze fondul pricinii. Urgenta nu este definita de art 581 alin. 1 Cod proc.civ., insa legiuitorul enumera cazurile grabnice in care se poate apela la aceasta instituție a ordonanței președințiale, respectiv: pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin intarziere, pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări. In prezenta cauza reclamantul nu face dovada nici uneia dintre cele trei condiții esențiale pentru intentarea unei astfel de acțiuni, respectiv nu a dovedit nici urgenta si nici producerea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara si nu face nici o alta dovada, ci numai considerații asupra fondului cauzei, considerații care urmează a fi analizate in cadrul dosarului de fond menționat, iar nu in cazul prezentei acțiuni Singurele argumente pe care le aduce reclamantul in susținerea îndeplinirii condițiilor esențiale pentru intentarea ordonanței sunt cele legate de noțiunea de consumator captiv si de faptul ca nealimentarea cu gaze naturale afectează întreaga familie prin lipsa căldurii si a apei calde.
Învederează faptul ca prin Hotărârea Guvernului nr. 638/2007 privind deschiderea integrala a pieței de energie electrica si gaze naturale, potrivit art. 1 « începând cu data de 01.07.2007, piața de energie electrica si piața de gaze naturale se deschid integral pentru toți consumatorii », prin acest text de lege noțiunea de consumator captiv devenind caduca. F. de cele de-al doilea argument invocat, învederează faptul ca exista si alte mijloace de încălzire a locuinței sau a apei calde, tehnologia moderna nefiind limitata la alimentarea cu gaze naturale (calorifer electric, boiler electric etc.) In consecința, fata de împrejurarea ca legiuitorul impune întrunirea cumulativa a cerințelor enunțate, întrucât reclamantul nu a dovedit existenta acestor condiții se solicită respingerea cererea reclamantului ca neîntemeiata.
Realizând o fina pipăire a fondului cauzei, se precizează că, urmare a analizării situației consumurilor mai multor clienți din loc Topoloveni, printre care si a reclamantului L. M., salariații din cadrul D. S. Rețele (in continuare DGSR), departamentul Pierderi Non Tehnice au monitorizat locurile de consum unde existau fluctuații ale indexurilor aparatelor de măsura. Referindu-se concret la cazul reclamantului, analiza realizata a relevat faptul ca aparatul de măsura, tip G4 CTT AM seria_ a evoluat de la un index de 2963 mc înregistrat in 19.11.2012 pana la 4775 mc citiți in data de 31.01.2013 ca apoi același aparat sa indice la data de 19.02.2013 un index de 4341mc, mai mic cu 434mc. Faptul menționat mai sus coroborat cu constatarea vizuala a unor urme de intervenție asupra rolelor cifrate, a determinat salariații DGSR sa procedeze la demontarea si analizarea metrologica a contorului. Contorul a fost demontat, ambalat in colet sigilat pentru a fi verificat metrologic in data de 25.02.2013. Reclamantului i s-au lăsat in cutia poștala un set de documente întrucât a refuzat semnarea si primirea documentelor, părăsind chiar locația.
Reclamantul nu a dat curs invitației fiind necesara reprogramarea analizei tehnice metrologice pentru data de 08.03.2013, fiind invitat prin posta cu confirmare de primire. La data de 08.03.2013 a fost realizata analiza metrologica a contorului in lipsa reclamantului, contorul fiind declarat «Respins ca urmare unor intervenții neautorizate asupra mecanismului de înregistrare a consumului», potrivit Raportului de analiza tehnica nr. 2075/2013, confirmând astfel constatarea agenților.
Se invocă art. 138, alin 2, lit. j din Legea nr. 123/2012 - Legea Energiei; art. 31, alin. 2, lit. g din Regulamentul privind Furnizarea Gazelor Naturale la clienții finali, aprobat prin Ordinul Nr. 42 din 12.12 .2012 al ANRE; cap. II, alin. 1, punct D, lit. b din Decizia 309/2005 republicat in 2008, privind Aprobarea Condițiilor Generale de Contractare a serviciilor de distribuție a gazelor naturale, emisa de ANRGN.Astfel, pârâta a respectat normele legale in vigoare, îndeplinindu-si obligațiile stipulate in normele care reglementează activitatea din domeniul gazelor naturale.
În drept, au fost invocate disp. art.115 Cod procedură civilă.
La data de 21.03.2013, pârâta . România SA a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes și, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, se invocă nerespectarea condițiilor esențiale pentru intentarea unei ordonanțe președințiale.
Potrivit art. 581 alin. 1 Cod proc.civ. pot fi ordonate masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări. Din dispozițiile enunțate rezulta doua dintre condițiile de admisibilitate a ordonanței presedintiale, respectiv urgenta si caracterul vremelnic al măsurii. Cea de-a treia caracteristica rezulta din caracterul vremelnic si este aceea ca instanța sa nu cerceteze fondul pricinii. Urgenta nu este definita de art 581 alin. 1 Cod proc.civ., insa legiuitorul enumera cazurile grabnice in care se poate apela la aceasta instituție a ordonanței presedintiale, respectiv: pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, pentru păstrarea unui drept care s-ar pagupi prin intarziere, pentru inlaturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări.
In prezenta cauza reclamantul nu face dovada nici uneia dintre cele trei condiții esențiale pentru intentarea unei astfel de acțiuni, respectiv nu a dovedit nici urgenta si nici producerea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara si nu face nici o alta dovada, ci numai considerații asupra fondului cauzei, considerații care urmează a fi analizate in cadrul dosarului de fond menționat, iar nu in cazul prezentei acțiuni. Singurele argumente pe care le aduce reclamantul in susținerea îndeplinirii condițiilor esențiale pentru intentarea ordonanței sunt cele legate de noțiunea de consumator captiv si de faptul ca nealimentarea cu gaze naturale afectează întreaga familie prin lipsa căldurii si a apei calde.
Se precizează faptul ca prin Hotărârea Guvernului nr. 638/2007 privind deschiderea integrala a pieței de energie electrica si gaze naturale, potrivit art. 1 « începând cu data de 01.07.2007, piața de energie electrica si piața de gaze naturale se deschid integral pentru toti consumatorii », prin acest text de lege noțiunea de consumator captiv devenind caduca. F. de cele de-al doilea argument invocat, se învederează faptul ca exista si alte mijloace de incalziare a locuinței sau a apei calde, tehnologia moderna nefiind limitata la alimentarea cu gaze naturale (calorifer electric, boiler electric etc.). In consecința, fata de imprejurarea ca legiuitorul impune întrunirea cumulativa a cerințelor enunțate, întrucât reclamantul nu a dovedit existenta acestor condiții va rugam sa respingeți cererea reclamantului ca neîntemeiata.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes, se învederează faptul ca, in prezent, reclamantul beneficiază de serviciul de furnizare gaze naturale, Contractul de furnizare a gazelor naturale încheiat in 13.04.2006 si reînnoit prin Contractul de furnizare a gazelor naturale nr._/25.02.2013 isi produce in continuare efectele, pârâta respectându-si clauzele asumate prin contract printre care si furnizarea de gaze naturale. Așadar consideră ca reclamantul nu justifica existenta unui interes in promovarea cauzei. Conform doctrinei, interesul trebuie sa fie actual, statuându-se ca interesul este actual daca cel interesat s-ar expune la un prejudiciu daca nu ar recurge la acțiune in momenul respectiv. Ori reclamantul nici măcar nu a demonstrat existenta unui prejudiciu iminent.
Pe de alta parte, reclamantul nu si-a respectat obligațiile legale impuse de dispozițiile Regulamentul privind Furnizarea Gazelor Naturale la clienții finali, aprobat prin Ordinul Nr. 42 din 12.12 .2012 al ANRE, care impune clientului prin art. 26 lit. f obligația sa "sesizeze imediat furnizorul/operatorul de sistem in legătura cu orice defecțiune pe care o constata in funcționarea echipamentului de măsurare si a instalațiilor operatorului sistemului la care este racordat [...]".
Mai mult, potrivit lit. i din același act normativ invocat consumatorul este obligat "sa folosească exclusiv aparate de utilizare care respecta cerințele legislației in vigoare [...]" iar potrivit lit. e este obligat sa "nu deterioreze echipamentul de măsurare, sigiliile metrologice si operatorul de sistem, precum si toate celelalte instalații ale operatorului de sistem amplasate pe proprietatea sa". Așadar cel care se afla . este reclamantul, iar nu pârâta in calitate de furnizor de gaze naturale.
În drept, au fost invocate disp. art.115 Cod procedură civilă.
Prin sentinta civila nr. 2761/21 03 2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ s-a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâta . România SA, ca neîntemeiată. S-a admis cererea de chemare în judecată formulată si au fost obligate pârâtele să monteze un contor de gaze naturale la proprietatea reclamantului situată la adresa Topoloveni, ., județul Argeș și să îi furnizeze acestuia gaze naturale până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ .
Pentru a decide astfel, instanta de fond a retinut ca reclamantul beneficiază de dreptul de a fi alimentat cu gaze naturale în temeiul contractului de furnizare nr._/25.02.2013. Prin încălcarea acestui drept, se aduce atingere în primul rând sănătății reclamantului și a familiei sale, aceștia fiind forțați să locuiască în frig, fără apă caldă și fără posibilitatea de a-și prepara hrana. Este reală susținerea pârâtelor conform căreia există mijloace alternative pe care reclamantul și familia sa le-ar putea utiliza pentru a evita efectele negative ale acțiunii pârâtelor, dar este în mod evident excesiv să i se pretindă reclamantului utilizarea acestora în condițiile în care a fost încheiat un contract valabil de furnizare gaze naturale cu pârâtele.
În privința lipsei de interes a reclamantului,față de consecințele negative ale demontării contorului de gaze naturale asupra vieții reclamantului, relevate prin declarațiile martorilor, instanța a constatat că excepția este neîntemeiată.
Întrucât reclamantul a solicitat montarea unui nou contor de gaze naturale și furnizarea de gaze naturale până la soluționarea cererii de chemare în judecată obiect al dosarului nr._ Judecătoriei Pitești, instanța a constatat îndeplinită și a două condiție prescrisă de lege care impune ca măsurile luate pe calea ordonanței președințiale să fie limitate în timp până la rezolvarea în fond a litigiului.
Relativ la neprejudecarea fondului cauzei, în cadrul soluționării unei cereri de ordonanță președințială, instanța este îndreptățită a realiza un examen sumar al litigiului cu scopul de a stabili care dintre părțile litigante are în favoarea sa aparența unei situații juridice legale și justifică un interes legitim pentru a menține o anumită stare de fapt sau de drept.
Întrucât reclamantul invocă dreptul de i se furniza gaze naturale consfințit prin cele două contracte încheiate cu pârâtele, instanța a constatat că în privința reclamantului există o aparență a dreptului de i se furniza gaze naturale până la soluționarea dosarului nr._ .
Împotriva sentinței civile nr. 2761/21 03 2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ au declarat apel paratele criticând hotărârea primei instanțe sub aspecte de nelegalitate și netemeinicie, invocind disp. art. 999 C. proc. civ după cum urmează:
1. In apelul sau, parata . România SA a aratat ca intelege sa invoce exceptia lipsei calitatii procesuale pasive. Pe toata durata procesului intimatul a beneficiat de serviciul de furnizare gaze naturale, contractele de furnizare din 13.04.2006 si din 25.02.2013 producindu-si neincetat efectele.
Pe de alta parte, daca s-ar vorbi de culpa contractuala in aceasta situatie ar fi reclamantul si nu apelanta parata, pentru ca acesta nu a anuntat orice defectiune a echipamentului de masurare si a instalatiilor operatorului sistemului. Intimatul reclamant invoca probleme legate de ridicarea contorului, operatiune care nu a fost comandata de furnizorul de gaze naturale.
2. In apelul sau, parata . SRL a aratat ca in mod gresit s-a retinut de catre instanta de fond indeplinirea cumulativa a conditiilor prevazute de art. 581 alin.1 C. proc. civ.
Singurele argumente pe care le aduce reclamantul in susținerea îndeplinirii condițiilor esențiale pentru intentarea ordonanței sunt cele legate de noțiunea de consumator captiv si de faptul ca nealimentarea cu gaze naturale afectează întreaga familie prin lipsa căldurii si a apei calde.
Învederează faptul ca prin Hotărârea Guvernului nr. 638/2007 privind deschiderea integrala a pieței de energie electrica si gaze naturale, potrivit art. 1 « începând cu data de 01.07.2007, piața de energie electrica si piața de gaze naturale se deschid integral pentru toți consumatorii », prin acest text de lege noțiunea de consumator captiv devenind caduca.
Invederează de asemenea faptul ca exista si alte mijloace de încălzire a locuinței sau a apei calde, tehnologia moderna nefiind limitata la alimentarea cu gaze naturale (calorifer electric, boiler electric etc.).
Realizând o fina pipăire a fondului cauzei, se precizează că, urmare a analizării situației consumurilor mai multor clienți din loc Topoloveni, printre care si a reclamantului L. M., salariații din cadrul D. S. Rețele (in continuare DGSR), departamentul Pierderi Non Tehnice au monitorizat locurile de consum unde existau fluctuații ale indexurilor aparatelor de măsura. Referindu-se concret la cazul reclamantului, analiza realizata a relevat faptul ca aparatul de măsura, tip G4 CTT AM seria_ a evoluat de la un index de 2963 mc înregistrat in 19.11.2012 pana la 4775 mc citiți in data de 31.01.2013 ca apoi același aparat sa indice la data de 19.02.2013 un index de 4341mc, mai mic cu 434mc. Faptul menționat mai sus coroborat cu constatarea vizuala a unor urme de intervenție asupra rolelor cifrate, a determinat salariații DGSR sa procedeze la demontarea si analizarea metrologica a contorului. Contorul a fost demontat, ambalat in colet sigilat pentru a fi verificat metrologic in data de 25.02.2013. Reclamantului i s-au lăsat in cutia poștala un set de documente întrucât a refuzat semnarea si primirea documentelor, părăsind chiar locația.
Reclamantul nu a dat curs invitației fiind necesara reprogramarea analizei tehnice metrologice pentru data de 08.03.2013, fiind invitat prin posta cu confirmare de primire. La data de 08.03.2013 a fost realizata analiza metrologica a contorului in lipsa reclamantului, contorul fiind declarat «Respins ca urmare unor intervenții neautorizate asupra mecanismului de înregistrare a consumului», potrivit Raportului de analiza tehnica nr. 2075/2013, confirmând astfel constatarea agenților.
Analizind apelurile prin prisma motivelor invocate, in baza art. 480 NCPC, Tribunalul urmeaza a constata ca acestea sint nefondate pentru urmatoarele considerente comune:
In ceea ce priveste exceptia invocata de apelanta . România SA se constata ca aceasta este nefondata .
Asa cum corect a retinut instanta de fond între . în calitate de vânzător și reclamant îi calitate de consumator casnic de gaze naturale, client, a fost încheiat contractul pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale pentru consumatorii captivi casnici din 13.04.2006, locul de consum fiind Topoloveni, .. Obiectul contractului îl constituie furnizarea în regim reglementat a gazelor naturale, pe durată nedeterminată.
La data de 21.02.2013, doi angajați ai . contorul de gaze care deservea proprietatea reclamantului din Topoloveni, ..
La data de 25.02.2013, între . România SA, furnizor, în calitate de vânzător, și reclamant, consumator, în calitate de client, a fost încheiat contractul pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici nr._, având ca obiect prestarea serviciului de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat, pe durată nedeterminată.
In baza acestui contract recunoscut si invocat de altfel de catre apelanta parata, intimatul reclamant era indreptatit la furnizarea gazelor naturale. Nu poate fi separat serviciul de furnizare de notiunea de consum efectiv, ce presupune si masuratoare corespunzatoare a consumului, deci, implicit si existenta unui echipament de masurare.
Serviciile prestate reclamantului de catre ambele parate duc catre acelasi deziderat, al asigurarii pentru beneficiar a unui consum efectiv de gaze naturale.
In ceea ce priveste intrunirea cumulativa a conditiilor de admisibilitate prevazute de art. 996 NCPC ( cu mentiunea pentru apelanta . SRL in sensul ca nu se fac aplicabile disp. art. 581 C.proc. civ, nemaifiind in vigoare la data introducerii actiunii), Tribunalul retine ca in mod corect instanta de fond a constatat intrunite aceste conditii.
Astfel, consumator captiv sau nu, reclamantul beneficiază de dreptul de a fi alimentat cu gaze naturale în temeiul contractului de furnizare nr._/25.02.2013. Prin încălcarea acestui drept, se aduce atingere în primul rând sănătății reclamantului și a familiei sale, aceștia fiind forțați să locuiască în frig, fără apă caldă și fără posibilitatea de a-și prepara hrana. Este reală susținerea pârâtelor conform căreia există mijloace alternative pe care reclamantul și familia sa le-ar putea utiliza pentru a evita efectele negative ale acțiunii pârâtelor, dar este în mod evident excesiv să i se pretindă reclamantului utilizarea acestora în condițiile în care a fost încheiat un contract valabil de furnizare gaze naturale cu pârâtele.
Imprejurarea ca reclamantul intimat ar fi consumat gaze naturale în mod fraudulos, nu este de natura a duce la intreruperea furnizarii de gaze naturale, acest caz neregasindu-se printre cele prevazute la art.6 alin.2 din Ordinul nr.77/2009.
Astfel cum a retinut si instanta de fond in mod corect, acest aspect trebuie probat în cadrul acțiunii de drept comun, nefiind suficientă simpla invocare de către pârâte, consecintele consumului fraudulos fiind cu totul altele.
Pina la solutionarea actiunii de fond, reclamantul intimat beneficiaza de aparenta dreptului in favoarea sa, prin existenta contractului de furnizare.
Întrucât reclamantul a solicitat montarea unui nou contor de gaze naturale și furnizarea de gaze naturale până la soluționarea cererii de chemare în judecată obiect al dosarului nr._ Judecătoriei Pitești, in mod corect s-a constatat îndeplinită și a doua condiție prescrisă de lege care impune ca măsurile luate pe calea ordonanței președințiale să fie limitate în timp până la rezolvarea în fond a litigiului.
Pentru toate acestea Tribunalul apreciază că apelurile, așa cum au fost argumentate nu sunt fondate, iar pe cale de consecință, în baza art. 480 alin.1 NCPC, vor fi respinse cu consecința menținerii în vigoare a hotărârii primei instanțe.
In baza art. 451 NCPC urmeaza a fi obligate apelantele la plata catre intimat a sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelurile declarate de pârâtele . SRL, cu sediul in P., .-9, jud. Arges și . ROMANIA SA, cu sediul in Bucuresti, sector 4, .-6 împotriva sentintei civile nr. 2761/21 03 2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ intimati fiind reclamantul L. M., cu domiciliul in Topoloveni, ., jud. Arges și pârâta . P., cu sediul in P., .-9, jud. Arges, având ca obiect „ordonanță președințială”.
Obligă apelantele la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 Iunie 2013, la Tribunalul Argeș, sectia civilă.
Președinte, M. P. | Judecător, M. B. | |
Grefier, E. R. |
Red.M.P./01.07.2013
Tehn.E.N./6 ex
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1844/2013. Tribunalul ARGEŞ | Pretenţii. Decizia nr. 88/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
---|